Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA CROITORU c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 18882/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
20 iulie 2004
DEFINITIVĂ
20/10/2004
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Croitoru c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlM. Pellonpää,
DlJ. Casadevall,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Borrego Borrego,
DnaE. Fura-Sandström,
DraL. Mijović, judecători,
şi dna F. Elens-Passos, Grefier adjunct al Secţiunii,
Deliberând la 29 iunie 2004 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 18882/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Iulia Croitoru („reclamantul”), la 14 martie 2002.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dna L. Iabangi, care a acţionat în numele „Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova”, o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
3. Reclamantul a pretins în conformitate cu articolul 6 § 1 al Convenţiei că, din cauza neexecutării hotărârii din 30 octombrie 2000, dreptul său ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil a fost încălcat şi că el nu a putut beneficia de bunurile sale, fiind încălcat astfel dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra. La 4 februarie 2003, o Cameră din cadrul acelei Secţiuni a decis să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea sa.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul, dna Iulia Croitoru, este cetăţean al Republicii Moldova, care s-a născut în 1938 şi locuieşte în Chişinău.
6. În 2000, el a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor la Judecătoria Sectorului Rîşcani. Reclamantul a solicitat compensaţii în legătură cu depozitele părinţilor săi la Banca de Economii în baza unei hotărâri a Parlamentului din 29 iulie 1994 de indexare a depozitelor cetăţenilor de la Banca de Economii ca compensaţie pentru pierderile cauzate de inflaţie.
7. La 30 octombrie 2000, Judecătoria Sectorului Rîşcani i-a acordat reclamantului compensaţii în valoare de 2,940 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 287.51 euro (EUR) la acea dată). Această hotărâre nu a fost contestată cu apel şi a devenit irevocabilă. În aceeaşi zi, instanţa a eliberat un titlu executor şi l-a transmis Trezoreriei de Stat spre executare. Totuşi, executarea a fost refuzată, datorită lipsei de fonduri în contul Ministerului Finanţelor.
8. Pe parcursul anului 2001, reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii către Judecătoria Sectorului Rîşcani şi Ministerului Justiţiei. Printr-o scrisoare din 26 ianuarie 2001, ministerul a cerut judecătoriei să execute hotărârea şi să informeze reclamantul despre rezultatul procedurilor de executare. Printr-o scrisoare din 26 martie 2001, Preşedintele Judecătoriei Sectorului Rîşcani a informat reclamantul că titlul executor eliberat în baza hotărârii sale din 30 octombrie 2000 a fost transmis Ministerului Finanţelor spre executare. La 9 februarie 2001, viceministrul Finanţelor l-a informat pe preşedintele judecătoriei că hotărârea nu putea fi executată, deoarece în bugetul de stat anual nu au fost prevăzute fonduri pentru executarea hotărârilor.
9. Hotărârea din 30 octombrie 2000 a fost executată la 22 aprilie 2003, după comunicarea prezentei cereri Guvernului de către Curte, la 4 februarie 2003.II.DREPTUL INTERN RELEVANT
10. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, în vigoare la acel moment, erau următoarele:
Articolul 336. Hotărârile instanţelor de judecată şi ale altor organe, care urmează să fie executate
„Se execută conform regulilor stabilite de prezentul titlu al codului: 1) hotărârile, încheierile şi deciziile date de instanţele de judecată în pricinile civile...”
Articolul 338. Eliberarea titlului executor
„Titlul executor se eliberează de către instanţă creditorului-urmăritor, după ce hotărârea a rămas definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată, când titlul executor se eliberează imediat după darea hotărârii.”
Articolul 343. Prezentarea documentului de executare silită spre executare
„Executorul judecătoresc începe executarea hotărârilor la cererea persoanelor, enumerate în articolul 5 al prezentului cod, iar în cazurile prevăzute de alineatul al doilea al prezentului articol - în urma dispoziţiei judecătorului.”
Articolul 349. Controlul asupra executării hotărârilor
„Controlul asupra executării juste şi la timp a hotărârilor judecătoreşti se exercită de către Departamentul de executare a deciziilor judiciare pe lângă Ministerul Justiţiei”.
ÎN DREPT
11. Reclamantul pretinde că dreptul său ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil a fost încălcat ca urmare a neexecutării de către autorităţi a hotărârii din 30 octombrie 2000. El s-a bazat pe articolul 6 § 1 al Convenţiei care, în partea sa relevantă, prevede:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...”.
12. În continuare, reclamantul a pretins că din cauza neexecutării hotărârii, el nu a putut beneficia de bunurile sale, astfel, dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, a fost încălcat. Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.
I.ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
13. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică întrebări de drept care sunt suficient de serioase, încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului, şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Curtea, prin urmare, declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.II.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
14. Reclamantul a susţinut că neexecutarea de către autorităţi a hotărârii din 30 octombrie 2000 a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. Guvernul nu a contestat acest lucru.
15. Curtea reiterează că articolul 6 § 1 asigură oricărei persoane dreptul de a înainta orice pretenţie cu privire la drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil în faţa unei instanţe judecătoreşti sau tribunal; în acest fel el cuprinde „dreptul la o instanţă”, un aspect al căruia este dreptul de acces, adică dreptul de a institui proceduri în faţa instanţelor judecătoreşti în litigii civile. Totuşi, acest drept ar fi iluzoriu dacă sistemul de drept al unui Stat Contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească irevocabilă şi obligatorie să rămână neexecutată în detrimentul unei părţi. Ar fi de neconceput ca articolul 6 § 1 să descrie în detaliu garanţiile procedurale oferite părţilor aflate în litigiu – proceduri care sunt echitabile, publice şi prompte – fără a proteja executarea hotărârilor judecătoreşti; a interpreta articolul 6 ca referindu-se în exclusivitate la accesul la o instanţă şi îndeplinirea procedurilor ar putea duce la situaţii incompatibile cu principiul preeminenţei dreptului, pe care Statele Contractante şi-au asumat angajamentul să-l respecte atunci când au ratificat Convenţia. Executarea unei hotărâri pronunţate de orice instanţă trebuie, prin urmare, privită ca o parte integrantă a „procesului” în sensul articolului 6 (a se vedea Hornsby v. Greece, hotărâre din 19 martie 1997, Reports 1997-II, p. 510, § 40).
16. O autoritate de stat nu poate să invoce lipsa fondurilor ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri. Fireşte, o întârziere în executarea unei hotărâri ar putea fi justificată de circumstanţe speciale. Dar întârzierea nu poate fi astfel, încât să prejudicieze esenţa dreptului protejat conform articolului 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italy [GC], nr. 22774/93, § 74, ECHR 1999-V). În această cauză, reclamantul nu trebuia împiedicat să beneficieze de succesul obţinut în urma litigiului, care se referea la plata compensaţiilor.
17. Curtea notează că hotărârea favorabilă reclamantului a rămas neexecutată pe parcursul unei perioade de doi ani şi jumătate (după ce cauza a fost comunicată Guvernului de către Curte, la 4 februarie 2003).
18. Prin omisiunea timp de doi ani şi jumătate de a lua măsurile necesare pentru a executa hotărârea irevocabilă în această cauză, autorităţile moldoveneşti au privat prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei de toate efectele benefice.
19. Prin urmare, a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.III.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
20. Reclamantul a susţinut că neexecutarea de către autorităţi a hotărârii din 30 octombrie 2000 a constituit o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Guvernul nu a contestat acest lucru.
21. Curtea reiterează că o „pretenţie” poate constitui un „bun” în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, dacă ea este suficient de certă pentru a fi executorie (a se vedea Stran Greek Refineries and Stratis Andreadis v. Greece, hotărâre din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 301-B, § 59).
22. Curtea notează că reclamantul a avut pretenţii executorii care au rezultat din hotărârea din 30 octombrie 2000. Prin urmare, rezultă că imposibilitatea reclamantului de a obţine executarea hotărârii până la 22 aprilie 2003 a constituit o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor sale, aşa cum este prevăzut în prima propoziţie a primului paragraf al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
23. Prin neexecutarea hotărârii irevocabile, autorităţile naţionale au împiedicat reclamantul să i se plătească compensaţiile şi să beneficieze de banii săi. Guvernul nu a prezentat nicio justificare pentru această ingerinţă, iar Curtea consideră că lipsa fondurilor nu poate justifica o astfel de omisiune (a se vedea, mutatis mutandis, Ambruosi v. Italy, nr. 31227/96, §§ 28-34, 19 octombrie 2000).
24. Prin urmare, a existat o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
25. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A.Prejudiciul material
26. Reclamantul a solicitat EUR 98.36 cu titlu de prejudiciu material suferit ca rezultat al neexecutării de către autorităţi a hotărârii. El a susţinut că această sumă a rezultat din devalorizarea sumei de bani acordată, datorită ratei înalte a inflaţiei între 2000 şi 2003, când hotărârea a fost executată.
27. Guvernul a considerat suma pretinsă excesivă şi a lăsat aprecierea prejudiciului material la discreţia Curţii.
28. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu material ca rezultat al neexecutării hotărârii din 30 octombrie 2000 şi devalorizării sumei de bani neacordate, datorită ratei înalte a devalorizării valutei naţionale. Ea acordă reclamantului EUR 98.36 cu acest titlu, plus orice taxă care poate fi percepută.B.Prejudiciul moral
29. Reclamantul a mai solicitat EUR 4,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al neexecutării de către autorităţi a hotărârii.
30. Guvernul a contestat pretenţia sa, susţinând că ea este excesivă în lumina jurisprudenţei Curţii. El a declarat că în unele cauze simpla constatare de către Curte a unei violări a fost considerată ca o satisfacţie echitabilă suficientă şi că, în orice caz, în cauza Burdov v. Russia (nr. 59498/00, ECHR 2002-III), reclamantului i s-au alocat EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral.
31. Atunci când acordă o sumă de bani cu titlu de prejudiciu moral, Curtea ia în consideraţie asemenea factori precum vârsta reclamantului, venitul său personal, perioada pe parcursul căreia hotărârea nu a fost executată şi alte aspecte relevante.
32. Curtea consideră că reclamantului i-a fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al neexecutării hotărârii, mai ales având în vedere starea precară a sănătăţii sale şi a soţului său (a fost recunoscut invalid de „grupa I”) şi faptul că unicul său venit – pensia lunară de stat - era de patru ori mai mic decât suma prevăzută în hotărârea neexecutată. Ea acordă reclamantului EUR 800 cu acest titlu, plus orice taxă care poate fi percepută.C.Costuri şi cheltuieli
33. Reclamantul a pretins rambursarea sumei de EUR 56.64 pentru onorariile avocatului şi alte cheltuieli relevante. El a prezentat o divizare a acestor costuri, incluzând numărul de ore lucrate de reprezentantul său legal la cauza sa. De asemenea, el a cerut compensaţii pentru traducerea observaţiilor sale transmise Curţii (5 pagini a câte EUR 2.5 pentru fiecare pagină). Costurile şi cheltuielile totale pretinse au constituit, astfel, EUR 69.14.
34. Guvernul nu a fost de acord cu această pretenţie, declarând că este excesivă şi că reclamantul nu a dovedit pretinsele costuri şi cheltuieli legale. De asemenea, el a contestat includerea cheltuielilor de traducere în compensaţiile solicitate.
35. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41 al Convenţiei, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Nilsen and Johnsen v. Norway [GC], nr.23118/93, § 62, ECHR 1999-VIII).
36. În conformitate cu articolul 60 § 2 al Regulamentului Curţii, trebuie prezentată o listă detaliată a tuturor pretenţiilor, în lipsa căreia Camera poate respinge pretenţiile în totalitate sau în parte.
37. În această cauză, Curtea a notat lista detaliată a cheltuielilor prezentată, precum şi lipsa relativă a complexităţii cauzei; ea consideră că nivelul costului pretins este rezonabil ca mărime, şi, prin urmare, acordă reclamantului EUR 69.14, plus orice taxă care poate fi percepută.
D. Dobânda de întârziere
38. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.Declară cererea admisibilă;
2.Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3.Hotărăşte că a existat o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
4.Hotărăşte
(a)că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 98.36 cu titlu de prejudiciu material, EUR 800 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 69.14 cu titlu de costuri şi cheltuieli, care vor fi convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b)că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5.Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 20 iulie 2004, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Françoise Elens-PassosNicolas Bratza
Grefier AdjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy