Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA DRAGOSTEA COPIILOR - PETROVSCHI - NAGORNII c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 25575/08)
HOTĂRÂRE
(pe fond)
STRASBOURG
13 septembrie 2011
Hotărârea va deveni definitivă în circumstanţele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Dragostea Copiilor - Petrovschi - Nagornii c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (SECŢIA Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al SECŢIei,
Deliberând la 23 august 2011 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 25575/08) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către o companie înregistrată în Republica Moldova, „Dragostea Copiilor - Petrovschi – Nagornii” („compania reclamantă”), la 13 mai 2008.
2. Compania reclamantă a fost reprezentată de dl V. Gribincea, avocat în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
3. Compania reclamantă a pretins, în special, încălcarea dreptului la un proces echitabil de către o „instanţă instituită de lege” ca urmare a înlocuirii judecătorului raportor cu încălcarea prevederilor legale. De asemenea, compania reclamantă s-a plâns că dreptul său la un proces echitabil şi dreptul la protecţia proprietăţii au fost încălcate ca urmare a casării ilegale a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa.
4. La 5 februarie 2009, Curtea a decis să notifice cererea Guvernului. De asemenea, ea a decis să se pronunţe concomitent asupra admisibilităţii şi fondului cererii (articolul 29 § 1).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Compania reclamantă, care gestionează o şcoală primară în Chişinău, a fost parte într-un proces civil în anul 2001. Prin hotărârea Judecătoriei sectorului Rîşcani din 25 iulie 2001, compania reclamantă a fost obligată să plătească dlui M. 78,400 dolari americani.
6. La o dată nespecificată în anul 2006, dl M. a solicitat departamentului de executare a hotărârilor judecătoreşti executarea hotărârii din 25 iulie 2001. Însă cererea sa a fost respinsă ca fiind tardivă. Prin scrisoarea din 4 mai 2006, dl M. a fost informat că în perioada 2001 – 2006 nu a fost depus niciun titlu executor în privinţa hotărârii judecătoreşti din 25 iulie 2001.
7. La 22 mai 2006, dl M. a depus la Judecătoria sectorului Rîşcani o cerere de repunere in termenul de trei ani pentru solicitarea executării hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea sa. El a afirmat, inter alia, că a depus o cererea de executarea în anul 2001, alături de titlul executoriu, dar acesta ar fi fost pierdut de departamentul de executare.
8. La 18 iulie 2007, Curtea de Apel Chişinău a respins, în cele din urmă, cererea dlui M. Ea a constatat, inter alia, că executarea hotărârii judecătoreşti poate fi solicitată de o parte interesată în proces în decurs de trei ani de la data la care hotărârea judecătorească a devenit definitivă şi executorie. Odată ce dl M. a depus o astfel de cerere peste cinci ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti din 25 iulie 2001, el a pierdut termenul de prescripţie. Instanţa de judecată a constatat că dl M. nu a putut aduce probe credibile care să justifice pierderea termenului de prescripţie şi nu a putu proba argumentul său cum că el a depus o astfel de cerere, dar aceasta a fost ulterior pierdută de departamentul de executare.
9. La 20 iulie 2007, dl M. a depus o cerere de revizuire a hotărârii judecătoreşti definitive din 18 iulie 2007. El s-a bazat pe articolul 449 (c) al Codului de procedură civilă (a se vedea paragraful 14 de mai jos) şi a susţinut că, potrivit unui certificat din 13 iulie 2007 eliberat de departamentul de executare la solicitarea lui, la 31 iulie 2001 a fost înregistrat un titlu executoriu, dar acesta a fost întors la Judecătoria sectorului Rîşcani două zile mai târziu.
10. La 22 august 2007, Curtea de Apel Chişinău a respins cererea de revizuire pe motiv că temeiul lui, adică faptul că certificatul eliberat de departamentul de executare nu ia devenit cunoscut decât înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti din 18 iulie 2007, nu cade sub incidenţa articolului 449 (c) al Codului de procedură civilă. În plus, executarea titlului executoriu vizat în confirmarea din 13 iulie 2007 nu se referea la executarea hotărârii judecătoreşti din 25 iulie 2001, ci la executarea unei măsuri de asigurare dispuse de prima instanţă de judecată cu câteva luni înainte de data la care hotărârea judecătorească din 25 iulie 2001 a devenit executorie. La 28 septembrie 2007, dl M. a depus recurs împotriva acestei încheieri.
11. La 24 octombrie 2007, judecătorul S.N. a fost desemnat judecător raportor în această cauză.
12. La 14 noiembrie 2007, un complet din trei judecători al Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul dlui M., a casat încheierea din 22 august 2007, a admis cererea de revizuire a dlui M. şi a dispus reexaminarea cauzei. Curtea Supremă de Justiţie a considerat că certificatul din 13 iulie 2007 reprezintă un document nou în sensul articolului 449 (c) al Codului de procedură civilă şi a afirmat că dl M. ar fi putut să-l obţină şi mai târziu de 13 iulie 2007. Instanţa de judecată nu a disputat constatările instanţei de judecată inferioare, potrivit cărora titlul executoriu vizat în certificatul din 13 iulie 2007 nu se referea la executarea hotărârii judecătoreşti din 25 iulie 2001, ci la executarea unei măsuri de asigurare dispuse de prima instanţă de judecată. Judecătorul S.N., desemnat ca fiind judecător raportor la 24 octombrie 2007, nu a participat la examinarea recursului.
13. Procedura de reexaminare s-a încheiat cu o decizie irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie din 28 octombrie 2008 pronunţate în favoarea dlui M, al cărei rezultat a fost executarea hotărârii Judecătoriei sectorului Rîşcani din 25 iulie 2001 pronunţate împotriva companiei reclamante.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
14. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă referitoare la revizuirea unei hotărâri definitive stipulează următoarele:
Articolul 449
„Revizuirea se declară în cazul în care:
(c) după emiterea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri probatoare care au fost reţinute de un participant la proces sau care nu au putut fi prezentate instanţei într-o împrejurare ce nu depinde de voinţa participantului la proces;
Articolul 450
Cererea de revizuire se depune:
...
(d) în termen de 3 luni din ziua în care s-a descoperit înscrisul respectiv - în cazurile prevăzute la art.449 lit.c);”
Prevederile relevante ale Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiţie:
Articolul 8
“(1) Colegiul Civil şi de Contencios Administrativ, Colegiul Comercial şi Colegiul Penal sunt conduse de câte un preşedinte şi un vicepreşedinte având următoarele atribuţii:
(b) ... repartizează dosarele membrilor colegiului...”
Partea relevantă a Codului de procedură civilă prevede următoarele:
Articolul 407
„Judecătorul raportor face parte în mod obligatoriu din completul de judecată la examinarea recursului. Dacă participarea lui în şedinţă este imposibilă, se numeşte un nou raportor cu cel puţin 3 zile înainte de judecarea pricinii.”
Partea relevantă a Legii cu privire la organizarea judecătorească stipulează:
Articolul 61. Principiul distribuirii aleatorii a dosarelor
„(1) Activitatea de judecare a cauzelor se desfăşoară cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a dosarelor, cu excepţia cazului când judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.
(2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege.”
ÎN DREPT
I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
15. Compania reclamantă s-a plâns că casarea hotărârii judecătoreşti definitive a Curţii de Apel din 18 iulie 2007 a fost ilegală şi a încălcat articolul 6 § 1 al Convenţiei. De asemenea, ea s-a plâns de înlocuirea judecătorului raportor în procesul care viza recursul la Curtea Supremă de Justiţie (a se vedea paragraful 12 de mai sus) şi a afirmat că, în rezultatul înlocuirii, Curtea Supremă de Justiţie nu a fost o „instanţă instituită de lege”.
Partea relevantă a articolului 6 § 1 prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa....”
16. Guvernul a contestat acest argument.
A. Admisibilitatea
17. Curtea notează că prima parte a plângerii formulate în temeiul articolului 6 nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. Ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă. Prim urmare, trebuie declarată admisibilă.
18. În ceea ce priveşte cea de-a doua parte a plângerii formulate în temeiul articolului 6, Guvernul a susţinut că compania reclamantă nu a epuizat căile de recurs interne şi nu are statut de „victimă”. Însă, având în vedere constatările de mai jos (a se vedea paragraful 36 de mai jos), Curtea nu consideră necesar să ajungă la o concluzie în privinţa acestor obiecţii (cu privire la admisibilitate) formulate de Guvern.
B. Fondul
19. Compania reclamantă a susţinut că prin casarea hotărârii judecătoreşti din 18 iulie 2007 a avut loc încălcarea dreptului său la un proces echitabil garantat de articolul 6 al Convenţiei. Confirmarea din 13 iulie 2007 eliberat de departamentul de executare nu a dezvăluit „circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute petiţionarului anterior”, în sensul articolului 449 (c) al Codului de procedură civilă. Compania reclamantă a accentuat faptul că informaţia din certificatul din 13 iulie 2007 ar fi putu fi obţinută de către reclamant în orice moment între anul 2001 şi 2007. Compania reclamantă a conchis că cererea de revizuire a fost în esenţa sa un recurs în anulare şi a încălcat principiul securităţii juridice.
20. Guvernul a afirmat că revizuirea este o cale efectivă de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti atunci când au fost descoperite noi fapte după ce hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă. Guvernul a dat exemplul Curţii Internaţionale de Justiţie, care poate revizui propriile sale hotărâri dacă au fost descoperite, în urma adoptării hotărârii, noi fapte sau circumstanţe de importanţă decisivă. Cererea de revizuire trebuie depusă în termen de şase luni de la data la care au fost descoperite noi fapte şi circumstanţe, dar nu mai târziu de zece ani de la data emiterii hotărârii.
21. O situaţie similară poate fi găsită în Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului. Dacă au fost descoperite noi fapte cu privire la cauza care a fost finalizată şi dacă acele fapte ar fi putut avea un efect decisiv asupra rezultatului cauzei şi nu au fost cunoscute sau nu au putut fi cunoscute în mod rezonabil, o parte poate solicita Curţii, în termen de şase luni de la data la care acea parte a cunoscut acel fapt, revizuirea hotărârii.
22. Guvernul a invocat şi recomandarea Comitetului de Miniştri, potrivit căruia guvernele statelor membre sunt sfătuite să asigure o procedură de revizuire şi reexaminare a cauzelor.
23. Curtea Supremă de Justiţie a considerat că certificatul eliberat de departamentul de executare la 13 iulie 2007, care a fost adresat dlui M., constituie un fapt sau circumstanţă esenţială care nu a fost cunoscută sau nu a putut fi cunoscută mai devreme, în sensul articolului 449 (c) al Codului de procedură civilă.
24. Curtea reiterează că articolul 6 § 1 al Convenţiei obligă instanţele de judecată să motiveze hotărârile lor. În cauza Ruiz Torija v. Spain (9 December 1994, Series A no. 303‑A), Curtea a constatat că omisiunea instanţelor de judecată naţionale de a motiva neadmiterea unei obiecţii potrivit căreia acţiunea era prescrisă a constituit o încălcare a acelor dispoziţii legale.
25. Dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, aşa cum este garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară statul de drept ca fiind parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul securităţii juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (a se vedea Brumărescu v. Romania, [GC], nr. 28342/95, § 61, ECHR 1999-VII, şi Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, § 24, 22 martie 2005).
26. Securitatea juridică presupune respectarea principiului res judicata (a se vedea Brumărescu, citată mai sus, § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu cere ca nicio parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă soluţionare a cauzei. Competenţa instanţelor judecătoreşti ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată drept un recurs în anulare, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, pe motivul unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (a se vedea Roşca, citată mai sus, § 25).
27. Concluzia de mai sus din cauza Roşca s-a impus în legătură cu procedura recursului în anulare, în conformitate cu care Procuratura Generală putea cere reexaminarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile cu care nu era de acord. Curtea a constatat că această procedură, deşi posibilă conform dreptului naţional, era incompatibilă cu Convenţia, deoarece ea rezulta în „pierderea” unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţată în favoarea justiţiabilului.
28. În ceea ce priveşte redeschiderea procedurilor pe motivul apariţiei unor circumstanţe noi, Curtea reaminteşte că această chestiune a fost examinată în cauza Popov v. Moldova (nr. 2) (nr. 19960/04, 6 decembrie 2005), în care a constatat încălcarea articolului 6 § 1 ca urmare a utilizării abuzive a procedurilor de revizuire. Curtea a constatat în acele cauze că redeschiderea procedurilor nu este, în sine, incompatibilă cu Convenţia. Totuşi, deciziile de a revizui hotărâri judecătoreşti irevocabile trebuie să fie în acord cu criteriile legale relevante, iar utilizarea abuzivă a unei astfel de proceduri poate fi contrară Convenţiei, pe motiv că rezultatul său – „pierderea” unei hotărâri judecătoreşti – este acelaşi ca şi în cazul recursului în anulare. Principiile securităţii juridice şi statului de drept cer Curţii să fie vigilentă în acest domeniu (a se vedea Popov v. Moldova (nr. 2), citată mai sus, § 46).
29. În prezenta cauză, Curtea notează că într-adevăr procedura de revizuire prevăzută de articolele 449 – 453 ale Codului de procedură civilă are scopul de a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei. La fel ca în cauza Popov (nr.2), sarcina Curţii este de a determina dacă această procedură a fost aplicată într-un mod compatibil cu articolul 6 al Convenţiei, astfel asigurând respectul principiului securităţii juridice. În acest scop, Curtea trebuie să ţină cont de faptul că aceasta este mai întâi sarcina instanţelor de judecată naţionale de a interpreta prevederile dreptului naţional (a se vedea Waite and Kennedy v. Germany [GC], nr. 26083/94, § 54, ECHR 1999-I).
30. În temeiul articolului 449 (c) al Codului de procedură civilă al Republicii Moldova un proces poate fi redeschis „dacă au fost descoperite circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute petiţionarului anterior”. Potrivit articolului 450 al aceluiaşi cod, o cerere de revizuire poate fi depusă „în termen de 3 luni din ziua când persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele sau faptele esenţiale ale pricinii care nu i-au fost cunoscute anterior şi nu i-au putut fi cunoscute”.
31. Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 noiembrie 2007 citează ca temei pentru redeschiderea procesului confirmarea departamentului de executare din 13 iulie 2007 adresată în răspuns dlui M., în care prima indica că la data de 31 iulie 2001 a fost înregistrat la departament un titlu executoriu (a se vedea paragraful 9 de mai sus).
32. Curtea notează, în primul rând, că în decizia sa de respingere a cererii de revizuire din 22 august 2007, Curea de Apel a constatat că titlul executoriu vizat în confirmarea din 13 iulie 2007 nu se referea la executarea hotărârii judecătoreşti din 25 iulie 2001, care nu era irevocabilă şi nici executorie la acea dată. Atunci când a casat decizia Curţii de Apel, Curtea Supremă de Justiţie nu a contrazis această constatare importantă.
33. Curtea notează, în continuare, că nu există nicio indicaţie în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 noiembrie 2007 dacă confirmarea eliberată de departamentul de executare conţinea vreo „informaţie” care nu ar fi putut fi obţinută mai devreme de către dl M. Nu există nici vreo indicaţie despre încercările nereuşite ale dlui M. de a obţine asemenea „informaţii” înainte de 13 iulie 2007. În asemenea circumstanţe, Curtea consideră că nu poate fi spus că confirmarea emisă de departamentul de executare la 13 iulie 2007 a constituit „circumstanţe sau fapte noi care nu au fost cunoscute anterior şi nu au putut fi cunoscute” părţilor în proces. În plus, nu există nicio menţiune în decizia Curţii Supreme de Justiţie despre termenul de prescripţie de trei ani pentru revizuire şi nici despre vreun temei constatat de Curtea Supremă de Justiţie care să justifice repunerea în termen (a se vedea, mutatis mutandis, Ruiz Torija, citată mai sus).
34. Prin urmare, Curtea consideră că procedura de reexaminare analizată aici a fost în esenţă o încercare de a re-argumenta cauza pe motivele pe care dl M. ar fi putut să le formuleze, dar nu le-a formulat în timpul procesului care s-a încheiat cu hotărârea judecătorească irevocabilă din 18 iulie 2007. De fapt, aceasta a fost mai degrabă un „recurs în anulare” al cărui scop a fost de a obţine o nouă examinare a chestiunii decât o revizuire propriu-zisă prevăzută de articolul 449-453 al Codului de procedură civilă.
35. Admiţând cererea de revizuire a dlui M., Curtea Supremă de Justiţie a încălcat principiul securităţii juridice şi dreptul de acces la justiţie al reclamantei, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Roşca, citată mai sus, § 28). În plus, nemotivând repunerea reclamantului în termenul de depunere a cererii de revizuire, Curtea de Apel a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil (a se vedea paragraful 24 de mai sus).
36. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1. În asemenea circumstanţe, ea nu consideră necesară examinarea suplimentară a altor aspecte ale procesului care ar putea să se conformeze sau nu acestei prevederi legale.
II. PRETINSA ÎNCĂLCAREA A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
37. Compania reclamantă s-a plâns de faptul că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 noiembrie 2007 a încălcat dreptul său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie. Articolul 1 al Protocolului nr.1, în partea relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional...”
38. Guvernul nu a fost de acord cu reclamanta şi a afirmat că nu a avut loc încălcarea articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie.
A. Admisibilitatea
39. Curtea notează că plângerea nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. Ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă. Prim urmare, trebuie declarată admisibilă.
B. Fondul
40. Curtea consideră că compania reclamantă a avut o „proprietate” în sensul articolului 1 al Protocolului nr.1, şi anume suma de bani de care a fost absolvită de a o întoarce dlui M., în baza deciziei Curţii de Apel din 18 iulie 2007. Casarea unei asemenea decizii, după ce aceasta a devenit irevocabilă şi neatacabilă, constituie o ingerinţă în dreptul beneficiarului deciziei la protecţia proprietăţii (a se vedea Brumărescu, citată mai sus, § 74). Să admitem că o asemenea ingerinţă poate fi privită ca servind unui interes public, însă Curtea constată că nu este justificată nici în acest caz, deoarece nu a fost asigurat echilibrul just, iar compania reclamantă a fost obligată să poarte o sarcină individuală şi excesivă (a se compara cu Brumărescu, citată mai sus, §§ 75-80).
41. Reiese că a avut loc încălcarea articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
42. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
43. Compania reclamantă a susţinut că nu este pregătită să formuleze vreo pretenţie cu privire la satisfacţia echitabilă, deoarece compania este în proces de insolvenţă, şi că preferă să lase această întrebare pentru o examinare ulterioară. Guvernul nu a obiectat.
44. Curtea consideră că chestiunea cu privire la aplicarea articolului 41 al Convenţiei nu este gata pentru decizie. Prin urmare, chestiunea trebuie rezervată, iar procedura ulterioară trebuie fixată având în vedere posibilitatea ajungerii la un acord între Guvernul Republicii Moldova şi reclamanţi.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie;
4. Hotărăşte că chestiunea cu privire la aplicarea articolului 41 al Convenţiei nu este gata pentru decizie, prin urmare,
(a) rezervă această chestiune;
(b) invită Guvernul Republicii Moldova şi reclamanţii să prezinte, în decursul a trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, observaţii scrise cu privire la chestiunea respectivă şi, în special, să notifice Curţii despre orice acord la care ei ar putea ajunge;
(c) rezervă procedura ulterioară şi delegă Preşedintelui Camerei competenţa de a stabili acelaşi lucru dacă va fi necesar.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 13 septembrie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy