© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Džinić v. Croația - 38359/13
Hotărârea din 17.5.2016 [Secția a II-a]
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
Articolul 1 para. 2 din Protocolul nr. 1
Controlul folosinţei proprietăţii
Ordin de sechestru provizoriu aplicat bunurilor reclamantului în cadrul unor proceduri penale fără evaluarea proporţionalităţii măsurii: încălcare
În fapt – Reclamantul, director al unei companii, a fost pus sub urmărire penală, fiind suspectat de comiterea unor infracţiuni economice. Pe parcursul procedurilor, Curtea de District a încuviinţat o cerere a Procuraturii Generale pentru confiscarea mai multor bunuri ale reclamantului, în vederea asigurării punerii în executare a unui posibil ordin de confiscare care acoperea presupusele foloase financiare ale reclamantului. Ordinul de sechestru a fost menţinut de către Curtea Supremă. Cererea reclamantului de ridicare sau de revizuire a acestei măsuri, pe motiv că valoarea bunurilor sechestrate depăşea cu mult sumele presupus a fi castigate în mod ilicit, a fost respinsă.
În drept – Articolul 1 din Protocolul nr. 1: Singura problemă ridicată în faţa Curţii a fost dacă sechestrul aplicat bunurilor reclamantului fusese proportional, cu alte cuvinte dacă fusese asigurat un echilibru echitabil între cerinţele interesului general al comunităţii şi condiţiile protecţiei drepturilor fundamentale ale reclamantului.
Reclamantul era suspectat de dobândirea unui câştig financiar de aproximativ 1,060,000 EUR, prin comiterea unor infracţiuni. Prin urmare, acţiunea întreprinsă de către Procuratura Generală de asigurare a punerii în executare a unui posibil ordin de confiscare nu era supusă criticilor, în sine. Totuşi, având în vedere riscul unei sarcini excesive impuse reclamantului, acest fapt nu scutea instanţele naţionale să verifice îndeplinirea condiţiilor pentru aplicarea unui sechestru şi proporţionalitatea naturii şi întinderii sechestrului. Deşi nu avea dovezi privitoare la valoarea bunurilor, Curtea de District a admis cererea de aplicare a sechestrului pentru toate acestea, fără să evalueze proporţionalitatea valorii lor raportat la cuantumul presupusului câştig ilicit. Curtea Supremă a eşuat în a rectifica omisiunea când nu a efectuat propriul ei test de proporţionalitate şi a calificat apoi ca speculative susţinerile reclamantului din cadrul procedurilor penale potrivit cărora bunurile sale valorau aproape 10,000,000 EUR ca fiind speculative, respingându-le fără vreun motiv. Curtea a subliniat că nu s-a presupus că bunurile în cauză au fost dobândite ca urmare a comiterii unei infracţiuni sau că putea exista o legătură între dobândirea lor şi comiterea unei infracţiuni. Ele au rămas, totuşi, obiectul ordinului de sechestru timp de mai mult de doi ani şi jumătate.
În concluzie, deşi legitim şi justificat în principiu, sechestrul a fost instituit şi menţinut fără o evaluare a concordanţei valorii bunurilor sechestrate cu sumele din presupusa cerere de confiscare. Modul în care a fost aplicată măsura nu a fost unul adecvat pentru a demonstra că a fost respectată cerinţa “echilibrului echitabil”.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 2,000 EUR pentru prejudiciul moral suferit; capătul de cerere privitor la prejudiciul material – respins.
Full & Egal Universal Law Academy