©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi R.A. „Monitorul Oficial” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and R.A. „Monitorul Oficial” (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Emitent:
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
Publicată în : MONITORUL OFICIAL nr. 867 din 11 decembrie 2009
HOTĂRÂREA
din 4 noiembrie 2008
în Cauza Dinu împotriva României şi Franţei
(Cererea nr. 6.152/02)
În Cauza Dinu împotriva României şi Franţei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandström, Jean-Paul Costa, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 14 octombrie 2008,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 6.152/02) îndreptată împotriva României şi Franţei, prin care un cetăţean român, doamna Cristina Dinu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 20 ianuarie 2002 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Guvernul francez este reprezentat prin agentul său, doamna Edwige Belliard, director pentru probleme juridice la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Prin Decizia din 23 noiembrie 2006, Curtea a declarat cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie şi în ceea ce priveşte dreptul reclamantei la executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea sa.
4. Atât reclamanta, cât şi cele două guverne au depus observaţii scrise pe fondul cauzei (art. 59 § 1 din Regulament).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamanta s-a născut în anul 1957 şi locuieşte în Braşov.
A. Procedurile referitoare la stabilirea pensiei de întreţinere
6. Prin Sentinţa din data de 7 iulie 1992, Judecătoria Braşov l-a condamnat pe N.C., de naţionalitate română, soţul reclamantei care părăsise România plecând în Franţa, să plătească o pensie alimentară de 2.000 lei (ROL) pe lună în favoarea lui C., copilul lor minor, născut în anul 1987 şi crescut de reclamantă.
7. La data de 14 ianuarie 1993, printr-o sentinţă definitivă pronunţată de aceeaşi instanţă, pensia a fost majorată, la cererea reclamantei, la 3.150 ROL pe lună.
8. Prin Sentinţa din data de 24 iunie 1994, Judecătoria Braşov a pronunţat divorţul dintre reclamantă şi N.C. şi a pus în sarcina acestuia obligaţia de a plăti o pensie alimentară de 1.000 franci francezi (FRF) fiului său, începând cu data sentinţei. Prin Decizia definitivă din data de 3 mai 1995, Curtea de Apel Braşov, ca urmare a apelului părţilor, a stabilit pensia alimentară la 800 FRF pe lună.
9. Prin Decizia definitivă din data de 22 aprilie 1997, Tribunalul Judeţean Braşov a respins cererea de reducere a pensiei, formulată de N.C.B. Demersurile în vederea obţinerii plăţii pensiei
1. Demersuri referitoare la pensia stabilită înainte de Decizia din data de 3 mai 1995
10. La data de 25 mai 1993, susţinând că N.C. refuza să achite pensia alimentară, reclamanta a început procedura prevăzută de Convenţia de la New York din 20 iunie 1956 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate (Convenţia de la New York), conform căreia instituţia intermediară, în speţă ministerul francez al afacerilor externe (ministerul francez), asistă creditorul pensiei de întreţinere în recuperarea lor prin intermediul autorităţii expeditoare, în speţă ministerul român al justiţiei (ministerul român).
11. Sosită la ministerul român la data de 1 iunie 1993, cererea a fost transmisă ministerului francez la data de 8 iulie 1993.
12. După un schimb de scrisori între cele două ministere şi reclamantă, la data de 21 iunie 1994 ministerul român a informat-o pe reclamantă că ministerul francez constatase că N.C. plătea pensie cu regularitate şi că, prin urmare, nu putea fi întreprinsă nicio acţiune împotriva sa.
2. Demersurile făcute după Decizia din data de 3 mai 1995
13. Prin Adresa din data de 20 iulie 1995, reclamanta a solicitat asistenţa ministerului român pentru a obţine plata pensiei alimentare pentru perioada iunie 1994 - februarie 1995, cuantificându-şi pretenţiile. La data de 30 august 1995, această adresă a fost transmisă de către ministerul român ministerului francez, însoţită de copia hotărârilor pronunţate în procedura de divorţ, precum şi de punctul de vedere al reclamantei asupra modalităţilor de plată.
14. La data de 24 ianuarie 1996, ministerul francez a informat ministerul român că luase legătura cu N.C., care îi comunicase situaţia sumelor neplătite.
15. La data de 16 aprilie 1996, reclamanta a informat ministerul român despre sumele încasate şi şi-a precizat pretenţiile până în luna octombrie 1995.
16. La data de 22 aprilie 1996, ministerul român i-a cerut ministerului francez să îi comunice măsurile luate pentru ca reclamanta să poată obţine plata pensiei alimentare datorate.
17. Prin scrisoarea din data de 14 iunie 1996, ministerul francez i-a cerut ministerului român să îi confirme plăţile efectuate de debitor şi să îi trimită o evidenţă a sumelor datorate. I-a cerut, de asemenea, şi precizări cu privire la desfăşurarea procedurii de reducere a cuantumului pensiei (ce s-a finalizat cu Decizia definitivă din 22 aprilie 1997).
18. Prin scrisoarea din data de 2 iulie 1996, ministerul român a informat-o pe reclamantă despre conţinutul declaraţiilor date de N.C. la ministerul francez. De asemenea, ministerul român i-a solicitat reclamantei să prezinte situaţia exactă a plăţilor primite ca pensie alimentară. Răspunsul reclamantei, precum şi documentele solicitate au fost trimise ministerului francez de către omologul său român la data de 22 august 1996.
19. La data de 5 august 1996, reclamanta şi-a reiterat cererea de asistenţă la ministerul francez şi a prezentat evidenţa sumelor neachitate.
3. Demersurile în vederea obţinerii exequaturului
20. La data de 8 iulie 1997, reclamanta a informat ministerul român despre adoptarea Deciziei din 22 aprilie 1997, care a stabilit pensia alimentară la 800 FRF pe lună, şi a prezentat calculul pensiei rămase neachitate pentru perioada octombrie 1995-mai 1997. Această scrisoare a fost transmisă la data de 30 iulie 1997 ministerului francez, care a primit-o la data de 3 septembrie 1997.
21. La data de 4 ianuarie 1998, reclamanta i-a trimis ministerului francez un nou calcul al pensiei neachitate şi i-a solicitat asistenţa pentru a obţine plata ei.
22. În paralel, la data de 12 decembrie 1997, ministerul francez i-a cerut ministerului român să o informeze pe reclamantă că doreşte să primească informaţii şi documente complementare, şi anume: să precizeze cu privire la ce hotărâre judecătorească solicită să se pronunţe exequaturul, să trimită dovada citării lui N.C. în dosarul în care s-a pronunţat Decizia din data de 22 aprilie 1997, dovada comunicării către parte a acestei decizii, precum şi certificatul de constatare a faptului că nu s-a promovat recurs. În plus, reclamantei i-au fost trimise formulare de cerere de ajutor jurisdicţional pentru ca ea să le poată înapoia însoţite de documentele justificative ale veniturilor sale de la momentul respectiv.
23. La data de 9 ianuarie 1998, ministerul român i-a transmis reclamantei scrisoarea ministerului francez din 12 decembrie 1997 şi documentele anexate, solicitându-i să completeze formularele de ajutor jurisdicţional şi să i le trimită înapoi pentru ca să poată să le transmită ministerului francez. La data de 12 ianuarie 1998, reclamanta s-a conformat cererilor celor două ministere, documentele fiind trimise de către ministerul român ministerului francez la data de 9 februarie 1998.
24. La data de 17 iulie 1998, ministerul francez i-a cerut din nou ministerului român să prezinte documente complementare. La data de 19 august 1998, ministerul român i-a trimis această scrisoare reclamantei şi a sfătuit-o în privinţa formei actelor solicitate pentru a-şi completa dosarul. La data de 2 septembrie 1998, ministerul român i-a reamintit reclamantei necesitatea de a se conforma cererilor ministerului francez, precizându-i că, în temeiul Convenţiei de la New York, singura obligaţie ce îi revenea ministerului român era să transmită documentele ministerului francez.
25. La data de 3 septembrie 1998, reclamanta a prezentat un certificat de grefă eliberat de instanţa din Braşov din data de 12 ianuarie 1998, care atesta faptul că debitorul a fost reprezentat la instanţa ce a pronunţat Decizia din data de 3 mai 1995, că i-a fost comunicată decizia respectivă de către grefă şi că această decizie era definitivă şi executorie. Cu această ocazie, ea şi-a reiterat cererea referitoare la plata restanţelor. Reclamanta a prezentat şi o a doua adeverinţă, din data de 12 septembrie 1998, referitoare la aceeaşi decizie. În schimb, conform guvernului francez, niciun element nu s-a comunicat cu privire la procedura ce s-a finalizat cu Decizia din data de 22 aprilie 1997.
26. În cursul anului 1999, ministerul român a informat-o pe reclamantă că documentele sale fuseseră transmise autorităţilor franceze şi a menţionat că durata procedurii şi soluţionarea cauzei depindeau exclusiv de ministerul francez.
27. În cursul anilor 2000 şi 2001, reclamanta i-a solicitat în mai multe rânduri ministerului român să intervină pe lângă omologul său pentru a face să înainteze procedura de exequatur. Scrisorile din 19 ianuarie, 8 septembrie 2000 şi 25 ianuarie 2001, trimise în acest scop de ministerul român, au rămas fără răspuns din partea ministerului francez. Ministerul român a informat reclamanta despre această situaţie şi i-a reamintit că procedura de exequatur şi durata sa ţineau de competenţa exclusivă a autorităţilor franceze.
28. Prin scrisoarea din 24 septembrie 2001, primită la data de 4 octombrie 2001, ministerul francez şi-a informat omologul că intenţiona să solicite exequaturul hotărârilor din 3 mai 1995 şi din 22 aprilie 1997 şi a cerut copia legalizată de instanţă a citaţiei la termenul de judecată din 3 mai 1995, trimisă lui N.C. (sau avocatului său), a comunicării hotărârii şi a unei situaţii actualizate a sumelor datorate. S-a ataşat un nou formular de cerere de ajutor jurisdicţional.
29. Prin scrisoarea din 29 octombrie 2001, ministerul român i-a comunicat reclamantei scrisoarea din 24 septembrie 2001 şi a sfătuit-o cu privire la prezentarea documentelor solicitate şi la măsurile ce trebuiau luate pentru a se conforma cererilor autorităţilor franceze.
30. La data de 14 ianuarie 2002, reclamanta a precizat că toate documentele solicitate îi fuseseră deja trimise în cursul anului 1998 şi că o nouă transmitere ar însemna un efort financiar imposibil pentru ea. În plus, ea a mai menţionat că a transmis în acelaşi timp informaţii cu privire la suma restantă datorată, precum şi formularul de ajutor jurisdicţional completat.
31. La data de 18 martie 2002, ministerul român a informato pe reclamantă că documentele pe care aceasta le-a trimis nu se aflau în dosar sub forma cerută şi i-a solicitat, în consecinţă, să le transmită din nou în forma cuvenită cât mai repede cu putinţă.
32. Prin scrisoarea din 14 mai 2002, ministerul român i-a transmis ministerului francez documente furnizate de reclamantă cu precizări în ceea ce priveşte prevederile procedurale pentru citarea şi notificarea internaţională.
33. La data de 3 iulie 2002, ministerul român, făcând referire la scrisoarea sa din 14 mai 2002, i-a cerut ministerului francez să îi confirme primirea acesteia şi să îl informeze despre stadiul procedurii de exequatur în cel mai scurt timp.
34. La data de 3 septembrie 2002, ministerul francez a informat ministerul român despre lacunele dosarului în cauză, şi anume adresa incompletă a lui N.C., lipsa dovezii de citare şi de comunicare a hotărârilor româneşti şi lipsa copiilor în limba română a hotărârilor pronunţate de instanţele române. Acesta a precizat că, în lipsa trimiterii informaţiilor şi a documentelor judiciare solicitate, nu putea fi făcut niciun demers. De asemenea, acesta i-a cerut ministerului român informaţii referitoare la legea în materie de comunicare a hotărârilor judecătoreşti atunci când adresa debitorului este necunoscută.
35. La data de 14 septembrie 2002, reclamanta a prezentat originalele hotărârilor învestite cu formula executorie.
36. La data de 23 septembrie 2002, ministerul român i-a transmis reclamantei o copie a comunicării omologului său din data de 3 septembrie 2002. Conform afirmaţiilor reclamantei, această scrisoare îi cerea copia unei hotărâri din 5 mai 1997, hotărâre ce nu exista. Aceasta i-a răspuns la data de 30 septembrie, reamintindu-i ministerului francez că toate documentele solicitate i-au fost deja trimise în perioada 1995-1998.
37. La data de 24 septembrie şi 16 octombrie 2002, ministerul român i-a trimis ministerului francez textul prevederilor legale solicitate de acesta.
38. La data de 7 ianuarie 2003, Tribunalul de Mare Instanţă Béthune i-a fost acordat reclamantei ajutorul jurisdicţional. Conform afirmaţiilor reclamantei, încercările sale de a lua legătura cu avocatul desemnat să o reprezinte în procedură au eşuat.
39. Prin scrisoarea din data de 11 octombrie 2003, ministerul francez i-a trimis reclamantei documente inutile ce se aflau în dosarul său, printre care două copii ale Deciziei din 3 mai 1995.
40. În cursul anului 2003, au fost întreprinse noi căutări pentru a găsi adresa debitorului, care se mutase. La finalizarea căutărilor, în luna decembrie 2003, ministerul francez a început procedura de exequatur.
4. Demersurile de executare silită din Franţa
41. Prin ordinele din 30 aprilie 2004, preşedintele Tribunalului de Mare Instanţă Béthune a admis cererea de exequatur a hotărârilor româneşti pronunţate în procedura de divorţ, inclusiv a Deciziei din data de 3 mai 1995 şi a Deciziei din 22 aprilie 1997. Acesta a informat ministerul român despre acest lucru la data de 10 iunie şi 29 iulie 2004. De asemenea, i-a transmis o propunere de plată amiabilă a creanţei făcute de debitor, care a fost refuzată de reclamantă prin scrisoarea din 18 iulie 2004.
42. La data de 29 iulie 2004 şi, din lipsă de răspuns, la data de 8 noiembrie 2004, ministerul francez i-a cerut ministerului român ca reclamanta să îi trimită o situaţie actualizată a sumelor datorate, precum şi detaliile contului său bancar.
43. Măsurile de executare silită au fost începute prin intermediul unui executor judecătoresc. N.C. a contestat faţă de acesta suma pretinsă de reclamantă pe motivul că el nu avusese cunoştinţă de Hotărârea din 22 aprilie 1997. Acesta i-a propus reclamantei o sumă, a cărei plată să fie eşalonată.
44. La data de 26 mai 2005, ministerul francez i-a comunicat ministerului român scrisoarea lui N.C. şi a solicitat observaţiile reclamantei pentru a i le transmite executorului judecătoresc. La data de 4 iulie 2005, reclamanta a contestat afirmaţiile lui N.C. şi a solicitat cuantumul total al sumelor datorate, conform situaţiei prezentate într-o scrisoare precedentă din 4 ianuarie 2005. De asemenea, ea s-a plâns de inerţia executorului judecătoresc în recuperarea pensiei lunare ce nu mai fusese plătită de N.C. din luna martie 2005.
45. La data de 18 mai 2006, judecătorul de executare de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă Béthune a stabilit o nouă situaţie a restanţelor de pensie, decizia sa fiind comunicată de ministerul francez ministerului român la data de 22 şi 31 mai 2006.
46. La data de 13 septembrie 2007, la apelul părţilor, Curtea de Apel Douai a constatat că datoria rezultând din pensia de întreţinere neachitată fusese stinsă cel târziu la data de 27 noiembrie 2006 şi, prin urmare, a admis cererea lui N.C. de încetare a sechestrului în cadrul măsurii de executare silită.
II. Dreptul intern şi internaţional pertinent
47. Articolele relevante din Convenţia de la New York privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate, adoptată la data de 20 iunie 1956, sunt prezentate în decizia privind admisibilitatea, adoptată în cauza de faţă la data de 23 noiembrie 2006.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 § 1 din Convenţie
48. Reclamanta se plânge de lipsa de diligenţă a autorităţilor române şi franceze în asistarea sa în vederea executării hotărârilor interne definitive ce stabilesc o pensie alimentară pentru fiul său. Ea invocă art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede următoarele în partea sa relevantă:
„Orice persoană are dreptul la judecarea (...) cauzei sale, de către o instanţă (...), care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)”
A. Argumentele părţilor
1. Capătul de cerere împotriva României
49. Guvernul român consideră că atitudinea autorităţilor române nu poate fi adusă în discuţie, în măsura în care era de datoria autorităţilor franceze să pronunţe decizia de exequatur. Singura obligaţie care le revenea autorităţilor române era să transmită documente ministerului francez, ceea ce au şi făcut. În plus, autorităţile române au solicitat periodic informaţii despre starea procedurii şi au solicitat ca această cauză să se soluţioneze, dacă este posibil, cât mai repede.
50. Reclamanta contestă argumentul guvernului român. Ea consideră că autorităţile române nu şi-au respectat obligaţiile ce le reveneau în temeiul Convenţiei de la New York, menţionată mai sus, de a o asista în executarea hotărârilor interne definitive. În opinia sa, autorităţile române nu au informat-o cu claritate despre demersurile ce trebuiau făcute pentru a obţine executarea hotărârilor în discuţie şi nici nu au acţionat cu diligenţă şi celeritate pentru a asigura schimbul de informaţii şi de corespondenţă dintre instituţia intermediară şi ea însăşi.
2. Capătul de cerere împotriva Franţei
51. Guvernul francez consideră că, în ceea ce priveşte perioada scursă între 1992 şi 1997, procedura de exequatur nu putea fi începută în mod util din moment ce procedurile referitoare la cuantumul pensiei se aflau încă pe rolul instanţelor române.
52. În ceea ce priveşte răspunderea statului francez începând de la adoptarea Deciziei din 22 aprilie 1997, Guvernul arată că, în ciuda perseverenţei ministerului francez, documentele din dosar, ce erau necesare pentru începerea procedurii de exequatur înainte de executare, nu au fost prezentate, cel puţin unele dintre ele (citaţii şi notificări ale hotărârilor cu privire la N.C.), sau nu au fost prezentate în forma adecvată decât la sfârşitul anului 2002.
53. Reclamanta reaminteşte că autorităţile franceze i-au cerut să trimită în mai multe rânduri aceleaşi documente şi că acestea au lăsat să treacă foarte multe luni până să solicite documente complementare. Reclamanta consideră că autorităţile franceze au dat dovadă de neglijenţă, i-au tratat dosarul cu superficialitate şi, ca instituţie intermediară, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurg din Convenţia de la New York.
B. Aprecierea Curţii
54. Curtea reaminteşte că, în cauza de faţă, deşi reclamanta a obţinut la data de 3 mai 1995 o hotărâre internă definitivă, ce dispunea ca fostul său soţ să plătească o pensie alimentară în beneficiul fiului lor minor, şi deşi începuse la data de 20 iulie 1995 procedura prevăzută de Convenţia de la New York, ordinul de exequatur nu a fost dat decât la data de 30 aprilie 2004, iar executarea silită nu a fost încheiată de instanţa franceză competentă decât la data de 27 noiembrie 2006.
55. Curtea a analizat în mai multe rânduri cu cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cauza de faţă şi a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie (vezi Tacea împotriva României, nr. 746/02, 29 septembrie 2005; Orha împotriva României, nr. 1.486/02, 12 octombrie 2006, şi, mutatis mutandis, K. împotriva Italiei, nr. 38.805/97, CEDO 2004-VIII, şi Zabawska împotriva Germaniei (dec.), nr. 49.935/99, 3 martie 2006). Mai mult, Curtea observă şi miza deosebit de mare a cauzei de faţă, reclamanta încercând prin acţiunile sale să obţină plata pensiei alimentare care îi era necesară pentru a face faţă necesităţilor zilnice ale copilului său minor.
56. După ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atenţiei, Curtea consideră că cele două guverne pârâte nu au expus niciun fapt sau argument care să poată duce la o concluzie diferită în cazul de faţă.
57. Concret, Curtea observă anumite întârzieri în transmiterea corespondenţei, imputabile autorităţilor române (vezi, în special, paragrafele 11, 13, 18, 20, 24 şi 29 de mai sus). În ceea ce priveşte ministerul francez, Curtea nu consideră rezonabile încetineala cu care acesta a completat dosarul de exequatur sau cererile repetate de documente, deşi reclamanta a reamintit în mai multe rânduri faptul că aceste documente fuseseră deja trimise (paragrafele 22-24, 32-33, 36 şi 38 de mai sus). În fine, Curtea constată o perioadă de lipsă totală de comunicare a ministerului francez cu ministerul român şi reclamanta între anul 1999 şi luna septembrie 2001 (paragrafele 26 şi 27 de mai sus).
58. Totuşi, Curtea consideră că după finalizarea procedurii exequaturului cele două ministere şi-au îndeplinit cu grijă obligaţiile.
59. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciază că, în speţă, cele două state, prin intermediul organelor lor specializate, nu au depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti favorabile reclamantei.
Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie de către România şi Franţa.
II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
60. Conform articolului 41 din Convenţie:Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.
A. Prejudiciu
61. Reclamanta solicită plata de către fiecare dintre cele două guverne pârâte a sumei de 100.000 euro (EUR) ca daune morale.
62. Guvernul francez consideră că o constatare a încălcării ar constitui o reparaţie echitabilă, argument la care subscrie şi guvernul român, care consideră în plus că pretenţiile reclamantei sunt exagerate şi nu a fost dovedită nicio legătură de cauzalitate între încălcările pretinse şi aceste pretenţii.
63. Curtea apreciază că reclamanta a suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării provocate de încetineala executării silite în speţă, şi că acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a încălcării.
64. În aceste circumstanţe, ţinând cont de toate elementele aflate în posesia sa şi în special de actele şi omisiunile imputabile celor două state şi statuând în echitate, conform art. 41 din Convenţie, Curtea îi alocă reclamantei suma de 16.000 EUR pentru prejudiciul moral, din care 6.000 EUR în sarcina statului român şi 10.000 EUR în sarcina statului francez.
B. Cheltuieli de judecată
65. Reclamanta solicită suma de 7.800 EUR pentru cheltuielile de judecată suportate în procedurile începute din anul 1992 pentru a stabili pensia alimentară şi pentru plata sa de către debitor. Ea furnizează o situaţie a cheltuielilor suportate pentru traducerea documentelor în perioada 2002-2007, pentru copiile, cheltuielile privind expedierea corespondenţei la Curte şi la instanţele franceze, onorariile notariale, cheltuielile de transport pentru a se deplasa la termenele de judecată, la ministerul român de la Bucureşti şi pentru alte deplasări, trimiţând chitanţe ce atestă o parte dintre pretenţiile sale.
66. Guvernul francez contestă necesitatea onorariilor notariale plătite de reclamantă şi a deplasărilor sale pentru a se prezenta la întâlnirile de la Bucureşti, Paris şi Strasbourg şi consideră că suma eventual alocată de Curte în acest sens nu ar trebui să depăşească 3.000 EUR.
67. Guvernul român consideră că suma solicitată de reclamantă este exagerată şi că, în orice caz, aceasta nu a putut să justifice decât plata a 500 EUR în acest sens. Mai mult, Guvernul român arată că nu este oportun ca reclamanta să solicite rambursarea cheltuielilor pentru traducere, în măsura în care ea însăşi este traducătoare autorizată.
68. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care s-a stabilit realitatea acestora, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţă, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea consideră rezonabilă suma de 3.000 EUR, cu toate cheltuielile incluse, şi i-o acordă reclamantei (1.500 EUR în sarcina fiecărui guvern).
C. Dobânzi moratorii
69. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie de către România şi Franţa;
2. hotărăşte:
a)ca statul român să îi plătească reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume:
(i)
6.000 EUR (şase mii euro), ce va fi convertită în moneda statului pârât, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii)
1.500 EUR (una mie cinci sute euro), ce va fi convertită în moneda statului pârât, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată;
b) ca statul francez să îi plătească reclamantei, în acelaşi termen:
(i)
10.000 EUR (zece mii euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii)
1.500 EUR (una mie cinci sute euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată;
c)ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale;
3. respinge cererea de reparaţie echitabilă în rest.
Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 4 noiembrie 2008, pentru aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
Full & Egal Universal Law Academy