Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 8608/05
depusă de Vladimir DRAGAN
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 20 septembrie 2011 în cadrul unei camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 21 ianuarie 2005,
Având în vedere declaraţia prezentată de Guvernul pârât la 1 septembrie 2010, modificată prin scrisoarea din 30 noiembrie 2010, prin care solicită Curţii să scoată cererea de pe rol, precum şi răspunsul reclamantului la acea declaraţie,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
1. Reclamantul, dl Vladimir Dragan, este cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1948 şi care locuieşte în Piatra-Albă. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
2. Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor. La 26 februarie 2000, reclamantul a fost reţinut sub bănuiala de comiterea infracţiunilor de omor, tentativă de omor, jaf în formă agravată, furt de maşini şi deţinere ilegală de arme. Reclamantul a fost acuzat că a săvârşit aceste infracţiuni împreună cu alţi membri ai unui grup criminal. El a recunoscut că a comis unele din infracţiunile de care a fost acuzat, dar nu pe cea de omor şi tentativă de omor.
3. La 16 decembrie 2004, Judecătoria sectorului Ialoveni l-a găsit pe reclamant vinovat de săvârşirea infracţiunile de care a fost acuzat şi l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de douăzeci şi cinci de ani. Datorită caracterului extraordinar de dificil al cauzei, aceasta a fost examinată de un complet de trei judecători, în loc de un complet de un judecător. Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel Chişinău la 22 martie 2005 şi de Curtea Supremă de Justiţie la 8 iunie 2005.
4. În timpul procedurilor, N. a depus o declaraţie scrisă care atestă faptul că ea i-a cerut fiului său să declare că reclamantul a împuşcat-o pe victimă, pentru a proteja persoana care era în realitate responsabilă de aceasta. N. a fost audiată în calitate de martor de către autorităţile de investigare. La 22 martie 2005, Curtea de Apel Chişinău a adoptat o decizie prin care a respins cererea de audiere a lui N. în calitate de martor. Instanţa de judecată a audiat mai mulţi martori chemaţi de părţi.
5. În perioada dintre data reţinerii sale şi 3 mai 2005, reclamantul a fost deţinut în Comisariatul de poliţie Ialoveni şi în Penitenciarul nr. 3 din Chişinău, precum şi într-un spital pentru deţinuţi perioade lungi de timp.
6. Reclamantul s-a plâns mai multor autorităţi, inclusiv unei comisii parlamentare şi Ministerului Afacerilor Interne, în privinţa condiţiilor de detenţie pe care le-a descris în felul următor. La Comisariatul de poliţie Ialoveni el a fost deţinut într-o celulă care măsura 12-14 m2 împreună cu alte 8-9 persoane. Celula nu era echipată cu paturi. Platformele de lemn care serveau drept paturi nu erau acoperite cu saltele sau lenjerie de pat. Nu exista masă sau scaune. Celula era umedă şi nu avea acces la lumină naturală; exista o lumina electrică de intensitate joasă care era ţinută permanent aprinsă. Nu exista toaletă sau robinet, iar găleata folosită drept toaletă era golită doar o dată la fiecare douăzeci şi patru de ore. Nu se permitea să faci duş şi nici plimbarea zilnică. Mâncarea era servită o dată pe zi şi era necomestibilă. În celulă era foarte rece în timpul iernii şi foarte cald în timpul verii.
7. De asemenea, reclamantul a pretins că nu i s-a acordat îngrijirea medicală de care avea nevoie, din care cauza a fost nevoie să fie supus la trei operaţii consecutive şi s-a îmbolnăvit de epilepsie.
8. În răspunsul din 10 februarie 2004 la una din plângerile reclamantului, Ministerul Afacerilor Interne a confirmat că celulele de la Comisariatului de poliţie Ialoveni nu aveau acces la lumină naturală şi că secţia de poliţie nu avea camere de duş. În plus, mai mulţi deţinuţi s-au plâns de prezenţa insectelor parazitare în celulă. Ministerul a confirmat că, deşi există o curte pentru plimbări zilnice, deţinuţii nu avea acces la aceasta din cauza insuficienţei personalului care să supravegheze plimbările zilnice.
9. În timpul detenţiei sale, reclamantul a fost tratat în regim de spitalizare în diverse spitale: în perioada 30 noiembrie 2000 – 14 decembrie 2000, 18 octombrie 2001 – 14 martie 2003 şi în perioada 4 august 2004 – 2 septembrie 2004 la spitalul nr. 16 din cadrul Penitenciarului Pruncul; iar în perioada 25 martie 2003 – 22 aprilie 2003 la Spitalul Republican de Psihiatrie.
10. Reclamantul a prezentat copii a mai multor încheieri judecătoreşti prin care se amânau şedinţele de judecată din cauza absenţei avocatului apărării, a acuzatului şi/sau a procurorului.
PLÂNGERI
11. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, că a fost deţinut în condiţii de detenţie inumane şi că i s-a acordat îngrijire medicală corespunzătoare.
12. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul aceluiaşi articol, că a fost maltratat în timpul detenţiei şi că a fost forţat să depună declaraţii de autodenunţare.
13. În continuare, el s-a plâns, în temeiul articolului 6 al Convenţiei, că instanţele de judecată naţionale l-au condamnat pe nedrept, că acestea au refuzat să audieze martori şi că procedurile în cadrul acestei cauze au fost excesiv de lungi.
14. În fine, el s-a plâns, în temeiul articolelor 5, 8, 13 şi 14 ale Convenţiei, că autorităţile au refuzat să examineze just cauza sa şi că au permis să i se încalce drepturile sale.
ÎN DREPT
A. Plângerea privind condiţiile de detenţie
15. Reclamantul s-a plâns că a fost deţinut în condiţii de detenţie inumane. El s-a bazat pe articolul 3 al Convenţiei care prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
16. Prin scrisoarea din 1 septembrie 2010, Guvernul a informat Curtea că propune să facă o declaraţie unilaterală în vederea reglementării amiabile a chestiunii formulate în cerere. El a mai solicitat Curţii să scoată cererea de pe rol, în conformitate cu articolul 37 al Convenţiei.
Declaraţia prevede următoarele:
„ 1... Guvernul recunoaşte că a avut loc încălcarea drepturilor reclamantului prevăzute de articolul 3 al Convenţiei din cauza condiţiilor de detenţie inumane şi degradante în care reclamantul a fost deţinut în perioada 26 februarie 2000 – 3 mai 2005 la Comisariatul de poliţia Ialoveni şi în Penitenciarul nr. 13 (în perioadele 30 noiembrie 2000 – 14 decembrie 2000, 18 octombrie 2001 – 14 martie 2003 şi 4 august 2004 – 2 septembrie 2004 reclamantul a fost deţinut în spitalul nr. 16 din cadrul Penitenciarului Pruncul; şi în perioada 25 martie 2003 – 22 aprilie 2003 el a fost internat la Spitalul Republican de Psihiatrie).
2. Guvernul propune să plătească reclamantului 4,000 de euro (patru mii de euro) pentru prejudiciului cauzat acestuia, şi pentru acoperirea cheltuielilor de reprezentare în faţa Curţii. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei ...”
17. În scrisoarea din 18 octombrie 2010, reclamantul şi-a exprimat opinia că suma menţionată în declaraţia Guvernului este inacceptabil de mică şi că declaraţia nu acoperea toate plângerile, în special maltratarea şi durata excesivă a procesului.
18. Prin scrisoarea din 30 noiembrie 2010, Guvernul şi-a modificat declaraţia din 1 septembrie 2010 şi s-a oferit să plătească reclamantului „o sumă totală de 6,000 de euro (şase mii de euro) cu titlu de prejudiciu material şi moral, precum şi cu titlu de costuri şi cheltuieli.”
19. În scrisoarea din 6 ianuarie 2011, reclamantul a declarată că este de acord că suma oferită de Guvern poate, în principiu, constitui satisfacţie echitabilă suficientă în această cauză, dar a remarcat omisiunea Guvernului de a recunoaşte încălcarea articolului 3 (maltratare) şi a articolului 6 (durata excesivă a procesului) ale Convenţiei.
20. Curtea reaminteşte că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate, în orice stadiu al procedurii, să decidă scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele duc la una din concluziile precizate în paragraful 1 (a), (b) sau (c) al acelui articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii să scoată o cerere de pe rolul său dacă:
„din orice alt motiv constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică”.
21. De asemenea, Curtea reaminteşte că în anumite circumstanţe ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1(c), în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei.
22. În acest scop, Curtea va examina atent declaraţia în lumina principiilor care reies din jurisprudenţa sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; şi Sulwińska v. Poland (dec.) nr. 28953/03).
23. Având în vedere caracterul recunoaşterii din declaraţia unilaterală a Guvernului din 1 septembrie 2010, modificată prin scrisoarea din 30 noiembrie 2010, precum şi suma compensaţiei propuse de Guvern, Curtea consideră că nu se justifică continuarea examinării aceste părţi a cererii (articolul 37 § 1(c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, citată mai sus, şi Meriakri v. Moldova (scoatere de pe rol), nr. 53487/99, 1 martie 2005). În acest sens, Curtea ia act de faptul că chestiunile ridicate în prezenta cauză sunt similare cu cele examinate în cauza Ostrovar v. Moldova (nr. 35207/03, § 118, 13 septembrie 2005) şi nu găseşte niciun motiv convingător să reitereze concluziile din acea cauză într-o nouă hotărâre.
24. Mai mult, în lumina considerentelor de mai sus, şi în special având în vedere jurisprudenţa clară şi amplă la acest subiect, Curtea convinsă că respectarea drepturilor omului aşa cum sunt garantate de Convenţie şi Protocoalele sale nu necesită continuarea examinării acestei părţi a cererii (articolul 37 § 1 in fine).
25. În lumina celor de mai sus, este potrivit de a scoate această parte a cererii de pe rol.
B. Celelalte plângeri
26. Reclamantul s-a plâns că a fost maltratat în timpul detenţiei sale până la trimiterea cauzei în judecată. În rezultat, el a dat declaraţii autodenunţătoare care ulterior au fost folosite pentru a-l condamna.
27. Curtea notează că reclamantul nu a prezentat nicio probă în susţinerea acestei afirmaţii. Examinând materialele cauzei, Curtea consideră că această plângere este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi necesită să fie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 al Convenţiei.
28. De asemenea, reclamantul s-a plâns că instanţele de judecată l-au condamnat pe nedrept şi că procesul în cauza sa a fost excesiv de lung.
29. Curtea notează că procesul intentat împotriva reclamantului a început la 26 februarie 2000 şi s-a încheiat la 8 iunie 2005. Având în vedere faptul că reclamantul a fost deţinut toată această perioadă, aceasta ar putea ridica o problemă în limita articolului 6 § 1 al Convenţiei.
30. Totuşi, Curtea notează şi faptul că în timpul procedurilor în faţa instanţelor de judecată reclamantul a fost tratat în regim de spitalizare timp de aproape doi ani. În plus, instanţele judecătoreşti au suspendat procesul de mai multe ori – de exemplu, la 15 martie 2005, atunci când noul avocat angajat de reclamant a cerut timp pentru a face cunoştinţă cu dosarul.
31. Mai mult, cauza priveşte mai multe infracţiuni separate şi câteva persoane, inclusiv reclamantul, care au fost acuzate de comiterea acelor infracţiuni ca membri ai unui grup organizat. Prin urmare, cauza era oarecum complexă şi a fost examinată în trei nivele de jurisdicţie fără întârzieri excesive. În opinia Curţii, complexitatea cauzei şi gravitatea sancţiunii care ar fi putut fi aplicată reclamantului în cazul condamnării sale necesitau participarea lui în cadrul procesului, cu atât mai mult cu cât nici el nici avocatul lui nu au solicitat examinarea cauzei în lipsa sa. Însă, perioade lungi de timp în timpul procesului el a stat internat în spital. În plus, de mai multe ori el sau avocatul său au lipsit de la şedinţele de judecată, acestea fiind amânate.
32. Prin urmare, în circumstanţele prezentei cauze, Curtea consideră că procesul intentat împotriva reclamantului nu poate fi considerat că a durat o perioadă de timp excesiv de lungă.
33. În plus, refuzul de a audia martorul N. în 2005 (a se vedea paragraful 4 de mai sus), după ce declaraţiile sale depuse la anchetator au fost anexate la dosar şi după ce mulţi alţi martori fuseseră audiaţi pe parcursul anilor precedenţi, nu a afectat procesul într-o manieră substanţială astfel încât să ridice o problemă în limita articolului 6 al Convenţiei.
34. Curtea consideră că plângerea formulată în temeiul articolului 6 al Convenţiei este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi necesită a fi respinsă în baza articolului 35 § 4 al Convenţiei.
35. Examinând materialele dosarului, Curtea nu constată nicio aparenţă de încălcare a drepturilor reclamantului prevăzute de articolele 5, 8, 13 şi 14 ale Convenţiei. Prin urmare, aceste plângeri sunt vădit neîntemeiate în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi necesită a fi respinse în baza articolului 35 § 4 al Convenţiei
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia notă de termenii declaraţiei Guvernului pârât vizavi de articolul 3 al Convenţiei care priveşte condiţiile de detenţie ale reclamantului şi modalităţile de asigurare a executării angajamentelor menţionate în aceasta;
Decide să scoată de pe rol această parte a cererii, în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenţiei; şi
Declară restul cererii inadmisibilă.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy