© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Notă de informare asupra jurisprudenței Curții nr. 158
Decembrie 2012
De Souza Ribeiro c. Franței [MC] - 22689/07
Hotărâre 13.12.2012 [MC]
Articolul 13
Cale de recurs efectivă
Punerea în executare a unui ordin de expulzare la doar 50 de minute după introducerea unei cereri de suspendare a executării: încălcare
În fapt– Reclamantul, cetățean brazilian, a trăit în Guyana Franceză cu familia sa de la vârsta de șapte ani, între 1988, și ianuarie 2007. La data de 25 ianuarie 2007, a fost oprit pentru un control rutier. Neputând prezenta o dovadă că prezența sa pe teritoriul francez era legală, reclamantul a fost arestat și i s-a notificat un ordin administrativ de înlăturare a sa de pe teritoriul francez și a fost plasat în detenție în vederea expulzării. A doua zi, la ora 15:11, reclamantul a contestat ordinul de expulzare în fața instanței administrative de control judiciar. A solicitat examinarea cererii sale de suspendare a ordinului de expulzare în regim de urgență, exprimându-și îndoieli serioase cu privire la validitatea acestuia. La ora 16, la doar cincizeci minute după depunerea cererii sale la instanța de contencios administrativ, reclamantul a fost expulzat în Brazilia. În seara aceleiași zile, instanța de contencios administrativ a declarat contestația sa ca fiind lipsită de obiect, deoarece fusese deja expulzat. În februarie 2007, reclamantul a depus o cerere în regim de urgență privind apărarea unei libertăți fundamentale (requête en référé liberté) în fața instanței de contencios administrativ, care i-a fost respinsă. În august 2007, el a revenit în Guyana Franceză în mod ilegal. La data de 18 octombrie 2007, instanța de contencios administrativ a examinat contestația inițială a reclamantului din 25 ianuarie 2007, și a constatat nelegalitatea ordinului de expulzare. În iunie 2009, reclamantului i s-a eliberat un permis de ședere în calitate de "vizitator", care a fost prelungit până în iunie 2012. El are acum un permis de ședere reînnoibil pentru "viață privată și de familie".
Printr-o hotărâre din 30 iunie 2011, o Cameră a Curții a declarat în unanimitate plângerea în temeiul articolului 8 inadmisibilă pentru lipsa statutului de victimă, pe motiv că instanța de contencios administrativ a recunoscut ilegalitatea măsurii pe baza căreia reclamantul a fost expulzat în Brazilia și reclamantul a putut, ulterior, să se întoarcă în Franța și să obțină un permis de ședere reînnoibil. În ceea ce privește capătul de cerere potrivit căruia recursul împotriva ordinului de expulzare nu are efect suspensiv, Curtea a decis, cu patru voturi la trei, că, având în vedere marja de apreciere a statelor în acest domeniu, nu a existat o încălcare a articolului 13, coroborat cu articolul 8, și consecințele ingerinței în drepturile garantate de articolul 8 erau, în principiu, reversibile, așa cum a demonstrat și cazul reclamantului, deoarece legăturile de familie nu a fost întrerupte pentru o lungă perioadă de timp și reclamantul a avut posibilitatea să revină în Franța la scurt timp după expulzarea sa.
În drept - Articolul 13 coroborat cu articolul 8: Curtea a constatat, în primul rând, că reclamantul a utilizat căile de recurs disponibile în temeiul sistemului în vigoare în Guyana Franceză înainte de expulzarea sa. Cu toate acestea, prefectul a efectuat doar o examinare sumară a situației reclamantului. Acesta a fost expulzat la mai puțin de treizeci și șase ore de la arestarea sa, în temeiul unui ordin de administrativ de expulzare, care a fost succint și stereotip și i-a fost comunicat reclamantului imediat după arestare. În plus, indiferent de motivul de ilegalitate a șederii reclamantului pe teritoriul francez, la momentul arestării sale, el era protejat în temeiul dreptului francez împotriva oricărei forme de expulzare. Aceasta a fost concluzia la care a ajuns instanța de contencios administrativ care a declarat nelegal ordinul de expulzare. Astfel, la data de 26 ianuarie 2007, autoritățile franceze erau în posesia unor dovezi potrivit cărora îndepărtarea reclamantului nu a fost în conformitate cu legea și, prin urmare, ar putea constitui o ingerință nejustificată în drepturile reclamantului. În consecință, la momentul expulzării în Brazilia, se ridica o întrebare serioasă cu privire la compatibilitatea cu articolul 8 din Convenție a măsurii respective și, prin urmare, se poate vorbi despre un capăt de cerere "aparent întemeiat" în sensul articolului 13.
Reclamantul a avut posibilitatea de a sesiza instanța de contencios administrativ. Această instanță a îndeplinit cerințele de independență, imparțialitate și a avut competența de a examina plângerile reclamantului. Cu toate acestea, perioada extrem de scurtă dintre contestația reclamantului în fața instanței de contencios administrativ și îndepărtarea lui de pe teritoriul francez a exclus orice posibilitate ca instanța să analizeze în mod serios situația și argumentele juridice pentru și împotriva constatării unei încălcări a articolului 8, în cazul în care ordinul ar fi fost pus în executare. Rezultă că nu a avut loc în cauză nicio examinare judiciară asupra fondului cererii reclamantului de acordare a unor măsuri provizorii. Deși procedura de examinare în regim de urgență ar putea, teoretic, să permită instanței de contencios administrativ să analizeze argumentele reclamantului și, dacă este necesar, să suspende executarea ordinului de expulzare, această posibilitate a fost de fapt înlăturată din cauza timpului prea scurt între cererea sa și executarea măsurii expulzării. De fapt, judecătorul nu a avut puterea de a face nimic, decât să declare contestația reclamantului ca lipsită de obiect. Reclamantul a fost, astfel, expulzat numai pe baza ordinului prefectului. Prin urmare, graba cu care ordinul expulzare a fost executat a avut ca efect înlăturarea caracterului efectiv al căilor de recurs și, prin urmare, reclamantul nu a avut nicio șansă ca legalitatea ordinului de expulzare să-i fie examinată suficient de bine de către o autoritate națională care să ofere garanțiile procedurale necesare. Nici poziția geografică a Guyanei Franceze, nici presiunea puternică a valului de imigrare din zonă, nici pericolul de supraîncărcare a instanțelor, care ar putea afecta în mod negativ buna administrare a justiției, nu justifică o excepție de la legislația națională și nici modul în care a fost aplicată în cauza de față. Marja de apreciere acordată statelor cu privire la modul în care înțeleg să se conformeze obligațiilor care le revin în temeiul articolului 13 nu poate fi exercitată într-un mod care să priveze reclamanții de garanțiile procedurale minime împotriva expulzării arbitrare.
Având în vedere cele de mai sus, reclamantul nu a avut acces în practică la căile de recurs efective în ceea ce privește capătul său de cerere întemeiat pe articolul 8 din Convenție la momentul expulzării. Această situație nu a fost remediată prin eventuala eliberare a unui permis de ședere. Prin urmare, Curtea a respins excepția preliminară a Guvernului cu privire la pierderea calității de "victimă" în sensul articolului 34 din Convenție, și a constatat o încălcare a articolului 13, coroborat cu articolul 8.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 3,000 EUR cu titlu de daune morale; cererea de acordare de daune materiale a fost respinsă.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.
Apăsați aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudența Curții
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2013
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2013
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy