Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA FLUX (nr. 5) c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 17343/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
1 iulie 2008
DEFINITIVĂ
01/10/2008
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Flux (nr. 5) c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 10 iunie 2008 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 17343/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către Flux („ziarul reclamant”), un ziar cu sediul în Chişinău, la 5 aprilie 2004.
2. Ziarul reclamant a fost reprezentat de către dl V. Gribincea, avocat din Chişinău şi membru al organizaţiei non-guvernamentale „Juriştii pentru drepturile omului”. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Ziarul reclamant a pretins, în special, încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare ca urmare a faptului că a fost găsit vinovat de defăimarea unui fost adjunct al Procurorului General.
4. La 14 septembrie 2006, Preşedintele Secţiunii a Patra a Curţii a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. La 15 noiembrie 2002, Flux a publicat un articol intitulat „Dosarul penal al Eugeniei Duca, cât cinci kilograme de maculatură”. Acesta descria evoluţia unei cauze penale de rezonanţă pornită împotriva unei femei de afaceri, care fusese condamnată în acea perioadă, însă care a fost, ulterior, achitată, acordându-i-se compensaţii pentru urmărirea şi detenţia ilegale şi a publicat cu caractere italice extrase dintr-o scrisoare deschisă adresată de către fiica acesteia preşedintelui ţării, preşedintelui Parlamentului, primului ministru, Consiliului Europei, Misiunii OSCE în Moldova, precum şi altor organizaţii. În scrisoare ea se plângea de pretinsele abuzuri comise de procuratură şi de instanţele de judecată împotriva mamei sale. Scrisoarea conţinea, inter alia, următoarea propoziţie:
„La 10 iulie 2001, adjunctul Procurorului General, V.S. (concediat ulterior pentru afaceri dubioase), semnează concluziile de învinuire pe dosarul penal intentat Eugeniei Duca ... şi-l remite Judecătoriei sectorului Rîşcani, fără ca măcar învinuita să ia cunoştinţă de respectivul rechizitoriu.”
6. La o dată nespecificată, dl V.S., care, între timp, fusese retrogradat, a iniţiat proceduri civile în defăimare împotriva ziarului, susţinând că declaraţia cu privire la demisia sa din cauza afacerilor dubioase nu corespundea realităţii şi că îl defăima.
7. La 12 februarie 2003, Judecătoria Buiucani a hotărât în favoarea dlui V.S., constatând faptul că declaraţia potrivit căreia dl V.S. a fost demis din cauza afacerilor dubioase nu corespundea realităţii şi era defăimătoare. De asemenea, ea a constatat că V.S. era angajat în acea perioadă în cadrul Procuraturii pentru a contribui la exercitarea justiţiei în Curtea de Apel şi a indicat ziarului să publice o dezminţire în termen de cincisprezece zile şi să-i plătească lui V.S. 2,700 lei moldoveneşti (178 euro (EUR)).
8. Ziarul reclamant a contestat această hotărâre, susţinând, inter alia, că articolul era de fapt o răspândire a declaraţiilor făcute de fiica dnei Duca în scrisoarea sa deschisă. Bazându-se pe hotărârea Jersild v. Denmark din 23 septembrie 1994, Seria A nr. 298, ziarul reclamant a susţinut că el nu putea fi sancţionat pentru răspândirea declaraţiilor făcute de către persoane terţe.
9. La 29 aprilie 2003, Curtea de Apel Chişinău a respins apelul, menţinând hotărârea primei instanţe. Ea nu a examinat argumentele prezentate de către ziarul reclamant referitoare la răspândirea declaraţiilor făcute de către alte persoane. Ziarul reclamant a depus recurs, susţinând că expresia „afaceri dubioase” constituia o judecată de valoare.
10. La 19 noiembrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul, constatând că dl V.S. a fost demis din funcţia sa printr-o hotărâre a Parlamentului, fără a fi aduse motive. Ea nu a examinat argumentele ziarului reclamant cu privire la răspândirea declaraţiilor făcute de către o terţă persoană. II.DREPTUL INTERN RELEVANT
11. Prevederile relevante ale Codului civil, în vigoare în acea perioadă, sunt următoarele:
Articolul 7. Apărarea onoarei şi demnităţii
„(1) Orice persoană fizică sau juridică este în drept să ceară prin judecată dezminţirea informaţiilor care lezează onoarea şi demnitatea ei, dacă cel care a răspîndit asemenea informaţii nu dovedeşte că ele corespund realităţii.
(2) În cazul în care asemenea informaţii au fost răspîndite prin intermediul unui mijloc de informare în masă, instanţa de judecată obligă redacţia acestuia să publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărîrii instanţei de judecată, o dezminţire la aceeaşi rubrică, pe aceeaşi pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni.”
Articolul 7/1. Repararea prejudiciului moral
„(1) Prejudiciul moral, cauzat unei persoane în urma răspîndirii unor informaţii care nu corespund realităţii şi care lezează onoarea şi demnitatea acesteia, se repară în folosul reclamantului de către persoana fizică sau juridică care a răspîndit aceste informaţii.
(2) Mărimea compensaţiei se stabileşte de către instanţa de judecată, în fiecare caz aparte, de la şaptezeci şi cinci pînă la două sute de salarii minime, în cazul în care informaţiile au fost răspîndite de o persoană juridică, şi de la zece pînă la o sută de salarii minime, în cazul în care au fost răspîndite de o persoană fizică.”
ÎN DREPT
12. Ziarul reclamant a pretins, în temeiul articolului 6 al Convenţiei, că instanţele judecătoreşti naţionale nu au adus motive suficiente în hotărârile lor. Partea relevantă a articolului 6 este următoarea:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil … de către o instanţă … care va hotărî … asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
13. Ziarul reclamant a pretins, în temeiul articolului 10 al Convenţiei, că hotărârile instanţelor judecătoreşti naţionale au reprezentat o ingerinţă în dreptul său la libertatea de exprimare, care nu putea fi considerată necesară într-o societate democratică. Articolul 10 prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”
I. ADMISIBILITATEA CAUZEI
14. În cererea sa iniţială, ziarul reclamant a mai formulat pretenţii în temeiul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie şi al articolului 13 al Convenţiei. Totuşi, în observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, el a cerut Curţii să nu examineze aceste pretenţii. Curtea nu găseşte vreun motiv pentru a le examina.
15. În ceea ce priveşte celelalte pretenţii ale ziarului reclamant, Curtea consideră că acestea ridică chestiuni de fapt şi de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea le declară admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
II.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 10 AL CONVENŢIEI
A.Argumentele părţilor
1. Ziarul reclamant
16. Ziarul reclamant a fost de acord că ingerinţa a fost prevăzută de lege şi a urmărit un scop legitim. Totuşi, ea nu a fost necesară într-o societate democratică, deoarece articolul contestat doar a răspândit declaraţii făcute de persoane terţe şi a făcut parte din discuţii cu privire la o chestiune de interes public. Declaraţia contestată a fost o cotaţie dintr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui ţării, primului ministru, Consiliului Europei, Misiunii OSCE în Moldova, Centrului pentru Drepturile Omului din Republica Moldova şi Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chişinău. În afara dlui V.S., scrisoarea făcea referire la cel puţin alţi cinci judecători şi procurori implicaţi în cauza penală. Dl V.S. nu a cerut niciodată ziarului să publice o dezminţire a declaraţiei sau dreptul la replică. Articolul a fost scris în baza unei cercetări detaliate. Jurnalistul l-a contactat pe autorul scrisorii deschise şi l-a intervievat. De asemenea, jurnalistul a obţinut o opinie juridică din partea unui avocat şi a studiat stenograma unei dezbateri din Parlament cu privire la procedurile penale împotriva dnei Duca. Dl V.S. a fost, într-adevăr, demis din funcţia sa în luna iunie 2002, rămânând angajat ca un simplu procuror. Motivele retrogradării nu au fost făcute publice niciodată; totuşi, investigaţia efectuată de către jurnalist şi faptul retrogradării dlui V.S. puteau, în mod rezonabil, să-l determine pe jurnalist să creadă că informaţia din scrisoarea deschisă era adevărată.
2. Guvernul
17. Guvernul a fost de acord că faptele cauzei relevau o ingerinţă în dreptul ziarului reclamant la libertatea de exprimare. Totuşi, ingerinţa a fost justificată prin prisma articolului 10 § 2 al Convenţiei. Ziarul reclamant a fost obligat să plătească prejudicii morale pentru defăimare în baza articolelor 7 şi 7/1 ale Codului civil. Astfel, ingerinţa a fost „prevăzută de lege”, iar legea a fost accesibilă şi previzibilă. Ea a urmărit scopul legitim de protecţie a demnităţii dlui V. S.; mai mult, măsura a fost necesară într-o societate democratică.
18. Guvernul s-a referit la marja de apreciere a autorităţilor naţionale la stabilirea necesităţii ingerinţei şi a susţinut că, atunci când Convenţia se referă la legislaţia naţională, este în primul rând competenţa autorităţilor naţionale să aplice şi să interpreteze legislaţia naţională. El a susţinut că, în această cauză, autorităţile naţionale nu au depăşit marja lor de apreciere şi au aplicat-o cu bună-credinţă, cu precauţie şi într-un mod rezonabil.
19. În continuare, Guvernul a susţinut că motivele aduse pentru a justifica ingerinţa au fost „relevante şi suficiente”.
B.Aprecierea Curţii
20. După cum au recunoscut ambele părţi, şi Curtea este de acord, hotărârile instanţelor judecătoreşti naţionale şi obligarea ziarului reclamant să plătească prejudicii au constituit un „amestec al autorităţilor publice” în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, în sensul primului paragraf al articolului 10 al Convenţiei. Este, de asemenea, incontestabil faptul că această ingerinţă a fost „prevăzută de lege” şi a urmărit un scop legitim. Sarcina Curţii este să stabilească dacă această ingerinţă a fost „necesară într-o societate democratică”.
21. Verificarea dacă ingerinţa invocată a fost „necesară într-o societate democratică” cere Curţii să stabilească dacă aceasta a corespuns „unei necesităţi sociale imperioase”, dacă ea a fost proporţională scopului legitim urmărit şi dacă motivele aduse de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt relevante şi suficiente. La stabilirea faptului dacă o astfel de „necesitate” există şi ce măsuri ar trebui luate pentru aceasta, autorităţile naţionale se bucură de o anumită marjă de apreciere. Totuşi, această marjă de apreciere nu este nelimitată şi este însoţită de supravegherea europeană exercitată de către Curte, a cărei sarcină este de a da o apreciere finală faptului dacă o restricţie este conformă cu libertatea de exprimare, după cum aceasta este protejată de articolul 10 (pentru recapitularea mai detaliată a principiilor relevante, a se vedea Giniewski v. France, nr. 64016/00, §§ 43-54, ECHR 2006‑...; Aydın Tatlav v. Turkey, nr. 50692/99, §§ 22-27, 2 mai 2006; Gündüz v. Turkey, nr. 35071/97, § 38, ECHR 2003‑XI; Murphy v. Ireland, nr. 44179/98, §§ 65-69, ECHR 2003‑IX (extracts) şi referinţele cuprinse în ele).
22. Curtea notează că articolul a fost scris de un jurnalist şi reaminteşte că rolul proeminent al presei într-o societate democratică este de a comunica idei şi opinii cu privire la chestiuni politice şi la alte chestiuni de interes public (a se vedea Sunday Times v. the United Kingdom (no. 1), hotărâre din 26 aprilie 1979, Seria A nr. 30, § 65). Articolul contestat se referea la chestiuni precum pretinse proceduri penale abuzive şi rolul jucat în acestea de un procuror de rang înalt. Nu există îndoială că acestea reprezintă chestiuni extrem de importante într-o societate democratică, despre care publicul are un interes legitim să fie informat.
23. Ziarul reclamant a fost obligat la plata despăgubirilor, deoarece nu a putut demonstra veridicitatea unei declaraţii cu privire la dl V.S.. Declaraţia contestată a fost de fapt o cotaţie dintr-o scrisoare deschisă scrisă de fiica unei pretinse victime a procedurilor penale abuzive la adresa diferitor politicieni de rang înalt şi a organizaţiilor internaţionale.
24. Curtea reiterează că „pedepsirea unui jurnalist pentru că a ajutat la răspândirea declaraţiilor făcute de o altă persoană … ar afecta serios contribuţia presei la discutarea chestiunilor de interes public şi nu ar trebui să fie admisă decât dacă există motive deosebit de întemeiate pentru a face acest lucru” (a se vedea Jersild v. Denmark, hotărâre din 23 septembrie 1994, Seria A nr. 298, § 35; şi Thoma v. Luxembourg, nr. 38432/97, § 62, ECHR 2001‑III).
25. În continuare, Curtea notează că plângerile din scrisoarea deschisă despre abuzurile comise de procuratură şi instanţele judecătoreşti împotriva dnei Duca nu au fost lipsite de temei, deoarece instanţele judecătoreşti naţionale au constatat, ulterior, că dna Duca a fost victimă a abuzurilor comise de organul de urmărire penală şi procuratură, care au avut ca rezultat acuzarea ei de comiterea unei infracţiuni şi detenţia acesteia (a se vedea Duca v. Moldova (nr. 1579/02), decizie parţială cu privire la admisibilitate, 11 aprilie 2006). De asemenea, ea notează că în timpul procedurilor judecătoreşti naţionale nu s-a contestat faptul că dl V.S. a fost implicat în procedurile penale pornite împotriva dnei Duca în calitatea sa de procuror şi că, ulterior, el a fost retrogradat. În astfel de circumstanţe şi având în vedere limbajul declaraţiei contestate, Curtea nu este convinsă de faptul că au existat motive deosebit de întemeiate pentru a sancţiona ziarul reclamant pentru faptul că a ajutat-o pe fiica dnei Duca să răspândească scrisoarea sa deschisă.
26. Prin urmare, Curtea conchide că ingerinţa nu a corespuns unei necesităţi sociale imperioase şi, astfel, nu a fost necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 10 al Convenţiei.
III.pretinsa VIOLare a articolului 6 § 1 al ConvenţieI
27. Ziarul reclamant a mai pretins o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei, susţinând că instanţele judecătoreşti naţionale nu au adus motive în hotărârile lor. Deoarece această pretenţie nu ridică o chestiune separată de cea examinată mai sus prin prisma articolului 10, Curtea nu consideră necesar de a o examina separat.
IV.APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
28. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul material
29. Ziarul reclamant a pretins EUR 185 cu titlu de prejudiciu material, reprezentând suma prejudiciilor pe care el le-a plătit dlui V.S. şi taxa de stat pe care el a trebuit să o plătească pentru examinarea apelului şi recursului.
30. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă şi a susţinut că ziarul reclamant nu ar trebui să fie în drept s-o recupereze, deoarece procedurile au fost echitabile, iar hotărârile judecătoreşti au fost amplu motivate. El a solicitat Curţii să respingă pretenţia ziarului reclamant formulată cu titlu de prejudiciu material.
31. Curtea consideră că pretenţia reclamantului formulată cu titlu de prejudiciu material este întemeiată şi o acordă integral.
B. Prejudiciul moral
32. Ziarul reclamant a pretins EUR 5,000 cu titlu de prejudiciu moral, care i-a fost cauzat prin încălcarea drepturilor sale garantate de Convenţie. În susţinerea pretenţiei sale, ziarul reclamant a susţinut că el a fost obligat să publice o dezminţire a declaraţiilor contestate şi a invocat jurisprudenţa anterioară.
33. Guvernul a contestat pretenţia şi a susţinut că aceasta era neîntemeiată şi excesivă.
34. Având în vedere violarea articolului 10 al Convenţiei constatată mai sus, Curtea consideră că acordarea compensaţiilor cu titlu de prejudiciu moral este justificată în această cauză. Făcând evaluarea sa în mod echitabil, Curtea acordă ziarului reclamant EUR 3,000.
C. Costuri şi cheltuieli
35. Avocatul ziarului reclamant a pretins EUR 1,990 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. El a prezentat o listă detaliată a orelor lucrate. Calculul din lista detaliată a inclus şi timpul lucrat asupra pretenţiei formulate în temeiul articolului 6 al Convenţiei.
36. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă pentru reprezentare. El a considerat-o excesivă şi a susţinut că suma pretinsă de avocat nu era suma care a fost de fapt plătită acestuia de către ziarul reclamant. El a contestat numărul de ore lucrate de avocatul reclamantului şi onorariul pe oră perceput de acesta.
37. În această cauză, având în vedere lista detaliată prezentată, complexitatea cauzei, precum şi faptul că pretenţia formulată în temeiul articolului 6 al Convenţiei a fost retrasă de către reclamant, Curtea acordă avocatului ziarului reclamant EUR 1,800 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
D.Dobânda de întârziere
38. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 10 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească ziarului reclamant, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) EUR 185 (o sută optzeci şi cinci euro) cu titlu de prejudiciu material;
(ii) EUR 3,000 (trei mii euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(iii) EUR 1,800 (o mie opt sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută de la reclamant;
(b)că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor ziarului reclamant cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 1 iulie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy