©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
CAUZA FLOREA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 37186/03)
Hotărâre
Strasbourg
14 septembrie2010
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Florea împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din
Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
După ce a deliberat în camera de consiliu, la 24 august 2010,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 37186/03 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Gheorghe Florea („reclamantul”), a sesizat Curtea la 9 octombrie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”).
2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţă judiciară, este reprezentat de Bogdan Zamora Ciobanu, avocat în Bucureşti. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan‑Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. În special, reclamantul susţine că a fost obligat să suporte condiţii necorespunzătoare de detenţie atunci când era bolnav, inclusiv să stea în celulă cu numeroşi deţinuţi care fumau.
4. La 2 aprilie 2009, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în 1949 şi locuieşte în Botoşani.
6. Acesta a fost arestat preventiv la 20 februarie 2002, fiind acuzat de furt calificat. La 21 martie 2002, a fost mutat la Penitenciarul Botoşani.
7. La 7 octombrie 2002, reclamantul a fost condamnat prin hotărârea Judecătoriei Botoşani la patru ani şi şase luni de închisoare pentru furt calificat. Această hotărâre a rămas definitivă.
A. Condiţiile de detenţie
8. La momentul închiderii sale la Penitenciarul Botoşani, reclamantul suferea de hepatită cronică şi de hipertensiune arterială în stadiul I/II. În penitenciar, acesta a stat în celulele nr. 2, 67 şi 95, friguroase şi neaerisite şi cu deţinuţi fumători. Astfel, reclamantul a fost obligat să stea în celula nr. 67 timp de aproximativ opt sau nouă luni cu un număr de deţinuţi care a variat între 110 şi 120, în condiţiile în care celula avea numai 35 de paturi. 90 % dintre aceşti deţinuţi erau fumători, conform reclamantului.
9. În trei rânduri, mai exact în perioadele 21 septembrie - 9 octombrie 2002, 12 - 25 iunie 2003 şi 25 octombrie - 5 noiembrie 2003 reclamantul a fost mutat la Spitalul Penitenciar Târgu Ocna, pentru a primi îngrijiri medicale, potrivit afirmaţiilor sale, din cauza agravării stării sale de sănătate. Acolo a stat în sălile nr. 1 şi 2.
10. Reclamantul a fost retrimis în penitenciar, unde a fost nevoit să locuiască în acelaşi spaţiu cu deţinuţi fumători. Potrivit acestuia, alimentaţia sa, constând în principal din grăsimi animale (slănină de porc) nu era adecvată pentru hepatita de care suferea. Celula nu era aerisită, era frig şi exista în permanenţă fum de ţigară.
11. După cea de-a doua sa şedere în spital, la întoarcerea în penitenciar, reclamantul pretinde că a fost ţinut paisprezece zile într-o celulă fără paturi, cu pardoseală de beton.
12. Prin comunicarea din 6 noiembrie 2003, reprezentanţii Ministerului Justiţiei au explicat, răspunzând plângerilor reclamantului, că „din cauza fenomenului de suprapopulare a penitenciarelor, capacitatea acestora de găzduire fiind redusă, era posibil ca deţinuţii să fie nevoiţi să doarmă câte doi în pat, până la corectarea neajunsului.” În aceeaşi comunicare se afirma că, de la 30 iulie până la 8 august 2003, reclamantul dormise chiar pe podea, din voinţă proprie, din cauza caniculei. Reprezentanţii ministerului au informat reclamantul că separarea deţinuţilor fumători de nefumători era imposibilă din cauza spaţiului limitat.
13. Prin petiţia din 26 iulie 2004, adresată directorului general al Administraţiei Penitenciarelor, reclamantul se plângea că primea tratament medical numai pentru hipertensiune, nu şi pentru celelalte afecţiuni de care suferea. De asemenea, acesta sublinia că, în ciuda faptului că directorul penitenciarului stabilise că celula nr. 2, în care stăteau reclamantul şi alţi deţinuţi care sufereau de boli cronice, trebuia să fie ocupată exclusiv de deţinuţi nefumători, această regulă nu fusese niciodată respectată, întrucât exista în permanenţă cel puţin un deţinut fumător. Conform reclamantului, această situaţie sporea tensiunea între deţinuţii din celulă.
14. Prin raportul medico-legal din 4 ianuarie 2005 se constata că reclamantul suferea de hipertensiune arterială esenţială în stadiul II/III, de hepatită cronică, hipersplenism, angor, obezitate comună de gradul I şi hipertrofie benignă de prostată. În raport se concluziona că aceste afecţiuni puteau fi tratate în reţeaua sanitară a Ministerului Justiţiei. Conform recomandărilor medicale din raport, reclamantul trebuia să urmeze un regim alimentar hiposodic şi hipocaloric, trebuia să evite tutunul, precum şi consumul de grăsimi animale şi de condimente.
15. Conform comunicării din 21 august 2009 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, condiţiile de detenţie în care trăise reclamantul erau următoarele:
- celula nr. 67, în care reclamantul a petrecut trei luni, din cauză că i s-au atribuit munci uşoare, avea o suprafaţă de 55,29 m² şi conţinea 35 de paturi, era încălzită de două radiatoare care funcţionau în medie 15 ore pe zi şi dispunea de un grup sanitar cu toaletă şi lavabou;
- celula nr. 2, cu destinaţia de infirmerie, avea o suprafaţă de 21,27 m² şi conţinea 9 paturi, era încălzită de un radiator şi dispunea de un grup sanitar cu toaletă, lavabou şi duş.
- celula nr. 95, destinată deţinuţilor în vârstă şi inapţi pentru muncă, avea o suprafaţă de 26,79 m² şi conţinea 12 paturi, era încălzită de un radiator şi dispunea de un grup sanitar cu toalete, chiuvetă şi duş.
În aceeaşi comunicare se indică faptul că nu există date privind numărul de persoane deţinute în fiecare celulă în această perioadă. De asemenea, se precizează că zonele de promenadă ale penitenciarului aveau o suprafaţă care varia între 30 m² şi 149,64 m².
16. Conform aceleiaşi comunicări, era bine cunoscut faptul că reclamantul nu fuma, însă „în lipsa spaţiului suficient de găzduire şi din cauza suprapopulării din celule existente la nivelul sistemului de penitenciare, separarea deţinuţilor pe criteriul fumător-nefumător era imposibilă”. În comunicare se mai menţionează şi că fumatul era permis numai în toalete şi în zonele de promenadă, unde deţinuţii aveau acces între o oră şi o oră şi jumătate pe zi.
17. În ceea ce priveşte şederea reclamantului în Spitalul Penitenciar Târgu Ocna, comunicarea din 21 august 2009 preciza că deţinutul a stat în următoarele condiţii:
- secţia spitalului destinată persoanelor cu boli cronici era formată din două saloane; salonul nr. 1 avea o suprafaţă de 57,60 m²; salonul nr. 2 avea o suprafaţă de 55,20 m²;
- în timpul primei spitalizări a reclamantului, şi anume între 21 septembrie şi 9 octombrie 2002, în cele două saloane ale secţiei de boli cronice au fost internaţi între 23 şi 32 de pacienţi; în timpul celei de-a doua spitalizări, şi anume între 12 şi 25 iunie 2003, au fost internaţi între 9 şi 17 de pacienţi, iar în timpul celei de-a treia spitalizări a reclamantului, şi anume între 25 octombrie şi 5 noiembrie 2003, în ambele saloane au fost internaţi între 31şi 59 de pacienţi.
În comunicare se menţiona că se puteau întocmi statisticile numai pe secţie, întrucât nu se păstrase nicio înregistrare privind numărul pacienţilor internaţi în fiecare salon.
18. În ceea ce priveşte situaţia pacienţilor nefumători, în comunicare se menţiona că nu exista o separare a pacienţilor în funcţie de acest criteriu, dar că medicul şef de secţie recomanda ca saloanele să fie aerisite constant şi „să se evite, pe cât posibil, fumatul în sală”.
19. Conform comunicării din 21 august 2009, reclamantul beneficiase de Norma de hrană nr. 18, adaptată recomandărilor medicale pentru deţinuţii care sufereau de boli cronice. Mai exact, primea hrană cu conţinut redus de grăsimi şi de sare.
20. Reclamantul a sesizat Judecătoria Botoşani cu o cerere de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale, care a fost respinsă la 4 februarie 2005.
21. Reclamantul a fost eliberat condiţionat la 15 februarie 2005. Conform comunicării din 21 august 2009 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, starea de sănătate a acestuia fusese staţionară în timpul detenţiei.
B. Acţiunea în despăgubire introdusă de reclamant pentru condiţii de detenţie inadecvate
22. La 28 aprilie 2004, când încă se afla în închisoare, reclamantul a sesizat Judecătoria Botoşani cu o acţiune în despăgubire, întemeiată pe art. 998-999 C. civ., pentru degradarea stării sale de sănătate din cauza condiţiilor inadecvate de detenţie şi a plasării sale în aceeaşi celulă cu deţinuţi fumători.
23. Prin hotărârea din 3 septembrie 2004, judecătoria şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Botoşani.
24. Prin hotărârea din 6 decembrie 2006, Tribunalul Botoşani a respins pretenţiile reclamantului, pe motiv că nu fusese stabilită legătura de cauzalitate între condiţiile de detenţie, inclusiv fumul de ţigară provenit de la colegii de celulă şi afecţiunile de care suferea reclamantul, dintre care unele se pare că existau dinaintea închiderii sale.
25. Reclamantul nu formulat recurs împotriva acestei hotărâri.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE RELEVANTE
A. Dreptul şi practica internă relevante
1. Dispoziţiile legislative generale
26. Dispoziţiile generale ale dreptului intern relevant privind executarea pedepselor privative de libertate şi dreptul deţinuţilor la asistenţă medicală sunt parţial descrise în hotărârile Gagiu împotriva României, nr. 63258/00, pct. 41-42, 24 februarie 2009 şi Măciucă împotriva României, nr. 25763/03, pct. 14, 26 mai 2009.
27. Ordinul ministrului justiţiei nr. 433/C din 5 februarie 2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, publicat în Monitorul Oficial nr. 103 din 15 februarie 2010, prevede că celulele trebuie să asigure un spaţiu de cel puţin 4 m² pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regimul închis sau de maximă siguranţă.
2. Dispoziţiile legislative specifice privind hrana şi protecţia împotriva efectelor tutunului în penitenciare
28. Normele privind hrana deţinuţilor bolnavi care trebuie să urmeze un regim alimentar sunt descrise în comunicarea din 21 august 2009 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care face trimitere la ordinul ministrului justiţiei nr. 2713/C/2001 ce include „norma nr. 18”, după care Guvernul a depus o copie.
În temeiul acestei reglementări, pentru un deţinut bolnav aportul nutriţional zilnic trebuie să fie, în medie, de 3 175 de calorii şi trebuie să conţină în special pâine (550 g), cartofi (400 g), legume proaspete în timpul verii (300 g) sau la conservă în timpul iernii (80 g), lapte (200 g), fructe proaspete în timpul verii (70 g) sau uscate în timpul iernii (20 g), carne de porc (70 g), un ou, orez (30 g), biscuiţi (30 g), produse derivate din carne (30 g), pastă de tomate (30 g), margarină (20 g), zahăr (20 g), sare (20 g) şi ulei alimentar (15 g).
29. Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, publicată în Monitorul Oficial nr. 435 din 21 iunie 2002, şi modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/2003 din 30 ianuarie 2003 şi prin Legea nr. 275/2003 din 23 iunie 2003, aflată în vigoare la momentul faptelor, prevedea la art. 3 că se interzice fumatul în unităţile sanitare, de stat sau private şi în spaţiile publice închise. Spaţiile publice închise erau definite drept toate spaţiile din instituţiile publice centrale şi locale, instituţii sau unităţi economice, de alimentaţie publică, de turism, comerciale, de învăţământ, medico-sanitare, culturale, de educaţie, sportive, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, spaţiile închise de la locul de muncă sau alte spaţii prevăzute de lege, cu excepţia spaţiilor delimitate şi special amenajate pentru fumat din incinta acestora. Conform legii, spaţiile închise de la locul de muncă includeau, de asemenea, camerele utilizate de două sau mai multe persoane.
30. Prin hotărârea din 12 aprilie 2005, pronunţându-se după o primă casare cu trimitere, Judecătoria Arad a admis plângerea unui deţinut închis la Penitenciarul Arad, care reclama că fusese obligat să stea în celulă cu deţinuţi fumători. În temeiul Legii nr. 349/2002, instanţa a hotărât că închisorile erau spaţii publice şi că se interzicea fumatul în spaţiile închise din penitenciare. Instanţa a indicat faptul că, deşi legea nu prevedea în mod expres că se aplica penitenciarelor, trebuia să fie interpretată în acest sens, de vreme ce închisorile nu erau incluse printre excepţiile enumerate pe scurt de această lege. De asemenea, după ce a luat act de faptul că în Penitenciarul Arad era permis ca deţinuţii fumători să fie închişi în aceleaşi celule cu nefumătorii, instanţa a dispus ca administraţia penitenciarului să îi asigure reclamantului detenţia într-o celulă fără fumători şi să pună capăt încălcării dreptului său, astfel cum este garantat prin Legea nr. 349/2002. Instanţa a respins cererea de reparare a prejudiciului moral introdusă de reclamant.
Această hotărâre judecătorească a fost confirmată prin hotărârea din 13 septembrie 2005 a Tribunalului Arad.
Prin hotărârea din 12 ianuarie 2006, Judecătoria Arad a admis din nou plângerea aceluiaşi reclamant în favoarea căruia se pronunţase hotărârea din 12 aprilie 2005, pe motiv că acesta continua să fie închis în celule cu deţinuţi fumători, întrucât administraţia penitenciarului nu se conformase hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate împotriva sa, pe motiv că, din cauza lipsei de spaţiu, separarea deţinuţilor fumători de nefumători era imposibilă.
3. Practica relevantă privind condiţiile de detenţie
31. Prin hotărârea din 12 august 2004, Tribunalul Prahova a constatat că „pretinsul tratament inuman sau degradant din cauza nerespectării dreptului la un pat individual şi la un spaţiu vital adecvat, precum şi din cauza condiţiilor nefaste de detenţie, trebuie să fie considerat în funcţie de condiţiile generale care există în penitenciare, şi nu ca intrând sub incidenţa acţiunilor sau lipsei de acţiune imputabile administraţiei penitenciarului sau nerespectând dispoziţiile legale în vigoare”.
32. Prin hotărârea sa din 5 martie 2005, Judecătoria Baia Mare a respins plângerea unui deţinut privind condiţiile improprii de detenţie (suprapopulare, alimentaţie, igienă), motivând că acestea erau condiţiile caracteristice tuturor penitenciarelor din România, ca urmare a unui buget insuficient şi a unui nivel de ocupare foarte ridicat (Marian Stoicescu împotriva României, nr. 12934/02, pct. 17, 16 iulie 2009).
B. Dreptul şi practica internaţionale relevante
33. Concluziile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) formulate în urma vizitării penitenciarelor din România, precum şi observaţiile cu caracter general ale CPT sunt rezumate în hotărârile Bragadireanu împotriva României (nr. 22088/04, pct. 73-76, 6 decembrie 2007) şi Brânduşe împotriva României, nr. 6586/03, pct. 33, CEDO 2009‑... Pe de altă parte, paragrafele relevante din Recomandarea (98)7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind aspectele etice şi organizaţionale ale îngrijirii medicale în închisoare, adoptată la 8 august 1998, sunt reproduse în hotărârea Huylu împotriva Turciei (nr. 52955/99, pct. 53, 16 noiembrie 2006).
34. În ultimul său raport publicat la 11 decembrie 2008, în urma vizitei sale din iunie 2006 a mai multor penitenciare din România, CPT a precizat:
“§ 70: [...] Comitetul este foarte îngrijorat de faptul că lipsa paturilor rămâne o problemă constantă întâlnită nu numai în penitenciarele vizitate, ci şi la nivel naţional, şi această situaţie persistă de la prima vizită în România din 1995. Este timpul să se ia măsuri de anvergură pentru a pune capăt definitiv acestei situaţii inacceptabile. CPT face apel la autorităţile române pentru iniţierea unei acţiuni prioritare şi decisive pentru ca fiecare persoană aflată într-un penitenciar să dispună de un pat.
În schimb, Comitetul este mulţumit de faptul că, la scurt timp după vizita din iunie 2006, standardul oficial privind spaţiul vital pentru fiecare deţinut în celule a ajuns de la 6 m3 (ceea ce reprezenta o suprafaţă de aproximativ 2 m2 pentru fiecare deţinut) la 4 m2 sau 8 m3.
CPT face apel la autorităţile române pentru iniţierea unei acţiuni prioritare şi decisive pentru ca fiecare persoană aflată într-un penitenciar să dispună de un pat.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 3 DIN CONVENŢIE
35. Reclamantul pretinde că în Penitenciarul Botoşani a fost închis în condiţii care i-au încălcat dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane ori degradante, în conformitate cu art. 3 din Convenţie:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
36. Guvernul contestă acest argument.
A. Cu privire la admisibilitate
37. Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac afirmând că reclamantul ar fi putut introduce o plângere împotriva personalului din penitenciare, precum şi o acţiune în răspundere civilă delictuală, în temeiul art. 998-999 C. civ., în baza prejudiciului suferit. În această privinţă, Guvernul invocă faptul că o acţiune de acest tip se încheiase cu despăgubirea unui reclamant pentru condiţiile de detenţie, în cauza Stan împotriva României (dec.), nr. 6936/03, din 20 mai 2008. În plus, OUG nr. 56/2003, intrată în vigoare la 27 iunie 2003, garantează în special drepturile persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, printre care se numără dreptul de a primi asistenţă medicală adecvată. În plus, Guvernul susţine că reclamantul nu a adus niciodată la cunoştinţă administraţiei penitenciarului că nu dorea să împartă celula cu deţinuţi fumători şi nici nu s-a plâns vreodată de condiţiile detenţiei sale.
38. În temeiul jurisprudenţei interne relevante, Guvernul invocă o hotărâre judecătorească pronunţată în 2005 şi alte şaisprezece hotărâri judecătoreşti pronunţate între 2006 şi 2008 de diverse instanţe (Judecătoriile Bucureşti, Piteşti, Arad şi Craiova şi Tribunalele Maramureş şi Dolj) în cauze privind aplicarea OUG nr. 56/2003 şi a Legii nr. 275/2006, în ceea ce priveşte asistenţa medicală acordată deţinuţilor şi sancţiunile disciplinare aplicate deţinuţilor, dintre care şapte au fost soluţionate în favoarea reclamanţilor.
39. Referindu-se la eşuarea acţiunii sale întreprinse la 28 aprilie 2004, reclamantul susţine că acele căi de recurs indicate de Guvern nu erau eficiente.
40. Curtea reaminteşte că, în cauza Petrea împotriva României, nr. 4792/03, pct. 35, 29 aprilie 2008, aceasta a concluzionat pentru prima oară că un recurs întemeiat pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 56/2003 reprezenta un recurs efectiv, în sensul art. 35 § 1 din Convenţie, în ceea ce priveşte acuzaţiile referitoare la lipsa de asistenţă medicală corespunzătoare, după intrarea sa în vigoare, în iunie 2003, dar că nu era un recurs efectiv în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie propriu-zise (Petrea, citată anterior, pct. 36 şi 37 şi Măciucă, citată anterior, pct. 19) sau de asistenţă medicală pentru perioada anterioară lui 2003 (Petrea, citată anterior, pct. 40). De asemenea, Curtea reaminteşte că, într-o altă cauză referitoare la o detenţie care a început în martie 2004, a declarat admisibil un capăt de cerere privind asistenţa medicală în penitenciar (a se vedea Bragadireanu, citată anterior, pct. 81 şi 86-91).
41. În cauză, Curtea observă, pe de o parte, că respectivul capăt de cerere al reclamantului se referă la o perioadă de detenţie care a început în martie 2002, şi anume cu peste un an înainte de intrarea în vigoare în iunie 2003 a OUG nr. 56/2003. Pe de altă parte, Curtea ia notă de faptul că esenţa capătului său de cerere vizează condiţiile materiale de detenţie, în special suprapopularea din celule pe care a fost nevoit să o suporte, inclusiv împărţind patul cu numeroase alte persoane sau chiar fiind obligat să doarmă pe podea, şi faptul că a fost obligat să suporte fumul de ţigară provenit de la deţinuţii fumători cu care a împărţit celulele sau saloanele din spitalul penitenciar. Capătul de cerere privind pretinsa degradare a stării sale de sănătate este formulată ca o consecinţă a condiţiilor materiale de detenţie descrise mai sus.
42. Totuşi, în măsura în care capătul de cerere al reclamantului se referă la pretinsul tratament medical neadecvat acordat după iunie 2003, Curtea constată, precum a făcut şi în cauza Petrea şi Măciucă, citată anterior, că reclamantul a omis să formuleze recurs întemeiat pe dispoziţiile OUG nr. 56/2003.
Prin urmare, acest capăt de cerere trebuie respins pentru neepuizarea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 § 1 şi 4 din Convenţie.
43. În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, care se referă la condiţiile materiale ale detenţiei, Curtea ia notă de faptul că reclamantul a atras atenţia în repetate rânduri autorităţilor competente asupra condiţiilor inadecvate de detenţie, inclusiv asupra prezenţei deţinuţilor fumători în celula sa (a se vedea pct. 13-22).
44. În plus, Curtea observă că Guvernul nu a indicat în ce mod căile de atac citate ar fi putut îmbunătăţi pretinsele condiţii de detenţie. În această privinţă, deciziile prezentate nu sunt relevante, întrucât niciuna nu se referă la perioada în care a fost închis reclamantul, toate fiind ulterioare datei eliberării acestuia.
Curtea mai constată că hotărârea din 12 august 2004 a Tribunalului Prahova şi hotărârea din 5 martie 2005 a Judecătoriei Baia Mare (a se vedea pct. 31-32 de mai sus) se limitează la a lua act de condiţiile de detenţie reclamate şi la a le explica prin lipsa de fonduri suficiente, refuzând să soluţioneze capetele de cerere ale reclamanţilor privind aceste condiţii de detenţie.
45. Astfel, Curtea apreciază că este necesar să se respingă excepţia de neepuizare invocată de Guvern în ceea ce priveşte condiţiile materiale de detenţie a reclamantului, cu excepţia pretinsului caracter inadecvat al tratamentului său medical, după iunie 2003. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în temeiul art. 35 § 3 din Convenţie şi subliniază, de altfel, că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
46. Reclamantul pretinde că suprapopularea din celule, pe care a trebuit să o suporte, inclusiv împărţind patul cu mai multe persoane sau fiind obligat să doarmă chiar pe podea şi faptul că a fost nevoit să suporte fumul de ţigară, din cauza deţinuţilor fumători din celula sa şi din salonul spitalului-penitenciar, precum şi calitatea slabă a hranei neadaptate afecţiunilor de care suferea au constituit un tratament umilitor şi au contribuit la degradarea stării sale de sănătate, fapt demonstrat de necesitatea internării sale în spital de trei ori în timpul celor trei ani de detenţie.
47. Guvernul subliniază că autorităţile au făcut tot posibilul pentru a-i oferi reclamantului condiţii de detenţie adecvate. Astfel, acesta a fost închis în celule dotate cu paturi şi grupuri sanitare, care erau luminate natural şi artificial, aerisite şi încălzite. Reclamantul avea posibilitatea să se plimbe în afara celulei sale între o oră şi o oră şi jumătate pe zi, în zonele de promenadă ale centrului penitenciar, având o suprafaţă cuprinsă între 30 m² şi 149,64 m².
În ceea ce priveşte separarea deţinuţilor fumători de nefumători, Guvernul precizează că, deşi acest criteriu de separare nu era prevăzut în cadrul Penitenciarului Botoşani, fumatul era permis numai în toalete şi în zonele de promenadă ale penitenciarului.
48. În ceea ce priveşte hrana oferită reclamantului în timpul detenţiei sale, Guvernul face referire la Norma nr. 18, de care beneficiau toate persoanele care sufereau de boli cronice. De altfel, acesta subliniază că reclamantul a beneficiat de un regim hipolipidic şi hiposodic, conform recomandărilor medicilor.
49. Guvernul subliniază că reclamantul nu a prezentat nicio dovadă în sprijinul afirmaţiei sale conform căreia condiţiile de detenţie denunţate, în special fumul de ţigară, ar fi contribuit la degradarea stării sale de sănătate. În plus, Guvernul precizează că reclamantul a fost monitorizat constant de personal medical calificat, care i-a acordat tot sprijinul de care avea nevoie. În ceea ce priveşte eventualele disfuncţii temporare, acestea au fost remediate.
50. Curtea subliniază că măsurile privative de libertate implică în mod obişnuit anumite inconveniente pentru deţinut. Totuşi, aceasta reaminteşte că închiderea unei persoane nu determină pierderea de către deţinut a drepturilor garantate prin Convenţie. Dimpotrivă, în anumite cazuri, persoana închisă poate avea nevoie de protecţie sporită din cauza vulnerabilităţii situaţiei sale şi pentru că se află în întregime în grija statului. În acest context, art. 3 impune autorităţilor o obligaţie pozitivă care constă în a se asigura că orice prizonier este deţinut în condiţii care sunt compatibile cu respectarea demnităţii umane, că modalităţile de executare a pedepsei nu supun persoana în cauză unei suferinţe sau unei încercări de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că, ţinând seama de cerinţele practice din închisoare, sănătatea şi confortul prizonierului sunt asigurate în mod corespunzător [Kudła împotriva Poloniei (GC), nr. 30210/96, CEDO 2000-XI, Norbert Sikorski împotriva Poloniei, nr. 17599/05, pct. 131, 22 octombrie 2009].
1. Suprapopularea din celule
51. În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie, Curtea ţine seama de efectele cumulative ale acesteia, precum şi de acuzaţiile specifice ale reclamantului (Dougoz împotriva Greciei, nr. 40907/98, CEDO 2001-II). În special, perioada de timp în care un individ a fost deţinut în condiţiile denunţate reprezintă un factor important care trebuie luat în considerare (Alver împotriva Estoniei, nr. 64812/01, 8 noiembrie 2005). În plus, în anumite cazuri, atunci când suprapopularea din celule atinge un anumit nivel, lipsa de spaţiu dintr-un penitenciar poate constitui elementul central care trebuie luat în considerare în aprecierea conformităţii unei anumite situaţii cu art. 3 (în acest sens, Karalevičius împotriva Lituaniei, nr. 53254/99, 7 aprilie 2005).
În ceea ce priveşte în special acest ultim factor, Curtea subliniază că, atunci când s-a confruntat cu cazuri flagrante de suprapopulare, a hotărât că acest element, prin el însuşi, era suficient pentru a constata încălcarea art. 3 din Convenţie. În general, era vorba despre cazurile în care spaţiul personal acordat unui reclamant era mai mic de 3 m² (Kantyrev împotriva Rusiei, nr. 37213/02, pct. 50-51, 21 iunie 2007, Andreï Frolov împotriva Rusiei, nr. 205/02, pct. 47-49, 29 martie 2007, Kadikis împotriva Letoniei, nr. 62393/00, pct. 55, 4 mai 2006, şi Melnik împotriva Ucrainei, nr. 72286/01, pct. 102, 28 martie 2006). În schimb, atunci când lipsa de spaţiu nu era atât de flagrantă, Curtea a luat în considerare alte aspecte privind condiţiile materiale de detenţie pentru a aprecia conformitatea unei anumite situaţii cu art. 3 din Convenţie. Era vorba, în special, de factori precum posibilitatea unui reclamant de a avea acces la toaletă în condiţii care să îi respecte intimitatea, aerisirea, accesul la lumină naturală, starea de funcţionare a aparatelor de încălzire, precum şi conformitatea cu normele de igienă. Astfel, chiar şi în cazul în care un spaţiu personal cu o suprafaţă mai mare, cuprinsă între 3 m² şi 4 m², era acordat unui reclamant în celulă, Curtea a constatat totuşi încălcarea art. 3, ţinând seama de spaţiul restrâns, combinat cu absenţa constatată a aerisirii şi a iluminării corespunzătoare (Vlassov împotriva Rusiei, nr. 78146/01, pct. 84, 12 iunie 2008, Babouchkine împotriva Rusiei, nr. 67253/01, pct. 44, 18 octombrie 2007, Trepachkine împotriva Rusiei, nr. 36898/03, pct. 94, 19 iulie 2007).
52. Aplicând principiile menţionate anterior în prezenta cauză, trebuie să se ţină seama de factorul central în cauză, şi anume spaţiul personal acordat reclamantului în diferitele penitenciare în care a fost închis.
53. Curtea observă că, între 20 februarie 2002 şi 15 februarie 2005, adică pentru o perioadă de aproximativ trei ani, reclamantul a fost închis în principal în Penitenciarul Botoşani şi în Spitalul Penitenciar Târgu Ocna. Reclamantul susţine că şi-a executat în întregime detenţia în celule suprapopulate, unde nu dispunea nici de propriul său pat şi nici măcar de spaţiul individual de 6 m3, şi anume aproximativ 2 m², garantat de legislaţia internă în vigoare de dinainte de 2006 (a se vedea supra, pct. 26-27 şi 34).
Conform datelor comunicate de Guvern şi presupunând că fiecare pat din celulă era ocupat numai de o persoană, reclamantul a dispus de un spaţiu individual de aproximativ 1,57 m² (în celula nr. 67) şi respectiv 2,36 m² (în celula nr. 2) în Penitenciarul Botoşani (a se vedea supra, pct. 15). De asemenea, în timpul celei de-a treia spitalizări între 25 octombrie şi 5 noiembrie 2003, conform datelor furnizate de Guvern, cele două saloane în care erau repartizate persoanele care sufereau de boli cronice, inclusiv reclamantul, având o suprafaţă de 112,80 m², erau ocupate de un număr de pacienţi care varia între 31 şi 59, ceea ce corespunde unui spaţiu variabil între 3,63 şi 1,89 m² de persoană.
54. Curtea observă şi că respectivele comunicări trimise reclamantului din partea Ministerului Justiţiei ca răspuns la plângerile acestuia privind condiţiile de detenţie (a se vedea supra, pct. 12) şi Guvernului, din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (a se vedea supra, pct. 16) fac trimitere la depăşirea capacităţii de găzduire a deţinuţilor nu numai în Penitenciarul Botoşani, ci şi în toate penitenciarele din ţară. În plus, în prima comunicare se preciza că, din cauza suprapopulării, deţinuţii erau nevoiţi să doarmă chiar şi câte doi în pat sau că, din cauza caniculei, dormeau direct pe podea.
55. În plus, Curtea are obligaţia de a lua în considerare declaraţiile instanţelor naţionale (a se vedea supra, pct. 32), în care acestea au recunoscut natura sistemică a problemei suprapopulării din celule existente în România (a se vedea mutatis mutandis, Norbert Sikorski, citată anterior, pct. 132).
56. Curtea concluzionează că, în cauză, pe parcursul unei perioade de aproximativ trei ani, reclamantul a trăit în promiscuitate, mai ales în Penitenciarul Botoşani, având în vedere că spaţiul care îi era pus la dispoziţie era inferior standardului european (a se vedea supra, pct. 34). În această privinţă, Curtea observă că, după executarea perioadei de detenţie a reclamantului, norma garantată la nivel naţional în materie de suprafaţă locuibilă în penitenciare a ajuns la 4 m².
2. Alţi factori
57. În continuare, Curtea observă că lipsa de spaţiu de care se plânge reclamantul pare să fi fost agravată de faptul că posibilităţile de a circula în afara celulei sale erau substanţial limitate (Norbert Sikorski, citată anterior, pct. 137). Într-adevăr, din declaraţiile concordante ale părţilor reiese că reclamantul nu putea în principiu să stea în afara celulei decât cel mult o oră şi jumătate pe zi. Curtea ia act şi de condiţiile în care reclamantul îşi putea face plimbarea zilnică în Penitenciarul Botoşani, care nu erau plăcute din cauza dimensiunilor reduse ale curţii destinate acestei activităţi (a se vedea supra, pct. 15).
58. De asemenea, Curtea ia act de faptul că din declaraţiile părţilor reiese că, în Penitenciarul Botoşani, cu excepţia unei perioade la începutul detenţiei de aproximativ trei luni, în care i s‑au distribuit sarcini uşoare (a se vedea supra, pct. 15), reclamantul nu a beneficiat de nicio altă activitate în afară de ora de plimbare zilnică şi, prin urmare, a fost izolat în celula sa timp de 23 de ore pe zi. Timpul considerabil pe care reclamantul l-a petrecut închis în celula sa nu putea decât să agraveze consecinţele promiscuităţii din interiorul acesteia.
59. Mai mult, Curtea subliniază că reclamantul a fost închis într-o celulă care servea în acelaşi timp de cameră şi de sală de mese, unde trebuiau să mănânce deţinuţii. Astfel, condiţiile de igienă din interiorul unei asemenea celule nu puteau fi decât deplorabile.
60. În ceea ce priveşte afirmaţiile reclamantului, potrivit cărora a fost obligat să împartă celula şi salonul în care a stat în spitalul penitenciar pe parcursul celor trei internări cu deţinuţi fumători, Curtea reaminteşte în primul rând că a avut deja ocazia să sublinieze absenţa unei acţiuni uniforme în statele membre în ceea ce priveşte normele privind fumatul şi protecţia împotriva fumatului pasiv în penitenciare. În cauza Aparicio Benito împotriva Spaniei [(dec.), nr. 36150/03, 3 noiembrie 2006], aceasta a constatat că, în state membre diferite, existau situaţii în care prizonierii fumători şi nefumători erau constrânşi să împartă aceeaşi celulă şi situaţii în care cele două grupuri erau plasate în celule separate. În plus, Curtea a observat că unele părţi contractante limitau suprafaţa spaţiilor comune unde era permis fumatul şi că alte state nu stabiliseră nicio limită în penitenciare pentru fumători.
61. Totuşi, Curtea constată că, în cauza Aparicio Benito, citată anterior, reclamantul era închis într-un penitenciar unde dispunea de o celulă individuală şi unde, de la emiterea unei ordonanţe de directorul penitenciarului, singura sală comună în care era permis fumatul era sala cu televizor, în timp ce infirmeria, atelierele, bucătăria, sala de cursuri şi sala de mese erau spaţii pentru nefumători.
Situaţia este diferită în prezenta cauză. Într-adevăr, reclamantul nu a dispus niciodată de o celulă individuală. Dimpotrivă, a fost nevoit să stea aproape trei ani cu deţinuţi fumători în celule în care era închis timp de 23 de ore pe zi. În plus, a fost nevoit să suporte fumul de ţigară provenit de la colegii săi de celulă chiar şi în celula nr. 2 funcţionând ca infirmerie a Penitenciarului Botoşani (a se vedea pct. 13 şi 15) şi în saloanele în care erau internaţi pacienţii care sufereau de boli cronice din Spitalul Penitenciar Târgu Ocna (supra, pct. 18), în ciuda recomandărilor medicului în această privinţă (a se vedea supra, pct. 14).
62. În plus, prezenta cauză se diferenţiază de cauza Stoine Hristov împotriva Bulgariei (nr. 2), (nr. 36244/02, pct. 43-45, 16 octombrie 2008), în care Curtea a constatat că autorităţile bulgare au întreprins măsuri pentru a satisface cererile reclamantului, reţinând totodată că afirmaţiile reclamantului conform cărora a fost închis pe toată durata perioadei în litigiu într-o celulă cu fumători nu erau justificate.
În cauză, nu numai că Legea nr. 349/2002, aflată în vigoare din iunie 2002, prevedea interzicerea fumatului în unităţile spitaliceşti (a se vedea supra, pct. 29), ci se pare că s-a dezvoltat şi o practică judiciară care consideră că deţinuţii nefumători ar trebui separaţi de fumători, în sensul drepturilor garantate prin legea citată anterior (a se vedea supra, pct. 30).
3. Concluzie
63. Din punctul de vedere al Curţii, condiţiile de detenţie la care a fost supus reclamantul au depăşit pragul de gravitate impus la art. 3 din Convenţie.
64. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenţie.
65. Ţinând seama de concluzia la care a ajuns Curtea în ceea ce priveşte încălcarea art. 3 din Convenţie, aceasta consideră că nu este necesar să se analizeze şi impactul condiţiilor de detenţie asupra stării generale de sănătate a reclamantului. În special, în condiţiile în care reclamantul se plângea, pe de o parte, de faptul că expunerea la fumul de ţigară şi un regim alimentar inadecvat ar fi sursa sau factorul favorizant al afecţiunilor sale cardiace şi hepatice şi, pe de altă parte, de un tratament medical inadecvat în timpul perioadei încheiate în iunie 2003, Curtea constată că nu i-a fost prezentată nicio expertiză medicală care să menţioneze cauzele acestor afecţiuni sau evoluţia lor nefavorabilă în timpul detenţiei reclamantului. În aceste circumstanţe, Curtea nu este în măsură să adopte o poziţie cu privire la acest aspect.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
66. Art. 41 din Convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
67. Reclamantul solicită 20 400 EUR cu titlu de prejudiciu material, şi anume costul îngrijirilor medicale pe care a trebuie să le plătească pentru afecţiunile sale, precum şi 500 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.
68. Guvernul consideră că o eventuală constatare a încălcării unei dispoziţii din Convenţie, făcută de Curte, ar constitui o reparaţie suficientă în ceea ce priveşte prejudiciul moral pretins de reclamant.
69. Curtea nu observă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material invocat şi respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că trebuie să i se acorde reclamantului suma de 10 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
70. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţă judiciară, în temeiul căreia Consiliul Europei a plătit avocatului acestuia suma de 850 EUR, nu a prezentat nicio cerere suplimentară de rambursare a cheltuielilor de judecată efectuate într-adevăr în procedura din faţa Curţii.
C. Dobânzi moratorii
71. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte condiţiile materiale de detenţie a reclamantului şi tratamentul medical administrat acestuia înainte de 2003 şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie;
3. Hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, suma de 10 000 EUR (zece mii de euro), care va fi convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 14 septembrie 2010, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.
Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy