© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Egill Einarsson v. Islanda - 24703/15
Hotărârea din 7.11.2017 [Secția a II-a]
Articolul 8
Obligații pozitive
Articolul 8-1
Respectarea vieții private
Întreruperea procedurilor privind defăimarea intentate de către o figură publică acuzată că ar fi un „violator”: încălcare
În fapt – Reclamantul era o figură bine-cunoscută în Islanda, care publicase articole, relatări de blog și cărți și care jucase în filme, apăruse la televiziune și în alte mijloace media. Ca urmare a unor acuzații de viol și de atac cu caracter sexual împotriva reclamantului, venite din partea a două femei, a fost pornită o anchetă polițienească, însă ambele cauze au fost încetate mai târziu de către procuror, din lipsă de probe. La scurt timp după încetarea celei de-a doua cauze, reclamantul a dat un interviu despre aceste acuzații într-o revistă. În ziua în care a fost publicat interviul, o terță persoană (X) a publicat o versiune modificată a fotografiei reclamantului din revistă, cu titlul „Să te ia dracu’, violator nenorocit” pe profilul său de Instagram, o platformă online de popularizare a fotografiilor. Reclamantul a intentat proceduri privind defăimarea împotriva lui X, însă cererea sa a fost respinsă în primă instanță, după ce Curtea Supremă a reținut că titlurile de pe Instagram au constituit o invectivă și au reprezentat, așadar, o judecată de valoare, nu o relatare de fapt potrivit căreia reclamantul ar fi, în realitate, vinovat de comiterea unui viol.
În procedurile din fața Curții, reclamantul a susținut încălcarea dreptului său la respectarea vieții private, adică încălcarea articolului 8.
În drept – Articolul 8: Curtea a trebuit să stabilească dacă a fost asigurat un echilibru corect între dreptul reclamantului la protecția vieții sale private în baza articolului 8 din Convenție și dreptul lui X la libertatea de exprimare, așa cum este garantat acesta de articolul 10.
Tribunalele naționale au reținut că reclamantul era o figură bine-cunoscută ale cărui opinii, inclusiv atitudinile sale despre femei și despre libertatea sa sexuală, au atras atenția publicului și au provocat controverse. Cererile formulate împotriva sa privind violența sexuală au condus la organizarea de discuții publice în cadrul cărora a participat și el. În aceste circumstanțe, Curtea a acceptat că limitele criticii acceptabile trebuiau să fie unele mai cuprinzătoare în acest caz decât în cazul unei persoane care nu era foarte cunoscută.
De asemenea,Curtea a fost de acord cu tribunalele naționale că, în lumina faptului că reclamantul era o persoană bine-cunoscută și că articolul contestat făcea parte dintr-o dezbatere referitoare la acuzațiile privind comiterea unui act cu caracter penal grav, titlul în discuție viza o chestiune de interes general.
Esența problemei din fața tribunalelor naționale a fost dacă titlul „Să te ia dracu’, violator nenorocit” a reprezentat o relatare de fapt sau o judecată de valoare. Curtea Supremă a fost de opinia că acesta era un caz de invectivă exprimată în cadrul unei dezbateri publice fără scrupule pe care a instigat-o reclamantul, așadar era o judecată de valoare. Curtea nu a fost de acord cu această constatare. Termenul „violator” era unul obiectiv și avea un caracter faptic, referindu-se în mod direct la o persoană care a comis fapta de viol, faptă care constituia o infracțiune incriminată de dreptul islandez. Așadar, veridicitatea unei afirmații privind existența unui viol putea fi dovedită. Deși Curtea nu a exlus posibilitatea ca o relatare de fapt obiectivă, cum ar fi cea imputată în cazul reclamantului, ar putea fi clasificată, în funcție de context, drept o judecată de valoare, elementele contextuale care justificau o asemenea concluzie trebuiau să fie unele convingătoare.
Contextul faptic în care a fost publicat titlul care susținea că reclamantul era un „violator” îl constituiau procedurile penale în care acesta fusese acuzat de comiterea aceleiași fapte penale la care se referea titlul. Procedurile fuseseră întrerupte cu puțin timp înainte. Cu toate acestea, Curtea Supremă a eșuat, să aibă în vedere, în mod adecvat, legătura cronologică importantă. Dată fiind întreruperea procedurilor penale împotriva reclamantului chiar înainte de publicarea interviului din ziar cu reclamantul, Curtea Supremă a eșuat să explice în mod suficient baza faptică care ar fi putut justifica catalogarea termenului „violator drept judecată de valoare.
Articolul 8 din Convenție a trebuit interpretat ca presupunând că persoanele, chiar figurile publice controversate care au instigat la o dezbatere aprinsă, date fiind comportamentul și comentariile lor publice, nu trebuie să fie nevoite să tolereze acuzațiile publice de comitere a unor fapte penale violente fără ca aceste afirmații să fie sprijinite de fapte.
În concluzie, tribunalele naționale au omis să asigure un echilibru corect între dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private în baza articolului 8 din Convenție și dreptul lui X la libertatea de exprimare în baza articolului 10.
Concluzie: încălcare (cinci voturi la două).
Articolul 41: constatarea existenței unei încălcări a constituit o satisfacție echitabilă suficientă în privința prejudiciului moral.
Full & Egal Universal Law Academy