© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Dorneanu v. România - 55089/13
Hotărârea din 28.11.2017 [Secția a IV-a]
Articolul 3
Tratament inuman
Condițiile de detenție ale unui condamnat bolnav de cancer în fază terminală: încălcare
În fapt – Urmărit penal din 2002, reclamantul a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de trei ani și patru luni în februarie 2012.
Deși suferea de cancer de prostată în stare avansată, boală diagnosticată în noiembrie 2012, acesta a fost încarcerat în martie 2013 pentru a-și executa pedeapsa. El a cerut imediat și de mai multe ori întreruperea executării acesteia. În iunie 2013, tribunalul a acceptat o întrerupere de trei luni, însă în august 2013, curtea de apel a considerat că tratamentul medical putea fi administrat în închisoare. Pentru a-i fi administrat tratamentul, reclamantul a fost supus unor numeroase transferuri de la spitalul unui penitenciar la altul, parcurgând uneori distanțe foarte lungi. Chimioterapia a fost înlocuită, în cele din urmă, cu mijloace de îngrijire paliativă, iar reclamantul a decedat în spital, în decembrie 2013.
În drept – Articolul 3 (aspectul substanțial)
(a) Condițiile generale de detenție: Condițiile de detenție ale reclamantului l-au supus pe acesta unui test de o intensitate care a depășit nivelul inevitabil de suferință inerent detenției. În ciuda duratei scurte de încarcerare a reclamantului într-un spațiu personal mai mic de 3 m², celulele obișnuite (între 3 și 4 m²) nu erau adaptate pentru dizabilitatea gravă a reclamantului, care a orbit, a asurzit și a căpătat dureri osoase spre sfârșit.
(b) Transferurile repetate: De vreme ce majoritatea transferurilor erau justificate din punct de vedere medical, este adevărat că aceste instituții erau departe unele de altele, situate la câteva sute de kilometri. Având în vedere starea de sănătate a reclamantului, care se degrada din ce în ce mai mult, aceste schimbări repetate erau apte să creeze și să exacerbeze în acesta sentimente de angoasă cu privire la adaptarea sa la diferitele locuri de detenție, la implementarea protocolului medical de tratament și la menținerea contactelor cu familia sa. Intensitatea unui asemenea test a depășit, de asemenea, nivelul inevitabil al suferinței inerente detenției.
(c) Calitatea îngrijirii și a asistenței: Reclamantul suferea deja, la momentul încarcerării, de o boală fatală care avea să-și producă efectele într-un termen scurt. Bineînțeles că acesta a fost tratat potrivit prescripțiilor medicilor. Totuși, autoritățile naționale nu par să fi avut în vedere niciodată posibilitatea regrupării acestor îngrijiri în același loc, fapt care ar fi scutit reclamantul de un anumit număr de transferuri sau, cel puțin, ar fi limitat numărul și consecințele prejudiciabile pentru bunăstarea pacientului. Mai mult, în stadiile ulterioare ale bolii, unde nu există nicio speranță de atenuare, stresul inerent vieții în mediul carceral poate avea repercusiuni pentru speranța de viață și pentru starea sănătății deținutului.
Venise un moment în care reclamantul era atât de slăbit și de afectat, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic, încât nu mai putea întreprinde acțiuni elementare pentru viața sa cotidiană fără asistența unui deținut desemnat să-l ajute. Nimic nu permite să se verifice dacă deținutul care a acceptat să-l asiste pe reclamant era calificat să însoțească un pacient aflat la sfârșit de viață, nici că acesta primise un sprijin moral sau social veritabil, nici că reclamantul beneficiase de o consiliere psihologică adecvată, atunci când suferise de un sindrom depresiv.
(d) Menținerea încarcerării în condiții de detenție inadecvate: Reclamantul fusese încarcerat în timp ce se afla pe moarte și sub efectele unui tratament medical dur, în condiții carcerale dificile. În acest context, lipsa de diligență a autorităților face persoana și mai vulnerabilă și o plasează în imposibilitatea de a-și păstra demnitatea în fața unui sfârșit la care conduce boala sa, în mod fatal și inevitabil.
În măsura în care boala sa progresa, reclamantul nu a mai putut face față mediului carceral. Astfel, autoritățile naționale trebuiau să întreprindă măsuri speciale bazate pe considerente umanitare.
Cu privire la posibilitatea de menținere a reclamantului în detenție, Curtea nu poate să-și substituie punctul ei de vedere cu cel al tribunalelor naționale, însă constată că curtea de apel nu a prezentat niciun motiv legat de o posibilă amenințare pentru protecția socială pe care ar fi presupus-o punerea în libertate a reclamantului, având în vedere starea sa de sănătate. Or, reclamantul se afla la prima condamnare și trebuia să execute o pedeapsă cu închisoarea relativ redusă, din care trecuse deja o treime; el a făcut dovada unei bune conduite în timpul procesului; lui i s-a acordat cel mai favorabil regim de detenție; și, din cauza stării sale de sănătate, riscul unei recidive nu putea fi decât unul minim.
Autoritățile nu au examinat capacitatea concretă a persoanei de a rămâne încarcerată în condițiile de detenție în discuție. Curtea de apel a reținut că tratamentul prescris putea fi administrat în detenție, însă nu a examinat condițiile și modalitățile de administrare a acestui tratament dur în situația acelei persoane, condițiile transferurilor în diferitele închisori și spitale, distanțele de parcurs între aceste instituții sau numărul de spitale frecventate de către reclamant pentru a-i fi administrat tratamentul, nici impactul acestor elemente combinate pentru starea deja foarte vulnerabilă a acestuia. Or, având în vedere caracterul excepțional al circumstanțelor cauzei, aceste elemente ar fi trebuit examinate, chiar și numai din motive umanitare, în vederea aprecierii compatibilității stării de sănătate a reclamantului cu condițiile detenției sale.
Autoritățile naționale nu au prezentat niciun argument cu privire la imposibilitatea lor de a face față acestor circumstanțe excepționale, având în vedere considerentele umanitare imperioase în discuție. Din contra, procedurile aplicate s-au axat pe formalități, împiedicându-l pe reclamant, aflat pe patul de moarte, să-și trăiască ultimele zile în demnitate. În plus, durata procedurii de obținere a întreruperii executării pedepsei din motive de sănătate fusese prea îndelungată pentru o boală aflată în fază terminală. Răspunsurile oferite de către autoritățile penitenciare la cererile de ajutor pentru obținerea eliberării sale au fost caracterizate prin lipsa oricărei evaluări a situației sale.
În concluzie, condițiile de detenție impuse reclamantului, bolnav în stare terminală, au constituit un tratament degradant.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 9 000 EUR pentru fiul reclamantului, având în vedere prejudiciul moral suferit; capătul de cerere pentru acordarea prejudiciului material - respins.
(Vezi și Gülay Çetin v. Turcia, 44084/10, 5 martie 2013, Nota informativă 161; vezi și fișa tematică: Drepturile deținuților în materie de sănătate)
Full & Egal Universal Law Academy