CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECTIUNEA A PATRA
CAZUL DUMBRĂVEANU c. MOLDOVA
(Cererea nr.20940/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
24 mai 2005
Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 § 2 din Convenţie. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cazul Dumbrăveanu c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), statuând într-o Cameră compusă din:
Sir Nicolas Bratza, Preşedinte
Dl J. Casadevall,
Dl G.Bonello
Dl K.Traja,
Dl S. Pavlovschi,
Dl L.Garlicki,
Dna L. Mijovic,
Dl J. Sikuta, judecători
şi dl M. O'Boyle, Grefierul Secţiunii
Deliberând cu uşile închise la 3 mai 2005,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. Cazul a fost iniţiat prin cererea (nr. 20940/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit articolului 34 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare “Convenţia”), de către cetăţeanul Republicii Moldova, dl Alexandru Dumbrăveanu (“reclamant”), la 20 mai 2003.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl Aurel Băieşu, avocat ce îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamantul, a invocat în faţa Curţii încălcarea dreptului său de acces la un tribunal garantat de articolul 6 din Convenţiei, precum şi dreptul său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 din Protocolului 1 al Convenţiei, ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive din 8 noiembrie 2000.
4. Cererea respectivă a fost repartizată Secţiunii a IV-a a Curţii. La 8 octombrie 2003, o Cameră a acestei Secţiuni a decis să comunice această cerere Guvernului. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis examinarea fondului cererii în paralel cu admisibilitatea sa.
5. La 1 noiembrie 2004 Curtea a schimbat componenţa Secţiunilor sale (Regula 25 § 1). Acest caz a fost repartizat noii Secţiuni a IV-a (Regula 52 § 1).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAZULUI
6. Reclamantul, Alexandru Dumbrăveanu, este cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1968 şi locuieşte în municipiul Chişinău.
7. Reclamantul este poliţist. Potrivit Legii cu privire la poliţie din 18 decembrie 1990, autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să asigure cu spaţiu locativ noii angajaţi ai poliţiei în decursul unui an din data angajării. La o dată nespecificată, reclamantul a înaintat Consiliului Municipal o cerere oficială prin care a solicitat acordarea unui apartament. Consiliul Municipal a respins cererea, drept urmare reclamantul a înaintat o acţiune civilă.
8. La 22 iunie 1998 Judecătoria Sectorului Centru i-a dat reclamantului câştig de cauză, ordonând Consiliului Municipal să-l asigure cu apartament.
9. La o dată nespecificată în anul 2000, reclamantul a înaintat o acţiune la Judecătoria sectorului Centru, solicitând schimbarea modului de executare a hotărârii judecătoreşti din 14 martie 1997. În special, reclamantul pretindea de la Consiliul Municipal echivalentul în bani a valorii unui apartament.
10. La 8 septembrie 2000, Judecătoria sectorului Centru a decis să schimbe modul de executare a hotărârii judecătoreşti din 22 iunie 1998, ordonând Consiliului Municipal să achite reclamantului suma de 180 357 lei (MDL) (echivalentul a 16 800 EURO la acel moment), care constituia costul de piaţă al unui apartament. Consiliul Municipal a înaintat apel contra hotărârii judecătoreşti respective.
11. La 8 noiembrie 2000, Tribunalul municipiului Chişinău a admis apelul şi printr-o hotărâre judecătorească definitivă a redus suma de la 180 357 MDL la 111 240 MDL (echivalentul a aproximativ 10 500 EURO la acel moment).
12. La cererea Consiliului Municipal, Procurorul General a înaintat un recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie, însă acesta a fost respins la 4 aprilie 2001.
13. Reclamantul a obţinut titlul executoriu emis în baza hotărârii judecătoreşti definitive, executarea căruia trebuia asigurată de către executorul judecătoresc.
14. La o dată nespecificată, reclamantul a adresat o plângere Ministerului Justiţiei despre faptul neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive. Printr-o scrisoare adresată Consiliului Municipal la 17 martie 2003, Ministerul Justiţiei l-a avertizat despre consecinţele neexecutării unei hotărâri judecătoreşti definitive.
15. Hotărârea judecătorească definitivă din 8 noiembrie 2000 a fost executată la 11 septembrie 2003.
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
16. Dreptul intern pertinent a fost prezentat în cazul Prodan contra Moldovei, nr. 49806/99, § 31 CEDO 2004-...
ÎN DREPT
17. Reclamantul s-a plâns de faptul că din cauza neexecutării hotărârii judecătoreşti din 8 noiembrie 2000 până la 11 septembrie 2003 i-a fost încălcat dreptul său la un proces echitabil. Articolul 6 § 1 din Convenţie, prevede ca relevant următoarele:
“1. La determinarea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ...orice persoană are dreptul la un proces echitabil... de un tribunal....”
18. De asemenea, reclamantul invocă că din cauza neexecutării hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea sa, el nu a putut folosi bunurile ce constituiau proprietatea sa, astfel, fiindu-i încălcat dreptul la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 din Protocolul 1 al Convenţiei. Articolul 1 din Protocolul 1 al Convenţiei prevede următoarele:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
I. ADMISIBILITATEA PLÂNGERILOR
19. Guvernul declară că de la 11 septembrie 2003, ziua la care hotărârea judecătorească definitivă din 8 noiembrie 2000 a fost executată, reclamantul şi-a pierdut calitatea de victimă.
20. În replică, reclamantul a notat faptul că el şi-a menţinut calitatea de victimă, deoarece Guvernul nu a recunoscut expres sau în esenţă că a existat o încălcare a drepturilor sale garantate de Convenţie şi nici nu i-a acordat vreo despăgubire.
21. Curtea reaminteşte că adoptarea unei decizii sau a unei măsuri favorabile reclamantului nu este, în principiu, suficientă de a-l lipsi pe acesta de calitatea sa de “victimă”, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut fie expres sau în esenţă o încălcare a Convenţiei, acordându-i o despăgubire în acest sens (vezi cazul Amuur c. Franţei, hotărârea din 25 iunie 1995, Rapoartele hotărîrilor şi deciziilor 1996 - III, p.846, § 36; Dalban c. României, hotărârea din 28 septembrie 1999, Rapoarte 1999-VI, § 44).
22. În cazul dat, Curtea notează că Guvernul nici nu a recunoscut existenţa unei încălcări a Convenţiei şi nici nu a acordat reclamantului o reparare a prejudiciului cauzat. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că reclamantul continuă să aibă calitatea de “victimă”, ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive din 8 noiembrie 2000, fapt care a constituit o încălcare a drepturilor sale garantate de articolul 6 § 1 din Convenţie, precum şi de articolul 1 din Protocolul 1 al Convenţiei.
23. Curtea consideră că plângerile reclamantului înaintate potrivit cu articolului 6 § 1 din Convenţie şi articolul 1 din Protocolul 1 al Convenţiei implică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase, ca determinarea lor să depindă de o examinare a fondului cauzei. În plus, nu au fost stabilite alte temeiuri de declarare a acestor plângeri inadmisibile. Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri ca fiind admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (vezi paragraful 4 de mai sus), Curtea neîntîrziat se va pronunţa şi asupra fondului acestor plângeri.
II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE 24. Reclamantul s-a plâns potrivit articolului 6 § 1 din Convenţie de omisiunea autorităţilor de a executa hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 8 noiembrie 2000 până la 11 septembrie 2003.25. Guvernul a declarat faptul că datorită executării hotărârii judecătoreşti respective la 11 septembrie 2003, articolul 6 § 1 din Convenţie nu a fost încălcat. În opinia Guvernului hotărârea judecătorească a fost executată în termeni rezonabili.26. Principiile generale aplicabile în cazurile similare acestuia sunt stabilite în cazul Prodan c. Moldovei (citat mai sus § 52-53).27. Curtea notează faptul că hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 8 noiembrie 2000 nu a fost executată mai mult de treizeci şi patru de luni. În acest context, Curtea reiterează că ea a constatat o încălcare a Convenţiei în alte cauze în care perioada de neexecutare a fost mult mai scurtă decât cea din cazul dat (vezi, cu titlu de exemplu: hotărârea Pasteli şi alţii c. Moldovei, cererile nr.9898/02, 9863/02, 6255/02 şi 10425/02, § 23, din 15 iunie 2004; Shmalko c. Ucrainei, nr. 60750/00, § 46, din 20 iulie 2004). Astfel, Curtea nu împărtăşeşte opinia Guvernului cu privire la faptul că hotărârea judecătorească din 8 noiembrie 2000 a fost executată în termeni rezonabili.28. Prin omisiunea de a întreprinde măsurile necesare în decursul a câtorva ani de a asigura executarea hotărârii judecătoreşti definitive în cazul dat, autorităţile Republicii Moldova au lipsit prevederile articolului 6 § 1 din Convenţie de toate efectele utile.29. În consecinţă, articolului 6 § 1 din Convenţie a fost încălcat.
III. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 AL CONVENŢIEI
30. Reclamantul a susţinut că din cauza refuzului autorităţilor să execute hotărârea judecătorească definitivă din 8 noiembrie 2000, a fost încălcat articolul 1 din Protocolul 1 al Convenţiei.31. Guvernul a declarat că nu a încălcat în nici un fel dreptul reclamantului garantat de articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.32. Curtea reiterează că, o “revendicare” poate constitui o “posesie” în sensul articolului 1 din Protocolul 1 Convenţiei, dacă ea este stabilită în mod suficient pentru a fi executată (vezi Prodan, § 59)33. Curtea notează că reclamantul a dispus de o revendicare executorie în baza hotărârii judecătoreşti din 8 noiembrie 2000. Prin urmare, rezultă că imposibilitatea reclamantului de a obţine executarea hotărârii judecătoreşti până la 11 septembrie 2003 a constituit o imixtiune în dreptul său la proprietate garantat de articolul 1 din Protocolul 1 al Convenţiei.
34. Prin omisiunea de a executa o hotărâre judecătorească definitivă, autorităţile naţionale nu i-au permis reclamantului să se bucure de dreptul său de proprietate asupra sumei de bani acordată în baza hotărârii judecătoreşti. Mai mult, Guvernul nu a prezentat nici o justificare a acestei imixtiuni, iar Curtea consideră că lipsa fondurilor băneşti nu poate justifica o astfel de omisiune (vezi Prodan, § 61).
35. În consecinţă, articolului 1 din Protocolul 1 al Convenţiei a fost încălcat.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
36. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.
Prejudiciul material
37. Reclamantul a pretins în calitate de prejudiciu material suferit ca urmare a neexecutării de către autorităţile Republicii Moldova a hotărârii judecătoreşti definitive din 8 noiembrie 2000, suma de 40 430 dolari SUA. El a susţinut că această sumă ar acoperi profitul ratat calculat în baza ratei medii a dobânzii acordată de Banca Naţională a Moldovei la acea perioadă, la fel şi în baza pierderilor suferite ca rezultat al creşterii preţurilor la apartamente în municipiul Chişinău, precum şi cheltuielile suportate de el la căutarea unui spaţiu locativ alternativ.
38. Guvernul a considerat excesivă suma revendicată de reclamant, contestând metoda aplicată la calcularea sumei respective.
39. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu material ca rezultat al neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive din 8 noiembrie 2000 până la 11 septembrie 2003. Luând în consideraţie rata medie a dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei din perioada respectivă (vezi Prodan, citat mai sus, § 73 in fine) şi circumstanţele cazului dat, Curtea acordă reclamantului suma de 3 400 EURO în calitate de prejudiciu material.Prejudiciul moral
40. Reclamantul a solicitat 10 000 dolari SUA pentru prejudiciul moral suportat ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea lui.
41. Acesta a susţinut că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pentru o perioadă îndelungată de timp i-a cauzat stres şi nelinişte. De asemenea, acest lucru a avut un impact negativ asupra familiei sale. Soţia reclamantului a intentat o acţiune de divorţ din cauză că acesta nu ar fi capabil inter alia să-şi asigure financiar familia şi să le ofere condiţii decente de trai. Reclamantul a prezentat o copie a acţiunii de divorţ înaintată de fosta lui soţie.
42. Guvernul a contestat suma pretinsă de reclamant. În acest sens, au fost citate cazurile Burdov c. Rusiei (nr.59498/00, CEDO 2002-III), Slimane–Kaïd c. Franţei (nr.3) (nr. 45130/98 din 6 aprilie 2004) şi Krzak c. Poloniei (nr. 51515/99, din 6 aprilie 2004) în care reclamanţilor li s-au acordat respectiv, sumele de 3 000 EURO, 8 000 EURO şi 3 500 EURO în calitate de prejudiciu moral.
43. Curtea consideră că reclamantului i s-a cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al neexecutării hotărârii judecătoreşti din 8 noiembrie 2000 şi a imposibilităţii de a folosi banii pentru o perioadă de aproximativ treizeci şi patru de luni. Prin urmare, Curtea acordă reclamantului suma de 1 360 EURO pentru prejudiciu moral.
C. Costuri şi cheltuieli
44. Reclamantul a mai solicitat suma de 500 dolari SUA pentru costuri şi cheltuieli de reprezentare în faţa Curţii. În vederea fundamentării pretenţiilor sale, reclamantul a prezentat copiile a două recipise ce confirmă achitarea sumei menţionate mai sus.
45. Guvernul nu a fost de acord cu sumele cerute de reclamant, considerându-le exagerate, declarând că reclamantul nu a justificat pretinsele cheltuieli de reprezentare.
46. Curtea reaminteşte că pentru a fi incluse în suma acordată în baza articolului 41 al Convenţiei, costurile şi cheltuelile de reprezentare trebuie să fie necesare şi rezonabile ca cuantum (vezi în calitate de exemplu, Amihalachioaie c. Moldovei, nr. 60115/00, § 47, CEDO 2004-...).
47. În cazul respectiv, luând în consideraţie criteriile menţionate mai sus, Curtea a acordat reclamantului suma de 390 EURO în calitate de costuri şi cheltuieli.
D. Penalităţi
48. Curtea consideră oportun ca penalitatea de întârziere să fie bazată pe rata limită a dobânzii Băncii Centrale Europene, căreia urmează să i se adune trei procente.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE:
Declară cererea admisibilă;Susţine că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie;Susţine că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 al Convenţiei;Susţine:
(a) că statul reclamat trebuie să achite reclamantului în decurs de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu prevederile articolului 44 § 2 din Convenţie, 3 400 EURO (trei mii patru sute EURO) în calitate de prejudiciu material, 1 360 EURO (o mie trei sute şaizeci EURO) în calitate de prejudiciu moral şi 390 EURO (trei sute nouăzeci EURO) pentru costuri şi cheltuieli, care urmează să fie achitate în valuta naţională a statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi exigibilă;
(b) că din momentul expirării celor trei luni sus menţionate, o penalitate de întârziere va fi plătită reieşind din cuantumurile de mai sus şi rata limită a dobânzii Băncii Centrale Europene pentru perioada de penalizare plus trei procente;
Respinge restul pretenţiilor reclamantului de satisfacţie echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 24 mai 2005, conform regulii 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Michael O'Boyle Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy