©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Notă de informare privind jurisprudenţa Curţii nr. 190
Noiembrie 2015
Ebrahimian împotriva Franţei - 64846/11
Hotărârea din 26 noiembrie 2015 (Secţia a V-a)
Art. 9
Art. 9 - 1
Manifestarea religiei sau a convingerilor
Neprelungirea contractului de muncă al angajatei unui spital pe motivul refuzului său de a nu purta văl; neîncălcare
În fapt – În 1999, reclamanta a fost angajată pe baza unui contract individual de muncă pe durată determinată în calitate de agent contractual într-o funcţie publică în domeniul sănătăţii pentru a ocupa funcţia de asistent social la secţia de psihiatrie a unei instituţii de stat. În 2000, i s-a adus la cunoştinţă neprelungirea contractului de muncă. Această decizie a fost motivată de refuzul său de a îşi da jos vălul pe care îl purta şi a fost luată în urma plângerilor formulate de anumiţi pacienţi ai centrului. Decizia a fost precedată de o şedinţă în decursul căreia reclamantei nu i s-a reproşat apartenenţa religioasă, ci doar i s-au reamintit drepturile şi obligaţiile funcţionarilor, şi anume interdicţia de a afişa o astfel de apartenenţă. Neprelungirea contractului se întemeia, în special, pe un aviz emis de Conseil d’État care precizează că principiul laicităţii statului şi al neutralităţii serviciilor publice se aplică tuturor serviciilor publice. Se subliniază că agentul trebuie să beneficieze de libertatea conştiinţei, dar că această libertate trebuie să respecte, în ceea ce priveşte exprimarea sa, principiul neutralităţii serviciului public, ce împiedică purtarea unui semn destinat să marcheze apartenenţa la o religie. De asemenea, în cazul lipsei obligaţiei de neutralitate, precizează că măsurile ce trebuie luate pe plan disciplinar trebuie stabilite de la caz la caz în funcţie de circumstanţele specifice. Căile de atac formulate de reclamantă au fost respinse.
De asemenea, în 2001, reclamanta a fost înscrisă de către instituţia unde era angajată la concursul asistenţilor socio-educativi. Aceasta s-a prezentat la concurs.
În drept – Art. 9: Neprelungirea contractului reclamantei constituie o ingerinţă în dreptul său de a îşi manifesta religia. Această ingerinţă era prevăzută în lege şi urmărea scopul legitim de protejare a drepturilor şi libertăţilor altora. Speţa prezentă se referă la respectarea tuturor credinţelor religioase şi a orientărilor spirituale ale pacienţilor, ale celor care apelează la serviciile publice şi ale persoanelor cărora li se adresează cerinţa de neutralitate impusă reclamantei, asigurându-le o egalitate strictă. Obiectivul era, de asemenea, de a garanta că aceşti utilizatori vor beneficia de o egalitate de tratament indiferent de religia lor. Prin urmare, această restricţie urmărea un obiectiv de protejare a drepturilor şi libertăţilor altora şi nu trebuia în mod necesar să fie motivată suplimentar de constrângeri de siguranţă publică sau pentru protecţia ordinii publice.
În ceea ce priveşte necesitatea măsurii în cauză, trebuie precizat că administraţia instituţiei i-a comunicat reclamantei motivele pentru care acest principiu justifica o aplicare specială în cazul unei asistente sociale din cadrul secţiei de psihiatrie a unui spital. Administraţia a identificat problemele care au determinat atitudinea sa în cadrul serviciului în cauză şi a încercat să o convingă să renunţe la afişarea convingerilor sale religioase. De asemenea, instanţele de fond au considerat că cerinţa de neutralitate impusă reclamantei era cu atât mai necesară cu cât ea interacţiona cu pacienţi care se aflau într-o stare fragilă sau de dependenţă. Din dosar reiese că decizia în litigiu s-a bazat pe necesitatea protejării drepturilor şi a libertăţii altora, şi anume respectarea libertăţii de religie a tuturor, şi nu pe convingerile sale religioase. În acest sens, neutralitatea serviciilor publice de sănătate poate fi considerată ca fiind în legătură directă cu agenţii lor şi necesită ca pacienţii să nu poată pune la îndoială imparţialitatea lor.
În Franţa, agenţii din serviciul public beneficiază de dreptul la respectarea libertăţii lor de conştiinţă care interzice, în special, orice discriminare bazată pe religie în momentul angajării sau pe parcursul carierei. Cu toate acestea, le este interzis să îşi manifeste convingerile religioase în exercitarea funcţiilor lor. Faptul că instanţele naţionale au acordat mai multă importanţă principiului laicităţii şi al neutralităţii şi interesului statului decât interesului reclamantei de a nu limita exprimarea convingerilor sale religioase nu ridică nicio problemă din punctul de vedere al Convenţiei. Aici este vorba de o obligaţie strictă care îşi are originea în raportul tradiţional dintre laicitatea statului şi libertatea conştiinţei, astfel cum este formulat la art. 1 din Constituţie. Potrivit modelului francez, caz în care nu este de competenţa Curţii să se pronunţe, neutralitatea statului se impune şi agenţilor care îl reprezintă. Cu toate acestea, instanţa administrativă este cea care trebuie să se asigure că administraţia nu aduce o atingere disproporţionată libertăţii de conştiinţă a agenţilor publici atunci când este invocată neutralitatea statului.
Reclamanta, pentru care era important să îşi manifeste religia prin purtarea vizibilă a unui văl datorită convingerilor sale religioase, s-a expus la o consecinţă gravă a unei proceduri disciplinare. Totuşi, nu exista nicio îndoială că, după publicarea avizului emis de Conseil d’État, aceasta avea cunoştinţă de faptul că era obligată să se conformeze unei obligaţii de neutralitate vestimentară în cursul exercitării funcţiilor sale. Din cauza refuzului de a se conforma acestei obligaţii, reclamanta a fost înştiinţată de declanşarea procedurii disciplinare, în mod independent de calităţile sale profesionale. Ea a beneficiat atât de garanţiile procedurii disciplinare, cât şi de căile de atac înaintea instanţelor administrative. De asemenea, nu s-a mai prezentat la concursul de asistent social, deşi era înscrisă pe lista candidaţilor pe care instituţia a întocmit-o în cunoştinţă de cauză. În aceste condiţii, autorităţile naţionale nu au depăşit marja lor de apreciere prin constatarea lipsei concilierii posibile între convingerile religioase ale reclamantei şi obligaţia de a nu le manifesta, luând apoi decizia de a acorda prioritate cerinţei de neutralitate şi de imparţialitate a statului.
De asemenea, dintr-un raport al Observatorului francez pentru laicitate reiese că litigiile născute ca urmare a manifestării convingerilor religioase ale persoanelor care lucrează în cadrul serviciilor de sănătate sunt examinate de la caz la caz, concilierea intereselor în cauză fiind făcută de către administraţia nevoită să găsească soluţii pe cale amiabilă. Dorinţa de conciliere este confirmată de caracterul rar al contenciosului de această natură adus în faţa instanţelor. În cele din urmă, spitalul este un loc în care şi beneficiarilor, care au totuşi libertatea de a îşi exprima convingerile religioase, li se cere să contribuie la aplicarea principiului laicităţii abţinându-se de la prozelitism şi respectând organizarea serviciului şi, în special, a imperativelor de sănătate şi de igienă; cu alte cuvinte, reglementările statului în cauză acordă întâietate drepturilor altora, egalităţii de tratament a pacienţilor şi funcţionării serviciului în ceea ce priveşte manifestarea credinţelor religioase.
Concluzie: neîncălcare (şase voturi la unu).
(A se vedea, de asemenea, fişa tematică Semne şi veşminte religioase)
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.
Full & Egal Universal Law Academy