Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA DAN c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 8999/07)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
5 iulie 2011
Definitivă la 05/10/2011
Această hotărîre a devenit definitivă conform prevederilor stabilite de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Dan c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), statuînd într-o Cameră compusă din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Deliberind la 14 iunie 2011 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 8999/07) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) de către un cetăţean moldovean, Mihail Dan (“reclamant”), la 18 decembrie 2006.
2. Reclamantul a fost reprezentat de dl G. Ulianovschi, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova a fost reprezentat de Agentul Guvernamental al Republicii Moldova, dl V. Grosu.
3. Reclamantul s-a plîns, în temeiul articolului 6 § 1 de pretinsa inechitate a procesului penal împotriva sa.
4. La 7 decembrie 2009 Curtea a decis să comunice cererea Guvernului Moldovei. De asemenea, sa decis să se pronunţe cu privire la admisibilitatea şi fondul cererii (articolul 29 § 1).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în 1960 şi locuieşte în Chişinău[1]. La momentul evenimentelor, era directorul unui liceu din Chişinău.
A. Fondul cauzei
6. Potrivit instanţelor judecătoreşti naţionale, la o dată nespecificată, reclamantul a fost contactat de către C., care a solicitat ca un elev să fie transferat în liceul, unde reclamantul activa în calitate de director. Întrucît reclamantul a solicitat o mită în schimbul transferului, C. a contactat poliţia şi la data 14 ianuarie 2004 şi a fost organizată o operaţiune sub acoperire. În acest scop, C. a fost instruit să accepte cerinţele reclamantului şi să-i transmită banii marcaţi cu un praf special.
7. C. l-a contactat pe reclamant şi a convenit să se întîlnească în parcul central din Chişinău. Scena a fost filmată în secret de către ofiţerii de poliţie. Cu toate acestea, mai tîrziu poliţia a susţinut că, din motive tehnice nu a fost filmată transmiterea propriu zisă a banilor. Evenimentele care au avut loc în timpul întîlnirii reclamantului cu C. au fost disputate de părţi în cadrul procesului penal.
8. Potrivit politiei, reclamantul şi C. nu şi-au strîns mîinile şi s-au aşezat pe o bancă pentru cîteva minute. C. a dat reclamantului banii plasîndui într-o mapă ce îi aparţinea reclamantului. Сînd acesta a fost reţinut, reclamantul a scapat mapa şi tot conţinutul acesteia, inclusiv şi banii, astfel totul din mapă s-a împrăştiat. Ulterior, s-a descoperit că reclamantul avea urme de praf pe degete.
9. Potrivit reclamantului, el a fost contactat de către C., atunci cînd mergea la Ministerul Educaţiei, şi a fost de acord să-l întîlnească în scurt timp într-un parc, în imediata apropiere a Ministerului. După o scurtă discuţie, reclamantul a sugerat ca ei să se aşeze pe o bancă, pentru a putea scrie. Reclamantul a pus dosarul său între el şi C. şi a scris pe o foaie de hîrtie o listă de documente necesare pentru transferul elevului. Reclamantul, căruia îi lipseşte un ochi, nu l-a văzut pe C. punînd banii în dosarul său. Cînd a fost reţinut, el a aruncat fişierul. Banii respectivi au fost colectaţi de jos de către un ofiţer de poliţ mai tîrziu ia dat un stilou pentru a semna procesul verbal de reţinere. Urmele de praf de pe mîini ar fi provenit fie de pe mîna lui C. sau de pe stiloul cu care reclamantul a semnat procesul-verbal. Reclamantul a pretins că totul a fost o înscenare a poliţiei.
10. Potrivit reclamantului, în timpul arestării, ofiţerii de poliţie au folosit violenţă nejustificată, ca urmare el a suferit dureri la încheieturile mîinilor. Între 2004 şi 2005, Ministerul Afacerilor Interne a emis mai multe comunicate de presă în care a fost declarat, inter alia, că reclamantul a luat mită de la un părinte. Mai mult ca atît, mass-media, inclusiv postul naţional de televiziune, au preluat ştirea. Aparent reclamantul nu a iniţiat vre-o acţiune împotriva instituţiilor mass-media sau a Ministerului Afacerilor Interne.
B. Achitarea reclamantului
11. În cadrul examinării dosarului, Judecătoria Buiucani a audiat reclamantul, şapte martori ai acuzării şi un expert medico-legal. De asemenea, a fost vizualizată înregistrarea video a operaţiunii sub acoperire, s-au examinat şi alte probe, cum ar fi plîngerea lui C. la poliţie, înregistrarea video de marcare a banilor cu praf special, un raport de expertiză care a constatat că, în urma reţinerii sale, reclamantul a avut pe degete urme de praf special şi un raport ce a confirmat percheziţia domiciliului şi biroul reclamantului.
12. Instanţa a menţionat, de asemenea, că înregistrarea video a operaţiunii sub acoperire nu ar fi fost utilă. Instanţa a menţionat că C. şi alţi patru martori , toţi poliţişti, au dat declaraţii diferite despre momentul reţinerii reclamantului şi în special, de modul în care banii au fost transmişi. În această privinţă, instanţa a menţionat că în conformitate cu declaraţiile a trei martori, banii au fost introduşi de C. în mapa reclamantului, care a fost plasată pe banca între cei doi bărbaţi, în timp ce în conformitate cu declaraţiile altui martor, banii au fost transmişi de către C. direct reclamantului. Unul dintre martori, care era poziţionat direct în faţa lui C. şi a reclamantului în timpul operaţiunii de sub acoperire, nu a vazut ca banii să fi fost transmişi. Instanţa a constatat, de asemenea, contradicţii în ce priveşte strîngerea mîinilor de către reclamant şi C. Instanţa a menţionat de asemenea, că înregistrarea video a operaţiunii sub acoperire nu este pertinentă, deoarece, din motive necunoscute, filmarea a fost întreruptă tocmai în momentul întîlnirii între reclamanta şi C.
13. Prin sentinţa din 24 ianuarie 2006 Judecătoria Buiucani a achitat reclamantul. Acesta a concluzionat că organul de urmărire penală nu a reuşit să furnizeze dovezi fiabile în sprijinul faptului că reclamantul a solicitat bani de la C. şi că reclamantul a fost conştient de faptul că C. a plasat banii în dosarul său. În ce priveşte faptul prezenţei urmelor de praf special pe degetele reclamantului, instanţa a considerat că nu poate fi confirmat faptul că urmele au apărut ca urmare a strîngerii de mîini între reclamant şi C., sau cînd a ridicat banii de jos după reţinerea, sau folosind un stiloul poliţiei să semneze procesul verbal de reţinere. Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa sa bazat pe un raport de expertiză care a susţinut că praful special ar fi putut fi transmis în oricare dintre modalităţile de mai sus.
14. Procuratura Generală a atacat cu apel sentinţa.
C. Condamnarea reclamantului
15. La data de 23 martie 2006, Curtea de Apel Chişinău a audiat reclamantul, avocatul acestuia şi procurorul. Instanţa a admis apelul depus de către procuror şi a inversat soluţia primei instanţe. Curtea de Apel nu a audiat martorii din nou, însă s-a rezumat la reevaluarea depoziţiilor acestora date în instanţa de fond. Curtea de Apel a constatat că toate depoziţiile martorilor au fost veridice şi instanţa nu a identificat contradicţii majore între acestea.
16. Reclamantul a fost găsit vinovat şi a fost sancţionat cu o amendă penală de 60000 de lei moldoveneşti (MDL) (aproximativ 3,350 euro (EUR)) şi condamnat la cinci ani de închisoare, cu suspendare pentru doi ani. Reclamantului i-a fost, de asemenea, interzis să ocupe orice funcţie de conducere pentru o perioadă de trei ani.
17. Reclamantul a depus recurs împotriva deciziei, susţinînd că mărturiile care au stat la baza condamnării sale nu au fost credibile. De asemenea, el a susţinut că toţi martorii acuzării au fost doar ofiţeri de poliţie. Reclamantul a depus recurs împotriva deciziei, susţinînd că mărturiile care au stat la baza condamnării sale nu au fost credibile. În special, el a susţinut că C., care a organizat operaţiunea sub acoperire, era cercetat penal de către poliţie în alte două cazuri separate. Reclamantul a susţinut că poliţia a şters o parte din înregistrarea video a operaţiunii sub acoperire, deoarece aceasta nu a fost favorabilă pentru urmărirea penală şi acesta a fost o victimă a unei înscenări.
18. La data de 21 iunie 2006 Curtea Supremă de Justiţie a examinat recursul reclamantului în absenţa părţilor şi l-a declarat inadmisibil.
19. De asemenea, reclamantul a depus recurs extraordinar la Plenulul Curţii Supreme de Justiţie, în care a pretins încălcarea Articolului 6 al Convenţiei. Cu toate acestea, la 19 februarie 2007, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a respins recursul reclamantului.
II. DREPT INTERN PERTINENT ŞI PRACTICA JUDICIARĂ
20. Hotărîrea explicativă al Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 22 din 12 decembrie 2005, în partea relevantă, prevede următoarele:
"Conform dispoziţiilor Articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, după adoptarea sentinţei de achitare pronunţată de primă instanţă, instanţa de apel nu poate dispune condamnarea persoanei pentru prima dată fără audierea inculpatului şi fără administrarea directă a elementele de probă."
21. Conform articolului 441 al Codului de Procedură Penală instanţa de recurs care examinează cererea de recurs este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi a cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele, dar fără a agrava situaţia părţii în favoarea căreia s-a declarat recurs.
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE AL ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
22. Reclamantul s-a plîns că procesul penal pornit împotriva sa nu a fost echitabil, deoarece, atunci cînd Curtea de Apel l-a condamnat, aceasta nu a intervievat martorii pe declaraţiile cărora se baza condamnarea sa. De asemenea, reclamantul a susţinut că Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie nu au prezentat motive suficiente pentru care nu au acceptat argumentele sale cu privire la presupusa înscenare organizată de poliţie şi de faptul că principalul martor al acuzării, C., se afla sub urmărire penală în alte două cauze. De asemenea, reclamantul sa plîns că el nu a fost citat corespunzător procedurii stabilite atunci cind cauza a fost examinată de Curtea Supremă de Justiţie. Reclamantul s-a plîns că în cele din urmă el nu a fost informat cu promptitudine despre natura acuzaţiei aduse împotriva sa şi că el nu a avut suficient timp şi mijloace să-şi pregătească apărarea sa. Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
“ Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa ...de către o instanţă independentă şi imparţială.”
A. Admisibilitatea
23. Guvernul a susţinut că acesta nu intenţionează să facă obiecţii cu privire la admisibilitatea cauzei. Cu toate acestea, acesta a prezentat în observaţiile sale cu privire la fondul cauzei că reclamantul nu a menţionat în mod expres violarea articolul 6 § 1 al Convenţiei în recursul său şi că el a invocat această dispoziţie pentru prima dată în cererea de recurs în anulare. De asemenea, Guvernul a susţinut că reclamantul ar fi putut, dar nu a contestat legalitatea colectării probele au fost obţinute în etapa de anchetă.
24. Reclamantul nu a fost deacord cu poziţia Guvernului şi a susţinut că acesta a epuizat toate remediile interne.
25. Contrar poziţiei Guvernului, Curtea va trata observaţia acestuia drept o obiecţie de admisibilitate şi anume pe cea al neepuizării remediilor interne. Aceasta reiterează că reclamantul pentru a epuiza remediile interne, trebuie să invoce aceleaşi încălcări în faţa instanţelor naţionale pe care le invocă şi în faţa Curţii. Nu este obligatoriu ca aceste încălcări sa fie expres indicate în cerere, dar autorităţilor naţionale trebuie să li se dea posibilitatea să le prevină sau să le remedieze la nivel naţional (Gasus Dosier- und Fördertechnik GmbH c. Olandei, din 23 februarie 1995, § 48, Seria A nr. 306‑B).
26. Curtea a notat că reclamantul nu s-a plîns în mod expres în faţa Curţii Supreme de Justiţie cu privire la omisiunea Curţii de Apel de a audia din nou martorii. Ea a notat că Curtea Supremă de Justiţie a avut o obligaţie în temeiul articolului 441 din Codul de procedură penală (a se vedea paragraful 21 mai sus) să examineze, din oficiu, toate aspectele legate de caz, dar nu numai chestiunile ridicate de către reclamant. În aceste circumstanţe, nu se poate susţine că Curţii Supreme nu i s-a ivit posibilitatea să remedieze pretinsa încălcăre. Prin urmare, obiecţia Guvernului trebuie respinsă. În orice caz, Curtea Supremă de Justiţie nu a admis recursul reclamantului la examinarea chestiunilor de drept, astfel problema ridicată în ce priveşte procedura în faţa Curţii de Apel a rămas deschisă. Prin urmare, obiecţia Guvernului este respinsă. În orice caz, deoarece Curtea Supremă de Justiţie nu a examinat suficient de obiectiv recursul reclamantului, chestiumnea procedurilor Curţii de Apel au rămas deschise.
27. Curtea consideră că prezenta cerere nu poate fi declarată vădit nefondată în conformitate cu prevederile Articolului 35 § 3 al Convenţiei. Aceasta nu poate fi declarată inadmisibilă nici din alte motive. Astfel cererea urmează a fi declarată admisibilă.
B. Fondul cauzei
28. Reclamantul a susţinut că procesul penal desfăşurat la Curtea de Apel a fost inechitabil deoarece instanţa la condamnat pentru prima oară fără a interoga martorii acuzării.
29. Guvernul nu a fost deacord, susţinînd că reclamantul a avut parte de un proces desfăşurat în mod public şi echitabil, acesta a avut posibilitatea să cheme pentru interogare un martor din partea apărării. Acesta a menţionat că reclamantul a beneficiat de toate garanţiile Articolului 6 în faţa instanţelor.
30. Curtea a menţionat că modul de aplicare a Articolului 6 în procedurile în faţa instanţelor de apel depinde de caracteristicile specifice procedurii în cauză; trebuie să se ţină cont de totalitatea procedurilor în ordinea de drept internă şi de rolul Curţii de Apel. (a se vedea Botten c. Norvegiei, din 19 februarie 1996, § 39, Culegere 1996-I). În cazul în care o instanţă de apel este chemată să examineze un caz şi să facă o evaluare completă a chestiunii vinovăţiei sau nevinovăţiei reclamantului, aceste chestiuni nu pot fi stabilite, ca o chestiune a unui proces echitabil, în mod corespunzător fără o evaluare directă a probelor (a se vedea Popovici c. Moldovei, nr 289/04 şi 41194/04, § 68, 27 noiembrie 2007; Constantinescu c. Romîniei, nr 28871/95, § 55, şi Marcos Barrios c. Spaniei, cererea nr.17122/07, § 32, 21 septembrie 2010).
31. Revenind la circumstanţele prezentei speţe, Curtea a notat că principalele probe împotriva reclamantului au fost declaraţiile martorilor, şi anume că el a solicitat si a primit mită într-un parc (a se vedea paragraful 13 şi 15 de mai sus). Restul probelor au fost indirecte, care nu ar putea, de sine stătător, determina condamnarea reclamantului. Prin urmare, mărturiile martorilor şi ponderea acestora au fost de o importanţă majoră pentru judecarea cauzei.
32. Prima instanţă a achitat reclamantul, deoarece a avut dubii în declaraţiile martorilor, după ce i-a audiat în persoană. La re-examinarea cazului, Curtea de Apel nu a fost de acord cu prima instanţă în ceea ce priveşte credibilitatea declaraţiilor martorilor şi a condamnat reclamantul. În acest sens, Curtea de Apel nu a audiat din nou martorii, ci doar s-a bazat pe declaraţiile lor, aşa cum au fost fixate în materialele cauzei.
33. Curtea nu a fost convinsă că problemele care urmează să fie stabilite de către Curtea de Apel la condamnarea reclamantului - şi, în acest sens, anularea achitării acestuia ar putea, ca o chestiune a unui proces echitabil, fi examinate în mod corespunzător, fără o evaluare directă a probelor furnizate de către martorii acuzării. Ea a considerat, că cei care au responsabilitatea de a decide vinovăţia sau nevinovăţia unui acuzat ar fi trebuit, în principiu, să fie în posibilitate să audieze martorii în persoană şi să evalueze credibilitatea acestora. Evaluarea încrederii a unui martor este o sarcină complexă, care, de obicei, nu poate fi realizată printr-o simpla lectură a declaraţiilor.
Desigur, există cazuri cînd este imposibil de a audia un martor în persoană la proces, deoarece, de exemplu, el sau ea a murit, sau în scopul de a proteja dreptul martorului de a nu se auto-incrimina (a se vedea Craxi c. Italiei (nr. 1), cererea nr 34896/97, § 86, 5 decembrie 2002). Totuşi, în speţă, aparent nu a fost cazul de aceeaşi abordare.
34. În lumina celor menţionate Curtea constată că a avut o încălcare al Articolului 6 § 1 al Convenţiei. În aceste circumstanţe, Curtea nu consideră necesar să examineze în particular dacă alte aspecte ale procedurilor au fost sau nu în corespundere cu această prevederile aceluiaşi articol.
35. Aşadar se constată că a existat o încălcare al Articolului 6 § 1 al Convenţiei.
II. ALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI AL CONVENŢIEI
36. De asemenea, reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 3 al Convenţiei, că poliţia a folosit forţă excesivă împotriva sa în timpul reţinerii, şi în temeiul articolului 6 § 2 din Convenţie, că dreptul său de a fi prezumat nevinovat a fost încălcat. Cu toate acestea, se observă că reclamantul nu a folosit nici o cale internă de atac. În special, acesta nu a încercat să iniţieze o procedură împotriva ofiţerilor de poliţie, care l-ar fi maltratat, şi împotriva Ministerului Afacerilor Interne, care se presupune că a încălcat dreptul de a fi prezumat nevinovat. Avînd în vedere cele expuse mai sus, aceste plîngeri urmează să fie declarate inadmisibile, în temeiul articolului 35 § § 1 şi 4, din cauza omisiunii de a epuiza căile interne de atac.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
37. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul material
38. Reclamantul a pretins 6,121 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material. Suma pretinsă a fost compusă din sancţiunea penală achitată de acesta şi salariul net care acesta nu l-a primit din cauza atragerii ilegale la răspundere penală
39. Guvernul nu a fost deacord cu declaraţiile reclamantului şi a susţinut că acestuia nu-i poate fi plătită nicio compensare.
40. Curtea nu discerne nici o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins. În special, ea nu poate specula cu privire la finalitatea procedurilor, dacă a fost cazul reclamantului examinat pe deplin şi în conformitate cu cerinţele articolului 6 din Convenţie. Prin urmare, Curtea respinge această pretenţie.
B. Prejudiciul moral
41. Reclamantul a pretins 20000 EUR cu titlu de prejudiciul moral ca rezultat al suferinţelor psihice şi a umilinţei la care a fost supus prin condamnarea ilegală pentru o infracţiune care acesta nu o comise.
42. Guvernul nu a fost deacord cu pretenţiile reclamantului şi a solicitat Curţii să le declare nesubstaţiate.
43. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca urmare a încălcării dreptului său la un proces echitabil. Evaluînd în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului 2000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral.
C. Costuri şi cheltuieli
44. De asemenea, reclamantul a pretins EUR 3,799 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa instanţelor naţionale şi în faţa Curţii. Acesta a anexat o listă a orelor pe care avocatul lui le-a petrecut asupra cauzei.
45. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă şi a susţinut că aceasta era excesivă şi nesubstanţiată.
46. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, reclamantul are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor doar în măsura în care se demonstrează că acestea au fost actuale şi necesare, şi rezonabile în privinţa cuantumului. În prezenta cauză, avînd în vedere documentele prezentate şi criteriile menţionate mai sus, Curtea consideră că este rezonabilă acordarea sumei de 3,000 (euro) EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli.
D. Dobînda de întîrziere
47. Curtea consideră că este corespunzător ca dobînda să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă în ce priveşte capătul de plîngere formulat în temeiul Articolului 6 § 1 şi restul plîngerilor ca inadmisibile;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului Articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte
(a) că statul pîrît trebuie să plătească reclamantei în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, 2,000 EUR (două mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral şi 3,000 EUR (trei mii euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pîrît conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamantei cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 5 iulie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall Grefier Preşedinte
[1]1. Rectificat la 22 august 2011: textul a fost "născut în 1947 şi locuieşte în Bender".
Full & Egal Universal Law Academy