©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
DECIZIE
Cererea nr. 54577/07 prezentată de Dumitru DAVID împotriva României şi şapte alte cereri
(a se vedea anexa)
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 6 martie 2012 într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecători şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
având în vedere cererile din documentul anexat,
după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:
În fapt
1. Toţi reclamanţii au domiciliu în România şi sunt resortisanţi români. Persoanele particulare asociate cu numele reclamanţilor şi alte detalii se găsesc în tabelul anexat.
A. Circumstanţele cauzelor
2. Faptele cauzelor, aşa cum au fost expuse de către reclamanţi, se pot rezuma după cum urmează.
3. Reclamanţii s-au pensionat în temeiul Legii nr. 3/1977. Aceştia au lucrat în industria minieră şi la căile ferate, încadrându-se, în principiu, la grupa I de muncă, în conformitate cu Legea nr. 3/1977 (a se vedea infra, Dreptul şi practica interne relevante).
4. Cererile au ca obiect, în principal, recalcularea dreptului de pensie al reclamanţilor în temeiul Legii nr. 19/2000, precum şi soluţionările diferite ale unor acţiuni asemănătoare în faţa instanţelor interne, ca rezultat al luării în considerare al stagiului de cotizare aplicabil pentru „condiţii speciale de muncă” ca fiind de 20 sau de 30 de ani.
5. Autorităţile competente au luat în considerare la recalcularea dreptului de pensie al reclamanţilor un stagiu de cotizare de 30 de ani. Aceştia au susţinut în faţa instanţelor naţionale că, pentru recalcularea dreptului lor de pensie în temeiul Legii nr. 19/2000, trebuia luat în considerare un stagiu de cotizare de 20 de ani, fiind astfel îndreptăţiţi la un cuantum mai mare al pensiei. Şi-au întemeiat raţionamentul pe două rânduri de argumente.
6. În primul rând, unii reclamanţi pretind că ar fi trebuit să li se aplice aceleaşi condiţii precum în cazul persoanele care au lucrat în „condiţii speciale”, conform art. 20 şi art. 42 din Legea nr. 19/2000, şi care s-au pensionat după intrarea ei în vigoare, beneficiind astfel de un stagiu de cotizare de 20 de ani. În al doilea rând, unii dintre reclamanţi susţin că interpretarea corectă a art. 14 din Legea nr. 3/1977 rezulta în aplicarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani şi în cazurile acestora. În plus, unii dintre reclamanţi susţin că Decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a stabilit că stagiul de cotizare este de 20 de ani, astfel cum este reglementat la art. 14 din Legea nr. 3/1977, în partea sa relevantă. Aceştia din urmă argumentează că aceeaşi abordare a fost adoptată şi de alte instanţe, care au admis cereri identice aparţinând foştilor colegi ai reclamanţilor.
7. Contestaţiile reclamanţilor la modul de recalculare a pensiilor de către casele naţionale de pensii au fost respinse prin hotărâri definitive ale instanţelor competente.
Aceste hotărâri, precum şi jurisprudenţa divergentă se găsesc în tabelul anexat.
B. Dreptul şi practica interne relevante
8. Dispoziţiile relevante din Legea nr. 3/1977 sunt redactate după cum urmează:
Art. 1
„(3) În raport de condiţiile, complexitatea şi importanţa muncii, locurile de muncă se încadrează în grupa I, II sau III de muncă [...].”
Art. 8
„(1) Personalul muncitor care are o vechime în muncă de minimum 30 ani bărbaţii şi 25 ani femeile are dreptul la pensie [...] la împlinirea vârstei de 62 ani bărbaţii şi 57 ani femeile”
Art. 14
„(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puţin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puţin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
(a) un an şi şase luni pentru grupa I de muncă;
(b) un an şi trei luni pentru grupa II de muncă.
(2) Pe aceasta bază persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
(a) 52 ani, pentru grupa I şi 57 ani pentru grupa II, bărbaţii;
(b) 50 ani pentru grupa I şi 52 ani pentru grupa II, femeile.”
9. Dispoziţiile relevante din Legea nr. 19/2000 sunt redactate după cum urmează:
Art. 20
„În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: a) unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;
[...]
Art. 43
„(1) Asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a) şi care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în aceste condiţii beneficiază de pensie pentru limita de vârsta începând cu vârsta de 45 de ani. [...]”
Art. 77
„(1) Punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare [...].
(2) În situaţia asiguraţilor prevăzuţi la art. 43 [...], la stabilirea punctajului mediu anual conform alin. (1) se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole.”
10. Dispoziţiile relevante ale Deciziei nr. 40 din 22 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, pronunţată în recurs în interesul legii, cu privire la interpretarea art. 77 coroborat cu art. 43 din Legea nr. 19/2000, publicată în Monitorul Oficial la 20 mai 2009, sunt redactate după cum urmează:
„Instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 din Legea nr. 19/2000 referitor la stabilirea stagiului complet de cotizare [...] pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că persoanele pensionate [...] beneficiază la determinarea punctajului mediu de un stagiu de cotizare de 20 de ani, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. [...]
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că pentru persoanele pensionate [...] stagiul de cotizare, în vederea determinării punctajului mediu, este cel prevăzut de legea în vigoare la data pensionării. [...]
[...] singurele facilităţi oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă şi posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispoziţiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificaţia reducerii stagiului de cotizare [...].
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii. [...]”
11. Dispozitivul Deciziei nr. 40 din 22 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, disponibil anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, este redactat după cum urmează:
„Dispoziţiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare ... persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 [...] este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.”
12. Unele instanţe au interpretat că Decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie făcea referire la un stagiu de cotizare de 30 de ani. Este cazul Curţii de Apel Piteşti, decizia nr. 375/R-CA din 2 martie 2009, Curţii de Apel Ploieşti, decizia nr. 755 din 14 aprilie 2009, Curţii de Apel Braşov, decizia nr. 768/R din 6 iulie 2010 şi nr. 716/R, 707/R şi 708/R din 29 iunie 2010, Curţii de Apel Craiova, decizia nr. 5776 din 19 noiembrie 2010, Curţii de Apel Craiova, decizia nr. 5038 din 15 octombrie 2010 şi Curţii de Apel Cluj, decizia nr. 2417/R din 6 octombrie 2010.
13. Alte instanţe au interpretat că Decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie făcea referire la un stagiu de cotizare de 20 de ani. Este cazul Curţii de Apel Piteşti, decizia nr. 56/R-CA din 23 martie 2009, Curţii de Apel Bucureşti, deciziile nr. 3988R din 17 octombrie 2008, nr. 4805R din 28 noiembrie 2008, nr. 4859/R din 3 decembrie 2008; nr. 1528/P din 11 martie 2009, nr. 1895 din 25 martie 2009, nr. 4596R din 19 iunie 2009, nr. 5423/R din 7 octombrie 2009, nr. 5868/R din 22 octombrie 2009 şi nr. 6967R din 27 noiembrie 2009, Curţii de Apel Ploieşti, decizia nr. 492 din 16 martie 2009, Curţii de Apel Constanţa, deciziile nr. 312/AS din 21 aprilie 2009 şi nr. 77/AS din 2 martie 2010, Curţii de Apel Galaţi, decizia nr. 470/R din 5 mai 2009 şi Curţii de Apel Braşov, deciziile nr. 1047/R şi 1036/R din 5 octombrie 2010.
Capete de cerere
14. Reclamaţii s-au plâns că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 din convenţie, motivând că diverse instanţe naţionale au soluţionat în mod diferit cazuri identice de recalculare a dreptului de pensie pentru persoane care s-au pensionat în temeiul Legii 3/1977, pe baza duratei stagiului de cotizare luat în considerare. Hotărârile finale prezentate de reclamanţi, pentru a exemplifica jurisprudenţa divergentă în această problemă, sunt enumerate în tabelul anexat. Reclamanţii s-au plâns că aceste hotărâri, pronunţate între anii 2005 şi 2010, confirmă existenţa unei jurisprudenţe divergente la instanţele interne, în ciuda Deciziei nr. 40/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
15. Aceştia s-au mai plâns, în esenţă, că soluţiile divergente prin care au fost admise sau, din contra, cum este cazul reclamanţilor, au fost respinse pretenţii financiare identice cu privire la recalcularea pensiilor, au dus la discriminare, încălcând art. 14 din convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12, coroborate cu art. 6 sus-menţionat.
16. De asemenea, reclamanţii s-au plâns în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, considerat separat şi coroborat cu art. 14 din convenţie, că deciziile favorabile obţinute în situaţii similare de alte persoane pensionate sau foşti colegi le-au creat aşteptări legitime la un tratament similar şi, astfel, că vor beneficia de mărirea pensiilor.
În drept
17. Reclamanţii s-au plâns că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din convenţie, prin existenţa unei jurisprudenţe divergente cu privire la durata stagiului de cotizare care trebuie luată în considerare pentru recalcularea dreptului de pensie. Aceştia s-au mai plâns, în esenţă, că soluţionările divergente sus-menţionate au create discriminare, încălcând art. 14 din convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12, coroborate cu art. 6 din convenţie. Părţile relevante din dispoziţiile invocate sunt redactate după cum urmează:
Art. 6
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege[...]” .”
Art. 14
„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de [prezenta] convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
Art. 1 din Protocolul nr. 12
„1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1.”
18. Curtea consideră că nu se poate pronunţa în speţă cu privire la admisibilitatea acestor capete de cerere şi că este deci necesar, în conformitate cu art. 54 § 2 lit. d) din Regulamentul Curţii, să comunice Guvernului această parte a cererii.
19. De asemenea, reclamanţii s-au plâns în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 considerat separat şi coroborat cu art. 14 din convenţie, că hotărârile favorabile obţinute de alte persoane pensionate în situaţii similare le-au creat aşteptări legitime că vor beneficia de mărirea pensiilor. Art. 1 din Protocolul nr. 1 este redactat după cum urmează:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
20. Curtea reţine, cu titlu introductiv, că art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică numai pentru bunurile existente ale unei persoane. În acest fel, veniturile viitoare nu pot constitui „bunuri”, decât dacă acesteau au fost deja câştigate sau plata va fi efectuată cu certitudine [a se vedea, de exemplu, Koivusaari şi alţii împotriva Finlandei (dec.), nr. 20690/06, 23 februarie 2010]. Cu toate acestea, în anumite circumstanţe, „speranţa legitimă” de a obţine un „bun” poate beneficia, de asemenea, de protecţia prevăzută la art. 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, în cazul în care un drept de proprietate face obiectul unei cereri, se poate considera că persoana îndreptăţită are o „speranţă legitimă” dacă există temei suficient pentru acest drept în legislaţia naţională, de exemplu, în cazul în care există o jurisprudenţă consacrată a instanţelor interne care confirmă existenţa acestuia [a se vedea Kopecky împotriva Slovaciei (MC), nr. 44912/98, pct. 52, CEDO 2004-IX). Totuşi, nu se poate considera că există o speranţă legitimă în cazul în care există divergenţe cu privire la interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei interne, iar cererile reclamanţilor sunt respinse ulterior de instanţele naţionale (idem, pct. 50).
21. În cazul de faţă, nu se poate considera că pretenţiile reclamanţilor cu privire la modul în care pensiile acestora ar fi trebuit calculate au suficient temei în jurisprudenţa internă, din moment ce interpretarea instanţelor în această problemă a fost diferită, conform deciziei Înaltei Curţi din 22 septembrie 2008, pronunţată în recurs în interesul legii (supra, pct. 10). În plus, pe baza datelor din speţă, nimic nu indică faptul că, în momentul când cererea reclamanţilor a fost respinsă, ar fi existat o jurisprudenţă constantă în sensul pretenţiilor acestora (supra, pct. 12-13).
Rezultă că reclamanţii nu aveau un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
22. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, art. 14 din convenţie completează celelalte dispoziţii materiale ale convenţiei şi ale protocoalelor acesteia. Acesta nu are o existenţă autonomă specifică, din moment ce are efecte numai în coroborare cu exercitarea drepturilor şi libertăţilor apărate prin dispoziţiile respective. Deşi aplicarea art. 14 nu presupune încălcarea acestora şi în măsura aceasta este independent, nu poate fi aplicat decât dacă faptele în cauză intră în domeniul de aplicare al uneia sau mai multor astfel de dispoziţii [a se vedea Hans-Adam von Liechtenstein împotriva Germaniei (MC), nr. 42527/98, pct. 91, CEDO 2001-VIII].
23. În aceste circumstanţe, capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 din convenţie, considerat separat şi coroborat cu art. 14 din convenţie, este considerat inadmisibil ratione materiae, în conformitate cu art. 35 § 3 şi 4 din convenţie.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să conexeze cererile;
Decide să amâne examinarea plângerilor reclamanţilor cu privire la existenţa unei jurisprudenţe interne divergente şi încălcarea art. 6 din convenţie, considerat separat şi coroborat cu art. 14, şi a art. 1 din Protocolul nr. 12;
Declară restul cererilor inadmisibile.
Marialena TsirliJosep Casadevall
Grefier adjunctPreşedinte
Anexă
Numărul cauzei şi data depunerii
Reclamant(ţi)
şi/sau reprezentanţi
Hotărâri finale de recalculare a pensiilor reclamanţilor, cu aplicarea unui stagiu de cotizare de 30 de ani
Jurisprudenţă divergentă citată de reclamanţi hotărâri finale cu aplicarea unui stagiu de cotizare de 30 de ani.
54577/07
Depusă la 26/11/2007
Dumitru DAVID
Curtea de Apel Cluj hotărârea nr. 1364/R/2007 din 12 iunie 2007, dosar nr. 4409/100/2006
Curtea de Apel Timişoara hotărârile nr. 4040/R din 7 decembrie 2005 şi nr. 2086 din 31 octombrie 2006
43636/06
Depusă la 19/10/2006
Ioan MIHALACHE
Curtea de Apel Alba Iulia, hotărârea nr. 771/2006 din 8 iunie 2006, dosar nr. 97/57/2006
Curtea de Apel Timişoara hotărârea nr. 4040/Rof 7 decembrie 2005
48039/09
Depusă la 8/09/2009
Constantin DUBINTOV
Curtea de Apel Piteşti, hotărârea nr. 375/R-CA din 2 martie 2009 (disponibilă la 1 aprilie 2009), dosar nr. 1756/109/2008
Curtea de Apel Piteşti hotărârile nr. 110/R‑CA din 3 octombrie 2007 şi nr. 562/R-CA din 23 martie 2009
52596/09
Depusă la 23/09/2009
Ion NICOLESCU
Curtea de Apel Ploieşti, hotărârea nr. 755 din 14 aprilie 2009, dosar nr. 5960/120/2008
Curtea de Apel Bucureşti, hotărârile nr. 3988R din 17 octombrie 2008, nr. 4805R din 28 noiembrie 2008, şi nr. 4859/R din 3 decembrie 2008;
Curtea de Apel Ploieşti, hotărârea nr. 492 din 16 martie 2009
63469/10
Depusă la 18/10/2010
Corneliu IOAN şi alţii (Arghir Porca, Ilie Marica, Marin Sfantu)
Reprezentaţi de
Vasile Barbu
Curtea de Apel Braşov, hotărârea nr. 768/R din 6 iulie 2010 (dosar nr. 9162/62/2009), şi nr. 716/R, 707/R şi 708/R din 29 iunie 2010 (dosarele nr. 80/62/2010, 114/62/2010 respectiv 7875/62/2009)
Curtea de Apel Braşov, hotărârile nr. 1047/R şi 1036/R din 5 octombrie 2010
10666/11
Depusă la 4/02/2011
Paul DUMITRESCU
Curtea de Apel Craiova, hotărârea nr. 5776 din 19 noiembrie 2010, dosar nr. 788/104/2010
Curtea de Apel Bucureşti, hotărârile nr. 5423/R din 7 octombrie 2009, nr. 5868/R din 22 octombrie 2009 şi nr. 6967R din 27 noiembrie 2009;
Curtea de Apel Constanţa, hotărârea nr. 312/AS din 21 aprilie 2009
13178/11
Depusă la 14/02/2011
Constantin MECHE
Curtea de Apel Craiova, hotărârea nr. 5038 din 15 octombrie 2010, dosar nr. 793/104/2010
Curtea de Apel Bucureşti, deciziile nr. 5423/R din 7 octombrie 2009, nr. 5868/R din 22 octombrie 2009 şi nr. 6967R din 27 noiembrie 2009
20219/11
Depusă la12/03/2011
Augustin CALUGAR
Curtea de Apel Cluj, hotărârea nr. 2417/R din 6 octombrie 2010, dosar nr. 4525/117/2009
Curtea de Apel Bucureşti, hotărârile nr. 1528/P din 11 martie 2009, nr. 1895 din 25 martie 2009, şi nr. 4596R din 19 iunie 2009; Curtea de Apel Galaţi, hotărârea nr. 470/R din 5 mai 2009; Curtea de Apel Constanţa, hotărârea nr. 77/AS din 2 martie 2010
Full & Egal Universal Law Academy