CASE OF FERARU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIA A TREIA

CAUZA FERARU c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 55792/08)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

24 ianuarie 2012

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Feraru c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall, preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer,
Ján Šikuta,
Ineta Ziemele,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,

Deliberând la 4 ianuarie 2011 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 55792/08) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Mihai Feraru („reclamantul”), la 31 octombrie 2008.

2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţă juridică de stat, a fost reprezentat de către dl R. Zadoinov, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

3. Reclamantul a pretins, în special, că el a fost arestat în mod ilegal, că instanţele judecătoreşti nu au oferit temeiuri relevante şi suficiente pentru detenţia sa, şi că el a fost deţinut în condiţii de detenţie inumane.

4. La 30 iunie 2009, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile fostului articol 29 § 1 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.

ÎN FAPT

I.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

5. Reclamantul s-a născut în anul 1974 şi locuieşte în Migieşti.

A. Arestarea preventivă şi detenţia reclamantului

6. Reclamantul este un comerciant specializat în instalarea sistemelor de drenaj. În mai – iunie 2008, el a acceptat bani de la patru persoane diferite în schimbul instalării sistemelor de drenaj în casele lor. Totuşi, el a eşuat să efectueze lucrările necesare şi a declarat că nu mai avea banii, promiţând să-i returneze mai târziu.

7. În dimineaţa zilei de 29 septembrie 2008, el a fost reţinut de poliţie şi adus la secţia de poliţie din sectorul Râşcani din Chişinău, pe motiv că a comis o contravenţie administrativă de ultragiere a unui ofiţer de poliţie. Se pretinde că, el a fost forţat să întoarcă banii pe care i-a luat de la B.I. pentru instalarea sistemului de drenaj în casa acestuia. Potrivit reclamantului, el nu a reuşit să finalizeze lucrările de instalare, când B.I. a cerut banii înapoi, şi, de asemenea, a implicat rudele sale care lucrau la secţia de poliţie din sectorul Râşcani pentru a-l intimida pe reclamant şi a obţine returnarea integrală a banilor.

8. La 1 octombrie 2008, B.I. a scris o plângere la poliţie, invocând faptul că reclamantul l-a înşelat, acceptând banii şi refuzând ulterior să-i întoarcă, atunci când a eşuat să efectueze careva lucrări. La 4 octombrie 2008, a fost pornită urmărirea penală împotriva reclamantului.

9. La o dată nespecificată, o rudă a reclamantului a plătit lui B.I. suma de 500 euro (EUR), care a semnat o recipisă că nu mai are pretenţii faţă de reclamant.

10. La 6 octombrie 2008, procuratura a înaintat un demers la Judecătoria Râşcani, cerând eliberarea mandatului de arestare în privinţa reclamantului pe un termen de zece zile. Reclamantul a fost acuzat de escrocherie lui B.I., prin acceptarea sumei de 8,000 lei moldoveneşti (aproximativ EUR 560 la acea dată) în mai 2008 ca plată pentru instalarea sistemului de drenaj, şi care a eşuat că efectueze lucrările necesare. El a mai fost acuzat de alte două infracţiuni similare, însă nu au fost oferite alte detalii decât numere cauzelor. Alte detalii au fost oferite la şedinţele de judecată ulterioare. O şedinţa de judecată a fost programată la Judecătoria Râşcani în aceeaşi zi.

11. Avocatul reclamantului nu a reuşit să citească demersul procurorului, decât chiar înainte de şedinţă şi nu a primit o copie a acestui demers. El nu a văzut careva alte documente care ar fi fost prezentate judecătorului de instrucţie în susţinerea demersului procurorului şi nici un document nu a fost prezentat apărării sau discutat de către judecătorul de instrucţie în cadrul şedinţei.

12. În cadrul şedinţei din 6 octombrie 2008, avocatul a informat instanţa despre plata lui B.I. a sumei de EUR 500. Procurorul prezent la şedinţă a declarat că nu există nici o dovadă a returnării banilor lui B.I. Atunci avocatul a cerut audierea lui B.I. pentru confirmarea plăţii efectuate. Instanţa nu s-a expus în mod formal în privinţa lui B.I. şi acesta nu a fost audiat înainte de adoptarea hotărârii instanţei. În cadrul şedinţei respective, reclamantul a invocat că a fost arestat la 29 septembrie 2008. Procurorul a confirmat acest fapt, argumentând că reclamantul a fost arestat, fiind acuzat de comiterea unei contravenţii administrative şi ulterior arestat din nou în calitate de bănuit în cadrul cauzei penale. Avocatul reclamantului a invocat că din moment ce reclamantul era suspectat de comiterea unei infracţiuni, el trebuia arestat în conformitate cu procedura penală. Instanţa nu a reacţionat în nici un fel la acest argument, limitându-se la motivarea detenţiei reclamantului după 4 octombrie 2008.

13. Prin încheierea sa din 6 octombrie 2008, judecătorul de instrucţie de la Judecătoria Râşcani a admis demersul procurorului şi a decis arestarea preventivă a reclamantului pentru un termen de 10 zile. Instanţa a oferit următoarele motive:

“fapta de care este acuzat [reclamantul] este considerată o infracţiune minoră, ceea ce reprezintă un temei legitim pentru arestarea preventivă a acestuia; caracterul, gradul daunei aduse şi circumstanţele infracţiunii reprezintă motive suficiente pentru a presupune că [reclamantul] va aduce ingerinţă în desfăşurarea normală a urmăririi penale; materialele prezentate instanţei confirmă clar că există o bănuială rezonabilă că [reclamantul] a comis o infracţiune minoră, şi există temeiuri suficiente pentru a nu permite [reclamantului] să împiedice stabilirea adevărului şi să se eschiveze de la organele de urmărire penală; materialele din dosar confirmă bănuiala rezonabilă că [reclamantul] ar putea comite o altă înfracţiune, după cum rezultă din informaţia obţinută de organul de urmărire penală în cadrul acţiunilor operaţionale de investigare că [reclamantul] probabil a mai comis şi alte infracţiuni similare; ... [reclamantul] nu are un venit stabil şi lucrează periodic, nu există nicio informaţie despre starea lui materială şi starea lui de sănătate nu est incompatibilă cu detenţia; [reclamantul] şi avocatul său nu au prezentat nicio probă în sprijinul declaraţiilor lor; ...”

14. Avocatul reclamantului a depus recurs, denunţând arestarea de facto a reclamantului la 29 septembrie 2008 şi detenţia ulterioară a acestuia, şi neacordarea reclamantului asistenţei juridice până la 6 octombrie 2008. El a declarat că instanţa de fond nu a examinat această cerere. De asemenea, el a informat instanţa despre faptul că el a citit demersul procurorului abia la şedinţa din 6 octombrie 2008 şi nu a dispus de timp suficient pentru a se pregăti în mod corepunzător de acea şedinţă. În afara de demersul procurorului, instanţei şi apărării nu i-au fost prezentate alte documente pentru a proba necesitatea de arestare a reclamantului. De asemenea, procurorul nu s-a referit la nici un alt document suplimentar sau la alte probe în cadrul şedinţei. Reclamantul a cerut instanţei de fond să audieze un martor, care ar confirma faptul că reclamantul avea un contract cu B. I. şi că rudele lui B. I. din poliţie l-au ameninţat pe reclamant, în cazul în care acesta refuza să returneze banii pentru lucrările în desfăşurare, însă instanţa a refuzat să audieze martorul fără a oferi vreun motiv. Mai mult, judecătorul s-a bazat pe temeiuri care nu au fost menţionate de către procuror, astfel demonstrându-şi părtinire faţă de procuror. Avocatul s-a bazat pe articolul 5 al Convenţiei şi s-a referit la absenţa probelor care ar veni în sprijinul demersului procurorului privind arestarea preventivă a reclamantului, inclusiv lipsa unei hotărâri sau altor probe privind comiterea pretinsă a unor infracţiuni similare de către clientul său. În opinia avocatului, nu existau motive de a crede că reclamantul se va ascunde sau va interveni în cadrul urmăririi penale. Bazându-se pe articolul 3 al Convenţiei, avocatul de asemenea s-a plâns de condiţii inumane de detenţie a clientului său.

15. La 10 octombrie 2008, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul ca nefondat, reţinând motivele similare invocate de către instanţa de fond, inclusiv faptul că reclamantul ar fi comis alte infracţiuni similare “după cum [s-ar putea] vedea din dosarul penal”.

16. La 13 octombrie 2008, procuratura a cerut prelungirea mandatului de arestare pe numele reclamantului pe un termen de 30 de zile. Aceasta s-a referit la trei situaţii diferite în care reclamantul a fost acuzat de acceptarea banilor pentru instalarea sistemelor de drenaj, însă eşuând să le facă, inclusiv în cazul lui B.I.

17. În aceeaşi zi, judecătorul de instrucţie de la Judecătora Râşcani a admis demersul procurorului şi a dispus arestarea preventivă a reclamantului pentru un termen de treizeci de zile. Instanţa a menţionat următoarele:

“... a fost comisă o infracţiune gravă pentru care legea prevede o pedeapsă de peste doi ani de privare de libertate; nu a avut loc nicio compensaţie a prejudiciului material cauzat; există motive de a crede că [reclamantul] s-ar putea ascunde sau ar putea interveni în desfăşurarea normală şi obiectivă a urmăririi penale; temeiurile în baza cărora a fost dispusă arestarea iniţială rămân valabile.”

18. Avocatul reclamantului a atacat această încheiere, invocând argumentele din recursul anterior. El a adăugat că clientul său a anunţat instanţa de fond că el nu mai are nicio datorie la B. I., deoarece i-a plătit-o integral. Mai mult, avocatul a citit demersul procurorului chiar înainte de şedinţa din 13 octombrie 2008. În cadrul şedinţei, instanţa nu a examinat şi apărarea nu a văzut alte documente în afara de demersul procurorului. Avocatul a adăugat că reclamantul avea o viaţă de familie stabilă, avea doi copii la întreţinere şi nu a fost anterior condamant pentru nicio infracţiune. Din nou, el s-a plâns de condiţiile inumane de detenţie ale clientului său, atât la secţia de poliţie din sectorul Rîşcani, cât şi la Comisariatul General de Poliţie (“CGP”, a se vedea paragraful 22 de mai jos), şi s-a bazat pe articolul 3 al Convenţiei în această privinţă.

19. La 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul avocatului, reţinând motivele invocate de către instanţa de fond.

20. La 11 noiembrie 2008, Judecătoria Râşcani a dispus eliberarea reclamantului. Instanţa a constatat că:

“... [reclamantul] este acuzat de comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa [de la] alternativă [la privarea de libertate]; el nu s-a ascuns de la organul de urmărire penală; el are domiciliu permanent şi doi copii.”

21. La 8 mai 2009, Judecătoria Râşcani l-a găsit vinovat pe reclamant de escrocherie, şi l-a condamnat la 3 ani privaţiune de libertate, cu suspendare pe un an. În declaraţiile sale făcute în faţa instanţei, reclamantul a recunoscut că a luat bani de la B. I. în mai 2008. Peste un timp, el a confecţionat obiectele necesare, însă nu a reuşit să le instaleze din cauza circumstanţelor personale de familie, care l-au obligat să rămână acasă cu copii. Instanţa a constatat că el a luat bani de la alte trei persoane în mai – iunie 2008 şi de asemenea a eşuat să efectueze lucrările asumate.

B. Condiţiile de detenţie a reclamantului

22. Potrivit Guvernului, reclamantul a fost deţinut timp de o noapte la secţia de poliţie din sectorul Râşcani la 29 septembrie 2008 şi ulterior a fost transferat la Comisariatul General de Poliţie (“CGP”), unde a fost deţinut până la 11 noiembrie 2008.

23. Reclamantul a descris condişiile sale de detenţie în secţia de poliţie din sectorul Râşcani ca fiind următoarele: el a fost ţinut într-o celulă fără pat sau altă mobilă; în celulă nu exista ventilare, veceu sau apă curgătoare; el nu a primit hrană şi era nevoit să o ceară de la alţi deţinuţi; celula era supraaglomerată şi mulţi deţinuţi fumau, expunându-l pe reclamant la fumatul pasiv; şi celula era umedă.

24. Potrivit reclamantului, în CGP, el era plasat într-o celulă de 12 metri pătraţi împreună cu alte şapte persoane. Celula era murdară şi infestată cu paraziţi şi şobolani.

În celulă nu exista mobilă, şi deţinuţii erau nevoiţi să doarmă direct pe podea, în hainele lor. Celula era umedă şi foarte rece. Un bec de insitate slabă, acoperit cu o plasă metalică, era aprins douăzeci şi patru de ore pe zi şi în celulă nu erau ferestre. Veceul nu era separat de restul celulei, şi astfel nu exista nicio intimitate. Din cauza unui număr mare de oameni care îl foloseau, veceul era ocupat aproape tot timpul şi mirosea urât. Reclamantului nu i-au fost oferite obiecte de igienă personală, haine curate şi lenjeria de pat. El era nevoit să poarte continuu hainele în care el a fost arestat. Reclamantul primea hrană insuficientă, care era de o calitate foarte proastă (o cană cu apă caldă dimineaţa şi seara şi legume fierte cu apă caldă la amiază). Cu toate că el avea ulcer la stomac şi tensiune intracranială înaltă, el nu a beneficiat de îngrijire medicală. El era deţinut în asemenea condiţii douăzeci şi patru de ore în zi, fără dreptul de a exersa sau a participa în activităţi de recreere.

II.DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTĂ

A. Dreptul şi practica naţională relevantă

25. Prevederile relevante ale legislaţiei naţionale au fost stabilite în hotărârile în cauzele Ostrovar v. Moldova (nr. 35207/03, 13 septembrie 2005), Sarban v. Moldova (nr. 3456/05, 4 octombrie 2005), Becciev v. Moldova (nr. 9190/03, 4 octombrie 2005), şi alte cauze similare în privinţa Republicii Moldova.

26. Guvernul a prezentat o listă cu legi, regulamente, dispoziţii ale ministerelor şi alte acte oficiale şi proiecte de acte care urmează a fi adoptate şi care au drept scop îmbunătăţirea diverselor aspecte ce ţin de condiţiile de detenţie şi tratamentul medical al deţinuţilor.

27. Guvernul a anexat la observaţiile lor copiile hotărârilor pronunţate în cauzele Drugaliov v. the Ministry of Internal Affairs and the Ministry of Finance; Gristiuc v. the Ministry of Finance and the Penitentiaries’ Department; Ipate v. the Penitentiaries’ Department; and Ciorap v. the Ministry of Finance, the Ministry of Internal Affairs and the Prosecutor General’s Office, toate cauzele în care reclamanţilor le-au fost acordate compensaţii pentru rele tratamente şi/sau condiţii inumane de detenţie.

B. Rapoarte independente

28. Constatările relevante ale Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante („CPT”) sunt următoarele:

a. Vizita efectuată în Republica Moldova între 14 şi 24 septembrie 2007:

„A. Instituţii ale Ministerului Afacerilor Interne

În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie în secţiile de poliţie, se pare că acesta este domeniul în care s-a obţinut cel mai mic progres. Nu este necesar de a enumera aici în detaliu toate omisiunile observate de către delegaţie, care sunt mai mult sau mai puţin aceleaşi ca şi cele observate în timpul vizitelor trecute (omisiuni pe care Ministerul Afacerilor Interne le cunoaşte). ... În continuare, numeroase persoane sunt deţinute peste noapte în secţii de poliţie, în celule care nu trebuie folosite pentru a deţine persoane mai mult de câteva ore. Este deosebit de important de a remedia aceste probleme, în special prin plasarea persoanelor acuzate sub supravegherea instituţiilor Ministerului Justiţiei şi prin construcţia unor penitenciare noi care să corespundă standardelor CPT şi normelor prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.

[...]

9. Persoanele plasate în detenţie preventivă ar trebui, ca regulă generală, să fie deţinute în instituţiile penitenciare din cadrul Ministerului de Justiţie. Or, pot fi cazuri când aceste persoane continuă să fie deţinute în izolatoarele de detenţie provizorie ale poliţiei (în continuare „IDP”) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dacă aceasta este necesar pentru necesităţile anchetei penale sau dacă o transferare într-o instituţie de detenţie preventivă nu poate fi efectuată în scurt timp. Este de asemenea posibil ca persoanele arestate să fie retransferaţi dintr-o instituţie penitenciară într-un IDP, dacă aceasta este necesar pentru necesităţile anchetei sau procesului, pentru o perioadă de maximum zece zile fiecare.

În momentul vizitei din 2007, delegaţia a constatat că durata medie de aflare în IDP a persoanelor plasate în detenţie preventivă s-a micşorat. De exemplu, în IDP a Comisariatului general de poliţie din Chişinău, majoritatea persoanelor care fuseseră plasate în detenţie preventivă fusese transferate în aceeaşi săptămână în Instituţia penitenciară nr. 13. Este vorba aici, de o avansare. Totuşi, delegaţia a mai cules informaţii care dovedeau că persoanele aflate în detenţie preventivă se găseau pe perioade lungi de timp în IDP (de exemplu, perioade neîntrerupte care pot dura până la şaptezeci de zile la Anenii Noi; până la patruzeci de zile la Departamentul serviciilor operative din Chişinău). Cât despre practica transferurilor repetate a persoanelor arestate între instituţiile penitenciare şi IDP, ea pare să continue fără nici o schimbare.

Aşa cum CPT a avut deja ocazia să sublinieze în trecut, IDP - urile nu vor fi niciodată în măsură să ofere condiţii de detenţie adaptate detenţiei persoanelor plasate în arest. Autorităţile moldoveneşti sunt foarte conştiente de limitele IDP-urilor actuale şi, în urma unei decizii de transferare a responsabilităţii acestor instituţii către Ministerul Justiţiei până la începutul anului 2008, ele studiază atent posibilitatea de construcţie a opt instituţii de detenţie preventivă în diferite regiuni ale ţării. În cursul vizitei din 2007, delegaţia a fost informată că acest proiect era încă la etapa de concept, din cauza lipsei surselor bugetare. Ministerul de Justiţie fiind în curs de stabilire a contactelor cu diferiţi donatori şi instituţii bancare cât şi cu sectorul public în speranţa de a obţine finanţarea necesară (estimată la circa trei milioane de dolari americani pentru fiecare instituţie de detenţie preventivă).

CPT cheamă în acest sens autorităţile moldoveneşti să acorde o prioritate deosebită punerii în aplicare a deciziei de transfer a responsabilităţii pentru persoanele aflate în arest preventiv Ministerului Justiţiei. Se cuvine de a avea drept obiectiv încetarea completă a practicii care constă în deţinerea persoanelor arestate în izolatoarele poliţiei. Reîntoarcerea persoanelor arestate în izolatoarele poliţiei, pentru orice motiv care ar fi, n-ar trebui să fie cerut şi autorizat de către un procuror sau un judecător, decât doar atunci când nu există o altă soluţie posibilă şi pentru durata cea mai scurtă posibilă.

[...]

11. În rapoartele sale precedente de vizită, CPT a recomandat ca arestul administrativ să nu mai fie folosită de lucrătorii operativi ai poliţiei în scopul deţinerii şi interogării persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor penale, fără ca ele să poată beneficia de garanţiile inerente unei proceduri penale. Totuşi, în cadrul vizitei din 2007, delegaţia s-a confruntat cu un număr de persoane care erau oficial deţinute în IDP pentru comiterea contravenţiilor administrative (de exemplu, în Departamentul serviciilor operative, în IDP al Comisariatului general de poliţie Chişinău), dar care erau de fapt interogate în calitate de persoane bănuite de comiterea infracţiunilor penale, fără să fi avut în mod aparent, vreun acces la un avocat. Ar trebui de luat măsuri determinate pentru a pune capăt acestei practici abuzive, care constă în eludarea dispoziţiilor legislative cu privire la reţinerea persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni penale. CPT reiterează recomandarea sa anterioară în conformitate cu care trebuie să fie date instrucţiuni ferme reprezentanţilor forţelor de ordine pentru ca persoanele bănuite de comiterea unor infracţiuni penale să fie deţinute şi interogate în strictă conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală. Comitetul cheamă autorităţile moldoveneşti să se asigure ca respectarea acestei cerinţe să fie supravegheată în mod deosebit.

[...]

4. Condiţii de detenţie

a. Izolatoarele de detenţie provizorie (IDP)

34. În urma vizitei CPT din 2004, autorităţile moldoveneşti au lansat un program de ameliorare a condiţiilor materiale de detenţie în IDP, în scopul de a pune în aplicare recomandările Comitetului. Totodată, din discuţiile avute cu înalţi funcţionari ai Ministerului Afacerilor Interne la începutul vizitei din 2007 rezultă clar că programul nu progresase atât de rapid cum era prevăzut, din cauza lipsei de finanţare. În una din instituţiile vizitate, IDP din Străşeni, lucrările de renovare fuseseră suspendate şi data finisării acestor lucrări rămânea incertă. În aceste circumstanţe, delegaţia a constatat cu satisfacţie că, odată cu terminarea lucrărilor de renovare, rata de ocupare prevăzută a celulelor ar trebui să fie conformă normelor CPT (adică că celulele care au 12 m2 ar găzdui doar două persoane) şi că veceurile care fusese acolo introduse să fie închise.

35. În pofida programului menţionat mai sus, condiţiile de detenţie în IDP-urile vizitate rămâneau în general foarte rele. Fie că celulele erau lipsite de ferestre, aşa ca şi în IDP al Departamentului serviciilor operative din Chişinău, în unele din celulele din IDP din Călăraşi, într-o celulă din IDP din Anenii Noi, fie că ferestrele erau acoperite cu jaluzele care limitau considerabil accesul la lumina zilei. Cât priveşte iluminarea artificială, ea era în general slabă. Se cuvine de menţionat în particular o celulă din Anenii Noi în care nici nu era lampă electrică; personalul ar fi spus persoanei deţinute că ea ar trebui să aducă singură o lampă electrică nouă. În afară de aceasta, aerul din celule era adesea imposibil de respirat în pofida prezenţei unui sistem de aerisire (care era rar pus în funcţiune din cauza zgomotului pe care îl producea). Persoanele deţinute dormeau pe paturi de scândură care ocupau cea mai mare parte din spaţiu; nici o măsură nu a fost luată pentru a furniza saltele şi cuverturi (prezenţa din când în când a unei cuverturi se datora familiilor deţinuţilor). Unica excepţie fiind IDP din Călăraşi unde majoritatea celulelor erau dotate cu paturi suprapuse cu saltele.

În momentul vizitei, numărul de persoane deţinute în IDP era cu mult inferior capacităţii oficiale a acestora. Totuşi, unele celule erau suprapopulate (de exemplu, trei persoane într-o celulă de 7 m2 la Leova). În afară de aceasta, delegaţia a văzut mai multe celule foarte mici (4 m2 la Leova; 5.5 m² la Anenii Noi). Celule cu o atare suprafaţă sunt convenabile doar pentru perioade foarte scurte de timp de detenţie.

36. Dispoziţiile cu privire la alimentare variau de la instituţie la alta. În cele două IDP din Chişinău, erau servite trei mese pe zi, pe când la Leova numărul de mese cotidiene servite pe zi era de două, iar la Călăraşi şi Anenii Noi nu era decât o masă. Delegaţia a ascultat numeroase plângeri cu privire la cantitatea insuficientă de hrană, precum şi la calitatea rea a hrănii. Este evident că majoritatea persoanelor deţinute au recurs la pachetele cu hrană trimise de familiile lor.

37. Aspectul mai pozitiv este că toate IDP-urile dispuneau de curţi pentru plimbare. Deţinuţii aveau în principiu dreptul la o oră de aflare la aer liber. Cu toate acestea, în IDP din Călăraşi şi din Comisariatul de poliţie Chişinău, delegaţia a auzit plângeri foarte răspândite în conformitate cu care perioadele de plimbare se limitau de la 5 la 15 minute şi nu aveau loc în toate zilele. În afară de plimbarea la aer liber, nu era nici o activitate (de exemplu acces la cărţi, la reviste, la radio, la jocuri de societate).

38. Drept rezumat, condiţiile care dominau în IDP-urile vizitate continuau să le facă inadecvate deţinerii de lungă durată a persoanelor private de libertate (ceea ce continua să fie cazul pentru persoanele plasate în detenţie provizorie sau în detenţie administrativă). S-a făcut deja referinţă în paragraful 9 la transferul de responsabilitate a IDP-urilor către Ministerul Justiţiei conceput şi la crearea noilor instituţii de detenţie provizorie care ar trebui să corespundă exigenţelor legislaţiei moldoveneşti şi normelor CPT. Între timp, autorităţile moldoveneşti ar trebui să dubleze eforturile în scopul de a găsi mijloacele financiare necesare pentru a răspunde necesităţilor fundamentale şi a proteja demnitatea persoanelor deţinute. În particular, se cuvine de luat toate măsurile necesare de urgenţă pentru a garanta:

- ca toate persoanele deţinute să beneficieze de o saltea curată şi de cuverturi curate;

- ca hrana servită persoanelor deţinute să fie în cantitate suficientă şi de o calitate îmbunătăţită;

- ca iluminarea (incluzând accesul la lumina naturală) şi aerisirea interiorului celulelor să fie adecvată;

- ca să fie cel puţin 4 m2 de spaţiu pentru o persoană deţinută în celulele colective;

- ca persoanele deţinute să aibă accesul asigurat la toaletele colective şi ca toaletele incorporate să fie echipate cu o uşă;

- ca persoanele deţinute să aibă accesul asigurat la localuri unde ele să-şi poată face toaleta şi să le fie date produsele necesare de igienă corporală;

- ca toate persoanele deţinute să poată avea acces la plimbare la aer curat cel puţin o oră pe zi.

CPT recomandă de asemenea să fie luate măsuri în scopul de a propune o formă sau alta de activitate în afară de plimbare persoanelor care petrec mai mult de câteva zile în detenţie în IDP.”

a. Vizita efectuată în Republica Moldova între 27 şi 31 iulie 2009:

În timpul vizitei din 2009, delegaţia a observat că practica detenţiei persoanelor în arest preventiv, în izolatoarele de detenţie provizorie ale poliţiei (“IDP”) a continuat fără a fi impiedicată. În raportul privind vizita din 2007, CPT a chemat autorităţile Republicii Moldova să acorde cea mai mare prioritate punerii în aplicare a deciziei de a transfera responsabilitatea pentru persoanele aflate in detenţie preventivă Ministerului Justiţiei. În replică, Ministerul Afacerilor Interne a indicat faptul că a fost în favoarea unui transfer temporar de responsabilitate privind IDP la Ministerul Justiţiei, pană la construirea de izolatoare de detenţie preventivă sub autoritatea Ministerului din urmă. Cu toate acestea, la sfârşitul vizitei din 2009, Ministrul Justiţiei a arătat că responsabilitatea privind IDP nu va putea fi preluată de către Ministerul său, deoarece condiţiile de detenţie din aceste facilităţi erau sub standardele acceptate.

CPT împărtăseste opinia că IDP nu oferă condiţii adecvate pentru reţinerea persoanelor aflate în detenţie preventivă. Comitetul ar dori totuşi să sublinieze că, în interesul prevenirii relelor tratamente, cu cât o persoană suspectată de fapte penale trece mai devreme în mâinile unei autorităţi privative de libertate, care este funcţional şi instituţional separată de poliţie, cu atât este mai bine. Constatările delegaţiei din vizita din 2009 sprijină acest lucru; cele mai multe cazuri de presupuse rele tratamente din partea poliţiei, în contextul evenimentelor din aprilie, au apărut doar după ce persoanele în cauză au fost transferate la o unitate din subordinea Ministerului Justiţiei sau eliberate. CPT recomandă ca, până la construirea de noi izolatoare de detenţie preventivă, autorităţile Republicii Moldova să ia măsuri pentru a transfera responsabilitatea privind IDP la Ministerul Justiţiei. Mai mult, Comitetul ar dori să primească informaţii actualizate privind progresele realizate în construirea de noi unităţi de judecată preliminară în cadrul Ministerului Justiţiei.

11. Cadrul legal pentru privarea de libertate a persoanelor reţinute pentru contravenţii administrative este asigurat de un nou Cod Contravenţional, care a intrat în vigoare după evenimentele din aprilie, la 31 mai 2009, şi a inlocuit Codul Contravenţiilor Administrative din 1985. Potrivit noilor prevederi legale, persoanele în cauză pot fi condamnate la maxim 15 zile de privare de libertate, o perioadă care poate fi prelungită la 30 de zile, în cazul în care persoanele respective au comis mai mult de o infracţiune.

În trecut, CPT a recomandat în mod repetat ca detenţia pentru contravenţiile administrative să nu mai poată fi speculată de către ofiţerii de poliţie operativi în scopul de a reţine şi ancheta persoane suspectate de infracţiuni penale, fără a fi oferite garanţii inerente în cadrul procedurii penale. Constatările delegaţiei din vizita din 2009 sugerează că astfel de practici abuzive au fost răspandite în contextul evenimentelor din aprilie. Prin urmare, CPT salută faptul că noul Cod Contravenţional restrânge competenţele poliţiei de a reţine persoane, pe propria sa autoritate, pentru mai mult de trei ore. Totuşi, delegaţia a auzit unele acuzaţii recente din partea persoanelor reţinute, precum că procedura aplicată în conformitate cu Codul Contravenţional (pentru insulta adusă reprezentanţilor organelor legii, spre exemplu) a fost iniţiată împotriva lor, după ce au refuzat să mărturisească o faptă penală, în ciuda comportamentului lor corect faţă de poliţie, şi că obiecţiile lor au avut puţină greutate în faţa procurorilor şi judecătorilor. Lipsa accesului la un avocat cu practică, în acest stadiu al procedurii, a exacerbat această situaţie. CPT recomandă ca procurorii şi judecătorii să fie incurajaţi să fie deosebit de vigilenţi în ceea ce priveşte posibila speculare de către poliţie a prevederilor Codului Contravenţional, pentru a eluda durata de reţinere în custodia poliţiei a persoanelor suspectate de fapte penale. De asemenea, se face trimitere la punctul 34 în ceea ce priveşte accesul la un avocat.

Potrivit Codului de Executare, persoanele aflate sub arest administrativ în temeiul Codului Contravenţional trebuie să fie reţinute cel puţin în condiţiile prevăzute pentru deţinuţii condamnaţi plasaţi sub un regim „iniţial” în instituţiile penitenciare. Astfel, se pare că, în timpul vizitei din 2009, un număr de persoane aflate în stare de arest au continuat să-şi execute sentinţele administrative în unităţile de poliţie, care, cu siguranţă, nu oferă astfel de condiţii. CPT recomandă ca autorităţile moldovene să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele aflate sub arest administrativ îşi execută sentinţele în instituţiile penitenciare.

[...]

36. CPT constată cu satisfacţie că celulele IDP a Direcţiei Generale de Poliţie din Chisinău au fost dotate cu pături şi că unele lucrări de reparaţie au fost efectuate cu câteva luni înainte de vizită. Cu toate acestea, condiţiile predominante din această facilitate încă nu erau potrivite pentru ca persoanele aflate în arest preventiv şi cele reţinute pentru contravenţii administrative să fie ţinute acolo perioade îndelungate de timp: nivel ridicat de ocupare a celulelor (4 locuri într-o celulă de 10 m.), iluminare slabă în celule, acces la exerciţii în aer liber limitat la circa 15 minute. CPT recomandă ca aceste deficienţe să fie remediate (a se vedea, de asemenea, recomandările făcute la punctele 10 şi 11).”

29. Constatările relevante ale Raportorului Special al Naţiunilor Unite pentru tortură şi alte forme crude, inumane sau degradante de tratament sau pedeapsă (Consiliul pentru Drepturile Omului, a 10-ea sesiune, Raport privind vizita Raportorului Special în Republica Moldova, document A/HRC/10/44/Add.3, 12 februarie 2009) prevăd următoarele:

“Custodia poliţiei

38. În ciuda standardelor minime internaţionale şi naţionale, condiţiile în unele instituţii de detenţie provizorie ale poliţiei sunt sursa unei îngrijorări majore. Deşi unele secţii de poliţie sunt potrivite pentru cel mult o custodie pe termen scurt, în unele cazuri, şi anume în Bălţi, Comrat şi în secţiile de poliţie din Chişinău, condiţiile pot fi egalate cu tratament inuman. În acele secţii de poliţie, persoanele erau ţinute în celule mici, prost ventilate cu puţină lumină sau fără lumina zilei uneori timp de cateva săptămani sau chiar luni. Totuşi, conform surselor oficiale, unele din izolatoarele de detenţie provizorie ale poliţiei au fost închise pentru a îmbunătăţi condiţiile (Criuleni, Ialoveni, Străşeni, Cantemir, Glodeni, Ştefan-Vodă, Edineţ, Donduşeni, Ciadir-Lunga).

39. În ciuda unor măsuri întreprinse de Guvern, multe persoane aflate în custodia poliţiei s-au plâns despre calitatea şi cantitatea mancării, deşi unele persoane au spus că aceasta s-a îmbunătăţit un pic. Deţinuţii din unele secţii de poliţie (de ex., din Comrat) au indicat că primesc mâncare doar o dată pe zi. Lipsa accesului la îngrijire medicală este o altă problemă importantă. Unele din celule nu sunt echipate cu saltele, iar persoanelor aflate în custodia poliţiei nu li se dădeau cuverturi pe care să doarmă.

40. Raportorul Special a primit plângeri consistente că timpul minim cerut de legislaţia naţională pentru exerciţii (o oră zilnic) nu este respectat în multe cazuri. La mai multe secţii de poliţie, deţinuţii au indicat că li se permite să facă primblări doar aproximativ 15 minute pe zi. Acest lucru este agravat de faptul că multe persoane petrec perioade lungi de mai multe luni în custodia poliţiei. Cerinţa unui duş săptămanal nu se respectă întotdeauna. Mai mult, veceul din celule constă în mod normal dintr-o găleată sau un veceu deschis fără rezervor de apă, în cel mai bun caz separat de nişte pereţi de un metru. Deoarece adesea în celulă sunt deţinute mai multe persoane, aceste facilităţi sanitare privează deţinuţii de intimitatea lor. Mai mult, situaţia generează nu doar un miros neplăcut, ci şi o situaţie igienică critică.”

În răspunsul său la raportul sus-menţionat, autorităţile Republicii Moldova au recunoscut gravitatea problemei şi necesitatea de a asigura condiţii corespunzătoare de detenţie în Republica Moldova şi au declarat că majoritatea măsurilor legislative necesare au fost deja luate. Lipsa de finanţare pentru implementarea măsurilor adoptate reprezintă singurul şi cel mai serios impediment în rezolvarea acestei probleme.

30. Constatările relevante ale Comitetului împotriva Torturii al Naţiunilor Unite, adoptate la sesiunea a 43-ea a acestuia la 2-20 noiembrie 2009 (document CAT/C/MDA/CO/2) prevăd următoarele:

“Condiţiile de detenţie

18. Comitetul salută modificarea Codului penal din decembrie 2008, care a redus pedepsele minime şi maxime, a determinat o revizuire generală a pedepselor, şi a oferit alternative detenţiei, contribuind astfel la reducerea numărului total de populaţie în închisorile statului. De asemenea, Comitetul salută reconstruirea, repararea şi lucrările de întreţinere efectuate în mai multe instituţii penitenciare începând cu anul 2007. În ciuda eforturilor statului de a îmbunătăţi condiţiile de detenţie, Comitetul rămâne îngrijorat de supraaglomerarea din unele izolatoare de detenţie şi de faptul că condiţiile de detenţine rămân dificile, cu ventilaţie şi iluminarea insuficientă, condiţii sanitare şi igienice proaste şi accesul inadecvat la îngrijire medicală. Comitetul este îngrijorat de rapoartele despre cazurile de violenţă între deţinuţi, includsiv violenţă sexuală şi intimidare, din locurile de detenţie. (art. 10)

Statul trebuie:

(a) Să ia măsurile necesare pentru a rezolva problema supraaglomerării instituţiilor penitenciare, inter alia, prin aplicarea unor măsuri alternative de detenţie şi prin iniţierea din propria iniţiativă a unei revizuiri a condamnărilor cu scopul de a le aduce în conformitate cu modificările Codului penal din decembrie 2008. Statul trebuie să continue eforturile sale menite să asigure resurse materiale, umane şi bugetare necesare pentru ca condiţiile de detenţie din ţară să fie în conformitate cu standardele minime internaţionale; ... ”

ÎN DREPT

I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI

31. Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, că el a fost deţinut în condiţii inumane şi degradante, cu violarea articolulului 3 al Convenţiei, care prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.”

A. Admisibilitatea

32. Guvernul susţine că reclamantul nu a epuizat toate căile de recurs disponibile în privinţa plângerii sale. În special, el ar fi putut înainta o acţiune civilă solicitând compensaţii pentru pretinsa violare, similar celei înaintate cu succes de către reclamanţi în cazurile de mai sus Drugaliov, Gristiuc, Ipate and Ciorap (a se vedea paragraful 27 de mai sus). Mai mult, el nu s-a plâns de condiţiile de detenţie la nivel naţional.

33. Reclamantul nu a fost de acord.

34. Curtea reiterează că unei persoane nu i se cere să utilizeze mai multe căi de recurs în cazul în care sunt disponibile câteva căi (a se vedea, spre exemplu, Airey v. Ireland, 9 octombrie 1979, § 23, Series A nr. 32). Din documentele prezentate Curţii de către părţi este clar că atunci când reclamanţii se aflau încă în detenţie, avocatul lor s-a plâns de condiţiile inumane de detenţie ale clientului său şi s-a bazat în mod expres pe articolul 3 al Convenţiei (a se vede paragrafele 14 şi 18 de mai sus). Guvernul a admis în trecut că o asemenea procedură reprezintă un remediu efectiv împotriva violărilor pretinse ale articolului 3 al Convenţiei (a se vedea Holomiov v. Moldova, nr. 30649/05, §§ 102 şi 105, 7 noiembrie 2006).

35. Mai mult, remediul unei acţiuni civile la care s-a referit Guvernul nu ar putea să rezulte într-o îmbunătăţire imediată acondiţiilor de detenţie ale reclamantului şi nu a reprezentat de fapt un “remediu efectiv” în privinţa violărilor continue ale articolului 3 al Convenţiei, fapt deja stabilit de către Curte (a se vedea Holomiov, citată mai sus, § 107).

36. Prin urmare, Curtea constată, că această pretenţie nu poate fi declarată inadmisibilă din mnotivul neepuizării căilor interne de recurs şi, prin urmare, obiecţia Guvernului urmează a fi respinsă. Ea consideră că această pretenţie ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Nu au fost stabilite alte temeiuri pentru a o declara inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară această pretenţie admisibilă.

B. Fondul

1. Argumentele părţilor

37. Reclamantul s-a plâns de condiţiile inumane şi degradante de detenţie şi a oferit o descriere detaliată a acestor condiţii (a se vedea 24 de mai sus).

38. Guvernul a susţinut că reclamantul a fost deţinut în condiţii conforme cerinţelor articolului 3 al Convenţiei. Guvernul a declarat că reclamantul nu a prezentat probe în sprijinul afirmaţiilor sale şi că lipsa plângerilor adresate autorităţilor închisorii confirmă acceptarea de către reclamant a condiţiilor sale de detenţie ca fiind corespunzătoare. Mai mult, Guvernul consideră că rapoartele CPT nu pot duce la constatări mecanice a violării articolului 3 al Convenţiei în lipsa unor probe a suferinţei individuale a reclamantului (Gorea v. Moldova, nr. 21984/05, §§ 40-51, 17 iulie 2007). Ca şi în cauza Gorea, reclamantul din această cauză a fost deţinut la CGP o perioadă scurtă de timp (şase zile la secţia de poliţie din sectorul Râşcani şi douăzeci şi una de zile la CGP).

2. Aprecierea Curţii

39. Curtea reizerează că pentru a cădea sub incidenţa articolului 3 al Convenţiei, rele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate. Aprecierea nivelului minim este relativă; ea depinde de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi durata tratamentului, efectele fizice şi psihice ale acestuia şi, în unele cazuri, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei (a se vedea, spre exemplu, Ireland v. the United Kingdom, 18 ianuarie 1978, § 162, Series A nr. 25).

40. Statul trebuie să asigure ca persoana să fie deţinută în condiţii compatibile cu respectarea demnităţii sale umane, că modul şi metoda de executare a pedepsei nu îl supun la suferinţă sau greutăţi de o intensitate care depăşeşte nivelul inevitabil al suferinţei inerent detenţiei şi că, având în vedere cerinţele practice ale detenţiei, sănătatea şi bunăstarea acestuia sunt asigurate în mod adecvat, printre altele, prin oferirea unei îngrijiri medicale necesare (a se vedea, Kudła v. Poland [GC], nr. 30210/96, § 94, ECHR 2000‑XI). La aprecierea condiţiilor de detenţie, trebuie luate în consideraţie efectele cumulative ale condiţiilor şi duratei de detenţie (a se vedea Ostrovar v. Moldova, nr. 35207/03, § 80, 13 septembrie 2005).

41. În această cauză, Curtea notează în primul rând că potrivit declaraţiilor Guvernului, reclamantul a fost deţinut la secţia de poliţie din sectorul Râşcani timp de o noapte, suplimentar la cele cinci zile petrecute acolo în arest administrativ. Părţile nu au declarat că reclamantul a fost deţinut în alt loc de detenţie, decât cele două menţionate mai sus. Guvernul recunoaşte că reclamantul a fost arestat la 29 septembrie 2008 şi eliebrat la 11 noiembrie 2008. Prin urmare, el s-a aflat în detenţie patruzeci şi trei de zile, dintre care şase zile la secţia de poliţie din sectorul Râşcani.

42. Curtea este conştientă de faptul, că este foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, pentru un deţinut să prezinte dovezi a condiţiilor sale de detenţie, având în vedere interdicţia utilizării echipamentului foto/video în detenţie şi asiguarea probelor prin alte mijloace. O modalitate pentru deţinuţi ar fi descrierea detaliată a condiţiilor de detenţie şi înaintarea plângerilor către autorităţi în privinţa acestor condiţii. Un alt important mijloc foarte important este referinţa la constatările observatorilor independenţi, cum ar fi CPT sau alte organizaţii naţionale sau internaţionale de monitorizare a drepturilor omului (a se vedea, printre multe altele, Salman v. Turkey [GC], nr. 21986/93, §§ 69-73, ECHR 2000‑VII; Becciev v. Moldova, nr. 9190/03, §§ 31-32, 4 octombrie 2005; şi Ramishvili and Kokhreidze v. Georgia, nr. 1704/06, §§ 70-71, 27 ianuarie 2009). În această cauză, avocatul reclamantului s-a plâns de două ori în privinţa condiţiilor inumane de detenţie, făcând referire expresă la articolul 3 al Convenţiei (a se vedea paragrafele 14 şi 18 de mai sus). Curtea însă nu a găsit nici un răspuns la aceste plângeri în deciziile instanţelor naţionale sau în alte documente.

43. De asemenea, Curtea notează constatările CPT în privinţa izolatoarele de detenţie provizorie din Republica Moldova (“IDP”) în general şi în privinţa IDP-urilor care aparţin CGP în special (a se vedea paragraful 28 de mai sus). Din rapoatele întocmite ca urmare a vizitelor CPT, este cert faptul că condiţiile de detenţie din IDP-uri, aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, sunt substandard, chiar şi în opinia autorităţilor naţionale (a se vedea opinia Ministrului Justiţiei citată în raportul CPT pentru anul 2009). CPT-ul a notat că “IDP-urile niciodată [nu vor fi] capabile să asigure condiţii de detenţie adecvate pentru ţinerea în detenţie a persoanelor”. Constatările specifice făcute aproape un an după detenţia reclamantului în IDP-ul de la CGP (care aparţine Ministerului Afacerilor Interne) coincid cel puţin parţial cu descrierea făcută de reclamant înainte de anul 2009, în special aglomerarea excesivă şi timpul insuficient pentru exerciţii, precum şi lipsa unui mobilier.

„44. Guvernul s-a referit la hotărârea Gorea v. Moldova, citată mai sus. Curtea consideră că această cauză este diferită de această cauză din câteva motive importante. Durata detenţiei era de paisprezece zile pentru dl Gorea şi de patruzeci şi trei de zile pentru reclamantul din această cauză (treizeci şi şapte de zile la CGP, a se vedea paragraful 41 de mai sus). În opinia Curţii, omisiunea dlui Gorea de a înainta plângeri în privinţa condiţiilor sale de detenţie a reprezentat un element important pentru respingerea pretenţiei sale. Pe de alată parte, reclamantul din această cauză, s-a plâns de două ori prin intermediul avocatului său, însă nu a primit nici un răspuns la plângerile sale, nemaivorbind de vreo îmbunătăţire în condiţiile lui de detenţie.

45. Mai mult, Curtea ia notă de opinia inechivocă a CPT-ului că ţinerea persoanelor în arest în izolatoarele Ministerului Afacerilor Interne nu trebuie permisă. Reclamantul a fost deţinut timp de o noapte la secţia de poliţie din sectorul Râşcani, suplimentar detenţiei sale de cinci zile în arest administrativ în acelaşi izolator. Având în vedere condiţiile de detenţie din secţiile de poliţie ale Republicii Moldova, menţionate de CPT, detenţia timp de câteva zile în asemenea condiţii în mod cert contravine standardelor Convenţiei.

46. În lumina celor sus menţionate, Court constată că reclamantul a fost deţinut în secţia de poliţie din sectorul Râşcani şi la CGP în condiţii contrare cerinţelor articolului 3 al Convenţiei. Prin urmare, în această cauză a avut loc o violare a acestei prevederi.

III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 1 AL CONVENŢIEI

47. Reclamantul susţine că el a fost arestat în lipsa unei bănuieli rezonabile că el ar fi comis o infracţiune. El s-a bazat pe articolul 5 § 1 al Convenţiei, partea relevantă a căruia prevede următoarele:

“1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

...

c. dacă a fost arestat sau reţinut in vederea aducerii sale in faţa autorităţii judiciare competente, atunci cand există motive verosimile de a se bănui că a săvarşit o infracţiune sau cand există motive temeinice ale necesităţii de a-l impiedica să săvarşească o infracţiune sau să fugă după săvarşirea acesteia; ...”

A. Admisibilitatea

48. Curtea consideră că această pretenţie ridică chestiuni de fapt şi de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Nu a fost stabilit nici un alt temei pentru a o declara inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară această pretenţie admisibilă.

B. Fondul

49. Guvernul consideră că reclamantul a fost arestat în mod legal fiind bănuit de comiterea unei escrocherii. Ulterior, el a fost condamnat pentru această infracţiune (a se vedea paragraful 21 de mai sus), fapt care confirmă, în opinia acestuia, caracterul legitim al bănuielii iniţiale.

50. Curtea reiterează că „‘rezonabilitatea’ bănuielii pe care trebuie să se bazeze o reţinere sau o arestare constituie o parte esenţială a protecţiei împotriva arestării şi detenţiei arbitrare, care este prevăzută în articolul 5 § 1 (c) al Convenţiei. A avea o ‘bănuială rezonabilă’ presupune existenţa faptelor sau a informaţiilor care ar convinge un observator obiectiv că persoana în cauză ar fi putut săvârşi infracţiunea. Ceea ce poate fi considerat ca fiind ‘rezonabil’ va depinde, totuşi, de toate circumstanţele”. Deşi circumstanţele speciale pot afecta limita până la care autorităţile pot divulga informaţii, ei nu pot „... [extinde noţiunea] de ‘rezonabilitate’ până la punctul în care esenţa protecţiei asigurate de articolul 5 § 1 este prejudiciată” (a se vedea Fox, Campbell and Hartley v. the United Kingdom, hotărâre din 30 august 1990, § 32, Series A nr. 182, şi Stepuleac v. Moldova, nr. 8207/06, § 68, 6 moiembrie 2007).

51. Curtea notează că reclamantul a fost iniţial arestat pentru comiterea contravenţiei administrative de ultragiere a ofiţerului de poliţie. Chiar şi dacă reclamantul a pledat că întreaga perioada de detenţie a fost ilegală, el nu a furnizat nici un detaliu în privinţa arestării şi detenţiei sale administrative. Curtea consideră că utilizarea arestului administrativ ca măsură pentru deţinerea şi audierea bănuitului într-o cauză penală este contrară articolului 5 al Convenţiei. Aceasta este de asemenea contrară legislaţiei naţionale (a se vedea, spre exemplu, hotărârea Grădinar v. Moldova, nr. 7170/02, § 20, 8 aprilie 2008, în care o instanţă naţională a constatat că detenţia administrativă efectuată în scopul interogării unei persoane bănuite într-o cauză penală era ilegală).

52. Totuşi nu este exclus că o persoană arestată pentru o contravenţie administrativă este identificată, în cadrul detenţiei administrative, ca fiind suspectată de comiterea unei infracţiuni, şi că atât detenţia administrativă cât şi detenţia ulterioară în cadrul urmăririi penale să fie bona fidae. Curtea va trebui atunci să decidă dacă detenţia administrativă a fost într-adevăr determinată de contravenţia administrativă comisă de reclamant sau dacă această detenţie a fost doar un pretext pentru poliţie de a-l ţine mai mult timp în custodie, înainte de a-l aduce în faţa judecătorului de instrucţie.

53. În această speţă, reclamantul nu a argumentat în mod expres că el a fost supus arestului administrativ, scopul real al căruia a fost de fapt investigarea cauzei penale împotriva sa. Chiar şi dacă presupunem că ar fi fost depusă o plângere implicită în acest sens, el nu a prezentat o copie a deciziei relevante a instanţei administrative, sau a deciziei instanţei administrative superioare în răspuns la recursul său eventual sau orice alte documente relevante pentru a arăta că scopul arestului a fost altul decât cel declarat oficial.

În aceste circumstanţe, Curtea nu are nici un motiv să constate că detenţia sa administrativă a fost într-un fel sau altul legată de procedurile penale împotriva lui sau că aceasta a fost „ilegală” în sensul articolului 5 al Convenţiei. Prin urmare, Curtea va examina perioada de detenţie începând cu 4 octombrie 2008, când el a fost arestat oficial în cadrul urmăririi penale.

54. Curtea notează că la 1 octombrie 2008, B.I. a înaintat o plângere în care l-a identificat pe reclamant în calitate de persoană care se pretinde că l-a înşelat prin acceptarea banilor şi eşuarea efectuării lucrărilor asumate în schimbul acestei sume de bani (a se vedea paragraul 8 de mai sus). Acuzarea dispunea de materiale privind alte trei cazuri de pretinsa comitere a infracţiunilor similare. Curtea consideră că, în circumstanţele acestei cauze, autorităţile au avut o „bănuială rezonabilă” că reclamantul ar fi comis una sau câteva infracţiuni, cu atât mai mult având în vedere că el nu a negat faptul că a luat banii şi nu a efectuat lucrările pentru care a fost plătit.

55. Mai mult, din materialele dosarului se pare că acesta nu a fost cazul unui comerciant care pur şi simplu nu a fost în stare să-şi onoreze obligaţiile contractuale. Instanţele naţionale au stabilit faptul că el a continuat să ia bani de la alte persoane, chiar şi după ce a comunicat primelor săi clienţi că el nu mai era în stare să efectueze lucrările din motive personale (a se vedea paragraful 21 de mai sus).

56. În lumina celor sus menţionate, Curtea constată că în această cauză nu a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei.

IV. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 3 AL CONVENŢIEI

57. Reclamantul s-a plâns de faptul că instanţele naţionale nu au oferit motive suficiente şi relevante pentru dispunerea şi prelungirea arestării sale. El s-a bazat pe articolul 5 § 3 al Convenţiei, care prevede următoarele:

“3. Orice persoană arestată sau deţinută in condiţiile prevăzute de § 1 c) din prezentul articol trebuie adusă de indată inaintea unui judecător sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată intr-un termen rezonabil sau eliberată in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonată unei garanţii a prezentării persoanei in cauză la audiere.

...”

A. Admisibilitatea

58. Curtea consideră că această pretenţie ridică chestiuni de fapt şi de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Nu a fost stabilit nici un alt temei pentru a o declara inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară această pretenţie admisibilă.

B. Fondul

59. Guvernul a declarat că instanţele de judecată au motivat în mod corepunzător deciziile lor privind arestarea perventivă a reclamantului, în lumina circumstanţelor cauzei şi ale riscurilor impuse de eliberarea reclamantului. Atunci când necesitatea de a-l ţine în arest a încetat, instanţa a dispus eliberarea lui imediată la 14 noiembrie 2008.

60. Curtea face referinţă la principiile generale privind obligaţia instanţelor naţionale, în temeiul articolului 5 § 3 al Convenţiei, de a oferi motive relevante şi suficiente pentru dispunerea arestării preventive a unei persoane, stabilite în jurisprudenţa sa (a se vedea, printre multe altele, Sarban v. Moldova, citată mai sus, §§ 95-99).

61. Ea notează că în această cauză reclamantul a prezentat în faţa instanţelor naţionale argumente importante împotriva detenţiei sale, cum ar fi domiciliu permanent în Chişinău, aflarea la întreţinerea sa a copiilor minori, precum şi lipsa motivelor de a crede că reclamantul se va eschiva de la urmărirea penală sau va interveni în desfăşurarea acesteia.

62. În continuare, Curtea a notat că instanţele naţionale nu au acordat nici o atenţie acestor argumente în deciziile sale, aparent tratându-le ca irelevante chestiunii legalităţii arestului preventiv al reclamantului. Acest fapt este frapant, având în vedere că la 14 noiembrie 2008, instanţa a constatat că mai mulţi din aceşti factori, care au existat la momentul emiterii deciziilor anterioare, au fost determinante împotriva detenţiei reclamantului. Alte instanţe fie nu au notat argumentele invocate de reclamant, fie că le-au menţionat pe scurt şi nu le-au examinat. În deciziile sale, ei s-au limitat la repetarea motivelor formale pentru detenţie prevăzute de lege într-o formă abstractă şi stereotipică. Aceste motive au fost citate fără o încercare de a arăta cum acestea se aplicau în cauza reclamantului (a se vedea paragrafele 13 şi 17 de mai sus).

63. De asemenea, Curtea a notat că, instanţele care au dispus arestarea iniţială a reclamantului au caracterizat infracţiunea imputată acestuia ca una minoră (a se vedea paragraful 13 de mai sus). Mai mult, la momentul şedinţei reclamantul deja plătise întreaga sumă care se pretinde că a fost luată de la victima, fapt despre care avocatul a informat instanţa. În decizia instanţei însă aceste fapte nu au fost menţionate.

64. Suplimentar, în recursul său, avocatul reclamantului a indicat că el nu a văzut nici un material în cadrul şedinţei, altul decât demersul procurorului privind arestarea clientului său, şi nu a văzut ca alte materiale să fie prezentate în instanţă (a se vedea paragraful 14 de mai sus). Procesele-verbale ale şedinţei nu menţionează vreo discuţie în privinţa unor documente suplimentare. Curtea consideră că în cazul în care în dosar erau incluse materiale relevante chestiunii detenţiei reclamantului, omisiunea de a le prezenta apărării ar fi ridicat problema egalităţii armelor. Cu toate acestea, deoarece instanţa superioară nu a menţionat existenţa unor asemenea materiale în dosarul aflat la examinarea instanţei inferioare şi nu a contrazis declaraţiile avocatului reclamantului privind neprezentarea unor asemenea materiale în cadrul şedinţei din 6 octombrie 2008, se presupune că instanţa inferioară şi-a bazat decizia sa doar pe demersul procurorului, fără a vedea alte materiale suplimentare.

65. Curtea consideră că dispunerea detenţiei unei persoane doar în baza demersului procurorului şi în absenţa altor materiale în sprijinul acestuia este contrară exigenţelor articolului 5 § 3 al Convenţiei. Prin urmare, ea consideră că motivele pe care s-au bazat instanţele judecătoreşti în deciziile lor privind arestarea preventivă a reclamantului nu erau “relevante şi suficiente”.

66. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei în această privinţă.

V. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 4 AL CONVENŢIEI

67. Reclamantul s-a plâns că el şi avocatul lui nu au avut acces la materialele pe care s-au bazat instanţele naţionale în deciziile lor şi că nu a fost audiat niciun martor în luarea deciziei privind necesitatea arestării reclamantului.

El s-a bazat pe articolul 5 § 4 al Convenţiei, care prevede următoarele:

“4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă recurs in faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze intr-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală.”

A. Admisibilitatea

68. Curtea consideră că aceste pretenţii ridică chestiuni de fapt şi de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Nu a fost stabilit nici un alt temei pentru a le declara inadmisibile. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile.

B. Fondul

69. Guvernul a declarat că reclamantul şi avocatul său au avut timp şi facilităţi suficiente pentru a se pregăti pentru şedinţele relevante. Mai mult, omisiunea lor de a cere timp suplimentar pentru a se pregăti pentru şedinţa confirmă faptul că ei cunoşteau materialele cauzei.

70. Curtea a făcut referinţă la constatarea sa (a se vedea paragraful 64 de mai sus) potrivit căreia instanţa care a dispus arestarea iniţială a reclamantului nu a examinat nici un alt material în afară de demersul procurorului. Prin urmare, cererea în partea ce ţine de omisiunea de a oferi apărării acces la materialele relevante privind motivele arestării reclamantului este inutilă, deoarece nici instanţei naţionale nu i-au fost prezentate alte materiale decât cele din dosar.

71. De asemenea, Curtea notează că, deşi acuzarea s-a referit la câteva investigaţii împotriva reclamantului, arestul acestuia s-a bazat în mod expres pe pretinsa înşelare a lui B.I. Avocatul reclamantului a invocat în faţa instanţei naţionale că pretinsul prejudiciu cauzat de către clientul său lui B.I. a fost remediat prin returnarea sumei de EUR 500. Curtea consideră că chestiunea privind repararea de către reclamant a prejudiciului a fost relevantă pentru evaluarea riscurilor eliberării reclamantului sau aplicării altor măsuri preventive, non-privative de libertate, şi astfel pentru chestiunea privind legalitatea arestării sale preventive continui. Mai mult, exista o discordanţă factuală dintre acuzare şi apărare, acuzarea negând faptul că a vazut vreo informaţie relevantă privind careva plăţi din partea reclamantului. În aceste circumstanţe, avocatul reclamantului a cerut audierea lui B.I. pentru clarificarea acestei chestiuni. Aparent însă instanţa nu s-a expus în această privinţă sau în cel mai bun caz a respins implicit demersul, fără a stabili dacă pretinsul prejudiciu a fost remediat.

72. Curtea reiterează că atunci când există probe care prima facie par să aibă legătură directă cu chestiunea legalităţii detenţiei continue, pentru ca articolul 5 § 4 să fie respectat, este esenţial ca instanţele judecătoreşti naţionale să le examineze şi evalueze (a se vedea, mutatis mutandis, Chahal v. the United Kingdom, 15 noiembrie 1996, §§ 130-131, Reports of Judgments and Decisions 1996‑V; Hussain v. the United Kingdom, 21 februarie 1996, § 60, Reports 1996‑I; Becciev v. Moldova, citată mai sus, § 72; şi Ţurcan and Ţurcan v. Moldova, nr. 39835/05, § 67, 23 octombrie 2007).

73. În această cauză, era în primul rând competenţa instanţelor naţionale să decidă ce pondere să acorde dovezilor la care s-a referit reclamantul, la etapa respectivă a procesului. Totuşi, omisiunea de a examina în mod adecvat demersul avocatului reclamantului de a-l audia pe B.I. şi de a clarifica chestiunea returnării datoriei, a privat apărarea de posibilitatea de a convinge judecătorul de instrucţie de lipsa unui risc anume în eliberarea reclamantului, şi că prelungirea detenţiei lui nu era necesară.

74. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că refuzând, fără nici o explicaţie, de a-l audia pe B.I. în privinţa chestiunii returnării datoriei, Judecătoria Râşcani a încălcat drepturile reclamantului garantate de Articolul 5 § 4 al Convenţiei (a se vedea Becciev, citată mai sus, §§ 73-76; şi Ţurcan and Ţurcan, citată mai sus, §§ 68-70).

VI.APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

75. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A.Prejudiciul moral

76. Reclamantul a pretins EUR 7,000 cu titlu de prejudiciu moral care i-a fost cauzat ca urmare a încălcării drepturilor lui.

77. Guvernul consideră că suma pretinsă este excesivă în lumina jurisprudenţei similare a Curţii în privinţa Republicii Moldova.

78. Având în vedere violările constatate mai sus, Curtea consideră că acordarea compensaţiei cu titlu de prejudiciu moral este justificată în această cauză. Ea acceptă pretenţia reclamantului în întregime.

B.Costuri şi cheltuieli

79. Avocatul reclamantului a pretins EUR 1,500 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. El a prezentat contractul şi orarul detaliat al orelor lucrate.

80. Guvernul consideră că suma pretinsă este excesivă şi a contestat numărul de ore lucrate de către avocatul reclamantului la această cauză.

81. Având în vedere asistenţa juridică acordată reclamantului de către Consiliul Europei şi calitatea reprezentării avocatului său, Curtea consideră că nu este necesară acordarea unei alte sume în privinţa costurilor şi cheltuielilor.

C.Dobânda de întârziere

82. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata dobânzii la creditele overnight acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă;

2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei;

3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei;

4. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei;

5. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 4 al Convenţiei în privinţa omisiunii de a audia martorul;

6. Hotărăşte

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 7,000 (şapte mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, care să fie convertită în leo moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata la creditele overnight acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

7. Respinge restul pretenţiei reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 24 ianuarie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

              Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte

 

Full & Egal Universal Law Academy