©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi R.A. „Monitorul Oficial” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and R.A. „Monitorul Oficial” (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Publicată în : MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 5 noiembrie 2008
Emitent
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
HOTĂRÂREA
din 7 februarie 2008
în Cauza Episcopia Română Unită cu Roma Oradea împotriva României
(Cererea nr. 26.879/02)
În Cauza Episcopia Română Unită cu Roma Oradea împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Boštjan M. Zupančič, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandström, Egbert Myjer, David Thór Björgvinsson, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefèvre, judecători,şi Santiago Quesada, grefier de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 17 ianuarie 2008,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 26.879/02) îndreptată împotriva României, prin care o episcopie greco-catolică cu sediul în acest stat, Episcopia Greco-Catolică din Oradea (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 13 noiembrie 2000, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentată de domnul Teodor Cadar, avocat în Beiuş. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 17 mai 2006, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, aceasta a decis să se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele Cauzei
4. Reclamanta, Episcopia Greco-Catolică din Oradea, are sediul în Str. Romană nr. 2, municipiul Beiuş (judeţul Bihor).
5. La data de 18 august 1967, statul şi-a însuşit mai multe bunuri imobile ce aparţineau Fundaţiei Greco-Catolice de Ajutor Demetriu Radu, căreia reclamanta i-a succedat. Printre alte bunuri se afla apartamentul nr. 1 (compus dintr-o cameră şi dependinţe) în suprafaţă de 53,04 m2, situat în str. Horea nr. 30, Beiuş.
6. La data de 18 noiembrie 1997, în urma unei acţiuni în revendicare imobiliară, reclamanta a obţinut o hotărâre definitivă ce constata nelegalitatea transferului de proprietate în beneficiul statului şi dispunea inter alia rectificarea cărţii funciare în sensul înscrierii dreptului său de proprietate asupra apartamentului menţionat mai sus, în calitate de succesor.
7. În ciuda recunoaşterii printr-o hotărâre judecătorească definitivă a dreptului său de proprietate, reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a-şi recupera bunul, deoarece, în temeiul Legii nr. 112/1995, statul vânduse acest bun la data de 30 septembrie 1996 chiriaşilor care îl ocupau.
8. La data de 23 iunie 1998, reclamanta a solicitat instanţelor judecătoreşti să constate nulitatea vânzării bunului. Aceasta a precizat că statul îşi însuşise apartamentul în mod abuziv şi fără temei legal şi că nu putea fi proprietarul legitim al bunului, drept care el nu îl putea vinde în mod legal.
9. La finalizarea procedurii, prin Decizia din data de 30 iunie 2000, Curtea de Apel Oradea, recunoscând dreptul de proprietate al reclamantei, i-a respins acţiunea, întrucât chiriaşii erau cumpărători de bună-credinţă. Curtea de Apel nu i-a acordat reclamantei nicio despăgubire.
10. În anul 2000, la o dată neprecizată, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea reclamantei de a se formula un recurs în anulare.
11. La data de 3 martie 2003, pe baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, reclamanta a depus la Comisia specială de retrocedare instituită de această lege o cerere de retrocedare a apartamentului în litigiu. Până în momentul de faţă nu a fost dată o decizie.
II. Dreptul intern pertinent
12. Prevederile pertinente ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 501/2002 şi prin Legea nr. 247/2005 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, sunt următoarele:
ARTICOLUL 1
„1. Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv (...) de statul român (...) în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, [...] se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(...)
9. În toate cazurile, cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. 1 se depun la secretariatul Comisiei speciale de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia.”
ARTICOLUL 2
„1. Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv (...) vor fi restituite solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
2. Comisia specială de retrocedare va transmite cererea de retrocedare unităţii deţinătoare, care are obligaţia de a o soluţiona în termen de 60 de zile de la data completării dosarului. (...)
4. Pentru situaţiile în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de legea specială. Se poate dispune, cu acordul celui interesat, şi compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea deţinătoare prevăzută la alin. (1)
(...)
6. Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi atacată la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.”
ARTICOLUL 3 § 7
„Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.”
ARTICOLUL 4 § 1
„Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare.”
ARTICOLUL 5
„1. Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândeşte pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare (...)
5. Măsurile reparatorii în echivalent se vor acorda potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor. ”
ARTICOLUL 6
„1. În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5).
2. Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. ”
13. Legea nr. 247/2005 precizează în plus, în titlul VII, modul în care sunt stabilite şi plătite despăgubirile pentru bunurile trecute în mod abuziv în patrimoniul statului. Prevederile relevante ale acestui titlu din lege sunt următoarele:
ARTICOLUL 2
„Pentru asigurarea resurselor financiare necesare acordării de despăgubiri în conformitate cu prevederile prezentei legi se înfiinţează organismul de plasament colectiv în valori mobiliare denumit Fondul Proprietatea, conform prevederilor capitolului II. ”
ARTICOLUL 13
„1. Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală (...). ”
ARTICOLUL 16
„1. Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare (...) se predau (...) Secretariatului Comisiei Centrale, (...) dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
2. Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 (...) care nu au fost soluţionate (...) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau (...) Secretariatului Comisiei Centrale (...) în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispoziţiilor sau, după caz, a ordinelor.
(...)
5. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, (...) cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
6. (...) Societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
7. În baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
14. Funcţionarea Societăţii pe Acţiuni „Proprietatea“ este descrisă în Cauza Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
15. Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima oară prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, din 29 iunie 2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat.
Conform art. 181 din titlul I din ordonanţă, atunci când Comisia Centrală a decis acordarea de despăgubiri a căror valoare nu depăşeşte 500.000 lei româneşti noi (RON), beneficiarii pot opta între acţiunile la Fondul „Proprietatea“ şi acordarea unor despăgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500.000 lei, părţile interesate pot solicita despăgubiri pecuniare în valoare de 500.000 lei, acordându-li-se acţiuni la Fondul „Proprietatea“ pentru diferenţă.
Conform art. 7 din titlul II din ordonanţă, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare a societăţii de administrare a Fondului „Proprietatea“.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1
16. Reclamanta pretinde că imposibilitatea de a-şi recăpăta proprietatea asupra bunului său i-a încălcat dreptul la respectarea bunului său, astfel cum este acesta recunoscut prin art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.”
A. Asupra admisibilităţii
17. Guvernul arată că acest capăt de cerere trebuie respins din cauza nerespectării termenului de 6 luni, în măsura în care cererea a fost introdusă la data de 23 martie 2001, data primirii de către Curte a formularului de cerere, în timp ce ultima hotărâre internă definitivă în sensul art. 35 § 1 din Convenţie a fost pronunţată la data de 30 iunie 2000 de către Curtea de Apel Oradea.
18. Reclamanta contestă acest argument şi subliniază că, la data de 13 noiembrie 2000, ea a trimis o primă scrisoare Curţii, în care îşi expunea cererile. Or, calculat de la această dată, termenul de 6 luni nu a fost încălcat.
19. Curtea reaminteşte că, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenţie, ea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne şi într-un termen de 6 luni de la data hotărârii interne definitive. Când încălcarea pretinsă constă într-o situaţie continuă, termenul de 6 luni nu începe să curgă decât din momentul în care această situaţie continuă ia sfârşit [vezi, mutatis mutandis, Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-II, p. 508, § 35, şi Marinakos împotriva Greciei, (dec.) nr. 49.282/99, 29 martie 2000].
20. Curtea apreciază că imposibilitatea pretinsă de reclamantă de a se bucura timp de mai mulţi ani de dreptul său de proprietate recunoscut printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă reprezintă o situaţie continuă. Simplul fapt că a încercat - fără succes - să pună capăt acestei situaţii, solicitând, prin intermediul unei acţiuni în justiţie, anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de stat cu chiriaşii, nu poate schimba această constatare faptică. Nici până în ziua de astăzi reclamantei nu i s-a restituit bunul în litigiu şi nici nu a primit o despăgubire egală cu valoarea de piaţă a acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenţie nu a început aşadar să curgă în speţă (vezi Todicescu împotriva României, nr. 18.419/02, § 16, 24 mai 2007, şi Horia Jean Ionescu împotriva României, nr. 11.116/02, § 24, 31 mai 2007).
21. În plus, presupunând că nu este vorba de o situaţie continuă şi că decizia internă definitivă în speţă este cea din data de 30 iunie 2000 a Curţii de Apel Oradea, Curtea observă că prima comunicare a reclamantei, în care şi-a expus cererile, datează din 13 noiembrie 2000, astfel încât, chiar şi în acest caz, termenul de 6 luni nu a fost încălcat [vezi Baumann împotriva Austriei (dec.), nr. 39.917/98, 4 septembrie 2001].
22. Prin urmare, excepţia Guvernului nu poate fi admisă. De asemenea, Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altă parte, ea constată că acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
23. Guvernul nu contestă existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale.
24. El arată că reclamanta s-a adresat autorităţilor competente pentru a solicita o despăgubire în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000. El consideră că, în situaţii complexe cum este cea de faţă, în care prevederile legislative au un impact economic asupra întregii ţări, autorităţile naţionale trebuie să beneficieze de o putere discreţionară nu numai pentru a alege măsurile menite să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, ci şi pentru a le pune în practică. El arată că ultima reformă în materie, şi anume Legea nr. 247/2005, stabileşte principiul acordării de despăgubiri echitabile şi neplafonate, fixate printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, şi accelerează procedura de retrocedare sau de acordare de despăgubiri. Această lege prevede că, în cazul în care retrocedarea imobilului nu este posibilă, despăgubirea se face prin emisiune de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la nivelul valorii bunului stabilite prin expertiză. În opinia Guvernului, noul mecanism instituit prin Legea nr. 247/2005 asigură o despăgubire efectivă, conformă cerinţelor Convenţiei.
25. Guvernul consideră că, în orice caz, o eventuală întârziere în acordarea unei despăgubiri, în contextul unei despăgubiri neplafonate, nu afectează justul echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii indivizilor şi cerinţele interesului general şi nu obligă reclamanta să suporte o sarcină excesivă.
26. Reclamanta contestă argumentele Guvernului. Ea arată că autorităţile au vândut bunul său, pe care statul şi-l însuşise în mod abuziv, în ciuda demersurilor sale pentru retrocedarea acestuia. Ea consideră că despăgubirea pe care Guvernul o lasă să se întrevadă nu constituie o reparaţie efectivă, având în vedere în special lipsa oricărei precizări în ceea ce priveşte termenul în care ea ar putea interveni. Pe de altă parte, reclamanta argumentează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 nu îi este aplicabilă, deoarece este ulterioară procedurii prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu.
27. Curtea observă că reclamanta deţine o hotărâre definitivă şi irevocabilă care dispune ca autorităţile să îi retrocedeze bunul în litigiu. Astfel cum a constatat deja Curtea (vezi cauza Strain, citată anterior, § 38), existenţa dreptului său de proprietate în temeiul hotărârii definitive sus-menţionate nu era condiţionată de alte formalităţi.
28. Curtea reaminteşte că a statuat deja că vânzarea de către stat a bunului altuia către terţi de bună-credinţă, chiar dacă a fost anterioară confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altcuiva, reprezintă o privare de proprietate. O astfel de privare, combinată cu lipsa totală de despăgubire, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Străin şi alţii, citată anterior, §§ 39, 43 şi 59).
29. În plus, în cauza Păduraru, citată anterior, Curtea a constatat că statul şi-a încălcat obligaţia pozitivă de a reacţiona în timp util şi cu coerenţă în faţa chestiunii de interes general pe care o constituie retrocedarea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa în mod abuziv. De asemenea, ea a considerat că incertitudinea generală astfel creată s-a repercutat asupra reclamantei, care s-a văzut în imposibilitatea de a-şi recupera bunul în integralitatea lui, deşi dispunea de o decizie definitivă care condamna statul să i-l retrocedeze (Păduraru, citată anterior, § 112).
30. În speţă, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la cauzele menţionate mai sus, situaţia de fapt fiind aproximativ aceeaşi. Ea observă că vânzarea de către stat a bunului reclamantei în temeiul Legii nr. 112/1995, care nu permitea totuşi vânzarea bunurilor preluate ilegal, împiedică partea interesată - inclusiv în prezent - să îşi exercite dreptul de proprietate recunoscut printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
31. În măsura în care Guvernul arată că reclamanta are dreptul să obţină titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea) în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, la valoarea bunului stabilită prin expertiză, Curtea observă că autorităţile competente nu au soluţionat încă cererea reclamantei depusă în temeiul acestei ordonanţe. Pe deasupra, nici ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, nici Legea nr. 247/2005 care o modifică nu ia în considerare prejudiciul suferit din cauza unei lipse îndelungate a despăgubirii de către persoanele care, la fel ca reclamanta, s-au văzut în imposibilitatea de a se folosi de bunurile lor restituite în baza unei sentinţe definitive (vezi, mutatis mutandis, Porteanu, citată anterior, § 34).
32. Prin urmare, Curtea consideră că zădărnicirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului său, vândut de stat terţilor care îl ocupau în calitate de chiriaşi, combinată cu lipsa totală de despăgubire timp de circa 10 ani, a făcut-o să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
33. În consecinţă, a avut loc încălcarea acestei prevederi.
II. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 din Convenţie
34. Reclamanta denunţă caracterul inechitabil al procedurii care s-a încheiat cu Decizia Curţii de Apel Oradea din data de 30 iunie 2000 şi lipsa de acces la o instanţă ca urmare a refuzului procurorului general de a exercita un recurs în anulare împotriva deciziei menţionate mai sus. Ea invocă art. 6 § 1 din Convenţie, ale cărui prevederi relevante dispun următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...). ”
35. Ţinând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa şi în măsura în care este competentă să analizeze afirmaţiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate prin Convenţie sau protocoalele la aceasta.
36. Rezultă că această parte a cererii este vădit neîntemeiată şi trebuie respinsă în temeiul art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
37. Conform art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
38. În formularul de cerere, reclamanta solicită, cu titlu de daune materiale, retrocedarea apartamentului al cărui proprietar a fost recunoscută prin Hotărârea din 18 noiembrie 1997. În scrisoarea sa din data de 7 noiembrie 2006 ea estimează valoarea de piaţă a apartamentului la 18.000 euro. Reclamanta mai solicită valoarea chiriilor neîncasate, pe care o evaluează la 400 euro pe lună, începând cu data de 30 septembrie 1996, respectiv suma totală de 48.000 euro.
39. În sfârşit, reclamanta solicită 75.000 euro cu titlu de daune morale pentru suferinţele cauzate prin încălcarea de către stat a dreptului său de proprietate.
40. Guvernul nu a formulat observaţii în ceea ce priveşte valoarea de piaţă a bunului în litigiu. În ceea ce priveşte cererea având ca obiect lipsa de folosinţă, acesta solicită respingerea sa, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii în care s-a statuat că nu se poate specula asupra valorii chiriilor neîncasate [Buzatu împotriva României (reparaţie echitabilă), nr. 34.642/97, 27 ianuarie 2005]. În ceea ce priveşte daunele morale, Guvernul apreciază că ele ar fi suficient compensate printr-o constatare a încălcării. În subsidiar, Guvernul consideră că pretenţiile reclamantei sunt excesive.
41. Curtea reaminteşte că a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza imposibilităţii reclamantei de a se folosi de bunul său, ca urmare a vânzării sale de către stat, combinată cu lipsa de despăgubire.
42. Curtea apreciază că, în circumstanţele speţei, retrocedarea bunului în litigiu, astfel cum a fost dispusă prin Hotărârea definitivă din 18 noiembrie 1997, ar repune-o pe reclamantă pe cât posibil într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.
43. În cazul în care statul pârât nu procedează la această retrocedare, Curtea decide ca acesta să îi plătească reclamantei, în acelaşi termen, cu titlu de daune materiale, o sumă care să corespundă cu valoarea actuală a bunului. În acest sens, Curtea constată că Guvernul nu contestă valoarea de circulaţie a apartamentului, precizată de reclamantă. Având în vedere aspectele de mai sus şi informaţiile de care dispune cu privire la preţurile de pe piaţa imobiliară locală, Curtea estimează valoarea de piaţă actuală a bunului la 18.000 euro.
44. În ceea ce priveşte sumele solicitate pentru lipsa de folosinţă a bunului, calculate în funcţie de preţul de închiriere al acestui bun, Curtea nu poate aloca nicio sumă cu acest titlu, având în vedere, pe de o parte, faptul că a dispus restituirea bunului ca reparaţie în temeiul art. 41 din Convenţie şi, pe de altă parte, faptul că acordarea unei sume cu acest titlu ar avea, în speţă, un caracter speculativ, posibilitatea şi randamentul unei închirieri depinzând de mai multe variabile. Totuşi, ea va ţine cont de privarea de proprietate suferită de reclamantă începând cu anul 1997, cu ocazia acordării reparaţiei pentru prejudiciul moral (vezi, mutatis mutandis, Androne împotriva României, nr. 54.062/00, § 70, 22 decembrie 2004, şi Buzatu, citată anterior, § 18).
45. Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut să îi provoace reclamantei o stare de incertitudine care nu poate fi compensată prin constatarea încălcării. Ea apreciază că suma de 2.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamantă.
B. Cheltuieli de judecată
46. Reclamanta solicită, de asemenea, restituirea cheltuielilor de judecată efectuate în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii. Ea prezintă o singură factură pentru suma de 1.100.000 ROL.
47. Guvernul nu se opune restituirii cheltuielilor angajate, cu condiţia ca acestea să fie dovedite, necesare şi rezonabile.
48. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine restituirea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţă, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea consideră rezonabilă suma de 50 euro cu titlu de cheltuieli de judecată pentru procedura naţională, pe care o acordă reclamantei.
C. Dobânzi moratorii
49. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA
ÎN UNANIMITATE,
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi inadmisibilă în rest;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotărăşte ca:
a) statul pârât să îi restituie reclamantei apartamentul nr. 1 (compus dintr-o cameră şi dependinţe) în suprafaţă de 53,04 m2, situat în str. Horea nr. 30, Beiuş, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) în lipsa acestei restituiri, statul pârât să îi plătească reclamantei, în acelaşi termen de 3 luni, 18.000 euro (optsprezece mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) în orice caz, statul pârât să îi plătească reclamantei suma de 2.000 euro (două mii euro) cu titlu de daune morale şi 50 euro (cincizeci euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;
d) la sumele menţionate mai sus să se adauge orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit şi sumele respective să fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plăţii;
e) începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru rest.
Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 7 februarie 2008, în temeiul art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Boštjan M. Zupančič, Santiago Quesada,
preşedinte grefier
Full & Egal Universal Law Academy