Traducere neoficială a variantei franceze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 56555/07
depusă de Iurie DIMITROV
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), întrunită la 25 ianuarie 2011, în cadrul unei camere compuse din:
David Thór Björgvinsson, Preşedinte,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 28 noiembrie 2007,
Având în vedere declaraţiile formale prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei,
În urma deliberării, decide următoarele:
PROCEDURA
Cererea a fost depusă de dl Iurie Dimitrov, un cetăţean al Republicii Moldova, care s-a născut în anul 1961 şi care locuieşte în Taraclia. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Invocând articolul 6 şi 13 al Convenţiei, reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii definitive a Judecătoriei Taraclia din 24 august 2006. Potrivit acestei hotărâri, autorităţile locale din Taraclia au fost obligate să efectueze lucrări pentru a preveni deteriorarea apartamentului reclamantului şi să-i plătească suma de 11,400 lei moldoveneşti (aproximativ 680 euro la acea dată).
La 4 noiembrie şi 9 decembrie 2010, Curtea a primit declaraţii semnate de părţi privind reglementarea amiabilă a cauzei. Prin aceste declaraţii Guvernul s-a obligat să plătească reclamantului suma de 3,700 (trei mii şapte sute) euro, iar reclamantul s-a obligat să renunţe la toate pretenţiile împotriva Republicii Moldova formulate în cerere. Această sumă, care va acoperi toate prejudiciile materiale şi morale, precum şi costuri şi cheltuieli, va fi convertită în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data plăţii şi va fi scutită de orice taxe care pot fi percepute. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplăţii acestei sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană în perioada de neplată, la care vor fi adăugate trei procente. Plata va constitui soluţionarea definitivă a cauzei.
ÎN DREPT
Curtea ia notă de reglementarea amiabilă la care au ajuns părţile. Ea este convinsă că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei).
În lumina celor de mai sus, este potrivit de a scoate cererea de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
Fatoş AracıDavid Thór Björgvinsson
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy