© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Denisov v. Ucraina [MC] - 76639/11
Hotărârea din 25.9.2018 [MC]
Articolul 8
Articolul 8-1
Respectarea vieții private
Eliberarea unui judecător din funcția de președinte al unei curți de apel, din cauza neîndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor administrative: articolul 8 nu este aplicabil; inadmisibil
În fapt - Reclamantul fusese eliberat din funcția de președinte al Curții Administrative de Apel din Kiev din cauza îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor sale administrative. El a rămas judecător al aceleiași curți. Acesta s-a plâns, inter alia, că demiterea lui din funcție a constituit o ingerință ilegală și disproporționată în viața sa privată, contrar articolului 8 din Convenție.
În drept - Articolul 8 (cu privire la aplicabilitate): Pentru că problema aplicabilității era o chestiune care ținea de competență ratione materiae a Curții, regula generală de soluționare a cererilor trebuia să fie respectată, iar analiza relevantă trebuia efectuată la etapa admisibilității, atât timp cât nu exista un motiv special pentru a reuni această problemă cu fondul. Nu a existat un astfel de motiv special în cazul reclamantului.
(a) Principii generale - Articolul 8 nu putea fi invocat într-o plângere privind pierderea reputației sau privind alte repercusiuni care constituiau consecințele previzibile ale acțiunilor proprii (a se vedea Gillberg v.Suedia [MC]).
Litigiile referitoare la relațiile de muncă nu erau excluse, per se, din câmpul de aplicare al „vieții private”, în înțelesul articolului 8. Existau câteva aspecte tipice vieții private care puteau fi afectate în astfel de litigii. Aceste aspecte vizau „cercul intim" al reclamantului, oportunitatea reclamantului de a stabili și de a dezvolta relații cu ceilalți și reputația socială și profesională a reclamantului. Existau două moduri în care putea apărea o problemă ce ține de viața privată într-un asemenea litigiu: fie din cauza motivelor care au stat la baza măsurii contestate (în acest caz, Curtea a făcut uz de abordarea bazată pe motive), fie – în anumite cazuri – din cauza consecințelor pentru viața privată (în acest caz, Curtea a făcut uz de abordarea ghidată de consecințe).
Dacă era în joc abordarea ghidată de consecințe, pragul gravității în privința aspectelor tipice ale vieții private presupunea o importanță crucială. Reclamantul trebuia să demonstreze în mod convingător faptul că pragul a fost atins. Reclamantul trebuia să prezinte dovezi care să justifice consecințele măsurii contestate. Curtea ar accepta faptul că articolul 8 este aplicabil doar în cazul în care aceste consecințe ar fi fost foarte grave și i-ar fi afectat viața privată în mod semnificativ.
Suferința unui reclamant urma să fie evaluată prin compararea vieții sale înainte și după implementarea măsurii în discuție. Pentru a stabili gravitatea consecințelor în cazurile referitoare la relațiile de muncă, era oportun să se evalueze percepțiile subiective invocate de reclamant pe fondul circumstanțelor obiective existente în cazul particular. Această analiză ar trebui să acopere atât impactul material, cât și cel imaterial al măsurii invocate. Cu toate acestea, îi revenea reclamantului să definească și să demonstreze natura și amploarea suferinței sale, care trebuia să aibă o legătură cauzală cu măsura contestată.
(b) Cu privire la cerere - Motivele explicite ale concedierii reclamantului se limitau strict la prestația sa pe arena publică, și anume la presupusele sale eșecuri manageriale, despre care se spune că au subminat buna-funcționare a Curții. Aceste motive erau legate doar de sarcinile administrative ale reclamantului la locul de muncă și nu aveau nicio legătură cu viața sa privată. În lipsa unor asemenea probleme în motivele care au stat la baza eliberării sale din funcție, trebuia să se stabilească dacă, potrivit dovezilor și afirmațiilor demonstrate avansate de către reclamant, măsura a avut consecințe grave, în privința aspectelor care constituie „viață privată”.
Reclamantul a contestat însăși existența vreunei neglijențe în serviciu, presupunând astfel că măsura care implică răspunderea sa juridică – eliberarea lui din funcție – nu putea constitui o consecință previzibilă a comportamentului său în poziția de președinte al unei curți de apel și, prin urmare, cazul său putea fi deosebit de cazul reclamantului din Gillberg.
Reclamantul nu a prezentat nicio dovadă care să sugereze că reducerea remunerației sale lunare a afectat în mod grav „cercul intim” al vieții sale private. În privința stabilirii și menținerii relațiilor cu ceilalți, demiterea sa din funcția de președinte nu a condus la eliminarea lui din profesie. Acesta a continuat să lucreze în calitate de judecător obișnuit și a rămas în aceeași instanță, alături de colegii săi. Chiar dacă puteau fi afectate posibilitățile reclamantului de a stabili și de a menține relații, inclusiv relații de natură profesională, nu au existat motive factuale pentru a se conchide că aceste efecte au fost unele substanțiale.
Funcția profesională principală a reclamantului era cea de judecător. Profesia de judecător presupunea ca acesta să posede cunoștințe specifice, calificări de ordin educațional, abilități și experiență. Ca recompensă pentru serviciul său în această calitate, reclamantului i s-a plătit o parte semnificativă din salariul său. Îndeplinirea cu succes a unei funcții de conducere sau administrative într-o instanță nu era, strict vorbind, o caracteristică a profesiei judiciare. Prin urmare, în termeni obiectivi, funcția judiciară constituia rolul profesional fundamental al reclamantului. Oricât de importantă și de prestigioasă putea fi în sfera judiciară și deși putea fi percepută și apreciată în mod subiectiv de către reclamant, poziția de președinte al unei instanțe nu se referea la sfera principală a activității sale profesionale. Autoritățile naționale nu au examinat niciodată prestația reclamantului în calitate de judecător sau nu și-au exprimat opinia cu privire la competența și la profesionalismul său judiciar. Spre deosebire de Oleksandr Volkov v. Ucraina, deciziile au vizat doar aptitudinile sale manageriale. Această arie limitată de control și de critică nu putea fi considerată ca având legătură cu esența reputației profesionale a reclamantului. De vreme ce poziția sa de președinte putea constitui apogeul carierei sale juridice, el nu a precizat cum i-a provocat presupusa pierdere a stimei colegilor săi prejudicii serioase în mediul său profesional sau modul în care eliberarea lui din funcție i-a afectat cariera de judecător.
Cu privire la reputația socială în general, criticile autorităților nu au afectat un aspect etic mai larg al personalității și caracterului reclamantului. Deși eliberarea sa din funcție s-a bazat pe constatările încălcărilor sarcinilor oficiale în administrarea justiției, nu a existat nicio acuzație de neglijență intenționată sau de comportament criminal. Valorile morale ale reclamantului nu fuseseră puse în discuție și nu putea fi identificat niciun reproș de acest gen în deciziile contestate.
Prin urmare, evaluând percepțiile subiective ale reclamantului față de contextul obiectiv și evaluând impactul material și imaterial al concedierii sale în baza probelor prezentate în fața Curții, trebuia să se conchidă că eliberarea din funcție a reclamantului a avut efecte negative limitate asupra vieții sale private și nu a depășit pragul de gravitate necesar pentru a se pune problema în baza articolului 8 din Convenție.
Concluzie: inadmisibilă (incompatibilă ratione materiae).
Aplicând criteriile stabilite în cauza Oleksandr Volkov v. Ucraina, Curtea a constatat, în unanimitate, că Consiliul Superior al Justiției nu a reușit să asigure o examinare independentă și imparțială a cazului reclamantului și că controlul ulterior al Înaltei Curți administrative nu a remediat aceste defecte, încălcându-se articolul 6 § 1 din Convenției.
Articolul 41: 3.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
(Vezi, Gillberg v. Suedia [MC], 41723/06, 3 aprilie 2012, Nota informativă 151; și Oleksandr Volkov v. Ucraina, 21722/11, 9 ianuarie 2013, Nota informativă 159; vezi, de asemenea, Erményi v. Ungaria, 22254/14, 22 noiembrie 2016)
Full & Egal Universal Law Academy