Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA DANALACHI c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 25664/09)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
17 SEPTEMBRIE 2013
Această hotărâre va rămâne definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi supusă redactării.
În cauza Danalachi c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Johannes Silvis,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier adjunct al secţiei,
Deliberând la 27 august 2013 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 25664/09) depusă la 29 aprilie 2009 împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Angela Danalachi („reclamanta”).
2. Reclamanta a fost reprezentată în faţa Curţii de către dl I. Grecu, avocat în Cahul. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamanta a invocat faptul că a fost deţinută ilegal pe motiv că nu a plătit o amendă şi de faptul că i-au fost încălcate drepturile procedurale.
4. La 1 ianuarie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, s-a decis examinarea concomitentă a admisibilităţii şi fondului cererii (articolul 29 § 1).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamanta s-a născut în 1972. Ea locuieşte în Cantemir.
6. La 3 martie 2008, Judecătoria Cantemir a condamnat-o pe reclamantă pentru săvârşirea infracţiunii de însuşire ilegală a mijloacelor băneşti (1400 de lei moldoveneşti MDL), bani care au fost colectaţi de către oamenii din localitatea sa pentru a finanţarea anumitor festivităţi, la plata unei amenzi în valoarea de 600 de unităţi convenţionale (o unitate convenţională fiind echivalentul a 20 de MDL, ceea ce reprezintă în total 12000 MDL (aproximativ 775 de euro EUR) la acea vreme), cu privarea de dreptul de a activa în organele administraţiei publice pe un termen de doi ani şi şase luni.
7. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 07 iulie 2008 a fost admis apelul inculpatei, însă din alte motive decât cele invocate în apel, dar a fost menţinută sentinţa iniţială. Curtea Supremă de Justiţie a respins ca inadmisibil recursul reclamantei la 26 noiembrie 2008.
8. Reclamanta a solicitat prelungirea perioadei de plată din lipsă de bani, deoarece îşi creştea singură copilul minor, iar în acea perioadă avea probleme cu o sarcină din care cauză a fost internată în spital în perioada 1 septembrie 2008 – 3 februarie 2009. Instanţa de judecată a admis cererea ei şi a prelungit perioada de plata cu încă două luni. Însă, reclamanta nu a reuşit să plătească amenda în termen.
9. La 20 februarie 2009, executorul judecătoresc din cadrul Oficiului de executare Cantemir a solicitat înlocuirea amenzii cu închisoarea. Reclamanta, care a nu a fost reprezentată de un avocat, a solicitat instanţei de judecată să înlocuiască amenda cu munca în folosul comunităţii, argumentând că va încerca să plătească amenda până la sfârşitul anului. În aceeaşi zi, instanţa de judecată a admis cererea executorului judecătoresc şi a dispus înlocuirea pedepsei cu amenda cu închisoarea pe o perioadă de 12 luni (câte o lună pentru fiecare 50 de unităţi convenţionale – a se vedea paragraful 14 de mai jos), notând că legislaţia interzice obligarea unei femei însărcinate la prestarea muncii în folosul comunităţii.
10. Reclamanta a fost arestată în aceeaşi zi. Potrivit ei, copilul ei minor a rămas acasă fără supraveghere. La 21 februarie 2009 avocatul ei a atacat sentinţa respectivă.
11. La 12 martie 2009, Curtea de Apel Cahul a admis apelul avocatului şi a casat sentinţa primei instanţe de judecată, trimiţând cauza la Judecătoria Cantemir pentru reexaminare. Ea a constatat că reclamanta nu a fost reprezentată în cadrul şedinţei de judecată din 10 februarie 2009, în ciuda faptului că acest drept îi este garantat prin lege şi că ea a solicitat expres acest lucru. Prin urmare, instanţa judecătorească inferioară „a admis o încălcare gravă a normelor de procedură penală, ceea ce duce la casarea hotărârii judecătoreşti...”. Instanţa de apel a menţionat în partea dispozitivă a deciziei că reclamanta urmează să continue detenţia.
12. La 25 martie 2009, avocatul reclamantei a depus o cerere la Judecătoria Cantemir pentru examinarea urgentă a cauzei, declarând că amenda a fost plătită integral la 12 martie 2009 şi ataşând o copie a chitanţei. El a susţinut că clienta lui este deţinută ilegal.
13. La 31 martie 2009, Judecătoria Cantemir a admis cererea avocatului reclamantei şi a încetat procesul pornit de executorul judecătoresc. Reclamanta a fost eliberată în aceeaşi zi.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
14. Codul penal:
Articolul 64 (Amenda)
“...
(5) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu închisoare în limitele termenelor prevăzute la art.70. Suma amenzii se înlocuieşte cu închisoare, calculându-se o lună de închisoare pentru 50 unităţi convenţionale.”
15. Codul de procedură penală:
Articolul 176
“(1) Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârșească alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei.
(2) Arestarea preventivă şi măsurile alternative arestării se aplică numai persoanei care este bănuită, învinuită de săvârșirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, iar în cazul existenţei unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea altor infracţiuni, ele se aplică învinuitului, inculpatului care a comis cel puţin una din acţiunile menţionate la alin. (1).
...”
ÎN DREPT
I. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 5 AL CONVENŢIEI
16. Reclamanta a susţinut că a fost deţinută ilegal, contrar articolului 5 § 1 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale :
a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent ;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege ;
c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;
...”
A. Admisibilitatea
17. Curtea constată că plângerea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 a) al Convenţiei. Curtea nu constată un alt motiv pentru declararea inadmisibilităţii, prin urmare, o declară admisibilă.
B. Fondul
1. Argumentele părţilor
18. Guvernul a susţinut că, în ceea ce priveşte perioada care a urmat după data de 12 martie 2009, dată la care Curtea de Apel a casat hotărârea judecătorească din 20 februarie 2009, instanţele de judecată naţionale au avut atât dreptul cât şi motivul întemeiat să dispună arestarea reclamantei ca măsură preventivă deoarece ea nu plătise amenda, deşi îi fusese acordată o amânare de două luni şi avea un serviciu plătit.
19. În ceea ce priveşte perioada care a urmat după ce avocatul reclamantei a informat instanţa de judecată la 25 martie 2009 că amenda fusese plătită, Guvernul a susţinut că judecătorul de instrucţie nu avea dreptul să dispună eliberarea reclamantei fără a audia toate părţile vizate şi fără a verifica dacă plata fusese într-adevăr făcută (avocatul reclamantei a depus doar o copie a ordinului de plată). Prin urmare, judecătorul a dispus eliberarea reclamantei de îndată ce a fost posibil desfăşurarea unei şedinţe de judecată.
20. Reclamanta a susţinut că detenţia sa după data la care Curtea de Apel a casat hotărârea judecătorească din 20 februarie 2009 a fost ilegală. În opinia sa, Curtea de Apel nu putea să dispună legal arestarea, fără să expună motivele în decizia sa, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie înlocuită pedeapsa amenzii cu închisoarea. De asemenea, ea a menţionat că detenţia sa după acea dată nu a fost aplicată cu titlu de măsură preventivă şi că, în orice caz, instanţele de judecată nu aveau competenţa să aplice nemotivat măsuri preventive. De asemenea, ea a susţinut că a fost deţinută ilegal şi după data de 12 martie 2009, dată la care a achitat integral amenda.
2. Aprecierea Curţii
21. Curtea reiterează că sintagmele „legală” şi „potrivit căilor legale” din articolul 5 § 1 se referă în esenţă la legislaţia naţională şi la obligaţia statului de a se conforma prevederilor materiale şi procedurale ale acesteia. Totuşi, „legalitatea” detenţiei în conformitate cu legislaţia naţională nu este întotdeauna elementul decisiv. Mai mult, Curtea trebuie să fie convinsă că detenţia era compatibilă cu scopul articolului 5 § 1 al Convenţiei de a împiedica privarea de libertate într-un mod arbitrar a persoanelor (a se vedea Anguelova v. Bulgaria, nr. 38361/97, § 154, ECHR 2002-IV; Fedotov v. Russia, nr. 5140/02, § 74, 25 octombrie 2005; şi Levinţa v. Moldova (no. 2), nr. 50717/09, § 29, 17 ianuarie 2012).
22. În speţă, Curtea notează că la 12 martie 2009 Curtea de Apel a casat hotărârea judecătorească din 20 februarie 2009 şi a remis cauza spre reexaminare în prima instanţă de judecată (a se vedea paragraful 11 de mai sus). Din acel moment, reclamanta a încetat a fi subiect al „detenţiei legale dispuse de o instanţă competentă” (articolul 5 § 1 (a) al Convenţiei), întrucât condamnarea sa iniţială nu prevedea pedeapsa cu închisoarea. Prin urmare, pentru a asigura respectarea principiului potrivit căruia nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de libertate (a se vedea Levinţa (no.2), citată mai sus, § 31), privarea de libertate a reclamantei după data de 12 martie 2009 trebuie să fie bazată mai degrabă pe temeiurile prevăzute de articolul 5 § 1 al Convenţiei decât pe cele prevăzute de articolul 5 § 1(a).
23. Curtea consideră că instanţele de judecată trebuie în primul rând să decidă dacă persoana trebuie deţinută în circumstanţe speciale. Totodată, în orice cauză, temeiul juridic trebuie să fie clar, iar instanţele de judecată trebuie să motiveze o asemenea detenţie. Curtea observă că la 12 martie 2009 Curtea de Apel nu a depus niciun efort pentru a analiza temeiurile juridice şi justificarea detenţiei reclamantei (a se vedea, prin contrast, v. Germany [GC], nr. 11364/03, §§ 82‑89, 9 iulie 2009). De fapt, prelungirea detenţiei reclamantei a fost menţionată doar în dispozitivul hotărârii judecătoreşti, fără a oferi şi motivaţia necesară. Mai mult, instanţa de judecată nu a specificat perioada pentru care urma să fie deţinută reclamanta.
24. În lipsa oricărei justificări a detenţiei reclamantei în decizia Curţii de Apel din 12 martie 2009, este imposibil de verificat care au fost temeiurile specifice prevăzute de articolul 5 § 1 pe care s-a bazat aceasta.
25. Consideraţiile de mai sus sunt suficiente pentru a determina Curtea să constate că detenţia reclamantei după data de 12 martie 2009 nu a fost compatibilă cu scopul articolului 5 § 1 al Convenţiei (a se vedea Levinţa (no.2), citată mai sus, § 35).
II. ALTE ÎNCĂLCĂRI A CONVENŢIEI
26. Reclamanta a invocat articolele 6, 7 şi 13 ale Convenţiei în ceea ce priveşte condamnarea sa ilegală în anul 2008 în lipsa oricăror probe în susţinerea vinovăţiei sale. De asemenea, ea a reclamat încălcarea articolului 6 § 3 al Convenţiei pe motiv că la şedinţa de judecată din 20 februarie 2009 ei nu i s-a acordat un avocat. În fine, ea a invocat încălcarea articolului 1 al Protocolului nr.4 al Convenţiei în privinţa faptului că a fost deţinută ilegal pentru că nu reuşea să-şi plătească datoria.
Având în vedere toate materialele de care dispune, Curtea constată că aceste plângeri nu relevă nicio încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie. Prin urmare, acest capăt de cerere trebuie să fie respins ca fiind vădit neîntemeiat, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) şi 4 al Convenţiei.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
27. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul
28. Reclamantul a pretins 100 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu pentru detenţia şi condamnarea ilegală.
29. Guvernul a susţinut că în lumina jurisprudenţei Curţii pe marginea articolului 5 suma este nejustificată şi excesivă.
30. Curtea acordă reclamantei suma de 5000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
31. Reclamanta nu a formulat nicio solicitare în acest sens.
C. Dobânda
32. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibilă plângerea întemeiată pe articolul 5 § 1 al Convenţiei, iar restul capetelor de cerere inadmisibile;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 5 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, suma de 5000 EUR (cinci mii de euro) cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în valuta statului pârât la rata aplicabilă la data plăţii, plus taxele care ar putea fi percepute;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus, egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamantei cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 17 septembrie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy