CASE OF EWEIDA AND OTHERS v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian Translation] legal summary by the COE Human Rights Trust Fund

Avrupa İnsan Hakları Mahkemesi

Karar Metni

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

Notă informativă privind cauza nr. 159 din faţa Curţii

Ianuarie 2013

Eweida şi alţii c. Regatului Unit - 48420/10, 36516/10, 51671/10 et al.

Hotărârea 15.1.2013 [Secţiunea IV]

Articolul 9

Articolul 9-1

Manifestarea religiei sau a convingerilor

Măsuri disciplinare împotriva angajaţilor care au purtat simboluri religioase (cruci) la locul de muncă sau care au refuzat să îndeplinească sarcini pe care le considerau incompatibile cu convingerile lor religioase: încălcare; nicio încălcare

Articolul 14

Discriminare

În fapt – Toţi cei patru reclamanţi erau creştini practicanţi care s-au plâns că dispoziţiile de drept intern nu le-au protejat dreptul lor de a-şi manifesta convingerile religioase în mod adecvat. Primul dintre reclamanţi, dna Eweida, angajată a British Airways, precum şi cel de-al doilea, dna Chaplin, asistentă medicală la secţia de geriatrie, s-au plâns că angajatorii lor le-au impus restricţii asupra portului crucii la vedere în timpul programului de lucru. Cel de-al treilea reclamant, dna Ladele, ofiţer de stare civilă care înregistra naşterile, decesele şi căsătoriile, precum şi cel de-al patrulea reclamant, dl McFarlane, consilier de terapie sexuală confidenţială şi de relaţii de cuplu, s-au plâns că au fost concediaţi pentru că au refuzat să îndeplinească anumite sarcini pe care le considerau ca ignorând comportamentul homosexual, o practică pe care ei o considerau ca fiind incompatibilă cu convingerile lor religioase.

În drept – Articolul 9 privit individual şi/sau combinat cu articolul 14: Există o jurisprudenţă a Curţii care stabileşte faptul că, în cazul în care o persoană este în măsură să evite o limită impusă libertăţii sale de a-şi manifesta religia sau convingerile, nu există nicio ingerinţă asupra dreptului consacrat la articolul 9 § 1 şi, prin urmare, limita nu trebuie justificată în temeiul articolului 9 § 2. Cu toate acestea, dată fiind importanţa libertăţii de religie într-o societate democratică, Curtea a considerat că acolo unde o persoană se plânge de limitarea libertăţii de religie la locul de muncă, mai degrabă decât să considere că posibilitatea de a-şi schimba locul de muncă ar împiedica orice ingerinţă asupra acestui drept, abordarea potrivită ar fi să se cântărească această posibilitate în balanţa de ansamblu, când se stabileşte dacă restricţia era sau nu proporţională.

Acolo unde, aşa ca în cazurile primului şi celui de-al patrulea reclamant, actele contestate au fost efectuate de companii private şi nu erau, prin urmare, direct imputabile statului-pârât, Curtea trebuie să ia în considerare problema în termeni de obligaţie pozitivă a autorităţilor statale de a asigura drepturile consacrate de articolul 9 tuturor celor aflaţi sub jurisdicţia lor.

În privinţa principiilor aplicabile în temeiul articolului 14 din Convenţie, dacă, în general, pentru apariţia unei probleme, este necesară existenţa unui tratament diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii analoage sau semnificativ similare, dreptul de a nu fi discriminat este încălcat de asemenea când statul, fără vreo justificare obiectivă şi rezonabilă, nu reuşeşte să ofere un tratament diferit persoanelor aflate în situaţii semnificativ diferite. Asemenea acte sunt discriminatorii dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăresc un scop legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

(a) Primul reclamant – Curtea a fost de acord că insistenţa primului dintre reclamanţi de a purta crucea la vedere, la locul de muncă, constituia o manifestare a convingerilor sale religioase, iar refuzul British Airways de a-i permite continuarea activităţii sale în acel post, în perioada septembrie 2006 şi februarie 2007, purtând crucea la vedere, a echivalat cu o ingerinţă în dreptul său de a-şi manifesta religia. Din moment ce ingerinţa nu era direct imputabilă statului, Curtea a analizat dacă statul şi-a respectat obligaţia pozitivă decurgând din articolul 9.

Curtea nu a considerat că lipsa unei protecţii exprese în dreptul intern al Regatului Unit care să reglementeze portul de haine şi simboluri cu caracter religios la locul de muncă a însemnat, în sine, că dreptul de a-şi manifesta religia a fost încălcat, din moment ce problemele au putut fi şi au fost avute în vedere de către instanţele naţionale în contextul cererilor privind discriminarea introduse de către reclamanţi.

Scopul codului vestimentar al British Airways, şi anume cel de a induce o anumită imagine a companiei şi de a promova recunoaşterea brandului şi personalului său, era unul legitim. Cu toate acestea, instanţele naţionale au acordat acestui scop o prea mare însemnătate. Crucea primului dintre reclamanţi era purtată discret şi nu putea să-i diminueze din ţinuta profesională. Nu a existat nicio dovadă potrivit căreia portul de alte obiecte de vestimentaţie religioasă anterior autorizate, precum turbanele sau hijab-urile, de către alţi angajaţi, au avut un impact negativ asupra brandului sau imaginii British Airways.

Mai mult, faptul că această companie şi-a amendat codul vestimentar în favoarea portului bijuteriilor cu o simbolistică religioasă la vedere a demonstrat că interzicerea anterioară nu era de o importanţă crucială.

Prin urmare, aşa cum nu a existat nicio dovadă a unei reale încălcări a intereselor celorlalţi, autorităţile naţionale au eşuat în a proteja suficient dreptul primului dintre reclamanţi de a-şi manifesta religia, prin încălcarea obligaţiei pozitive decurgând din articolul 9. Nu a fost necesară o examinare separată a capătului de cerere în temeiul articolului 14 combinat cu articolul 9.

Concluzie: încălcare, în cazul primului dintre reclamanţi (cinci voturi la două).

(b) Al doilea reclamant – Curtea a fost de acord că hotărârea celui de-al doilea reclamant de a purta o cruce la locul de muncă a fost o manifestare a convingerilor sale religioase şi că refuzul autorităţii pentru sănătate de a-i permite să rămână pe postul de asistentă medicală dacă mai continua să poarte crucea a reprezentat o ingerinţă în libertatea sa de a-şi manifesta religia.

Restricţia în discuţie a urmărit un scop legitim, şi anume cel de a proteja sănătatea şi siguranşa asistentelor medicale şi a pacienţilor. Dovada a fost că managerii celui de-al doilea reclamant considerau că a existat riscul ca un pacient tulburat ar fi putut profita şi trage de lanţ cu riscul accidentării, sau că acea cruce s-ar fi balansat înainte şi ar fi putut intra, de exemplu, în contact cu o rană deschisă. Prin urmare, motivul care a stat la baza acestei restricţii a fost, fireşte, de o importanţă mai mare decât în cazul primului dintre reclamanţi. A mai existat şi dovada că unei altei asistente medicale de religie creştină i-a fost solicitată înlăturarea crucii şi a lanţului; unor două asistente Sikh li s-a spus că nu pot purta brăţări sau kirpane; hijab-urile care nu erau strânse erau intezise. Celui de-al doilea reclamant i s-a acordat posibilitatea să-şi poarte crucea prinsă cu o agrafă de uniforma sa, sau ascunsă de un guler înalt sub tunica sa, dar aceasta nu a considerat că propunerile ar consona suficient cu ale sale convingeri religioase.

Era un domeniu în care autorităţilor naţionale li s-a acordat o largă marjă de apreciere. Managerii de spital erau mai îndreptăţiţi să ia decizii cu privire la siguranţa medicală decât o instanţă, mai ales o instanţă internaţională căreia nu i s-au prezentat probe directe. Prin urmare, Curtea nu a putut constata că măsurile în discuţie erau disproporţionate şi că ingerinţa în libertatea celui de-al doilea reclamant de a-şi manifesta religia era necesară într-o societate democratică. Nu a existat aşadar vreo încălcare a articolului 9 privit individual sau combinat cu articolul 14.

Concluzie: nicio încălcare în cazul celui de-al doilea reclamant (unanimitate).

(c) Al treilea reclamant – Era clar că obiecţia celui de-al treilea reclamant de a participa la înregistrarea parteneriatelor civile dintre persoanele de acelaşi sex era direct motivată de convingerile sale religioase. Evenimentele în discuţie intrau astfel sub incidenţa articolului 9 şi a articolului 14. Comparaţia relevantă în acest caz era un ofiţer de stare civilă fără obiecţii religioase cu privire la uniunile de acelaşi sex. Curtea a acceptat că cerinţa autorităţii locale ca toţi ofiţerii de stare civilă care înregistrează naşterile, căsătoriile şi decesele să înregistreze şi parteneriatele civile a avut un impact deosebit, în sens negativ, asupra sa, din cauza convingerilor sale religioase. Cerinţa urmărea scopul legitim al protecţiei egalităţii de şanse în cazul celor de o orientare sexuală diferită. În stabilirea proporţionalităţii măsurilor, s-au reţinut consecinţele serioase în cazul celui de-al treilea reclamant: aceasta a considerat că nu a avut de ales altceva în afară de acţiunea disciplinară, atunci când a fost desemnată să înregistreze parteneriatele civile şi, în consecinţă, şi-a pierdut locul de muncă. Mai mult, nu s-a putut spune că atunci când a devenit parte a contractului de muncă, ea a renunţat în mod special la dreptul de a-şi manifesta convingerile religioase obiectând la înregistrarea parteneriatelor civile de către persoana sa, din moment ce această cerinţă a fost adăugată de către angajatorul său la o dată ulterioară.

Cu toate acestea, de cealaltă parte, politica autorităţii locale urmărea asigurarea drepturilor celorlalţi, drepturi protejate, de asemenea, de Convenţie, Curtea acordând autorităţilor naţionale o largă marjă de apreciere în stabilirea echilibrului dintre drepturile concurente ale Convenţiei. În toate circumstanţele, Curtea nu a considerat că autoritatea locală angajatoare care a iniţiat procedurile disciplinare sau că instanţele naţionale care au respins cererea celui de-al treilea reclamant privind discriminarea au depăşit limitele marjei de apreciere ce le-a fost acordată. Nu a existat, aşadar, vreo încălcare a articolului 14 combinat cu articolul 9.

Concluzie: nicio încălcare în cazul celui de-al treilea reclamant (cinci voturi la două).

(d) Al patrulea reclamant – Angajat fiind al unei companii private a cărei politică le solicita angajaţilor furnizarea de servicii pentru cuplurile hetero şi homosexuale în mod egal, cel de-al patrulea reclamant a refuzat să ofere servicii de consiliere psiho-sexuală pentru cuplurile de acelaşi sex. Drept urmare, împotriva sa au fost iniţiate proceduri disciplinare.

Curtea a admis că obiecţia celui de-al patrulea reclamant a fost direct motivată de convingerile sale creştin-ortodoxe cu privire la căsătorie şi relaţiile sexuale şi a apreciat că refuzul său de a oferi consiliere cuplurilor de homosexuali a semnificat o manifestare a religiei şi convingerilor sale. Statul a avut astfel o obligaţie pozitivă de a-i proteja drepturile, impusă de articolul 9.

În constatarea îndeplinirii obligaţiei pozitive prin asigurarea unui just echilibru între interesele concurente, Curtea a avut în vedere că pierderea locului său de muncă a constituit o sancţiune severă cu grave consecinţe pentru cel de-al patrulea reclamant. De cealaltă parte, el s-a înscris în mod voluntar la programul de formare post-universitară de consiliere psiho-sexuală iniţiat de angajatorul său, ştiind că acesta din urmă promova o politică a egalităţii de şanse şi că o eventuală triere a clienţilor pe motive de orientare sexuală nu ar fi fost posibilă.

De vreme ce decizia unei persoane de a deveni parte a unui contract de muncă şi de a-şi asuma responsabilităţi despre care ştia că vor avea impact asupra libertăţii sale de manifestare a convingerilor religioase nu era determinantă pentru întrebarea dacă a existat sau nu o ingerinţă în drepturile garantate de articolul 9, era o chestiune de punere în balanţă, în stabilirea justului echilibru.

Cu toate acestea, cel mai important factor ce trebuia luat în considerare era dacă acţiunea angajatorului a fost destinată să asigure implementarea politicii sale de oferire a serviciilor, fără discriminare. Autorităţile statale au beneficiat prin urmare de o largă marjă de apreciere în stabilirea echilibrului dintre dreptul celui de-al patrulea reclamant de a-şi manifesta convingerile religioase şi interesul angajatorului de a asigura drepturile celorlalţi. În toate circumstanţele, Curtea nu a considerat că această marjă de apreciere a fost depăşită. Prin urmare, nu a existat vreo încălcare a articolului 9 privit individual sau combinat cu articolul 14.

Concluzie: nicio încălcare în cazul celui de-al patrulea reclamant (unanimitate).

Articolul 41: EUR 2,000 pentru primul reclamant cu titlu de prejudiciu moral.

Apăsați aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudența Curții

Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.

Full & Egal Universal Law Academy