Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA DRAGOSTEA COPIILOR - PETROVSCHI - NAGORNII c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 25575/08)
HOTĂRÎRE
(cu privire la fond)
STRASBOURG
13 septembrie 2011
Acestă hotărîre va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei.Poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Dragostea Copiilor - Petrovschi - Nagornii c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), în Camera compusă din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
and Santiago Quesada, Grefierul Secţiei,
Deliberînd la 23 august 2011 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 25575/08) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) unei companii înregistrate în Moldova, Dragostea Copiilor - Petrovschi - Nagornii (“compania reclamantă”), la 13 mai 2008.
2. Compania reclamantă a fost reprezentată de către dl V. Gribincea, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Compania reclamantă a pretins, în special, o încălcare a dreptului la un proces echitabil de către un "tribunal instituit prin lege", pe motiv că judecătorul raportor a fost schimbat în pofida prevederilor legale. Compania reclamantă, de asemenea, sa plîns că dreptul său la un proces echitabil şi dreptul său la respectarea bunurilor sale a fost încălcat ca urmare a anulării ilicite a hotărîri judecătoreşti definitive în favoarea sa.
4. La 5 februarie 2009 Curtea decide să înştiinţeze despre cerere Guvernului. De asemenea, s-a decis să se pronunţe cu privire la admisibilitatea şi fondul cererii în acelaşi timp (articolul 29 § 1).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI.
5. Compania reclamantă, care administrează o şcoală primară din Chişinău, a fost parte la o acţiune civilă în 2001. Prin hotărîrea Judecătoriei sectorului Rîşcani din 25 iulie 2001, compania reclamantă a fost obligată să achite dlui M. 78 400 dolari SUA.
6. La o dată nespecificată în 2006, dl M. a prezentat titlul executoriu la Departamentul de Executare a hotărîrilor judecătoreşti pentru executarea hotărîrii din 25 iulie 2001. Cu toate acestea, documentul executoriu a fost respins din motivul expirării termenului de prescripţie. Prin scrisoarea din 4 mai 2006, domnul M. a fost informat că nici un document executoriu privind hotărîrea din 25 iulie 2001 nu a fost prezentat spre executare între anii 2001 şi 2006.
7. La 22 mai 2006, dl M. a depus o cerere la Judecătoria sectorului Rîşcani solicitînd o prelungire a termenului de prescripţie de trei ani pentru a putea executa hotărîrea în favoarea sa. El a susţinut, inter alia , că el a depus o cerere de executare în 2001, împreună cu titlul executoriu, pretinzînd că acestea ar fi fost pierdute de către Departamentul de Executare a hotărârilor judecătoreşti.
8. La 18 iulie 2007, Curtea de Apel Chişinău a respins în cele din urmă cererea domnului M. Aceasta a constatat, inter alia, că executarea unei hotărâri poate fi solicitată de o parte interesată în procedură în termen de trei ani de la data la care hotărârea judecătorească a devenit definitivă şi executorie. Din moment ce domnul M. a făcut o astfel de cerere formală doar aproximativ cinci ani după ce hotărârea din 25 iulie 2001 a devenit definitivă, el a ratat termenul de prescripţie. Instanţa a constatat că domnul M. nu a putut prezenta nici o dovadă plauzibilă, care să justifice încălcarea termenului de prescripţie şi nu a putut demonstra afirmaţia sa ulterioră, că el a depus o cerere care a fost pierdută de către Departamentul de executare a hotărârilor judecătoreşti.
9. La 20 iulie 2007 dl M. a depus o cerere de revizuire împotriva hotărârii judecătoreşti din 18 iulie 2007. El s-a bazat pe articolul 449 (c) din Codul de procedură civilă (a se vedea punctul 14 de mai jos), şi a susţinut că, potrivit unei scrisori din 13 iulie 2007 trimise lui de către Departamentul de executare a hotărârilor judecătoreşti, în răspuns la o scrisoare de a sa, un titlu executoriu a fost înregistrat de Departament la 31 iulie 2001, dar a fost returnat la Judecătoria sectorului Rîşcani două zile mai târziu.
10. La 22 august 2007, Curtea de Apel Chişinău a respins cererea dlui M. pentru reexaminare, deoarece motivul invocat de acesta nu cade sub incidenţa articolului 449 litera (c) din Codul de procedură civilă, şi anume scrisoare din partea Departamentului de Executare a hotărârilor judecătoreşti i-a devenit cunoscută, înainte de pronunţarea hotărârii din 18 iulie 2007. În plus, documentul executoriu menţionat în scrisoarea din 13 iulie 2007 nu se referă la executarea hotărârii din 25 iulie 2001, ci la aplicarea unei măsuri de asigurare ordonate de prima instanţă cu mai multe luni înainte de data la care hotărârea din 25 iulie 2001 a devenit executorie. La 28 septembrie 2007 domnul M. a depus un recurs, din motive de drept, împotriva deciziei.
11. La 24 octombrie 2007 judecătorul S.N. a fost numit raportor pe acest caz.
12. La 14 noiembrie 2007, un complet de trei judecători de la Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul dl M., a casat decizia din 22 august 2007, şi a dispus reexaminarea cererea de revizuire. Curtea Supremă de Justiţie a considerat scrisoarea din 13 iulie 2007 ca un nou document, în sensul articolului 449 litera (c) din Codul de procedură civilă şi a susţinut că dl M. ar fi putut să le obţină mai târziu de 13 iulie 2007. Instanţa nu a examinat constatările instanţei inferioare referitor la faptul că documentul executoriu menţionat în scrisoarea din 13 iulie 2007 nu se referă la executarea hotărârii din 25 iulie 2001, ci la aplicarea unei măsuri de asigurare ordonate de către prima instanţă. Judecător S.N., desemnat raportor la 24 octombrie 2007, nu a participat la examinarea recursului.
13. La 28 octombrie 2008 Curtea Supremă de Justiţie a emis o decizie în favoarea dlui M. ordonînd executarea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani din 25 iulie 2001 împotriva companiei reclamante.
II. DREPTUL NAŢIONAL RELEVANT
14. Prevederile relevante din Codul de procedură civilă privind revizuirea hotărârilor judecătoreşti:
Articolul 449
“Revizuirea se declară în cazul în care :
(c) după emiterea hotărîrii, s-au descoperit înscrisuri probatoare care au fost reţinute de un participant la proces sau care nu au putut fi prezentate instanţei într-o împrejurare ce nu depinde de voinţa participantului la proces;
Articolul 450
Cererea de revizuire se depune:
...
(d) în termen de 3 luni din ziua în care s-a descoperit înscrisul respectiv - în cazurile prevăzute la art.449 lit.c);”
Prevederile relevante din legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie:
Articolul 8
“(1) Colegiul Civil şi de Contencios Administrativ, Colegiul Comercial şi Colegiul Penal sînt conduse de cîte un preşedinte şi un vicepreşedinte avînd următoarele atribuţii:
(b) ... repartizează dosarele membrilor colegiului...”
Prevederile relevante din Codul de procedură civilă
Articolul 407
“Judecătorul raportor face parte în mod obligatoriu din completul de judecată la examinarea recursului. Dacă participarea lui în şedinţă este imposibilă, se numeşte un nou raportor cu cel puţin 3 zile înainte de judecarea pricinii.”
Prevederile relevante din legea cu privire la administrarea judecătorească:
Articolul 6 §1. Principiul distribuirii aleatorii a dosarelor
“ (1) Activitatea de judecare a cauzelor se desfăşoară cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a dosarelor, cu excepţia cazului cînd judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective. ”
(2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decît în condiţiile prevăzute de lege.
ÎN DREPT
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
15. Compania reclamantă s-a plîns că casarea hotărîrii Curţii de Apel din 18 iulie 2007 a fost ilicită şi a încălcat articolul 6 § 1 din Convenţie. De asemenea, s-a plîns de schimbarea raportorului la recursul său în drept în faţa Curţii Supreme de Justiţie (a se vedea punctul 12 de mai sus) şi a susţinut că, în urma schimbărilor în cauză Curtea Supremă de Justiţie nu a fost un "tribunal stabilit prin lege ".
Prevederile relevante ale articolului 6 § 1 al Convenţiei:
“ Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. ...”
16. Guvernul a contestat acest argument.
A. Admisibilitatea
17. Curtea notează că prima parte a plângerii în temeiul articolului 6 nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie. În continuare, constată că nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.
18. Cu referire la a doua parte a plîngerii, în temeiul articolului 6, Guvernul a susţinut că compania reclamantă nu a epuizat căile de atac interne şi nu are statutul de victimă. Cu toate acestea, avînd în vedere constatările de mai jos (a se vedea punctul 36 de mai jos), Curtea nu consideră că este necesar de a ajunge la o concluzie cu privire la obiecţiile de admisibilitate invocate de către Guvern.
B. Cu privire la fond
19. Compania reclamantă a susţinut că prin casarea hotărîrii din 18 iulie 2007 i-a fost încălcat dreptul său la un proces echitabil, astfel cum este garantat prin articolul 6 din Convenţie. Scrisoarea din 13 iulie 2007 al Departamentului de Executare a hotărârilor judecătoreşti nu a dezvăluit nici o "faptă nouă sau circumstanţă esenţială, care era necunoscută şi nu ar fi putut fi cunoscută anterior" în sensul articolului 449 litera (c) din Codul de procedură civilă. Compania reclamantă a subliniat faptul că informaţiile din scrisoarea din 13 iulie 2007 ar fi putut fi obţinut de către solicitant în orice moment între 2001 şi 2007. Compania reclamantă a ajuns la concluzia că cererea de revizuire a fost, în esenţă, un recurs deghizat şi a încălcat principiul securităţii juridice.
20. Guvernul a susţinut că revizuirea a fost o modalitate eficientă de a contesta o hotărâre judecătorească în cazul în care noi fapte au fost descoperite după ce hotărârea a devenit definitivă. Ei au dat exemplul Curţii Internaţionale de Justiţie, care poate revizui hotărîrile sale în cazul în care noi fapte sau circumstanţe de o importanţă decisivă sunt descoperite după adoptarea unei hotărîri. Cererea de revizuire a trebuit să fie făcută în termen de şase luni de la data la care noi fapte sau împrejurări au fost descoperite, dar nu mai târziu de zece ani de la data adoptării hotărârii.
21. O situaţie similară ar putea fi găsită în Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului. Dacă noi fapte cu privire la un caz care a fost încheiat au fost descoperite, iar în cazul în care aceste fapte ar fi putut avea un efect decisiv asupra rezultatului de procedură şi au fost necunoscute sau nu au putut fi cunoscute, o parte ar putea cere Curţii revizuirea hotărîrii, în termen de şase luni de cînd a dobândit cunoştinţe despre acest fapt.
22. Guvernul a invocat, de asemenea, o recomandare a Comitetului de Miniştri în conformitate cu care Guvernele Statelor Membre au fost sfătuiţi să garanteze o procedură de revizuire şi de redeschidere a cazurilor.
23. Curtea Supremă de Justiţie a considerat scrisoare din partea Departamentului de Executare a hotărârilor judecătoreşti din data de 13 iulie 2007 adresată dlui M. ca un fapt nou şi esenţial sau circumstanţă care a fost necunoscută şi nu ar fi putut fi cunoscute anterior, în sensul articolului 449 (c) din Codul de procedură civilă.
24. Curtea reiterează că articolul 6 § 1 din Convenţie obligă instanţele să motiveze hotărîrile lor. În Ruiz Torija c. Spaniei (9 decembrie 1994, seria A nr. 303-A), Curtea a constatat că omisiunea unei instanţe naţionale de a argumenta motivele, pentru care nu permite o obiecţie, că o acţiune este prescrisă, constituie o încălcare a dispoziţiei.
25. Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti, astfel cum este garantat de articolul 6 § 1 din Convenţie trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care, în partea sa relevantă, declară că supremaţia legii este o parte comună a patrimoniului Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţia legii este principiul securităţii juridice, care impune, printre altele, că în cazul în care instanţele judecătoreşti au adoptat o hotărîre, hotărîrea lor nu ar trebui să fie puse în discuţie (a se vedea Brumărescu c. României [MC ], nr 28342/95,. § 61, CEDO 1999 VII, şi Roşca c. Moldovei, nr. 6267/02, § 24, 22 martie 2005).
26. Certitudinea juridică presupune respect pentru principiul res judicata (a se vedea Brumărescu, citat mai sus, § 62), adică, principiul de finalitate a hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu insistă asupra faptului că nici o parte nu este îndreptăţită să solicite o revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi obligatorie doar pentru scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă soluţionare a cauzei. Competenţa Curţii Supreme de revizuire ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu să efectueze o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat, şi simpla posibilitate de existenţa a două păreri pe această temă nu este un motiv pentru reexaminare. O abatere de la acest principiu este justificată, doar atunci când se face necesară în virtutea circumstanţelor de un caracter substanţial şi imperios (a se vedea Roşca, citată mai sus, § 25).
27. Concluzia de mai sus în Roşca a fost elaborată în legătură cu procedura de anulare pentru cererile în care Procuratura Generală caută o cale de atac a hotărârilor judecătoreşti definitive cu care nu este de acord. Curtea a apreciat că această procedură, deşi posibilă în temeiul dreptului intern, este incompatibilă cu Convenţia, deoarece duce la "pierderea" unei hotărâri judecătoreşti definitive în favoarea sa, de către partea aflata în litigiu.
28. În ceea ce priveşte redeschiderea procedurii în baza descoperirii unor noi circumstanţe, Curtea observă că această chestiune a fost examinată în Popov c. Moldovei (nr. 2) (nr. 19960/04, 6 decembrie 2005), unde s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 în utilizarea abuzivă a procedurii de revizuire. Curtea a statuat că, în cazul dat, redeschiderea procedurii, în sine, este compatibilă cu Convenţia. Cu toate acestea, deciziile de a revizui hotărârile judecătoreşti definitive trebuie să fie în conformitate cu criteriile legale relevante, şi folosirea abuzivă a unei astfel de proceduri este contrară Convenţiei, cu referire la rezultatul său - "pierderea" hotărîrii – echivalentă cu cererea de anulare. Principiile securităţii juridice şi a supremaţiei legii, impun Curţii vigilenţă în acest domeniu (a se vedea Popov (nr. 2), citată mai sus, § 46).
29. În speţă, Curtea notează că procedura de revizuire prevăzută de articolele 449 - 53 din Codul de procedură civilă într-adevăr, are scopul de a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei. Sarcina Curţii, exact ca în Popov (nr. 2), este de a determina dacă această procedură a fost aplicată în concordanţă cu articolul 6 din Convenţie, şi, astfel, a asigurat respectarea principiului securităţii juridice. Procedînd astfel, Curtea trebuie să aibă în vedere faptul, că acesta este în primul rând responsabilitatea instanţelor naţionale să interpreteze dispoziţiile de drept intern (a se vedea Waite şi Kennedy c. Germaniei [MC], nr 26083/94,. § 54, CEDO 1999-I).
30. Este de remarcat faptul că, în conformitate cu articolul 449 (c) din Codul de procedură civilă din Moldova, revizuirea se declară", atunci cînd fapte sau circumstanţe noi şi esenţiale au fost descoperite, care erau necunoscute şi nu au putut fi cunoscute anterior". În temeiul articolului 450 din acelaşi Cod, o cerere de revizuire poate fi depusă "în termen de trei luni de la data la care persoana în cauză a ajuns să cunoască circumstanţele sau faptele esenţiale ale pricinii, care au fost necunoscute şi nici nu au putut fi cunoscute pentru el sau ea mai devreme ".
31. Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 noiembrie 2007 citată ca temei pentru redeschiderea procedurilor, scrisoarea din 13 iulie 2007 de la Departamentul de Executare a hotărîrilor judecătoreşti adresate dl M., în răspuns la scrisoarea sa, în care ultimul a declarat că un document executoriu a fost înregistrat de Departament la 31 iulie 2001 (a se vedea punctul 9 de mai sus).
32. Curtea notează, în primul rînd, că la respingerea cererii de revizuire, prin hotărîrea sa din 22 august 2007, Curtea de Apel a constatat că titlul executoriu menţionat în scrisoarea din 13 iulie 2007 nu se referă la executarea hotărârii din 25 iulie 2001, care nu era definitivă şi irevocabilă la acea dată. În casarea deciziei Curţii de Apel, Curtea Supremă de Justiţie nu a contrazis această constatare importantă.
33. În continuare, Curtea constată că nu există nici un indiciu în hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 14 noiembrie 2007, dacă scrisoare din partea Departamentului de Executare a hotărârilor judecătoreşti conţinea "informaţii" care nu ar fi putut fi obţinute anterior de către dl M. De asemenea, nu există nici o indicaţie că dl M. a încercat fără succes să obţină astfel de "informaţii", mai devreme decât 13 iulie 2007. În astfel de circumstanţe, Curtea consideră că nu se poate califica scrisoarea din partea Departamentului de Executare a hotărârilor judecătoreşti din 13 iulie 2007 ca "noi fapte sau circumstanţe care erau necunoscute şi nu ar fi putut fi cunoscute anterior", de către părţi în procedură. Mai mult, nu există nici o menţiune în hotărârea Curţii Supreme de Justiţie despre termenul limită de trei luni pentru solicitarea revizuirii sau de orice alt motiv constatat de Curtea Supremă de Justiţie pentru a justifica extinderea termenului limită ( a se vedea, mutatis mutandis, Ruiz Torija, citată mai sus ).
34. Prin urmare, Curtea consideră acţiunea de revizuire a litigiu, în esenţă, este o încercare de re-argumentare a cazul, în punctele în care dl M. ar fi putut, dar nu le-a invocat în procesul care s-a încheiat cu hotărîre definitivă la 18 iulie 2007. A fost de fapt un "recurs deghizat" al cărui scop era de a obţine o nouă examinare a cauzei, decît revizuirea în conformitate cu articolele 449-453 din Codul de procedură civilă.
35. Prin satisfacerea cererii de revizuire a dlui M., Curtea Supremă de Justiţie a încălcat principiul securităţii juridice şi a accesului la justiţie a reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, Roşca, citată mai sus, § 28 ). În plus, prin faptul că nu s-a motivat repunerea în termen a pîrîtului, în temeiul caruia s-ar putea solicita o reexaminare, Curtea de Apel a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil (a se vedea punctul 24 de mai sus).
36. În lumina celor expuse mai sus, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 6 § 1. În aceste circumstanţe, nu se consideră necesar să se examineze, adiţional, orice alte aspecte ale procedurii în sensul respectării, sau nu a dispoziţiei.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 AL CONVENŢIEI.
37. Compania reclamantă s-a plîns că hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie din 14 noiembrie 2007 a avut ca efect încalcarea dreptului său la proprietate, garantat de articolul 1 din Protocolul 1 al Convenţie. Articolul 1 din Protocolul nr 1, prevede:
“Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica şi în condiţiile prevazute de lege şi de principiile generale ale dreptului international.....”
38. Guvernul nu a fost de acord cu reclamant şi a susţinut că nu a existat nici o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 al Convenţie.
A. Admisibilitatea
39. Curtea observă în continuare că această pretenţie nu este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. Nu a fost stabilit nici un alt temei pentru a o declara inadmisibilă. Prin urmare, aceasta urmează a fi declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
40. Curtea consideră că compania reclamantă a avut o "posesie" în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1, şi anume suma de bani de care a fost degrevată de a o întoarce dl M. în temeiul hotărârii Curţii de Apel din 18 iulie 2007. Anularea hotărîrii după ce a devenit definitivă şi irevocabilă constituie o ingerinţă în dreptul beneficiarului de a se bucura de bunurile proprii (a se vedea Brumărescu, citat mai sus, § 74). Chiar presupunînd că o astfel de ingerinţă poate fi privită ca servind unui interes public, Curtea constată că nu a fost justificată, deoarece proporţionalitatea nu a fost păstrată şi compania reclamantă a fost obligată să suporte o povară individuală şi excesivă (a se compara Brumărescu, citat mai sus, §§ 75-80).
41. Rezultă că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 al Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE.
42. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
43. Compania reclamantă a susţinut că nu este pregătită să prezinte pretenţiile cu privire la satisfacţia echitabilă, deoarece compania este în proces de insovalbilitate şi că a preferat să lase această întrebare pentru o examinare mai târzie. Guvernul nu a obiectat.
44. Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 nu este pregătită pentru decizie. Chestiunea trebuie să fie în consecinţă, rezervată şi o nouă procedură să fie fixată, luînd în consideraţie şi posibilitatea ajungerii la un acord între Guvernul Moldovei şi compania reclamantă.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisă pretenţia;
2. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a articolului 1 din protocolul 1 al Convenţiei;
4. Hotărăşte că problema aplicării articolului 41, în speţă nu este gata pentru decizie şi, în consecinţă,
(a) rezervă chestiunea menţionată în totalitate;
(b) invită Guvernul şi compania reclamantă să prezinte, în termen de trei luni de la data la care hotărîrea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, observaţiile lor scrise cu privire la această chestiune şi, în special, să notifice Curtea de orice acord la care ar ajunge;
(c) rezervă procedura ulterioară şi deleagă preşedintelui Camerei puterea de a stabili acelaşi lucru dacă este necesar.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 13 septembrie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy