CASE OF EDUARD POPA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIA A TREIA

CAUZA EDUARD POPA c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 17008/07)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

12 februarie 2013

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Eduard Popa c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall, Preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Johannes Silvis,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,

   Deliberând la 22 septembrie 2013 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 17008/07) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Eduard Popa („reclamantul”), la 4 aprilie 2007.

2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Gribincea, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

3. Reclamantul a pretins, în special, violarea articolelor 2 şi 3 ale Convenţiei.

4. La 7 septembrie 2009, cererea a fost comunicată Guvernului. S-a decis, de asemenea, ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1 al Convenţiei).

ÎN FAPT

I.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

5. Reclamantul s-a născut în anul 1981 şi locuieşte în Ialoveni.

6. La momentul evenimentelor, reclamantul îşi ispăşea pedeapsa într-un penitenciar de timp deschis din Goian. Pe parcursul zilei, el lucra în afara locului de detenţie, iar noaptea se întorcea în penitenciar. La 18 noiembrie 2005, el a solicitat să plece acasă, însă cererea i-a fost refuzată. Cu toate că nu i s-a acceptat solicitarea, el nu s-a întors în penitenciar în acea seară, dar şi-a petrecut noaptea acasă la părinţi, în apropierea oraşului Ialoveni.

7. La 19 noiembrie 2005, aproximativ la ora 9 dimineaţa, reclamantul a mers la o farmacie pentru a procura medicamente contra durerilor de spate. În drum spre casă, aproximativ la ora 10.00, o maşină de culoare roşie s-a oprit în faţa lui. Potrivit declaraţiilor reclamantului, un poliţist a ieşit din maşină, l-a lovit în faţă şi l-a împins în maşină, după care reclamantul şi-a pierdut cunoştinţa. Guvernul nu a confirmat această declaraţie, dar a admis că aceasta ar putea fi una din mai multe versiuni.

8. Între timp, aproximativ la ora 9.30, doi ofiţeri de poliţie au venit acasă la părinţii reclamantului. Ei au percheziţionat casa şi au întrebat-o pe mama reclamantului despre locul aflării acestuia. În timp ce încă se aflau acolo, unul din ofiţeri a primit un apel telefonic şi a informat interlocutorul că se afla acasă la reclamant. Mai târziu, el a fost din nou sunat, iar convorbirea a durat doar cinci secunde, în urma căreia mama reclamantului a înţeles că fiul acesteia a fost găsit de către poliţie. Cei doi poliţişti au plecat imediat. Mama reclamantului i-a urmat ceva timp şi i-a implorat să nu-l bată pe fiul ei. După aceasta, ei s-au întâlnit cu un vecin care cunoştea pe cei doi ofiţeri de poliţie, şi care i-a întrebat de ce ei erau acolo. Ofiţerii de poliţie au răspuns că ei căutau pe criminali, atunci când vecinul i-a întrebat dacă i-au găsit, ofiţerii de poliţie au răspuns afirmativ.

9. La 20 noiembrie 2005, aproximativ la ora 11 dimineaţă, doi bărbaţi l-au găsit pe reclamant culcat la pământ în apropierea unui lac aflat aproximativ la 1,5 km distanţă de oraşul Ialoveni. Reclamantul nu putea să vorbească şi să meargă, el avea leziuni pe faţă specifice unui atac violent, iar hainele acestuia erau murdare şi ude. El a fost transportat într-o încăpere pentru pază din apropiere unde el s-a încălzit şi i s-au uscat hainele. Ceva mai târziu, el a început să răspundă la întrebările care i se adresau şi prezenta semne de comportament straniu. În special, el a început să pronunţe numele lui şi de asemenea din când în când striga un nume care mai târziu s-a aflat că era numele fratelui său. De asemenea, reclamantul a început să mănânce noroi, ceea ce i-a făcut pe persoanele care l-au găsit să creadă că el se afla sub influenţa drogurilor. Aceste persoane i-au dat reclamantului o geacă şi o pereche de bocanci, după care el s-a pornit la drum în direcţia oraşului Ialoveni. Mama reclamantului a contestat faptul că reclamantul a călătorit singur şi a declarat că oamenii care l-au găsit au crezut că el era sub influenţa drogurilor şi l-au scos afară în loc să cheme o ambulanţă.

10. La 21 noiembrie 2005, aceleaşi persoane iarăşi l-au găsit pe reclamant, culcat la o distanţă de treizeci de metri de încăperea respectivă. Ei au chemat ambulanţa şi reclamantul a fost transportat la spital.

11. La 21 noiembrie 2005, aproximativ la ora 16.30, familia reclamantului a primit un apel telefonic de la un spital din Chişinău şi a fost informată că reclamantul se afla în stare critică.

12. A doua zi, părinţii reclamantului l-au vizitat la spital şi au aflat de la acesta că el a fost bătut de către poliţişti şi lăsat culcat pe malul unui lac în apropiere de Ialoveni. Din cauza temperaturilor scăzute, el a suferit o severă degerătură a membrelor, şi mai târziu, la 8 decembrie 2005, labele picioarelor şi opt degete i-au fost amputate. Potrivit extraselor medicale, la momentul internării în spital reclamantul nu se afla sub influenţa alcoolului sau drogurilor.

13. La o dată nespecificată, mama reclamantului a depus o plângere la procuratură, în care a declarat că reclamantul a fost supus relelor tratamente de către poliţişti la 19 noiembrie 2005. Ea a declarat că el era gata să identifice ofiţerii de poliţie care l-au atacat.

14. La 28 noiembrie 2005, mama reclamantului a mers la procuratura Ialoveni, unde l-a întâlnit pe șeful sectorului de poliţie Ialoveni. Ea susţine că acesta a informat-o că fiul ei a fost bătut de către colaboratorii locului de detenţie.

Pe holul procuraturii, ea l-a întâlnit pe unul din ofiţerii de poliţie care a vizitat-o acasă la 19 noiembrie 2005. Ultimul părea surprins să afle că fiul acesteia era încă în viaţă.

15. La 2 decembrie 2005, un ofiţer de urmărire penală, acompaniat de un poliţist, a încercat să-l interogheze pe reclamant la spital, dar acesta a refuzat să răspundă, invocând starea proastă de sănătate.

16. La 17 ianuarie 2006, reclamantul a fost audiat de către procuror şi a declarat că la 19 noiembrie 2005, când el mergea pe stradă, o maşină de culoare roşie s-a oprit, cineva a ieşit din maşină şi l-a lovit în faţă. După aceasta, el nu-şi mai aminteşte nimic. Mama reclamantului a informat procurorul că după internarea reclamantului în spital la 21 noiembrie 2005, o maşină roşie a sosit la lacul unde a fost găsit reclamantul, și ofiţerii de poliţie care se aflau în aceasta se interesau despre locul de aflare a reclamantului. De asemenea, mama reclamantului a dat numele unui ofiţer de poliţie care, potrivit ei, l-a atacat pe fiul său la 19 noiembrie 2005. Din procesul-verbal al interogării, s-a constatat că procurorul nu a adresat nici o întrebare reclamantului sau mamei lui.

17. La 20 ianuarie 2006, procuratura Ialoveni a pornit urmărirea penală. În ciudat declaraţiilor mamei reclamantului că reclamantul a fost atacat de către ofiţerii de poliţie care conduceau maşina roşie, urmărirea penală s-a axat pe bănuiala unui jaf şi alegaţia privind atacul poliţiştilor nu a fost investigată.

18. La 28 ianuarie 2006, reclamantul a fost interogat de către un procuror. El a confirmat faptul că a fost atacat la 19 noiembrie 2005.

19. La 10 februarie 2006, a fost întocmit raportul de expertiză medico-legală, potrivit căruia, la 21 noiembrie 2005, reclamantul avea leziuni şi vânătăi pe faţă şi corp, iar ca urmare a degerăturii severe, labele picioarelor şi opt degete de la mână i-au fost amputate. Se pare că raportul a fost întocmit în baza documentelor medicale ale reclamantului şi nu în baza observaţiilor proprii.

20. Printr-o scrisoare din 3 februarie 2006, Procuratura Generală a informat reclamantul că nu există motive de a suspecta că el a fost bătut de către poliţişti, şi că urmărirea penală este direcţionată spre a identifica infractorii care l-au bătut pe reclamant şi i-au furat ceasul şi geaca.

21. Mama reclamantului a scris mai multe scrisori organelor procuraturii exprimându-şi dezacordul cu modalitatea de efectuare a urmăririi penale şi a insistat ca să fie efectuată prezentarea spre recunoaștere a ofiţerilor de poliţie de la secţia de poliţie Ialoveni pentru ca reclamantul să poată identifica ofiţerii relevanţi.

22. Se pare că în urma scrisorilor reclamantului, urmărirea penală a fost redeschisă. Totuşi, la 14 septembrie 2007, procuratura a respins din nou plângerea reclamantului fără a efectua prezentarea spre recunoaștere. În motivarea respingerii plângerii, procuratura s-a bazat pe faptul că declaraţiile reclamantului erau vage şi că el nu a cooperat în mod corespunzător cu ofiţerii de urmărire penală. Reclamantul a atacat această ordonanţă.

23. La 6 februarie 2009, Procuratura Generală a casat ordonanţa de mai-sus şi a dispus continuarea urmăririi penale. S-a decis ca în cadrul procesului redeschis, reclamantul să fie interogat din nou şi de această dată el va fi rugat să identifice agresorii său. Trebuia de asemenea să fie determinat faptul dacă el a folosit careva medicamente sau substanţe ilegale la 19 noiembrie 2005 şi în cazul unor declaraţii contradictorii, urma să fie organizată confruntarea dintre reclamant şi martorii.

24. Într-o scrisoare din 12 martie 2009 adresată procuraturii, mama reclamantului a continuat să aducă acuzaţii potrivit cărora ofiţerii de poliţie l-au bătut pe fiul său la 19 noiembrie 2005, și de asemenea a învinuit persoanele care în loc să sune la ambulanţă la 20 noiembrie 2005, l-au lăsat pe reclamant să plece şi să doarmă afară. Mai mult, ea de asemenea a acuzat aceste persoane de faptul că au furat haina reclamantului şi i-au dat în schimb o haină veche.

25. La 14 martie 2009, reclamantul a fost interogat. El a declarat că în timp ce el mergea pe stradă, o maşină de culoare roşie s-a oprit, şi câţiva ofiţeri de poliţie au ieşit şi l-au pus la pământ. El a recunoscut pe unul din poliţişti şi era gata să-l identifice. El şi-a recăpătat cunoştinţa abia la spital.

26. La 30 iulie 2009, procuratura Ialoveni a respins din nou plângerea penală a reclamantului. În motivarea respingerii plângerii, procuratura nu a menţionat declaraţiile făcute de către reclamant la 14 martie 2009. Reclamantul a atacat această ordonanţă.

27. La 3 decembrie 2009, Procuratura Generală a casat ordonanţa de mai-sus şi a dispus o nouă reexaminare a cauzei. Procuratura Generală a dispus retragerea cauzei de la procuratura Ialoveni, constatând că au fost comise neregularităţi în cadrul urmăririi penale şi că aceasta nu a fost efectuată într-un termen rezonabil. Cauza a fost expediată la procuratura militară pentru elucidarea, printre altele, a faptelor, precum dacă reclamantul a fost cunoscut ca consumator de droguri, alcool sau alte substanțe toxice înainte de evenimentele respective. De asemenea, procuraturii militare i s-a cerut să determine, în baza documentelor medicale, dacă reclamantul a suferit pe durata pretinsului atac din 19 noiembrie 2005 leziuni la cap şi să organizeze o confruntare dintre reclamant, mama acestuia şi martorii.

28. La 9 decembrie 2010, a fost efectuată o nouă expertiză medico-legală, care a ajuns la aceleaşi concluzii ca şi anterior. De asemenea, experţii au concluzionat că leziunile de pe faţa reclamantului puteau fi cauzate şi de căderea acestuia.

29. Din motive necunoscute, în cele din urmă cauza a ajuns din nou la examinarea procuraturii Ialoveni, care, la 9 martie 2011, a respins plângerea reclamantului privind maltratarea acestuia de către poliţişti pe motive similare celor pe care s-a bazat anterior. Se pare că nu a fost petrecută o confruntare dintre reclamant şi poliţiştii care se pretinde că l-au bătut.

30. La 11 mai 2011, procurorul ierarhic superior de la procuratura Ialoveni a casat ordonanţa de mai-sus pe motiv că aceasta a fost adoptată în urma unor investigaţii superficiale şi că nu au fost interogate toate persoanele implicate.

31. Urmărirea penală este pendintă.

II. DREPTUL INTERN RELEVANT          

32. Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele:

Articolul 151.

Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii

“(1) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:

[punctul (a) abrogat prin Legea Nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, care a intrat în vigoare la 24 mai 2009]

b) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;

c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;

d) de două sau mai multe persoane;

e) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;

f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;

g) din interes material;

[punctul (h) abrogat prin Legea Nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, care a intrat în vigoare la 24 mai 2009]

i) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;

j) asupra a două sau a mai multor persoane;

k) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;

m) la comandă

se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.

[alin. (3) abrogat prin Legea Nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, care a intrat în vigoare la 24 mai 2009]

(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), care au provocat decesul victimei, se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani.”

Articolul 157.

Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din
imprudenţă

“ Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.”

ÎN DREPT

I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLELOR 2, 3, 8 AL CONVENŢIEI

33. Reclamantul s-a plâns de maltratarea sa de către poliţişti, care a pus în pericol serios viaţa sa şi a dus la consecinţe grave pentru sănătatea sa. De asemenea, el s-a plâns de lipsa unei investigaţii efective pe marginea plângerilor lui. În continuare, reclamantul a declarat că a avut loc violarea articolului 8 al Convenţiei, ca urmare a vătămării sănătăţii sale şi că, a avut loc violarea articolului 13 al Convenţiei, ca urmare a faptului că el nu a beneficiat de căi efective de recurs împotriva violărilor enumerate mai sus. Articolele 2, 3, 8 şi 13 ale Convenţiei, pe care s-a bazat reclamantul, prevăd următoarele:

Articolul 2

“1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă:

(a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;

(b) pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute;

(c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.”

Articolul 3

“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

Articolul 8 § 1

“Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private...”

Articolul 13

“Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”

A. Admisibilitatea

34. Guvernul a declarat că investigaţia evenimentelor acestei cauze continuă şi că nu a fost luată nici o decizia finală la nivel naţional. Din acest motiv, acesta susţine că depunerea cererii era prematură şi că reclamantul nu a epuizat căile interne de recurs care îi erau disponibile.

35. Curtea reiterează că scopul articolului 35 § 1 al Convenţiei este de a acorda statelor contractante posibilitatea de a preveni sau a repara încălcările pretinse împotriva lor înainte ca aceste pretenţii să fie depuse la Curte. În consecinţă, statele nu sunt obligate să răspundă pentru acţiunile lor în faţa unui organ internaţional înainte ca ei să aibă posibilitatea de a soluţiona chestiunile pretinse în baza sistemelor lor legale (a se vedea, spre exemplu, Remli v. France, 23 aprilie 1996, § 33, Reports of Judgments and Decisions 1996-II; şi Selmouni v. France [GC], nr. 25803/94, § 74, ECHR 1999-V).

36. În această cauză, este adevărat că procedurile se află încă pe rolul instanţelor naţionale de judecată. Cu toate acestea, Curtea constată că chestiunea epuizării căilor interne de recurs este legată în mod inextricabil de fondul pretenţiei formulate în temeiul articolului 3 al Convenţiei, şi anume, de problema eficienţei investigaţiei efectuate pe marginea acuzaţiilor de maltratare aduse de către reclamant. Prin urmare, ea consideră că ambele chestiuni trebuie comasate şi examinate împreună (a se vedea Buzilo v. Moldova, nr. 52643/07, § 24, 21 februarie 2012).

37. În continuare, Curtea notează că pretenţiile nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. Nici un alt temei pentru a declara cererea inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, aceasta urmează a fi declarată admisibilă.

B. Fondul

1. Argumentele părţilor

38. Reclamantul a declarat că pretenţiile lui cu privire la maltratare erau susţinute de rapoartele medicale, declarând că el a fost internat în spital la 21 noiembrie 2005 cu leziuni în regiunea feţei care erau caracteristice unui atac violent. Reclamantul a susţinut că existau probe suficiente pentru a demonstra că el se afla în custodia poliţiei la momentul maltratării sale. În special, el a susţinut că poliţia a început să-l caute în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2005, atunci când s-a constatat faptul că el nu s-a întors la închisoare seara precedentă. Doi ofiţeri de poliţie au fost imediat trimişi la casa părinţilor lui pentru a-l căuta. Cu toate acestea, la scurt timp după aceasta, poliţia a finisat căutările şi nu a mai întreprins alte acţiuni pentru a-l găsi până la 24 noiembrie 2005. Potrivit declaraţiilor reclamantului, aceasta a fost un indice clar a faptului că poliţia cunoştea exact locul său de aflare după atacul asupra lui în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2005, altfel ei ar fi continuat să-l caute.

39. De asemenea, reclamantul a declarat că doi ofiţeri de poliţie se aflau la casa părinţilor lui, atunci când unul din ei a primit un telefon din care mama reclamantului a înţeles că el a fost găsit. Imediat după aceasta, ofiţerii de poliţie au plecat de la casa părinţilor, spunând unui vecin din apropiere că ei au găsit “criminalii” (a se vedea paragraful 8 de mai sus). Reclamantul a mai declarat că mama lui a fost informată de către șeful poliției Ialoveni despre faptul că reclamantul a fost maltratat de către agenții de stat.

40. În afara de aceasta, reclamantul a declarat că el și-a pierdut cunoștința după ce a fost atacat de către ofițerii de poliție în dimineața zilei de 19 noiembrie 2005. El presupune că a fost inconștient toată ziua de 19 noiembrie 2005 și a fost adus la lac noaptea dintre 19 și 20 noiembrie 2005. Presupunerea lui se baza pe faptul că deși temperaturile de afară erau la fel pe 19 și 20 noiembrie, el nu a primit degerături în timpul primei nopți, ceea ce poate indica asupra faptului că el a petrecut doar o parte din acea noapte lângă lac. A doua noapte, însă, el a primit degerături severe, deoarece a petrecut mult mai mult timp în aer liber. În acest sens, reclamantul a notat că unul dintre ofițerii de poliție care l-a întâlnit pe mama sa la 28 noiembrie 2005 a fost surprins să afle că acesta era încă în viață (a se vedea paragraful 14 de mai sus). În opinia lui, aceasta a fost o indicație clară a faptului că, abandonându-l în apropierea lacului, ofițerii de poliție erau convinși de faptul că el fie era mort, fie că nu avea șanse să supraviețuiască.

41. Reclamantul a conchis că agenții statului erau responsabili pentru atacul violent asupra lui în dimineața zilei de 19 noiembrie 2005 și pentru neacordarea lui a unei îngrijiri medicale în perioada în care el a fost inconștient. Mai mult, agenții de stat erau responsabili de faptul că l-au lăsat, inconștient, la marginea unui lac, în condiții climaterice severe, astfel riscându-i viața. Ca urmare a acțiunilor lor, el a suferit leziuni corporale severe și a rămas în rezultat invalid. În opinia reclamantului, astfel a avut loc o violare semnificativă a articolelor 2 și 3 ale Convenției.

42. În continuare, reclamantul s-a plâns de faptul că autoritățile nu au investigat în mod corespunzător plângerea sa și au ascuns ofițerii de poliție responsabili pentru atacul asupra acestuia. În viziunea lui, de asemenea a avut loc o violare procedurală a articolelor 2 și 3 ale Convenției și o violare a articolului 13 al Convenției.

43. Guvernul a ales să nu facă declarații pe marginea fondului cererii și a declarat că acesta va fi gata să-și exprime o opinie doar după finisarea procedurilor la nivel național.

2. Aprecierea Curţii

(a) Principii generale

44. Articolul 2 al Convenţiei, care garantează dreptul la viață, este una din prevederile fundamentale ale Convenţiei. Obiectul şi scopul Convenţiei, ca instrument de protecţie a fiinţelor umane, impune interpretarea şi aplicarea articolului 2 într-un mod în care garanţiile sale să fie practice şi efective (a se vedea McCann and Others v. the United Kingdom, 27 septembrie 1995, §§ 146-47, Series A no. 324; Salman v. Turkey [GC], nr. 21986/93, § 97, ECHR 2000-VII; şi Velikova v. Bulgaria, nr. 41488/98, ECHR 2000-VI).

 45. Persoana a cărei viața este pusă în pericol poate de asemenea pretinde statutul de victimă în temeiul articolului 2 al Convenției (a se vedea, spre exemplu, Osman v. the United Kingdom, 28 octombrie 1998, §§ 115-22 Reports 1998-VIII, și L.C.B. v. the United Kingdom, 9 iunie 1998, §§ 36-41, Reports 1998‑III).

46. Atunci când o persoană are o pretenţie serioasă şi legitimă că a fost torturată în timp ce se afla sub controlul agenţilor statului, noţiunea de „recurs efectiv” presupune, pe lângă plata compensaţiilor atunci când este cazul şi fără a prejudicia orice alt recurs disponibil în legislaţia naţională, efectuarea unei investigaţii detaliate şi efective. Tipul de investigaţie care va atinge aceste scopuri poate varia în funcţie de circumstanţe. Totuşi, indiferent de metoda de investigaţie, autorităţile trebuie să acţioneze cât mai curând atunci când a fost depusă o plângere oficială. Chiar şi atunci când strict vorbind nu a fost făcută o plângere, o investigaţie trebuie pornită dacă există indicii suficient de clare că a fost folosită tortura sau maltratarea (a se vedea, printre altele, Özbey v. Turkey (dec.), nr. 31883/96, 8 martie 2001). Autorităţile trebuie să ia în consideraţie situaţia deosebit de vulnerabilă a victimelor torturii şi faptul că persoanele care au fost supuse unei maltratări grave vor fi deseori mai puţin pregătite sau dispuse să depună o plângere (a se vedea Aksoy v. Turkey, 18 decembrie 1996, §§ 97-98, Reports 1996‑VI).

47. Investigaţia efectivă care trebuie efectuată în temeiul articolelor 2 și 3 ale Convenției servește scopului de a menţine încrederea publică cu privire la respectarea de către autorități a supremaţiei legii şi pentru prevenirea oricărei aparenţe de implicare în sau de tolerare a actelor ilegale, de a asigura implementarea efectivă a legilor naționale care protejează dreptul la viață și dreptul de a nu fi supus relelor tratamente și, în cazurile care implică agenții sau organele de stat, de a asigura tragerea acestora la răspundere pentru decesele care s-au înregistrat sub responsabilitatea lor (a se vedea, printre multe altele, McKerr v. the United Kingdom, nr. 28883/95, §§ 111 și 114, ECHR 2001‑III, și Paul and Audrey Edwardsv. the United Kingdom, nr. 46477/99, §§ 69 și 72, ECHR 2002-II).

48. Fără îndoială că cerinţa de promptitudine şi durată rezonabilă este implicită în acest context. Un răspuns prompt din partea autorităţilor în investigarea acuzaţiilor de maltratare ar putea fi privit, în general, ca fiind esenţial pentru menţinerea încrederii publice cu privire la respectarea de către acestea a supremaţiei legii şi pentru prevenirea oricărei aparenţe de implicare în sau de tolerare a actelor ilegale (a se vedea, printre altele, Indelicato v. Italy, nr. 31143/96, § 37, 18 octombrie 2001, şi Özgür Kılıç v. Turkey (dec.), nr. 42591/98, 24 septembrie 2002). În timp ce pot exista obstacole sau dificultăţi care împiedică obţinerea unui progres într-o investigaţie într-o anumită situaţie, în general poate fi considerat ca fiind esenţial pentru autorităţi să pornească o investigaţie în mod prompt pentru a menţine încrederea publică cu privire la respectarea de către acestea a supremaţiei legii şi pentru prevenirea oricărei aparenţe de implicare în sau de tolerare a actelor ilegale (a se vedea, mutatis mutandis, Paul and Audrey Edwards v. the United Kingdom, nr. 46477/99, § 72, ECHR 2002‑II).

(b) Aplicarea principiilor generale în această cauză

49. Întorcându-ne la faptele acestei cauze, Curtea notează că după găsirea la 21 noiembrie 2005 a reclamantului culcat la pământ lângă un lac în aer liber, având degerături la degete, s-au depistat de asemenea leziuni pe fața și corpul reclamantului, care păreau consistente cu urmările unui atac violent. La internarea acestuia în spital, în sângele lui nu s-au găsit urme de alcool sau droguri (a se vedea paragraful 12 de mai sus). În aceste circumstanțe, pretenția reclamantului că el a petrecut două nopți afară în rezultatul maltratării sale din 19 noiembrie 2005 poate fi susținută. În plus, Curtea este de acord cu pretenția reclamantului că agresorii au pus viaţa acestuia în pericol prin lăsarea lui în stare inconștientă la marginea unui lac la temperaturi mai joase de zero grade. Prin urmare, ea consideră că faptele acestei cauze trebuie examinate atât în temeiul articolului 2 cât și a articolului 3 al Convenției.

50. Ca urmare a celor spuse mai sus și examinând materialele aflate în posesia sa, Curtea este în imposibilitate de a stabili în afara oricărui dubiu dacă reclamantul s-a aflat în custodia poliției în dimineața zilei de 19 noiembrie 2005 și dacă a fost maltratat de ofițerii de poliție. După cum se va arăta mai jos, această dificultate se datorează omisiunii autorităților de a efectua o investigație efectivă pe marginea plângerilor reclamantului (a se vedea Petru Roşca v. Moldova, nr. 2638/05, § 42, 6 octombrie 2009).

51. Curtea notează că investigația pe marginea plângerii reclamantului a fost viciată în mod considerabil. Prin urmare, aceasta se va referi doar la cele mai grave omisiuni. Ea notează că în ciuda pretențiilor deosebit de serioase aduse împotriva ofițerilor de poliție de către mama reclamantului, și în ciuda leziunilor deosebit de grave suferite de către reclamant, nu a fost inițiată o investigație oficială până la 20 ianuarie 2006, aproape două luni după atacul pretins asupra reclamantului. Mai mult, se pare că pretenția reclamantului că leziunile i-au fost cauzate de brutalitatea poliției a fost mai degrabă ignorată, decât tratată în serios. Din motive necunoscute, procurorii au preferat să investigheze eventualul furt al hainei și ceasului reclamantului, chiar dacă reclamantul nu s-a plâns de comiterea unei asemenea crime.

52. În opinia Curții, pentru a determina cauza dereglării stării sănătății mintale a reclamantului în perioada 19 – 21 noiembrie 2005 (a se vedea paragraful 9 de mai sus), era esențială determinarea faptului dacă la momentul pretinsei maltratări acesta a suferit leziuni la cap. Se pare că nici o investigație medico-legală nu a fost efectuată până în februarie 2006, și chiar și atunci, se pare că medicii nu au fost chestionați în privința unei posibile leziuni la cap.

53. Se pare că ofițerii de urmărire penală nu au încercat să investigheze faptul dacă ofițerii de poliție implicați în căutarea reclamantului la 19 noiembrie 2005 au condus un autoturism de culoare roșie. Mai mult, se pare că ofițerii de urmărire penală nu au încercat să identifice șoferii autoturismului roșu, care au fost văzuți în vecinătatea lacului interesându-se despre locul de aflare al reclamantului, după internarea acestuia în spital.

54. În ciuda numeroaselor demersuri din partea reclamantului și a instrucțiunilor directe din partea procuraturii ierarhic superioare, nu s-a efectuat prezentarea spre recunoaștere a pretinșilor agresori, sau confruntarea dintre reclamant și martorii. Se pare că instrucțiunile procuraturii ierarhic superioare au fost neglijate de către ofițerii de urmărire penală până la un asemenea nivel încât decizia Procuraturii Generale de a remite cauza unei alte procuraturi nu a fost executată, cauza fiind investigată, până în prezent, de către procuratura Ialoveni.

55. În lumina iregularităților descrise mai sus și luând în considerație durata totală a urmăririi penale, Curtea conchide că investigarea pretențiilor reclamantului cu privire la maltratare nu era adecvată sau suficient de efectivă. Prin urmare, Curtea respinge obiecția Guvernului privind neepuizarea căilor interne de recurs și constată că a avut loc o violare procedurală a articolelor 2 și 3 ale Convenției.

56. Având în vedere constatările sale de mai sus, nu se impune vreo chestiune separată prin prisma articolelor 8 și 13 ale Convenției.

II.APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

57. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A.Prejudiciul

58. Reclamantul a pretins 209,187 euro (EUR), cu titlu de prejudiciu material suferit ca urmare a violărilor constatate mai sus. El a susținut că suma pretinsă putea fi divizată pentru a acoperi venitul său ratat, precum și cheltuielile pentru îngrijire, proteze și alte diverse cheltuieli legate de tratamentul său medical, precum și costurile de călătorie. De asemenea, reclamantul a pretins EUR 120,000 cu titlu de prejudiciu moral.

59. Guvernul nu a fost de acord cu reclamantul și a cerut Curții să respingă pretențiile lui cu privire la satisfacția echitabilă împreună cu cererea sa.

60. Curtea nu vede nici o legătură cauzală dintre violările constatate și prejudiciul material pretins; prin urmare, ea respinge această pretenție. Pe de altă parte, ea acordă reclamantului EUR 20,000 cu titlu de prejudiciu moral.

B. Costuri şi cheltuieli

61. Reclamantul a pretins de asemenea EUR 8,009 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în fața Curții. El a prezentat documente în sprijinul pretențiilor lui.

62. Guvernul a contestat această pretenție și a cerut Curții să o respingă.

63. Având în vedere violările constatate, și judecând în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 4,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

C.Dobânda

64. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1. Conexează la fondul cererii obiecția preliminară a Guvernului privind epuizarea căilor interne de recurs de către reclamant și o respinge;

2. Declară cererea admisibilă;

2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolelor 2 și 3 al Convenţiei sub aspect procedural;

4. Hotărăşte că nu se impune vreo chestiune separată prin prisma articolelor 8 şi 13 ale Convenţiei;

5. Hotărăşte

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 20,000 (douăzeci de mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută, și EUR 4,000 (patru mii euro) cu titlu de costuri și cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

6. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 12 februarie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

              Santiago QuesadaJosep Casadevall
Grefier Preşedinte

 

Full & Egal Universal Law Academy