CASE OF FOLGERØ AND OTHERS v. NORWAY - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund

MAREA CAMERĂ

CAUZA FOLGERØ ŞI ALŢII împotriva NORVEGIEI

(Cererea nr. 15472/02)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

29 iunie 2007

În cauza Folgerø şi alţii împotriva Norvegiei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Marea Cameră compusă din:

Jean-Paul Costa, Preşedinte,
Luzius Wildhaber,
Christos Rozakis,
Boštjan M. Zupančič,
Peer Lorenzen,
Françoise Tulkens,
Corneliu Bîrsan,
Nina Vajić,
Margarita Tsatsa-Nikolovska,
Anatoly Kovler,
Vladimiro Zagrebelsky,
Elisabeth Steiner,
Javier Borrego Borrego,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Ineta Ziemele, judecători,
şi Vincent Berger, grefier,

Deliberând la 6 decembrie 2006 şi 9 mai 2007 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la ultima dată menţionată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 15472/02) depusă împotriva Regatului Norvegiei, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) de către nouă cetăţeni norvegieni („reclamanţi”): dna Ingebjørg Folgerø, dl Geir Tyberø şi fiul lor, Gaute A. Tyberø; dna Gro Larsen, dl Arne Nytræ şi cei doi fii ai lor, Adrian şi Colin Nytræ; şi dna Carolyn Midsem şi fiul său, Eivind T. Fosse, la 15 februarie 2002. Părinţii reclamanţi sunt membri ai Asociaţiei Umaniste Norvegiene (Human-Etisk Forbund). Iniţial, Asociaţia s-a alăturat în calitate de reclamant la cerere, dar ulterior s-a retras.

2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de dl L. Stavrum, avocat din Lillehammer. La etapa scrisă a procedurii, Guvernul Regatului Norvegiei („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dna E. Holmedal, Biroul Avocatului General (Drept privat).

3. Prezenta cauză se referă la pretenţii depuse de părinţi necreştini. Reclamanţii au înaintat iniţial o pretenţie în temeiul articolului 9 al Convenţiei şi articolului 2 al Protocolul nr. 1 privind refuzurile autorităţilor naţionale de a-i scuti integral pe copii lor de la o disciplină obligatorie de creştinism, religie şi filosofie („disciplina KRL” – a se vedea paragraful 16 de mai jos) predată în Norvegia pe parcursul a 10 ani de instruire şcolară obligatorie. În al doilea rând, reclamanţii au înaintat o pretenţie ce vizează discriminarea, şi care vine în contradicţie cu articolul 14 al Convenţiei, coroborat cu prevederile sus-menţionate şi articolul 8.

4. Cererea a fost iniţial repartizată Secţiunii a Treia a Curţii (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii), care, la 26 octombrie 2004 a decis să scoată cererea de pe rol în ceea ce priveşte Asociaţia Umanistă şi să declare unele părţi din cerere inadmisibile. Ulterior, cererea a fost repartizată Secţiunii Întâi. La 14 februarie 2006, aceasta a fost declarată parţial admisibilă de către o Cameră a acestei Secţiuni alcătuită din Christos Rozakis, Loukis Loucaides, Françoise Tulkens, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, judecători, şi Søren Nielsen, Grefierul Secţiei. La 18 mai 2006, o Cameră a acestei Secţiuni, alcătuită din Christos Rozakis, Françoise Tulkens, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, judecători, şi Søren Nielsen, Grefierul Secţiei, s-a desesizat în favoarea Marii Camere, fără ca vreuna din părţi să aibă obiecţii (articolul 30 al Convenţiei şi articolul 72 al Regulamentului Curţii).

5. Componenţa Marii Camere a fost stabilită potrivit prevederilor articolului 27 §§ 2 şi 3 ale Convenţiei şi articolului 24 al Regulamentului Curţii. Luzius Wildhaber, al cărui mandat a expirat după prezidarea şedinţei, a continuat să participe la examinarea cauzei (articolul 23 § 7 al Regulamentului Curţii).

6. La 6 decembrie 2006, în Clădirea Drepturilor Omului de la Strasbourg, au avut loc audieri publice pe marginea acestei cauze (articolul 59 § 3 al Regulamentului Curţii).

În faţa Curţii au compărut:

(a) pentru Guvern

DraT. Steen, Avocat, Biroul Avocatului General

(Drept civil),Agent,
DraE. Holmedal, Avocat, Biroul Avocatului General

(Drept civil),

DlG. Mandt, Director, Ministerul Educaţiei şi Cercetării,

Dl B. Gjefsen, Consultant Superior, Ministerul Educaţiei şi

Cercetării,Consilieri;

(b) pentru reclamanţi

DlL. Stavrum, Avocat,Avocat,

DlK. Rognlien, Avocat,

DnaB. Sandvig,

DnaT. Nikolaisen,Consultanţi.

Curtea a audiat adresările dlui Stavrum şi drei Steen.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

7. Prezenta cerere a fost depusă de către părinţi, care sunt membri ai Asociaţiei Umaniste Norvegiene (Human-Etisk Forbund), şi copii lor, care la momentul evenimentelor faţă de care se înaintează pretenţii în această cauză, erau elevi în şcoala primară: dna Ingebjørg Folgerø (născută în 1960), dl Geir Tyberø (născut în 1956) şi fiul lor, Gaute A. Tyberø (născut în 1987); dna Gro Larsen (născută în 1966), dl Arne Nytræ (născut în 1963) şi cei doi fii ai lor, Adrian Nytræ (născut în 1987) şi Colin Nytræ (născut în 1990); dna Carolyn Midsem (născută în 1953) şi fiul său, Eivind T. Fosse (născut în 1987). Iniţial, Asociaţia, s-a alăturat cererii, dar ulterior s-a retras.

8. La 26 octombrie 2004, Curtea a scos cererea de pe rol în partea care se referea la Asociaţie şi a declarat-o inadmisibilă, pe motive de ne-epuizarea căilor de recurs interne, în partea ce priveşte copiii reclamanţilor (motiv pentru care termenul „reclamanţi” utilizat în prezenta hotărâre se referă la reclamanţii părinţi). Mai mult, Curtea a constatat că, în timp ce părinţii reclamanţi s-au plâns în temeiul Convenţiei, în special, cu privire la lipsa dreptului de scutire de la studierea disciplinei KRL (a se vedea paragraful 16 de mai jos), ei au mai contestat în faţa Curţii posibilităţile limitate şi modalităţile de obţinere a unei scutiri parţiale. Cu toate acestea, după cum se poate vedea din hotărârea Curţii Supreme de Justiţie, procesul intentat de părinţii reclamanţi şi recursul depus la Curtea Supremă de Justiţie, au fost îndreptate asupra disciplinei KRL şi implementării sale în general. Curtea Supremă de Justiţie nu a găsit niciun motiv pentru a stabili dacă instruirea copiilor reclamanţilor s-ar fi desfăşurat într-un mod care încălca tratatele relevante în domeniul drepturilor omului. Având în vedere cele menţionate mai sus, Curtea a constatat că părinţii reclamanţi nu au epuizat căile de atac naţionale, în modul în care este prevăzut de articolul 35 § 1 al Regulamentului Curţii, în privinţa pretenţiei lor legate de posibilităţile şi modalităţile de obţinere a scutirii parţiale de la studierea disciplinei KRL şi a declarat această parte a cererii inadmisibilă.

În decizia sa ulterioară din 14 februarie 2006 privind admisibilitatea, Curtea a statuat că în procesul examinării chestiunii scutirii totale, limitările de mai sus cu privire la domeniul de aplicare al cauzei care a urmat hotărârii din 26 octombrie 2004, nu a împiedicat-o să ia în considerare aspectele generale ale schemei de scutire parţială, în special în contextul plângerii părinţilor în temeiul articolului 14 al Convenţiei.

A. Circumstanţele de fapt ale cauzei

9. În Norvegia există o religie de stat şi o Biserică de stat, membrii căreia reprezintă 86% din populaţia ţării. Articolul 2 din Constituţie stipulează:

“Orice rezident al Regatului se va bucura de libertatea religiei.

Religia Evanghelică Luterană este religia oficială a statului. Rezidenţii care o împărtăşesc sunt obligaţi să-şi educe copii în spiritul acesteia.”

10. Instruirea în spiritul credinţei creştine a făcut parte din curriculumul şcolar norvegian începând din 1739. Din 1889 încoace, membrii comunităţilor religioase, altele decât Biserica norvegiană, au avut dreptul de a fi scutiţi de instruire religioasă.

1. Fosta Lege privind învăţământul obligatoriu din 1969

11. În legătură cu repunerea în vigoare în 1969 a fostei Legi privind învăţământul obligatoriu (lov om grunnskolen, 13 iunie 1969, nr. 24, denumită în continuare „Legea 1969”), Parlamentul a decis că predarea religiei creştine ar trebui separată de educaţia în spiritul Bisericii, care vizează aspectele principale ale istoriei Bibliei, cele mai importante evenimente care au avut loc în istoria Bisericii şi transmiterea cunoştinţelor de bază despre religia evanghelică luterană (articolul 7(4) al Legii).

12. „Clauza de disciplină creştină” (den kristne formålsparagraf) din articolul 1 din Lege prevede că:

„Şcolile primare, de comun acord şi în cooperare cu părinţii, vor contribui la oferirea elevilor a unei educaţii creştine şi morale, a unor cunoştinţe generale solide, dezvoltându-le abilităţi spirituale şi fizice, astfel încât aceştia să poată deveni fiinţe umane utile şi independente, atât acasă, cât şi în societate.

Şcoala va promova libertatea spirituală şi toleranţa, punând accent pe crearea de condiţii bune pentru cooperare între profesori şi elevi, precum şi între şcoală şi familie.”

13. Învăţătorilor li s-a cerut să desfăşoare procesul de predare în conformitate cu credinţa evanghelică luterană (articolul 18(3), adăugat în 1971).

14. În conformitate cu articolul 12(6) din Legea 1969, copii ai căror părinţi nu erau membrii ai Bisericii norvegiene, dispuneau de dreptul de a fi scutiţi la cerere, în totalitate sau în parte, de la lecţiile de religie creştină. Elevilor scutiţi li se puteau oferi lecţii alternative de filosofie.

2. Reforma

15. Între 1993 şi 1997, a avut loc un proces de reformă a învăţământului primar şi secundar. În primăvara anului 1993, Parlamentul a decis să modifice vârsta de şcolarizare de la şapte la şase ani şi în primăvara următoare a extins durata obligatorie de şcolarizare de la nouă la zece ani. Parlamentului i-a fost prezentat un nou curriculum. Majoritatea membrilor Comisiei parlamentare pentru afaceri religioase, educaţie şi cercetare a propus ca creştinismul, alte religii şi filosofia să fie studiate împreună. Aceasta a evidenţiat importanţa asigurării unui mediu şcolar deschis şi incluziv, indiferent de originea socială, religie, naţionalitate, sex, grup etnic sau capacitate funcţională a elevilor. Şcoala ar trebui să fie un loc de întâlnire a tuturor punctelor de vedere. Elevii care au convingeri religioase şi filosofice diferite ar trebui să interacţioneze unii cu alţii şi să obţină cunoştinţe despre gândurile şi tradiţiile celorlalţi. Şcoala nu ar trebui să constituie o platformă pentru activităţi de predicare sau misionare. S-a observat că începând cu 1969, predarea religiei creştine a fost separată de instruirea oferită de Biserica de stat. Această disciplină ar trebui să ofere cunoştinţe şi o înţelegere a subiectului, însă nu trebuie să constituie o metodă de predicare religioasă. Majoritatea membrilor Comisiei au considerat în continuare că ar trebui elaborate instrucţiuni privind scutirile, în scopul obţinerii unei practici uniforme, şi că ar trebui consultate grupurile minoritare. Scutirile ar trebui limitate doar la anumite părţi ale disciplinei, în special la temele cu caracter confesional şi participarea la ritualuri.

16. Ulterior a fost prezentat un raport (St.meld. nr. 14 for 1995-96) privind creştinismul, religia şi filosofia (kristendomskunnskap med religions- og livssynsorientering, denumit în continuare “disciplina KRL”), în care Ministerul pentru Afaceri Religioase, Educaţie şi Cercetare (Kirke-, utdannings- og forskningsdepartementet; denumit din 1 ianuarie 2002 Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Utdannings- og forskningsdepartementet) – în continuare “Ministerul”) a indicat următoarele circumstanţe de la care se pot face derogări:

„Nici un elev nu trebuie să se simtă neconfortabil sau stigmatizat din cauză că este scutit;

Nici un elev nu trebuie să se simtă obligat să se evidenţieze în calitate de reprezentant al unei filosofii de viaţă specifice, iar şcoala trebuie să demonstreze prudenţă maximă pe parcursul orelor şi în restul situaţiilor în care examinează o cerere de scutire;

Nu trebuie ca anumiţi elevi să fie scutiţi în mod automat de la anumite părţi ale programului şcolar;

La dorinţa părinţilor/elevului şi dacă circumstanţele permit, contextul şi motivele scutirii pot fi discutate în cadrul orelor.

O scutire nu presupune libertatea de a fi ignorant ...”

17. Majoritatea membrilor Comisiei parlamentare sus-menţionate a aprobat, în principal, curriculumul şi a indicat că creştinismul ar trebui să constituie partea centrală a disciplinei KRL (Innst.s.nr 103 for 1995-96). Aceasta a statuat în continuare:

„Majoritatea ar sublinia, de asemenea, faptul că predarea nu ar trebui să fie lipsită de valori. Ideea conform căreia instruirea nu urmează să fie înlocuită de predicare, nu ar trebui niciodată să fie interpretată în sensul că aceasta ar trebui să se desfăşoare într-un vacuum religios/etic. Instruirea în şcolile noastre primare va avea ca punct de pornire obiectul disciplinei, şi în cadrul acesteia va fi prezentat creştinismul, alte religii şi filosofii, în conformitate cu trăsăturile lor speciale. Disciplina ar trebui să pună accent pe predarea creştinismului.”

18. Un membru aflat în minoritate a propus ca toţi elevii şcolilor primare să aibă dreptul la scutire totală de la disciplina KRL, precum şi drept la instruire alternativă.

19. În procesul pregătirii modificărilor la lege, Ministerul l-a delegat pe dl Møse, numit ulterior judecător la Curtea Supremă de Justiţie, să efectueze o evaluare a învăţământului obligatoriu în contextul disciplinei KRL, prin prisma obligaţiilor asumate de Norvegia în dreptul internaţional public. În raportul său din 22 ianuarie 1997, dânsul a concluzionat:

„Clauza esenţială a Legii privind învăţământul primar, luată separat sau împreună cu articolul 2 al Constituţiei şi cu alte norme speciale privind Biserica şi educaţia, nu oferă o bază pentru a stabili că predarea creştinismului conform noului curriculum va deveni, din necesitate juridică, predicare, educare sau influenţare în favoarea religiei evanghelice luterane. Legiuitorul ar putea prevedea ca educaţia în formă de predicare să fie aplicată elevilor care împărtăşesc acest crez, dar nu şi altora. Aceasta ar veni în contradicţie cu obligaţiile internaţionale şi cu articolul 110 c) din Constituţie, care se referă la protecţia drepturilor omului.

Din punct de vedere juridic, conceptul oarecum neclar de ‘bază confesională’ presupune faptul că o consecinţă naturală a sistemului de Biserică de stat este că legiuitorul permite predarea religiei sau filosofiei, care include concepte evanghelice luterane, dar nu şi alte forme ale creştinismului. Legea cu privire la noua disciplină, care include o parte din creştinism, a optat pentru aceasta. ... S-a optat pentru această soluţie pentru că majoritatea populaţiei Norvegiei este afiliată acestei religii. Fapt ce este în mod evident motivat prin argumente obiective. Şi nu poate fi exclusă de tratatele internaţionale privind drepturile omului, pe motiv că instruirea ar fi în caz contrar pluralistă, neutră şi obiectivă.”

20. În ceea ce priveşte chestiunea scutirii de disciplina KRL, dl Møse a declarat:

„În situaţia curentă, consider că un drept general de scutire ar fi cea mai sigură opţiune. Aceasta ar putea însemna că instituţiile internaţionale de control judiciar nu ar întreprinde o examinare mai atentă a întrebărilor dificile pe care le generează învăţământul. Cu toate acestea, nu se poate spune că o scutire parţială ar încălca prevederile convenţiilor, cu condiţia că funcţionarea sistemului se înscrie în cadrul obligaţiilor relevante derivate din tratate. Mult va depinde de procesul legislativ care va urma şi de modalitatea de implementare a disciplinei.”

21. Articolele 7 şi 13 din Legea 1969 au fost modificate de o Lege din 19 iunie 1997 (nr. 83), care a intrat în vigoare la 1 iulie 1997. Noile prevederi, plus clauza esenţială similară articolului 1 al fostei Legi 1969, au fost în continuare incluse în articolele 2-4, şi, respectiv, 1-2 din Legea învăţământului din 1998 (Lov om grunnskolen og den videregående opplæring av 17. juli 1998 nr. 61 – „Legea învăţământului din 1998”), care a intrat în vigoare la 1 august 1999.

22. Articolul 1-2(1) prevede:

„Scopul învăţământului primar şi secundar va fi, de comun acord şi în cooperare cu familia, de a oferi elevilor o educaţie creştină şi morală, de a le dezvolta abilităţile psihice şi fizice şi de a le oferi cunoştinţe solide, astfel încât să devină fiinţe umane utile şi independente, atât în familie, cât şi în societate.”

23. Articolul 2-4 stipulează:

„Educaţia în spirit creştin, religios şi filosofic va:

(i) transmite cunoştinţe aprofundate despre Biblie şi creştinătate în formă de patrimoniu cultural şi credinţă evanghelică luterană;

(ii) transmite cunoştinţe despre alte comunităţi creştine;

(iii) transmite cunoştinţe despre alte religii şi filosofii ale lumii, precum şi despre alte subiecte etice şi filosofice;

(iv) promova înţelegerea şi respectul pentru creştinism şi valori umaniste; şi

(v) promova înţelegerea, respectul şi capacitatea de a menţine un dialog între persoane cu diferite percepţii şi convingeri religioase.

Educaţia în spirit creştin, religios şi filosofic este o disciplină şcolară obişnuită, care în mod normal ar trebui să întrunească toţii elevii. Disciplina nu va fi predată în formă de predică.

O persoană care predă creştinismul, religia şi filosofia va avea în calitate de punct de pornire clauza esenţială din articolul 1-2 şi ar trebui să prezinte creştinismul, diferitele religii şi filosofii din punctul de vedere al caracteristicilor lor specifice. Aceleaşi principii pedagogice se vor aplica predării altor discipline.

La prezentarea unei informaţii scrise din partea părinţilor, un elev va fi scutit de acele părţi ale instruirii, care, din punctul de vedere al religiei sau filosofiei lor proprii de viaţă, consideră că reprezintă practicarea unei alte religii sau aderarea la o altă filosofie de viaţă. Aceasta cuprinde, inter alia, activităţi religioase în cadrul sau în afara sălii de clasă. În cazul recepţionării unei solicitări din partea părinţilor în care se cere scutirea, administraţia şcolii va încerca, în măsura posibilităţii, să găsească soluţii, prin facilitarea predării diferenţiate în cadrul curriculumului şcolar.”

24. Din lucrările pregătitoare se poate deduce că expresia “activităţi religioase” a avut ca scop să includă, de exemplu, rugăciuni, psalmi, învăţarea pe de rost a textelor religioase şi participarea la activităţi de natură religioasă.

25. Conform unei circulare a Ministerului din 10 iulie 1997 (F‑90‑97), o cererere semnată de părinţi, adresată administraţiei şcolii, prin care se cere scutire, trebuie să conţină motivele care explică faptele pe care ei le consideră că au constituit practicarea unei alte religii sau adeziunea la altă filosofie de viaţă. Elevul trebuie scutit după ce părinţii specifică aceste motive. Dacă cererea a fost respinsă, părinţii au dreptul să atace refuzul la Biroul de Stat pentru Învăţământ din regiunea respectivă. Cererea de apel a fost trimisă prin intermediul şcolii, care a avut posibilitatea de a-şi modifica decizia.

26. Cerinţa de motivare a fost specificată ulterior într-o circulară ministerială din 12 ianuarie 1998 (F-03-98), conform căreia nu exista necesitatea invocării de motive pentru solicitarea unei scutiri de la activităţile care sunt în mod clar religioase. Dincolo de aceasta, în afară de chestiunile care nu fac obiectul regulii principale de efectuare a scutirilor, s-au aplicat cerinţe mai stricte faţă de necesitatea prezentării de motive.

27. În legătură cu elaborarea disciplinei KRL, asociaţiile care reprezintă convingeri religioase minoritare şi-au exprimat obiecţiile, în special, referitoare la faptul că disciplina ar fi fost dominată de creştinismul evanghelic luteran şi conţinea elemente de predicare. Asociaţia Umanistă Norvegiană a comentat, inter alia, că disciplina avea o bază confesională (konfesjonsforankring) şi că posibilitatea de a obţine scutire doar de la anumite părţi ale acesteia era inadecvată. La congresul său naţional din mai 1997, Asociaţia a decis să invite Parlamentul să respingă propunerea Guvernului de a limita dreptul la scutire.

28. Din toamna anului 1997, disciplina KRL a fost introdusă treptat în curriculumul şcolar primar, înlocuind disciplina de creştinism şi filosofie de viaţă. Pe parcursul anului şcolar 1999/2000, disciplina a fost introdusă la toate nivelele.

3. Evaluările disciplinei KRL

29. La 18 octombrie 2000, Ministerul a emis un comunicat de presă despre finalizarea a două rapoarte de evaluare a disciplinei KRL, unul intitulat “Experienţa părinţilor, elevilor şi profesorilor referitoare la disciplina KRL” (Foreldres, elevers og læreres erfaringer med KRL-faget), elaborat de Norsk Lærerakademi, celălat denumit “O disciplină pentru toate gusturile? O evaluare a disciplinei KRL” (Et fag for enhever smak? En evaluering av KRL-faget) de Høgskulen i Volda şi Diaforsk. Parlamentul a solicitat ca după o perioadă de 3 ani să se pregătească un sondaj care să evalueze măsura în care se implementează regulile cu privire la scutire. Ambele rapoarte au ajuns la concluzia că regimul de scutire parţială nu funcţiona după cum se preconizase şi ar trebui revizuit în profunzime. Cel de-al doilea raport a enumerat următoarele “concluzii principale”:

„În această parte a raportului nostru, am analizat dacă există o concordanţă între scopurile, principiile şi schemele de scutire ale KRL pe de o parte, şi implementarea sa practică în şcolile din toată ţara pe de altă parte, şi dacă se poate considera că drepturile părinţilor sunt asigurate ţinând cont de modul în care sunt organizate la moment schemele de predare şi scutire. Perspectiva drepturilor părinteşti, care este esenţială pentru scopul acestui proiect, a determinat o concentrare specială pe experienţele diferitor grupuri de părinţi, atât în ceea ce priveşte disciplina, cât şi schema de scutire.

Având în vedere cele de mai sus, trebuie de menţionat faptul că marea majoritate a părinţilor cu care am discutat, care aparţin de Biserica de stat, sunt satisfăcuţi de disciplină sau nu au o opinie foarte pronunţată. Cu toate acestea, am constatat că printre alte grupuri de părinţi, există o rezistenţă puternică faţă de aspecte importante ale disciplinei. Antipatia de durată faţă de subiect, care vine din partea minorităţilor religioase/confesionale, denotă faptul că este dificil de constatat că KRL integrează şi include în măsura în care s-a intenţionat.

Sondajele empirice oferă motive pentru a ajunge la următoarele concluzii principale:

1. Există o opinie comună larg răspândită în rândul părinţilor, precum că este important de a avea instruire comună pentru discipline care vizează diferite religii, dar nu există nici un acord cu privire la:

• care ar trebui să fie conţinutul şi obiectivele predării comune;

• în ce an ar trebui să li se predea elevilor noţiuni despre alte religii decât a lor.

2. La nivel practic, unele din conceptele disciplinei se regăsesc în toate şcolile incluse în sondaj, dar la nici una dintre ele nu se regăsesc toate. Implementarea deficientă a conceptelor esenţiale care stau la baza disciplinei poate fi explicată prin:

• discordanţe în însăşi descrierea disciplinei şi între diferite concepte fundamentale ale acesteia, face dificilă punerea în aplicare;

• lipsa resurselor şi existenţa problemelor în implementare, generează diverse schimbări în şcoli.

3. Actuala schemă de scutire nu asigură respectarea drepturilor părinţilor în practică. Aceasta se datorează, printre altele, următoarelor motive:

• informaţia despre schema de scutire furnizată de şcoală, este în multe feluri nepotrivită pentru asigurarea posibilităţii de scutire;

• informaţia furnizată despre lecţiile de KRL este de natură prea generală pentru părinţi, pentru ca aceştia să fie în stare să informeze şcoala despre intenţia lor de a obţine o scutire. De exemplu, informaţia despre metodele de lucru nu este furnizată aproape niciodată. În plus, planurile lecţiei, parvin la părinţi, în general, prea târziu, pentru ca aceştia să poată avea o posibilitate practică de a cere o scutire;

• şcolile interpretează prea strict regulamentele privitoare la scutire, în comparaţie cu clasificările oferite de Parlament şi Minister. De exemplu, o scutire se acordă deseori doar faţă de acele activităţi care sunt ‘în mod clar activităţi religioase’. Mai mult, câteva şcoli au raportat atitudini care oferă impresia că este practic imposibil de a obţine o scutire;

• şcolile oferă foarte puţină instruire diferenţiată elevilor care trebuie să fie scutiţi de părţi din disciplină şi aceştia, în majoritatea cazurilor, stau pasiv în sala de clasă;

• în plus, un număr de părinţi ce provin din medii lingvistice minoritare, nu posedă competenţe lingvistice necesare pentru a-şi exercita drepturile, chiar dacă şi-ar dori o scutire. În multe cazuri, aceste tipuri de situaţii provoacă suspiciune în relaţiile şcoală/familie. Un număr considerabil de părinţi ce provin din medii lingvistice minoritare, afirmă că vor să obţină scutire totală, dar nu vor depune cerere în acest sens, în scopul evitării conflictelor cu administraţia şcolii, care le-ar putea dăuna copiilor lor;

• includerea de teme şi subiecte fac ca KRL să devină invizibilă în orar, astfel încât în practică este foarte dificil de a solicita o scutire.

4. Ar trebui făcute schimbări care să asigure predarea pentru toţi elevii unei clase, asigurându-se, în acelaşi timp, la nivel practic, şi drepturile părinţilor. Aceasta poate deveni posibil în anumite condiţii.

• Ar trebui să se faciliteze predarea despre diferite religii şi credinţe şi ar trebui să se promoveze un dialog şi respect reciproc legat de predare pentru întreaga clasă. Ar trebui, probabil, să se facă eforturi pentru a avea scheme flexibile care să poată fi ajustate la condiţiile speciale predominante pentru învăţământul primar inferior, primar superior şi secundar superior, în diferite părţi ale ţării, şi pentru diferite grupuri de elevi.

• Avându-se în vedere problemele cu care se confruntă la moment câteva şcoli, ar trebui să fie posibil de a se oferi scutire totală. Această soluţie ar fi cea mai sigură, ţinându-se cont de convenţiile internaţionale, şi probabil una care pe termen lung ar fi cea mai potrivită pentru a asigura suport şi legitimitate unei discipline care este axată pe religie şi credinţă.

Am constatat că variaţiile de predare care există în diferite părţi ale ţării, la unele şcoli şi în clase diferite, ne oferă toate motivele de a ne întreba dacă KRL este sau nu ceva mai mult decât o disciplină nouă.”

B. Procedurile judiciare iniţiate de către unii dintre reclamanţi

30. Între timp, la 14 martie 1998, Asociaţia Umanistă Norvegiană, împreună cu opt perechi de părinţi care erau membrii săi şi ai căror copii studiau în şcoala primară, au iniţiat proceduri judiciare în instanţa orăşenească din Oslo (byrett), în baza refuzurilor administraţiilor de a oferi, la cererea părinţilor, scutire totală de la studierea disciplinei KRL. Ei au susţinut că refuzul de a li se acorda scutire totală, a încălcat dreptul părinţilor şi copiilor în temeiul articolului 9 al Convenţiei şi articolului 2 al Protocolului nr. 1, luate separat sau împreună cu articolul 14. Ei s-au bazat, de asemenea, printre alte prevederi, şi pe articolele 18 şi 26 din Pactul Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi pe articolul 13 § 3 din Pactul Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Sociale, Economice şi Culturale.

31. Printr-o hotărâre din 16 aprilie 1999, instanţa orăşenească a respins obiecţia statului precum că Asociaţia nu a avut un interes legitim, şi, prin urmare, nu avea calitate procesuală. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte aspectele de fond, instanţa a decis în favoarea statului şi a respins cererea.

32. Asociaţia şi părinţii au intentat o cerere de apel la Înalta Curte Borgarting (lagmannsrett), care, printr-o hotărâre din 6 octombrie 2000, a menţinut hotărârea instanţei orăşeneşti.

33. Reclamanţii au atacat cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie (Høyesterett), care, printr-o hotărâre din 22 august 2001, a respins în mod unanim recursul în partea în care se referea la Asociaţie, pe motiv că acesteia îi lipsea un interes legitim suficient pentru a putea fi parte la proces. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi reclamanţi, aceasta a respins în mod unanim recursul lor şi a menţinut hotărârea Înaltei Curţi.

34. În raţionamentul său, aprobat în principal de către ceilalţi patru judecători care au examinat cazul, primul judecător care a votat, dl judecător Stang Lund, a declarat de la început că “[...] cazul se referă la validitatea deciziilor administrative prin care se refuzau cererile părinţilor de acordare a scutirii totale de la disciplină (KRL) pentru copii lor din şcoala primară şi gimnaziu”. Dânsul a definit problema care urmează să fie stabilită ca fiind “dacă predarea disciplinei [KRL] cu un drept limitat la scutire [era] în contradicţie cu obligaţiile internaţionale ale Norvegiei de a proteja, inter alia, libertatea de religie şi credinţă”.

35. Ulterior, dl judecător Stang Lund a efectuat o analiză aprofundată a istoriei legislative şi a situaţiei, din perspectiva drepturilor internaţionale ale omului, în special, a dispoziţiilor relevante şi jurisprudenţei Convenţiei Europene şi a Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (“PIDCP”) din 1966. Referindu-se, în schimb, la fiecare dintre prevederile relevante ale Legii învăţământului din 1998, dl judecător Stang Lund a făcut următoarele observaţii referitoare la clauza de disciplină creştină din secţiunea 1-2(1).

„Clauza de disciplină se aplică întregului sistem de predare din şcolile primare şi clasele gimnaziale inferioare. Prevederea este una generală, iar domeniul său de aplicare este dificil de determinat. Acesta poate genera întrebări legate de prevederile convenţiilor legate de libertatea religiei şi drepturile părinteşti; a se vedea judecătorul Møse, p. 35 şi următoarele din Declaraţia nr. 38 (1996-97) a Odelsting [camera lărgită a Parlamentului]. În ceea ce priveşte disciplina KRL, prevederea trebuie să fie în continuare analizată împreună cu articolul 2-4(2), care stipulează că această disciplină este una în mod obişnuit predată în şcoli tuturor elevilor, şi că instruirea pe baza acesteia nu va include predicarea. Clauza de disciplină trebuie să fie interpretată şi aplicată în aşa fel, încât să nu intre în conflict cu convenţiile care au fost incorporate în conformitate cu articolul 2 (a se vedea, de asemenea, şi articolul 3) din Legea cu privire la drepturile omului.

Ca urmare a modificărilor şi completărilor operate pe parcursul timpului în programele disciplinei şi curriculumului naţional obişnuit, expresia ‘educaţia creştină şi morală’ trebuie interpretată în sensul că valorile umaniste şi creştine trebuie analizate în legătură unele cu altele. Atât tradiţiile umaniste, cât şi cele creştine subliniază importanţa adevărului, demnităţii umane, carităţii, democraţiei şi drepturilor omului. Acestea reprezintă valori comune pentru aproape oricine în Norvegia, indiferent de religie sau de filosofia de viaţă. Convenţiile internaţionale nu necesită ca predarea în şcoli să fie neutră din punct de vedere al valorilor; a se vedea hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen c. Danemarcei (7 decembrie 1976, § 53, Seria A nr. 23).

Clauza disciplină presupune că toată instruirea şcolară va avea loc în cooperare şi cu acordul familiei. Orice efort întreprins de învăţătorii din învăţământul primar şi secundar inferior de a oferi elevilor o instruire creştină, poate fi făcut doar cu consimţământul şi în cooperare cu familia. Interpretată în acest fel, prevederea dată nu este incompatibilă cu articolul 9 al Convenţiei şi cu articolele 18 §§ 1 - 3 al PIDCP referitoare la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie sau cu articolul 2 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene şi articolul 18 § 4 din PIDCP în ceea ce priveşte părinţii. Trimiterea la clauza disciplină din articolul 2‑4(3), care prevede că învăţătorii de KRL din învăţământul primar şi secundar inferior vor considera clauza de disciplină creştină ca punct de plecare, ceea ce nu are nici o semnificaţie independentă pentru faptul dacă există sau nu vreo încălcare a convenţiilor.”

36. În ceea ce priveşte articolul 2-4(1) la (3) din Legea învăţământului din 1998, dl judecător Stang Lund a constatat după cum urmează.

„Reclamanţii au subliniat faptul că legea prevede că şcoala trebuie să le ofere elevilor cunoştinţe aprofundate despre Biblie şi creştinism, în forma patrimoniului cultural şi credinţei luterane evanghelice, şi doar o cunoaştere a altor religii ale lumii, convingeri şi abordări etice şi filosofice.

Din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului se poate deduce că statele membre decid de sine-stătător domeniul de aplicare şi conţinutul programelor de învăţământ; a se vedea Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen, citată mai sus, § 53, şi Valsamis c. Greciei, 18 decembrie 1996, § 28, Culegeri de hotărâri şi decizii 1996‑VI. Astfel, articolul 9 al Convenţiei şi articolul 2 al Protocolului nr. 1 nu exclud instruirea obligatorie, care să cuprindă informaţii despre diferite religii şi credinţe, istoria religiilor şi etică, cu condiţia că o astfel de instruire este efectuată în mod obiectiv, critic şi pluralist. În acest sens, mă refer la analiza mea anterioară şi la rezumatul deciziilor şi comentariilor organelor convenţiilor. Învăţământul obligatoriu trebuie să includă diferite religii şi credinţe. Accentul important pus în articolul 2-4(1) pe cunoaşterea creştinismului, mai degrabă decât a altor religii şi credinţe este, în opinia mea, în limita marjei de apreciere acordată de către convenţii statelor membre. Cerinţa ca instruirea obligatorie să fie obiectivă, critică şi pluralistă nu poate fi interpretată ca semnificând că trebuie să existe o separare specifică şi proporţională a instruirii între diferite religii şi filosofii de viaţă. În lumina istoriei, culturii şi tradiţiilor fiecărui stat membru, trebuie să fie acceptat faptul că anumite religii sau credinţe sunt mai dominante decât altele.

Îndoctrinarea sau predicarea unei religii sau filosofii de viaţă specifice este contrară Convenţiei Europene şi PIDCP; a se vedea Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen, citată mai sus, § 53, şi Valsamis, citată mai sus, § 28, şi punctul 6 din comentariul Comitetului ONU pentru Drepturile Omului din 20 iulie 1993. În consecinţă, articolul 2-4(2) din Legea învăţământului prevede că predarea disciplinei KRL nu va include predicarea.

Reclamanţii, susţinuţi, printre altele, de raportul judecătorului Møse (p. 29 din Propunerea nr. 38 (1996-97) către Odelsting), au susţinut că predarea care comunică o anumită opinie religioasă într-un mod care este de natură să influenţeze elevii să adopte o anumită credinţă, constituie, de asemenea, o încălcare a prevederilor Convenţiei în ceea ce priveşte libertatea de religie şi drepturile părinţilor. Sunt de acord că o astfel de comunicare poate implica o încălcare. Cu toate acestea, expresia ‘de natură să’ poate fi interpretată astfel încât să ofere un domeniu de aplicare mai mare decât cel care derivă din deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prin urmare, mă voi conduce de criteriile care au fost dezvoltate de jurisprudenţa Curţii. În legătură cu introducerea disciplinei KRL, lucrările pregătitoare arată că Ministerul şi majoritatea membrilor Parlamentului au subliniat extrem de pronunţat faptul că disciplina trebuia să fie una obişnuită pentru toţi elevii. Acest lucru a fost menţionat expres în textul Legii; a se vedea secţiunea 2-4(2), prima propoziţie. Legiuitorul a mai precizat, de asemenea, că disciplina KRL va fi una care să ofere cunoştinţe; a se vedea, de exemplu, p. 6, a doua coloană şi p. 10 din Propunerea nr. 38 (1996-97) către Odelsting. Articolul 2-4(3) prevede că creştinismul, alte religii şi filosofii de viaţă trebuie să fie prezentate în baza trăsăturilor lor caracteristice. Pe de altă parte, Comisia permanentă a Parlamentului pentru educaţie, cercetare şi afaceri bisericeşti a declarat că acea instruire nu trebuie să fie lipsită de valori; a se vedea p.4 a Recomandării nr. 103 (1995-96) către Parlament. Acest lucru, în sine, nu poate veni în contradicţie cu convenţiile, din moment ce, după cum am menţionat anterior, nici CEDO, nici PIDCP nu pot fi interpretate în sensul că instruirea trebuie să fie neutră în ceea ce priveşte valorile.”

37. Referitor la articolul 2-4(4) din Legea învăţământului 1998, dl judecător Stang Lund a afirmat că, dacă îl interpretăm în contextul prevederilor relevante din Convenţie şi PIDCP şi din articolul 3 din Legea învăţământului, acesta trebuie înţeles în sensul că elevii au avut dreptul de a fi scutiţi şi că părinţii lor nu au avut obligaţia de a-şi lăsa copii să frecventeze lecţii despre religie şi filosofie, considerate, în sensul acelor tratate, ca fiind predicare sau îndoctrinare. Prin urmare, copii ar fi putut absenta de la astfel de ore. Întrebarea privind măsura în care va fi afectat astfel curriculumul, trebuie să fie soluţionată în fiecare din cazurile concrete în dependenţă de modul în care a fost planificată, şi ulterior implementată instruirea. În opinia dlui judecător Stang Lund, prevederea referitoare la scutire, nu era contrară nici unei cerinţe legate de libertatea religioasă şi drepturile părinteşti. Cerinţa existentă în Convenţie, conform căreia predarea trebuie să fie obiectivă, critică şi pluralistă nu exclude învăţământul obligatoriu în contextul diferitor religii şi filosofii de viaţă sau nu îi acordă unei religii sau filosofii anumite, în contextul istoriei, culturii şi tradiţiilor statelor contractante, un loc mai avansat decât altora. După cum s-a menţionat deja, Legea învăţământului din 1998 stipulează că disciplina trebuie să fie o disciplină şcolară obişnuită. Conform documentelor pregătitoare, aceasta trebuia să fie bazată pe cunoştinţe. Legea cerea ca predarea să fie neutră şi să nu ia formă de predicare. În consecinţă, nu s-a constatat că prevederile articolului 2-4 referitoare la conţinutul predării contraveneau Convenţiei.

38. Dl judecător Stang Lund s-a referit în continuare la unele părţi din curriculumul şcolar (Curriculumul pentru învăţământul obligatoriu de 10 ani, elaborat de Minister în 1999, denumit în continuare “Curriculum”), care, în opinia reclamanţilor, dădea preferinţă credinţei creştine şi influenţa elevii să opteze pentru creştinism. În ceea ce priveşte obligaţiile internaţionale ale Norvegiei în cadrul tratatelor internaţionale, Curriculumul, care era reglementat în articolele 2-6 şi 2‑8 ale Legii învăţământului din 1998 şi în reglementările relevante din 28 iunie 1999, se bucura de acelaşi statut juridic ca şi alte regulamente. Cu toate acestea, el a observat că ceea ce a avut însemnătate, a fost că elevii au înţeles pluralitatea de convingeri şi gândiri, şi că în procesul predării nu s-a prezentat vreo credinţă ca fiind superioară altora. Ar trebuie să se accepte faptul că uneia sau mai multor religii sau filosofii de viaţă trebuie să li se ofere un loc mai important decât altora, având în vedere istoria, cultura şi tradiţiile unui stat contractant.

39. În ceea ce priveşte obiecţiile reclamanţilor referitoare la influenţarea elevilor prin utilizarea imaginilor, cântecelor, pieselor de teatru, muzică şi povestiri din textele biblice şi religioase, dl judecător Stang Lund a constatat că ar trebui să existe o posibilitate de a împărtăşi în mod neutru elevilor, prin „modalităţi de transmitere a informaţiei” (måte å formidle på) concepte generale despre diferite religii, fără a contraveni legislaţiei internaţionale în domeniul drepturilor omului. Curriculumul a pus accent pe deschidere, înţelegere, respect şi dialog şi pe promovarea înţelegerii şi toleranţei în discuţiile legate de chestiuni religioase şi morale, şi a interzis predicarea. În cadrul curriculumului, predarea disciplinei KRL ar putea fi realizată fără a contraveni prevederilor relevante din legislaţia internaţională din domeniul drepturilor omului.

40. În ceea ce priveşte argumentul reclamanţilor precum că manualele şcolare, şi anume volumele 2, 3, 5 şi 6 din Bridges, au constituit o predicare, fiind în stare să influenţeze elevii, dl judecător Stang Lund a constatat că, în timp ce câteva definiţii ale problemelor şi formulărilor utilizate în Bridges ar putea fi înţelese în sensul că credinţa creştină ar oferi răspuns întrebărilor etice şi morale, Curţii Supreme de Justiţie nu i-a fost prezentată nici un fel de informaţie privind modul în care instruirea acestei discipline a fost planificată şi implementată.

41. În acest context, dl judecător Stang Lund a remarcat că procesul de judecată şi recursul depus de către reclamanţi la Curtea Supremă de Justiţie a fost îndreptat direct împotriva disciplinei KRL şi implementării sale în general. Argumentele şi dovezile invocate în legătură cu fiecare decizie de a refuza scutirea integrală au avut ca scop evidenţierea modului în care disciplina a funcţionat în general. Reclamanţii nu s-au referit prea mult la perioada de valabilitate a deciziei individuale. Din cauza modului în care a fost prezentat cazul, nu a existat niciun motiv pentru a constata că instruirea copiilor reclamanţilor ar fi avut loc într-un mod care ar fi încălcat tratatele relevante din domeniul drepturilor omului. Cauza vizează validitatea deciziilor de refuz de scutire integrală de la studierea disciplinei KRL. Reclamanţii nu au demonstrat probabilitatea ca predarea să fi fost planificată şi realizată într-un mod, care, în conformitate cu aceste convenţii, ar fi justificat scutirea de la disciplina în cauză.

42. În cele din urmă, dl judecător Stang Lund a analizat argumentul privind discriminarea.

„În conformitate cu articolul 2-4 din Legea învăţământului, părinţii trebuie să trimită o notificare scrisă, pentru ca copilul lor să fie scutit de unele părţi ale instruirii şcolare. Chiar dacă cererile de solicitare a scutirii se referă, cel mai probabil, la părţi ale disciplinei KRL, un drept limitat de scutire se aplică tuturor disciplinelor şi activităţilor. Legea nu prevede cerinţa prezentării motivelor în această cerere. Practica invocării motivelor variază până în prezent.

Guvernul a argumentat că instruirea în şcolile primare şi gimnaziale este într-o măsură considerabilă împărţită în discipline care trec de limitele fiecărui obiect în parte. În măsura în care părţi ale disciplinei KRL sunt integrate în alte obiecte de studiu, scutirea completă de la această disciplină nu va fi suficientă. Acesta este, de asemenea, şi punctul de vedere al Guvernului, şi anume, că disciplina KRL cuprinde mai multe teme care nu dau motive de a solicita scutire, şi care sunt în conformitate fie cu convenţiile sau cu articolul 2-4 (4). Sistemul de scutire este organizat şi practicat în aşa fel, încât, conţinutul instruirii să constituie un factor decisiv. Prin urmare, în opinia Guvernului, interzicerea discriminării instituită prin tratate nu se poate aplica cerinţelor privind motivele existente pentru cererile de scutire.

Ministerul a explicat prin două circulare motivele legate de cerinţe, precum şi liniile directoare necesare pentru efectuarea scutirilor. În Circulara F-90-97 din 10 iulie 1997, p. 5, Ministerul a declarat:

„Atunci când părinţii solicită o scutire, ei trebuie să trimită, în acest sens, o notificare scrisă şcolii. Notificarea trebuie să conţină motivele justificative a ceea ce ei percep a fi practicarea unei alte religii sau aderarea la o altă filosofie de viaţă în procesul de instruire.

În cazul în care părinţii întocmesc o cerere de solicitare a scutirii de la anumite părţi din instruire a ceea ce ei percep a fi practicarea altei religii sau aderarea la o altă filozofie de viaţă, elevilor li se acordă scutire doar după ce părinţii explică efectul acestor tipuri de activităţi asupra predării. Părinţii ai căror notificare referitoare la scutire nu este admisă, au dreptul să facă apel împotriva deciziei administrative municipale, la Biroul Naţional pentru Educaţie din regiunea respectivă. Cererea de apel se transmite prin intermediul şcolii, care are, în consecinţă, posibilitatea de a-şi inversa decizia administrativă luată.”

Ministerul a extins cerinţa privind invocarea de motive prin Circulara F-03-98 din 12 ianuarie 1998, p. 3:

„Regula de bază a Ministerului este că atunci când părinţii depun cererea pentru o scutire de la activităţi care sunt în mod clar de natura religioasă, se va acorda scutire (scutire parţială). În astfel de cazuri, părinţii nu sunt obligaţi să indice nici un motiv. În cazul cererilor de scutire de la activităţile care nu sunt în mod clar de natură religioasă, părinţii trebuie să indice motivele. Astfel de cazuri nu sunt acoperite de regula principală care prevede situaţiile în care pot fi aplicate scutirile. Mai mult decât atât, lucrările pregătitoare arată necesitatea efectuării unei evaluări a situaţiei în care există motive rezonabile care duc la solicitarea unei scutiri. Se face referire la Recomandarea nr. 95 (1996-1997), către Lagting [camera restrânsă a Parlamentului], în care se afirmă: "Majoritatea consideră că elevii vor fi scutiţi de la acele părţi ale instruirii şcolare, faţă de care, ţinând cont de propria lor religie sau filosofie de viaţă, este rezonabil să se considere că presupun practicarea unei alte religii sau aderarea la o altă filozofie de viaţă". Cu toate acestea, trebuie să se ţină seama de faptul că mulţi părinţi consideră că chestiunile legate de credinţă şi filozofie de viaţă se plasează în domeniul vieţii private. Dreptul la viaţă privată este, de asemenea, protejat prin convenţii internaţionale.”

Ulterior, Ministerul a revizuit exemplele de domenii de la care elevii pot fi scutiţi şi a menţionat la p. 4:

„Convingerile religioase şi filosofice ale părinţilor trebuie să fie respectate în întregul curriculum oferit de şcoală. Acest lucru presupune că normele referitoare la scutire se aplică întregului sistem de învăţământ obligatoriu. În general, problema care trebuie să fie evaluată de către şcoală este dacă programul şcolar este de natură să-i influenţeze în practică pe elevi să adopte o anumită credinţă sau filozofie de viaţă, sau poate fi percepută ca participare la activitate religioasă sau aderarea la o filozofie de viaţă.

În termeni specifici, acest lucru poate, de exemplu, să aibă o semnificaţie în privinţa cursurilor de dans organizate ca parte a educaţiei fizice; dansul cu un partener este incompatibil cu credinţa unor persoane, în timp ce mişcarea pe fundal muzical este acceptabilă. La disciplina de artă şi artizanat, va fi necesar să se manifeste prudenţă în privinţa ilustraţiilor care îl înfăţişează pe Dumnezeu şi pe profeţi; a se vedea discuţia "Ilustraţii - interdicţia de imagini", în Ghidul pentru disciplina KRL (p. 22).”

Voi adăuga că, în legătură cu evaluarea disciplinei KRL, Ministerul a subliniat importanţa schimbării conţinutului, metodologiei şi organizării disciplinei pentru a se asigura că îl vor frecventa cât mai mulţi copii şi tineri posibil. Motivul pentru care Ministerul decis, totuşi, să menţină dreptul la scutire parţială, a fost de a se asigura că drepturile părinţilor şi libertatea de religie sunt garantate în mod satisfăcător, fiind exercitate într-un mod care presupune comun acord; a se vedea p. 51, prima coloană, a Raportului nr. 32 (2000-01) către Parlament.

Am remarcat faptul că dreptul de scutire în şcolile primare şi gimnaziale, de la întreg sau părţi ale curriculumului obligatoriu în cazul disciplinei KRL, va conduce la o divizare între părinţi în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ. Părinţii şi elevii care doresc să depună e cerere de scutire trebuie să urmărească îndeaproape curriculumul şi să intervină atunci când consideră că scutirea este necesară în scopul protejării drepturilor copilului şi a propriilor drepturi. Iniţial, şcoala este cea care decide dacă să acorde o scutire sau nu. Întrebarea este dacă această diferenţă de tratament urmăreşte un scop legitim şi dacă scopul este proporţional cu mijloacele utilizate.

Potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, după cum s-a menţionat anterior, articolul 2, propoziţia a doua, din Protocolul nr. 1 a fost interpretat în sensul că condamnările trebuie să atingă un anumit nivel de convingere, seriozitate, coeziune şi importanţă (a se vedea hotărârile Curţii în Campbell şi Cosans c. Regatului Unit (25 februarie 1982, § 36, seria A nr. 48.) şi Valsamis [(citată mai sus], § 25)). Declaraţiile existente în aceste hotărâri susţin cerinţa statelor părţi, conform căreia părinţii trebuie să vină cu motive oarecum mai detaliate atunci când activitatea de la care solicită scutire nu pare a fi la început practicarea unei anumite religii sau aderarea la o filozofie de viaţă diferită.

În cazul în care un solicitant trebuie să furnizeze informaţii detaliate despre religia proprie sau filozofia sa de viaţă, aceasta poate constitui o încălcare a articolului 8 al Convenţiei şi a articolului 17 al PIDCP, în ceea ce priveşte dreptul la respectarea vieţii private şi, de asemenea, posibil şi a articolului 9 al Convenţiei şi a articolului 18 § 1 al PIDCP, referitor la libertatea de religie. Subliniez faptul că un tratament diferenţiat pe motive de religie şi opinii politice sau de altă natură, este nucleul interzicerii discriminării.

Aşa cum am explicat, motivul de bază pentru introducerea lecţiilor obligatorii în obiectul de studiu KRL a fost că Guvernul şi majoritatea Parlamentul a considerat că este important pentru a se transmite o bază comună de cunoştinţe, valori şi cultură în şcoala primară şi secundară inferioară. A fost accentuată importanţa unui mediu deschis, a şcolii incluzive. Implementarea învăţământului obligatoriu primar şi secundar inferior, trebuie să includă dreptul de a înştiinţa despre dorinţa de a-şi exercita dreptul la scutire, şi, în orice caz, cererea trebuie să indice în termeni generali părţile curriculumului de la care se doreşte scutirea. Pentru mine este evident că curriculumul comun pentru disciplina KRL şi cerinţa unei cereri scrise în exercitarea dreptului la o scutire sunt mijloace de realizare a obiectivelor legitime, şi solicitarea de la părinţii care doresc să depună o cerere de scutire de la părţi ale disciplinei, să întocmească o notificare în acest sens, nu reprezintă o măsură disproporţionată. Voi adăuga că acest proces este condiţionat de către autorităţile şcolare, care trebuie să întreprindă paşii necesari pentru a permite părinţilor să urmărească modul în care lor instruirea se bazează pe curriculum. Curriculumul comun, obligatoriu, prevede ca părinţii să fie bine informaţi în orice moment despre disciplina KRL, precum şi despre programul şi metodele prevăzute de program, şi, dacă este cazul, să fie informaţi şi despre alte activităţi cu un conţinut religios.

  Părţile nu au intrat în detalii referitoare la cerinţele specifice legate de argumente, precum şi motivele care sunt prezentate în diverse cereri de scutire de la disciplina KRL. În consecinţă, mă voi limita în a declara că nu există nici un motiv pentru a presupune că o posibilă încălcare a interdicţiei împotriva discriminării, în acest caz, ar putea avea drept consecinţă invalidarea deciziilor administrative de a refuza acordarea de scutire integrală de la disciplina KRL.”

C. Adresările părţilor în procedurile de mai sus şi a copiilor lor la Curte şi Comitetului ONU pentru Drepturile Omului

43. La 15 februarie 2002, părinţii reclamanţi şi copiii lor şi-au depus cererea în temeiul Convenţiei la Curte.

44. Ulterior, la 25 martie 2002, patru alte perechi de părinţi care au fost, de asemenea, părţi la procedura de mai sus în cadrul instanţelor naţionale, au depus împreună cu copiii lor o comunicare (nr. 1155/2003), la Organizaţia Naţiunilor Unite, Comitetul pentru Drepturile Omului în cadrul Protocolului la Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

45. La 3 noiembrie 2004, Comitetul a respins obiecţia statului pârât precum că, din moment ce alte trei perechi de părinţi au depus o plângere similară în faţa Curţii, "aceeaşi chestiune" era deja în curs de examinare. Comitetul a declarat comunicarea ca fiind admisibilă în măsura în care aceasta se referă la problemele ridicate în conformitate cu articolele 17, 18 şi 26 din Pact. În ceea ce priveşte fondul cauzei, Comitetul şi-a exprimat opinia că actualul cadru al disciplinei KRL, inclusiv regimul de scutiri, în modul în care acesta a fost pus în aplicare faţă de reclamanţi ("autori"), a constituit o încălcare a articolului 18 § 4 din Pact. Comitetul a motivat, după cum urmează:

„14.2. Principala problemă înaintată Comitetului este dacă predarea obligatorie a CKREE [[1]] în şcolile din Norvegia, cu o posibilitate limitată de scutire, încalcă dreptul autorilor la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie în temeiul articolului 18 şi, în special, dreptul de părinţilor de a asigura educaţia religioasă şi morală a copiilor lor, în conformitate cu propriile lor convingeri şi cu articolul 18, alineatul 4. Domeniul de aplicare al articolului 18 nu se referă doar la protecţia religiilor tradiţionale, dar şi a filosofiilor de viaţă, cum ar fi cele apropriate de către autori. Instruirea în domeniul religiei şi eticii poate, în opinia Comitetului, să se desfăşoare în conformitate cu articolul 18, dacă se efectuează în condiţiile exprimate în Comentariul Comitetului General nr. 22 cu privire la articolul 18: "[A]rticolul 18.4 permite predarea în şcolile publice a disciplinelor cum ar fi istoria generală a religiilor şi etica, în cazul în care este făcută într-un mod neutru şi obiectiv", şi "educaţia în şcolile publice, care include predarea unei anumite religii sau convingeri este incompatibilă cu articolul 18, alineatul 4, cu excepţia cazului în care se prevăd scutiri nediscriminatorii sau alternative care ar satisface doleanţele părinţilor sau ale reprezentanţilor legali. Comitetul reaminteşte, de asemenea, punctul său de vedere în Hartikainen şi alţii c. Finlandei, când a conchis că instruirea sub aspect religios ar trebui să respecte convingerile părinţilor şi reprezentanţilor legali care nu cred în nici o religie. Acesta este contextul juridic în cadrul căruia Comitetul va examina cererea.

14.3. În primul rând, Comitetul va examina faptul dacă predarea disciplinei CKREE este sau nu desfăşurată într-un mod neutru. Legea învăţământului, articolul 2-4 prevede în acest sens că: ‘Predarea acestei discipline nu va implica predicarea. Învăţătorii de Religie, Educaţie şi Etică vor avea ca punct de pornire clauza de disciplină a instruirii primare şi secundare prevăzute în articolul 1-2 şi vor prezenta creştinismul, alte religii şi filosofii de viaţă, în baza trăsăturilor lor caracteristice. Predarea diferitor obiecte se va fundamenta pe aceleaşi principii educaţionale.’ În clauza de disciplină în cauză, se stipulează că obiectul educaţiei primare şi secundare se stabileşte ‘de comun acord şi cooperare cu familia, în scopul oferirii elevilor a unei educaţii creştine şi morale’. Unele din lucrările pregătitoare ale Legii la care ne-am referit mai sus stipulează în mod clar că disciplina acordă prioritate creştinismului faţă de alte religii şi filosofii de viaţă. În acest context, Comitetul Director pentru Educaţie a concluzionat, cu majoritatea de voturi că: instruirea nu era de fapt neutră în ceea ce priveşte valorile, şi se concentra în mare parte pe predarea creştinismului. Statul contractant conştientizează faptul că disciplina conţine elemente care pot fi percepute ca fiind de natură religioasă, activităţi de la care se obţine scutire fără a fi nevoie de motivare din partea părinţilor. Într-adevăr, cel puţin câteva din aceste activităţi presupun nu doar instruire religioasă, dar practicarea propriu-zisă a unei religii anumite (a se vedea par. 9.18). Faptul că această disciplină conţine elemente care nu sunt percepute de către părinţi ca fiind transmise într-un mod neutru şi obiectiv, reiese din rezultatele cercetării invocate de autori, şi din experienţa lor personală. Comitetul concluzionează că predarea CKREE nu poate fi considerată ca îndeplinind cerinţele de predare într-un mod neutru şi obiectiv, decât dacă sistemul de scutire duce la situaţia în care instruirea oferită elevilor şi familiilor care optează pentru o astfel de scutire va fi neutră şi obiectivă.

14.4. A doua întrebare care trebuie examinată este dacă procedura de scutire parţială şi alte opţiuni presupun ‘scutiri non-discriminatorii sau alternative care ar satisface doleanţele părinţilor şi reprezentanţilor legali’. Comitetul notează afirmaţia autorilor, precum că schemele de scutire parţială nu le satisfac necesităţile, din moment ce predarea disciplinei CKREE înclină prea mult spre instruire religioasă şi că scutirea parţială este imposibilă de implementat în practică. În continuare, Comitetul observă că Legea învăţământului din Norvegia prevede că ‘în baza notificărilor scrise din partea părinţilor, elevii şcolilor private vor obţine scutire de la frecventarea acelor părţi ale instruirii, pe care, în baza religiei sau filosofiei lor proprii de viaţă, le percep ca fiind practicarea unei alte religii sau aderarea la o altă filosofie de viaţă’.

14.5. Comitetul specifică că cadrul legal existent referitor la predarea disciplinei CKREE conţine neclarităţi interne şi chiar contradicţii. Pe de altă parte, Constituţia şi clauza de disciplină din Legea învăţământului conţine o preferinţă evidentă pentru creştinism, în comparaţie cu rolul altor religii şi viziuni globale în sistemul educaţional. Pe de altă parte, clauza specifică privind scutirile din secţiunea Legii învăţământului este formulată într-un mod, care, în teorie, se pare că oferă drept deplin de scutire de la orice parte din disciplina CKREE, pe care elevii înşişi sau părinţii o percep ca fiind practicarea unei alte religii sau aderarea la o altă filosofie de viaţă. Dacă această clauză ar putea fi implementată într-un mod care ar răspunde preferinţelor reflectate în Constituţie şi în clauza de disciplină din Legea învăţământului, aceasta ar putea pe bună dreptate fi considerată ca fiind în conformitate cu articolul 18 al Pactului.

14.6. Cu toate acestea, Comitetul consideră că, în mod ipotetic, sistemul prezent de scutire parţială reprezintă o povară considerabilă asupra persoanelor aflate în postura de autori, în măsura în care le cere să se detaşeze de la acele părţi ale disciplinei care sunt în mod evident de natură religioasă, precum şi de la alte aspecte, în scopul identificării altor situaţii în privinţa cărora consideră că este justificată scutirea. În acelaşi timp, nu ar fi corect să se creadă că asemenea persoane ar fi descurajate să-şi exercite acel drept, în măsura în care un regim de scutire parţială ar putea crea probleme pentru copiii care sunt diferiţi de cei din schema de scutire totală. Într-adevăr, după cum demonstrează experienţa autorilor, la moment, sistemul de scutiri nu protejează libertatea părinţilor de a se asigura că educaţia religioasă şi morală a copiilor lor este în conformitate cu convingerile lor proprii. În acest sens, Comitetul subliniază că disciplina CKREE combină transmiterea cunoştinţelor religioase cu practicarea unei convingeri religioase, de exemplu, învăţarea pe de rost a rugăciunilor, intonarea de cântece religioase sau frecventarea slujbelor religioase (par. 9.18). Este adevărat că în aceste cazuri părinţii pot cere scutire prin bifarea unui pătrăţel pe un formular. Cu toate acestea, schema CKREE nu asigură faptul că predarea cunoştinţelor şi practicilor religioase sunt separate astfel încât sistemul de scutire să fie practicabil.

14.7. În opinia Comitetului, situaţiile cu care s-au confruntat autorii, în special faptul că Maria Jansen şi Pia Suzanne Orning au trebuit să recite texte religioase în cadrul unei sărbători de Crăciun, deşi ele erau încadrate în schema de scutiri, precum şi conflictele de loialitate cu care se confruntă copiii, ilustrează pe larg aceste dificultăţi. În continuare, necesitatea de a oferi motive pentru scutirea copiilor de lecţiile care se axează pe oferirea de cunoştinţe de ordin religios şi lipsa unor indicatori clari privitori la tipul de motive acceptabile, creează în continuare obstacole pentru părinţii care încearcă să se asigure de faptul că copii lor nu sunt expuşi anumitor idei religioase. Comitetul consideră că cadrul existent al CKREE, inclusiv regimul actual de scutiri, după cum a fost implementat faţă de autori, constituie în privinţa lor o încălcare a articolului 18, par. 4 din Pact.”

În lumina acestor constatări, Comitetul a ajuns la concluzia că nici o altă chestiune nu a apărut în temeiul altor părţi ale articolelor 18 sau 17 şi 26 ale Pactului. Astfel că i-a oferit statului pârât 90 de zile în care să ofere „informaţii despre măsurile luate pentru a implementa Opiniile Comitetului”.

D. Măsuri ulterioare

46. În lumina „Opiniilor” Comitetului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Guvernul norvegian a decis să întreprindă măsuri pentru a modifica disciplina KRL, şi anume să propună schimbări în Legea învăţământului din 1998 şi în curriculum. Conform circularei F-02-05, aceasta a inclus următoarele elemente.

(i) Eliminarea din articolul 2-4(3) a trimiterii făcute la clauza de disciplină creştină din articolul 1-2.

(ii) Elaborarea pentru diferite religii şi filosofii de viaţă a aceloraşi descrieri calitative, menţinând în acelaşi timp proporţiile actual dintre diferite religii şi filosofii de viaţă în materialul principal de predare.

(iii) Includerea unei prevederi separate de scutire parţială în actualul articol 2-4(4), prin asigurarea faptului că schema de scutire ţine seama în mod corespunzător de drepturile părinţilor şi de necesitatea protecţiei minorităţilor; simplificarea procedurilor de solicitare a scutirii; specificarea în Legea învăţământului a obligaţiei şcolilor de a oferi şi distribui informaţii despre schema de scutiri.

(iv) Elaborarea unui nou curriculum care să facă o distincţie clară între acele elemente care pot fi considerate sau nu ca fiind practicarea unor religii, menţinând în acelaşi timp divizarea între diferitele părţi ale disciplinei.

(v) Evidenţierea alegerii metodelor de lucru în introducerea curriculumului şi în instrucţiunile pentru această disciplină, în scopul limitării posibilităţii ca părţi din instruire să fie considerate ca fiind practicarea unei religii.

Metodele de lucru variate şi incluzive ar trebui să contribuie la diseminarea tuturor aspectelor legate de disciplină. A fost subliniat faptul că metodele de lucru care ar putea fi percepute ca constituind practicarea unei religii, necesită atenţie deosebită din partea învăţătorilor, inclusiv necesitatea de predare adaptată.

(vi) Modificările propuse ar trebui să se implementeze începând cu anul şcolar 2005/06. Introducerea acestor măsuri începând cu toamna lui 2005 au generat necesitatea consolidării abilităţilor şi competenţelor învăţătorilor. Guvernul va începe să lucreze în vederea dezvoltării abilităţilor şi competenţelor odată cu finalizarea noului curriculum.

(vii) Un grad înalt de flexibilitate trebuie să fie atribuit în raport cu dorinţele părinţilor în vederea instruirii adaptate pentru copilul/copiii lor. Dacă este necesar, opţiunea de scutire integrală pe perioadă temporară trebuie să fie disponibilă acelor părinţi care vor să opteze pentru aceasta, în aşteptarea implementării schemei de scutire permanente propuse.

În baza deciziei Guvernului, Ministerul a început revizuirea modificărilor necesare. În urma propunerilor Ministerului din 29 aprilie 2005, aprobate de Guvern la aceeaşi dată (Ot.prp.nr.91 (2004‑05)), la 17 iunie 2005, Parlamentul a adoptat anumite modificări şi completări la Legea învăţământului din 1998, care au intrat în vigoare cu efect imediat. Ca rezultat, au fost efectuate câteva ajustări la articolul 2-4(1) (în special, cuvântul “credinţă” a fost înlocuit cu “înţelegerea creştinismului”; cerinţa de integralitate a fost extinsă la cunoaşterea altor comunităţi religioase), iar referinţa din articolul 2-4(3) la clauza de disciplină din articolul 1-2 a fost eliminată (a se vedea paragraful 23 de mai sus). În plus, prevederile referitoare la scutirea parţială din articolul 2-4(4) au fost transferate într-un articol nou şi separat 2-3A, cu unele schimbări şi completări de clarificare. Aceasta a inclus, printre altele, înlocuirea expresiei “activităţi religioase” (în fostul articol 2-4(4)) cu cuvântul “activităţi” şi extinderea temeiului pentru scutire parţială pentru a acoperi, de asemenea, şi activităţile pe care părinţii, din punctul de vedere al religiei sau filosofiei lor de viaţă, le consideră ca fiind ofensatoare sau jignitoare (în plus faţă de ceea ce ei percep ca constituind practicarea unei alte religii sau aderarea la o altă filozofie de viaţă).

II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTĂ

47. Prevederile relevante ale Legii învăţământului din 1998 sunt citate mai sus.

48. Cerinţa ca părinţii să motiveze o cerere de scutire parţială este descrisă în citatele din Circularele F-90-97 şi F‑03-98, reproduse în hotărârea Curţii Supreme de Justiţie în paragraful 42 de mai sus. Ultima circulară mai conţine şi următoarele paragrafe, care sunt importante pentru această cauză.

„4. Soluţia: instruire diferenţiată şi ajustare locală a curriculumului

4.1. Principiu de bază: instruire diferenţiată şi curriculum ajustat local

Articolul 13(10) din Legea învăţământului obligatoriu prevede că o şcoală care primeşte o notificare referitoare la vreo scutire, va căuta soluţii, în măsura în care este posibil, pentru a oferi "predare diferenţiată în cadrul curriculumului", în special elevilor şcolilor primare.

Predarea diferenţiată menţionată în Lege este strâns legată de adaptarea principiului de predare, care este, în general, evidenţiat în curriculumul şcolar [Læreplanverket, L97] şi inclus în articolul 7 din Legea învăţământului obligatoriu. În principiile şi îndrumarele existente, o importanţă deosebită este conferită principiilor comunităţii şi adaptării în cadrul unui sistem şcolar unitar. Acestea prevăd următoarele:

Ajustarea individuală este necesară pentru a se asigura că faţă de toţi elevii sunt luate aceleaşi măsuri. În acest scop, toate aspectele legate de ciclul educaţional – curriculumul, metodele de lucru, organizarea şi suporturile didactice - trebuie să fie adaptate în conformitate cu capacităţile elevilor.

Astfel, apar noi oportunităţi pentru aplicarea unui tratament diferit, elaborarea unui curriculum mai bine gândit, a diferitor tipuri de materiale, cu nivel sporit de dificultate, volum, viteză şi progres (a se vedea L97/L97S).

...

4.2. Diferenţiere efectuată în cadrul curriculumului KRL – diferenţiere de activităţi şi nu de cunoştinţe

Conform statutului, o şcoală care primeşte o notificare referitoare la vreo scutire va căuta soluţii ce implică predarea diferenţiată în cadrul curriculumului. Obligaţia de a furniza instruire diferenţiată se aplică pe cât de larg posibil şi, în special, la etapa şcolii primare. Motivele pentru care statutul prevede faptul că predarea diferenţiată va fi pusă la dispoziţie în conformitate cu acelaşi curriculum, nu denotă o diferenţiere a cunoştinţelor, ci a activităţilor. Din moment ce nu există nici o scutire de la cunoaşterea subiectului, elevii scutiţi trebuie să fie instruiţi în cadrul curriculumului.

În cazurile în care se aplică scutirea parţială, soluţia de alternativă nu este de a învăţa un alt subiect sau de a elabora un alt curriculum, ci de a desfăşura alte activităţi şi alte modalităţi de lucru în cadrul curriculumului disciplinei KRL. Şcoala trebuie să transmită elevilor cunoştinţele respective prin intermediul unei abordări metodologice diferite. Cu toate acestea, scutirea poate fi acordată de la anumite teme principale, care presupun activităţi specifice. Un exemplu este tema în cadrul cărora elevilor li se cere să înveţe pe de rost cele Zece Porunci (Credinţă creştină şi etică, clasa a 6-a). Nimeni nu poate fi scutit de faptul de a şti despre cele Zece Porunci.

Cursul de instruire diferenţiată trebuie trateze cu respect convingerile religioase sau filozofice ale elevilor, şi să ajute, pe cât posibil, la asigurarea faptului ca toţi elevii să cunoască aceleaşi domenii, dar cu utilizarea metodelor de lucru ajustate.

Gradul de diferenţiere depinde la nivel local, de

- grupurile religioase sau filozofice de care aparţin părinţii, şi

- tipul de activitate pentru care solicită scutirea.

...

6. Diferenţierea activităţilor specifice

Ghidul pentru disciplina KRL conţine o introducere a modalităţilor de lucru cu subiectul, şi, de asemenea, tratează problemele discutate mai jos. Unele dintre întrebări sunt abordate mai exhaustiv aici. A se vedea, de asemenea, exemplele concrete date în ghid pentru fiecare an şcolar.

Exemplele de mai jos ilustrează modul de lucru pentru diverse activităţi, şi răspund eventualelor întrebări care pot apărea:

6.1. Rugăciuni, crez şi alte texte religioase importante

Unele activităţi - cum ar fi învăţarea pe de rost şi recitarea de crezuri, porunci şi rugăciuni (LS97, p. 96 şi 101, şi L97S, pp. 101-09), pot fi percepute de către unii părinţi şi reprezentanţi legali ca practicarea şi/sau aderarea la o anumită religie. În cazul în care părinţii trimit o notificare în privinţa scutirii de la astfel de activităţi, şcoala va oferi instruire diferenţiată pentru a permite elevului să lucreze cu acest tip de material într-un mod diferit.

În cazul în care părinţii le consideră ca fiind satisfăcătoare, ei pot alege să permită copiilor lor să fie prezenţi atunci când se recită rugăciuni sau crezuri din alte religii, cu condiţia ca copiii să fie ajutaţi să menţină o distanţă necesară de la aceste activităţi (a se vedea în acest sens secţiunea de mai sus cu privire la rolurile de participant şi spectator). Astfel de activităţi pot fi, de asemenea, programate pentru perioade individuale de muncă şi pentru lucru în grup, în care se adoptă diferite abordări faţă de subiect.

6.2. Intonarea de cântece religioase

În timp ce pentru elevii care aparţin tradiţiei creştine se organizează activităţi ce presupun intonarea de imnuri, cu scopul de a înţelege o latură importantă a tradiţiei lor religioase şi culturale, o atenţie aparte trebuie acordată elevilor care nu sunt parte a acestei tradiţii. Intonarea de cântece religioase poate avea, de asemenea, loc în afara lecţiilor de religie şi educaţie etică, ca, de exemplu, pe parcursul orelor de muzică. Cântecele religioase pot fi incluse în cadrul acestor ore, fiind considerate parte importantă a patrimoniului nostru cultural muzical.

Elevilor care au fost scutiţi de la intonarea cântecelor religioase, trebuie să li se pună la dispoziţie alte modalităţi de lucru, după caz, în grupuri separate. Ei pot, de exemplu, asculta un cântec religios şi pot fi întrebaţi despre ce este acesta? S-ar putea de corelat conţinutul acestui cântec cu o anumită sărbătoare, şi dacă da, de ce? De ce este acest cântec important pentru tradiţia creştină? O altă posibilitate ar fi să se utilizeze cântecele religioase ca temă pentru lucrul individual, care presupune o analiză mai detaliată a acestora, a muzicii, precum şi a funcţiilor lor pentru diferite religii.

A se vedea, de asemenea, Ghidul disciplinei KRL, p. 23.

6.3. Participarea la ritualuri/vizite la biserici şi în alte clădiri de asociere religioasă

Unii părinţi ar putea dori ca copii lor să fie scutiţi de la intrarea într-o biserică sau în alt loc de închinare divină, indiferent de legătura pe care ar avea-o cu aceasta. Alţii vor face distincţia între participarea la un serviciu divin, şi aflarea într-o biserică sau clădire de asociere religioasă în cadrul unei excursii organizată de şcoală. Oricare ar fi poziţia pe care o adoptă părinţii, cooperarea dintre şcoală şi familie este de o importanţă majoră, ori de câte ori se programează astfel de vizite.

Excursii

În clasa a 4-a, elevii trebuie să fie familiarizaţi cu obiectele interioare, dispozitivele şi corpurile de mobilier ale bisericilor şi cu anumite simboluri creştine importante (subiecte din program: sărbători creştine, simboluri religioase, viaţa congregaţiei creştine locale). Majoritatea elevilor vor dobândi aceste cunoştinţe prin intermediul unor excursii şcolare organizate la biserica din localitate. Accentul este pus pe scopuri obiective şi informative. Elevii pot fi informaţi, de exemplu, despre clădirea bisericii, decoraţiuni, simboluri, precum şi funcţiile diverselor obiecte.

Unii părinţi/reprezentanţi legali pot solicita copiilor lor să fie scutiţi de la participarea la astfel de excursii, deoarece o vizită la o biserică este considerată participare la o activitate religioasă.

Pentru elevii care nu pot vizita o biserică, de exemplu, trebuie să se organizeze alte activităţi şi sarcini la şcoală. Acestea ar trebui să se refere la acelaşi domeniu, astfel încât elevii să aibă acces la părţi ale aceloraşi cunoştinţe, ca şi cele obţinute în cadrul unei vizite la o biserică. Elevilor li se pot da sarcini, de exemplu, legate de broşuri de informare, dacă este cazul, publicaţii privind istoria locală, desene, sau imagini şi afişe care înfăţişează biserica în cauză.

A se vedea exemplul de la p. 44 din Ghidul disciplinei KRL.

Servicii prestate în şcoli

Descrierea scopurilor învăţământului primar (L97, p. 94, şi L97S, p. 100) indică faptul că elevii ar trebui să viziteze o biserică din comunitatea locală şi să participe la un serviciu divin. Se subliniază faptul că o astfel de participare este parte a instruirii şcolare (nu un element de pregătire pentru botezul bisericesc). Unii elevi care aparţin altor tradiţii decât cea creştină pot solicita scutirea de la participarea, de exemplu, în cadrul unui serviciu prestat în şcoală şi de la alte activităţi conexe. Acestor elevi trebuie să le fie oferită instruire diferenţiată. Dacă elevii se prezintă la acest serviciu, se poate aranja, de exemplu, să li se ceară să observe funcţiile diferitelor etape ale liturghiei în raport cu întregul, să observe modul în care cântecele religioase se raportează la tema principală a serviciului divin, sau să vadă dacă/cum imaginile, culorile, textul şi muzica contribuie la punerea în valoare a temei serviciului.

Alţi părinţi pot solicita scutire completă de la orice participare la un serviciu divin. Aceşti elevi trebuie să fie familiarizaţi cu serviciul creştin prin alte mijloace decât participarea, de exemplu, prin predarea la clasă, efectuată cu accent pe imagini, muzică şi texte.

Ceea ce s-a menţionat aici despre vizitele la bisericii se poate aplica, de asemenea, şi la vizitele la moschei, sinagogi, temple sau alte locaţii de asociere religioasă.

Ilustrarea şi interzicerea imaginilor

A se vedea discuţiile mai detaliate de la p. 22 a Ghidului disciplinei KRL.

Povestiri deosebit de provocatoare, figuri paralele

A se vedea discuţiile mai detaliate de la p. 30, 32, 50 şi 52 din Ghidul disciplinei KRL.

6.4. Alte domenii

Ministerului i-au fost adresate întrebări referitoare la alte aspecte ale cursului de instruire creştină şi educaţie religioasă şi etică, inclusiv:

Dramatizări

  Scenele de teatru, pantomima şi dramatizările pot contribui la crearea unei perspective înţelegătoare reflectate în materialele didactice şi la sporirea unităţii în rândul elevilor. Astfel de abordări pot, în acelaşi timp, implica tipurile de activitate de la care unii părinţi/reprezentanţi legali doresc ca copii lor să aibă scutire. Acest lucru ar putea, de exemplu, să se aplice dramatizărilor care includ persoane sfinte, cum ar fi piese de teatru Naşterea Domnului.

  Unii ar putea spune că ceea de la ce se solicită scutirea este "parte din activitate". Această problemă poate fi rezolvată prin acordarea elevilor în cauză a altor sarcini importante legate de dramatizare. O serie de aranjamente scenice trebuie puse la punct: iluminaţia şi sunetul trebuie să fie aranjate şi testate; programele trebuie să fie pregătite. Este nevoie de un prezentator şi de naratori. Mai sunt necesari jurnalişti pentru a intervieva participanţii activi în program, pentru a descrie activităţile, şi pentru a edita ziarul clasei pentru a fi publicat. Acestea sunt unele dintre sarcinile importante care pot fi efectuate de către elevii care nu vor avea atribuţii legate în mod direct de dramatizare. Acestea sunt, de asemenea, mijloacele prin care ei pot fi integraţi în mod natural în activitatea clasei, având posibilitatea, în acelaşi timp, de a adopta poziţia unui spectator faţă de materialul prezentat şi modul de prezentare.

  Alţi părinţi pot spune că copiii lor nu trebuie să fie incluşi nici în dramatizare, nici în activităţile legate de aceasta. Această atitudine trebuie respectată, iar elevilor respectivi trebuie să li se pregătească alte sarcini.

...

7. Cooperarea între şcoală şi familie – deschidere şi obiectivism

În cazul în care părinţii sunt siguri că predarea subiectului nu intră în conflict cu propriile lor convingeri, este necesară o cooperare strânsă între şcoli şi familii.

Profesorii pot încerca să-şi planifice instruirea în baza cunoştinţelor religioase şi filosofice ale părinţilor, astfel încât să reducă la minimum necesitatea de scutire. Un plan didactic pentru acest obiect ar trebui să fie elaborat cât mai curând posibil. Planul ar trebui să descrie posibilităţile de diferenţiere, care sunt, în general, făcute în dependenţă de provenienţa din diferite medii religioase şi filosofice. Din moment ce planul este prezentat părinţilor, aceştia au posibilitatea de a lua în considerare necesitatea, dacă este cazul, scutirii de la anumite activităţi.

Pentru a solicita scutire parţială, părinţii trebuie să trimită şcolii o notificare scrisă. Ei trebuie să precizeze care sunt activităţile din procesul educaţional pe care le percep ca fiind exercitarea unei alte religii sau aderarea la o altă filosofie de viaţă. În consecinţă, părinţii ar trebui să decidă dacă să opteze pentru oferta generală de diferenţiere, în cazul în care şcoala a propus o astfel de ofertă, sau, dacă este cazul, să solicite o ofertă de diferenţiere mai adaptată individual. Prin intermediul dialogului stabilit în acest sens între familie şi şcoală, pot fi determinate măsurile specifice de predare.

Dacă părinţii informează şcoala precum că doresc o scutire de la anumite activităţi religioase, descrise în argumentarea pentru elaborarea legislaţiei ca şi "recitare de crezuri sau rugăciuni, învăţarea pe de rost a textelor religioase, participarea la intonarea cântecelor religioase, şi participarea la ritualuri sau servicii divine în diferite congregaţii", astfel de notificări se vor aplica, în general, la aceste tipuri de activitate. Prin urmare, nu este necesară o nouă notificare pentru fiecare activitate religioasă în parte.

În cooperarea dintre şcoli şi familii, personalul şcolii trebuie să demonstreze respect pentru faptul că elevii provin din diferite medii religioase. O atenţie deosebită trebuie interacţiunii cu minorităţile lingvistice şi culturale.

8. Proceduri administrative

Deciziile cu privire la notificările de scutire sunt decizii individuale în temeiul Legii cu privire la administraţia publică, şi pot fi, în consecinţă, atacate cu apel la Oficiile naţionale de învăţământ, în conformitate cu articolul 34 (3) al Legii învăţământului obligatoriu. O autoritate municipală poate delega atribuţia de luare a deciziilor directorului şcolii. Aceste chestiuni trebuie analizate cu maximă atenţie, înainte ca deciziile să fie luate, a se vedea articolul 17 al Legii cu privire la administraţia publică.

...

10. Manualele în calitate de suporturi didactice

Ministerul doreşte să sublinieze faptul că curriculumul, şi nu manualele, este obligatoriu pentru predare. Manualele pentru acest obiect reprezintă doar unul dintre cele câteva materiale didactice care pot fi folosite pentru a atinge obiectivele disciplinei.

Manualele utilizate în învăţământul obligatoriu trebuie să fie aprobate. Însă chiar dacă un manual a fost aprobat, există riscul că acesta conţine erori. Atunci când profesorilor li se atrage atenţia asupra posibilelor erori din manuale, aceştia trebuie să analizeze chestiunea mai îndeaproape, astfel încât instruirea oferită să fie corectă.

Deşi revizuirea specială a manualelor pentru această disciplină a fost revocată (articolul 4 din regulamentul fostului manual), Ministerul observă că mecanismul de revizuire a manualelor va fi continuat. Manualele vor fi analizate de către comunităţile religioase şi filosofice, pentru a se asigura, printre altele, că religiile şi filozofiile de viaţă sunt prezentate în conformitate cu caracteristicile distinctive ale acestora.”

49. Curriculumul norvegian pentru învăţământul obligatoriu de 10 ani, elaborat de Minister în 1999 (denumit în continuare “curriculum”) precizează:

„Studierea disciplinei are ca scop de a oferi elevilor o perspectivă aprofundată asupra creştinismului şi implicaţiilor care derivă dintr-o viziune creştină asupra vieţii, precum şi cunoştinţe temeinice referitoare la alte religii şi filozofii ale lumii. Aşadar, printre elementele importante din curriculum sunt: povestirile clasice din Biblie şi alte materiale biblice, principalele linii directoare şi personalităţile importante din istoria creştinismului, şi aspectele fundamentale ale credinţei şi eticii creştine. De asemenea, obiectul mai cuprinde caracteristicile principale ale altor religii şi filosofii de viaţă existente şi unele dintre cele mai importante întrebări ridicate în etica şi filozofia generală privind natura omului. Aceleaşi principii pedagogice ar trebui să fie aplicate atât în predarea creştinismului, cât şi a altor religii şi orientări. Disciplina trebuie abordată în mod deschis, pentru a contribui la buna cunoaştere, respectului şi dialogului între delimitările dintre credinţe şi filozofii, şi să promoveze înţelegerea şi toleranţa în chestiuni religioase şi morale. Sala de clasă nu este un loc pentru predicarea vreunei credinţe anume. Obiectul oferă cunoştinţe despre o credinţă, şi nu instruire. Acesta trebuie, de asemenea, să încurajeze în cazul fiecărui elev, dezvoltarea unui spirit identitar şi de ataşament cultural, promovând, în acelaşi timp, dialogul în cadrul unei culturi comune.

În scopul satisfacerii cerinţelor diferitor religii şi opinii de viaţă într-un mod echidistant, elevul trebuie să fie capabil să le plaseze într-un context deja familiar. De aceea, disciplina îndeplineşte diferite funcţii în educaţia şcolară obligatorie: de a transmite o tradiţie, de a menţine un sentiment de identitate, şi de a construi legături care oferă perspective şi promovează dialogul.

...

Structura disciplinei

Etapa primară

Etapa intermediară

Etapa secundară inferioară

Studierea Bibliei

Povestiri cunoscute din Biblie

Cele mai importante naraţiuni din Biblie

Genuri biblice,

Biblia

în calitate de Scriptură,

istoria Bibliei

Istoria creştinismului

Episoade singulare importante

Perioada timpurie:

tendinţe, persoane, exprimări culturale

Perioada modernă: tendinţe, persoane,

exprimări culturale

Viziuni creştine contemporane asupra vieţii

Sărbători, simboluri, creştinismul în comunitate

Credinţa creştină şi etica

Confesiuni creştine, similarităţi şi diferenţe

Alte religii

Alte religii şi orientări, povestiri şi sărbători

Islam, iudaism, hinduism,

budism,

orientări seculare

Expresii religioase din timpul nostru

Etică/filosofie

Conştientizare etică: al meu şi al tău, eu şi alţii

Conştientizare etică: valori şi alegeri

Interpretări filosofice ale omului: valori şi norme

Deoarece subiectul e nou şi destinat tuturor elevilor, este esenţial ca părinţii şi elevii de diferite convingeri să fie bine familiarizaţi cu curriculumul şi conţinutul acestuia. Pentru a-i asigura pe părinţi cu privire la conţinutul curriculumului, o importanţă sporită a fost acordată elaborării lui, astfel încât părinţii să înţeleagă care sunt aspectele disciplinei care vor fi predate copiilor lor, la diferite etape ale instruirii."

50. Curriculumul stabileşte scopurile generale ale disciplinei şi enumeră obiectivele şi principalele elemente pentru clasele 1-a – a 4-a, a 5-a – a 7-a şi a 8-a – a 10-a.

Obiectivele generale ale disciplinei sunt:

„• să-i familiarizeze pe elevi mai îndeaproape cu Biblia şi cu creştinismul în calitate de patrimoniu cultural şi sursă de credinţă, moralitate, precum şi perspectivă asupra vieţii;

• să-i familiarizeze pe elevi cu valorile creştine şi umaniste pe care se bazează educaţia şcolară;

• să-i familiarizeze pe elevi cu alte religii ale lumii şi orientări, în calitate de surse de credinţă, moralitate, şi perspectivă asupra vieţii;

• să promoveze înţelegere, respect şi comunicare între oameni cu puncte de vedere diferite cu privire la întrebări legate de credinţă şi orientare etică asupra vieţii; şi

• să stimuleze dezvoltarea şi ascensiunea personală a elevilor.”

După stabilirea obiectivelor pentru clasele 1-a – a 4-a, curriculumul enumeră principalele elemente componente, fiecare dintre care cuprinde următoarele titluri: "Naraţiune biblică"; "Material narativ din istoria Bisericii"; "Sărbători creştine, simboluri religioase, şi viaţa comunităţii creştine locale"; "Dezvoltarea conştiinţei morale: eu şi alţii ". În ceea ce priveşte "Alte orientări religioase şi etice", aceasta include "Iudaismul", "Islamul", "Hinduismul", "Budismul", "Umanismul" şi "Mitologia greacă".

Curriculumul stabileşte în continuare obiectivele pentru clasele a 5-a – a 7-a, care conţine acest fragment:

„Credinţa creştină şi etica

Elevii ar trebui să înveţe elementele de bază ale credinţei şi eticii creştine în lumina viziunilor adoptate de Catehismul lui Luther.

Alte religii

Elevii ar trebui să studieze principalele caracteristici şi mesajele cele mai importante desprinse din islam, iudaism, hinduism şi budism.

Orientări seculare

Elevii ar trebui să cunoască despre orientări seculare, dezvoltarea tradiţiei umaniste, şi punctul de vedere umanist modern asupra vieţii."

Principalele elemente pentru clasele a 5-a – a 7-a cuprinde: "Istoria Bibliei", "Istoria timpurie a creştinismului" ("Evul Mediu" pentru clasa a 6-a, şi "Perioada Reformei" pentru clasa a 7-a), "Credinţa creştină şi etica". În ceea ce priveşte "Alte religii", obiectul include "Islamul" pentru clasa a 5-a, "Iudaismul" pentru clasa a 6-a, şi "Hinduismul" şi "Budismul" pentru clasa a 7-a. În plus, clasele a 5-a – a 7-a, mai studiază elemente de "Dezvoltarea conştiinţei morale: valori şi opţiuni" şi "Orientări seculare”.

Pentru clasa a 6-a este prevăzut, printre altele:

„Credinţa creştină şi etica

Elevii ar trebuie să aibă posibilitatea

– de a învăţa pe de rost cele Zece Porunci şi de a se familiariza cu idealurile etice care stau la baza Predicii de pe Munte;

– de a învăţa ceva din modul în care aceste texte etice fundamentale au fost utilizate în istoria creştinismului şi modul în care acestea sunt aplicate în prezent".

În lista de subiecte nu a existat nici un echivalent în privinţa la "să se familiarizeze cu" care să se refere la "Alte religii, iudaismul".

După indicarea obiectivelor disciplinei pentru clasele a 8-a – a 10-a, curriculumul enumeră principalele subiecte, şi anume: "Istoria Bibliei, genuri literare biblice", "Istoria modernă a creştinismului"; "Diverse interpretări contemporane ale creştinismului"; "Expresii religioase din timpul nostru" şi "Interpretări filosofice ale omului, valori şi norme".

PRETENŢII

51. Părinţii reclamanţi s-au plâns că refuzul autorităţilor naţionale competente de a acorda copiilor lor o scutire totală de la disciplina KRL, încălcă drepturile părinţilor garantate de Convenţie. Frecventarea obligatorie de către elevi a educaţiei religioase constituie un amestec nejustificat în dreptul părinţilor lor la libertatea de conştiinţă şi de religie garantat de articolul 9 al Convenţiei. Acesta a încălcat în continuare dreptul părinţilor la asigurarea unei educaţii şi învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice, garantat de articolul 2 al Protocolului nr. 1, a doua propoziţie.

52. În plus, dificultăţile care rezultă din aspectele generale ale exercitării dreptului la scutirea parţială au presupus faptul că părinţii ne-creştini s-au confruntat cu o povară mai mare decât părinţii creştini, care nu au avut nici un motiv pentru a solicita o scutire de la disciplina KRL, care a fost concepută în conformitate cu viziunile majorităţii. În opinia lor, aceasta a constituit o discriminare. Astfel, a existat, de asemenea o încălcare a articolelor 8 şi 9 ale Convenţiei şi a articolului 2 al Protocolului nr. 1 coroborat cu articolul 14 ale Convenţiei.

ÎN DREPT

I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 2 AL PROTOCOLULUI NR. 1

53. Părinţii reclamanţii s-au plâns atât în temeiul articolului 9 al Convenţiei, cât şi în temeiul propoziţiei a doua din articolului 2 al Protocolului nr. 1, din cauza refuzurilor autorităţilor naţionale de a le acorda copiilor lor scutire integrală de la studierea disciplinei KRL care tratează despre creştinism, religie şi filosofie pe parcursul a 10 ani de instruire obligatorie în Norvegia.

54. Curtea, lăsând la o parte faptul că la 26 octombrie 2004, plângerile copiilor în temeiul articolului 9 al Convenţiei au fost declarate inadmisibile, consideră că plângerea părinţilor poate fi examinată cel mai corect în temeiul articolului 2 al Protocolului nr. 1, în calitate de lex specialis în domeniul educaţiei, care stipulează:

„Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ, conform convingerilor lor religioase şi filozofice.”

A. Argumentele părţilor

1. Reclamanţii

55. Reclamanţii au afirmat că disciplina KRL nu a fost nici obiectivă, nici critică, nici pluralistă, în sensul criteriilor stabilite de Curte în interpretarea sa dată articolului 2 din Protocolul nr. 1 în Kjeldsen, Madsen şi Pedersen c. Danemarcei (7 decembrie 1976, Seria A, nr. 23). În acest context, ei fac referire, de asemenea, la criteriile de "neutru şi obiectiv", enunţate de către Comitetul Naţiunilor Unite în Hartikainen c. Finlandei în ceea ce priveşte prevederea corespunzătoare de la articolul 18 § 4 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice. Scopul principal al curriculumului - de a consolida identitatea religioasă a elevilor, existenţa unui cadru legal care să prevadă o clauză de disciplină creştină, adoptarea pe deplin a unei perspective religioase şi încurajarea credinţei şi tradiţiei creştine, împreună cu manuale care conţineau predicarea creştină tradiţională, luate în ansamblu, au indicat în mod clar, că curriculumul nu a fost obiectiv.

56. Chestiunea dacă predarea disciplinei în şcolile primare norvegiene a constituit o încălcare a standardelor relevante în domeniul drepturilor omului cu privire la libertatea de religie, a drepturilor părinteşti, a dreptului la viaţa privată şi interzicerea discriminării, ar trebui să fie analizată în contextul mai larg al unei societăţi cu o predominanţă creştină evidentă. Norvegia a avut o religie de stat, o Biserică de stat, cu prerogative constituţionale acordate credinţei creştine (evanghelice luterane). Pentru şcolile de stat şi instituţiile pre-şcolare a existat o clauză de disciplină creştină. În cadrul forţelor armate, închisori, spitale şi universităţi au existat preoţi ai Bisericii de stat. La radiodifuziunea locală existau transmisiuni zilnice ale serviciilor şi slujbelor religioase. Nu mai puţin de 86% din populaţie aparţinea Bisericii de Stat, Biserica Norvegiei.

57. Cu toate acestea, dreptul la libertatea de religie pentru ne-creştini a fost materializat în diferite moduri, printre altele, printr-o schemă de scutire de la disciplina anterioară de Cunoştinţe creştine în şcolile de stat. Acest drept la scutire generală - care a existat de mai bine de 150 de ani - a fost anulat în 1997, o dată cu introducerea disciplinei KRL. Una dintre intenţiile Guvernului a fost ca toţi elevii să fie împreună în sala de clasă atunci când se studiază aspecte importante, cum ar fi combaterea prejudecăţilor şi discriminării, printr-o mai bună înţelegere a diferitor medii de provenienţă.

58. Reclamanţii au fost de acord cu intenţia generală de a promova dialogul intercultural – considerând, pe de altă parte, că multe dintre obiectivele exprimate de Guvern la elaborarea noii discipline au fost foarte bune şi au fost de acord cu acestea. Problema a constat în faptul că disciplina KRL pur şi simplu nu a atins aceste obiective, spre deosebire de "filozofia asupra vieţii", disciplină susţinută de reclamanţi.

59. Referindu-se la menţionarea activităţilor religioase în regula privind scutirea parţială din articolul 2-4 din Legea învăţământului din 1998, reclamanţilor le-a fost dificil să înţeleagă modul în care acestea ar putea fi corelate cu cerinţele care prevăd ca predarea să fie "obiectivă şi neutră" sau chiar "pluralistă şi critică".

60. Reclamanţii au contestat afirmaţia referitoare la faptul că disciplina KRL a inclus doar câteva activităţi care ar fi putut fi percepute ca fiind de natură religioasă. Curriculumul, manualele care au fost utilizate în şcoli şi toate informaţiile legate de punerea în aplicare a curriculumului au indicat că scopul principal al obiectului - de a consolida convingerile creştine proprii ale elevilor - a constituit, în egală măsură, axa majoră pe care s-a bazat şcolarizarea. Intenţia principală în urma introducerii obiectului KRL a fost de a asigura o bază religioasă pentru majoritatea elevilor care au aderat la creştinism. În caz contrar, prevederea introductivă din Legea învăţământului din 1998 nu ar fi fost formulată ca fiind o obligaţie pentru învăţător de a efectua instruirea, în conformitate cu clauza de disciplină creştină.

61. Manualele relevante conţin părţi care ar putea fi considerate ca împărtăşirea creştinismului. Deşi manualele nu au fost în mod oficial desemnate ca fiind parte a cadrului juridic al obiectului, acestea au obţinut statut oficial datorită faptului că au fost verificate şi autorizate de către o agenţie de stat, Agenţia Norvegiană pentru Manuale (Norsk Læremiddelsentral).

62. O piatră de temelie în schema de scutire parţială a constituit-o separarea dintre cunoaşterea normativă şi descriptivă. Elevii ar putea fi scutiţi de la participarea la anumite activităţi, dar nu şi de la cunoaşterea conţinutului activităţilor sau de la instruirea în cauză. Ei ar putea fi scutiţi de recitarea din Biblie, intonarea cântecelor religioase, expunerea de rugăciuni, etc., dar nu şi de la cunoaşterea a ceea ce este recitat, intonat, expus, etc. Ideea introducerii schemei de scutire era de a face posibilă menţinerea unei "separări" intelectuale între cunoaştere şi participare. Se presupune că elevii pot "învăţa" textul (în special rugăciuni, psalmi, povestiri biblice şi declaraţii de credinţă), fără a fi supuşi intelectual la ceea ce a constituit sau ar putea constitui o influenţă nedorită sau îndoctrinare. Cu toate acestea, evaluările efectuate pentru disciplina KRL au demonstrat că această separare nu a fost înţeleasă în practică, nici măcar de către cadrele didactice. În solicitările lor, părinţii au explicat modul în care această separare nu a funcţionat faţă de copiii lor. Astfel, scutirea parţială nu ar fi fost o opţiune posibilă pentru ei.

63. Atunci când părinţii au solicitat scutire parţială de la anumite părţi ale instruirii, altele decât activităţile religioase enumerate în formular, ei au trebuit să expună pe "scurt" motivele pentru care au depus cererea, cu scopul de a permite şcolilor să analizeze dacă activitatea ar putea fi în mod rezonabil percepută ca fiind practicarea altei religii sau aderarea la un o altă convingere filosofică, în conformitate cu articolul 2-4 (4) din Legea învăţământului din 1998. Este dificil de asigurat faptul ca toţi părinţii să posede cunoştinţe detaliate şi să individualizeze acele părţi ale predării pe care le dezaprobă şi să solicite o scutire, în special atunci când întreaga structură a disciplinei KRL s-a bazat pe o concepţie religioasă care, în principiu, a fost contrară filosofiei de viaţă a reclamanţilor.

64. Pentru reclamanţi a fost extrem de neplăcut ca opiniile şi convingerea lor filosofică strict personală în acest domeniu, să trebuiască să fie comunicată şi examinată de către cadrele didactice şi administratorii şcolii. Chiar dacă părinţii nu ar fi avut obligaţia de a-şi declara în mod oficial convingerea lor personală, era probabil ca aceasta să fi fost dezvăluită în motivele pe care aceştia le-au furnizat, cu scopul de a obţine o scutire parţială. Conform reclamanţilor, această experienţă a fost înjositoare şi i-a lipsit de demnitate.

65. În practică, procedura de aplicare a scutirii parţiale s-ar referi doar la părinţii ne-creştini. Unii dintre ei erau imigranţi, ce posedau cunoştinţe limitate sau insuficiente despre sistemul de învăţământ norvegian şi cu puţine competenţe lingvistice şi abilităţi de a participa într-un dialog teoretic despre o religie cu care nu au fost familiarizaţi. Pentru reclamanţii în cauză, care erau norvegieni de origine, aceasta nu a constituit o problemă. Chiar şi în acest caz, având unele abilităţi excelente de comunicare orală şi scrisă, unor părinţi, fiind chiar bine familiarizaţi cu sistemul şcolar norvegian, le-ar fi fost dificil să comunice în mod reuşit cu administraţia şcolii în procedura de solicitare a scutirii. Una dintre dificultăţi se referă la ceea ce părinţii au demonstrat a fi incompatibil cu filosofia lor de viaţă. O altă problemă a fost organizarea desfăşurării practice a disciplinei. Pentru a determina care dintre părţile disciplinei necesitau scutire, părinţii trebuiau să ştie exact care temă urma să fie trecută, la ce oră şi la ce activităţi trebuiau să se aştepte. Ei ar trebui să urmărească curriculumul şi procesul de instruire cu minuţiozitate, probabil prin "intervievarea" copilul lor pas cu pas privind progresul şi conţinutul programului şcolar. Chiar dacă temele care urmează să fie predate ar putea părea acceptabile în teorie, părinţii ar trebui să se intereseze despre modul în care profesorul a prezentat materialul. Rapoartele de evaluare, precum şi experienţa candidaţilor a demonstrat că a fost foarte dificil să se obţină informaţii relevante în timp util.

66. Mai mult decât atât, ca urmare a schemei de scutire parţiale, a avut de suferit relaţia dintre părinte şi copil. Poziţia copiilor de "intermediar" între părinţi şi şcoală şi sentimentul acestora de presiune atunci când sunt diferiţi de ceilalţi, a cauzat frustrare şi conflicte de loialitate între reclamanţi şi copiii lor, contribuind la stigmatizare.

67. Schema de scutire parţială nu a funcţionat în cazul reclamanţilor care au încercat această opţiune, pentru că nu le-a fost oferit vreun remediu practic. Schema a presupus expunerea filozofiei lor proprii de viaţă - în mod direct sau indirect – şi i-a obligat să cunoască în detaliu elementele altei filosofii de viaţă (pentru a fi în măsură să solicite o scutire). Ei au fost împovăraţi prin faptul că au trebuit să monitorizeze procesul de instruire, să transmită mesaje, să aducă argumente, fiind supuşi stigmatizări şi frustrării. Reclamanţii au trebuit să resimtă modul în care copiii lor au suferit de pe urma presiunii de a fi diferit de ceilalţi copii, fiind puşu în situaţia de "intermediari" între familie şi şcoală, luptându-se cu probleme de loialitate. Un elev scutit ar putea fi scos din sala de clasă şi plasat într-o sală separată sau ar putea să rămână în sala de clasă, impus să nu asculte sau să participe la activitatea în cauză. Schema a oferit posibilităţi sporite pentru apariţia conflictelor şi stigmatizării.

68. În această situaţie, reclamanţii nu au avut altă opţiune decât să solicite scutire integrală, care le-a fost refuzată şi au trebuit să se supună schemei de scutire parţială, care nu a funcţionat astfel, încât să le respecte drepturile.

69. În opinia reclamanţilor, cel mai bun mod de a combate prejudecăţile şi discriminarea este de a crea condiţii pentru respect reciproc şi toleranţă, şi, de asemenea, respectarea unuia din obiectivele noii discipline, şi anume de a nu forţa persoanele ce respectă tradiţii şi filosofii ne-creştine să participe la lecţiile care pun în prim plan religia creştină. O opţiune mai bună ar fi fost să se menţină fostul sistem cu o singură disciplină pentru majoritatea elevilor ce provin din familii creştine, care include informaţii cu privire la alte filosofii de viaţă, şi o disciplină ne-confesională, bazată pe patrimoniul comun, filozofia, istoria generală a religiilor şi etică pentru ceilalţi. O opţiune încă mai reuşită ar fi fost abţinerea de la promovarea superiorităţii creştine în calitate de parte integrantă a sistemului de învăţământ norvegian şi instituirea unei discipline bazată pe o religie şi filosofie de viaţă comună, neutră şi obiectivă, fără nici o formă de activitate religioasă sau privilegii creştine speciale.

2. Guvernul

70. Guvernul a subliniat că din hotărârea Curţii Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen reiese că nu poate fi stabilită nici o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 1 pe seama absenţei unui drept de la scutirea integrală de la studierea disciplinei KRL. După cum s-a recunoscut în această hotărâre (§ 53), cea mai mare parte a educaţiei bazate pe cunoaştere ar putea ridica probleme de constatare a unei încălcări. Părinţiilor nu le-a fost nici măcar permis să se opună unei astfel de educaţii, deoarece, în caz contrar, "întregul sistem de învăţământ instituţionalizat ar putea fi supus riscului de a deveni impracticabil". Un drept de scutire integrală, cum ar fi cea pretinsă aici de reclamanţi, ar face şi mai evident faptul că învăţământul instituţionalizat şi obligatoriu este tot mai impracticabil.

71. Guvernul a afirmat că, luând în considerare decizia Curţii cu privire la admisibilitatea parţială din 26 octombrie 2004, în delimitarea domeniului de aplicare al cazului, au apărut două probleme. Prima problemă a vizat faptul dacă obiectul KRL a presupus, în general, comunicarea de informaţii şi cunoştinţe într-un mod care ar putea fi în mod obiectiv perceput ca îndoctrinare, care nu este obiectiv, neutru şi pluralist. În această situaţie, a doua problemă constituie faptul dacă posibilitatea de a obţine o scutire integrală a fost singura alternativă viabilă, care ar cuprinde dorinţele părinţilor. Evaluarea disciplinei KRL, efectuată de către Curte ar trebui să fie obiectivă, mai degrabă decât una care să se bazeze pe percepţiile reclamanţilor, fundamentată pe prezumţia că obiectul KRL a fost predat în conformitate cu reglementările şi îndrumările existente. Percepţiile reclamanţilor faţă de obiectul KRL par să difere de ceea ce ar fi putut fi în mod obiectiv dedus din situaţia de fapt.

72. Obiectul KRL a fost conceput pentru a promova înţelegerea, toleranţa şi respectul în rândul elevilor ce provin din medii diferite, şi de a dezvolta respectul şi înţelegerea pentru propria identitate, istorie naţională şi valorile existente în Norvegia, precum şi pentru alte religii şi filosofii de viaţă. Drept urmare, disciplina KRL a constituit o măsură importantă pentru îndeplinirea obligaţiilor Norvegiei în temeiul articolului 13 § 1 al Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale şi articolului 29 § 1 al Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.

73. Aproximativ jumătate din curriculum se referea la transmiterea de cunoştinţe aprofundate legate de Biblie şi creştinism sub forma patrimoniului cultural şi credinţei evanghelice luterane, precum şi cunoştinţe despre alte comunităţi creştine. Cealaltă jumătate, a fost dedicată transmiterii de cunoştinţe despre alte religii şi filozofii ale lumii, subiecte etice şi filozofice, promovarea înţelegerii şi a respectului pentru valorile creştine şi umaniste, precum şi de înţelegere, respect şi capacitate de a menţine un dialog între persoane cu percepţii religioase şi convingeri diferite. În consecinţă, în cazul în care reclamanţii - în numele copiilor lor – ar obţine scutire integrală, copiii ar fi lipsiţi de cunoaşterea nu doar a creştinismului, ci şi a altor religii şi filosofii ale vieţii, a problemelor etice şi filozofice. În opinia Guvernului, simplul fapt că disciplina oferea cunoştinţe despre diferite religii ale lumii, filosofii de viaţă, şi subiecte etice şi filozofice, şi că scopul său a fost de a promova înţelegerea valorilor umaniste şi dialogului între oameni cu puncte de vedere diferite, ar trebui să fie suficient pentru a conchide că o clauză care să permită scutirea integrală ar fi putut să nu fie considerată necesară în temeiul Convenţiei. O astfel de cerinţă ar interveni în întreg procesul de predare obligatorie nu doar a religiilor, dar şi a altor filosofii de viaţă şi chestiuni etice. Acest lucru ar fi de neconceput şi în contradicţie cu obligaţiile pozitive ale Norvegiei în temeiul altor tratate internaţionale din domeniul drepturilor omului. În baza acestui motiv, am putea concluziona că părinţii nu ar fi fost îndreptăţiţi să pretindă, în temeiul Convenţiei, dreptul la o scutire integrală pentru copii lor de la studierea KRL.

74. Guvernul nu a fost de acord cu punctul de vedere prezentat de reclamanţi, precum că pretinsa lipsă de proporţii ar putea conduce la o încălcare în temeiul articolului 9 al Convenţie sau articolului 2 din Protocolul nr. 1. În primul rând, predarea informaţiilor despre creştinism, nu ar putea, în sine, ridica o problemă în temeiul Convenţiei, atâta timp cât au fost oferite instrucţiuni într-un mod obiectiv, pluralist şi neutru. În al doilea rând, în societatea norvegiană actuală existau motive legitime pentru a dedica cunoaşterii creştinismului mai mult timp decât pentru alte religii şi filosofii de viaţă. Aceste motive au fost prevăzute în documentele lucrărilor pregătitoare, în curriculum şi în evaluarea ulterioară a obiectului KRL.

75. În opinia Guvernului, clauza de disciplină creştină din articolul 1-2 din Legea învăţământului din 1998 nu ar putea să genereze îngrijorări în temeiul articolului 9 din Convenţie sau articolului 2 din Protocolul nr. 1. În primul rând, clauza prevede că aceasta ar trebui să se aplice numai "în acord şi în colaborare cu familia". Astfel, orice ajutor acordat de şcoli în oferirea unei educaţii creştine ar putea fi administrat numai cu acordul părinţilor. În al doilea rând, în conformitate cu articolul 3 din Legea cu privire la drepturile omului, articolul 1-2 din Legea învăţământului din 1998, ar trebui să fie interpretate şi aplicate în conformitate cu tratatele internaţionale în materie de drepturile omului, care au fost încorporate în dreptul intern prin Legea cu privire la drepturilor omului. În consecinţă, clauza de disciplină creştină nu a autorizat predicarea sau îndoctrinarea de orice fel în şcolile norvegiene.

76. Chiar dacă disciplina KRL a fost destinată să fie predată într-o manieră pluralistă, obiectivă şi critică, acest fapt nu ar trebui să excludă activităţile care ar putea fi percepute de către părinţi ca fiind religioase, ca excursiile organizate la biserici, sinagogi, moschei sau temple sau participarea la ritualuri şi servicii religioase în diferite comunităţi religioase. Nu ar fi necesar nici să se prevadă o posibilitate de a obţine scutirea integrală de la disciplina KRL.

77. Problema posibilei includeri a activităţilor care ar putea veni în contradicţie cu convingerile religioase sau filozofice ale părinţilor a fost analizată îndelung de către Guvern în procesul deliberărilor legate de modul cel mai bun de a schiţa disciplina KRL. Atât Guvernul, cât şi legiuitorul, au recunoscut dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor lor şi dreptul de a fi instruiţi în conformitate cu convingerilor lor religioase şi filosofice, dar în acelaşi timp, au admis că societatea a avut un interes legitim şi o obligaţie de a consolida respectul reciproc, înţelegerea şi toleranţa între elevii ce provin din medii religioase şi filosofice diferite. De asemenea, le-au fost recunoscute interesele elevilor în dezvoltarea şi consolidarea identităţii proprii şi în extinderea orizonturilor lor de cunoaştere a noilor religii şi filosofii de viaţă.

78. Convenţia protejează împotriva îndoctrinării şi nu împotriva dobândirii de cunoştinţe: toate informaţiile comunicate prin intermediul sistemului şcolar, indiferent de subiect sau de clasă, ar trebui într-o oarecare măsură să contribuie la dezvoltarea copilului şi să ajute copilul în luarea deciziilor individuale. În mod asemănător, chiar şi informaţiile obiective, critice şi pluraliste legate de religie şi filosofii de viaţă ar putea să ofere un context în cadrul căruia fiecare copil ar putea să-şi creeze gânduri şi identitate proprie. Simplul fapt că astfel de informaţii şi cunoştinţe ar putea contribui la dezvoltarea copilului, nu este în contradicţie cu Convenţia. Dimpotrivă, Convenţia ar trebui să asigure, de asemenea, şi dreptul copilului la educaţie.

79. Lucrările pregătitoare reflectă în mod clar că soluţia identificată mai jos a fost rezultatul unui compromis bine echilibrat între aceste două interese. Dilema dintre aceste interese concurente a fost rezolvată prin crearea a trei mecanisme destinate satisfacerii drepturilor părinţilor de asigurare a educaţiei copiilor lor şi de a fi instruiţi în conformitate cu convingerile lor religioase şi filosofice: în primul rând, şi poate cel mai important, prevederea existentă în articolul 2-4 (4) din Legea învăţământului din 1998, care a permis scutirea de la părţi ale cursurilor; în al doilea rând, predarea diferenţiată vizează remedierea problemelor întâmpinate pe baza convingerilor religioase sau filozofice ale părinţilor, în al treilea rând, părinţii au avut "posibilitatea de a obţine o reexaminare administrativă şi/sau judecătorească în cazul în care ar fi considerat că instruirea sau predarea nu era în conformitate cu convingerile lor.

80. Cerinţa prevăzută în articolul 2-4 din Legea învăţământului din 1998, conform căruia părinţii trebuie să solicite scutirea de la disciplina KRL, nu a constituit o ingerinţă în viaţa privată a acestora, în sensul articolului 8 al Convenţiei. Părinţii au trebuit să-şi argumenteze cererea doar în privinţa activităţilor care nu par a fi la prima vedere practicarea unei anumite religii sau aderarea la o filozofie diferită de viaţă. În cazurile în care solicitările au trebuit motivate, părinţii nu au fost obligaţi să furnizeze informaţii despre convingerilor lor religioase sau filosofice.

81. În orice caz, condiţiile impuse de clauza de scutire nu ar putea fi considerate ca povară disproporţionată sau exagerată, în consecinţă, garantând un drept de scutire completă. Aşa cum s-a susţinut mai sus, solicitările de scutire nu trebuie justificate de către părinţi, în cazurile în care activităţile ar putea fi în mod clar percepute ca fiind de natură religioasă. În cazul în care se solicită o scutire mai extinsă, trebuie prezentate mai multe motive, însă acestea nu trebuie să fie comprehensive.

82. De asemenea, Guvernul a susţinut că reclamanţii nu au fost obligaţi să-şi înscrie copiii în şcolile de stat. Persoane fizice, grupuri de persoane, organizaţii, congregaţii sau alţii, ar putea, la cerere, să-şi înfiinţeze propriile lor şcoli sau ofere educaţie la domiciliu. În consecinţă, Asociaţia Umanistă Norvegiană, sau părinţii care nu au dorit ca copiii lor să ia parte la disciplina KRL, în pofida clauzei de scutire parţială, au posibilitatea de a evita această problemă, prin fondarea de şcoli alternative, fie pe cont propriu sau în colaborare cu alte persoane de aceeaşi convingere. Aceasta a fost o alternativă viabilă şi realistă în ceea ce priveşte riscul economic, ţinând cont de faptul că mai mult de 85% din toate cheltuielile legate de înfiinţarea şi administrarea şcolilor private este finanţată din fonduri publice.

83. Afirmaţia reclamanţilor conform căreia nici un părinte creştin nu a solicitat scutirea sau nu a trimis reclamaţii cu privire la disciplina KRL a fost nefondată. Cu toate că Guvernul a susţinut că nu deţine date statistice privind mediul cultural al părinţilor care au solicitat scutirea de la obiectul KRL, mai multe comunităţi creştine au înfiinţat şcoli private în urma nemulţumirii lor legate de predarea creştinismului oferită în şcolile de stat. Mai multe dintre aceste şcoli au fost fondate după introducerea disciplinei KRL în 1997. La moment, există 82 de şcoli private, înregistrate, cu înclinaţie spre filozofii de viaţă. Începând cu anul 2001, 31 din cele 36 de solicitări vizau fondarea de noi şcoli private creştine. Prin urmare, putem presupune că anumiţi părinţi cu filozofie creştină asupra vieţii au fost nemulţumiţi de anumite elemente ale disciplinei KRL şi au solicitat scutiri.

B. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

84. În legătura cu interpretarea generală a articolului 2 din Protocolul nr. 1, Curtea a prezentat în jurisprudenţa sa, următoarele principii majore (a se vedea, în special, Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen, citată mai sus, §§ 50-54; Campbell şi Cosans c. Regatului Unit, 25 februarie 1982, §§ 36-37, Seria A nr. 48; şi Valsamis c. Greciei, 18 decembrie 1996, §§ 25-28, Rapoartele Hotărârilor şi Deciziilor 1996‑VI):

(a) Cele două propoziţii ale articolului 2 al Protocolului nr. 1 trebuie interpretate nu doar una în lumina alteia, dar şi, în special, în sensul articolelor 8, 9 şi 10 din Convenţie (a se vedea Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen, citată mai sus, § 52).

(b) Dreptul părinţilor la respectarea convingerilor lor religioase şi filosofice se bazează pe dreptul fundamental la educaţie, iar prima propoziţie nu distinge, mai mult decât de-a doua, între învăţământul de stat şi privat. A doua propoziţie a articolului 2 din Protocolul nr. 1 are drept scop protejarea posibilităţii existenţei pluralismului în domeniul educaţiei, ceea ce este esenţial pentru menţinerea "societăţii democratice", aşa cum este prevăzut de Convenţie. Ţinând cont de prerogativele unui stat modern, cel mai important este ca prin intermediul instruirii de stat acest scop să fie îndeplinit (a se vedea Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen, citată mai sus, § 50).

(c) Articolul 2 din Protocolul nr. 1 nu permite efectuarea unei distincţii între educaţia religioasă şi alte discipline. Fapt ce obligă statul să respecte convingerile părinţilor, fie ele religioase sau filozofice, pe parcursul întregului program educaţional de stat (a se vedea Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen, citată mai sus, § 51). Această obligaţie este, în sine, una extinsă, din moment ce se aplică nu numai conţinutului şi modului în care este desfăşurată instruirea, ci, de asemenea, şi modului în care se asigură respectarea tuturor "funcţiilor" asumate de către stat. Verbul "a respecta" înseamnă mai mult decât "a recunoaşte" sau "a lua în considerare". În afară de o obligaţie negativă primară, acesta implică unele obligaţii pozitive din partea statului. Termenul "convingere", luat aparte, nu este sinonim cu cuvintele "opinii" şi "idei". Acesta exprimă faptul că opiniile ating un anumit nivel de forţă de argumentare, seriozitate, coeziune şi importanţă (a se vedea Valsamis, citată mai sus, § § 25 şi 27, şi Campbell şi Cosans, citată mai sus, § § 36-37).

(d) Articolul 2 din Protocolul nr. 1 constituie un întreg, dominat de prima propoziţie. Prin faptul că se obligă să nu "interzică exercitarea dreptului la educaţie", Statele Contractante garantează tuturor celor aflaţi în jurisdicţia lor, un drept de acces la instituţiile de învăţământ existente la un moment dat, şi posibilitatea de a obţine profit din educaţia primită, prin recunoaşterea oficială a studiilor finalizate (a se vedea Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen, citată mai sus, § 52, şi Cauza "cu privire la anumite aspecte ale legislaţiei privind utilizarea limbilor în educaţia din Belgia," v. Belgia (fond), 23 iulie 1968, Seria A, nr. 6, p. 31-32, § 4).

(e) Posibilitatea părinţilor de a cere Statului să le respecte convingerile religioase şi filosofice reprezintă o obligaţie fundamentală a acestora faţă de copii – părinţii fiind primele persoane responsabile de "educaţia şi instruirea" copiilor lor. Astfel că dreptul lor corespunde unei responsabilităţi strâns legate de posibilitatea de a se bucura şi exercita dreptul la educaţie (a se vedea Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen, ibid.).

(f) Cu toate că interesele individuale trebuie să fie subordonate celor de grup, democraţia nu înseamnă pur şi simplu că opiniile majorităţii trebuie să prevaleze întotdeauna: trebuie atins un echilibru care să asigure un tratament echitabil şi adecvat minorităţilor şi să se evite orice abuz de poziţie dominantă (a se vedea Valsamis, citată mai sus, § 27).

(g) Cu toate acestea, schiţarea şi planificarea curriculumului este, în principiu, de competenţa Statelor Contractante. Acest lucru implică, în principal, chestiuni de celeritate asupra cărora Curtea nu are competenţă să se pronunţe şi a căror soluţionare poate varia în funcţie de ţară şi perioadă (a se vedea Valsamis, citată mai sus, § 28). A doua propoziţie a articolului 2 din Protocolul nr. 1 nu împiedică statele de la comunicarea, directă sau indirectă, a cunoştinţelor sau informaţiilor de natură religioasă sau filosofică. Aceasta nici nu permite părinţilor să se opună integrării acestui tip de predare sau educaţie în curriculumul şcolar, pentru că în caz contrar, întregul sistem de instruire instituţionalizată ar putea fi supus riscului de a deveni impracticabilă (a se vedea Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen, citată mai sus, § 53).

(h) Ce-a de-a doua propoziţie a articolului 2 din Protocolul nr. 1 implică pe de altă parte, faptul că statul, în îndeplinirea funcţiilor asumate în ceea ce priveşte educaţia şi învăţământul, trebuie să aibă grijă ca informaţiile sau cunoştinţele incluse în curriculumul să fie transmise într-o manieră obiectivă, critică şi pluralistă. Statului îi este interzis să urmărească un scop de îndoctrinare care ar putea fi considerat ca nerespectând convingerile religioase şi filosofice ale părinţilor. Aceasta este limita care nu trebuie depăşită (ibid.).

(i) Pentru a examina legislaţia disputată în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 1, interpretat ca mai sus, trebuie, evitând în acelaşi timp orice evaluare a oportunităţii legislaţiei, să se aibă în vedere situaţia concretă care s-a încercat şi încă se încearcă să se rezolve. Desigur, pot apărea abuzuri cu privire la modul în care dispoziţiile în vigoare sunt aplicate de o anumită şcoală sau profesor, autorităţile competente având obligaţia de a se asigura cu cea mai mare atenţie că viziunile religioase şi filosofice ale părinţilor sunt luate în considerare, evitându-se nepăsarea, lipsa de discernământ sau prozelitismul deplasat (ibid., § 54).

2. Aplicarea principiilor în această cauză

85. În aplicarea principiilor de mai sus la cauza de faţă, Curtea va avea în vedere deciziile privind admisibilitatea din 26 octombrie 2004 şi 14 februarie 2006, care definesc domeniul de aplicare al cauzei care urmează să fie examinate în fond (a se vedea paragraful 8 de mai sus). Întrebarea care trebuie să fie determinată este dacă statul pârât, în îndeplinirea funcţiilor sale în materie de educaţie şi de predare, a avut grijă ca informaţiile sau cunoştinţele incluse în curriculumul pentru disciplina KRL să fie comunicate într-un mod obiectiv, critic şi pluralist sau dacă acestea au urmărit un scop de îndoctrinare, prin nerespectarea convingerilor religioase şi filosofice ale părinţilor reclamanţi şi, ceea ce, prin urmare, ar fi dus la încălcarea limitelor sugerate prin articolul 2 al Protocolului nr. 1. În examinarea acestei întrebări, Curtea va lua în considerare, în special, cadrul juridic al disciplinei KRL, în modul în care acesta a fost aplicat la general, la momentul în care cauza era examinată în instanţele naţionale.

86. De la bun început trebuie avut în vedere faptul că articolul 2 din Constituţie, care, în primul său paragraf garantează libertatea de religie, prevede în al doilea paragraf că religia luterană evanghelică este religia oficială a statului şi conferă aderenţilor săi o obligaţie de a-şi educa copiii în mod corespunzător (a se vedea paragraful 9 de mai sus).

87. În cazul de faţă, cadrul juridic este esenţial, stabilit în special, în articolele 1-2(1) şi 2-4 ale Legii învăţământului din 1998, circularele F-90-97 şi F-03-98 emise de Minister, precum şi în părţi relevante din curriculumul de învăţământ obligatoriu de 10 ani. De asemenea, trebuie luate în considerare şi intenţiile legislative legate de disciplina KRL, exprimate în timpul lucrărilor pregătitoare. În legătură cu aceasta, trebuie remarcat faptul că chestiunea dacă instruirea copiilor reclamanţilor ar fi avut loc într-un mod contrar Convenţiei, se plasează în afara domeniului de aplicare al acestor situaţii, după cum a fost prevăzut în decizia privind admisibilitatea din 26 octombrie 2004. Acest lucru este valabil şi pentru argumentul conform căruia manualele şcolare au contribuit la predicare şi au fost de natură să influenţeze elevii.

88. Revenind la procesul de elaborare, ar trebui să se reitereze faptul că o intenţie predominantă în procesul elaborării disciplinei KRL a fost că, prin predarea creştinismului, împreună cu alte religii şi filozofii, s-ar fi putut asigura un mediu şcolar deschis şi incluziv, indiferent de provenienţa socială, naţionalitate, etnie, apartenenţă la vreun grup religios, etc. a elevilor. Ideea generală a fost că şcoala nu ar trebui să devină o platformă pentru activităţi de predicare sau misionare, ci un loc de întâlnire a diferitor convingeri religioase şi filozofice, în cadrul căreia elevii ar putea dobândi cunoştinţe despre concepţiile şi tradiţiile lor (a se vedea paragraful 15 de mai sus). În opinia Curţii, aceste intenţii erau în mod clar în conformitate cu principiile pluralismului şi obiectivismului, enunţate în articolul 2 al Protocolului nr. 1.

89. Intenţiile sus-menţionate, au fost, într-adevăr reflectate în articolul 2-4 din Legea învăţământului din 1998 (a se vedea paragraful 23 de mai sus). După cum se poate observa, prevederea pune accentul pe transmiterea de cunoştinţe nu doar despre creştinism, dar şi despre alte religii şi filozofii ale lumii. Aceasta a subliniat, o dată în plus, promovarea înţelegerii şi a respectului, precum şi a capacităţii de a menţine un dialog între persoane cu diferite percepţii religioase şi convingeri. KRL ar fi trebuit să fie o disciplină şcolară obişnuită, care în mod normal ar aduce împreună toţi elevii şi nu ar trebui să fie predată într-o manieră similară predicării. Diferitele religii şi filozofii urmau să fie prezentate din punctul de vedere al caracteristicilor lor specifice, iar aceleaşi principii pedagogice urmau să se aplice la predarea diferitor subiecte. Din procesul de elaborare a proiectului reiese că scopul de a evita sectarismul şi promovarea dialogului intercultural şi a înţelegerii, ar fi putut fi mai bine realizat, prin reunirea elevilor în cadrul unei discipline comune, mai degrabă decât în baza unei scheme bazate pe scutire completă şi divizarea elevilor în sub-grupuri care să studieze teme diferite (a se vedea paragraful 15 de mai sus). Mai mult, trebuie remarcat faptul că, astfel cum rezultă din declaraţia de principiul de la paragraful 84 (g) de mai sus, a doua propoziţie din articolul 2 al Protocolului nr. 1 nu include nici un drept al părinţilor ca copilul lor să fie lăsat fără instruire în ceea ce priveşte educaţia lui filosofică şi religioasă. În această situaţie, faptul că cunoştinţele despre creştinism au reprezentat o mare parte a curriculumului pentru şcolile primare şi secundare inferioare în comparaţie cu informaţiile despre alte religii şi filozofii nu pot, în opinia Curţii, să fie considerate de sine-stătător, ca o deviere de la principiile pluralismului şi obiectivismului, echivalându-se cu îndoctrinare (a se vedea, mutatis mutandis, Angeleni c. Suediei, nr. 10491/83, decizia Comisiei din 3 decembrie 1986, Decizii şi Rapoarte 51). Ţinând cont de locul ocupat de creştinism în istoria naţională şi tradiţia statului pârât, acesta trebuie să fie considerat ca făcând parte din domeniile în care statul pârât se bucură de marjă de apreciere în planificarea şi elaborarea curriculumului.

90. Cu toate acestea, Curtea observă că, în timp ce s-a pus accent pe predarea bazată pe cunoaştere, articolul 2-4 (3) stipulează că instruirea ar trebui, cu acordul şi în cooperare cu părinţii, să aibă în calitate de punct de pornire clauza de disciplină creştină din articolul 1-2 (1), conform căreia scopul învăţământului primar şi secundar inferior este de a acorda elevilor o educaţie creştină şi morală (a se vedea paragrafele 22-23 de mai sus).

91. Trebuie de remarcat în continuare faptul că clauza de disciplină creştină a fost caracterizată printr-o preponderenţă clară a creştinismului în conţinutul disciplinei.

92. În acest sens, trebuie să se facă trimitere la obiectivul declarat în articolul 2-4(1)(i) din Legea învăţământului din 1998, şi anume, de "transmiterea de cunoştinţe aprofundate despre Biblie şi creştinism sub forma patrimoniului cultural şi credinţei evanghelice luterane " (sublinierea ne aparţine). În schimb, în acest articol nu se face nici o trimitere la vreo cerinţă privind transmiterea de cunoştinţe aprofundate despre religii şi filozofii (a se vedea paragraful 23 de mai sus).

În plus, în conformitate cu articolul 2-4(1)(ii), unul dintre scopurile acesteia era transmiterea de cunoştinţe despre alte comunităţi creştine.

Diferenţa de accent s-a reflectat şi în curriculum, unde aproximativ jumătate din elementele enumerate se refereau doar la creştinism, în timp ce restul au fost împărţite între alte religii şi filozofii. Introducerea curriculumului prevede că "studiul disciplinei are ca obiectiv de a oferi elevilor o perspectivă aprofundată asupra creştinismului şi implicaţiilor vieţii de creştin, precum şi cunoştinţe temeinice despre alte religii şi filozofii ale lumii [sublinierea ne aparţine]" (a se vedea paragraful 49 de mai sus).

93. Nu este clar dacă cuvântul "credinţă" din punctul (i) implică diferenţe calitative, comparativ cu alte credinţe şi filozofii ne-luterane (a se vedea paragraful 23 de mai sus). În orice caz, factorii de mai sus care pun accentul pe creştinism trebuie să fi avut implicaţii pentru atingerea unui alt obiectiv menţionat în articolul 2-4(1), şi anume "(iv) să promoveze înţelegerea şi respectul pentru valorile creştine şi umaniste [sublinierea ne aparţine] "(ibid.), indicând ceva mai mult şi decât o simplă transmitere a cunoştinţelor. În acest sens, se poate observa faptul că curriculumul conţine anumite nuanţe legate de obiectivele instruirii, de exemplu, elevii din clasele a 5-a – a 7-a "ar trebui să înveţe elementele de bază ale credinţei şi eticii creştine în lumina poziţiilor adoptate în catehismul lui Luther"[sublinierea ne aparţine]. Cu toate acestea, în privinţa altor religii, "elevii ar trebui să studieze principalele caracteristici ale celor mai importante povestiri din islam, iudaism, hinduism şi budism", şi ar trebui să cunoască despre orientarea seculară, dezvoltarea tradiţiilor umaniste", etc. [sublinierea ne aparţine]. Pentru clasa a 6-a s-a constatat că "elevii ar trebui să aibă posibilitatea de a învăţa pe de rost cele Zece Porunci şi să se familiarizeze cu idealurile etice care stau la baza Predicii de pe Munte, [şi] să înveţe ceva despre modalitatea în care aceste texte fundamentale etice au fost utilizate în istoria creştinismului şi felul în care acestea sunt aplicate în prezent". În lista elementelor nu a existat nici un echivalent pentru "a se familiariza" cu "alte religii, iudaism" (a se vedea paragraful 50 de mai sus).

94. În plus, articolul 2-4(4), a insinuat că elevii ar putea să practice "activităţi religioase", care ar include, în special, rugăciuni, psalmi, învăţarea pe de rost a textelor religioase şi participarea la activităţi cu caracter religios (a se vedea paragrafele 23 - 24 de mai sus). Deşi nu a fost prevăzut faptul că astfel de activităţi ar trebui să se refere exclusiv la creştinism, ci şi la alte religii, ca de exemplu, o vizită la o moschee, în cazul islamului, accentul pus pe creştinism în curriculum va fi, de asemenea, în mod evident, reflectat în alegerea activităţilor educaţionale propuse elevilor, în contextul disciplinei KRL. După cum s-a recunoscut în regula privind scutirea parţială din articolul 2-4 din Legea învăţământului din 1998 şi Circulara F-03-98, ar fi rezonabil ca părinţii să înştiinţeze despre intenţia lor în ceea ce priveşte o scutire pentru tipurile de activităţi religioase menţionate mai sus. În opinia Curţii, se poate presupune că participarea în cel puţin unele dintre activităţile în cauză, în special în cazul copiilor mici (a se vedea, mutatis mutandis, Dahlab c. Elveţiei (dec.), nr. 42393/98, ECHR 2001-V), ar fi de natură să afecteze minţile elevilor într-un mod care să genereze o problemă în temeiul articolului 2 din Protocolul nr 1.

95. Astfel, atunci când clauza de disciplină creştină, descrierea conţinutului şi obiectivele disciplinei KRL prevăzute în articolul 2-4 din Legea învăţământului din 1998 şi alte texte care stabilesc cadrul legislativ sunt examinate împreună, se pot deduce nu doar diferenţe cantitative, ci şi calitative aplicate la predarea creştinismului, în comparaţie cu alte religii şi filozofii. Ţinând cont de aceste diferenţe, nu este clar modul în care scopul stabilit la punctul (v), de a "promova înţelegerea, respectul şi capacitatea de a menţine un dialog între oameni cu percepţii religioase şi convingeri diferite" ar putea fi atins în mod corespunzător. În opinia Curţii, diferenţele erau de aşa natură încât cu greu ar fi putut fi micşorate prin intermediul cerinţei prevăzute la punctul 2-4, precum că instruirea prevede o abordare pedagogică uniformă în ceea ce priveşte diferitele religii şi filosofii (a se vedea paragraful 23 de mai sus).

96. În acest caz, apare întrebarea dacă se poate considera că dezechilibrul subliniat mai sus a fost adus la un nivel acceptabil în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 1, prin posibilitatea de a solicita pentru elevi scutire parţială de la disciplina KRL, în conformitate cu articolul 2-4(4) din Legea învăţământului din 1998. Conform acestei prevederi "la prezentarea cererii părinţilor de scutire, elevului i se acordă scutire de la acele părţi ale instruirii şcolare, care, din punctul de vedere al propriei lor religii sau filozofii de viaţă, se consideră ca practicarea unei alte religii sau aderarea la o altă filosofie de viaţă".

În acest sens, Curtea reiterează că, astfel cum a subliniat în decizia de admisibilitate din 14 februarie 2006, limitările privind domeniul de aplicare al cazului, care a urmat deciziei din 26 octombrie 2004 de declarare a unei părţi de cerere inadmisibilă, nu o împiedică să analizeze aspectele generale ale schemei de scutire parţiale în cadrul examinării plângerii care se referă la refuzul de scutire totală (a se vedea paragraful 8 de mai sus).

97. În acest scop, Curtea notează că procesul de acordare a scutirii parţiale a presupus, în primul rând, faptul că părinţii în cauză trebuie să fie informaţi în mod corespunzător cu privire la detaliile planurilor lecţiilor, pentru a fi în măsură să identifice şi să informeze din timp şcoala despre acele părţi ale predării care ar fi incompatibile cu propriile lor convingeri şi credinţe. Acest lucru ar putea deveni o sarcină dificilă, nu numai pentru părinţi, ci şi pentru cadrele didactice, care au avut adesea dificultăţi în elaborarea şi trimiterea în prealabil părinţilor a unui plan de lecţie detaliat (a se vedea paragraful 29 de mai sus). În lipsa oricărei obligaţii formale pentru profesori de a urma conţinutul manualelor (a se vedea punctul 10 din citatul de la paragraful 48 de mai sus), trebuie să fi fost dificil pentru părinţi să se menţină în mod constant informaţi cu privire la conţinutul didactic al lecţiilor şi să identifice părţile considerate incompatibile. Această sarcină trebuie să fi fost şi mai dificilă în cazul în care problema consta în predarea obiectului KRL din punct de vedere general creştin.

98. În al doilea rând, în conformitate cu Circulara F-03-98, cu excepţia cazurilor în care cererea de derogare a vizat în mod clar activităţile religioase - în cazul în care nu au trebuit oferite motive - condiţia obţinerii scutirii parţiale presupunea invocarea de către părinţi a unor motive rezonabile care să le susţină solicitarea (a se vedea citatul din Circulară în raţionamentul Curţii Supreme de Justiţie, în paragraful 42 de mai sus). Curtea observă că informaţiile cu privire la convingerile religioase şi filosofice personale se referă la unele dintre cele mai intime aspecte ale vieţii private. Aceasta este de acord cu Curtea Supremă de Justiţie, şi anume că impunerea unei obligaţii asupra părinţilor de a divulga informaţii detaliate autorităţilor şcolare cu privire la convingerile lor religioase şi filozofice, poate constitui o încălcare a articolului 8 al Convenţiei şi, eventual, a articolului 9 (ibid.). În acest caz, este important de observat că nu a existat nici o obligaţie, ca atare, pentru părinţi de a-şi divulga propriile convingeri. Mai mult decât atât, Circulara F-03-98 "a atras atenţia autorităţilor şcolare asupra necesităţii de a ţine seama de dreptul părinţilor la respectarea vieţii lor private (ibid.)" Curtea constată, totuşi, că inerent condiţiei de a oferi motive întemeiate, a existat un risc pe care părinţii l-ar fi putut simţi, şi anume de a fi obligaţi să dezvăluie autorităţilor şcolare aspectele personale ale convingerilor lor religioase şi filozofice. Riscul unei astfel de constrângeri era încă mai evident, având în vedere dificultăţile părinţilor evidenţiate mai sus în identificarea părţilor instruirii didactice pe care le-au considerat ca practicarea unei alte religii sau aderarea la o altă filosofie de viaţă. În plus, întrebarea dacă o cerere de scutire a fost rezonabilă, ar fi constituit un teren propice pentru un potenţial conflict, situaţie pe care părinţii ar putea prefera pur şi simplu să o evite, prin neexprimarea dorinţei de scutire.

99. În al treilea rând, Curtea observă că, chiar şi în cazul în care o solicitare de scutire parţială a fost considerată rezonabilă, aceasta nu înseamnă neapărat că elevul în cauză ar trebui să fie scutit de la o parte din curriculumul în cauză. Articolul 2-4 prevede că "şcoala trebuie, pe cât posibil, să încerce să găsească soluţii prin facilitarea instruirii diferenţiate în cadrul curriculumului şcolar". O descriere detaliată, cu exemple, care ilustrează modul în care predarea diferenţiată trebuia să fie pusă în aplicare, poate fi găsită în Circulara F 03-98, din care se poate observa faptul că învăţătorul trebuia să aplice, în cooperare cu părinţii, o abordare flexibilă, ţinând cont de afilierea religioasă sau filosofică a părinţilor şi de tipul de activitate în cauză. Curtea observă, în special, că, pentru o serie de activităţi, ca de exemplu rugăciunile, intonarea de cântece religioase, participarea la servicii divine şi piese de teatru şcolare, s-a propus ca observarea prin participare să înlocuiască implicarea prin participare. Ideea de bază este aceea că, pentru a menţine interesul de transmitere a cunoştinţelor, în conformitate cu curriculumul, scutirea ar trebui să se refere la activitatea ca atare, şi nu la cunoştinţele care urmează să fie transmise prin intermediul activităţii în cauză (a se vedea paragraful 48 de mai sus). Cu toate acestea, în opinia Curţii, aplicarea în practică a acestei distincţii între activitate şi cunoştinţe nu doar că a fost dificilă, dar, de asemenea, pare să fi diminuat în mod substanţial eficacitatea dreptului la o scutire parţială ca atare. Mai mult decât atât, la nivel pur practic, părinţii ar putea să înţeleagă greşit faptul că trebuie să solicite cadrelor didactice să-şi asume sarcina suplimentară de predare diferenţiată (a se vedea paragraful 29 de mai sus).

100. În lumina celor de mai sus, Curtea constată că sistemul de scutire parţială a supus părinţii în cauză la o povară excesivă, aceştia expunându-şi viaţa privată unui risc nejustificat şi că potenţialul conflict a fost de natură să-i descurajeze de la întocmirea acestor solicitări. În anumite cazuri, în special în ceea ce priveşte activităţile cu caracter religios, domeniul de aplicare al unei scutiri parţiale ar putea fi redus considerabil prin intermediul instruirii diferenţiate. Acest lucru ar putea fi cu greu considerat conform dreptului părinţilor la respectul pentru convingerile lor în sensul articolului 2 din Protocolul nr. 1, în modul în care este interpretat în sensul articolelor 8 şi 9 din Convenţie. În această privinţă, trebuie amintit faptul că Convenţia are ca scop "garantarea nu a drepturilor care sunt teoretice sau iluzorii, ci a celor practice şi eficiente" (a se vedea Öcalan c. Turciei [GC], nr. 46221/99, § 135, CEDO 2005 IV).

101. Conform Guvernului, ar fi fost posibil ca părinţii reclamanţi să caute o educaţie alternativă pentru copiii lor în şcolile private, bine subvenţionate de statul pârât, în proporţie de 85% din toate cheltuielile legate de înfiinţarea şi funcţionarea lor. Cu toate acestea, Curtea consideră că, în cazul de faţă, existenţa unei astfel de posibilităţi nu ar putea scuti statul de obligaţia de a garanta pluralismul în şcolile de stat, care sunt deschise pentru toţi.

102. În această ordine de idei, deşi au existat mai multe scopuri legislative lăudabile, în legătură cu introducerea disciplinei KRL în şcolile primare şi secundare inferioare, reiese că statul pârât nu a avut suficientă grijă ca informaţiile şi cunoştinţele incluse în curriculum să fie transmise într-un mod obiectiv, critic şi pluralist în sensul articolului 2 din Protocolul nr 1.

În consecinţă, Curtea constată că refuzul de a acorda părinţilor reclamanţi scutire integrală pentru copii lor de la disciplina KRL a constituit o violare a articolului 2 din Protocolul nr 1.

II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 14 AL CONVENŢIEI COROBORAT CU ARTICOLELE 8 ŞI 9 ŞI ARTICOLUL 2 AL PROTOCOLULUI NR. 1

103. Reclamanţii au susţinut că sistemul de scutire parţială a generat dificultăţi pentru părinţi, ducând la discriminare. Pe de altă parte, sistemul anterior de scutire generală, cu o disciplină ne-confesională şi pluralistă asupra vieţii pentru cei scutiţi, ar fi satisfăcut atât obligaţiile şcolare, cât şi drepturile părinţilor protejate de Convenţie.

104. Guvernul a contestat afirmaţia conform căreia impunerea părinţilor să solicite scutire de la anumite elemente ale disciplinei KRL (scutire parţială) a constituit discriminare prin încălcarea articolului 14. Clauza de scutire din Legea învăţământului din 1998 era ne-discriminatorie. Scutirile erau disponibile în aceeaşi măsură pentru toţi părinţii, indiferent de formularea articolului 14, “sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială ...”. Clauza de scutire nu a trasat vreo linie distinctivă între creştini pe de o parte şi ne-creştini pe de alta. Alte discipline, cum ar fi istoria, muzica, educaţia fizică şi studiile sociale ar putea, de asemenea, genera chestiuni etice sau religioase. Clauza de scutire inclusă în articolul 2-4 din Legea învăţământului din 1998 se aplică tuturor disciplinelor. În motivarea părinţilor, permiterea doar a unei scutiri parţiale de la aceste subiecte, ar constitui, de asemenea, discriminare. În opinia Guvernului, unicul sistem viabil atât pentru aceste discipline, cât şi pentru KRL era de a permite scutiri parţiale. Dacă acest lucru ar constitui discriminare, articolul 14 ar face imposibilă implementarea învăţământului obligatoriu.

105. Ţinând cont de constatările de mai sus (a se vedea paragrafele 96 până la 102 de mai sus), Curtea nu consideră necesar să efectueze o examinare separată în temeiul articolului 14 din Convenţie, coroborat cu articolele 8 şi 9 şi articolul 2 al Protocolului nr. 1.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

106. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciul

107. Reclamanţii nu au solicitat compensare pentru prejudiciul pecuniar, însă au cerut compensarea prejudiciului moral, pentru suferinţele cauzate de încălcarea prevederilor Convenţiei, mărimea căruia să fie determinat de către Curte, la discreţia proprie.

108. Guvernul nu făcut nici un comentariu la pretenţia de mai sus.

109. Constatarea unei încălcări din partea Curţii va avea efecte dincolo de limitele acestui caz, din moment ce încălcarea derivă dintr-un cadru normativ contestat, şi nu din modalitatea de implementare. Ţinând cont de disponibilitatea Guvernului de a revizui disciplina KRL, Curtea este de părerea că constatarea unei încălcări a articolului 2 al Protocolului nr. 1 constituie o satisfacţie echitabilă suficientă în sensul articolului 41 al Convenţiei.

B. Costuri şi cheltuieli

110. Reclamanţii au pretins în continuare rambursarea cheltuielilor de reprezentare şi alte cheltuieli în sumă de 979,798 coroane norvegiene “NOK”, aproximativ 117,000 euro (“EUR”)), pentru următoarele:

(a) NOK 308,558 suportate în instanţele naţionale;

(b) NOK 637,066 pentru onorariul avocatului în procedura din faţa Curţii din 2002 până în 2006;

(c) NOK 34,174 pentru cheltuielile de transport ale avocatului, consultanţilor şi reclamanţilor în legătura cu audierile din 6 decembrie 2006 din Strasbourg.

Sumele sus-menţionate includ şi taxa pe valoare adăugată („TVA”).

111. Guvernul a declarat că nu are obiecţii la solicitările de mai sus.

112. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor sale, doar în măsura în care demonstrează că acestea au fost necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime. În cazul de faţă, ţinând cont de informaţia de care dispune şi de criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabil să dea curs în totalitate solicitărilor din punctele (a) şi (c). În ceea ce priveşte solicitarea din punctul (b), Curtea observă că din moment ce unele părţi din cerere au fost declarate inadmisibile, nu toate costurile şi cheltuielile au fost necesare, în scopul obţinerii reparaţiei pentru încălcarea prevederilor Convenţiei. Curtea consideră rezonabil să acorde reclamanţilor suma totală de EUR 70,000 pentru costuri şi cheltuieli (inclusiv TVA).

C. Dobânda de întârziere

113. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata dobânzii la creditele overnight acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA

1. Hotărăşte, cu nouă voturi pentru şi opt împotrivă, că a avut loc o violare a articolului 2 al Protocolului nr. 1;

2. Hotărăşte, în unanimitate, că nu este necesar de examinat pretenţia reclamanţilor în temeiul articolului 14 al Convenţiei, coroborat cu articolele 8 şi 9 şi articolul 2 al Protocolului nr. 1;

3. Hotărăşte, în unanimitate, că constatarea unei încălcări constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral cauzat reclamanţilor;

4. Hotărăşte în unanimitate

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni, suma totală de EUR 70,000 (şaptezeci de mii de euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu la creditele overnight acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

5. Respinge, în unanimitate, restul pretenţiilor reclamanţilor de satisfacţie echitabilă.

Redactată în limbile engleză şi franceză şi pronunţată în şedinţă publică în Clădirea Drepturilor Omului din Strasbourg, la 29 iunie 2007.

Vincent BergerJean-Paul Costa
JurisconsultPreşedinte

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012

Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Această traducere a fost efectuată cu susţinerea Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă Curtea şi Curtea nu este responsabilă de calitatea acesteia. Ea poate fi descărcată din baza de date a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului HUDOC () sau din alte baze de date cărora Curtea le-a pus-o la dispoziţie. Ea poate fi reprodusă în scopuri necomerciale cu condiţia că este citat titlul deplin al cauzei împreună cu indicaţia cu privire la dreptul de autor şi referirea la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă există intenţia de a folosi orice parte a acestei traduceri în scopuri comerciale, vă rugăm să contactaţi publishing@.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be downloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has shared it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2012

Les langues officielles de la Cour européenne des droits de l’homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut être téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (), ou de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut être reproduite à des fins non commerciales, sous réserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que de la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante : publishing@.

[1] Abreviere utilizată de Comitet pentru disciplina KRL.

Full & Egal Universal Law Academy