©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
în Cauza FARA împotriva României
(Cererea nr. 30142/03)
Strasbourg
14 februarie 2008
Devenită definitivă la 14.05.2008
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Fara împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Boštjan M. Zupančič, preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Elisabet Fura-Sandström,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
David Thór Björgvinsson,
Ineta Ziemele, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 24 ianuarie 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 30142/03, introdusă împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, doamna Iris Melania Fara (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 11 august 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentată de dl. Bogdan Horaţiu Suciu, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de domnul Răzvan-Horaţiu Radu, agent al Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 2 martie 2006 Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3, ea a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a născut în anul 1968 şi locuieşte la Bucureşti.
5. În 1950, în virtutea decretului 92/1950, imobilul situat în strada Cotroceni nr. 16 , în Boureşti, format dintr-o casă cu mai multe apartamente şi din terenul aferent, ce aparţinuse bunicului reclamantei, a făcut obiectul unei naţionalizări.
6. La 29 octombrie 1998, ca urmare a unei acţiuni în revendicare imobiliară, reclamanta a obţinut o decizie definitivă constatând ilegalitatea naţionalizării imobilului menţionat mai sus şi ordonând autorităţilor să i-l restituie dânsei şi mătuşii acesteia.
7. În ciuda recunoaşterii judiciare definitive a dreptului său de proprietate, reclamanta s-a văzut în imposibilitatea de a-şi recupera bunul integral căci, în virtutea legii nr. 112/1995, Statul vânduse în 1997, trei apartamente locatarei care le ocupa.
8. La 27 octombrie 1999, reclamanta şi mătuşa acesteia au solicitat tribunalelor să constate nulitatea vânzării apartamentelor menţionate mai sus. Acestea susţineau că Statul acaparase aceste apartamente în mod abuziv şi ilegal şi că nu putea fi proprietarul legitim al acestora şi, în consecinţă, nu putea să le vândă în mod legal.
9. În timpul procedurii, printr-o tranzacţie judiciară din 16 ianuarie 2003 reclamanta şi mătuşa acesteia şi-au împărţit imobilul litigios. Lotul atribuit reclamantei conţinea, printre altele, apartamentul nr. 2 de 54,92 m² şi terenul aferent.
10. La emiterea procedurii, printr-o decizie din 18 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, recunoscând dreptul de proprietate al reclamantei, i-a respins acţiunea acesteia în ceea ce privea apartamentul nr. 2 şi terenul aferent pe motiv că locatarul era cumpărător de bună credinţă. Curtea de apel nu a acordat nici o despăgubire reclamantei.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE
1. Prevederile legale şi jurisprudenţa internă pertinente sunt descrise în hotărârile Brumărescu c. României ([GC], no 28342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, alineatele 31-33), Străin şi alţii c. României (no 57001/00, CEDO 2005-VII, alineatele 19‑26) şi Păduraru c. României (no 63252/00, alineatele 38‑53, 1 decembrie 2005).
2. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile acaparate în mod abuziv de Stat între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989 a fost modificată prin legea 247 publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2005. Noua lege măreşte formele de indemnizaţie permiţând beneficiarilor să aleagă între o compensaţie sub formă de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formă de despăgubire pecuniară echivalând cu valoarea comercială a bunului care nu poate fi restituit în natură la momentul acordării sumei.
3. Dispoziţiile pertinente ale legii nr. 10/2001 (republicată) aşa cum au fost modificate de legea 247/2005 sunt următoarele :
Articolul 1
« 1. Imobilele pe care Statul (...) şi le-a însuşit în mod abuziv între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989, precum şi cele luate de Stat în virtutea no 139/1940 privind exproprierile forţate, şi încă nerestituite, vor face obiectul unei restituiri în natură .
2. Dacă restituirea în natură nu este posibilă, pot fi adoptate măsurile de echivalenţă prin reparare. Poate fi vorba de alte bunuri sau servicii (...), cu acordul solicitantului, sau de o despăgubire pecuniară acordată în conformitate cu dispoziţiile speciale privind plata despăgubirilor pentru bunurile imobile achiziţionate în mod abuziv.
(...) »
Articolul 10
« 1) Atunci când clădirile intrate în patrimoniul statului în mod abuziv au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură este hotărâtă pentru terenul liber şi pentru construcţiile care nu au fost demolate, în timp ce măsuri reparatoare prin echivalenţă vor fi stabilite pentru terenurile ocupate şi pentru construcţiile demolate.
(...)
8) Valoarea construcţiilor pe care statul şi le-a apropriat în mod abuziv şi care au fost demolate este determinată în funcţie de valoarea acestora estimată în bani la data la care administraţia decide supra cererii, stabilită în funcţie de normele internaţionale de evaluare începând cu informaţiile aflate la dispoziţia evaluatorilor.
9) Valoarea construcţiilor care nu au fost demolate şi a terenurilor aferente acestora pe care statul şi le-a apropriat în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură este determinată în funcţie de valoarea acestora estimată în bani la data la care administraţia hotărăşte asupra cererii, în conformitate cu normele internaţionale de evaluare. »
Articolul 20
« 1) Persoanele care au primit despăgubiri în virtutea legii 112/1995 pot, exceptând cazul în care imobilul a fost vândut [unor terţe persoane ] înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, să solicite restituirea în natură, cu atribuţia pentru acestea de a rambursa suma primită cu titlu de despăgubire, corectată în funcţie de rata inflaţiei.
2) În cazul în care imobilul a fost vândut [unor terţe persoane] în condiţiile prevăzute de legea 112/1995 (...), reclamanta are dreptul la măsuri de reparare prin echivalenţă , în suma valorii estimate în bani a imobilului, incluzând terenul şi construcţiile, determinată în conformitate cu normele internaţionale de evaluare. Atunci când solicitantul a primit despăgubiri în virtutea legii 112/1995, acesta are dreptul la diferenţa dintre valoarea estimată în bani a bunului şi suma primită cu titlul aşa-ziselor despăgubiri, corectată în funcţie de rata inflaţiei.
(...) »
4. articolele 13 şi 16 ale titlului VII din legea 247/2005, de asemenea pertinente în prezenta afacere, sunt următoarele :
Articolul 13
« 1) în vederea stabilirii sumei finale a despăgubirilor de acordat în funcţie de prezenta lege, va fi creată o Comisie centrală pentru despăgubiri, denumită în continuare Comisia centrală, plasată sub autoritatea Primului ministru (...)
Articolul 16
« 1) Deciziile emise de autorităţile competente pentru a restitui bunul care menţionează sumele cu titlu de despăgubire (...) vor fi trimise la secretariatul Comisiei centrale cel mai târziu la 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
2) Cererile de restituire depuse în virtutea legii 10/2001 (...) care nu au primit răspuns la momentul intrării în vigoare a legii vor fi trimise (...) către secretariatul Comisiei Centrale (...) într-un termen de 10 zile începând cu data emiterii deciziilor autorităţilor competente pentru restituirea bunului.
5) Secretariatul Comisiei centrale va întocmi lista cu dosarele menţionate la alineatele 1 şi 2 în care cererea de restituire în natură a fost respinsă. Aceste dosare vor fi apoi transmise către autoritatea însărcinată cu evaluarea, care va redacta raportul de evaluare.
6) (...) Autoritatea însărcinată cu evaluarea va redacta raportul de evaluare în funcţie de procedura prevăzută în acest scop şi îl va transmite Comisie Centrale. Raportul va conţine suma despăgubirii de acordat..
7) Pe baza raportului de evaluare, Comisia centrală va pronunţa decizia de acordare de despăgubire sau va retrimite dosarul pentru o nouă evaluare. »
5. Funcţionarea societăţii pe acţiuni « Proprietatea » este descrisă în cauza Radu c. României (no 13309/03, alineatele 18‑20, 20 iulie 2006).
6. Legea no 247/2005 a fost modificată în ultimul rând prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2007 şi privind accelerarea procedurii de indemnizare pentru imobilele preluate abuziv de către stat.
Conform articolului 181 din titlul I al ordonanţei , atunci când Comisia centrală a decis acordarea de despăgubiri din care suma nu depăşeşte 500 000 de lei noi (« RON »), beneficiarii pot opta între acţiuni la « Proprietatea » şi acordarea de despăgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500 000 RON, interesaţii pot reclama despăgubiri pecuniare în valoare de 500 000 RON, şi le vor fi acordate acţiuni la « Proprietatea » pentru diferenţă.
Conform articolului 7 din titlul II al ordonanţei, în cele şase luni începând de la intrarea în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare a societăţii gerante a « Proprietatea ».
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1
17. Invocând articolul 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge că a suferit o atingere a dreptului său cu privire la respectarea bunului său, în baza deciziilor tribunalelor interne care, constatând ilegalitatea naţionalizării şi absenţa titlului de proprietate valabil al Statului asupra imobilului în chestiune, au validat vânzarea de către stat a unui apartament din acest imobil. Articolul 1 din Protocolul nr. 1 dispune următoarele :
« Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pe motivul utilităţii publice şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale de drept internaţional.
Prevederile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl deţin Statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii sau amenzi. »
A. Asupra admisibilităţii
18. Curtea constată că cererea nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate şi o declară aşadar admisibilă.
B. Asupra fondului
7. Guvernul nu contestă existenţa unei imixtiuni în dreptul reclamantei cu privire la respectarea bunurilor sale .
8. În al doilea rând, Guvernul consideră că ar fi fost permis reclamantei să obţină o indemnizaţie în virtutea legii nr. 10/2001 modificată de legea nr. 247/2005, ceea ce răspunde cerinţelor articolului 1 din Protocolul nr. 1. Acesta consideră că în situaţii complexe precum cele în speţă, în care prevederile legislative au un impact economic asupra întregii ţări, autorităţile naţionale trebuie să beneficieze de o putere discreţionară nu doar pentru a alege măsurile vizând garantarea respectării drepturilor patrimoniale dar si pentru implementarea acestora. Acesta expune că ultima reformă în speţă , şi anume legea nr. 247/2005, aplică principiul acordării de despăgubiri echitabile şi neplafonate, fixate printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, şi accelerează procedura de restituire sau de indemnizaţie. Această lege prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilă, indemnizaţia se face prin emiterea titlurilor de participare într-un organism colectiv al valorilor mobiliare (Proprietatea), în valoarea bunului stabilit prin expertiză. Potrivit Guvernului, noul mecanism instituit de legea nr. 247/2005 asigură o indemnizaţie efectivă, conformă cu cerinţele Convenţiei.
9. Guvernul consideră că în orice stare de cauză o eventuală întârziere în acordarea unei indemnizaţii, în contextul unei despăgubiri neplafonate, nu tulbură echilibrul just de gospodărire între protecţia proprietăţii indivizilor şi cerinţele de interes general şi nu obligă reclamanta să suporte o sarcină excesivă.
10. Reclamanta prezintă că autorităţile au vândut bunul său pe care Statul l-a acaparat în mod abuziv în ciuda demersurilor sale pentru restituirea sa. Aceasta consideră în plus că drumul pe care Guvernul îl lasă să se întrevadă pentru obţinerea unei reparaţii, şi anume legea 10/2001, nu constituie un mijloc eficient şi trimite în acest scop la constatarea Curţii în cauzele Jujescu împotriva României (decizia din 29 iunie 2006, no 12728/03, alineatul 38), şi Toganel şi Gradinaru împotriva României (decizia din 29 iunie 2006, no 5691/03, alineatul 31). .
11. Curtea constată că reclamanta deţine o decizie definitivă şi irevocabilă ordonând autorităţilor să-i restituie bunul aflat în litigiu. Aşa cum Curtea a constatat deja (vezi cazul Strain menţionat mai sus alineatul 38) existenţa dreptului său de proprietate în virtutea numitei decizii definitive nu era condiţionată şi altor formalităţi .
12. Curtea reaminteşte că a decis de azi înainte că vânzarea de către Stat a unui bun al altuia unei terţe persoane de bună credinţă, chiar dacă este anterioară confirmării în justiţie în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, se analizează într-o privaţiune de proprietate. O astfel de privaţiune, combinată cu absenţa totală de indemnizaţie, este contrară articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Străin şi alţii menţionat mai sus, alineatele 39, 43 şi 59).
13. Pe deasupra, în cazul Păduraru menţionat mai sus, Curtea a constatat că Statul nu-şi respectase obligaţia pozitivă de a reacţiona în timp util şi cu coerenţă faţă de chestiunea de interes general pe care o reprezintă restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în virtutea decretelor de naţionalizare. Aceasta a considerat de asemenea că incertitudinea generală creată astfel se repercutase asupra reclamantei , care se văzuse în imposibilitatea de a recupera bunul său în timp ce dispunea de o decizie definitivă ce condamna Statul să i-l restituie (Păduraru, menţionat mai sus, alineatul 112).
14. În speţă, Curtea nu distinge motivul de a se îndepărta de cazurile menţionate mai sus, situaţia în fapt fiind evident aceeaşi. Aceasta constată că vânzarea de către Stat a apartamentului nr. 2 al reclamantei în virtutea legii nr. 112/1995, care nu permitea, cu toate acestea , vinderea bunurilor naţionalizate în mod ilegal, împiedică – încă şi astăzi – interesatul să beneficieze de dreptul său de proprietate recunoscut de o decizie definitivă şi irevocabilă.
15. În speţă, presupunând că o eventuală cerere a reclamantei în virtutea legii 10/2001 este admisibilă şi poate ocaziona o despăgubire, Curtea constată că Proprietatea nu funcţionează în prezent în mod susceptibil pentru a ajunge la acordarea efectivă a unei indemnizaţii către reclamant (vezi, printre alţii, cazurile Radu, menţionat mai sus, Gabriel c. României, nr. 35951/02, alineatul 31, 8 martie 2007 ; Săvulescu c. României, nr. 1696/03, alineatul 30, 12 iulie 2007). În plus, nici legea nr. 10/2001, nici legea nr. 247/2005 care o modifică nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza unei absenţe prelungite de indemnizare de către persoanele care, precum reclamanta , s-au văzut private de bunurile lor (Porteanu c. României, nr. 4596/03, alineatul 34, 16 februarie 2006).
16. Începând de atunci, Curtea consideră că faptul că reclamanta a fost privată de dreptul său de proprietate asupra bunului, combinat cu absenţa totală a indemnizării de mai mult de nouă ani, a făcut-o să îndure o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
17. Din acel moment a existat în speţă încălcarea acestei prevederi.
II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
30. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
« În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă. »
A. Prejudiciu
18. în formularul de cerere, reclamanta solicita, cu titlul de daune materiale, restituirea apartamentului asupra căruia a fost recunoscută drept proprietar prin decizia din 29 octombrie 1998 sau, în lipsa acestui lucru, acordarea sumei de 35 000 euro (EUR), reprezentând valoarea actuală a bunului. Printr-o scrisoare din 22 mai 2006, reclamanta a indicat că, pe baza unei expertize imobiliare, valoarea exprimată în bani a apartamentului era de 85 500 euro (EUR). Printr-o scrisoare din 3 octombrie 2007, reclamanta a mărit valoarea apartamentului la 130 000 euro (EUR), pe baza certificatelor unor agenţii imobiliare. Reclamanta solicită de asemenea valoarea chiriilor nepercepute în ultimii trei ani , pe care le-a cifrat la 18 000 EUR.
19. În cele din urmă, aceasta solicită 10 000 EUR cu titlul de daune morale pentru suferinţele cauzate de nerespectarea dreptului său de proprietate.
33. În ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul consideră că valoarea estimată în bani a imobilului în cauză este de 52 910 EURO, şi prezintă un raport de expertiză (aviz) în acest sens. De altfel, fiind vorba de cerere extrasă din lipsa de folosinţă, acesta solicită respingerea acesteia, trimiţând la jurisprudenţa Curţii asupra acestei chestiuni. In ceea ce priveşte daunele morale, Guvernul consideră că acestea ar fi compensate în mod suficient printr-o constatare a încălcării. Cu titlu subsidiar, Guvernul consideră că pretenţiile reclamantei sunt excesive.
204. Curtea reaminteşte că a concluzionat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei din pricina vânzării de către Stat a apartamentului reclamantei , combinată cu absenţa indemnizării.
21. Curtea consideră, în circumstanţele în speţă, că restituirea apartamentului litigios, aşa cum aceasta a fost ordonată prin sentinţa definitivă din 29 octombrie 1998, ar pune reclamanta pe cât posibil într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerinţele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.
22. În lipsa Statului pârât de a realiza o astfel de restituire în termen de trei luni începând din data în care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că va trebui să achite reclamantei, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare cu valoarea actuală a apartamentului.
23. În această privinţă, Curtea relevă o diferenţă importantă între valoarea bunului aşa cum a fost stabilită prin cele două expertize realizate de către părţi, diferenţă datorată îndeosebi metodelor tehnice utilizate. Ţinând cont de informaţiile de care dispune asupra preţului pieţei imobiliare locale şi de elementele furnizate de către părţi, Curtea estimează valoarea comercială actuală a bunului la 90 000 EUR.
24. în ceea ce priveşte sumele solicitate cu titlu de lipsă de folosinţă a bunului, calculate în raport cu preţul locaţiei acestui bun, Curtea nu va putea aloca nici o sumă cu acest titlu ţinând cont, pe de o parte, de faptul că aceasta a dispus restituirea bunului drept reparaţie în sensul articolului 41 din Convenţie şi, pe de altă parte, de faptul că acordarea unei sume cu acest titlu ar purta în speţă un caracter speculativ, posibilitatea şi randamentul unei locaţii depinzând de mai multe variabile. Cu toate acestea, aceasta va ţine cont de privarea de proprietate suferită de către reclamantă începând cu octombrie 1998 cu ocazia reparării prejudiciului moral (vezi, mutatis mutandis, Androne împotriva României, no 54062/00, alineatul 70, 22 decembrie 2004).
259. Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut provoca reclamantei suferinţe şi o stare de nesiguranţă care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării. Aceasta consideră că suma de 2 000 euro (EUR) reprezintă o reparare echitabilă a prejudiciului moral suferit de către reclamantă.
. B. Costuri şi cheltuieli
26. Reclamanta nu a formulat nici o cerere în acest sens.
27. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu obţine rambursarea cheltuielilor sale şi a costurilor de judecată decât în măsura în care a solicitat acest lucru. Aşadar, nu acordă în speţă reclamantei nici o sumă cu acest titlu.
C. Majorări de întârziere
42. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să restituie reclamantei apartamentul nr. 2 de 54,92 m2 şi terenul aferent, situate în strada Cotroceni nr. 16, în Bucureşti în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie;
b) că în lipsa unei astfel de restituiri, Statul pârât trebuie să achite reclamantei, în acelaşi termen de trei luni, 90 000 euro (nouăzeci de mii de euro) cu titlu de daune materiale;
c) că, în orice caz, Statul pârât trebuie să achite reclamantei 2 000 de euro (două mii de euro) în chip de prejudiciu moral;
d) că se cuvine să se adauge la sumele susmenţionate orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit asupra sumelor respective şi că sumele respective vor fi convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
e) că începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, sumele vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 14 februarie 2008, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupančič,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
Full & Egal Universal Law Academy