©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Nota de informare privind jurisprudenţa Curţii nr. 189
Octombrie 2015
Dvorski împotriva Croaţiei [MC] - 25703/11
Hotărârea din 20 octombrie 2015 (MC)
Art. 6
Procedură penală
Art. 6 - 1
Proces echitabil
Refuzarea, fără motive relevante şi suficiente, a accesului la un avocat ales pe durata interogatoriului efectuat la secţia de poliţie: încălcare
Art. 6 § 3 lit. c)
Beneficierea de asistenţă juridică din partea unui avocat ales
Neinformarea suspectului că familia acestuia numise un avocat să îl reprezinte pe durata interogatoriului efectuat la secţia de poliţie: încălcare
În fapt – În 2007, reclamantul a fost arestat pentru săvârşirea unui număr de infracţiuni şi interogat în calitate de suspect de către poliţişti. Pe durata interogatoriului, reclamantul a recunoscut acuzaţiile formulate împotriva sa, iar declaraţia sa a fost admisă ca probă la procesul penal. În 2008, reclamantul a fost condamnat definitiv la 40 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, tâlhărie calificată şi incendiere.
În cererea lui către Curtea Europeană, reclamantul s-a plâns că, după arestare, poliţia i-a interzis accesul la un avocat (G.M.) pe care părinţii săi îl angajaseră să îl reprezinte şi, prin urmare, a fost nevoit să accepte serviciile unui avocat numit de către poliţie (M.R.) şi a fost constrâns să se autoincrimineze fără să beneficieze de asistenţa juridică a unui avocat ales. Prin hotărârea din 28 noiembrie 2013, o cameră a Curţii a constatat, cu cinci voturi la două, că nu a fost încălcat art. 6 § 1 şi 3 lit. c) din Convenţie. La 14 aprilie 2014, cauza a fost trimisă la Marea Cameră la cererea reclamantului (a se vedea Nota Informativă 173).
În drept - Art. 6 § 1 şi 3 lit. c). Spre deosebire de poziţia din Salduz împotriva Turciei, unde reclamantului i-a fost interzis accesul la un avocat pe durata interogatoriului efectuat de către poliţie, speţa de faţă priveşte o situaţie unde reclamantului i-a fost permis accesul, încă de la primul interogatoriu, dar nu la un avocat ales, potrivit susţinerilor acestuia. Spre deosebire de cauzele ce implică refuzarea accesului, unde „motivele întemeiateˮ erau necesare la interogarea suspectului ce nu beneficia de asistenţă juridică, în situaţiile care ridicau problema mai puţin gravă de „refuzarea alegeriiˮ s-a aplicat cerinţa mai blândă a motivelor „relevante şi suficienteˮ. În timp ce autorităţile naţionale trebuie să ia în considerare intenţia suspectului de a avea reprezentant legal, acestea pot să nu ţină seama de intenţia respectivă în cazul în care există motive relevante şi suficiente pentru a se reţine că acest lucru este necesar în interesul justiţiei. Atunci când nu există asemenea motive, restricţia impusă liberei alegeri a avocatului apărării încalcă art. 6 § 1 şi 3 lit. c) dacă apărarea a fost prejudiciată, procedura fiind privită în ansamblu.
a) Cu privire la faptul că reclamantul a fost reprezentat de către un avocat ales în cunoştinţă de cauză – Curtea a reţinut că G.M. a încercat să-l viziteze pe reclamant la secţia de poliţie înainte ca interogatoriul să înceapă, însă i s-a cerut să plece, fără ca reclamantul să fie informat de prezenţa acestuia. Prin urmare, deşi formal reclamantul îl alesese pe M.R. să îl reprezinte pe perioada interviului la secţia de poliţie, alegerea lui nu a fost una în cunoştinţă de cauză deoarece nu ştia că părinţii lui îl angajaseră pe G.M.
b) Cu privire la existenţa unor motive relevante şi suficiente pentru interzicerea accesului reclamantului la avocatul ales – Singurul motiv prezentat de către Guvern pentru refuzul accesului lui G.M. la reclamant a fost că nu avea o împuternicire corespunzătoare pentru reprezentarea clientului său. Cu toate acestea, proba aflată la dosar indica că lui G.M. îi fusese dată împuternicire scrisă de către părinţi, în conformitate cu normele dreptului intern. Prin urmare, poliţia avea cel puţin obligaţia să-l informeze pe reclamant că G.M. se prezentase la secţia de poliţie, însă a omis să facă acest lucru. În aceste circumstanţe, Curtea nu este convinsă că imposibilitatea în care s-a aflat reclamantul, ca rezultat al comportamentului poliţiei de a-l numi pe G.M. ca avocat, a fost susţinută de motive relevante şi suficiente.
c) Cu privire la prejudicierea caracterului echitabil al procedurii în ansamblu – În cazul în care s-a susţinut, cum este cazul speţei de faţă, că numirea sau alegerea unui avocat a influenţat sau a dus la declaraţii incriminatoare ale suspectului încă de la începutul anchetei penale, a fost necesară o examinare atentă din partea autorităţilor, în special a instanţelor naţionale. În orice caz, raţionamentul folosit de către instanţele naţionale la soluţionarea plângerii reclamantului, cu privire la modul în care mărturia lui fusese obţinută de poliţie, era departe de a fi substanţial. Nicio autoritate naţională nu a făcut vreun pas pentru a stabili circumstanţele relevante privind împrejurările vizitei lui G.M. la secţia de poliţie în legătură cu interogatoriul reclamantului de către poliţie. În special, instanţele naţionale nu au încercat cu adevărat să prezinte argumente pentru susţinerea sau justificarea deciziei acestora din punct de vedere al unui proces penal echitabil, astfel cum este consacrat la art. 6 din Convenţie. Prin urmare, Curtea nu este convinsă că reclamantul a avut posibilitatea efectivă să conteste circumstanţele în care M.R. a fost ales să îl reprezinte.
În cauza de faţă, se poate prezuma faptul că consecinţa comportamentului agenţilor de poliţie a fost că, în loc să păstreze tăcerea la primul interogatoriu luat la secţia de poliţie, astfel cum avea dreptul, reclamantul a dat o declaraţie ce a fost admisă mai târziu ca probă împotriva sa. Ulterior, acesta a contestat felul în care mărturia respectivă fusese obţinută de către agenţii de poliţie. Deşi existau şi alte dovezi împotriva lui, impactul probabil semnificativ al mărturiei sale iniţiale asupra dezvoltării ulterioare a procesului penal nu putea fi ignorat. În aceste circumstanţe, consecinţa comportamentului poliţiei de a împiedica accesul avocatului ales la reclamant a subminat caracterul echitabil al procesului penal ulterior în ansamblu.
Concluzie: încălcare (şaisprezece voturi la unu).
Art. 41: concluzionarea încălcării a constituit reparaţie echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral.
(A se vedea Salduz împotriva Turciei (MC), 36391/02, 27 noiembrie 2008, Notă Informativă nr. 113; a se vedea, de asemenea, fişa tematică Arestarea şi asistenţa juridică).
© Consiliul Europen/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.
Full & Egal Universal Law Academy