CASE OF COUDERC AND HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS v. FRANCE - [Romanian translation] legal summary by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Notă de informare privind jurisprudenţa Curţii nr. 175

Iunie 2014

Couderc şi Hachette Filipacchi Associés împotriva Franţei -40454/07

Hotărâre din 12 iunie 2014 (Secţia a cincea)

Art. 10

Art. 10-1

Libertatea de a comunica informaţii

Condamnare pentru publicarea unui articol împreună cu fotografii care dezvăluie existenţa unui copil nelegitim al unui monarh: încălcare

(Cauza a fost trimisă în faţa Marii Camere la data de 13 octombrie 2014[1])

În fapt – Reclamantele sunt directorul publicaţiei şi societatea editoare a revistei săptămânale Paris Match.

La 3 mai 2005, ziarul cotidian britanic Daily Mail a publicat dezvăluirile făcute de doamna C. care susţinea că tatăl fiului ei este Albert Grimaldi, prinţul de Monaco. Articolul menţiona publicarea unui articol viitor în revista Paris Match preluând elemente esenţiale, precum şi trei fotografii, una dintre ele înfăţişându-l pe prinţ cu copilul în braţe. De asemenea, interviul cu doamna C. şi fotografiile în litigiu au fost publicate la 4 mai 2005 în revista săptămânală germană Bunte.

La 6 mai 2005, săptămânalul Paris Match a publicat un articol în care doamna C. oferea detalii concrete privind împrejurările în care l-a cunoscut pe prinţ, întâlnirile lor, relaţia intimă, sentimentele celor doi, reacţia prinţului când a aflat vestea sarcinii doamnei C. şi comportamentul acestuia în momentul în care şi-a întâlnit copilul. Potrivit afirmaţiilor din articol, copilul s-a născut la 24 august 2003 şi a fost recunoscut în faţa unui notar la 15 decembrie 2003 de către prinţ care, însă, dorea ca recunoaşterea să nu fie făcută publică înainte de decesul tatălui său, care a survenit în aprilie 2005.

Prinţul a chemat în judecată reclamantele, în scopul de a obţine repararea prejudiciului adus vieţii private şi imaginii sale. Acesta a sesizat şi instanţele germane. Spre deosebire de acestea din urmă, instanţele franceze au admis cererea, i-au acordat 50 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi au obligat revista franceză să publice hotărârea pe o treime din coperta revistei.

În drept – Art. 10: Condamnarea reclamantelor pentru atingerea adusă vieţii private a prinţului şi dreptului acestuia la propria imagine constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului acestora la libertatea de exprimare. Ingerinţa era prevăzută de lege şi urmărea un scop legitim, şi anume protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.

În speţă, trebuie să se ia în considerare faptul că nu este vorba doar despre un conflict între presă şi o persoană publică, ci şi faptul că intervin atât interesele doamnei C., cât şi cele ale fiului său. Doamna C. a furnizat presei informaţii şi a avut un rol central în cauză, în calitate de mamă a copilului născut în afara căsătoriei; povestea publicată era, în aceeaşi măsură, parte integrantă din viaţa sa privată, din viaţa fiului ei sau a prinţului. Existenţa şi originile copilului reprezentau subiectul principal al reportajului. Curtea nu trebuie să piardă din vedere faptul că doamna C. a beneficiat de ajutorul presei pentru a atrage atenţia publicului asupra situaţiei copilului său născut în afara căsătoriei care nu fusese recunoscut în mod public de către tatăl său.

a) Contribuţie la o dezbatere de interes general – Este necesar să se facă distincţie între mesajul principal la articolului şi detaliile pe care le conţine. Articolul şi pozele publicate au ca subiect descendenţa dintr-un prinţ domnitor, dezvăluind existenţa fiului său natural, până la acel moment necunoscut publicului. Cu toate că, potrivit dispoziţiilor Constituţiei monegasce în vigoare, copilul nu putea pretinde succesiunea la tron, însăşi existenţa acestuia este de natură să suscite interesul publicului şi, în special, interesul cetăţenilor Principatului Monaco. Într-adevăr, titlul de prinţ se transmite în mod ereditar, naşterea unui copil având o importanţă deosebită. În plus, atitudinea prinţului putea să pună în evidenţă personalitatea şi capacitatea sa de a-şi exercita funcţiile în mod corespunzător. Prin urmare, se aflau în balanţă necesitatea de a proteja viaţa privată a prinţului şi dezbaterea asupra viitorului monarhiei ereditare. Aşadar, este vorba despre o chestiune de importanţă politică. În consecinţă, exista interesul legitim al publicului de a cunoaşte existenţa respectivului copil şi de a putea dezbate cu privire la implicaţiile posibile pe care le-ar avea asupra vieţii politice din Principatul Monaco.

Cu toate acestea, analiza de faţă nu poate fi extinsă la toate detaliile legate de viaţa privată a prinţului şi a doamnei M. care sunt puse în evidenţă în cuprinsul articolului, mai cu seamă împrejurările în care s-au cunoscut, relaţia celor doi, comportamentul prinţului în momentul în care a aflat vestea sarcinii şi, mai târziu, atitudinea faţă de copil.

b) Funcţia publică şi notorietatea persoanei care face obiectul reportajului - Este evident faptul că, în calitate de şef de stat, prinţul era o persoană publică în momentul în care interviul a fost publicat.

Cu privire la obiectul reportajului şi al fotografiilor, elementul determinant trebuie să se întemeieze pe contribuţia adusă dezbaterii de interes general, în momentul punerii în balanţă a protecţiei vieţii private şi a libertăţii de exprimare. În speţă, reportajul şi pozele se refereau la relaţia pe care prinţul o avusese cu mama copilului, la naşterea lui, la sentimentele prinţului, la reacţia acestuia faţă de naşterea copilului, precum şi la legătura dintre prinţ şi fiul său. Dacă, în acest caz, tema abordată ţinea de viaţa privată a prinţului, nu putea fi vorba doar despre aspectul respectiv, ci , în egală măsură, şi despre viaţa mamei copilului şi a copilului. Or, este dificil de imaginat cum viaţa privată a unei persoane, în speţă aceea a prinţului, ar putea să împiedice revendicările unei alte persoane, în speţă fiul său, la afirmarea existenţei sale şi recunoaşterea identităţii sale. Sub acest aspect, Curtea observă că doamna C. şi-a manifestat consimţământul cu privire la publicare atât în numele său, cât şi în numele copilului său.

c) Modul de obţinere a informaţiilor şi veridicitatea lor – În ceea ce priveşte articolul, spre deosebire de alte cauze cu privire la care Curtea s-a pronunţat, una dintre persoanele direct interesate a avut iniţiativa de a informa presa cu privire la un anumit subiect şi nu departamentul de investigaţii care îl descoperise.

În privinţa modului de obţinere a fotografiilor care însoţesc articolul, spre deosebire de un număr mare de cauze în care Curtea a fost învestită să se pronunţe, acestea nu au fost făcute fără ştirea prinţului. Dimpotrivă, acestea au fost făcute, în special de către mama copilului, în cadrul intim al lui unui apartament. Cu toate că numeroase fotografii care înfăţişau un copil foarte mic se regăseau printre instantaneele publicate, acestea au fost înmânate publicaţiei de către mama copilului, care apărea, de altfel, în anumite fotografii. Prinţul nu a pus niciodată în discuţie veridicitatea fotografiilor respective, ci numai publicarea lor. Pe de altă parte, acestea nu au fost făcute în împrejurări nefavorabile prinţului sau copilului lui.

Prin urmare, în opinia Curţii, faptul că mama copilului a avut iniţiativa interviului şi că a pus fotografiile la dispoziţia ziarului din îndemn propriu reprezintă un element important care trebuie luat în considerare la punerea în balanţă a protecţiei vieţii private şi a libertăţii de exprimare.

d) Forma şi consecinţele articolelor în litigiu – Numărul săptămânalului naţional Paris Match în care s-au publicat articolul şi pozele respective, în mai 2005, a fost vândut în peste un milion de exemplare.

Cu toate acestea, o prezentare a interviului cu mama şi anumite fotografii fuseseră deja publicate, la 3 mai 2005, în cotidianul britanic Daily Mail. În ceea ce priveşte revista săptămânală germană Bunte, aceasta publicase, la 4 mai 2005, un articol care reproducea anumite fragmente din interviul cu mama copilului împreună cu mai multe fotografii. În acest context, ţinând seamă de mijloacele de comunicare actuale, în situaţia în care articolul publicat în Paris Match, la 5 mai 2005, a avut cu siguranţă consecinţe importante, informaţiile conţinute nu mai erau confidenţiale. În plus, articolul nu cuprindea nicio afirmaţie din care să rezulte calomnierea prinţului care nu a contestat veridicitatea dezvăluirilor făcute în articol.

e) Gravitatea sancţiunii impuse reclamantelor - Suma de 50 000 EUR acordată cu titlu de despăgubiri nu poate fi considerată ca fiind o sumă neînsemnată. În plus, reclamantele au fost obligate să publice un comunicat de presă pe o treime din coperta revistei.

f) Efectele publicării articolului asupra persoanelor în cauză - Prin dezvăluirile făcute, mama urmărea în mod evident să obţină recunoaşterea publică a statutului fiului său şi a paternităţii prinţului, care, în opinia sa, constituiau elemente primordiale pentru ca fiul său să nu mai fie considerat nelegitim. În acest sens, a adus în sfera publică, pe lângă elementele referitoare la paternitate, anumite informaţii care nu erau necesare şi care ţineau atât de viaţa sa privată, cât şi de viaţa privată a prinţului.

g) Concluzie – Condamnarea reclamantelor se întemeiază, fără distincţie, atât pe informaţii legate de o dezbatere de interes general, cât şi pe informaţii care privesc în mod exclusiv detalii despre viaţa privată a prinţului. Prin urmare, în ciuda marjei de apreciere de care beneficiază statele contractante în materie, nu există un raport de proporţionalitate rezonabil între restrângerea dreptului la libertatea de exprimare al reclamantelor impusă de instanţele naţionale, pe de o parte, şi scopul legitim urmărit, pe de altă parte.

Concluzie: încălcare (patru voturi la trei).

Art. 41: nu s-a formulat nicio cerere privind prejudiciul.

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.

[1] Prin hotărârea din 10 noiembrie 2015, Marea Cameră a constatat încălcarea art. 10, a respins cererea reclamanţilor de acordare a unei reparaţii echitabile, aceştia neprezentând  o cifră exactă a pretenţiilor cu titlu de prejudiciu şi nici documente justificative, şi a obligat statul pârât la plata sumei de 15 000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată.

Full & Egal Universal Law Academy