©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
Hotărârea
din 16 septembrie 2014
În cauza Fodor împotriva României
(Cererea nr. 45266/07)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Fodor împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popoviæ, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Fatoş Aracý grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 26 august 2014,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 45266/07 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Cornel Fodor („reclamantul”), a sesizat Curtea la 10 octombrie 2007 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).
2. Reclamantul a fost reprezentat de doamna I. Lenard, avocat la Gherla. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procesului care a dus la condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe.
4. La 13 mai 2013, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1966 şi are domiciliul în comuna Taga.
6. La 4 octombrie 2005, reclamantul, care se afla într-un bar din comuna sa, a avut o dispută cu C.I.
7. La 6 octombrie 2005, C.I. a fost examinat de medic. Acesta a constatat o fractură de coaste şi un traumatism la ureche şi i-a recomandat lui C.I. să se prezinte pentru un examen de specialitate la Institutul de Medicină Legală, către care i-a întocmit un bilet de trimitere.
8. Sperând ca acest conflict să se rezolve pe cale amiabilă, C.I. nu a dat curs acestei recomandări. Cu toate acestea, la 2 decembrie 2005, a formulat la postul de poliţie o plângere penală împotriva reclamantului, pe motiv că acesta din urmă l-ar fi lovit violent în cursul disputei. Reclamantul a recunoscut că a avut o dispută cu C.I. din cauza injuriilor pe care acesta i le adresase, dar a negat că l-ar fi lovit. Persoanele prezente în bar au confirmat existenţa disputei, dar au negat că l-ar fi văzut pe reclamant lovindu-l pe petent.
9. În mai 2006, C.I. a fost spitalizat pentru afecţiuni cardiovasculare. O radiografie a pus în evidenţă mai multe leziuni vechi la coaste.
10. Parchetul a trimis plângerea la Judecătoria Gherla, competentă de a o examina în primă instanţă. În faţa instanţei, C.I., reclamantul şi persoanele prezente în bar şi-au menţinut declaraţiile. Mai mulţi săteni au declarat că aflaseră din diverse surse că C.I. fusese agresat de către reclamant.
11. La 9 iunie 2006, instanţa a cerut IML efectuarea unei expertize medico-legale. Medicul care l-a examinat pe C.I. a apreciat că leziunile coastelor puteau data din 4 octombrie 2005 şi că necesitau între 16 şi 18 zile de îngrijiri medicale. Cu privire la originea lor, medicul a apreciat că se datorau fie unei agresiuni, fie unei căzături accidentale.
12. Reclamantul a contestat concluziile expertizei, pretinzând că fracturile erau ulterioare incidentului din 4 octombrie 2005. Acesta a cerut o nouă expertiză.
13. Instanţa a încuviinţat cererea şi a solicitat Institutului de Medicină Legală mai multe documente şi precizări asupra probelor examinate la prima expertiză.
14. La 19 februarie, instanţa a revenit asupra deciziei sale. Luând în considerare răspunsul IML care a precizat că medicul întocmise raportul ţinând seama de foaia de observaţie clinică şi de radiografiile efectuate pe perioada spitalizării lui C.I., instanţa a apreciat că nu este necesară o nouă expertiză. Reclamantul şi-a reiterat criticile faţă de concluziile raportului medico-legal şi şi-a reînnoit cererea pentru o nouă expertiză.
15. Prin hotărârea din 26 februarie 2007, Judecătoria Gherla l-a achitat pe reclamant. Instanţa a reţinut că nici unul dintre martorii audiaţi nu a asistat direct la pretinsa agresiune. Cu privire la expertiză, s-a apreciat că nu proba existenţa unei agresiuni întrucât la originea leziunilor s-ar fi putut afla şi o căzătură accidentală. În consecinţă, instanţa a apreciat că îndoiala este în beneficiul acuzatului.
16. C.I. a formulat recurs în faţa Tribunalului Cluj. La termenul din 23 mai 2007, părţile şi-au depus concluziile. C.I. şi-a reiterat versiunea asupra faptelor, iar reclamantul a cerut confirmarea hotărârii pronunţate în primă instanţă. Reclamantul a negat existenţa unei legături de cauzalitate între faptele de care este acuzat şi rănile constatate la spitalizarea lui C.I. A arătat că respectiva constatare a fost făcută la câteva luni după dispută şi, în consecinţă, apreciază că nu poate fi luată în considerare pentru a confirma ipoteza unei agresiuni de care s-ar face vinovat.
17. Recursul a fost admis prin hotărârea definitivă din 30 mai 2007 a Tribunalului Cluj.
18. S-a considerat că mărturiile persoanelor care au asistat la dispută sau care auziseră vorbindu-se despre ea confirmau că C.I. a făcut obiectul unei agresiuni din partea reclamantului.
19. Tribunalul a considerat esenţial faptul că versiunea faptelor prezentată de recurent se coroborează cu diagnosticul prezumtiv dat de medicul curant şi cu raportul de expertiză medico-legală. S-a precizat că reclamantul nu a contestat raportul medico-legal şi, în consecinţă, era un lucru cert că rănile provocate de reclamant necesitaseră între 16 şi 18 zile de îngrijiri medicale.
20. Luând în considerare numărul de zile de îngrijiri medicale menţionat în acest raport, instanţa l-a condamnat pe reclamant pentru lovire şi alte violenţe, infracţiune prevăzută la art. 180 alin. (2) C. pen. Instanţa l-a condamnat la plata unei amenzi penale în cuantum de 700 RON, echivalentă la momentul faptelor cu 215 EUR, calculată în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale. A fost, de asemenea, obligat la plata către C.I. a sumei de 1 500 RON, cu titlu de prejudiciu moral, şi la plata sumei de 640 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
II. Dreptul intern relevant
21. Articolul relevant din Codul Penal în vigoare la data faptelor era redactat după cum urmează:
Articolul 180 - Lovirea sau alte violenţe
„Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
2. Lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
3. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [...].”
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie
22. Reclamantul pretinde că nu a fost analizată cauza în mod echitabil, în măsura în care condamnarea sa s-ar întemeia pe o apreciere vădit greşită a unor fapte importante. Acesta invocă art. 6 § 1 din convenţie ale cărui părţi relevante în speţă sunt redactate după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.”
A. Cu privire la admisibilitate
23. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. Ea subliniază de altfel că nu se loveşte de niciun motiv de inadmisibilitate. Este necesar aşadar să fie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
24. Reclamantul afirmă că a fost condamnat ca urmare a unui proces inechitabil. Hotărârea din 30 mai 2007 a Tribunalului Cluj ar fi arbitrară în sensul că s-ar întemeia pe o constatare vădit eronată, pentru faptul că nu a contestat concluziile expertizei medico-legale.
25. Guvernul afirmă că aprecierea instanţei conform căreia concluziile expertizei nu ar fi fost contestate de reclamant nu a constituit un element hotărâtor pentru soluţionarea litigiului. Consideră că criticile reclamantului cu privire la acest raport nu ar fi putut influenţa decizia tribunalului, care a apreciat că vinovăţia sa reiese din numeroasele mărturii şi probe aflate la dosar.
26. Reamintind că instanţa naţională este mai îndreptăţită să aprecieze probele depuse la dosar şi că reclamantul a beneficiat de o procedură contradictorie, Guvernul consideră că tribunalul a pronunţat o hotărâre motivată în mod corespunzător.
2. Motivarea Curţii
27. Curtea reaminteşte că, în general, nu este de competenţa sa să se pronunţe asupra pretinselor erori de fapt şi de drept, comise de o instanţă naţională, cu excepţia constatării vădit inexacte că au fost încălcate drepturi şi libertăţi apărate de Convenţie [García Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr. 30544/96, pct. 28, CEDO 1999‑I; Schenk împotriva Elveţiei, 12 iulie 1988, pct. 29, seria A nr. 140; Kemmache împotriva Franţei (nr. 3), 24 noiembrie 1994, pct. 44, seria A nr. 296‑C, şi Dulaurans împotriva Franţei, nr. 34553/97, pct. 38, 21 martie 2000].
28. În plus, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, înglobează, printre altele, dreptul părţilor în proces de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unora concrete şi efective (Artico împotriva Italiei, 13 mai 1980, pct. 33, seria A nr. 37), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt cu adevărat „înţelese”, adică examinate cu atenţie de instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 obligă, în special, „instanţa” să examineze efectiv motivele, argumentele şi probele propuse de părţi, cu excepţia cazului în care este apreciată relevanţa acestora (Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 59, seria A nr. 288).
29. În speţă, Curtea reţine că, în hotărârea definitivă din 30 mai 2007, Tribunalul Cluj a afirmat că reclamantul nu a contestat concluziile raportului de expertiză medico-legală.
30. Or, Curtea observă că reclamantul a contestat formal şi explicit acest raport şi a cerut ca observaţiile clinice pe care s-a întemeiat acest raport să fie eliminate, deoarece sunt tardive, conform susţinerilor acestuia (supra, pct. 12, 14 şi 16).
31. Curtea constată că, în conformitate cu propria exprimare a Tribunalului Cluj, acest raport medico-legal a fost esenţial pentru confirmarea versiunii asupra faptelor prezentate de C.I. Într-adevăr, acesta se referea la singurul act aflat la dosar care stabilea o legătură între pretinsa agresiune din 4 octombrie 2005 şi rănile constatate în mai 2006. În plus, Curtea arată că expertiza medico-legală a fost hotărâtoare nu numai pentru stabilirea faptelor, ci şi pentru încadrarea lor juridică şi acordarea pedepsei (supra pct. 19 şi 20).
32. Cu privire la examenul medical din data de 6 octombrie 2005, Curtea constată că acesta nu priveşte decât un diagnostic prezumtiv şi că medicul curant nu s-a pronunţat asupra cauzei eventualelor răni. Deşi a considerat că un examen medico-legal este necesar pentru confirmarea diagnosticului, victima a omis să urmeze această recomandare şi nu s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală decât la cererea instanţei, în iunie 2006 (supra, pct. 7, 8 şi 11).
33. În aceste condiţii, Curtea constată că hotărârea din 30 mai 2007 este viciată în urma aprecierii inexacte a caracterului necontestat al unei probe esenţiale pentru soluţionarea litigiului (mutatis mutandis, Udorovic împotriva Italiei, nr. 38532/02, pct. 58, 18 mai 2010).
344. Evitând să facă speculaţii asupra consecinţelor pe care le-ar fi avut luarea în considerare de către Tribunalul Cluj a criticilor reclamantului cu privire la raportul de expertiză medico-legală, Curtea nu poate accepta afirmaţia Guvernului conform căreia argumentele prezentate de reclamant şi ignorate de instanţă nu au influenţat soluţionarea litigiului.
35. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata că Tribunalul Cluj nu i-a asigurat reclamantului un proces echitabil, conform art. 6 § 1 din convenţie.
36. În consecinţă, această dispoziţie a fost încălcată.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
37. Art. 41 din Convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
38. Reclamantul a pretins 2 914,20 RON (echivalentul a aproximativ 650 EUR) cu titlu de prejudiciu material. El precizează că această sumă reprezintă amenda penală, despăgubirile şi cheltuielile de judecată pe care le-a suportat ca urmare a condamnării sale. Acesta solicită, de asemenea, 10 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
39. Guvernul se opune acestor cereri. Guvernul apreciază că, în ceea ce priveşte prejudiciul material, nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul pretins şi pretinsa încălcare a convenţiei. Cu privire la prejudiciul moral pretins, Guvernul consideră că o eventuală hotărâre judecătorească de condamnare ar putea constitui, în sine, o reparaţie suficientă din moment ce legislaţia naţională permite redeschiderea procesului penal. În orice caz, Guvernul face referire la sumele acordate cu titlu de prejudiciu moral în cauze similare.
39. Curtea constată că, în speţă, singurul temei care trebuie reţinut pentru acordarea unei reparaţii echitabile constă în faptul că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenţie.
40. Pe baza elementelor de care dispune, Curtea consideră că reclamantul nu a demonstrat că prejudiciul material pretins este în mod efectiv rezultatul lipsei de răspuns la criticile pe care le-a adus expertizei medico-legale. În orice situaţie, Curtea nu ar putea specula asupra rezultatului procedurii interne dacă încălcarea dreptului la un proces echitabil nu ar fi avut loc. În consecinţă, nimic nu justifică acordarea unei despăgubiri cu acest titlu.
41. Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă conform căreia, în cazul în care un reclamant este victima unei încălcări a art. 6 din Convenţie, acesta trebuie situat într-o situaţie similară celei în care s-ar fi aflat în cazul în care nu ar fi fost încălcate cerinţele acestei dispoziţii [Sejdovic împotriva Italiei (MC), nr. 56581/00, pct. 126, CEDO 2006-.II, Lungoci împotriva României, nr. 62710/00, pct. 55 şi 56, 26 ianuarie 2006 şi Sfrijan împotriva României, nr. 20366/04, pct. 48, 22 noiembrie 2007].
42. În speţă, Curtea reţine că este posibilă revizuirea unui proces pe plan intern, conform Codului de procedură penală, în cazul în care instanţa europeană a constatat încălcarea drepturilor unui reclamant.
43. Având în vedere aceste circumstanţe, Curtea consideră că măsura de reparaţie cea mai potrivită pentru reclamant ar fi redeschiderea, la cererea acestuia, a procesului în timp util şi cu respectarea cerinţelor art. 6 § 1 din Convenţie.
44. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral incontestabil care poate fi reparat suficient prin constatarea unei încălcări. În consecinţă, pronunţându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din Convenţie, îi acordă 1 500 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecată
45. Reclamantul nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
46. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei procente.
Pentru aceste motive,
CURTEA
în unanimitate,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. Hotărăşte:
a) ca statul pârât să-i plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 16 septembrie 2014, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulament.
Fatoş AracıJosep Casadevall
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy