© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Fernandes de Oliveira v. Portugalia - 78103/14
Hotărârea din 28.3.2017 [Secţia a IV-a]
Articolul 2
Obligaţii pozitive
Articolul 2-1
Viaţă
Suicidul unei persoane bolnave mintal internată în mod voluntar într-un spital de psihiatrie în vederea tratării sale, după o încercare de sinucidere: încălcare
În fapt – Fiul reclamantului a fost internat în mod voluntar într-un spital de psihiatrie de stat pentru tratament, ca urmare a unei încercări de a se sinucide de la începutul lui aprilie 2000. Pe 27 aprilie 2000, acesta a evadat din sediul spitalului şi a sărit în faţa unui tren. El mai fusese spitalizat cu mai multe ocazii, în acelaşi spital, dată fiind dizabilitatea sa mintală care se agravase pe fondul unei dependenţe de droguri şi alcool. Potrivit dosarului său medical, medicii spitalului cunoşteau încercările sale anterioare de suicid.
În drept – Articolul 2 (aspectul substanţial): Având în vedere istoricul medical al reclamantului şi în special faptul că încercase să se sinucidă cu trei săptămâni mai devreme, personalul spitalului avea motiv să creadă că acesta ar mai putea încerca să se sinucidă. Mai mult, odată ce acesta evadase anterior din sediul spitalului, trebuiau prevăzute noile încercări de evadare care ar fi condus, în lumina diagnosticului său, la posibilitatea unui rezultat fatal.
Curtea a fost conştientă de noua tendinţă de a oferi tratament persoanelor cu deficienţe mintale într-un regim al “uşilor deschise”. Totuşi, acest tip de tratament nu scutea statul de obligaţiile sale de a proteja pacienţii bolnavi mintal de riscurile pe care şi le prezentau lor înşişi. Prin urmare, trebuia asigurat un echilibru corect între obligaţiile statului în baza articolului 2 din Convenţie şi nevoia de a acorda asistenţă medicală într-un regim al “uşilor deschise”, având în vedere nevoile individuale referitoare la monitorizarea specială a pacienţilor cu tendinţe suicidare. În acest exerciţiu de punere în balanţă, nu trebuia făcută nicio diferenţă între internările voluntare şi cele involuntare: în măsura în care un pacient internat în mod voluntar se afla sub supravegherea şi asistenţa personalului spitalului, obligaţiile statului trebuiau să fie aceleaşi, altfel pacienţii internaţi în mod voluntar ar fi fost privaţi de protecţia articolului 2.
Spitalul verifica dacă pacienţii erau prezenţi la masă şi în timpul administrării medicamentelor. În plus, fusese instituit un mecanism pentru situaţiile în care se remarca absenţa unui pacient, acesta fiind căutat în sediul spitalului şi fiind informată poliţia şi familia. În acest caz, fiul reclamantului fusese văzut ultima dată după ora 4 p.m., însă absenţa lui nu a fost observată până în jurul orei 7 p.m., când nu venise la cină. Acesta murise deja. Procedura aplicabilă în cazurile de urgenţă s-a dovedit ineficientă pentru prevenirea evadării sale şi, în cele din urmă, a suicidului. Riscul a fost exacerbat de accesul liber şi nerestricţionat de pe suprafaţa terenului spitalului pe platforma căii ferate.
În lumina obligaţiei pozitive de a întreprinde măsuri preventive pentru protejarea unei persoane a cărei vieţi este supusă riscului şi confruntaţi cu un pacient bolnav mintal care a încercat recent să se sinucidă şi care era predispus să evadeze, personalul spitalului ar fi trebuit să adopte măsuri de siguranţă care să-i împiedice ieşirea din sediu şi să-l monitorizeze mai des.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy