©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a treia
CAUZA EUGEN GABRIEL RADU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 3036/04)
Hotărâre
Strasbourg
13 octombrie 2009
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Radu Eugen Gabriel împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, şi Santiago Quesada Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 22 septembrie 2009,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 3036/04 îndreptată împotriva României prin care un resortisant al acestui stat, domnul Eugen Gabriel Radu („reclamantul”), a sesizat Curtea la 22 decembrie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale („convenţia”).
2. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 20 iunie 2008, preşedintele secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
4. Reclamantul s-a născut în 1953. Condamnat succesiv în 2001 şi 2006 la două pedepse de zece ani şi, respectiv, de patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru furt calificat, reclamantul a executat o parte din aceste pedepse la Penitenciarul Bucureşti-Jilava: de la 5 ianuarie 2000 la 5 martie 2003, de la 13 noiembrie 2003 la 25 mai 2005, de la 20 septembrie la 6 noiembrie 2006 şi de la 16 noiembrie 2006 la 16 iunie 2008. Între timp, persoana în cauză a fost pusă în libertate la 19 iunie 2006 după ce a executat prima pedeapsă precitată. În prezent, acesta se află în Penitenciarul Baia Mare.
5. Potrivit reclamantului, la 2 martie 2000, instanţa i-a prelungit arestarea preventivă în absenţa sa şi, de asemenea, în absenţa unui avocat numit din oficiu, ca urmare a unei greve a avocaţilor din perioada respectivă. În aceeaşi lună, în timp ce se afla la Penitenciarul Bucureşti-Jilava, reclamantul a fost atins de o pareză de nerv median. Dosarul medical al reclamantului, astfel cum a fost prezentat Curţii de către acesta (cu adnotări pentru anii 2000 şi 2002-2003), conţine, pentru anul 2000, menţiuni cu privire la această pareză şi la tratamentul administrat. În perioada respectivă, pareza părea să fie în remisie. În iulie 2004, reclamantul a fost supus unei examinări neurologice şi electromiografice care a infirmat existenţa unor „leziuni obiective” la nivelul nervilor periferici ai mâinii stângi. Cu toate acestea, a indicat că viteza de conducere senzitivă a nervului median (VCS) era uşor redusă şi că motive subiective puteau eventual explica pareza citată anterior. Persoana în cauză a refuzat să se supună altor investigaţii.
A. Condiţiile de detenţie în Penitenciarul Bucureşti-Jilava, astfel cum au fost descrise de reclamant
6. Potrivit reclamantului, pareza mâinii stângi s-ar datora frigului foarte mare, persistent, din celulele Penitenciarului Bucureşti-Jilava. În ciuda îngrijirilor medicale primite, pareza persista în decembrie 2003 în măsura în care duritatea condiţiilor de detenţie împiedica orice ameliorare. Potrivit persoanei în cauză, Penitenciarul Bucureşti-Jilava era comparabil cu infernul. Acesta a fost expus unui frig glacial în timpul iernii, deoarece încălzirea nu funcţiona sau funcţiona foarte puţin, în special în celula 408 din secţia 4 (rezervată deţinuţilor consideraţi „periculoşi”) în care se afla în perioada respectivă. În plus, datorită izolării termice defectuoase a ferestrelor şi a uşilor, vântul, ploaia şi frigul puteau intra în interior. Pentru a se proteja împotriva gerului şi a curentului de aer, reclamantul şi ceilalţi deţinuţi trebuiau să astupe fantele de la ferestre şi de la uşi cu propriile haine şi pături. De asemenea, exista mucegai pe pereţi.
7. În scrisoarea din 12 martie 2008, reclamantul a reiterat lipsa ameliorării condiţiilor, numai o mică parte din penitenciar fiind renovată între timp. În ceea ce priveşte igiena, penitenciarul era infestat cu paraziţi, în special şoareci şi şobolani, care dădeau târcoale deseori în căutarea hranei, în special la parter, mai ales în celulele 101-102 unde, de asemenea, reclamantul s-a aflat. Instalaţiile sanitare nu erau funcţionale; erau înfundate şi nu aveau apă curentă, deţinuţii fiind obligaţi să utilizeze apă depozitată în butoaie de 50-100 litri. S-a întâmplat ca toaletele situate la parter să refuleze într-o asemenea situaţie, datorită ţevilor sparte sau înfundate. Pubelele prezente în celule nu erau închise sau situate la depărtare. Nu erau distribuiţi saci de gunoi. Reclamantul putea să facă duş cu apă caldă o dată pe săptămână, într-o încăpere cu instalaţii ruginite, formate din vechi ţevi crăpate. Nu existau geamuri la ferestrele din camera în care se dezbrăcau deţinuţii, iar aceasta nu avea nici bănci, nici cuiere.
B. Condiţiile de detenţie în Penitenciarul Bucureşti-Jilava, astfel cum au fost descrise de Guvern
8. În ceea ce priveşte apariţia parezei la mâna stângă a reclamantului, Guvernul prezintă, mai întâi, comunicarea din 24 aprilie 2009 din partea Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici (IML), potrivit căruia din dosarul medical al reclamantului reiese că pareza menţionată apare ca un episod care nu a lăsat leziuni obiective după 2000 şi care nu se poate datora temperaturii din celula persoanei în cauză.
9. Guvernul observă că, în timpul executării primei sale pedepse cu închisoarea, reclamantul a fost deţinut în celulele nr. 203 (între 2000 şi 2002), 403 (2003; 13,50 m2 şi 9 paturi), 412 (martie – noiembrie 2004; aceleaşi caracteristici), 408 (noiembrie 2004- aprilie 2005; 6,08 m2 3 paturi) şi 413 (aprilie –mai 2005; 13,50 m2 şi 9 paturi). A executat cea mai mare parte a celei de-a doua pedepse cu închisoarea la Bucureşti-Jilava în celulele nr. 517 (decembrie 2006-ianuarie 2007; 43,07 m2, 27 paturi), 208 (februarie-iunie 2007; 51,28 m2, 42 paturi şi o rată de ocupare medie de 39 de deţinuţi), 101-103 (iunie 2007-februarie 2008, 34,78 m2, 24-27 paturi, 18-20 deţinuţi) şi 207 (februarie-iunie 2008; 47,94 m2, 24 paturi, 18 deţinuţi). Numărul de paturi este cel înregistrat în 2008; conducerea penitenciarului a precizat că un anumit număr de paturi a fost scos pe parcursul perioadei de detenţie a reclamantului pentru evitarea suprapopulării. Guvernul adaugă că celulele din secţia IV (403 etc.) sunt destinate deţinuţilor periculoşi şi că acestea nu au alt mobilier decât paturi, în timp ce celelalte celule dispun de mai multe piese de mobilier suplimentare (bancă, masă, cuier). În aceste celule există apă curentă rece şi toalete de tip asiatic, separate de restul celulei (perete şi uşă).
10. Din scrisorile directorului Penitenciarului Bucureşti-Jilava din 17 iulie şi 30 septembrie 2008 reiese că accesul deţinuţilor în băile comune (apă caldă) şi echipate cu mobilier (în bună stare în 2000) este asigurat de două ori pe săptămână începând cu 2001. Celulele erau încălzite de la 1 noiembrie la 31 martie şi se efectuau lucrări în fiecare an pentru înlocuirea ferestrelor sparte sau crăpate. Cu toate acestea, conducerea penitenciarului indică faptul că, datorită vechimii reţelei de distribuţie a căldurii (se sparg ţevi în permanenţă, subsolul este deseori inundat etc.), există pierderi importante pe circuit, astfel încât apa caldă ajunge în caloriferele celulelor la o temperatură de aproximativ treizeci de grade. Există, de asemenea, un deficit de apă potabilă în penitenciar, însă sunt preconizate sau sunt în curs de aplicare măsuri în această privinţă.
11. În ceea ce priveşte igiena în celule, Guvernul evidenţiază că aceasta este responsabilitatea deţinuţilor, care primesc produse de curăţenie. Pubelele cu capac existente în fiecare celulă sunt ridicate în mod periodic (potrivit celor două scrisori citate anterior, o dată sau de trei ori pe zi). În cele din urmă, la fiecare trei luni au loc acţiuni de dezinsecţie şi de deratizare, procese-verbale (netrimise) fiind redactate la încheierea acestor acţiuni.
II. DREPTUL INTERN ŞI RAPOARTELE INTERNAŢIONALE RELEVANTE
A. Dreptul intern relevant
12. Un rezumat al dispoziţiilor dreptului intern relevant referitor la modalităţile de executare a pedepselor privative de libertate şi la căile de atac interne disponibile în domeniu este inclus la pct. 22-23 din hotărârea Petrea împotriva României (nr. 4792/03, 29 aprilie 2008).
B. Rapoarte relevante ale Consiliului Europei
1. Rapoartele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT)
13. Principalele concluzii ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) pronunţate în urma vizitelor efectuate în închisorile din România, precum şi observaţiile cu caracter general ale CPT, sunt prezentate pe scurt în hotărârea Bragadireanu împotriva României (nr. 22088/04, pct. 73-76, 6 decembrie 2007).
14. Raportul CPT publicat în aprilie 2003 în urma vizitei sale din februarie 1999 în mai multe închisori, printre care se număra Penitenciarul Bucureşti-Jilava, concluziona:
{0>“Les conditions de détention de la grande majorité des détenus dans ces établissements étaient miséreuses.„Condiţiile de detenţie pentru majoritatea deţinuţilor în aceste instituţii erau mizere. [...] gradul de suprapopulare a dus la condiţii de detenţie care reprezentau o atingere, chiar un afront, adus demnităţii umane.
De fapt, marea majoritate a deţinuţilor erau supuşi unui ansamblu de factori negativi – suprapopulare, condiţii materiale precare, lipsă de activităţi – ceea ce merită cu uşurinţă calificativul de tratament inuman şi degradant. [...] lipsa drastică de spaţiu vital şi insuficienţa paturilor generau o promiscuitate inacceptabilă pentru marea majoritate a deţinuţilor. ]...] În plus, lenjeria de pat era cel mai adesea de proastă calitate, murdară şi uzată. În plus, numeroase celule erau murdare [...]”
15. Cu ocazia vizitei sale din iunie 2006 într-o secţie a Penitenciarului Bucureşti-Jilava (raport publicat la 11 decembrie 2008), CPT a constatat că particularităţile constatate cu ocazia vizitei sale din 1999 erau în continuare valabile pentru secţia în cauză – cea a deţinuţilor periculoşi -, inclusiv în ceea ce privea suprapopularea sau condiţiile de igienă. În acest raport, CPT concluzionează că:
„[...] în ciuda eforturilor acceptate, instituţiile vizate [inclusiv Bucureşti-Jilava] se confruntau cu un grad de suprapopulare care se putea dovedi deosebit de ridicat. O astfel de situaţie însemna [...] pentru majoritatea deţinuţilor [...] să stea înghesuiţi în spaţii restrânse, o lipsă constantă a intimităţii, o absenţă aproape totală a activităţilor în afara celulei (cu excepţia exerciţiilor în aer liber), servicii de sănătate supraaglomerate, o tensiune sporită [...]. În anumite celule ale penitenciarelor [...] Bucureşti-Jilava [...], unde, pe lângă faptul că condiţiile materiale puteau fi deplorabile, condiţiile de detenţie puteau fi calificate, pe bună dreptate, inumane şi degradante [...].
În Penitenciarul Bucureşti-Jilava, condiţiile materiale de detenţie în secţia rezervată deţinuţilor calificaţi drept periculoşi erau copleşitoare. Clădirea era foarte prost întreţinută, iar pereţii şi pardoseala erau deteriorate şi unsuroase. Pe peretele exterior, streşinile erau sparte, conducând la infiltraţii de apă şi, prin urmare, la o umiditate permanentă în celule şi la formarea de mucegai pe pereţi. Accesul la lumina naturală era limitat în toate celulele şi mai multe dintre acestea erau infestate cu insecte parazite. Situaţia era şi mai exacerbată din cauza unei puternice suprapopulări şi a unei lipse constante de paturi. În plus, toaletele situate în celule nu erau decât parţial separate prin pereţi.
Conducerea penitenciarului a atras atenţia delegaţiei asupra faptului că, în întregul penitenciar, condiţiile materiale erau extrem de mediocre, cu atât mai mult cu cât o inundaţie survenită în 2005 afectase puternic o mare parte din unitate. În cursul discuţiilor avute cu conducerea penitenciarului, apoi cu ministrul justiţiei, delegaţia a fost informată că era prevăzută construcţia unui nou penitenciar şi transferul, iniţial, al mai multor sute de condamnaţi către alte locaţii, până la închiderea întregii unităţi. CPT împărtăşeşte opinia autorităţilor române, potrivit căreia nu ar fi deloc util să se investească într-o renovare a structurilor unităţii. În această situaţie, trebuie luate măsuri prioritare pentru a pune în aplicare cât de repede posibil proiectul de construcţie menţionat anterior.
Atât timp cât locaţia actuală rămâne în folosinţă, Comitetul recomandă să fie luate măsuri imediate în Penitenciarul Bucureşti-Jilava astfel încât rata de ocupare în celule a deţinuţilor calificaţi drept periculoşi să fie redusă în mod semnificativ, iar toţi deţinuţii să dispună de un pat, de saltele şi pături curate. De asemenea, nivelul de igienă din celule trebuie ameliorat.”
2. Raport de monitorizare a României de către Comisarul pentru Drepturile Omului
16. Redactat în urma unei vizite efectuate în România de către membrii Biroului Comisarului pentru Drepturile Omului între 13-17 septembrie 2004, acest raport, publicat la 29 martie 2006, prezintă informaţii cu privire la Penitenciarul Bucureşti-Jilava.
17. Raportul consideră condiţiile de detenţie în această unitate ca fiind „deosebit de dificile”, iar situaţia ca fiind „alarmantă”. Se subliniază în raport că „toate instalaţiile erau uzate, ferestrele incapabile să filtreze frigul, iar mobilierul foarte vechi”.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 3 DIN CONVENŢIE
18. Reclamantul se plânge, în două scrisori din 22 decembrie 2003 şi din 12 martie 2008, de condiţiile de detenţie din Penitenciarul Bucureşti-Jilava (frig glacial, condiţii de igienă etc.) care i-ar fi cauzat o pareză permanentă a mâinii stângi. Acesta invocă, în esenţă, art. 3 din Convenţie, redactat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
19. Guvernul respinge acest argument.
A. Cu privire la admisibilitate
20. Guvernul susţine inadmisibilitatea acestui capăt de cerere afirmând că reclamantul ar fi putut introduce o acţiune în despăgubiri pe baza dispoziţiilor de drept comun privind răspunderea civilă delictuală (art. 998-999 C. civ.) sau o plângere împotriva Administraţiei Penitenciarului Jilava, în conformitate cu art. 267 şi 2671 C. pen. şi cu OUG nr. 56/2003, înlocuită prin Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, ale cărei dispoziţii interzic, în general, relele tratamente şi tortura. Ultimele două acte normative garantau, de asemenea, dreptul de a primi asistenţă medicală gratuită în închisoare. În această privinţă, Guvernul prezintă câteva hotărâri judecătoreşti care datează din 2007 şi care se referă în special la lipsa îngrijirilor medicale corespunzătoare în închisoare, una dintre acestea examinând aspectul respectiv împreună cu condiţiile de detenţie.
21. De asemenea, Guvernul consideră că acest capăt de cerere, introdus la 22 decembrie 2003, este tardiv în ceea ce priveşte o parte din perioadele pe parcursul cărora reclamantul a fost deţinut în Penitenciarul Bucureşti-Jilava. Astfel, potrivit acestuia, Curtea ar trebui să îşi limiteze examinarea la detenţia reclamantului în această închisoare de la 13 noiembrie 2003 la 25 mai 2005 (ca urmare a transferului persoanei în cauză în Penitenciarul Bacău la 5 martie 2003) şi de la 16 noiembrie 2006 la 16 iunie 2008 (având în vedere că, între 6 şi 16 noiembrie 2006, persoana în cauză a fost spitalizată la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Rahova).
22. Reclamantul nu a prezentat observaţii în această privinţă.
23. În ceea ce priveşte excepţia Guvernului întemeiată pe neepuizarea căilor de atac, Curtea observă că respectivul capăt de cerere al reclamantului se referă la condiţiile materiale de detenţie, care ar fi, de altfel, la originea unei pareze, şi nu la lipsa îngrijirilor medicale corespunzătoare din închisoare. Aceasta reaminteşte că a respins deja o excepţie similară, hotărând că, având în vedere particularitatea unui asemenea capăt de cerere, nu exista o cale de atac efectivă care putea fi epuizată de către reclamant (Petrea împotriva României, nr. 4792/03, pct. 37, 29 aprilie 2008 şi Brânduşe împotriva României, nr. 6586/03, pct. 37 şi 40, 7 aprilie 2009). Argumentele Guvernului nu pot conduce, în speţă, la o concluzie diferită.
24. În ceea ce priveşte tardivitatea acestui capăt de cerere, Curtea face referire la criteriile de aplicabilitate a regulii de şase luni în cauzele privind condiţiile de detenţie (a se vedea, printre altele, Brânduşe, citată anterior, pct. 41-42) şi observă că reclamantul a formulat şi a completat capătul său de cerere în scrisorile din 22 decembrie 2003 şi 12 martie 2008. Curtea este de acord cu Guvernul şi consideră că, în ceea ce priveşte prima perioadă de detenţie a persoanei în cauză în Penitenciarul Bucureşti-Jilava, situaţia continuă reprezentată de condiţiile de detenţie pretinse a încetat în martie 2003 prin transferul reclamantului într-un alt penitenciar ale cărui condiţii nu au fost denunţate. Prin urmare, capătul de cerere privind condiţiile de detenţie anterioare datei de 13 noiembrie 2003, inclusiv cele care se află la originea parezei apărute în 2000, trebuie respins ca fiind tardiv. În schimb, Curtea nu se poate pronunţa în sensul că spitalizarea reclamantului timp de zece zile în noiembrie 2006 la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Rahova într-o perioadă în care ispăşea a doua pedeapsă cu închisoarea la Penitenciarul Bucureşti-Jilava trebuia considerată ca punând capăt situaţiei continue pretinse, având în vedere scurta durată a spitalizării şi faptul că persoana în cauză s-a întors în Penitenciarul Bucureşti-Jilava din care plecase.
25. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar să se respingă excepţia de neepuizare a căilor de atac ridicată de Guvern şi să se admită excepţia întemeiată pe tardivitatea acestui capăt de cerere, în măsura în care aceasta se referă la perioada de detenţie din Penitenciarul Bucureşti-Jilava anterioară datei de 13 noiembrie 2003. În consecinţă, acest ultim capăt de cerere trebuie respins pentru nerespectarea termenului de şase luni, în conformitate cu art. 35 § 1 şi 4 din Convenţie. De asemenea, Curtea constată că celălalt capăt de cerere întemeiat pe condiţiile de detenţie din penitenciarul citat nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie şi, în plus, subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
26. Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii în materie. Făcând trimitere la descrierea condiţiilor de detenţie comunicate, acesta susţine că respectivele condiţii de detenţie a reclamantului erau conforme cu cerinţele art. 3 din Convenţie şi că persoana în cauză nu a adus dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale. Guvernul adaugă că raportul CPT privind Penitenciarul Bucureşti-Jilava este anterior cu patru ani introducerii cererii de către reclamant şi că, între timp, au fost efectuate sau proiectate lucrări de renovare (după cum CPT constatase deja în 1999 în legătură cu secţia V a penitenciarului).
27. În esenţă, reclamantul îşi reiterează afirmaţiile.
28. În primul rând, Curtea reaminteşte că art. 3 din Convenţie impune statului să se asigure că orice prizonier este deţinut în condiţii compatibile cu respectarea demnităţii umane, că modalităţile de executare nu supun persoana în cauză unei suferinţe sau unei încercări de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că, ţinând seama de cerinţele practice din închisoare, sănătatea şi confortul prizonierului sunt asigurate în mod corespunzător [Kudła împotriva Poloniei (GC), nr. 30210/96, pct. 92-94, CEDO 2000-XI]. În cazul evaluării condiţiilor de detenţie, trebuie să se ţină seama de efectele cumulate ale acestora, precum şi de afirmaţiile specifice ale reclamantului (Dougoz împotriva Greciei, nr. 40907/98, pct. 46, CEDO 2001-II).
29. Curtea subliniază că reclamantul se plânge de condiţiile materiale, în special de condiţiile de igienă, în cursul detenţiei sale în Penitenciarul Bucureşti-Jilava pe o perioadă de mai mulţi ani (din noiembrie 2003 până în mai 2005 şi din septembrie 2006 până în iunie 2008). De asemenea, Curtea observă că, în conformitate cu informaţiile prezentate de către părţi şi pe baza rapoartelor din partea CPT, a constatat deja încălcări ale art. 3 din Convenţie în cauze similare în care reclamanţii denunţau condiţiile materiale de detenţie din mai multe închisori din România, în special în ceea ce priveşte suprapopularea şi, în subsidiar, condiţiile de igienă (a se vedea, printre altele, Bragadireanu, citată anterior, şi Măciucă împotriva României, nr. 25763/03, 26 mai 2009).
30. În speţă, Curtea constată că anumite aspecte ale condiţiilor de detenţie a reclamantului în Penitenciarul Bucureşti-Jilava fac obiectul unei dispute între părţi. Cu toate acestea, Curtea consideră că, chiar şi astfel, este în măsură să facă o apreciere a cauzei întemeindu-se pe argumentele părţilor şi pe rapoartele în care sunt descrise condiţiile de detenţie din penitenciarul în cauză (supra, pct. 13-17). În ceea ce priveşte detenţia reclamantului în acest penitenciar între noiembrie 2003 şi mai 2005, Curtea observă că persoana în cauză a fost închisă în secţia IV a penitenciarului rezervată deţinuţilor calificaţi drept „periculoşi” (supra, pct. 9). Or, cu privire la acest aspect, în mod unanim, rapoartele rezultate din vizitele CPT din februarie 1999 şi iunie 2006 şi ale Biroului Comisarului pentru Drepturile Omului din septembrie 2004 califică drept „mizere”, „alarmante” sau „copleşitoare” condiţiile de detenţie, în special în această parte a penitenciarului: celule murdare sau chiar infestate cu insecte parazite, în care solul şi pereţii erau unsuroase şi acoperite cu mucegai din cauza umidităţii permanente care se infiltra în acestea, şi având „toalete parţial separate prin pereţi”, „ferestre incapabile să filtreze frigul” şi instalaţii uzate. Astfel cum observă CPT în rapoartele sale, Curtea nu poate să nu ţină seama de faptul că această situaţie privind sănătatea era exacerbată de o puternică suprapopulare, ceea ce reiese, de altfel, şi din informaţiile prezentate de Guvern. Prin urmare, este necesar să se constate că descrierea condiţiilor în cauză de către Guvern ca fiind conforme cu cerinţele art. 3 nu este susţinută de probe şi este dezminţită prin rapoartele menţionate anterior (a se vedea, mutatis mutandis, Todor Todorov împotriva Bulgariei, nr. 50765/99, 5 aprilie 2007 şi Ghavtadze împotriva Georgiei, nr. 23204/07, pct. 93, 3 martie 2009).
31. Curtea nu poate să ajungă la constatări diferite în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie a reclamantului între noiembrie 2006 şi iunie 2008 în alte secţii ale Penitenciarului Bucureşti-Jilava. Cu acest titlu este suficient să se observe că, în ultimul raport al CPT, citat anterior, aceste condiţii sunt descrise ca fiind relativ similare în întregul penitenciar şi sunt calificate drept „extrem de mediocre” chiar de conducerea închisorii, într-o asemenea măsură încât renovarea globală a structurii închisorii apărea ca fiind inutilă, iar închiderea sa iminentă (supra, pct. 15). Este necesar să se adauge că, şi pentru această perioadă, suprapopularea în celule, mult superioară – potrivit informaţiilor prezentate de Guvern – normelor considerate acceptabile de jurisprudenţa Curţii şi de CPT, a înrăutăţit şi mai mult cu siguranţă aceste condiţii de detenţie (supra, pct. 9 şi 15 şi, printre altele, Gagiu împotriva României, nr. 63258/00, pct. 77, 24 februarie 2009).
32. Curtea admite că, în speţă, nimic nu indică faptul că a existat într-adevăr intenţia de a-l umili sau înjosi pe reclamant. Cu toate acestea, absenţa unui astfel de scop nu poate exclude o constatare a încălcării art. 3. Curtea consideră că respectivele condiţii de detenţie, pe care reclamantul a trebuit să le suporte o perioadă considerabilă de timp, l‑au supus pe acesta unei încercări de o intensitate care depăşea nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei.
33. În concluzie, Curtea consideră că efectele cumulate ale condiţiilor materiale de detenţie şi ale duratei acesteia au depăşit, în cazul reclamantului, nivelul de suferinţă inerent oricărei detenţii şi, în consecinţă, constituie un tratament contrar art. 3 din Convenţie.
34. Prin urmare, a fost încălcată această dispoziţie.
II. CU PRIVIRE LA CELELALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI
35. În cele din urmă, reclamantul se plânge de caracterul nelegal al menţinerii arestării sale preventive între 2 martie 2000 şi condamnarea sa din 2001, ca urmare a absenţei sale şi a celei a unui avocat numit din oficiu cu ocazia şedinţei citate anterior privind prelungirea acestei măsuri, ceea ce are, de asemenea, ca efect nerespectarea dreptului său la imagine şi a dreptului său de a locui aproape de familia sa. În esenţă, acesta invocă art. 5 § 1 şi art. 8 din Convenţie.
36. Mai întâi, Curtea observă că faptele care se află la originea capetelor de cerere ale reclamantului au avut loc în cadrul şedinţei din 2 martie 2000. Întrucât cererea a fost introdusă la 22 decembrie 2003, şi anume după mai mult de şase luni, reiese că acest capăt de cerere este tardiv şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 1 şi 4 din Convenţie.
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
37. Art. 41 din Convenţie prevede:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
38. Reclamantul solicită 2 500 000 euro (EUR) cu titlu de „despăgubiri civile şi morale” pentru prejudiciul suferit datorită condiţiilor de detenţie, a parezei la mâna stângă şi a arestării preventive ilegale.
39. Guvernul contestă pretenţiile reclamantului, apreciind în orice caz excesivă cererea cu titlu de prejudiciu moral, ţinând seama de jurisprudenţa Curţii.
40. Curtea consideră că reclamantul a suferit cu siguranţă un prejudiciu moral ca urmare a faptului că a fost supus unor tratamente contrare art. 3 din Convenţie pe parcursul perioadei de detenţie relevante în speţă din cadrul Penitenciarului Bucureşti-Jilava, prejudiciu care nu poate fi reparat doar prin constatarea încălcării. În consecinţă, aceasta hotărăşte că este necesar să i se acorde 5 000 euro cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecată
41. Reclamantul nu solicită nicio sumă pentru cheltuielile de judecată.
C. Dobânzi moratorii
42. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA,
1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe condiţiile de detenţie a reclamantului în Penitenciarul Bucureşti-Jilava din noiembrie 2003 până în mai 2005 şi din septembrie 2006 până în iunie 2008, şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie;
3. Hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 5 000 EUR (cinci mii euro), care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 13 octombrie 2009, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.
Santiago Quesada Josep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy