CASE OF ERIKSSON v. SWEDEN - [Romanian Translation]

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Eriksson contra Suediei[*],

(cererea nr. 8919/80)

Hotărâre din 22 iunie 1989

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întrunită în plen în conformitate cu articolul 50 din Regulamentului Curţii, compusă din judecătorii:

dl R. Ryssdal, preşedinte,

dl J. Cremona

dl Thór Vilhjálmsson,

dna D. Bindschedler-Robert,

dl F. Gölcüklü,

dl F. Matscher,

dl J. Pinheiro Farinha,

dl L.-E. Pettiti,

dl B. Walsh,

Sir Vincent Evans,

dl R. Macdonald,

dl C. Russo,

dl R. Bernhardt,

dl A. Spielman,

dl J. De Meyer,

dl J.A Carrillo Salcedo,

dl N. Valticos,

dl S. K. Matens,

dl. I. Foighel,

şi, de asemenea dl M.-A. Eissen, grefier şi dl Pertzold, grefier adjunct,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 22-23 februarie şi la 22-23 mai 1989,

pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această ultimă dată:

PROCEDURA

1. Curtea a fost sesizată de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”), la data de 13 septembrie 1988 şi de către Guvernul Regatului Siediei („Guvern”), la data de 8 noiembrie 1988, în termenul de trei luni prevăzut de fostele articolul 32 alin. 1 şi articolul 47 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertţilor Fundamentale („Convenţia). La originea cauzei se află o cerere (nr. 11373/35) formulată împotriva Regatului Suediei , prin care Comisia fusese sesizată în temeiul articolului 25 al Convenţiei europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) de către o cetăţeancă A Suediei, dna Cecilia Eriksson, care acţiona din partea sa şi din partea fiicei sale Lisa Eriksson, la data de 7 decembrie 1984..

Cererea Comisiei făcea trimitere la dispoziţiile articolelor 44 şi 48 şi la declaraţia prin care Regatul Suediei a recunoscut jurisdicţia obligatorie a Curţii (articolul 46).Obietul cererii înaintate de Guvenr a fost obţinerea unei decizii prin care să se stabilească, dacă în funcţie de situaţia de fapt, statul pârât a încălcat exigenţele instituite de Articolele 6, paragraful 1, 8 şi 13 , şi de articolul 2 al ptotocolului nr. 1 al din Convenţie.

2. Ca urmare a investigaţiei desfăşurate în conformitate cu regula 33 paragraful 3 (d) din Regulamentul Curţii, reclamanţii au decalarat cădoreau să participe la proceduri şi au delgat avocatul care urma să le reprezinte (Regula 30).

3. Camera din şapte judecători care urma să se constituie, includea ex officio pe dna E. Palm, judecător ales din partea Suediei (articolul 43 din Convenţie) şi dl R. Ryssdal, preşedintele Curţii (Regula 21§ 3 (b) din Regulamentul Curţii). La 29 septembrie 1988, în prezenţa Grefierului, Preşedintele Curţii a tras la sorţi numele celorlaţi cinci membri, şi anume, dna D. Bindschedler-Robert, Sir Vincent Evans, dl C. Russo, dl R. Bernhardt, şi dl N. Valticos (articolul 43 in fine din Conveţie şi regula 21 § 4).

4. Domnul Ryssdal a preluat funcţia de Preşedinte al Camerei (Regula 21§ 5). La 15 decembrie 1988, acţionând prin grefierul adjunct, s-a consultat cu Agentul Guvernamental („Guvernul”) şi Delegaţii Comisiei şi avocatul reclamatelor şi a decis că la această etapă depunerea memoriilor nu era necesară (regula 37 paragraful 1) şi a fixat ca audierea în public să se înceapă la data de 20 februarie 1989 (regula 38).

La 16 ianuarie 1989, Grefierul a primit observaţiile complementare ale reclamantelor în conformitate cu articolul 50 din Convenţie şi anumite documente relativ la procedura naţională.

5. La 26 ianuaie 1989, Camera a decis de a renunţa cu efect imediat la jurisdicţia sa în favoarea Curţii plenare (Regula 48).

7. În conformitate cu decizia Preşedintelui, la data de 22 februarie 1983 a avut loc audierea publică la Palatulu Drepturilor Omului de la Strasbourg. Curtea a ţinut înainte o şedinţă preliminară.

În faţa Curţii s-au prezentat:

(a) din partea guvernului

dl H. Corell,Ambasador,

Sub-Secretar pentru Afaceri Juridice şi Consulare,

Ministerul Afaceri Externe                                              Agent

Dl L. Lindgren, consilier juridic

Ministerul Sănătăţii şi al Afacerilor Sociale,

dl C.-H. Ehrencrona, consilier juridic,

Ministerul Afacerilor Externe,                                         

dna I. Wetter, consilier juridic, Municipiul Lidingö,                          Consilieri

(b) din partea Comisiei

Dna G. H. Thune,                                                      Delegat

(c) din partea reclamantelor

dna S. Westerberg, avocat,                                               Avocat

Curtea a audiat declaraţiile dlui Corell din partea guvernului, a dnei Thune, din partea Comisiei şi a dnei Westerberg din partea reclamantelor, precum şi răspunsurile la întrebările acesteia.

ÎN FAPT

 CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

7. Dna Cecilia Eriksson şi fiica ei, Lisa Eriksson, s-au născut respectiv în 1942 şi la 24 februarie 1978, şi sânt cetăţeni ai Regatului Suediei. În ianuarie 1979, Cecilia Eriksson s-a căsătorit cu tatăl Lisei, îar în anuarie 1981 cuplul a mai avut un baiat, pe care l-au numit Jonas. Ei a divorţat în februarie 1986 şi Cecilia a primit custodia asupra ambilor copii. Din luna martie 1978, Lisa locuia într-o familie adoptivă la Oskaratröm. Mama ei, la început a locuit în Köttkulla, nu departe de Ulriceham, iar în 1987 ea a trecut cu traiul la Köping.

 Plasarea Lisei Eriksson în cutodia autorităţilor publice şi eforturile depuse de mama ei în vederea ridicării custodiei.

8. La 23 martice 1978, Consiliul social al districtului sud (södra sociala distriktsnämden) din Ligingö („Consiliul social”) a decis în baza articolelor 25 (a) şi 29 din Legea din 1960 privind protecţia copilului (barnavårdslagen 1960:97- „Legea din 1960”, a se vedea, în continuare, paragragraful 36) plasarea Lisei sub tutelă autorităţilor publice pentru motivul condiţiilor nesatisfăcătoare de care beneficia copilul acasă. Ea a fost plasată într-o familie adoptivă din Oskarström.

La acea epocă, mama ei, Cecilia Eriksson, se confrunta cu probleme de ordin personal. Ea fusese condamnată la paisprezece luni de privaţiune de libertate pentru dosirea de obiecte furate şi păstrarea drogurilor. Mai târziu, în timp îşi executa sentinţa în închisoare, Cecilia Eriksson s-a convertit in altă religie şi, în prezent, este membru al congregaţiei din Philadelphia (mişcarea penticostală).

9. În mail 1980 consiliul social a respins cererea introdusă de către Cecilia Eriksson privind anularea tutelei fiicei sale. Ea a depus recurs la tribunalul administrativ din Stockholm (länsrätten), care a fost respins la 22 octombrie 1981, iar la 11 martie 1982 un alt recurs ei la tribunalul administrativ de apel (kammarrätten) din Stockholm.

10. La 1 ianuarie 1982, condiţiile de tutelă a autorităţilor publice asupra Lisei prevăzută de legea din 1960 au fost modificate în virtutea articolului 1 paragrafului 1 din legea din 1980, care conţine prevederi speciale cu privire la protecţia copiilor (lagen 1980:621 med särskilda bestämmelser om vård av unga – „legea din 1980”, a se vedea în continare paragraful 36).

11. În martie 1982, Cecilia Eriksson a sesizat din nou consiliul social, solicitând ridicarea custodiei asupra fiicei ei. De asemenea, ea a solicitat autorizarea de a se întâlni cu Lisa la căminul ei din Köttkulla. Ambele cereri au fost respinse şi Cecilia Eriksoon a făcut recurs la tribunalul administrativ districtual.

La 3 noiembrie 1982, tribunalul a respins recursul cu privire la problema custodiei, din moment ce nu au fost întreţinute suficiente contacte preparatorii între Lisa şi părinţii ei naturali; el a deferit întrebarea cu privire la vizite Consiliului social spre re-examinare. Cecilia Eriksson a depus recurs la tribunalul administrativ de apel.Ridicarea custodiei publice - interzicerea transferului copilului din familia adoptivă şi reglementarea vizitelor

12. Oricum, la 21 ianuarie 1983, consiliul social a stabilit că nu mai existau motive pentru a menţine custodia în conformitate cu legea din 1980 şi a decis:

(a) ca, începând cu data de 15 februarie 1983, custodia asupra Lisei să fie ridicată în conformitate cu articolul 5 paragraful 1 din legea din 1980;

(b) să înterzică părinţilor naturali până la emiterea unui ordin, în virtutea articolului 28 din legea din 1980 privind serviciile sociale (socialtjänstlagen 1980: 620, a se vedea în continuare paragraful 42) să o trasfere pe Lisa din familia adoptivă (flzttningsförbud);

(c) să invite clinica psihiatrică pentru copii şi adolescenţi din Halmstad (barn-och ungdomspsykiatriska kliniken „clinica phihiatrică”) să prezinte recomandări cu privire la contactele Lisei cu părinţii ei naturali, tinând cont de faptul că scopul de lungă durată a era ca Lisa să se întoarcă la casa părinţilor ei.

(d) ca aceste recomandările să conţină de asemenea şi opinia clinicii de psihiatrie vizavi de propunerea de a permite Lisei să stea cu părinţii ei naturali în timpul vacanţei de vară;

(e) ca contactele între părinţii naturali şi Lisa să înceapă cu o întâlnire până la 1 martie 1983, la care să participe cel puţin unul din părinţii adoptivi şi, de asemenea, o altă persoană.

Interdicţia asupra plecării s-a bazat, printre altele, pe cinci certificate medicale emise de clinica de psihiatrie şi semnate de dna Essving-Levay, medic licenţiat, şi dna Gulli Tärn, curator. Potrivit acestor certificate, Lisa era profund ataşată de familia sa adoptivă şi transferul ei în casa părinţilor naturali ar pune în pericol dezvoltarea ei mintală şi a sănătăţii.

13. În aceste circumstanţe, tribunalul administrativ de apel nu a depistat nici un motiv pentru a contiinua examinarea cauzei (a se vedea paragarful 11).

14. La 24 februarie 1983, clinica de psihiatrie a emis un nou certificate, semnat de aceleaşi persoane, care prescria o vizită trimestrială. De asemnea, în certificat se atenţiona faptul că era prematur ca Lisa să stea împreună cu părinţii ei pe parcursul verii. Recomndarăril s-au bazat pe evaluarea că copilul trebuie să stea cu părinţii lui adoptivi şi să nu fie transferat la părinţii săi naturali în viitorul apropiat.

La 31 martie 1983, consiliul social a decis că Cecilia Erikson trebuie să beneficieze de dreptul de a-şi vizita fiica în casa părinţilor adoptivi o dată în trimestru.

 Prima serie de proceduri împotriva interdicţiei de transferare

15. Cecilia Eriksson, reprezentată de către un consilier juridic, a făcut recurs la tribunalul administrativ districtual din Stockholm împotriva deciziei consiliului social de a dispune o interdicţie asupra transferului copilului, revendicând anularea acesteia sau, ca alternativă, limitarea ei în timp. În timpul audierii desfăşurate la 13 septembrie 1983, tribunalul a audiat mărturiile dnei Essvinf-Leavay, tatălui natural al Lisei şi ale unui expert din partea prefecturii (länsstyrelsen). Prefectura, de asemenea, a prezentat un aviz scris, care conţinea următorul pasaj:

„Prefectura consideră că Lisa trebuie să rămână în casa părinţilor adoptivi. În opinina prefecturii, această propunere corespunede prevederilor articolului 28 din legea privind serviciile sociale relativ la interzicerea transferării. În prezent, Lisei îi este destul de dificil să-şi continue viaţa, fiind conştientă de faptul că ea nu este propriul copil al părinţilor ei adoptivi şi de pericolul că ar putea fi forţată în orice moment să părăsească unicul loc sigur pe care-l cunoaşte. Experienţa demonstrează că, pe parcursul anilor, Lisa va deveni tot mai curioasă să afle despre părinţii ei naturali şi despre propria origine. Numai atunci ea va fi suficient de matură pentru a face primii paşi spre reunificarea familiei. Prefectura consideră că, până la acel moment, transferul la părinţii naturali ar fi în conflict cu interesele copilului.

16. Consiliul social a prezentat tribunalului administrativ districtual un alt certificat medial eliberta de clinica psihiatrică. Acest certificat, datat 7 septembrie 1983 şi semnat de aceleaşi persoane ca şi cele predecente, declara, printre altele, că Lisa trebuie să rămână în casa părinţilor adoptivi şi că trasferul ei ar supune unui risc considerabil sănătatea ei mintală.

17. La 10 octombrie 1983, tribunalul districtual administrativ a acceptat recursul parţial: el limita până la 31 martie 1984 valabilitatea interdicţiei asupra retragerii copilului. Curtea s-a bazat, printre altele, pe următoarele motive:

Contactele părinţilor naturali cu Lisa au devenit mai frecvente numai pe parcursul ultimilor două luni, graţie asistenţei dnei Essving-Levay. Astfel, în 1982 Lisa s-a întîlnit cu părinţii ei în iunie şi august la Hamstad, în septembrie la Köttkulla şi în noiembrie la Oskarström. Lisa s-a întâlnit cu mama ei cu câteva ocazii în decursul anului 1983, ultima întilnire a avut loc la 25 august la Oskarström, unde a venit şi fratele ei, Jonas. Ceea ce a fost stabilit cu privire la atmosfera întâlnirilor sugerează faptul că frecvenţa redusă a întâlnirilor nu se explică numai prin comportamentul Ceciliei Eriksson. Părinţii adoptivi şi, de asemenea, atitudinile altor persoane implicate în problema transferului Lisei au avut probabil o influenţă importantă. În căteva opinii/avize scrise şi în timpul audierii în faţa tribunalului, dna Essving Levay şi-a exprimat opinia că tratamentului psihiatric administrat Lisei a urmărit scopul principal de ameliorarea a contactelor între ea şi părinţii ei naturală şi nu de promocvare a transferului imediat al copilului . În acelaşi timp, a fost evidenţiat faptul că tratamentul psihiatric al copilului se bazează pe avizul dnei Essving- Levay conform căruia Lisa trebuie să rămână în casa părinţilor adoptivi. În final, trebuie de menţionat faptul că adoptând decizia în letigiu, consiliul social a declarat că transferul Lisei trebuie să constituie obiectivul său de lungă durată în materie.

Lisa a început să locuiască în casa părinţilor adoptivi la puţin timp după naşterea sa. Evident, acum , la vârsta de cinci ani, ea este profund ataşată de această casă şi de părinţii ei adoptivi. Ea s-a întilnit rar cu părinţii ei naturali. Prin urmare, se consideră că transferul Lisei la părinţii ei naturali ar supune unui pericol considerabil sănătatea ei. Oricum, s-a stabilit, printre altele, datorită depoziţiilor dnei Essving-Leavy, că Lisa este un copil de cinci ani normal dezvoltată cu capacităţi intelectuale mai înalte de nivelul mediu. Aceasta şi alte circumstanţe crează o probabilitatea sificient de mare ca transferul Lisei – în orice caz duopă anumite contacte preliminare cu părinţii ei naturali- ar provoca numai  o perturbare pasageră în dezvoltarea ei. În final, tribunalul districtual administrativ a concluzionat în speţă că decizia atacată trebuie să fie limitată în conformitate cu cea de-a două cerere a Celilei Eriksson. În consecinţă, interzicerea transferului copilului poate fi, în decursul unei perioade de timp clar delimitate, utilizată cu scopul de a consolida relaţiilor între Lisa şi părinţii ei”.

18. Consiliul social a introdus un recurs la tribunalul administrativ de apel din Stockholm, reclamând dispunerea unei interdicţiii de durată nelimitată. Cecilia Eriksson, fiind reprezentată de un avocat, a solicitat anularea interdicţie sau, ca alternativă, confirmarea hotărârii tribunalului districtual administrativ.

19.Tribunalul administrativ de apel a ţinut o şedinţă la care au depus depoziţii dna Essving-Levay şi mama adoptivă a Lisei. La solicitarea tribunalului, Direcţia naţională pentru sănătate şi protecţie socială (socilastyrelsen) şi-a prezentat, la 13 februarie 1984, opinia privind pericolul la care ar putea fi expusă Lisa în cazul transferului din casa părinţilor adoptivi. Ea declară, printre altele, următoarele:

„Cât priveşte evaluarea din perspectiva phihiatriei copilului, a fost notat faptul că clinica psohiatrică şi-a exprimat în termeni clari opinina că Lisa nu trebuie să părăsească casa părinţilor ei adoptivi. Direcţia naţională pentru sănătate şi protecţie socială consideră acest aviz justificat, dat fiind că este bazat pe cunoaşterea etapelor de dezvoltare şi a necesităţilor copiilor, aplicabil la cazul special al Lisei.

În opinia direcţiei naţionale pentru sănătate şi protecţie socială, schimbarea persoanelor responsabile pentru creşterea unui copil întotdeauna constituie o ingerinţă gravă şi nu trebuie aplicată decât dacă există motive solide, spre exemplu dacă copilul nu este îngrijit bine acolo unde locuieşte. Cercetările în domeniul psihologiei copilului şi experineţa clinică demonstrează că separarea poate aduce prejudicii grave condiţiei mintale a copilului. În speţă, Lisa, care la moment are şase ani, a locuit de la o vârstă foarte fragidă în casa actuală a părinţilor adoptivi, undea ea s-a dezvoltat bine împreună cu adulţii faţă de care este ataşată. Ea trece print-o etapă foarte importantă de dezvoltare şi încă nu a atins vârsta şi maturitatea necesară pentru a lua decizii în mod independent. Ea nu trebuie plasată în situaţia de a face alegeri de acest fel. În pofida eforturilor depuse, Lisa nu a avut contacte regulate cu părinţii ei naturali. Din dosar rezultă că tatăl copilului nu a participat la nici una din întîlnirile cu părinţii adoptivi, care au fost

organizate pe parcusrul anului 1983. El nu a vazut-o pe Lisa din 1982.

În acest caz au apărut noi fapte care schimbă tabloul vieţii de familie a părinţilor naturali. Documentele primite de la tribunal indicau numai că reabilitarea părinţilor a decurs bine. În urma unei conversaţii telefonice cu directorul social din Ulriceham întzreţinute la 17 ianuarie 1984, s-a aflat că tatăl natural şi-a pierdut serviciul şi a început să consume din nou alcool. El a fost condamnat pentru conducerea vehicolului în stare de ebrietate şi a fost privat de permisul de conducere. Postul mamei de dădacă este temporar, doar pentru perioada în care angajatul permament se află în condeiul de maternitate. Oricum, nici o critică nu este adusă împotriva mamie vizavi de serviciul ei.

Direcţia naţională a sănătăţii şi protecţiei sociale consideră că, ţinând cont de circumstanţele cauzei şi în cazul în care Lisa va fi transferată din casa părinţilor adoptivi, ea va fi supusă unui risk considerabil de a prejudicia sănătatea mintală şi dezvoltarea ei. Prin urmare, este important ca ea să rămână în casa părinţilor adoptivi. Direcţia stabileşte că dispoziţiile articolului 28 din legea privind serviciile sociale sânt aplicabile. Oricum, ea consideră că securitatea Lisei din perspectiva juridică trebuie să fie reglementată pentru viitor. Respectiv, ţinând cont de schimbarea condiţiilor de viaţă a părinţilor naturali, consiliul social trenuie să examineze dacă legea din 1980 este din nou aplicabilă. Consiliul social poate, de asemenea, examina posibilitatea solicităţii transferului custodiei la părinţii naturali în conformitate cu capitolul 6, articolul 8 din codul părintesc (föräldrabalken, a se vedea paragraful 50)”.

20. La 6 martie 1984, tribunalul administrativ de apel a amendat hotărârea tribunalului administrativ districtual fixând termenul înterdicţiei asupra transferului până la 30 iunie 1984. Hotărîrea sa se bazează în special pe următoarele motive:

„Ancheta nu a evidenţiat nimic care ar putea pune la dubii aptitudinea Ceciliei Eriksson de a avea grijă de copii. Fratele mai mic al Lisei locuieşte în casa Ceciliei, unde în calitate de gardian al copiilor în serviciul municipal, ea de asemenea îngrijeşte de un alt copil.

La 31 martie 1983, consiliul social a decis că Cecilia Eriksoon trebuie să aibă dreptul de a vizita fiica ei în o dată în două luni în casa părinţilor adoptivi. La audierea în faţa tribunalului administrativ de apel s-a constatat că unul sau mai mulţi reprezentanţi ai consiliului social erau prezenţi la întilnirile sporadice organizate de consiliu şi că Cecilia niciodată nu a beneficiat de posibilitatea de a petrece timp cu Lisa şi că mama adoptivă nu a considerat a fi prea devreme de a comunica Lisei că persoana care o vizita era mama ei. Deocamdată, Cecilia Eriksson nu a fost autorizată de a se întilni cu Lisa în propria ei casă.

Tribunalul administrativ de apel a analizat situaşia astfel. Mai mult de un an a trecut de la adoptarea deciziei de către consiliul social de a suspenda custodia dispusă în virtutea legii din 1980 şi de a promova reunificarea Lisei şi apărinţilor ei naturali. Investigarea cazului nu a sugerează că Cecilia Eriksson nu a accpetat directivele consiliului social privind vizitele ei organizate în această perioadă. Tribunalul administrativ de apel constată că măsurile preparatorii adoptate de către consiliul privind transferul Lisei, în mod evindent nu a fost prevăzute pentru a promova condiţiile de reunificare într-o manieră apreciabilă. În prezent, în ceea ce piveşte transferul copilului la părinţii naturali, se poate considera că situaţia nu s-a schimbat pe parcursul acestui an. Lisa în continuare nu ştie că persoana care o vizitează în casa părinţilor adoptivi este, de fapt, mama ei. Conform informaţiei furnizate tribunalului administrativ de apel în timpul dezbaterilor, antagonismul depistat de tribunalul administrativ districtual între mama adoptivă şi Cecilia Eriksson continuă să persiste. Cu toate acestea, tribunalui consideră că un astfel de antagonizm nu constituie în mod necesar un obstacol absolut la aplicarea unor măsuri preliminare active privind transferul copilului.

Este incontestabil faptul că un eventual tranfer al Lisei la părinţii ei naturali fără măsuri preliminare poate expune unui pericol considerabil sănătatea ei. Cecilia Eriksson a declarat că este conştineţă de acest pericol şi că ea nu doreşte să ia copilul acasă pentru totdeauna până nu va exclus orice pericol. În lumina ansamblului elementelor depistate, tribunalul administrativ de apel oricum decide că interdicţia provizorie asupra transferului este justificată. Ţinânt cont de elementele stabilite, este rezonabil de a limita durata interdicţiei asupra transferului. Mărurile preparatoare adoptate până în prezent nu par a fi suficiente pentru a permite transferul copilului în termenul limită prevăzut de tribunalul administrative districtual. Tribunalul administrativ de apel stabileste că este nevoie de mai mult timp pentru măsurile preparatoare înainte ca interdicţia asupra transferului să fie suspendată; el consideră că consiliul social, urmărind realizarea obiectivului de a reuni copilul şi părinţii naturali, va încerca cât de curând posibil noi posibilităţi şi îşi va intensifica eforturile în acest sens.”

21. Atât Cecilia Eriksson, fiind asistată de un avocat, cât şi consiliu social au depus recurs la Curtea Administrativă Supremă (regeringsrätten). Mai târziu, dna Eriksson şi-a retras apelul.

22. La 11 octombrie 1984, Curtea Administrativă Supremă a dat câştig de cauză Consiliului, confirmând decizia din 21 ianuarie 1983, conform căreia interdicţia urma să fie valabilă pînâ la următorul ordin.

Curtea a justificat hotărârea sa după cum urmează:

„În termenii articolului 28 din legea privind serviciile sociale, consiliul social districtual poate, în interesul copilului, să interzică curatorului să transfere un copil din familia adoptivă, dat fiind că aceasta ar crea un risc considerabil de a aduce prejudicii sănătăţii mintale şi psihice a copilului. Când un copil este plasat într-o familie adoptivă, în mod normal scopul urmărit ar trebuie să fie reunirea copilului cu părinţii săi. Înterdicţia impusă în conformitate cu articolul 28 din legea cu privire la serviciile socile trebuie să fie considerată a fi o măsură provizorie, va fi menţinută pâna la apariţia unui moment oportun pentru retragerea copilului din familia adoptivă fără a atrage după sine efectele dăunătoare enumerate în acest articol.

Pentru a dispune o interdicţie asupra transferului trebuie să se ţină cont de vîrsta copilului, etapa de dezvoltare, caracterul şi relaţiile afective, perioada în care copilul a fost îngrijit de o altă persoană decât părinţii naturali, condiţiile de trai curente şi de perspectivă , şi de contactelecopilului cu părinţii în decursul perioadei de separare.

Din moment ce Cecilia Eriksson şi-a retras apelul împotriva hotărârii tribunalului administrativ de apel, Curtea Administrativă Supremă trebui să stabilească dacă interzizecerea transferului va rămâne în vigoare pănă la următorul ordin, aşa cum a fost preconizat de către consiliului social, sau va fi limitată în timp în conformitate cu revendicarea mamei.

Problema duratei interdicţiei retragerii trebuie examinată în lumina pericolului la care este expusă sănătatea psihică sau mintală a copilului în cazul în care acesta este separat de familia lui. Dacă la momentul dipsunerii interdicţiei, se poate estima cu suficientă certitudine că un astfel de pericol va dispărea după a dată anumită, când anumite măsuri au fost dej adoptate sau au produs deja efecte, interdicţia trebuie să fie limitată până la această dată. Oricum, în cazul în care nu s-a hotărât când copilul ar putea fi transferat la părinţi fără a cauza un risc care nu trebuie neglijat, interdicţia trebuie să fie valabilă pînă la emiterea unui ordin nou şi problema transferului trebuie să fie examinată din nou la etapa când riscul de a prejudicia sănătatea copilului ar putea fi evaluat mai eficient. Indiferent de durata interdicţiei, consiliul social este obligat să asigure adoptarea fără întârziere a măsurilor adecvate în vederea reunirii părinţilor cu copilul. În conformitate cu cele expuse anterior, astfel de măsuri sânt solicitate în special atunci când Consiliul justifică necesitatea dispunerii unei interdicţii pănă la următorul ordin. În caz contrar, există un pericol mare că copilul să devină, între timp, profund ataşat de familia pe care trebuie s-o părăsească.

Eforturile de a stabili o relaţie între Lisa şi părinţii ei naturali, care deja au început cu trei ani în urmă, conform documentelor anexate la dosar, nu au depăşit etapa întîlnirilor ocazionale în prezenţa familiei adoptive şi în mod general, în conformitate cu directivele consiliului social, de asemenea în prezenţa unei terţe persoane. Întâlnirile au fost marcate de antagonismul între membrii celor două familii, şi atât anterior cât şi posterior, Lisa care pare a fi realizat numai mai târziu cine sânt părinţii ei naturali, a dat nişte semne de nelinişte şi de tensiune psihologică. Probele privind intensitatea reacţiilor Lisei demonstrează în mod calr că o perioadă mai lungă de timp decât cea dispusă de instanţele inferioare este necesară îninate de a efectua transferul. Din moment ce nu au fost adoptate măsuri adecvate, la moment nu există nici o bază pentru stabilirea unei date posibile pentru efectuarea transferului fără a prejudicia sănătatea mintală a Lisei. Prin urmare, interdicţia asupra transferului va râmâne în vigoare până la următorul ordin.”

 A doua serie de proceduri împotriva interzicerii transferului

23. La 28 noiembrie 1984, Ceclia Eriksson a solicitat consiliului social de a-i oferi din nou custodia asupra Lisei. Această cerere a fost respinsă la 18 ianuarie 1985 pentru motivul că riscul la care este expusă sănătatea mintală a copilului în rezultatul retragerii din familia adoptivă ar fi similar cu cel cauzat de hotărârea Curţii Administrative Supreme pronunţată la 11 octombrie 1984 (a se vedea paragraful 22).

24. Dna Eriksson a depus recurs la tribunalul administrativ districtual. Ea a solicitat anularea interdicţiei asupra transferului şi restituirea copilului în conformitate cu regulile stipulate în capitolul 21 din codul părintesc (a se vedea, în continuare, paragrafele 46- 49). La 8 octombrie 1985, ea şi-a retras recursul şi, în rezultat, curtea a scos cazul de pe rol la 23 octombrie.

25. Potrivit Ceciliei Eriksson, motivul retragerii recusrului a fost următorul. Consiliul social a notificat-o prin intermediul unei echipe de psihologi, la care consiliul a apelat în ianuarie 1985 pentru a soluţiona problema contactelor ei cu Lisa, că atâta timp cât ea va continua să intenteze acţiuni în materie, ea nu va beneficia de posibilitatea de a se întilni cu fiica sa individual, ceea ce ar deveni posibil de organizat o dată în două săptămâni dacă ea se desitează de acţiune. Fiind conştientă de faptul că o condiţie importantă pentru reunirea ei cu Lisa era contactul frecvent, aceasta a constituit motivul desistării.

Guvernul contestă aceste afirmaţii. Potrivit lui, Cecilia Erikson, în timpul unei convorbiri telefonice cu un funcţionar al serviciului protecţiei sociale din 7 noiembrie 1985, a negat faptul că ar fi primit astfel de informaţii şi a declarat că avocatul ei „a exagerat mult” când a comparat situaţia în cauză cu şantaj. Cu toate acestea, guvernul recunoaşte că psihologii i-au explicat Ceciliei Eriksson că întâlnirile vor fi facilitate în cazul în care Lisa nu va fi expusă pericolului de a fi forţată să se întoarcă la mama ei în rezultatul procedurii suspendate.

 Refuzul consiliului social de a se propunţa asupra problemei vizitelor

26. La 6 august 1985, anterior retragerii recursului său, Cecilia Eriksson a înaintat consiliului social o cerere, solicitând autorizarea de a-şi vizita fiica o dată în două săptîmâni. La 16 august, consiliul a hotărât „ să nu adopte la moment nici o decizie cu privire la autorizarea vizitelor şi frecvenţa vizitelor”. Consiliul a subliniat faptul că nu poate furniza nici o indicaţie privind căile de recurs în absenţa unei dispoziţii legale care i-ar permite să se pronunţe în materie. .

 A treia serie de proceduri împotriva înterzicerii trasferării.

27. La 15 ianuarie 1987, Cecilia Eriksson a înaintat o altă cerere consiliului social solicitând ridicarea interdicţiei de retagere. La 13 martie 1987, consiliul a decis să examineze consecinţele unei astfel de măsuri pentru Lisa.

28. La 21 mai 1987, clinica psihiatrică a prezentat consiliului social un raport semnat de către dna Essving-Levay şi de către un psiholog recunoscut, dna Anne Christiansson, care conţinea următorul fragment:

„ Cum, în opinia dumneavoastră, va reacţiona Lisa la un eventual transfer în familia Ceciliei? Ea va regresa. Există un pericol major ca copilul va regresa în aşa măsură încât să piardă contactul cu realitatea, cu alte cuvinte să de vină psihopată, o stare care este extrem de dificil de tratat şi este pasabilă de a deveni permanentă. Printre altele, ea se va închide în sine şi nu se va adapta la mediul înconjurător. Ea nu va fi capabilă să frecventeze şcoală din moment ce va fi preocupătă de neliniştea şi haosul din interior. Ea va percepe transferul ei din familia adoptivă ca o trădare porfundă din partea lor. Pronosticul nostru pesimist se bazează pe elementele şi reacţiile Lisei care s-au evidenţiat în timpul terapiei. Lisa este vulnerabilă, lipsită de încrecere şi nu dispune de resurse mintale adecvate pentru a face faţă separării. Conversaţiile întreţinute cu ea pe parcursul acestui an au avut un carcater infiorător. Ea spune că nu doreşte să trăiască dacă va fi obligată să locuiască cu Cecilia. Pe parcursul a mai multor ani, ea a trăit cu frica de a fi separată de familia sa adoptivă de către Cecilia.

În opinia noastră, Lisa trebuie să rămână cu familia ei adoptivă pentru totdeuna. Dacă Lisa va fi separată de ei şi va fi obligată să locuiască cu Cecilia, există riscul ca sănătatea ei să fie afectată în mod irevocabil, la care se adaugă pericolul la care se expune viaţa copilului.

29. La 5 iunie 1987, consiliul social a decis să nu anuleze interdicţia de trasferare. Cecilia Eriksson a făcut recurs la tribunalul administrativ districtual din Stockholm. Recursul ei a fos însoţit de o cerere de a-i restitui imediat al copilul în conformitate cu capitolul 21, articolul 7 din codul părintesc (a se vedea în continuare paragrafuş 49).

30. După audierea din 26 august 1987, tribunalul administrativ districtual a decis să desemneze în calitate de expert (sakkunnig) un psiholog care nu a participat la anchetele anterioare. Decizia instanţei cuprinde/conţine următoarele observaţii:

„Probelma cu care se cofruntă tribunalul este că legea în vigoare nu reflectă suficient recentele principii fundamentale care sânt în mod general recunoscute în ştiinţele de medicină şi de comportament, şi anume că un copil aflat în situaţia Lisei u trebuie trasferat părintelui chiar dacă acesta este tutorele copilului. Semnificaţia adevărată a lefii, în specail aşa cum este interpretată în anumite decizii adoptate de instanţele superioare, este că există un nivel foarte înalt de toleranţp faţă de suferinţă şi riscurile la care poate fi expus un copil fiind trasferat părintelui pentru cu scopul de a facilita contactele părintelui cu copilul sau pentru a trasferării definitive a copilului la părinte. Aceste niveluri pot fi reduse în cazul în care riscul la care este expusă ulterior sănătatea şi dezvoltarea copilului după reunire este estimat ca fiind grav şi/sau posibil durabil. Această apreciere juridică trebuie de asemenea să ţină cont şi de starea dănătăţii copilului înainte de reunire. Tribunalul consideră a fi corect de a afirma că dreptul părinţilor de a creşte şi a îngriji de copii lor este în continuare recunoscut de legea în vigoare într-o măsură mai mare decât de ştiinţele moderne de medicină şi comportament, care se preocupă în exclusivitate de bunăstarea copilului. De aceea, la examinarea dosarului trubunalul trebuie să stabilească un echilibru între dreptul Ceciliei Eriksson de a locui şi de a creşte propriul copil şi riscurile la care pot fi expuse ulterior sănătatea şi dezvoltarea Lisei în cazul satisfacerii cererilor legitime ale Ceciliei Eriksson.”

31. Atât recursul împotriva interdicţiei de trasferare cât şi cererea înaintată în virtutrea dispoziţiilor codului părintesc au fost respinse de tribunalul administrati districtual la 15 1988.

În decizi sa tribunalul a declarat, printre altele:

„În opinia tribunalului, este evident faptul că cerinţe înalte trebuie impuse consiliului social atunci când trebuie adoptate măsuri pentru a facilita întîlnirile Ceciliei cu Lisa cu scopul de a pregăti terenul pentru reunire. Prin urmare, contactele tensionate care au existat între persoanle implicate, autorităţile şi personalul responsabil pentru terapie nu constituie o scuză. Pasivitatea este, spre exemplu, demonstrată de faptul că consiliul nu a luat măsuri adecvate vizavi de relaţiile nesatisfăcătoare între Cecilia Eriksson şi Söderling-Gard (un consultant de familie angajat de către consiliul social).  Söderling-Gard şi-a exprimat opinia că copilul nu trebuie reîncredinţat reclamantei şi a fost angajată cu scopul de a o convinge pe Cecilia Eriksson de acest fapt...

Este remarcabil faptul că, în aceste circumstanţe, de care consiliul trebuia să fie conştient cu mult timp înainte, Consiliul nu a adoptat nici o măsură pentru a asigura ca Söderling-Gard să se comporte în conformitate cu hotărârea Curţii Administrative Supreme sau să angajeze o altă persoană în acest scop.

Consiliul nu a adoptat măsuri active pentru a promova în mod eficient accesul şi reunificarea. Astfel, consiliul dimpotrivă a contribuit la reducerea posibilităţilor de suspendare a interdicţiei de transferare. În rezultatul pasivităţii relative a aconsiliului interdicţia transferului a devenit mai curând auto-executorie.”

32. Apelul depus de Cecilia Eriksson împotriva hotărârii tribunalului administrativ districtual la tribunalul administrativ de apel a fost respins printr-o hotărâre adoptată la 31 octombrie 1988. La 9 decembrie 1988, Curtea Supremă Administrativă a respins cererea reclamantei de a autoriza recursul împotriva hotărârii din urmă.

 Solicitatea transferului din custodie la părinţii adoptivi

33. Consiliul social a intentat o acţiune în faţa tribunalului de prima instanţă (tingsrätten) din Sjuhäradsbygden solicitând ca custodia Lisei să fie transferată părinţilor adoptivi în conformitate cu dipspoziţiile capitolului 6, articolul 8 din codul părintesc (a se vedea în continuare paragraful 50). Tribunalul s-a întrunit în şedinţă la 10 octombrie 1987, după care a dispus ca consiliul social competent să –şi formuleze opinia. De asemenea, tribunalul a respins cererea consiliului social de a emite un ordin provizoriu prin care să se dispună transferul custodiei copilului părinţilor adoptivi până la adoptarea deciziei definitive.

 Detalii privind contactele între reclamanţi

34. Pe parcusul întregii perioade în care Lisa a fost luatâ în custodia publică, din 1987 până în 1983, Lisa s-a întilnit cu Cecilia Eriksson de opt ori/ în total au fost organizate opt întâlniri între Lisa şi Cecilia Eriksson.

35. Ulterior şi până în septembrie 1987, mama şi fiica s-al întâlnit cu 29 (potrivit guvernului) sau 25 (potrivit Ceciliei Eriksson) ocazii diferite, după cum urmează: şase în 1983, cinci în 1984, cinvi în 1985, nouă în 1986 şi cel puţin patru în 1987 (potrivit guvernului). Cecilia Eriksson a afirmat că din numărul total de întâlniri numai patru, cu durata de două ore fiecare, nu au fost supraveghiate de către partinţii adoptivi şi/sau de reprezentanţii protecţiei sociale.

 DREPTUL INTERN PERTINENT

 Lega cu privire la servicile socilae din 1982 şi legea din 1980 care conţinea dispoziţii speciale privind protecţia adolescenţilor.

36. Începând cu 1 ianuarie 1982, regulile fundamentale cu privire la responsabilitatea autorităţilor publice faţă de adolescenţi sânt enunţate în legea cu privire la serviciile sociale. Această lege conţine dispoziţii privind măsurile de încurajare şi preventive adptate cu acordul persoanelor vizate. Deciziile adoptate în vertutea legislaţiei anterioare, legea din 1960, şi care erau încă în vigoare către data de 31 decembrie 1981, au fost considerate a fi decizii adoptate în conformitate cu noua legislaţie, atât legea cu privire la serviciile sociale cât şi legea din 1980.

 Custodie obligatorie

37. În cazul în care părinţii nu acceptă măsurile necesare, legea din 1980 permite dispunerea custodiei obligatorii.

Conform articolului 1, paragrafele 1 şi 2 din această lege:

„Orice persoană care încă nu au atins vârsta de 18 ani poate beneficia de asistenţa autorităţilor în virtutea prezentei legi, dacă se poate presupune că îngrijirea necesară nu poate fi asigurată adolescentului făcă acordul persoanei sau a persoanelor în grijă cărora se află el, precum şi în cazul unui adolescent de cincisprezece ani sau mai mult, cu acordul acestuia.

Un adolescent poate beneficia de protecţie dacă:sănătatea sau dezvoltarea lui este expusă pericolului din cauza lipsei îngrijirii sau a unei alte circumstanţe caracteristice familiei sale, sauadolescentul îşi pune în pericol grav sănătatea şi dezvoltarea sa prin abuzul de agenţi/ mediu, factor care formează obiceiurile, un comportament criminal sau oricare alt comportament comparabil.”

38. Promovarea unei dezvoltări favorabile a adolescenţilor constituie în primul rând responsabilitatea fiecărui municipiu. În acest scop, fiecare municipiu dispune de un consiliul social, compus din membri nespecialişti care sânt asistaţi de un grup de lucrători calificaţi ai serviciului protecţiei sociale.

39. Dacă consiliul social consideră necesar a lua un copil în custodie, în conformitate cu dispoziţiile legii din 1980, el trebuie să solicite tribunalul administrativ districtual să se pronunţe asupra măsurii în cauză. Deciziile adoptate de tribunalul administrativ districtual pot fi atacate în tribunale administrative atât de părinţi cât şi de copil.

40. După emiterea ordonanţei privind custodia publică, consiliul social trebuie să o execute şi să se ocupe de detaliile de ordin practic: locul unde urmază a fi plasat copilul, educaţia şi tratamentul de care urmează să beneficieze copilul, etc. Legea prevede ca copii aflaţi în cusotdie copilul să beneficieze de contacte regulate cu rudele lui şi de posibilitatea de a-i vizita acasă. Această exigenţă poate însemna că după o anumită perioadă de timp copilul se va întoarce acasă să locuiască, deşi ofcial aflându-se în custodia autorităţilor publice.

Potrivit articolul 16 din legea din 1980, consiliul social este abilitat să reglementeze vizitele părinţilor la copii şi vice versa şi, de asemenea, poate decide să nu divulge părinţilor locul unde se află copilulul. Atât părinţii cât şi copilul pot depune recurs împotriva acestor decizii la tribunalele administrative.

41. Conform articolului 5 din legea din 1980, consiliul social este obligat să monitorizeze riguros asistenţa acordată adolescenţilor aflaţi în custodie şi „ trebuie să decidă terminarea ei în cazul în care acordarea unei astfel de asistenţe nu mai este necesară”.

 Interzicerea trasferării copilului

42. Articolul 28 din legea cu privire la serviciile sociale abilitează consiliul social de a interzice transferarea copilului:

„Consiliul social poate intrerzice, pentru o anumită perioadă de timp sau până la următorul ordin, tutorelui unui minor să-l ia din casa unde el a fost plasat în conformitate cu articolul 25, cu alte cuvinte casa familiei adoptive, dacă esistă un risc considerabil de a prejudicia sănătatea mintală şi fizică a copilului la separarea lui de familia adoptivă.

În cazul în care sânt motive rezonabile de a presupuen că un astfel de pericol există, cu toate că ancheta necesare nu au fost finalizată, poate fi dispusă o interdicţie temporară pentru o perioadă maximă de patru săptămâni, până la adoptarea deciziei definitive în materie.

Interdicţia dispusă în virtutea acestui articol nu împiedică transferul copilului pe baza unei decizii adoptate în conformitate cu capitolul 21 din codul părintesc.”

În proiectul de lege se menţiona că o perturbare pasageră sau oricare altă inconvenienţă ocaziţională cauzată unui copil nu constituia un motiv suficient pentru dispunerea unei interdicţii asupra transferării (1979/80:1, pagina 541). El stabilea că factorii care trebuie luaţi în consideraţie atunci când se decide dacă este necesară dispunerea unei astfel de interdicţii includeau vârsta copilului, nivelul de dezvoltare, caracterul, relaţiile afective şi condiţiile de trai curente şi de viito, precum şi durata sepărării de părinţii lui şi contactele întreţinute cu ei în timp ce era separat. Dacă copilul a atins vârsta de 15 ani, refusul de a ţine cont de preferinţele lui persoanle trebuie să fie însoţit de o justificare plausibilă. Acest facotr trebui luat în consideraţie şi atunci când copilul este de vârstă mai mică.

Comisia parlamentară permanentă pentru probleme sociale a declarat în raportul său )SOU 1979/80:44, pagina 78), printre altele, că interdicţai poate fi dispusă dacă trasferul ar putea implica un risc de a cauza prejudicii sănătăţii mintale şi fizice a copilului, chiar şi în lipsa unor obiecţii grave faţă de tutore. De asemenea, Comisia a subliniat faptul că scopul prevederii în cauză era de a proteja interesele copilului, care trebuie să prevaleze, chiar şi în caz de conflict, asupra interesului tutorelui când acesta alege domiciului copililui. Suplimentar. comisia a pornit de la idea că orice separare în mod general implică riscul de a cauza prejudicii copilului. Trasferurile reperate şi transferurile care au avut loc după o perioadă îndelungată de timp nu trebui acceptate fără o justificare solidă: necesitatea copilului de a avea relaţii sigure şi condiţii de viaţă trebuie să constituie elementele decisive.

43. Prevederile articolului 28 nu se aplică copiilor care sânt ingrijiţi de familiile adoptive în virtutea articolului 1 din legea din 1980. Atâta timp cât copilul beneficiază de o astfel de îngrijire, dreptul tutorelui de a fixa locul de reşedinţă al copilului trebuie suspendat. Cu toate că acest drept, în principiu, se reînoieşte odată cu ridicarea custodiei, el poate fi în continuare suspendat de către autorităţile sociale în conformitate cu prevederilor articolului 28.

44. Potrivit articolului 73 din legea cu privire la serviciile sociale, o decizie adoptată în baza articolului 28 poate fi atacatî în tribunalele administrative. În practică, pe lângă părinţii natirali atât copiii cât şi părinţii adoptivi au dreptul de a depune astfel de recursuri. La procesul în faţa tribunalelor administrative, un curator special poate fi desemnat pentru a proteja interesele copilului, în cazul în care ele intră în coflict cu cele ale tutorelui legal al copilului.

45. Într-o decizie recentă (nr. 377 din 18 iulie 1988), Curtea Supremă Administrativă a hotărât că o decizie a consiliului social de a limita drepturile la vizite ale reclamanţilor, dl şi dna Olsson pe parcursul perioadei de valabilitate a interdicţiei transferării dispuse în conformitate cu articolul 28 din legea cu privire la serviciile sociale, era lipsită de efect juridic şi nu era susceptibilă de a fi atacată în tribunalele administrative.

Tribunalul a declarat:

„În termenii articolului 16 din legea din 1980..., consiliul social poate limita dreptul la vizite vizavi de copiii luaţi în custodie de către autorităţile publice în aplicarea prezentei legi. Cât priveşte dreptul de a vizita copiii pe parcursul perioadei de valabilitate a interdicţiei transferării, legislaţia pertinentă nu a atribuit consiliului o putere similară. Dat fiind că nu există nici o prevedere juridică care ar abilita consiliul social să impună restricţii asupra dreptului la vizie pe parcursul valabilităţii interdicţiei transferării...., instrucţiunile date de către preşedintele consiliului social sânt lipsite de efect juridic. Nici dreptul la recurs nu poate fi dedus din principiile generale ale dreptului administrativ sau Convenţia europeană a drepturilor omului”.

 Codul părintesc

46. Capitolul 21 din codul părintesc tratează executarea hotărârilor sau deciziilor de către instanţele ordinare relativ la custodie sau alte chestiuni similare.

47. Potrivit articolul 1 acţiunile în vederea executării hotărârilor sau deciziilor adoptate de instanţele ordinare în materie de custodie sau abandonare a copiilor sau vizitelor trebuie să fie intentate la tribunalul administrative districtual.

48. Articolul 5 prevede că executarea nu poate fi realizată împotriva dorinţei copilului care a atins vârsta de 12 ani, cu excepţia dacă tribunalul administrativ districtual stabileşte că executarea este necesară pentru binele copilului.

49. În termenii articolului 7, dacă copilul locuieşte cu o persoană care nu este titularul dreptului la custodie, tutorele copilului poate, chiar şi în lipsa unei decizii sau hotărâri în sensul articolului 1, solicita tribunalului administrativ districtual să dispună transferul copilului la tutore. Emiterea unui astfel de ordin poate fi refuzată dacă interesele copilului impun necesitatea examinării problemei custodiei de către instanţele ordinare.

La adoptarea deciziilor în virtutea acestui articol, tribunalul administrativ districtual trebuie de asemenea să respecte exigenţele enunţate în articolul 5 (a se vedea paragraful 48).

50. În conformitate cu capitolul 6 din codul părintesc, consiliul social poate solicita, în anumite cazuri, instanţelor ordinare să priveze părinţii de dreptul la custodie şi să-l trasfere persoanelor care, de fapt, au grijă de copil. Articolul 8 din acest capitol prevede:

„Dacă un copil a fost îngrijit şi crescut într-o familie diferită de cea a părinţelui lui şi în cazul în care este evident faptul că interesul copilului impune necesitatea menţienerii relaţiei existenţe şi transferul custodiei persoanei sau persoanelor care l-au primit, tribunalul va desemna această persoană sau persoane să exercite custodia copilului în calitate de tutore ad hoc”.

În afară de adopţiune, un astfel de transfer al custodiei este cea mai severă măsură disponibilă împotriva părinţilor naturali. Cu toate că ei menţin anumite drepturi şi obligaţiuni, aşa cum este dreptul la vizite şi obligaţiunea de a plăti întreţinerea copilului, calitatea lor juridică de titulari ai custodiei este transferată în mod definitiv părinţilor adoptivi.

51. În raportul (SOU 1986:20) elaborat de comisia socială (socialberedningen), creată de către guvern, s-a propus stabilirea unei coordonări între asistenţa din oficiu şi interdicţia transferării în scopul evitării dublării procedurii. O propunere similară a fost avansată în raportul (Ds S 1987:3) prezentat în aprilie 1987 de către un anchetator special desemnat de către guvern.

PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI

52. În cererea lor din 7 decembrie 1984 înaintată Comisiei (nr 11373/85), dna Eriksson şi fiica ei au pretins încălcarea articolului 6 paragraful 1, 8 şi 13 din Convenţie şi a articolului 2 al protocolului nr. 1. Ele, de asemenea, s-au plâns că, în contracdicţie cu dispoziţiile articolului 25 din Convenţie, exerciţiul dreptului lor de a sesiza Comisia a fost împiedicat în rezultatul deciziei autorităţilor naţionale de a nu le acorda asistenţă juridică pentru întriducerea cererii în faţa Comisiei.

53. La 11 mai 1987, Comisia a declarat cererea admisibilă, cu toate că a decis să nu adopte nici o măsură vizavi de plângerea înaintată în conformitate cu prevederile articolului 25.

În raportul său din 14 iulie 1988 (articolul 31), Comisia şi-a exprimat opinia:

(a)  că a existat o încălcare a articolului 6 paragraful 1 în ceea ce priveşte revendicarea dreptului de a vizita copilul (a se vedea paragraful 26), (cu opt voturi la două);

(b)  că drepturile ambilor reclamante garantate de articolul 8 din Convenţie au fost violate (cu nouă voturi la unu);

(c)   că a avut loc o încălcare a prevederilor Convenţiei sau a protoclului nr. 1 în privinţa restului plângerilor (în unanimitate).

Textul integral al opiniei Comisiei şi a opiniei dizidente şi a opiniei concurente conţinute în raport este reprodus într-o anexă la prezenta hotărâre.

ÎN DREPT

 CU PRIVIRE LA OBIECTUL LITIGIULUI

54. Pe parcursul prezentării arguumentelor sale, reclamantele au formulat un număr de plângeri de ordin general relativ la pretinsa incompatibilitate cu prevederile Convenţiei în primul rând a legislaţiei suedeze în domeniul protecţiei copilului, în special legea din 1980 în combinaţie cu articolul 28 din legea privind serviciile sociale, şi în al doilea rând, a practicii instanţelor suedeze de judecată.

Curtea reaminteşte că în procedura declanşată în baza unei cereri înaintate în conformitate cu articolul 25 din Convenţie, ea trebuie să se limiteze pe cât este de posibil la examinarea cazului concret prin care fusese sesizată. Respectiv, sarcina Curţii nu este de a revizui în abstracto a prevederilor juridice anterior menţionate, dar de a stabili dacă maniera în care ele au fost aplicate dnei Eriksson şi fiicei sale Lisa sau le-a afectat a dus la încălcarea dispoziţiilor Convenţiei.

55. Curtea remarcă că nici o plângere nu a fost formulată cu privire la decizia iniţială de a o lua pe Lisa în custodia autorităţilor publice sau în privinţa implementării acesteia.

 CU PRIVIRE LA PLÂNGERILE MAMEI

 CU RPIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENŢIE

56. Dna Eriksson a pretins că decizia de a-i interzice pentru a perioadă nelimitată de timp de a transfera fiica sa din casa familiei adoptive, menţienerea în vigoare a acestei interdicţii pentru un termen de mai mult de şase ani, restricţiile impuse asupra accesului la copilul ei şi incapacitatea consiliului social de a reuni reclamantele au încălcat dispoziţiile articolului 8 din Convenţei, care prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2.Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratic, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Guvernul a contestat aceasză afirmaţie, cu toate că Comisia a acceptat-o.

 Cu privire la existenţa ingerinţei

57. Guvernul a acceptat că interdicţia de trasferare şi menţinerea ei în vigoare a constituit o ingerinţă în dreptul mamei la respectarea vieţii de familie. Cu toate acestea, el a subliniat că în cazul adoptării unei decizii de a o reîncredinţa pe Lisa mamei ei ca urmare a suspendării ordinului de plasare în custodie din ianuarie 1983, aceasta ar putea fi considerat ca o ingerinţă în dreptul Lisei la respectarea vieţii ei de familie în familia adoptivă.

Măsurile adoptate posterior ridicării ordinului de plasare în custodie, în special restricţiile impuse asupra accesului mamei la fiică, nu au constituit, în opinia guvernului, o ingerinţă distinctă.

58. Contactele reciproc acceptate a copilului cu părintele său constituie un element fundamental al vieţii de familei. Mai mult decât atât, relaţiile cu familia naturală nu se sfârşesc odată cu plasarea copilului în custodia autorităţilor publice (a se vedea hotărârea din 24 ,artie 1988 în cazul Olsson, seria A nr. 130, pag. 29, paragraful 59).

Interzicerea transferării şi menţienerea ei în vigoare pentru un interval nelimitat de timp în mod cert constituie o ingerinţă în dreptul dnei Eriksson la respectarea vieţii de familie în sensul menţionat anterior. Existenţa unie astfel de ingerinţe nu este afectată de relaţia pe care o are fiica ei cu părinţii adoptivi.

Cât priveşte celelalte măsuri, nu există nici o îndoială că cel puţin restricţiile asupra vizitelor impuse de către autorităţile sociale de asemenea au constituit o ingerinţă în exerciţiul dreptului în litigiu (a se vedea în continuare paragraful 81).

O ingerinţă este justificată în conformitate cu articolului 8 paragraful 2 dacă este „prevăzută de lege”, urmăreşte un scop sau scopuri legitime în sensul paragrafului încauză şi este „necesară într-o societate democratică”.

 „Prevăzut de lege”

(a)  Interdicţia retragerii

59. La baza interdicţiei transferării a stat articolul 28 din legea cu privire la serviciile sociale. În măsura în care afirmaţia dnei Eriksson că legislaţia suedeză nu este compatibilă cu prevedrile Convenţie (a se vedea paragraful 54) vizează calitatea acestui capitol ca „lege” în sensul Conveţiei, Curtea reaminteşte următoarele exigenţe care derivă din sintagma „prevăzut de lege” : legea trebuie să fie formulată în termeni clari, trebuie să ofere o anumită protecţie ămpotriva ingerinţelor arbitrare de către autorităţile publice, printre altele, în dreptul la respectarea vieţii de familie; dacă legea conferă o libertate de apreciare, întinderea şi modalitatea de exercitare trebuie să fie stabilită cu sificientă claritate pentru a garanta o astfel de protecţie (a se vedea hotărârea în cazul Olsson, seria A nr. 130, pag. 30, paragraful 61).

60. Însăşi articolul 28 este în mod evident formulat mai curând în termeni generali şi conferă a marjă largă de apreciere. Oricum, este aproape imposibil de a defini în prealabil toate circumstanţele în care transferul unui copil din familia adoptivă ar putea expune unui periocol serios sănătatea mintală şi fizică a acestuia. Dacă împuternicirile autorităţilor ar fi fost limitate la cazurile în care prejudiciul real a fost deja cauzat, eficacitatea protecţiei de care are nevoie copilul ar fi redusă în mod exagerat. Mai mult decât atât, pentru a interpreta şi aplica dispoziţiile acestui articol, lucrul preparator relevant (a se vedea paragraful 42) furnizează indicaţii cu privire la exercitarea libertăţii de apreciere pe care o conferă şi tribunalele administrative dispun de competenţa de a revizui la anumite niveluri deciziile adoptate în conformitate cu aceste articol.

Ţinând cond de aceste garanţii împotriva ingerinţelor arbitrare, întinderea libertăţii de apreciere acordată autorităţilor de către articolul în litigiu este estimată de către Curte ca fiind rezonabilă şi acceptabilă în sensul articolului 8.

61. Dna Eriksson, de asemenea, a susţinut că interdicţia transferării nu a fost dispusă în conformitate cu legislaţia suedeză în vigoare, dat fiind că nu a fost demonstrat existenţa unui pericol pentru sănătatea Lisei în cazul unui eventual transfer. Suplimentar, ea a pretins că instanţele naţionale au aplicat, de fapt, în mod incorect dispoziţiile articolului 28: confirmând interdicţia, ei s-au bazat pe soluţia pe care o considerau „cea mai adecvată şi reuşită” pentru Lisa, fără a comporta vre-u risc pentru sănătatea ei.

62. În primul rând, Curtea reaminteşte că competenţa ei de a controla respectarea dreptului intern este limitată;  este de competenţa autorităţilor naţionale, în special a instanţelor de judecată, de a interpreta şi aplica legislaţia internă. (a se vedea, spre exemplu, hotărârea din 30 martie 1989 în cazul Chappell, seria A nr. 152, pag. 23, paragraful 54).

La fel ca Comisia, Curtea observă că interdicţia transferării a fost examinată de către tribunalel administrative (a se vedea paragrafele 15-22 şi 27-32) şi că nici una din hotărârile adoptate nu sugerează incompatibilitatea măsurii cu dreptul intern.

63. Prin urmare, ingerinţa cauzată de interdicţia în litigiu a fost „prevăzută de lege”.

(b)  „Restricţiile impuse asupra vizitelor”

64. Dna Eriksson a afirmat în faţa Curţii că restricţiile impuse asupra întâlnirilor cu fiica ei (a se vedea paragrafele 14, 26 şi 34-35) nu erau justificate în conformitate cu dreptul intern. Această afirmaţie a fost acceptată de către delegatul Comisiei. Guvernul şi-a exprimat dizacordul: el a susţinut că restricţiile în cauză au fost impuse în scopul protejării bunăstării fiicei, scop care a corespuns unei norme „prevăzute de lege”, chiar dacă aceasta nu a fost enunţată în mod explicit într-o prevedere specială.

65. După cum a fost evidenţiat de către delegatul Comisiei, impunerea restricţiilor asupra vizitelor în timp ce interdicţia transferării este încă în vigoare a fost considerată de către Curtea Administrativă Supremă de a fi lipsită de orice efect juridic, dat fiind că nu există prevederi juridice care ar servi bază pentru impunerea unor astfel de restricţii ( a se vedea paragraful 45). Tinând cont de această interpretare autoritară a dreptului suedez, Curtea conchide că ingerinţa în litigiu în dreptul dnei Eriksson la respectarea vieţii de familie nu dispune de o bază necesară în dreptul intern şi , respectiv, nu a fost „prevăzută de lege” în sensul articolului 8.

 Scopul legitim

66. Comisia a acceptat faptul că scopurile măsurilor contestate, aşa cum a declarat guvernul, includeau „protecţia sănătăţii” şi „protecţia drepturilor şi libertăţilor altora”, în speţă, cele ale Lisei. Dna Eriksson a contestat caracterul legitim al scopurilor urmărite prin ingerinţă. Ea a susţinut că intereslel copilului au fost totalmente neglijate de la început şi că nici un pericol pentru sănătatea copilului nu a fost vre-odată stabilit care ar justifica dispunerea interdicţiei în litigiu.

67. În mod evident, scopul articolul 28 este de a proteja intersele legitime ale copiilor la suspendarea ordinului de plaare în custodie. Curtea a constatat de asemenea (a se vedea paragraful 62) că nu există nici o probă care ar sugera că interdicţia transferării nu a fost impusă în conformitate cu prezentul articol. Prin urmare, ea conchide că măsura în litigiu a urmărit scopurile invocate de către guvern.

Deşi Curtea a stabilit că restricţiile asupra vizitelor nu aveau o bază în dreptul intern (a se vedea paragraful 65), ea nu pune la îndoilală că ele au fost impuse pentru a proteja sănătatea li drepturile Lisei.

 „Necesar într-o societate democratică”

68. De asemenea, trebuie să se examineze dacă măsurile în litigiu au fost „necesare într-o societate democratică”. Guvernul susţine că această exigenţă a fost satisfăcută, această afirmaţiei nu a fost suţinută de către Comisie.

69. Noţiunea de necesitate implică o ingerinţă proporţională cu scopul legitim urmărut; pentru a stabili dacă o ingerinţă este necesară într-o societate democratică, Curtea va ţine cont de marja de apreciare conferită Statelor Contractante (a se vedea, în specail, hotărârea în cazul Olsson menţionată mai sus, seria A nr 130, pag 31-32, paragraful 67).

70. În circumstanţele speţei şi ţinând cont de marja de apreciere acordată Statelor Contractante în materie, decizia iniţială de a-i interzice dnei Eriksson să transfere fiica din casa familiei adoptive poate fi considerată a satisface această exigenţă.

71. În cazurile similare cu cel în dezbatere, dreptul mamei la respectarea vieţii sale de familie garantat de articolul 8 include dreptul de a lua măsuri în vederea reunificării cu copilul ei. Ordinul de încredinţarea copilului asistenţei publice a fost suspendat şi aptitudinea dnei Eriksson de a îngriji copiii sau condiţiile de trai pe care le putea oferi copilului său nu erau puse la îndoilală (a se vedea paragraful 20). Decizia consiliului social din 21 ianuarie 1983 (a se vedea paragraful 12 (c)) a confirmat faptul că odată cu suspendarea ordinului în litigiu, scopul care urma a fi realizat era reunificarea părintelui cu copilul său. Suplimentar, Curtea Supremă Administrativă a declarat în hotărârea sa din 11 octombrie 1984 (a se vedea paragraful 22) că „indiferent de durata interdicţiei, consiliul social este obligat să adopte, fără întârziere, măsuri adecvate pentru a asigura reunirea părinţilor cu copiii săi”.

Oricum, devine evident faptul că în conformitate cu legislaţia suedeze în vigoare dna Eriksson nu a beneficiat, posterior suspendării ordinului în litigiu, de dreptul de a-şi vizita fiica pe parcusrul valabilităţii interdicţiei transferării. Suplimentar, în special din cauza restricţiilor vizitelor, ei de fapt i s-a refuzat posibilitatea de a se întâlni cu fiica suficient de frecvent şi în condiţiile de natură să favorizeze reunirea lor sau dezvoltarea pozitivă a relaţiilor lor. În astfel de situaţie, ea era incapabilă să contribuie la suspendarea interdicţiei. Starea de tensiune care a afectat relaţiile dintre reclamante şi incertitudinea cu privire la viitorul Lisei a persistat pe parcursul a şase ani, cauzând suferinţe profunde reclamantelor.

Guvernul a recunoscut eşecul sistemul aşa cum a fost implementat în cazul de faţă, dar a afirmat că situaţiile similare cu cea în discuţie nu pot fi prevenite indiferent de sistemul aplicat sau de persoanlel implicate. Curtea recunoaşte că în rezultatul suspendării ordinului privind plsarea custodia autorităţilor publice a adolescenţilor pot apărea anumite dificultăţi, în special în cazul în care copilul este luat în custodie la o vârstă fragedă şi a petrecut mulţi ani separat de părinţii lui naturali. Oricum, situaţia nesatisfăcătoare observată în speţă pare în mare măsură să se datoreze incapacităţii de a organiza întâlniri semnificative a mamei cu fiica ei în scopul reunirii lor.

Tinând cont de cele menţionate anterior şi în pofida marjei de apreciere de care dispune Suedia, Curtea conchide că restricţiile grave şi de lungă durată asupra vizitelor în combinaţie cu durata excesivă a interdicţiei transferării nu sânt proporţionale cu scopurile legitime urmărite.

72. Respectiv, articolul 8 din Convenţie a fost încălcat.

 CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 PARAGRAFUL 1 DIN CONVENŢIE

73. Dna Eriksson de asemenea s-a plâns de numeroasele încălcări ale articolului 6 paragraful 1 din Convenţie, care prevede:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită prin lege ....care va hotărâ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiunilor sale cu caracter civil. ...”

Guvernul a susţinut că nu a existat nici o înălcarea de aşa natură, deşi şi-au retras argumentul iniţial că acest articol nu era aplicabil în cazul de faţă.

 Procedurile relativ la interdicţia transferării copilului

(a)  Echitatea procedurii

74. Dna Eriksson a pretins în esenţă că nu a beneficiat de procedură echitabilă în faţa tribunalelor administrativă, după depunerea primului recurs împotriva interdicţiei în litigiu (a se vedea paragrafele 15-22) din moment ce ea era într-o poziţie neavantajată în comparaţie cu autorităţile sociale şi părinţii adoptivi, care o aveau pe Lisa sub controlul lor şi putea, prin urmare, să-i influenţeze atitudinile.

De asemenea, ea s-a plâns că tribunalele administrative au adoptat deciziile fără a solicita avizul unui expert medical independent, şi că ea însăşi nu a fost capabilă să contesteze evaluările efectuate de către experţii consiliului social deoarece, după cu pretinde nu a fost autorizată de a supune fiica unui examen de către un expert ales de ea.

75. Prima din plângerile de mai sus nu se referă la echitatea procedurii, dar la situaţia de fapt în speţă. Cât priveşte cea de-a doua plângere, Curtea este satisfăcută de informaţiile furnizate potrivit cărora au fost adoptate măsuri adecvate în vederea obţinerii expertizei medicale suficiente pentru scopul procedurii.

Examinând procedura în ansamblu, Curtea adoptă aceiaşi concluzie ca şi Comsiai că ele nu erau compatibile cu articolul 6 paragraful 1.

(b)  Durata procedurii

76. Dna Eriksson a pretins că prima serie de proceduri (a se vedea paragrafele 15-22) nu a fost finalizate într-un termen rezonabil de timp.

77. Perioada de care trebuie să se ţină cont în acest scop ieste aproximativ de 20 de luni. Curtea acceptă opinia Comisiei că durata procedurilor în litigiu, la cele trei niveluri de jurisdicţie, nu este excesivă în sensul articolului 6 paragraful 1.

(c)   Retragerea unui recurs

78. Dna Eriksson a pretins că a mai existat o încălcarea a dreptului ei la accea la tribunal în cel de-al doilea set de proceduri, prin accea că ea a fost forţată de către consiliul social să-şi retragă recursul împotriva deciziei din 18 ianuarie 1985 (a se vedea paragrafele 23-25).

79. Elementele dosarului prezentat Curţii nu sprijineşte această afirmaţie, care a fost contestată de către guvern, În afară de aceasta, reclamanta nu a depus nici o plângere la autorităţile suedeze abilitate de a examina chestiunile de acest gen. Prin urmare, nu a fost stabilită nici o violare a dispoziţiilor articolului 6 paragraful 1 cu privire la acest punct.

 Controlul judiciar al restricţiilor asupra vizitelor

80. Dna Eriksson a afirmat că ea nu a duspus de posibilitatea de a se adresa unui tribunal/ nici o cale de recurs în faţa unui tribunal împotriva restricţiilor impuse asupra întâlnirilor ei cu Lisa.

În hotărârea sa din 18 iulie 1988 adoptată în cazul Olsson, Curtea Supremă Administrativă a declarat că nici un recurs administrativ nu poate fi depus împotriva unei decizii a consiliului social de a limita vizitele (a se vedea paragraful 45). Guvernul a recunoscut acest fapt, dar a afirmat că dna Eriksson ar fi putut beneficia de un control judiciar a motivelor care justifică impunerea restricţiile în litigiu, dacă ar fi atacat interdicţia transferării sau ar fi solicita reîncredinţarea copilului ei în virtutea capitolului 21, articolul 7 din codul părintesc. În opinia guvernului, între chestiunea vizitelor şi necesitatea şi durata menţinerii copilului în familia adoptivă timp exista o legătură strânsă, aceste două întrebări constituind în realitate elementele unei singure probleme .

81. Curtea, la fel ca Comisia, nu poate accepta acest agrument. În special în cazurile de acest gen, întrebarea vitzitelor este destul de distictă de întrebarea menţinerii interdicţiei transferării (a se vedea mutatis nutandis, hotărârea din 8 iulie 1987 în cazul W c. Regatului Unit, seria A nr. 121-A, pag. 35-36, paragraful 81) : numai în cazul respectării dreptului la vizită vor fi furnizate posibilităţi reale de a suspenda interdicţia transferării. Contestarea interdicţiei în litigiu în faţa tribunalelor administrative nu este suficientă pentru a revendica drepturile la vizită. Cererea introdusă în conformitate cu articolul 7 al capitolului 21 din cvodul parental trebuie de asemnea considerată inconsecventă pentru aceste scop, în principiu ea avea succes numai în aceleaşi circumstanţe ca şi un recusr împotriva interdicţiei transferării (a se vedea paragraful 49).

82. Respectiv, a existat o încălcare a articolului 6 cu privire la acest punct.

 CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 2 AL PROTOCOLULUI NR. 1

83. Dna Eriksson a susţinut că interdicţia transferării şi restricţiile dreptului la vizite a impiedicat-o să-i asigure copilui ei o educaţie în spiritul mişcării pentecostale, ceea ce a rezultat în încălcarea  articolul 2 al protocolului nr. 1 din Convenţie, care prevede:

„Statul, în exercitarea funcţiilor pe care le va asuma în domeniul educaţiei şi a învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a sigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.”

Această revendicare a fost contestată de către guvern şi respinsă de către Comisie.

84. Lisa a fost luată în custodie şi plasată într-o familie adoptivă, unde ea a locuit de atunci, înainte de convertirea religioasă a mamei ei, iar din dosar nu rezultă că întrebarea educaţiei religioase a Lisei nu a fost vre-odată ridicată în faţa instanţelor naţională.

În aceste circumstanţe, Curtea conchide că plângerea mamei este nefondată

 CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENŢIE

85. Dna Eriksson a pretins de asemenea încălcarea articolului 13 din Convenţie care prevede:

„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exerciţiul atribuţiilor lor oficiale.”

Guvernul a contestat această revendicare.

 86. Dna Eriksson s-a plâns în primul rând de lipsa căilor de recurs împotriva restricţiilor impuse asupra întâlnirilor cu fiica ei.

Tinând cont de concluziile adoptate cu privire la articolul 6 paragraful 1 (a se vedea paragraful 82), Curtea nu consideră necesar de a examina acest aspect a cauzei sub aspectul articolului 13.

87. În continuare, reclamanta a afirmat că nu a dispus de un recurs împotriva pretinsei încălcări a articolului 2 al protocolului nr. 1.

În circumstanţele cauzei (a se vedea paragraful 84), nu se poate afrima că plângerea reclamantei era „discutabilă” în scopul articolului 13, dispoziţiile căruia, prin urmare, nu au fost încălcate.

 PLÂNGERILE FIICEI

88. Dna Eriksson, acţionând în calitate de tutore legal al fiicei sale şi de părinte natural, a pretins de asemenea că fiica ei era victima unor încălcări similare cu cele revendicate de ea însăşi.

Guvernul a întrebat dacă dna Eriksson era capabilă de a-şi reprezenta adecvat fiica, ţinând cont de interesele lor contradictorii. Oricum, în lipsa unor obiecţii formale Curtea nu consideră că acest punct o împiedică să examineze plângerile avansate în numele Lisei.

 CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENŢIE

89. Situaţia de fapt şi juridică privind posibilităţile disponibile reclamantelor de a se întâlni şi de a dezvolta relaţii reciproce cu scopul reunirii constituie o ingerinţă în dreptul Lisei la respectarea vieţii de familie, precum şi în dreptul mamei, şi pentru motivele enunţate în paragrafele 65 şi 71, în special incertitudinea vizavi de viitorul Lisei , a existat o încălcare a articolului 8 cu privire la reclamantă.

 CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 PARAGRAFUL 1 DIN CONVENŢIE

90. În raportul său Comisia a stabilit că fiica nu putea fi considerată victima pretinselor încălcări a articolului 6 paragraful 1. Nici guvernul şi nici delegatul Comisiei nu a abordat aceste chestiuni în faţa Curţii.

91. Din punct de vedere formal, Lisa nu a fost niciodată parte la procedurile relative la interdicţia transferării (a se vedea paragrafele 74-79). Curtea nu consideră necesar să stabilească dacă articolul 6 paragraful 1 se aplică de asemenea la plângerile formulate în numele ei cu privire la aceste proceduri: În paragrafele precedente (a se vedea paragrafele 75, 77 şi 79) Curtea a constatat că derularea acestor proceduri nu a contravenit dispoziţiilor articolului în litigiu şi că nici un element al dosarului nu justifică adoptarea unei concluzii diferite cu privire la fiică.

92. Cât privenţe lipsa unei căi de recurs judiciar care ar permite contestarea deciziilor în materie de vizite, articolul 6 paragraful 1 se aplică în speţă în egală măsură fiicei şi Ceciliei Eriksson (a se vedea paragraful 73).

Pentru motivele enunţate în paragrafele 80-81, a existat, respectiv, o încălcate a articolului în dezbatere la această rubrică şi în cazul fiicei.

 CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 2 AL PROTOCOLULUI NR. 1, SEPARAT SAU ÎN COMBINAŢIEI CU ARTICOLUL 13 DIN CONVENŢIE

93. Plângerea înaintatâ în conformitate cu articolul 2 al protocolului nr. 1 se bazează numai pe cea de-a doua frază a articolului, care garantează un drept părinţilor şi prevede că „nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire”. Prin urmare, Lisa nu poate pretinde a fi victima pretinselor încălcări ale articolului 2, examinat separat sau în combinaţie cu articolul 13 din Convenţie.

 CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 ÎN COMBINAŢIE CU ARTICOLUL 6 PARAGRAFUL 1

94. Ţinând cont de concluzia sa cu privire la articolul 6 paragraful 1 (a se vedea paragraful 92), Curtea nu consideră necesar de a examina sub aspectul articolului 13 plângerea relativ la absenţa căilor de recurs judiciar împotriva restricţiilor asupra vizitelor.

 CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 50 DIN CONVENŢIE

95. Conform articolului 50 din Convenţie,

„Dacă hotărîrea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură dispusă de o autoritate judiciară sau de orice altă autoritate a unie părţi contractante este în întregime sau parţial în opoziţie cu obligaţiile ce decurg din prezenta conveţie şi dacă dreptul intern al acelei părţi nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei decizii sau ale aceste măsuri, prin hotărârea Curţii se acirdă, dacă este cazul, părţii lezate o reparaţie echitabilă”.

 Daune

96. În virtutea acesatui articol, reclamantele au cerut 5, 000, 000 crone suedeze (SEK) fiecare cu titlu de despăgubiri morale, revendicare considert a fi excesivă atât de către guvern cât şi de delegatul Comisiei.

97. În poinia Curţii nu există nici un dubiu că ambele reclamante au suferit pe parcursul unei perioade îndelungate de timp un sentiment de nelinişte şi suferinţă profundă cauzate de încălcările stabilite în speţă. Suplimentar, Cecilia Eriksson s-a confruntat cu /a suportat dificultăţi grave şi a fost nevoită să dedice prea mult timp şi eforturi încercând să obţină în privinţa contactelor sale cu fiica astfel de condiţii care ar promova reuniriea lor.

98. Aceşti facotri diverşi nu se supun unui calcul exact. Efectuând pe o bază echitabilă o evaluare, în conformitate cu exigenţa articolului 50, Curtea acordă dnei Eriksson 200, 000 SEK şi 100, 000 SEK fiicei ei cu titlu de despăgubiri morale.

 Cheltuilei de judecată

99. De asemenea, Dna Eriksson a solicitat de 270, 000 SEK cu titlu de onorariu pentru 300 ore de lucru a avocatului său, dna Westerberg , care a reprenzenta-o în faţa Comisiei şi Curţii.

Guvernul a pus la îndoilaă necesitatea unui număr de 300 de ore de lucru, din moment ce dna Westerberg era desptul de bine familiaruzată cu cazul în rezultatul procedurilor interne. În ceea ce priveşte tariful pe oră, guvernul a acceptat ca fiind rezonabilă suma de 700 SEK în locul sumei pretinse de 900 SEK. Delegatul Comisiei nu a formulat nici o observaţie.

100. Luând în consideraţie sumele deja alocate de Consiliul Europei cu titlu de asistenţă judiciară şi efectuând o estimare pe o bază echitabilă, Curtea consideră că dna Eriksson are dreptul la rambursarea a sumei de 100, 000 SEK cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

 Hotărăşte, în unanimitate, că au avut loc încălcări ale articolului 8 din Convenţiei cu privire la ambele reclamante;Hotărăşte, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 6 paragraful 1 în raport cu Cecilia Eriksson, prin lipsa căilor de recurs împotriva restricţiilor impuse asupra vizitelor; Hotărăşte, cu cincisprezece voturi la cinci, că în ceea ce priveşte ultimul punct nu a existat nici o încălcarea a articolului 6 paragraful 1 în raport cu Lisa Eriksson;Hotărăşte, în unanimitate, că nu este necesar de a examina această plângere de asemenea sub aspectul articolului 13 din Convenţie;Hotărăşte, în unanimitate, că a existat nici o altă încălcare a articolului 6 paragraful1;Hotărăşte, în unanimitate, că nu a avut loc o încălcare a drepturilor dnei Eriksson garantate d articolul 2 al protocolului, consiedra separat sau în combinaţie cu articolul 13 din Convenţie;Hotărăşte, în unanimitate, că Lisa Eriksson nu poate pretinde a fi victima încălcării reclamate a articolului 2 al protocolului nr. 1, examinat separat sau în combinaţiei cu articolul 13 din Convenţie;Hotărăşte, în unanimitate, că statul pârât este obligat să achite Ceciliei Eriksson 200, 000 (două sute de mii) crone suedeze cu titlu de despăgubire morală, 100, 000 (o sută de mii) crone suedeze fiicei sale Lisa şi 100, 000 (o sută de mii) de crone suedeze Cecilie Eriksson pentru cheltuieli de judecată;Respinge, în unanimitate, restul cererii pentru justa compensaţie.

Redactată în limbile engleză şi franceză şi pronunţată în şedinţa publică din 22 iunie 1989, în Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg.

Semnat: Rolv RYSSDAL, Preşedinte

Semnat: Marc-André EISSEN, Grefier

În conformitate cu articolul 51 paragraful 2 din Convenţie şi Regula 52 paragraful 2 din Regulamentul Curţi, următoarele opinii separate sânt anexate la această hotărâre:

(a)  opinia parţial dizidentă a dlui Thor Vilhjalmsson, dnei Bindschedler-Robert, dl Matscher, dna Palm şi dl Foigel;

(b)  opinia concurentă a dnei Bindschedler-Robert, dlui Pinheiro Farinha, dl Pettiti, Sir Vincent Evans, dl Macdonald, dl Carrillo Salcedo şi dl Valticos.

Semnat cu iniţiale: R.R.

Semnat cu iniţiale: M.-A. E.

OPINIA PARŢIAL DIZIDENTĂ A JUDECĂTORILOR THÓR VILHJÁLMSSON, BINDSCHEDLER-ROBERT, MATSCHER, PALM ŞI FOIGHEL.

Deşi împărtăşim concluzia Curţii că articolul 6 a fost încălcat în raport cu dna Eriksson, nu putem accepta concluzia Curţii în raport cu fiica reclamantei.

Lisa nu a manifestat interesul de a se reuni cu mama ei. Ea locuise împreună cu familia ei adopitivă aprope de la naştere şi dorea să stea în continuare cu ei. În egală măsură, ea niciodată nu a solicitat revuzuirea restricţiilor asupra vizitelor impuse în cazul de faţă. Chiar dacă datorită vârstei sale Lisa nu ear capabilă să intenteze independent o acţiune în justiţie, ea era cu certitudine capabilă să înainteze autorităţilor sociale cu care avea contacte regulate toate cererile sale. În realitate, dosarul nu demostrează altceva decât ceea că Lisa, cu toate că a dat dovadă de reticenţă, a acceptat să se întâlnească cu mama ei dar nu şi să întreţină nişte contacte mai apropiate.

În aceste circumstanţe, nu s-a satbilit dacă Lisa a suferit vre-un prejudiciu în rezultatul absenţei recursului judiciar. Deoarece în consecinţă nu fusese affectată de deficienţa reclamată a sistemului suedez, ea nu putea fi considerată victimă pretinsei încălcări a articolului 6 (a se vedea mutatis mutandis, hotărârea din 26 octombrie 1988 în cazul Norris, seria A nr. 142, pag. 15-16, paragrafele 30 şi 33).

Argumentele de mai sus pot fi aplicate într-o anumită măsură pentru a pleda în favoarea neviolării articolului 8. Dar există o deosebire clară între aceste două situaţii. Lisa a fost în mod indiscutabil privată de posibilitatea de a se reuni cu mama ei. Astfel, a existat o ingerinţă în respectarea vieţii ei de familie şi o încălcare a articolului 8.

OPINIA CONCURENTĂ A JUDECĂTORILOR BINDSCHEDLER-ROBERT, PINHEIRO FARINHA, PETTITI, SIR VINCENT EVANS, MACDONALD, CARRILLO SALCEDO ŞI VALTICOS

Curtea a remarcat în paragraful 91 al hotărârii sale că în mod formal Lisa Eriksson nu a fost niciodată parte la procedurile relativ la interdicţia transferării. Cu toate acestea, interesele ei au fost în mod direct afectate de aceste proceduri şi nu pot fi comparate cu cele ale unei sau altei păţi în cauză. Aici merge vorba despre un element care trebuie luat în consideraţie pentru a aprecia echităţii procedurii în raport cu Lisa. Conform dreptului suedez, trebuie să fie desemnat un curator special pentru a proteja interesele separate a copilului ( a se vedea paragraful 44 din hotărârea Curţii). Nu există nici o probă că această procedură a fost respectată în speţă. Nici o plângere nu a fost formulată Curţii cu privire la suibiectul în litigiu. În opinia noastră şi tânând cont de circumstanţele cauzei ar fi fost oportună şi dezirabilă să se fi desemnat unui curator special.

[*] Notă de la Grefier:

1. Cazul are numărul 11/1988/144/209. Primul număr indică poziţia cazului pe lista cazurilor înaintate Curţii în anul relevant, iar al doilea număr indică anul în care cazul a fost deferit Curţii. Ultimele două numere  indică, respectiv, poziţia cazului pe lista cazurilor înaintate Curţii de la înfiinţarea acesteia şi pe lista respectivelor cereri către Comisie.

 

Full & Egal Universal Law Academy