Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIA
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 51838/07
depusă de Eduard FEDOTOV
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 24 mai 2011 în cadrul unei camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 5 septembrie 2007,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Eduard Fedotov, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1937 şi care locuieşte în Chişinău.
A. Circumstanţele cauzei
2. Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de către reclamant, pot fi rezumate în felul următor.
3. Printr-o scrisoare din 30 ianuarie 2007, reclamantul a solicitat Consiliului Municipal Chişinău să-i acorde un spaţiu locativ în Chişinău. Consiliul Municipal nu a oferit nici un răspuns la scrisoarea reclamantului.
4. La 19 martie 2007, reclamantul a înaintat o acţiune în contencios administrativ împotriva Consiliului Municipal Chişinău, solicitând instanţei obligarea celui din urmă să-i răspundă la scrisoarea şi să-i acorde 9,000 lei moldoveneşti (MDL) cu titlu de prejudiciu moral.
5. La 20 aprilie 2007, Curtea de Apel a admis cererea reclamantului. Aceasta a obligat Consiliul Municipal să răspundă la scrisoarea reclamantului şi să-i acorde suma de MDL 200 (12 euro (EUR) la acea dată) în calitate de compensaţie pentru prejudiciul moral.
6. Prin decizia definitivă a Curţii Supreme de Justiţie din 11 iulie 2007, decizia judecătorească din 20 aprilie 2007 a fost menţinută.
7. Potrivit reclamantului, compensaţia bănească nu i-a fost plătită până în prezent. Din dosar nu reiese clar dacă Consiliul Municipal a executat decizia judecătorească în partea ce ţine de răspunsul la cererea reclamantului, şi, dacă a executat, când s-a întâmplat aceasta.
B. Dreptul intern relevant
8. Dreptul intern relevant a fost rezumat în hotărârea Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, ECHR 2004‑III (extrase)).
PRETENŢII
9. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, că autorităţile naţionale nu i-au plătit suma acordată de către instanţele judecătoreşti naţionale. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 13 al Convenţiei, că nu a beneficiat de un recurs intern efectiv în privinţa pretenţiilor menţionate mai sus.
10. În final, invocând articolul 14 al Convenţiei, el a pretins că a fost subiectul unui tratament discriminatoriu.
ÎN DREPT
A. Pretinsa violare a articolului 6 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie
11. Reclamantul susţine că omisiunea de a-i plăti suma de MDL 200 (EUR 12), ce i-a fost acordată printr-o decizie judecătorească definitivă pronunţată în favoarea sa, precum şi lipsa răspunsului Consiliului Municipal la scrisoarea sa din 30 ianuarie 2007, constituie o violare a articolului 6 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Aceste prevederi, în partea lor relevantă, sunt următoarele:
Articolul 6 § 1
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1
„1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
2. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
12. Curtea consideră că nu este necesar de a examina faptul dacă decizia judecătorească definitivă pronunţată în favoarea reclamantului a fost executată, deoarece aceasta trebuie mai întâi să determine dacă pretenţiile acestuia sunt admisibile în temeiul articolului 35 al Convenţiei, modificat prin Protocolul nr. 14 la Convenţie, care a intrat în vigoare la 1 iunie 2010.
13. Protocolul a adăugat la articolul 35 al Convenţiei un nou criteriu de admisibilitate, care, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
“3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în virtutea art. 34, atunci când ea consideră că:
(...)
(b) reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepţia cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie şi protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii, şi cu condiţia de a nu respinge din acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională..”
14. Curtea reiterează că noile dispoziţii trebuie să se aplice, de la data intrării lor în vigoare, tuturor cererilor pendinte în faţa Curţii, cu excepţia acelor declarate admisibile (a se vedea hotărârea Gaftonic v. România, (dec.), nr. 30934/05, 22 februarie 2011).
15. Astfel, Curtea va examina din oficiu dacă: (a) reclamantul a suferit un dezavantaj semnificativ; (b) dacă respectarea drepturilor omului, definite în Convenţie şi în Protocoale sale, necesită o examinare a cererii în fond; şi (c) dacă cauza a fost examinată în mod corespunzător de către o instanţa judecătorească naţională.
1. Dacă reclamantul a suferit un dezavantaj semnificativ
16. Curtea notează că elementul principal al condiţiei introduse de Protocolul nr. 14 este dacă reclamantul a suferit un dezavantaj semnificativ.
17. Curtea a constatat anterior că acest criteriu se aplică dacă, fără a ţine seama de o încălcare eventuală a unui drept din punct de vedere strict juridic, gradul atins de gravitate nu cere o examinare a cauzei de către o instanţă internaţională (a se vedea Adrian Mihai Ionescu v. Romania (dec.), nr. 36659/04, 1 iunie 2010; Korolev v. Russia (dec.), nr. 25551/05, 1 iulie 2010; şi Gaftoniuc v. Romania, citată mai sus). În continuare, gradul de gravitate trebuie apreciat în lumina impactului financiar al chestiunii în litigiu şi a importanţei cauzei pentru reclamant.
18. În circumstanţele acestei cauze, Curtea notează în primul rând prejudiciul material mic, care l-a determinat pe reclamant să înainteze cauza sa în faţa Curţii. Pretenţia reclamantului se referă la pretinsa omisiune a autorităţilor statului de a-i plăti o sumă echivalentă cu aproximativ EUR 12 la acea dată. Restul deciziei instanţei judecătoreşti se referea la obligaţia Consiliului Municipal de a răspunde la scrisoarea reclamantului.
19. Curtea este conştientă că impactul prejudiciului material nu trebuie să fie evaluat în termeni abstracţi: chiar şi un prejudiciu material modest poate fi semnificativ în lumina circumstanţelor individuale ale unei persoane şi a situaţiei economice ale unei ţări sau regiuni în care el/ea locuieşte. Cu toate acestea, luând în consideraţie asemenea circumstanţe economice variabile, Curtea consideră că nu se pune la îndoială faptul că suma modestă acordată în această cauză a fost de minimă semnificaţie pentru reclamant.
20. Curtea observă, în acelaşi timp, că suma pecuniară în cauză nu constituie singurul element care determină dacă reclamantul a suferit un dezavantaj semnificativ. Într-adevăr, o violare a Convenţiei poate atinge chestiuni importante de principiu şi, astfel, cauza un dezavantaj semnificativ fără a afecta interesul pecuniar. Cu toate acestea, Curtea nu consideră că asemenea chestiuni au fost abordate de către reclamant.
21. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea conchide că reclamantul nu a suferit un dezavantaj semnificativ, ca rezultat al pretinselor violări ale Convenţiei.
2. Dacă respectarea drepturilor omului, definite în Convenţie şi în Protocoale sale, necesită o examinare a cererii în fond
22. Având în vedere această cauză, după cum cere articolul 35 § 3 (b) al Convenţiei, şi luând în consideraţie responsabilităţile sale în temeiul articolului 19 al Convenţiei, Curtea nu vede vreun motiv riguros care se referă la respectarea Convenţiei pentru o examinare a cererii în fond. Curtea a examinat în mod repetat chestiuni similare celor care sunt ridicate în această cauză şi a enumerat în detaliu obligaţiile statului în această privinţă în temeiul Convenţiei (a se vedea, printre multe altele, Cebotari and Others v. Moldova, nr. 37763/04, 37712/04, 35247/04, 35178/04 şi 34350/04, 27 ianuarie 2009). O examinare a fondului acestei cauze nu va aduce careva elemente noi la jurisprudenţa existentă a Curţii.
23. Mai mult, la 23 iulie 2010, a fost adoptată o nouă Lege a Republicii Moldova privind executorii judecătoreşti, la recomandarea experţilor Consiliului Europei. Această nouă lege a creat un sistem de executori judecătoreşti privaţi cu scopul de a asigura o executare efectivă şi oportună a deciziilor judecătoreşti.
24. Curtea conchide că respectarea drepturilor omului, aşa cum acestea sunt definite în Convenţie şi în Protocoale sale, nu necesită o examinare a prezentei cereri în fond.
3. Dacă cauza a fost examinată în mod corespunzător de către o instanţa judecătorească naţională
25. Curtea observă că articolul 35 § 3 (b) nu permite respingerea unei cereri în baza criteriului nou de admisibilitate, dacă cauza nu a fost examinată în timp util de către o instanţă judecătorească.
26. În opinia Curţii, faptele acestei cauze, luate împreună, nu dezvăluie o negare a justiţiei la nivel naţional. Pretenţiile iniţiale ale reclamantului împotriva pârâtului au fost examinate de către două nivele ale jurisdicţiei naţionale şi au fost admise. Mai mult, la acea dată legislaţia Republicii Moldova dispunea de un mecanism de executare a hotărârilor judecătoreşti prin executorii judecătoreşti, cu scopul de a asigura îndeplinirea obligaţiilor pozitive impuse statului în această privinţă.
27. Prin urmare, Curtea consideră că situaţia reclamantului nu constituie o negare a justiţiei care poate fi imputată Guvernului.
28. Curtea conchide că pretenţiile reclamantului au fost examinate în mod corespunzător de către o instanţă judecătorească naţională, în sensul articolului 35 § 3 (b) al Convenţiei.
4. Concluzia
29. Prin urmare, cele trei condiţii ale noului criteriu de inadmisibilitate au fost satisfăcute şi Curtea constată că această pretenţie trebuie să fie declarată inadmisibilă, în sensul articolului 35 §§ 3 (b) şi 4 al Convenţiei.
B. Alte violări pretinse ale Convenţiei
30. Curtea a examinat restul pretenţiilor reclamantului formulate de către acesta. Totuşi, în lumina tuturor materialelor aflate în posesia sa, şi în măsura în care chestiunile abordate în cerere ţin de competenţa sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie o eventuală încălcare a drepturilor şi libertăţilor, definite în Convenţie şi în Protocoale sale.
31. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca vădit nefondată, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy