©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 5 ianuarie 2016
În cauza Frumkin împotriva Rusiei
(Cererea nr. 74568/12)
Strasbourg
definitivă
06/06/2016
Hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Frumkin împotriva Rusiei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Luis López Guerra, preşedinte, Helena Jäderblom, George Nicolaou, Helen Keller, Johannes Silvis, Dmitri Dedov, Branko Lubarda, judecători, şi Stephen Phillips, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la 8 decembrie 2015,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 74568/12 îndreptată împotriva Federaţiei Ruse, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Evgheni Vladimirovici Frumkin („reclamantul”), a sesizat Curtea la 9 noiembrie 2012, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale („Convenţia”).
2. Reclamantul a fost reprezentat de avocaţi din cadrul EHRAC/Memorial Human Rights Centre (Centrul pentru Apărarea Drepturilor Omului „Memorial”), un ONG cu sedii în Moscova şi în Londra. Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de către domnul G. Matiuşkin, Reprezentantul Federaţiei Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
3. Reclamantul a susţinut că i-au fost încălcate dreptul la libertatea de întrunire paşnică, dreptul la libertatea de exprimare şi dreptul la libertate. În plus, acesta a pretins că procedura administrativă din faţa instanţelor interne nu a respectat garanţiile unui proces echitabil.
4. La 29 august 2014, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanțele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1962 şi locuieşte în Moscova.
6. La 6 mai 2012, reclamantul a fost arestat în timpul dispersării unui miting politic din Piaţa Bolotnaia din Moscova. Acesta a fost ţinut în detenţie la secţia de poliţie timp de cel puţin treizeci şi şase de ore, în cursul procedurii administrative în cadrul căreia a fost declarat vinovat de nerespectarea ordinelor legale ale poliţiştilor, contravenţie reglementată de articolul 19.3 din Codul privind contravenţiile, şi condamnat la cincisprezece zile de detenţie administrativă. Argumentele părţilor privind circumstanţele adunării publice şi ale dispersării acesteia sunt prezentate în partea A, iar faptele specifice referitoare la reclamant sunt expuse în partea B de mai jos.
A. Adunarea publică din 6 mai 2012
1. Planificarea adunării
7. La 23 aprilie 2012, cinci persoane (domnul I. Bakirov, domnul S. Davidis, doamna Y. Lukianova, doamna N. Mitiuşkina şi domnul S. Udalţov) au depus la primăria din Moscova o declaraţie privind desfăşurarea unei demonstraţii publice. Marşul, cu un număr estimat de 5 000 de participanţi, urma să înceapă la ora 4 p.m., la data de 6 mai 2012, în Piaţa Triumfalnaia, fiind urmat de un miting în Piaţa Manejnaia, care urma să se încheie la ora 8 p.m. Scopul demonstraţiei era „să se protesteze împotriva abuzurilor şi a fraudelor din timpul alegerilor pentru Duma de Stat şi pentru Preşedinţia Federaţiei Ruse şi solicitarea unor alegeri corecte, a respectării drepturilor omului, a statului de drept şi a obligaţiilor internaţionale ale Federaţiei Ruse”.
8. La 26 aprilie 2012, Directorul Departamentului pentru Securitate Regională din Moscova, domnul A. Maiorov, a informat organizatorii că traseul solicitat nu putea fi alocat din cauza pregătirilor pentru parada organizată la 9 mai 2012, cu ocazia Zilei Victoriei. Acesta a propus ca organizatorii să ţină marşul între Strada Lujniki şi cheiul Frunzenskaia.
9. La 27 aprilie 2012, organizatorii au refuzat propunerea şi au solicitat un traseu alternativ, de la Piaţa Kalujskaia, continuând cu strada Bolşaia Iakimanka şi strada Bolşaia Polianka şi un miting în Piaţa Bolotnaia. Marşul urma să înceapă la ora 4 p.m. şi mitingul trebuia să se încheie până la 7.30 p.m. A fost indicat un număr de 5 000 de participanţi.
10. La 3 mai 2012, Departamentul pentru Securitate Regională din Moscova a aprobat traseul alternativ, constatând că organizatorii au furnizat un plan detaliat al evenimentelor propuse.
11. La 3 mai 2012, Departamentul pentru Securitate Regională din Moscova l-a informat pe Directorul Departamentului privind Moscova al Ministerului Afacerilor Interne, domnul V. Kolokolţev, că un alt grup de organizatori a depus o declaraţie privind desfăşurarea unui alt eveniment public – un miting în Piaţa Manejnaia, pe care autorităţile moscovite au respins-o. Organizatorii evenimentului în cauză şi-au exprimat intenţia de a continua acţiunea cu sfidarea interdicţiei şi de a ocupa nelegal piaţa între 6 şi 10 mai 2012, fiind pregătiţi să opună rezistenţă poliţiei, dacă era necesar. Prin urmare, departamentului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne i s-a solicitat să menţină ordinea publică în Moscova.
12. La data de 4 mai 2012, ora 8 p.m., Prim-adjunctul Departamentului pentru Securitate Regională din Moscova, domnul V. Oleinik, a ţinut o întâlnire de lucru cu organizatorii demonstraţiei din Piaţa Bolotnaia, în cadrul căreia s-au discutat aspectele de securitate. La întâlnire a participat şi directorul adjunct al Direcţiei Ordine Publică din cadrul Departamentului privind Moscova al Ministerului Afacerilor Interne, colonelul de poliţie D. Deinicenko. În cadrul întâlnirii, organizatorii au declarat că era posibil ca rata de participare să depăşească cifra estimată de 5 000 de participanţi. Aceştia au fost avertizaţi că ar fi inacceptabilă depăşirea numărului de participanţi declarat iniţial. Conform reclamantului, în cadrul întâlnirii, organizatorii şi autorităţile au convenit ca, având în vedere insuficienţa timpului pentru realizarea unei recunoaşteri în teren, care în alte condiţii ar fi fost efectuată, planul de desfăşurare a adunării şi măsurile de securitate să fie identice cu cele din cadrul evenimentului public organizat anterior de acelaşi grup de activişti ai opoziţiei la 4 februarie 2012. Cu acea ocazie, marşul a înaintat pe Strada Iakimanka, a fost urmat de un miting în Piaţa Bolotnaia, iar locul de desfăşurare a mitingului a inclus parcul din Piaţa Bolotnaia (în unele documente fiind numit „parcul Repin”) şi cheiul Bolotnaia.
13. În aceeaşi zi, Viceprimarul Moscovei, domnul A. Gorbenko, l-a însărcinat pe prefectul districtului Ţentralnîi să asiste organizatorii pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice în cursul evenimentului. Acesta a dispus ca Departamentul pentru Securitate Regională din Moscova să informeze organizatorii că notificarea lor privind adunarea a fost aprobată şi să controleze punerea sa în aplicare. Altor agenţii publice li s-au atribuit sarcinile de curăţare a străzilor, de controlare a traficului şi de asigurare a prezenţei unor ambulanţe la locul desfăşurării adunării.
14. La 5 mai 2012, Departamentul pentru Securitate Regională din Moscova a solicitat Parchetului din Moscova să emită un avertisment pentru organizatori cu privire la depăşirea numărului de participanţi notificat şi cu privire la instalarea unor corturi în locul de desfăşurare a mitingului, intenţie care ar fi fost exprimată de organizatori în cadrul întâlnirii de lucru. Departamentul pentru Securitate Regională din Moscova a făcut referire şi la informaţii găsite pe Internet potrivit cărora demonstranţii urmau să meargă în Piaţa Manejnaia, după miting. În aceeaşi zi, Parchetul districtului Ţentralnîi a emis avertismentul în cauză către doi dintre organizatori, şi anume domnii Davidis şi Udalţov.
15. În aceeaşi zi, Departamentul din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Moscova a publicat pe site-ul acestuia informaţii oficiale privind demonstraţia care urma să aibă loc în data de 6 mai 2012, inclusiv o hartă. Harta indica traseul marşului, restricţiile de trafic şi un plan de acces în Piaţa Bolotnaia; aceasta delimita zona alocată desfăşurării mitingului, care includea parcul din Piaţa Bolotnaia. Accesul la miting era marcat prin parc.
16. În aceeaşi zi, Şeful Poliţiei Departamentului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Moscova, generalul-maior de poliţie V. Golovanov, a adoptat un plan pentru menţinerea ordinii publice în Moscova la 6 mai 2012 („planul de securitate”). Planul de securitate de 99 de pagini era un document intern, care nu a fost dezvăluit publicului sau organizatorilor. În vederea demonstraţiei autorizate care urma să aibă loc în Piaţa Bolotnaia şi a încercărilor anticipate din partea altor grupuri ale opoziţiei de a organiza adunări publice neautorizate, planul prevedea măsuri de securitate în centrul oraşului Moscova şi înfiinţa sedii operaţionale pentru punerea în aplicare a acestor măsuri.
17. Treizeci şi doi de ofiţeri de poliţie de rang înalt, inclusiv opt generali-maiori, doi comandanţi militari şi un ofiţer pentru situaţii de urgenţă, au fost desemnaţi pentru sediile operaţionale. Generalul-maior de poliţie V. Kozlov, agent-şef adjunct de poliţie în cadrul Departamentului din Ministerul Afacerilor Interne din Moscova, a fost numit şeful sediilor operaţionale; şeful Centrului pentru operaţiuni speciale din structura Departamentului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Moscova, generalul-maior de poliţie V. Kaustov, şi directorul adjunct al Direcţiei Ordine Publică din structura Departamentului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Moscova, colonelul de poliţie D. Deinicenko, au fost numiţi şefi-adjuncţi ai sediilor operaţionale.
18. Planul de securitate prevedea un grup operativ de control al mulţimilor, format din 8 094 de persoane, care includea ofiţeri de poliţie şi de armată, cu scopul de a supraveghea zonele de securitate desemnate şi de a împiedica adunările publice neautorizate şi atacurile teroriste. Principalul contingent era detaşamentul de poliţie însărcinat cu atribuţii de constituire de cordoane (de ordine) şi de restabilire a ordinii publice, în conformitate cu un plan de acţiune structurat şi detaliat pentru fiecare unitate operaţională. În plus, acesta prevedea o unitate de poliţie cu 785 de membri pentru reţinerea autorilor infracţiunilor, escortarea acestora la secţiile de poliţie şi întocmirea unor rapoarte privind infracţiunile administrative săvârşite, desemnaţi la bazele operaţionale din centrul oraşului. Aceştia au fost însărcinaţi în special să întocmească modele de rapoarte privind săvârşirea de infracţiuni administrative şi să pregătească la fiecare staţie de poliţie cel puţin 40 de copii tipărite ale acestora. Planul de securitate prevedea, de asemenea, o unitate de poliţie cu 350 de membri pentru capturarea şi reţinerea organizatorilor şi instigatorilor adunărilor neautorizate. Detaşamentul trebuia să fie dotat cu echipament de protecţie complet şi bastoane de poliţie. Fiecare unitate trebuia să asigure o comunicare radio eficientă în cadrul lanţului de comandă. Au fost instruiţi să ţină în vehiculele de poliţie megafoanele, detectoarele de metale, cătuşele, extinctoarele şi cleştii de tăiat cabluri.
19. Planul de securitate stabilea în detaliu alocarea şi utilizarea vehiculelor de poliţie, a autocarelor de poliţie, a vehiculelor şi a echipamentelor de interceptare şi monitorizare, a echipelor de conductori de câini, a echipamentelor de stingere a incendiilor şi de salvare, a ambulanţelor şi a unui elicopter. De asemenea, acesta prevedea o unitate de rezervă formată din 1 815 persoane, echipate cu măşti de gaze, grenade cu aerosoli („Dreif”), grenade de tip flash („Zarya‑2”), grenade de tip bang („Fakel” şi „Fakel-C”), un lansator de grenade de mână de 40 mm („Gvozd” 6Ă-30), şi un lansator de grenade de mână de 43 mm (ĂÌ-94); pistoale fără ţeavă (ÏÁ-4ÑÏ) cu gloanţe de cauciuc şi cartuşe cu încărcătură propulsivă de 23 mm şi puşti (KC-23). S-a dispus ca două vehicule echipate cu tunuri cu apă să fie în aşteptare, gata să fie folosite împotriva persoanelor care încălcau legea în mod persistent.
20. Toate unităţile au primit instrucţiuni să fie vigilente şi să identifice şi să elimine temeinic ameninţările la adresa securităţii şi să aibă un comportament politicos şi diplomat faţă de cetăţeni, să poarte cu aceştia un dialog legal, fără să răspundă la provocări. În cazul în care se confruntau cu o adunare neautorizată, au primit instrucţiuni să emită un avertisment printr-o portavoce, să aresteze participanţii cei mai activi şi să efectueze înregistrări video ale incidentelor în cauză. Şefii de poliţie au primit instrucţiuni să plaseze printre protestatari ofiţeri îmbrăcaţi în civil, pentru a monitoriza ameninţările de acte violente şi atacuri teroriste din interiorul mulţimii şi pentru a lua măsuri, dacă este cazul, pentru a preveni şi diminua prejudiciile şi pentru a-i urmări pe autorii faptelor.
21. Directorului Departamentului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Districtului Administrativ Ţentralnîi din Moscova, generalul-maior de poliţie V. Paukov, i s-a cerut, printre altele, să pregătească, împreună cu organizatorii, textul anunţului public care urma să fie făcut dacă situaţia se deteriora. Directorul Serviciului Comunicare Mass-media din structura Departamentului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Moscova, locotenent-colonelul pentru servicii interne Y. Alexeieva, trebuia să asigure comunicarea cu mass-media. Directorul Compartimentului Relaţii cu societatea civilă din structura Departamentului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Moscova, colonelul pentru servicii interne V. Biriukov, trebuia să asigure „coordonarea cu reprezentanţii organizaţiilor publice şi coordonarea şi fluxul de informaţii cu alte servicii ale Departamentului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Moscova”.
22. Unităţile însărcinate cu asigurarea ordinii publice în timpul marşului şi al mitingului aparţineau „Zonei nr. 8” (Piaţa Kalujskaia, Piaţa Bolotnaia şi teritoriul adiacent). Comandantul zonei respective era Şeful Serviciului Poliţie Ordine Publică din cadrul Departamentului Afacerilor Interne din Moscova, colonelul de poliţie P. Smirnov, care avea nouă adjuncţi, înalţi ofiţeri de poliţie (colonelul de poliţie P. Saprikin, colonelul de poliţie A. Zdorenko, locotenent-colonelul de poliţie A. Ţukernik, colonelul de poliţie A. Kuzneţov, colonelul de poliţie V. Iermakov, colonelul de poliţie A. Kasatkin, colonelul de poliţie A. Dvoinos, căpitanul de poliţie R. Bautdinov şi locotenent-colonelul pentru servicii interne D. Bistrikov).
23. Unităţile repartizate în Zona nr. 8 erau formate din 2 400 ofiţeri de poliţie însărcinaţi cu asigurarea ordinii publice, dintre care 1 158 erau de serviciu în Piaţa Bolotnaia. Acestea au primit instrucţiuni în special să percheziţioneze demonstranţii, pentru a-i împiedica să ia corturi de camping la locul mitingului, şi să blocheze accesul la podul Bolşoi Kamenîi, deviindu-i pe manifestanţi către cheiul Bolotnaia, locul de desfăşurare a mitingului. Accesul în parcul adiacent Pieţei Bolotnaia trebuia să fie blocat şi singura cale de acces către cheiul Bolotnaia – de pe podul Malîi Kamenîi – trebuia să fie echipată cu paisprezece detectoare de metale, care urmau să fie îndepărtate chiar înainte ca marşul să se apropie de locul desfăşurării mitingului. Pentru organizatori şi echipa tehnică s-a făcut o excepţie, fiind permis accesul acestora în spatele scenei prin intermediul a două detectoare de metale suplimentare. Pentru accesul presei au fost luate măsuri suplimentare.
24. În cele din urmă, membrii comandamentului Zonei nr. 8, în special coloneii de poliţie Smirnov şi Saprikin, au primit ordinul de a se întâlni personal cu organizatorii la începutul evenimentului, pentru a le reaminti responsabilităţile acestora şi pentru a dispune semnarea de către aceştia a unui angajament. Organizatorii urmau să se angajeze să asigure desfăşurarea evenimentului în condiţii legale şi de siguranţă şi să se abţină de la orice apel la schimbarea forţată a ordinii constituţionale şi de la discursuri de instigare la ură şi propagandă în favoarea violenţei sau războiului. De asemenea, aceştia urmau să se angajeze să fie prezenţi la locul de întâlnire până la finalul adunării şi plecarea participanţilor. Trebuia să fie efectuată o înregistrare video a şedinţei de informare şi a semnării angajamentului.
2. Dispersarea mitingului din Piaţa Bolotnaia
25. La 6 mai 2012, în jurul orelor 1.30 p.m., organizatorilor li s-a permis accesul în Piaţa Bolotnaia pentru amenajarea scenei şi instalarea echipamentelor de sunet. Poliţia a percheziţionat vehiculele care au livrat echipamentele şi au confiscat trei corturi găsite printre acestea. Mai multe persoane au fost arestate pentru că au adus corturile, iar instalarea echipamentului a fost întârziată. În acest timp, comunicarea dintre organizatorii care amenajau scena şi cei care conduceau marşul a fost sporadică.
26. La începutul marşului, colonelul de poliţie A. Makonin s-a întâlnit cu organizatorii în Piaţa Kalujskaia pentru a clarifica aspectele organizatorice nerezolvate şi pentru ca aceştia să semneze angajamentul de a asigura ordinea publică în cursul demonstraţiei. Acesta i-a cerut domnului Udalţov în mod expres să se asigure că nu erau montate corturi în Piaţa Bolotnaia şi că participanţii respectau limitele privind locul şi timpul alocate pentru adunare. Organizatorii au oferit asigurări în aceste privinţe şi au semnat angajamentul.
27. Marşul a început la orele 4.30 p.m. în Piaţa Kalujskaia. Acesta a continuat pe strada Iakimanka în mod paşnic şi fără nicio perturbare. Rata de participare a depăşit aşteptările, dar nu există niciun consens cu privire la numărul exact de participanţi. Cifra oficială estimată a fost 8 000, în vreme ce organizatorii au considerat că au fost aproximativ 25 000 de participanţi. Mass-media a relatat diverse cifre, unele depăşind semnificativ estimările de mai sus.
28. În jurul orelor 5 p.m., marşul s-a apropiat de Piaţa Bolotnaia. Liderii au constatat că planul de organizare a mitingului şi amplasarea cordonului de poliţie nu corespundeau cu ceea ce anticipaseră. Spre deosebire de evenimentul din 4 februarie 2012, zona parcului din Piaţa Bolotnaia nu a fost inclusă în locul desfăşurării mitingului, care a fost limitat la cheiul Bolotnaia. Cordonul de poliţişti pentru asigurarea ordinii publice, dotaţi cu echipament de protecţie complet, a împiedicat accesul în parc şi a continuat de-a lungul întregului perimetru al zonei destinate desfăşurării mitingului, canalizând demonstraţia în zona cheiului Bolotnaia. Mai departe, în josul cheiului era un şir de detectoare de metale, la intrarea în zona desfăşurării mitingului. Între timp, la celălalt capăt al cheiului Bolotnaia fusese instalată scena şi în faţa acesteia se adunaseră un număr considerabil de oameni.
29. Aflându-se în faţa cordonului de poliţie şi fără posibilitatea de a intra în parc, liderii marşului – domnii S. Udalţov, A. Navalnîi, B. Nemţov şi I. Iaşin – s-au oprit şi au cerut poliţiştilor să permită accesul în parc. Potrivit protestatarilor, aceştia au fost deconcertaţi de modificarea planului de organizare la care se aşteptau şi nu erau dispuşi să se întoarcă la cheiul Bolotnaia; prin urmare, au cerut poliţiştilor care formau cordonul să se retragă şi să ofere protestatarilor suficient spaţiu pentru a trece şi a se aduna pentru desfăşurarea mitingului. Potrivit versiunii oficiale, protestatarii nu erau interesaţi să înainteze spre locul desfăşurării mitingului; aceştia s-au oprit deoarece intenţionau fie să rupă cordonul pentru a merge în continuare pe podul Bolşoi Kamenîi şi pentru a ajunge la Kremlin, fie să agite mulţimea şi să o incite la acte de dezordine. Este incontestabil faptul că ofiţerii care formau cordonul nu au purtat nicio discuţie cu liderii protestului şi niciun ofiţer superior nu a fost delegat în vederea unei negocieri. După aproximativ cincisprezece minute de încercări de a intra în dialog cu ofiţerii care formau cordonul, la orele 5.16 p.m. cei patru lideri au anunţat că urmează să înceapă un protest de tip „sit-in” („sit-down strike”) şi s-au aşezat pe jos. Oamenii din spatele acestora s-au oprit, deşi unii din ei au continuat să treacă pe lângă ei, îndreptându-se spre scenă. Liderii protestului de tip sit-in le-au cerut şi altor demonstranţi să le urmeze exemplul şi să se aşeze, dar numai câţiva din anturajul lor au făcut acest lucru (între douăzeci şi cincizeci de persoane în total).
30. Între orele 5.20 p.m. şi 5.45 p.m. doi deputaţi ai Dumei de Stat, domnul G. Gudkov şi domnul D. Gudkov, au contactat ofiţeri superiori de poliţie neidentificaţi, în vederea negocierii extinderii zonei restricţionate, prin mutarea cordonului de poliţie din spatele parcului de-a lungul rutei stabilite de organizatori. În acelaşi timp, domnul V. Lukin, Ombudsmanul Federaţiei Ruse, la solicitarea colonelului de poliţie Biriukov, a încercat să îi convingă pe liderii protestului de tip sit-in să reia procesiunea şi să se îndrepte către locul mitingului de pe cheiul Bolotnaia, unde fusese amenajată scena. În acest interval, niciun ofiţer superior de poliţie sau funcţionar al municipalităţii nu a venit la locul desfăşurării protestului de tip sit-in şi nu a existat nicio comunicare directă între autorităţi şi liderii protestului de tip sit-in.
31. La orele 5.40 p.m. unul din participanţii la miting a anunţat de pe scenă că liderii solicitau demonstranţilor să le sprijine protestul. Unii dintre cei care aşteptau în faţa scenei s-au întors la podul Malîi Kamenîi, fie pentru a susţine protestul de tip sit-in, fie pentru a pleca de la miting. Zona din faţa scenei aproape că s-a golit.
32. La orele 5.43 p.m., mass-media a relatat că domnul Udalţov solicitase ca protestatarilor să li se acorde timp de emisie la principalele canale de televiziune ruseşti, să fie anulată inaugurarea prezidenţială a domnului Putin şi să fie organizate noi alegeri.
33. La orele 5.50 p.m., la locul protestului de tip sit-in au început să se adune tot mai mulţi oameni, ceea ce a cauzat un oarecare blocaj, iar liderii au abandonat protestul şi s-au îndreptat către scenă, urmaţi de mulţime.
34. La orele 5.55 p.m., mass-media a relatat că autorităţile poliţieneşti considerau greva ca fiind o provocare a unei tulburări în masă a ordinii publice şi aveau în vedere începerea urmăririi penale împotriva celor responsabili pentru aceasta.
35. În acelaşi timp s-a produs agitație în apropierea cordonului de poliţie din zona eliberată după abandonarea protestului de tip sit-in, iar cordonul de poliţie a fost rupt în mai multe locuri. O mulţime de aproximativ 100 de oameni s-a „revărsat” în spaţiul liber de dincolo de cordon. În câteva secunde, poliţiştii au refăcut cordonul, care a fost consolidat de o unitate suplimentară de poliţişti pentru restabilirea ordinii publice. Cei care se aflau în afara cordonului se plimbau de colo-colo, neştiind ce să facă în continuare. Mai multe persoane au fost reţinute, altele au fost împinse înapoi în interiorul cordonului, iar altele au continuat să hoinărească în afara acestuia sau să meargă spre parc. Cordonul de poliţie a început să împingă mulţimea în zona restricţionată şi a înaintat câţiva metri, înghesuind-o înspre interior.
36. La orele 6 p.m., colonelul de poliţie Makonin i-a spus doamnei Mitiuşkina să anunţe de pe scenă că mitingul s-a încheiat. Aceasta a făcut anunţul, dar se pare că mesajul ei nu a fost auzit de majoritatea demonstranţilor sau de reporterii mass-media care transmiteau de la faţa locului. Înregistrarea transmisiei TV în direct furnizată de părţi nu conţinea nicio menţiune privind anunţul acesteia.
37. În acelaşi timp, un cocktail Molotov a fost lansat din mulţime, la intersecţia podului Malîi Kamenîi cu cordonul de poliţie refăcut. Acesta a aterizat în afara cordonului şi pantalonii unui trecător au luat foc. A fost stins prompt de către poliţie.
38. La orele 6.15 p.m., tot la intersecţia podului Malîi Kamenîi cu cordonul, poliţiştii însărcinaţi cu restabilirea ordinii publice au început să intre cu forţa în demonstranţi pentru a dispersa mulţimea. Acţionând în formaţiuni compacte, aceştia au divizat mulţimea, au arestat câteva persoane, s-au confruntat cu altele şi au format noi cordoane pentru a separa mulţimea în mai multe grupuri. Unii protestatari au ţinut bariere metalice şi le-au aliniat astfel încât să opună rezistenţă poliţiştilor, au aruncat în ei cu diverse obiecte, au strigat şi scandat „Ruşine!” şi alte lozinci şi ori de câte ori poliţiştii reţineau o persoană din rândul protestatarilor, aceştia încercau să o tragă înapoi. Poliţiştii au aplicat tehnici de luptă şi au folosit bastoane.
39. La orele 6.20 p.m., domnul Udalţov s-a urcat pe scenă, în extremitatea opusă a pieţei, pentru a se adresa adunării. În acel moment, în faţa scenei erau adunaţi mulţi oameni, dar, după cum s-a dovedit, echipamentul de sunet fusese deconectat. Domnul Udalţov a luat un megafon şi a strigat:
„Dragi prieteni! Din păcate, nu avem o instalaţie de sunet adecvată, dar ne vom continua acţiunea. Nu plecăm, pentru că au fost arestaţi camarazi de-ai noştri, pentru că mâine are loc învestirea unui preşedinte nelegitim. Vom începe o acţiune de protest pe termen nelimitat. Sunteţi de acord? Nu vom pleca până când nu sunt eliberaţi camarazii noştri, până când nu va fi anulată inaugurarea şi până când nu ni se acordă timp de emisie la canalele de televiziune centrale. Sunteţi de acord? Noi deţinem puterea aici! Dragi prieteni, [dacă] am ieşit în stradă în decembrie [2011] şi în martie [2012], nu am făcut-o pentru a suporta alegeri furate, [...] pentru a-l vedea pe tron pe şarlatanul şi hoţul şef. Astăzi nu avem de ales – rămânem aici sau lăsăm ţara pe mâna unor escroci şi hoţi pentru încă şase ani. Cred că nu o să plecăm astăzi. Nu vom pleca!”
40. În acest moment, la orele 6.21 p.m., mai mulţi ofiţeri de poliţie l-au arestat pe domnul Udalţov şi l-au luat de acolo. Domnul Navalnîi a încercat să urce pe scenă, dar şi el a fost arestat în dreptul scărilor şi luat de acolo. În timp ce era împins de ofiţerii de poliţie, acesta s-a întors către mulţime şi a strigat „Nimeni nu va pleca!”.
41. La orele 6.25 p.m., poliţiştii l-au arestat de domnul Nemţov, care încercase, la rândul său, să se adreseze oamenilor de pe scenă.
42. Între timp, la podul Malîi Kamenîi, poliţiştii continuau să separe mulţimea şi au început să împingă unele segmente în afara locului de desfășurare a mitingului. Prin intermediul megafoanelor, aceştia le-au cerut participanţilor să se îndrepte spre staţia de metrou. Dispersarea a continuat cel puţin încă o oră, până când locul a fost eliberat de toţi protestatarii.
3. Rapoartele privind evenimentele din 6 mai 2012 şi cercetarea cauzei privind „tulburarea în masă a ordinii publice”
43. La 6 mai 2012, colonelul de poliţie Deinicenko a întocmit un raport în care erau rezumate măsurile de securitate adoptate în acea zi în Moscova. Raportul menţiona că marşul, la care participaseră aproximativ 8 000 de persoane, începuse la 4.15 p.m. şi urmase traseul până la Piaţa Bolotnaia. Acesta enumera grupurile şi organizaţiile reprezentate, numărul de participanţi din fiecare grup, numărul şi culorile steagurilor lor, precum şi numărul şi conţinutul pancartelor acestora. În continuare, acesta declara următoarele:
„... la 5.04 p.m., coloana organizată [...] a ajuns la [cordon] şi şi-a exprimat intenţia de a merge direct la podul Bolşoi Kamenîi şi [de a-l traversa] pentru a ajunge la Piaţa Boroviţkaia. Poliţia [...] le-a ordonat celor din coloană să înainteze spre Piaţa Bolotnaia, locul desfăşurării mitingului. Cu toate acestea, liderii din capul coloanei – [domnul Udalţov, domnul Nemţov şi domnul Navalnîi] – [...] au cerut manifestanţilor, prin intermediul unui megafon, să nu se mişte. Împreună cu aproximativ 30 de protestatari, aceştia s-au aşezat pe jos. Alt grup de aproximativ 20 de persoane s-au aşezat, la rândul lor, pe jos, la solicitarea [liderilor acestora]. Poliţia [...] i-a avertizat în repetate rânduri împotriva organizării unei adunări publice neautorizate şi le-a cerut fie să înainteze spre locul desfăşurării mitingului, fie să plece. În plus, doi deputaţi ai Dumei de Stat, Ghenadi Gudkov şi Dmitri Gudkov, Ombudsmanul Federaţiei Ruse, Vladimir Lukin, şi un membru al Camerei Civice, Nikolai Svanidze, a vorbit cu cei care stăteau pe jos, dar aceştia nu au reacţionat, continuând să scandeze lozinci [...] De la 5.58 p.m. până la 7 p.m., persoanele de pe podul Malîi Kamenîi şi cheiul Bolotnaia au încercat de mai multe ori să rupă cordonul, au aruncat în ofiţerii de poliţie cu sticle goale, artificii, bucăţi de asfalt şi bariere metalice mobile. Între orele 5 şi 6 p.m., pe scenă s-a cântat muzică [...] La 5.20 p.m. [...] un deputat al Dumei regionale Vologda le-a cerut participanţilor să se îndrepte către podul Malîi Kamenîi pentru a-i susţine pe cei care erau aşezaţi pe jos [...] La 6 p.m., unul din organizatori, doamna Mitiuşkina [...] s-a dus pe scenă şi a anunţat că mitingul s-a încheiat. La 6.20 p.m., domnul Udalţov s-a urcat pe scenă şi le-a cerut oamenilor să participe la o acţiune de protest pe termen nelimitat.
La 7 p.m., un grup de aproximativ 20 de persoane, inclusiv doamna Mitiuşkina [...], au încercat să instaleze trei corturi de o persoană pe cheiul Bolotnaia.
[...]
De la 6 p.m. la 9 p.m., au fost luate măsurile necesare pentru a îndepărta cetăţenii de pe podul Malîi Kamenîi, cheiul Bolotnaia şi strada Bolotnaia şi pentru a-i aresta pe majoritatea dintre cei care au opus rezistenţă în mod activ [...], în cursul cărora 28 de ofiţeri de poliţie şi militari [au suferit leziuni] cu diferite grade de gravitate, patru dintre aceştia fiind spitalizaţi.
În total, 656 de persoane au fost reţinute în Moscova pentru a împiedica tulburarea ordinii publice şi demonstraţiile neautorizate [...]
...
Numărul total de trupe desfăşurate pentru asigurarea ordinii publice şi a securităţii în Moscova a fost de 12 759 de militari, inclusiv 7 609 ofiţeri de poliţie, 100 ofiţeri de poliţie rutieră, 4 650 de militari şi 400 de membri ai brigăzilor de voluntari.
Ca urmare a măsurilor luate de Departamentul privind Afacerile Interne din Moscova, sarcinile de menţinere a ordinii şi siguranţei publice au fost îndeplinite integral, nefiind permisă apariţia unor situaţii de urgenţă.”
44. În aceeaşi zi, Comisia de anchetă a Federaţiei Ruse a deschis o anchetă penală cu privire la acuzația de tulburare în masă a ordinii publice şi actele de violenţă care ar fi fost săvârşite împotriva poliţiştilor [articolul 212 alineatul (2) şi articolul 318 alineatul (1) din Codul penal].
45. La 28 mai 2012, a fost iniţiată şi o anchetă privind săvârşirea infracţiunii de organizare de dezordine în masă [articolul 212 alineatul (1) din Codul penal]. Cele două cauze penale au fost conexate în aceeaşi zi.
46. La 22 iunie 2012, Comisia de anchetă a constituit un grup de 27 de anchetatori şi i-a însărcinat cu examinarea dosarului penal privind evenimentele din 6 mai 2012.
47. La o dată nespecificată, doi activişti pentru apărarea drepturilor omului au depus în faţa Comisiei de anchetă o cerere de deschidere a unei anchete penale privind comportamentul poliţiştilor în contextul aceloraşi evenimente; aceştia s-au plâns în special de înăbuşirea unei adunări publice legale. Tot la o dată nespecificată, a fost depusă o altă cerere de către 44 de activişti pentru apărarea drepturilor omului şi membrii unor ONG-uri, în care se solicita stoparea represiunii împotriva celor arestaţi şi urmăriţi penal în legătură cu evenimentele din 6 mai 2012 şi în care se nega faptul că au avut loc revolte în masă în Piaţa Bolotnaia.
48. În urma cererii de informare, adresată de Comisia de anchetă, cu privire la publicarea hărţilor adunării din 6 mai 2012, la 13 august 2012, Departamentul Afacerilor Interne din Moscova a formulat următorul răspuns:
„... la 5 mai 2012, Departamentul privind Afacerile Interne din Moscova a publicat pe site-ul oficial al acestuia [...] o notificare «Cu privire la menţinerea ordinii publice din Moscova în cursul evenimentelor publice din 6 mai». Notificarea includea informaţii cu privire la traseu, harta restricţiilor de trafic şi informaţii referitoare la locul desfăşurării evenimentelor socio-politice, la care se estima că urmau să participe un număr mare de persoane, măsurile de securitate şi avertizarea împotriva săvârşirii oricărei fapte ilegale în cursul evenimentelor.
Decizia de a publica această notificare a fost luată de directorul Compartimentului Relaţia cu mass-media din cadrul Departamentului privind Afacerile Interne din Moscova, cu scopul de a asigura siguranţa cetăţenilor şi a reprezentanţilor mass-media care intenţionau să participe la eveniment.
Desenele incluse în notificare erau schematice şi indicau traseul aproximativ al [marşului], precum şi locul de referinţă al mitingului – «Piaţa Bolotnaia» – menţionat în «Planul de Menţinere a Ordinii Publice în Moscova la 6 mai 2012».
La 4 mai 2012, a avut loc o întâlnire de lucru la Departamentul pentru Securitate Regională din Moscova, cu participarea [organizatorilor şi a Departamentului privind Afacerile Interne], în cadrul căreia aceştia au discutat măsurile care trebuiau adoptate pentru marş [...] amplasarea detectoarelor de metale, montarea scenei şi alte aspecte organizatorice.
După întâlnire, [...] [Departamentul privind Afacerile Interne din Moscova] a întocmit un [plan de securitate] şi o hartă privind riscurile de securitate care prevedea blocarea accesului în parcul din Piaţa Bolotnaia prin instalarea unor bariere metalice în jurul acestuia [şi] permiterea accesului participanţilor la miting pe strada de pe cheiul Bolotnaia.
Având în vedere că acordul privind traseul demonstraţiei şi locul desfăşurării mitingului s-a încheiat la data de 4 mai 2012, orele 9 p.m., în cadrul întâlnirii menţionate anterior, [planul de securitate] şi hărţile privind riscurile de securitate au fost întocmite într-un interval foarte scurt (în noaptea de 4 spre 5 mai 2012 şi în ziua de 5 mai 2012), urmând să fie aprobate ulterior, la 5 mai 2012, de înalţii funcţionarii din cadrul Departamentului privind Afacerile Interne din Moscova.
Departamentul privind Afacerile Interne nu a discutat cu organizatorii hărţile privind riscurile de securitate şi [planul de securitate]. Aceste documente nu au fost publicate, deoarece erau destinate uzului intern, indicând amplasarea forţelor de poliţie [...] şi stabilind sarcinile acestora.”
49. La o dată nespecificată, opt importante ONG-uri internaţionale au înfiinţat o comisie internaţională de experţi, în vederea evaluării evenimentelor care au avut loc în Piaţa Bolotnaia la 6 mai 2012 („Comisia de experţi”). Comisia de experţi era formată din şase experţi internaţionali, al căror obiectiv era să asigure o anchetă independentă şi o evaluare juridică a circumstanţelor în care a fost dispersată demonstraţia din Piaţa Bolotnaia. În 2013, Comisia de experţi a prezentat un raport de 53 de pagini, care includea cronologia şi evaluarea evenimentelor din 6 mai 2012. Acesta identifica sursele folosite pentru realizarea raportului după cum urmează:
„Activitatea Comisiei s-a bazat pe următoarele materiale:
- probe obţinute în cadrul anchetei oficiale, rapoarte şi declaraţii făcute de autorităţile relevante şi orice alte informaţii oficiale disponibile privind cauza;
- informaţii din anchete publice şi observaţii strânse de apărătorii drepturilor omului, ziarişti şi alte persoane; şi
- rapoarte întocmite de observatori şi ziarişti, depoziţii ale martorilor şi materiale video.
[...]
Pentru a furniza o imagine obiectivă şi completă a evenimentelor, Comisia a conceput o serie de întrebări, pe care le-a transmis administraţiei oraşului Moscova, Comisiei de anchetă a Federaţiei Ruse, autorităţilor poliţieneşti din Moscova, Ombudsmanului Federaţiei Ruse şi organizatorilor evenimentului. Din păcate, Comisia nu a primit răspunsuri din partea administraţiei oraşului, a autorităţilor poliţieneşti sau a Comisiei de anchetă. În consecinţă, analiza conţinută în acest raport se bazează pe informaţii din surse deschise, inclusiv materiale prezentate de organizatorii evenimentelor, observatori şi organizaţii neguvernamentale, materiale din anchete publice şi informaţii furnizate de avocaţii apărării implicaţi în aşa-numita „cauză Bolotnaia”. Aceste materiale includ: depoziţii ale martorilor oculari, înregistrări video provenite de la mass-media şi actori din sectorul privat, documente şi unele informaţii deschise cu privire la cauza penală Bolotnaia. Experţii au analizat peste 50 de ore de înregistrări video şi 200 de documente legate de evenimentele din Piaţa Bolotnaia. În plus, aceştia s-au întâlnit cu organizatorii, participanţii şi observatorii evenimentelor şi au participat la mai multe şedinţe de judecată în cauza Bolotnaia”.
50. Cu privire la modul de organizare a adunării din 6 mai 2012, Comisia de experţi a subliniat următoarele:
„... Departamentul pentru Securitate Regională din Moscova a anunţat la 4 mai [2012] că evenimentul va avea un traseu similar celui de la mitingul desfăşurat anterior la 4 februarie [2012]. Participanţii urmau să se adune în Piaţa Kalujskaia, să pornească la 4 p.m. pe străzile Bolşaia Iakimanka şi Bolşaia Polianka, pentru a ajunge în Piaţa Bolotnaia, locul desfăşurării mitingului, şi să se disperseze la 7.30 p.m. Notificarea oficială privind aprobarea evenimentului a fost emisă la 4 mai 2012 – cu numai două zile înainte de începerea evenimentului.
În aceeaşi zi, [Departamentul Afacerilor Interne din Moscova] a publicat pe site-ul său de internet un plan care menţiona faptul că întreaga Piaţă Bolotnaia – inclusiv grădinile publice – va fi alocată desfăşurării mitingului, iar circulaţia pe podul Bolşoi Kamenîi va fi închisă pentru vehicule, dar va rămâne deschisă pentru pietoni. Aceeaşi procedură a fost adoptată de autorităţi şi în cazul celor două mitinguri care au avut loc anterior în Piaţa Bolotnaia la 10 decembrie 2011 şi 4 februarie 2012.
...
În seara zilei de [5 mai 2012], poliţia a blocat accesul în [parcul] din Piaţa Bolotnaia. Potrivit Colonelului Iuri Zdorenko, care era însărcinat cu asigurarea securităţii în respectiva locaţie, acest lucru a fost necesar «pentru a împiedica participanţii să instaleze o tabără şi alte acte [ilegale]». Autorităţile au primit informaţii conform cărora era posibil ca protestatarii să încerce să instaleze o tabără de protest la faţa locului, ceea ce i-a determinat să decidă că era necesar ca mitingul să fie limitat la zona cheiului Bolotnaia – o zonă mult mai mică decât cea alocată iniţial pentru desfăşurarea adunării.
[...]
Totuşi, poliţia nu a informat organizatorii cu privire la schimbările pe care le hotărâseră, aceştia aflând de modificările impuse de poliţie în privinţa evenimentului abia când au ajuns la locul respectiv, în după-amiaza zilei de 6 mai [2012].
Consiliul municipal nu a transmis niciun anunţ scris conform căruia la eveniment urma să fie prezent un reprezentant special din partea autorităţilor municipale şi nici preşedintele departamentului local din Moscova al Afacerilor [Interne], Vladimir Kolokolţev, nu a emis vreo ordin special cu privire la trimiterea la eveniment a unui reprezentant special al Ministerului.
[...]
Organizatorii au solicitat un termen de 12 ore pentru instalarea scenei şi a echipamentului de sunet pentru miting; cu toate acestea, în dimineaţa zilei de 6 mai, autorităţile au alocat numai 6 ore de acces în avans. În plus, la orele 1.30 p.m., poliţia a permis accesul la locul respectiv al vehiculelor cu echipamentul necesar pentru montarea scenei abia după ce acestea au fost percheziţionate. În urma percheziţiilor au fost descoperite un număr mic de corturi şi, în consecinţă, autorităţile au reţinut câteva persoane. În cele din urmă, poliţia a permis accesul camionului cu echipamentul pentru scenă în Piaţa Bolotnaia la orele 2.50 p.m., cu numai 70 de minute înainte de ora la care trebuia să înceapă marşul.”
51. În ceea ce priveşte circumstanţele în care adunarea a fost dispersată, raportul Comisiei de experţi a declarat următoarele:
„În timp ce marşul se apropia de Piaţa Bolotnaia, demonstranţii au descoperit că cea mai mare parte din piaţă era blocată de un cordon de poliţie, care lăsa doar o fâşie îngustă de-a lungul cheiului pentru desfăşurarea mitingului. Poliţia a înfiinţat un cordon triplu de ofiţeri pe podul Bolşoi Kamenîi, care împiedica orice deplasare în direcţia Kremlinului. Primul cordon era poziţionat în apropierea intersecţiei dintre podul Malîi Kamenîi şi cheiul Bolotnaia. Această linie era alcătuită din studenţi la Colegiul de Poliţie şi ofiţeri din cadrul Serviciilor de patrulare (care nu purtau niciun echipament de protecţie). În spatele acestora erau două rânduri de [poliţişti însărcinaţi cu restabilirea ordinii publice] (OMOÍ), un rând format din patrula de cetăţeni voluntari (druzhinniki) şi un alt cordon alcătuit din OMON [poliţişti însărcinaţi cu restabilirea ordinii publice]. Între al doilea şi al treilea cordon se vedeau o serie de tunuri cu apă.
[Raportul conţinea două fotografii care comparau cordonul de poliţie din 4 februarie 2012, un rând subţire de ofiţeri de poliţie fără echipament de protecţie, şi cel din 6 mai 2012, mai multe rânduri de poliţişti pentru restabilirea ordinii publice, dotaţi cu echipament de protecţie complet şi însoţiţi de vehicule grele.]
Cordoanele de poliţie, care blocau deplasarea în direcţia Kremlinului, au creat un blocaj care încetinea înaintarea marşului atât de mult încât acesta efectiv s-a oprit, în timp ce demonstranţii încercau să traverseze podul. În plus, chiar dincolo de podul Lujkov, protestatarii trebuiau să treacă printr-un al doilea set de detectoare de metale, unde se înainta foarte încet, având în vedere că erau doar 14 detectoare.
Până la 5.15 p.m., mare parte din cei care participau la marş au rămas pe loc. Câţiva lideri, inclusiv Serghei Udalţov, Alexei Navalnîi şi Ilia Iaşin, i-au încurajat pe demonstranţi să se aşeze pe stradă, în faţa cinematografului «Udarnik» din faţa cordonului de poliţie, pentru a protesta împotriva imposibilităţii de a continua marşul şi pentru a solicita să li se permită accesul la spaţiul alocat iniţial pentru miting în Piaţa Bolotnaia. Un număr estimat de 50-200 persoane s-au alăturat protestului de tip sit-in. Liderii au evidenţiat necesitatea menţinerii unui protest paşnic şi le-au solicitat demonstranţilor să îşi păstreze calmul. Participanţii scandau: «Nu vom pleca» şi «Poliţia împreună cu poporul». Liderii au încercat să se adreseze mulţimilor folosind megafoane, dar cei din spatele protestului sit-in nu au reuşit să audă sau să vadă evenimentele aşa cum acestea s-au petrecut. Protestul sit-in nu a blocat drumul complet, dar a restricţionat circulaţia celor care se apropiau de liniile de poliţişti şi de zona blocajului cauzat de cordonul de poliţie. Drept urmare, mulţimea a devenit tot mai densă pe măsură ce soseau mai mulţi protestatari din strada Bolşaia Iakimanka.
La orele 5.42 p.m., directorul Departamentului privind Afacerile Interne din Moscova a declarat: «Organizatorii mitingului şi alţi participanţi refuză să înainteze spre locul convenit pentru desfăşurarea mitingului (Piaţa Bolotnaia) Aceştia s-au oprit pe strada din apropierea cinematografului „Udarnik”. Unii din ei s-au aşezat pe jos şi astfel au blocat deplasarea coloanei. În ciuda repetatelor avertismente din partea poliţiştilor de a înainta spre locul mitingului, aceştia refuză să se mişte, creând astfel un adevărat pericol de blocare şi rănire a participanţilor. O comisie de anchetă lucrează la faţa locului pentru a-şi documenta acţiunile legate de apelurile făcute la săvârşirea infracţiunii de tulburare în masă a ordinii publice, cu scopul de a continua examinarea problemei declanşării unor acţiuni penale.»
Unii demonstranţi păreau că devin frustraţi de faptul că stăteau în picioare şi aşteptau să înceapă să plece. Unii au încercat să treacă prin cordonul de poliţie pentru a părăsi zona, dar poliţiştii au refuzat să îi lase să treacă. În schimb, li s-a indicat să se întoarcă pe strada Bolşaia Polianka mergând prin mulţime, deşi acest lucru era practic imposibil.
Poliţiştii au folosit megafoane pentru a-i informa pe demonstranţi cu privire la locaţia mitingului. Au cerut participanţilor să meargă direct în Piaţa Bolotnaia şi să nu se oprească în zona podului, în ciuda faptului că accesul demonstranţilor în cea mai mare parte a pieţei era blocat. Aceştia au anunţat că toate acţiunile de pe pod puteau fi considerate ilegală. Cu toate acestea, având în vedere calitatea slabă a echipamentului de sunet, doar cei aflaţi în apropierea poliţiştilor au putut să audă informaţiile; majoritatea protestatarilor nu au auzit instrucţiunile poliţiei.
[...]
Din momentul în care demonstranţii au întâmpinat pentru prima dată probleme atunci când au vrut să traverseze podul Malîi Kamenîi, aceştia au încercat în repetate rânduri să negocieze cu poliţiştii să îşi deplaseze cordoanele pentru a le permite protestatarilor accesul în Piaţa Bolotnaia.
Dmitri Oreşkin, membru al Consiliului Prezidenţial pentru Drepturile Omului, şi deputatul Ghenadi Gudkov au încercat să discute cu autorităţile poliţieneşti în jurul orelor 5.30 p.m., dar nu au primit niciun răspuns. La scurt timp după ce participanţii au rupt cordonul de poliţişti la 6.20 p.m., un grup de activişti pentru apărarea drepturilor omului a vorbit cu colonelul Birukov, directorul Serviciului relaţii cu mass-media din cadrul Departamentului privind Afacerile Interne din Moscova. La 7 p.m., deputatul Ilia Ponomarev a vorbit cu autorităţile, în încercarea de a opri violenţele din timpul ciocnirilor care au avut loc pe chei, dar nu a primit un răspuns pozitiv.
Mulţi dintre cei implicaţi în organizarea evenimentului au declarat că au încercat să poarte discuţii cu poliţiştii de-a lungul zilei, pentru a se asigura că evenimentul se va desfăşura într-o manieră paşnică.
Nadejda Mitiuşkina: «Am încercat în zadar să găsesc responsabilii de la Ministerul [de Interne] pentru a rezolva problemele organizatorice. Ştiam pe cine să contactez în cazul în care aveam nevoie de ajutor dacă apăreau probleme [...] Abia pe la 6-6.30 p.m. m-a abordat un ofiţer de poliţie. Ştiam de la demonstraţiile anterioare că acesta era un ofiţer superior responsabil pentru comunicarea cu organizatorii evenimente [...] şi mi-a spus că autorităţile suspendaseră demonstraţia. Mi-a cerut ca, în calitate de organizator al mitingului, să anunţ de pe scenă că evenimentul se încheiase, ceea ce am şi făcut, după ce am încheiat conversaţia.»
Igor Bakirov: «Un ofiţer de poliţie în uniformă de colonel m-a contactat o singură dată şi i-am arătat documentele care confirmau acreditarea mea de organizator de evenimente. Mai târziu, au izbucnit ciocniri între manifestanţi şi poliţişti; nu am putut găsi pe nimeni cu care să comunic şi cu care să coopereze.»
Serghei Davidis: «Personal, nu am întâlnit şi nici nu am avut timp să contactez autorităţile în ceea ce priveşte gardurile instalate în jurul perimetrului alocat mitingului. Am presupus că alţi organizatori discutaseră deja cu autorităţile cu privire la acest aspect sau că vorbeau cu acestea în acel moment. Nu exista nimeni pe care să contactăm şi nicio problemă de discutat. I-am văzut doar pe ofiţerii OMON, care au avut un comportament agresiv şi nu erau dispuşi să poarte o conversaţie.
[...]»
La 5.55 p. m., în timp ce oamenii încercau să înainteze prin culoarul îngust dintre cordonul de poliţie şi chei, pentru a ajunge în Piaţa Bolotnaia, linia de poliţişti s-a mutat cu doi paşi înainte, înghesuind şi mai mult mulţimea. La rândul său, acest lucru a generat o ripostă din partea mulţimii şi protestatarii au început să împingă înapoi. Cordonul de poliţişti s-a rupt în mai multe locuri şi câteva zeci de oameni au rămas în spaţiul liber din spatele primei linii de poliţişti. Este imposibil de stabilit dacă ruperea cordonului de poliţişti a fost rezultatul unei acţiuni conştiente din partea unor segmente ale mulţimii sau dacă acesta s-a rupt pur şi simplu din cauza presiunii exercitate de un număr atât de mare de oameni. O parte dintre cei care au reuşit să treacă dincolo de liniile de poliţişti au fost tineri, dar au fost şi mulţi cetăţeni în vârstă şi alţii care nu păreau a fi luptători de stradă. Cei care au ajuns în spatele cordonului de poliţişti nu au acţionat agresiv, ci păreau că se îndreaptă spre intrarea în [parcul din Piaţa] Bolotnaia, presupusul punct de întâlnire a participanţilor la miting.
Diferiţi demonstranţi au reacţionat foarte diferit la ruperea liniei de poliţişti. Unii au încercat să se îndepărteze, alţii le cereau celorlalţi să rupă cordonul, în timp ce unii încercau să oprească mulţimea să [îi calce în picioare] pe cei care încă mai participau la protestul sit-in. Pe măsură ce presiunea şi tensiunea creşteau, participanţii la protestul sit-in s-au ridicat, pentru a nu risca să fie călcaţi în picioare. A fost un grad ridicat de confuzie, iar oamenilor nu le era clar ce se întâmplă.
Imediat după ruperea cordonului de poliţişti, în jurul orelor 6 p.m., din mulţime a fost lansat un singur cocktail Molotov.. Acesta a aterizat în spatele rândurilor de poliţişti şi a aprins pantalonii unui [...] demonstrant de 74 de ani, care trecuse prin cordon. Poliţiştii au folosit extinctoare pentru a stinge focul. Acesta a fost singurul incident de acest tip înregistrat în acea zi [...]
[...]
La scurt timp după ruperea cordoanelor, autorităţile au început să reţină persoanele care rămăseseră în spatele şirurilor de poliţişti, ducându-i în locuri speciale în care să poată fi reținute. Poliţiştii au arestat şi câţiva protestatari aflaţi în partea din faţă a mulţimii, care nu încercaseră să rupă cordonul. Cordonul de poliţişti a fost refăcut integral după aproximativ patru minute.
[...]
La orele 6.10 p.m., Serghei Udalţov, Alexei Navalnîi şi Boris Nemţov au reuşit să meargă de la cinematograful Udarnik până la scena aflată pe chei, fiind urmaţi de un număr mare de oameni. Un cordon de poliţişti au blocat accesul la scenă, dar acestora li s-a permis să treacă. În timp ce încercau să înceapă mitingul, poliţia a intervenit [...] apoi ofiţerii OMON l-au reţinut pe Serghei Udalţov pe scenă şi la scurt timp i-au reţinut şi pe Boris Nemţov şi Alexei Navalnîi. La 6,50 p.m., organizatorii începuseră să demonteze scena.
[...]
În cele două ore de la 6 p.m. la 8 p.m., demonstraţia a fost marcată de două tipuri diferite de activităţi. Mare parte a timpului, demonstranţii şi poliţiştii au stat faţă în faţă fără să se întâmple ceva semnificativ. Aceste momente au alternat cu perioade în care poliţiştii au înaintat şi mulţimea s-a mişcat înapoi. Nu pare să fi existat vreun motiv clar pentru care poliţiştii au decis să avanseze în afară de intenţia de a împărţi mulţimea în grupuri mai mici. Mai presus de toate, momentele în care poliţiştii au înaintat au avut ca scop intensificarea tensiunilor şi să îi provoace pe unii membri ai mulţimii să împingă înapoi. Există foarte puţine dovezi care arată că demonstranţii au iniţiat actele de violenţă. Mai degrabă, se pare că aceştia au devenit agresivi doar ca reacţie la înaintarea autorităţilor.
În timpul acestor interacţiuni, unii protestatari au aruncat cu obiecte în poliţişti, iar aceştia au folosit bastoanele din dotare după cum au vrut. Mulţimea a aruncat cu sticle de plastic, pantofi şi umbrele [...]
În jurul orelor 6.20 p.m., poliţiştii au anunţat că mitingul a fost anulat şi le-au cerut manifestanţilor să se disperseze. Poliţiştii au folosit megafoane pentru a declara: «Dragi cetăţeni, vă rugăm foarte serios să nu tulburaţi ordinea publică! În caz contrar, potrivit legii, vom fi nevoiţi să recurgem la forţă! Vă rugăm să plecaţi de aici şi să nu vă opriţi. Mergeţi la metrou». Deşi poliţiştii au folosit un megafon, anunţul nu s-a auzit suficient de puternic pentru a ajunge la majoritatea mulţimii. Probabil că doar persoanele aflate cel mai aproape de megafoane au putut auzi apelul la dispersare.
Au existat confuzii în privinţa cererilor poliţiei, deoarece, în acelaşi timp [...] colonelul Birukov, Directorul Serviciului Mass-media din cadrul Departamentului privind Afacerile Interne din Moscova, a spus unui grup de apărători ai drepturilor omului (inclusiv Vladimir Lukin, Dmitri Oreşkin, Victor Davîdov şi Nikolai Svanidze) că demonstranţii puteau înainta spre Piaţa Bolotnaia pentru a participa la miting.
[...]
Până la 6.30 p.m., mulţimea de la intersecţia dintre podul Malîi Kamenîi şi chei a fost împărţită în două. Cei aflaţi pe podul Malîi Kamenîi au fost împinşi în direcţia străzii Bolşaia Polianka, în timp ce persoanele aflate pe chei au fost izolate de podurile Bolşoi şi Malîi Kamenîi.
În jurul orelor 6.54 p.m., cordonul de poliţişti care acţiona ca o barieră de-a lungul cheiului de lângă podul Lujkov, s-a retras, iar demonstranţii au putut să se deplaseze liber de-a lungul cheiului Bolotnaia. Aproximativ 15 minute mai târziu, în jur de 200 de ofiţeri de poliţie dotaţi cu echipament de protecţie, care formaseră cordonul de la podul Lujkov, au început să împingă protestatarii în direcţia Bulevardului Lavruşinski, care se întinde de la Piaţa Bolotnaia până la staţia de metrou Tretiakovskaia. În acelaşi timp, poliţiştii au început să împingă oamenii înapoi de-a lungul cheiului Bolotnaia, de la Podul Lujkov către cinematograful Udarnik. Cei care au rămas pe chei şi-au unit braţele în semn de rezistenţă pasivă. Poliţiştii au împins înainte, au separat mulţimea şi au început să reţină demonstranţi.
În jurul orelor 7.47 p.m., autorităţile au creat un culoar pentru a le permite demonstranţilor să părăsească zona Bolotnaia.
[...]
La 7.53 p.m., un grup de ofiţeri OMON au apărut din spatele tufelor aflate în grădinile Bolotnaia şi i-au despărţit pe demonstranţii care rămăseseră în piaţă. Persoanele aflate de o partea au putut să înainteze către podul Malîi Kamennîi, în vreme ce persoanele aflate de cealaltă parte au rămas complet blocate între rândurile de poliţişti.
La 8.08 p.m., ultimele grupuri de oameni au părăsit încet cheiul, de-a lungul culoarului format de poliţişti. Poliţiştii au început să îndepărteze şi oamenii de pe cheiul Kadashevskaya, de cealaltă parte a Canalului Obvondoi. Unii au fost reţinuţi, în timp ce alţii au fost împinşi de-a lungul Străzii Bolşaia Polianka, în direcţia Bulevardului Lavruşinski.
Între 9 şi 10 p.m., în jur de 2 000 de demonstranţi au înaintat de-a lungul străzii Bolşaia Ordinka, scandând sloganuri [...] şi ofiţerii OMON au început să reţină oameni şi să disperseze activ coloana.”
52. La 20 martie 2013, Biroul Zamoskvoreţki al Comisiei de anchetă a respins zece plângeri individuale şi două cereri oficiale de anchetare cu privire la acest aspect, una formulată de domnul Ponomarev, deputat al Dumei de Stat, şi cealaltă de domnul A. Babuşkin, Preşedintele Comitetului Public de Supraveghere din Moscova. Plângerile şi cererile de anchetare priveau pretinsele fapte nelegale săvârşite de poliţiştii care au dispersat mitingul din 6 mai 2012, inclusiv folosirea excesivă a forţei şi arestări arbitrare. Comisia de anchetă a interogat una din cele zece persoane care au depus plângere şi patru ofiţeri de poliţie care au format cordonul din jurul Pieţei Bolotnaia, inclusiv comandanţi de escadron şi de regiment. Aceştia au declarat în special că au acţionat la ordinele primite de a menţine siguranţa publică şi de a-i identifica şi aresta pe cei mai activi instigatori la acte de dezordine; au fost arestate numai persoanele care nu au respectat cererile poliţiei şi s-a recurs la forţă doar atunci când a fost necesar. Ofiţerii de poliţie au declarat că, atunci când a fost necesară intervenţia poliţiei, au fost folosite manevre de luptă şi bastoane, dar nu s-a recurs la gaze lacrimogene sau alte mijloace excepţionale de imobilizare. Comandantul de escadron S. a explicat că a fost repartizat în sectorul adiacent scenei şi că nu au existat incidente sau acte de dezordine în acel sector; nu a fost arestată nicio persoană. În decizie erau enumerate alte treisprezece anchete interne realizate în urma depunerii unor plângeri individuale şi a unor rapoarte medicale; în 6 cauze s-a constatat că acuzaţiile de abuz nu erau întemeiate şi în 7 cauze s-a constatat că poliţiştii au avut un comportament legal. În ceea ce priveşte fondul capetelor de cerere formulate în speţă, Comisia de anchetă a constatat următoarele:
„[...] după ce au traversat podul Malîi Kamenîi, liderii coloanei s-au oprit. Mulţi participanţi la marş au trecut pe lângă organizatori şi au înaintat spre Piaţa Bolotnaia, către scenă [...] Când participanţii la marş au umplut aproape în întregime cheiul Bolotnaia, limitaţi de cordonul de poliţişti, pe de o parte, şi de scenă, pe cealaltă parte, organizatorii se aflau încă în zona dintre podul Malîi Kamenîi, Piaţa Bolotnaia, [parc] şi cinematograful Udarnik [...]
În acest moment, organizatorii le-au cerut ofiţerilor de poliţie să îi lase să treacă pentru a ajunge la Kremlin. Poliţiştii le-au spus că nu vor permite nimănui accesul în direcţia Kremlinului, deoarece desfăşurarea evenimentului a fost autorizată pentru Piaţa Bolotnaia, unde fusese instalată scena în acest scop şi li s-a spus să înainteze. Apoi, organizatorii au decis să solicite iniţierea unui protest de tip sit-in şi le-a cerut celor prezenţi să nu respecte ordinele legale ale poliţiştilor. În continuare, participanţii la miting s-au adunat vizavi de cinematograful Udarnik, unde, după o vreme, au încercat să rupă cordonul, fapt pe care [poliţiştii] nu au reuşit să îl împiedice. În consecinţă, poliţiştii au început să îi aresteze pe cei mai activi dintre participanţii la ruperea cordonului; aceştia au fost urcaţi într-o dubă a poliţiei şi apoi duşi la secţii de poliţie din Moscova. După ce a fost localizată confruntarea, ofiţerii de poliţie a dispersat într-o oarecare măsură mulţimea, având în vedere că îi reţinuseră pe cei mai activi făptaşi. Încă de la începutul protestului sit-in, poliţiştii le-au cerut participanţilor, prin intermediul megafoanelor, să înainteze spre locul scenei, să nu dea curs provocărilor şi să nu săvârşească fapte ilegale, dar aceste cereri nu au avut niciun efect şi, prin urmare [era clar că] ruperea cordonului fusese organizată Pentru a suprima protestul, ofiţerii de poliţie au acţionat în mod coordonat şi concertat. Aceştia nu au recurs la forţă sau la măsuri speciale de imobilizare. Cu toate acestea, munca ofiţerilor însărcinaţi cu reţinerea autorilor infracţiunilor a implicat într-adevăr folosirea forţei şi aplicarea unor metode speciale de imobilizare, în măsura în care acest lucru a fost necesar, împotriva persoanelor care au opus rezistenţă.
Mai târziu, în zona în care podul Malîi Kamenîi se intersectează cu [parcul] au avut loc unele confruntări localizate [...] şi s-a recurs la forţă şi mijloace speciale de imobilizare. Toate persoanele reţinute în Piaţa Bolotnaia au fost duse la secţii de poliţie [...] Rapoarte privind săvârşirea de infracţiuni administrative au fost trimise ulterior la judecătorii de pace în vederea examinării fondului.
[...]
În conformitate cu articolul 42 din Codul penal, faptele unui funcţionar public, legate de exercitarea atribuţiilor sale oficiale, care au adus atingere unor interese protejate de lege, nu pot fi considerate infracţiuni dacă au fost săvârşite în temeiul unui ordin sau al unor instrucţiuni cu caracter obligatoriu.
[...]
După ce organizatorii au decis să solicite iniţierea protestului de tip sit-in [...] [aceştia] au provocat tulburarea în masă a ordinii publice, în cursul căreia participanţii au aruncat în poliţişti cu obiecte, cauzându-le astfel leziuni unora dintre ei. Din cauza acestei evoluţii a evenimentelor, ofiţerii de poliţie i-au reţinut pe cei care au participat la tulburarea în masă a ordinii publice, recurgând în mod justificat la forţă şi utilizând mijloace speciale de imobilizare a celor care au opus rezistenţă.
[...]
Având în vedere cele de mai sus, cererea de începere a urmăririi penale împotriva ofiţerilor de poliţie [...] este respinsă pentru lipsa unui corpus delicti.”
53. La 24 mai 2013, prima cauză penală împotriva a doisprezece persoane suspectate de participare la infracţiunea de tulburare în masă a ordinii publice a fost transferată Tribunalului Districtual Zamoskvoreţki din Moscova în vederea stabilirii acuzaţiilor în materie penală (prima cauză „Bolotnaia”).
54. La 2 decembrie 2012, domnul Navalnîi a depus mărturie în calitate de martor în prima cauză Bolotnaia. Acesta a declarat în special următoarele:
„Atât organizatorii politici, cât şi organizatorii oficiali, toţi aveam o idee clară [...] şi Primăria Moscovei a confirmat că marşul va fi la fel ca şi acela care a avut loc la 4 februarie 2012. Piaţa Bolotnaia este un loc tradiţional pentru organizarea diferitelor evenimente ale opoziţiei. Toţi aveam o înţelegere clară cu privire la traseul marşului, locul de amplasare a scenei şi planul de organizare. În acel moment, am venit acolo pentru un eveniment mai degrabă tradiţional, obişnuit, al cărui scenariu era binecunoscut tuturor [...] cu două zile înainte, hărţi care indică locul în care urmau să se adune oamenii şi direcţia marşului au fost publicate pe site-ul oficial RiaNovosti, unde sunt afişate în continuare. Harta a fost publicată pe site-ul [poliţiei] «Petrovka, 38» şi este afişată în continuare acolo. Nu doar organizatorii, ci şi participanţii ştiau unde merg [...] Când ne-am apropiat de locul mitingului [...] am observat că harta care indica locul în care urmau să se adune oamenii în piaţă suferise modificări considerabile. Era fundamental diferită de harta din 4 februarie [2012] şi, mai ales, diferită de documentul convenit împreună cu Primăria Moscovei, care fusese publicat pe site[-urile] RiaNovosti şi «Petrovka, 38» [...] [conform căruia] oamenii urmau să se adune pe cheiul Bolotnaia, precum şi în parcul din Piaţa Bolotnaia. Cu toate acestea, când am ajuns, am văzut că accesul în parcul din Piaţa Bolotnaia, care constituia aproximativ 80% din piaţă, era blocat, fiind înconjurat de un cordon de poliţie [...] având în vedere că [acest cordon] nu era prevăzut în [hartă], coloana s-a oprit. Organizatorii evenimentului şi oamenii care au venit au aşteptat pur şi simplu ca această problemă să fie rezolvată, poliţiştii să elimine cordonul care nu ar fi trebuit să existe, şefii de poliţie să ofere răspunsuri cu privire la schimbările intervenite şi motivul pentru care mitingul autorizat nu se desfăşura în conformitate cu scenariul care fusese aprobat [...] Am mai [organizat evenimente] [...] Cineva a luat harta şi a schimbat locaţia desfăşurării mitingului. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, practic, niciodată înainte [...] pentru a arăta vizual că nu plecăm nicăieri, ne-am aşezat pe jos [...] prima linie a cordonului [de poliţişti] era alcătuită din recruţi de 20 de ani şi, având în vedere presiunea exercitată de o mie de oameni asupra cordonului, acesta s-a rupt. Nu avea cum să nu se rupă. Ca urmare a acestui lucru, situaţia a scăpat de sub control, în timp ce mai mulţi poliţişti se plimbau şi încercau să spună ceva prin intermediul megafoanelor, dar era imposibil să îţi dai seama despre ce anume era vorba. Unii activişti care au trecut prin zonă au vorbit tot prin megafoane, dar era imposibil de înţeles ce spuneau. Nicio autoritate nu era prezentă la faţa locului. Şi era imposibil de înţeles cine ordonase asta. Aşadar, toate aceste lucruri au determinat ruperea cordonului de poliţişti. Oamenii au început să se răspândească peste tot în zonă [...] Apoi, eu am încercat să urc pe scenă, să încerc să explic adunării ce se întâmpla, folosind amplificatoarele. Nu ştiam că poliţia deconectase deja amplificatoarele.
[întrebare adresată martorului] A încercat cineva să negocieze cu participanţii la protestul de tip sit-in?
- S-au făcut încercări pe cât posibil în aceste circumstanţe [...] toată lumea s-a oprit pentru că toţi vroiau să înţeleagă unde erau reprezentanţii primăriei, unde se afla reprezentantul responsabil din partea Departamentului Afacerilor Interne. Tuturor ofiţerilor [superiori] de poliţie li s-au adresat întrebări, dar aceştia au ridicat pur şi simplu din umeri. Nimeni nu putea să înţeleagă ce se întâmplă. Deputaţi ai Dumei de Stat prezenţi la faţa locului au încercat să acţioneze ca negociatori, dar [...] au spus că nu vroia nimeni să vină să discute cu noi. În depărtare, vedeam nişte ofiţeri de poliţie care păreau să fie şefi [...] dar era imposibil de ajuns la ei ... era imposibil de ajuns la comandanţii [poliţiştilor]. Nimeni nu a vrut să vină la noi. Nimeni nu a putut negocia, în ciuda faptului că toată lumea dorea acest lucru.
[...] când eram în centrul de detenţie, am depus o cerere privind împiedicarea desfăşurării unui eveniment public paşnic. Am depus cererea la Departamentul Afacerilor Interne din Moscova. Am expus argumentele [pentru care] consideram că existau numeroase dovezi care arătau că oficialităţile din cadrul Departamentului Afacerilor Interne din Moscova au provocat în mod deliberat mulţimea să între în panică, astfel încât [acestea] să poată face ulterior acuzaţii privind tulburarea în masă a ordinii publice.”
55. În aceeaşi zi, domnul Davidis a depus mărturie în calitate de martor în prima cauză Bolotnaia. Acesta a declarat în special următoarele:
„De această dată, negocierile cu [primăria] au fost foarte dificile [...] Am organizat mare parte din evenimentele din 25 decembrie 2011. Am putut mereu să respectăm termenele, să ajungem la un compromis, [dar nu şi de data asta]. ... [Abia] la 4 [mai 2012] am primit acordul scris. La aceeaşi dată, a avut loc întâlnirea de lucru. De regulă, totul se stabileşte cel târziu cu cinci zile înainte de eveniment. De această dată, practic a existat o notificare cu 24 de ore înainte. Nici măcar nu am putut să aducem în piaţă vehiculele în care se afla echipamentul pentru pregătirea scenei înainte de ora 1 p.m. [din 6 mai 2012]. Am fost supuşi unor condiţii foarte dure [...] a trebuit să montăm scena în trei ore [...] La [întâlnirea de lucru] s-au discutat aspectele tehnice, dar pentru evenimentele anterioare s-a organizat, în practică, o recunoaştere la faţa locului: reprezentanţii organizatorilor [împreună cu] reprezentanţii poliţiei [...] au făcut vizite la faţa locului, au parcurs traseul şi au stabilit unde urmau să fie amplasate barierele, scena şi toaletele, astfel încât să nu existe nicio ambiguitate în înţelegerea evenimentului. De această dată, deoarece [întâlnirea de lucru] s-a desfăşurat pe 4 [mai 2012] şi evenimentul a avut loc pe 6 [mai 2012], în cadrul întâlnirii de lucru a fost deja evident că nu va fi timp pentru efectuarea unei recunoaşteri la faţa locului; prin urmare, la propunerea domnului Deinicenko, s-a afirmat că evenimentul va fi organizat urmând exemplul adunării care avusese loc pe 4 februarie [2012]. Apoi, urma să aibă loc şi un marş, care pleca din Piaţa Kalujskaia, apoi un miting în Piaţa Bolotnaia. Singurul lucru care s-a subliniat a fost că, de această dată, scena se va afla puţin mai aproape de parcul din Piaţa Bolotnaia, la intersecţia cu piaţa, deoarece iniţial se declarase un număr de 5 000 de participanţi la eveniment. Am avut sentimentul că oamenii erau dezamăgiţi, descurajaţi într-o oarecare măsură, şi că nu vor veni mulţi. Când ne-am dat seama că vor fi mai mulţi oameni, i-am comunicat acest lucru domnului Oleinik [prim-adjunct al Directorului Departamentului pentru Securitate Regională], dar ne-a spus că acest lucru era inacceptabil. Dar era clar că nu puteam face nimic în această privinţă. Am avertizat că vor fi semnificativ mai mulţi participanţi [...] Când l-am sunat pe domnul Deinicenko în ziua următoare, [ne-]a spus că a dispus întocmirea unei hărţi de către Departamentul Afacerilor Interne şi că domnul Udalţov putea să vină în cursul zilei pentru a o vedea şi a lămuri orice probleme. În cursul zilei, acesta a amânat de mai multe ori întâlnirea şi apoi nu a mai răspuns la telefon. Prin urmare, nu a fost posibil să vedem şi să discutăm problemele legate de hartă.
[întrebare adresată martorului] Blocarea accesului în parc s-a discutat la întâlnirea de lucru sau ulterior?
- Nu, sigur că nu. Evenimentul din 4 februarie [2012] a fost organizat astfel încât mitingul să aibă loc în Piaţa Bolotnaia. Piaţa Bolotnaia este o zonă care include parcul şi cheiul Bolotnaia. S-a presupus că oamenii urmau să [...] se îndrepte spre parc [, aşa cum s-a întâmplat înainte]. S-a afirmat că totul, mai puţin poziţia scenei, care urma să fie mutată cu 20 metri în faţă, va fi la fel ca şi [ultima] dată; acest lucru s-a menţionat în mod expres. Ne-am ghidat după aceste afirmaţii.
[întrebare adresată martorului] Cu cine s-a discutat faptul că poziţionarea forţelor de securitate va fi aceeaşi, [ne puteţi da] numele?
- Acest lucru s-a menţionat la marea întâlnire de lucru care a avut loc la biroul domnului Oleinik şi în prezenţa acestuia. Dându-ne seama că nu era timp pentru o recunoaştere la faţa locului, domnul Deinicenko a sugerat că va fi ca şi ultima dată, având în vedere că am parcurs deja traseul respectiv.
[...]
... Nadejda Mitiuşkina m-a sunat de mai multe ori şi s-a plâns că aveau probleme cu transportul echipamentului [...] că nu puteau găsi niciun responsabil. De regulă, reprezentantul poliţiei este responsabil pentru eveniment, separat pentru marş şi pentru miting. Când traversam zona alocată marşului, chiar înainte de trecerea prin detectoarele de metale, colonelul Makonin, care este însărcinat în mod tradiţional cu organizarea marşului, m-a sunat şi ne-am întâlnit. Am semnat un angajament scris potrivit căruia nu vom încălca legea [...] I-am spus că [doi membri ai echipei] fuseseră arestaţi [în zona scenei] [...] a promis că îi va elibera [...]
[întrebare adresată martorului] Ce a spus mai exact colonelul Makonin? Zonele alocate desfăşurării marşului şi mitingului au fost stabilite în faţa camerei?
- Nu, nu am discutat acest aspect [...]
... La intersecţia [de la podul Malîi Kamenîi] procesiunea s-a blocat [...] unii oameni s-au aşezat pe jos [...] cei care s-au aşezat au cerut, în mod justificat, extinderea spaţiului. Nu am putut să pătrund prin mulţime să ajung acolo. Am aflat că ambii [deputaţi ai Dumei de Stat] purtau negocieri; am crezut că, în urma acestor negocieri, probabil că situaţia se va rezolva [...] la un moment dat, doamna Mitiuşkina m-a sunat şi mi-a spus că poliţiştii solicitau încheierea evenimentului. Am explicat că [...] dacă [poliţia] considera că existaseră încălcări, era necesar să ne ofere timp să remediem aceste deficienţe, nu puteau să pună capăt evenimentului imediat. L-am sunat pe domnul Udalţov [...] şi i-am spus că venim, că nu era necesar să se încheie nimic. De fapt, când am ajuns la intersecţie, protestul de tip sit-in se încheiase deja. Organizatorii care participaseră la protestul de tip sit-in şi [alţi] oameni au încercat să se apropie de scenă [...]
[...]
Site-ul oficial al [Departamentului] Afacerilor Interne din Moscova a publicat harta pe care se indica, astfel cum s-a convenit [şi] la fel ca în cazul evenimentului din 4 februarie 2012 [că] linia de despărţire a [locului mitingului] fusese stabilită la capătul cel mai îndepărtat al parcului şi nu la cel mai apropiat [...] toate înţelegerile au fost încălcate.
[Întrebare adresată martorului] În cursul întâlnirii de lucru din 4 [mai 2012] sau la începutul [marşului], Departamentul Afacerilor Interne v-a avertizat cu privire la pregătirea vreunor provocări, încălcarea ordinii publice, locul de instalare a taberei?
- Nu, nu au existat astfel de discuţii cu poliţia.
[...]
[Întrebare adresată martorului] Dacă cineva are o legitimaţie, acest lucru o ajută, în principiu, să discute cu poliţiştii?
- Nu, nu are nicio importanţă. L-am sunat personal pe domnul Deinicenko şi i-am cerut să ia măsuri. Nu a existat nicio comunicare cu poliţia. Ofiţerii de poliţie nu au răspuns la apeluri telefonice. [Eu] nu am reuşit să contactez pe nimeni responsabil pentru poliţişti.
[...]
[Întrebare adresată martorului] Conform regulilor, când [...] ar trebui programate întâlniri de coordonare ... din partea organizatorilor şi [din partea] Primăriei?
- Legea nu prevede în mod expres [când] [...] nu am primit niciun document de la [Guvernul de la Moscova] sau de la Departamentul Afacerilor Interne. Nu am primit informaţii legate de persoana responsabilă.
[Întrebare adresată martorului] Asta înseamnă că, la început şi pe parcursul evenimentului, nu aţi ştiut numele celor responsabili?
- Cu excepţia ofiţerului însărcinat cu coordonarea marşului, colonelul Makonin.
...
[Întrebare adresată martorului] Când a survenit situaţia de urgenţă, pe cine aţi încercat să sunaţi de la comandamentul Departamentului Afacerilor Interne [...]?
- În acel moment deja nu mai încercam să sun pe nimeni. Auzisem că [cei doi deputaţi ai Dumei de Stat] purtau negocieri. L-am sunat pe domnul Udalţov să îi spun că se încerca încheierea mitingului, dar el mi-a spus că se îndreptau deja spre scenă, că încetaseră protestul sit-in.
[...]
[Întrebare adresată martorului] De ce a anunţat poliţiştii că evenimentul a fost interzis?
- Nu îmi pot explica de ce a fost luată o astfel de decizie. Ei au fost cei care au împiedicat desfăşurarea evenimentului şi ei singuri i-au pus capăt [...]
[...]
[Întrebare adresată martorului] Protestul sit-in a fost motivul pentru care [a fost] încheiat [evenimentul]?
- Din câte am înţeles de la doamna Mitiuşkina, da.
[Întrebare adresată martorului] Cum şi-au comunicat solicitările poliţiştii? Prin megafoane?
- Nu aş spune că a fost un fel de [anunţ] pe scară largă. Solicitările au fost făcute mai degrabă prin forţă fizică. Dar unele cereri au fost comunicate prin megafoane, nu existau alte mijloace.”
56. La 5 decembrie 2012, domnul Nemţov a depus mărturie în calitate de martor în prima cauză Bolotnaia. Acesta a declarat în special următoarele:
„[...] Nu am fost organizator al evenimentului, dar am fost bine informat cu privire la modul în care a fost autorizat. Departamentul Afacerilor Interne din Moscova a publicat pe site-ul acestuia o hartă care indica locaţia unde urma să fie cordonul de poliţişti şi punctele de acces. Harta era pe domeniul public şi se putea observa că accesul la parcul din Piaţa Bolotnaia ar fi trebuit să fie deschis. Dar s-a dovedit că accesul la parc era blocat. În plus, am anunţat deschis pe internet că va fi exact acelaşi traseu ca şi în cazul evenimentului din 4 februarie 2012 şi mass-media a relatat acest lucru [...] La 4 februarie 2012 a avut loc un eveniment autorizat [...] toată Piaţa [Bolotnaia] a fost deschisă şi nu au existat cordoane pe podul Bolşoi Kamenîi. Am intrat cu uşurinţă în piaţă, nu au existat încăierări [...] eram siguri că şi pe 6 mai 2012 va fi exact acelaşi cadru [...] dar poliţia ne-a păcălit, a blocat Piaţa Bolotnaia, lăsând un culoar foarte îngust pentru demonstranţi. Am înţeles că va fi greu să trecem prin acest spaţiu îngust. Ne-am oprit şi, pentru a le arăta poliţiştilor că nu aveam de gând să luăm cu asalt Kremlinul şi podul [Bolşoi] Kamenîi, ne-am aşezat pe jos [...] Domnul Gudkov, [deputatul Dumei de Stat], [...] a propus să fie intermediar în negocierile dintre protestatari şi poliţişti [...] am aşteptat, totul s-a desfăşurat paşnic [...] acesta a încercat de mai multe ori să negocieze, dar fără niciun rezultat. A devenit clar că [...] mulţimea era pe punctul de a intra în panică. Ne-am ridicat. Şi a izbucnit o încăierare îngrozitoare [...] Mă îndreptam [spre scenă] [...] când am ajuns acolo, am fost martorul unei scene ciudate pentru un eveniment autorizat. Toate microfoanele fuseseră închise, domnul Navalnîi şi domnul Udalţov fuseseră arestaţi chiar înaintea mea. Poliţia nu acţionează niciodată aşa la evenimente autorizate. Am luat un megafon şi m-am adresat oamenilor. Nu am vorbit mult. În câteva minute, poliţia m-a reţinut [...]
[Întrebare adresată martorului] De ce, aşa cum spuneţi, poliţiştii au fost deosebit de agresivi?
- Demonstraţia a avut loc chiar cu o zi înainte de învestirea în funcţie a domnului Putin. Normal că poliţia a primit ordine foarte stricte. Normal că au fost paranoici în legătură cu protestul «Maidan»: Faptul că poliţia a încălcat înţelegerea în mod perfid şi au închis piaţa demonstrează că a fost vorba despre directive politice. M-a surprins în special domnul Gorbenko, viceprimarul, cu care negocia domnul Gudkov. Este o persoană rezonabilă, dar acum era ca un zombi, nu a vrut să negocieze cu domnul Gudkov. Mi s-a părut ciudat acest lucru [...] nu a vrut să discute omeneşte. [...]
[Întrebare adresată martorului] Aţi ştiut de intenţia de a instala corturi sau despre ruperea cordonului?
- Nu, atunci nu ştiam asta.
[...]
Am cerut doar ca [autorităţile] să pună în aplicare ce se convenise cu [organizatorii].”
57. La 18 decembrie 2012, doamna Mirza, Şeful Secretariatului Ombudsmanului, a depus mărturie în calitate de martor în prima cauză Bolotnaia. Aceasta a declarat în special următoarele:
„[...][La 6 mai 2012] am fost prezentă în calitate de observator [...] spre deosebire de evenimentele obişnuite care au avut loc în Piaţa Bolotnaia, [de această dată] accesul la parc a fost blocat de un cordon [...] când am trecut de detectoarele de metale [...] Domnul Biriukov m-a sunat şi mi-a cerut să ne întoarcem urgent [...] la podul Malîi Kamenîi [...] [protestatarii] se aşezaseră pe jos [...] [Ombudsmanul] a încercat să convingă aceşti oameni să se ridice, să plece şi să participe la miting [...] În acest moment, [al doilea] cordon de poliţişti pentru restabilirea ordinii publice, care se formase între podul Bolşoi Kamenîi şi podul Malîi Kamenîi, părea că se apropie de mulţime şi astfel presiunea a crescut de ambele părţi [...] Am încercat să părăsesc zona congestionată [...] am arătat legitimaţia mea de observator [...], dar poliţiştii pentru restabilirea ordinii publice nu mă ascultau, râzând uşor şi continuând să împingă; nu a existat nicio reacţie din partea lor. Acest lucru m-a surprins într-o oarecare măsură, pentru că ne aflam acolo la cererea Departamentului Afacerilor Interne din Moscova.
[...]
De obicei, nu exista o astfel de apărare pe mai multe nivele. Podul Bolşoi Kamenîi a fost blocat de parcă avea loc un război, depăşind cu mult cerinţele, în opinia noastră [...] în rândul protestatarilor am văzut mai mulţi oameni cu măşti şi am raportat acest lucru poliţiştilor, [deoarece] era ciudat. Şi starea de spirit a Departamentului Afacerilor Interne era ciudată, la fel ca şi starea poliţiştilor pentru restabilirea ordinii publice. Un şef de poliţie de la Departamentul Afacerilor Interne din Moscova, domnul Biriukov, mi-a spus, de exemplu, că nu putea face nimic, că nu el era responsabil cu supravegherea poliţiştilor pentru restabilirea ordinii publice şi că aceştia se aflau în subordinea poliţiei [federale], alt lucru care ni s-a părut ciudat. Am vorbit cu viceprimarul şi am văzut cât de supărat era şi însăşi prezenţa acestuia acolo era, de asemenea, [o rară ocazie].
[...]
Astfel cum am aflat mai târziu de la domnul Biriukov de la Departamentul Afacerilor Interne, [protestatarii se aşezaseră pe jos] pentru că trecerea fusese limitată. Într-adevăr trecerea fusese restrânsă, pot să confirm acest lucru; spaţiul de trecere era mult mai îngust decât de obicei şi erau detectoare de metale care nu ar fi trebuit să fie acolo.
[...]
Domnul Biriukov era însărcinat în numele Departamentului Afacerilor Interne din Moscova – acest lucru este absolut sigur, pentru că el este cel care se ocupă mereu de astfel de evenimente. Numele, funcţia şi numărul de telefon ale acestuia erau scrise pe legitimaţiile noastre, astfel încât acesta putea fi contactat dacă apăreau probleme sau neclarităţi. În ceea ce îl priveşte pe [reprezentantul primăriei], [nu sunt sigură].
[Întrebare adresată martorului] Aţi dat explicaţii cu privire la cordon. De ce nu a fost posibilă, de exemplu, mutarea acestuia [înapoi], pentru a împiedica izbucnirea unei încăierări?
- Domnul Biriukov este o persoană foarte constructivă şi îşi cunoaşte munca, dar nu a putut să îmi explice de ce nu a putut să îi influenţeze pe poliţiştii însărcinaţi cu restabilirea ordinii publice.
[...] [Şi viceprimarul] mi-a spus că nu poate face nimic, mi s-a spus acest lucru personal. În acest moment a avut loc ruperea cordonului. [Ombudsmanul] şi echipa noastră, împreună cu alte câteva persoane, au ieşit afară prin [culoar] [...]
[Întrebare adresată martorului] Aţi primit vreo informaţie în timp ce vă aflaţi lângă cordon? Poate aţi auzit de la ofiţerii de poliţie despre închiderea oficială a evenimentului public?
- Nu.
[...] După ce se rupsese deja cordonul şi au început arestările, aceştia ne-au comunicat [ulterior] printr-un megafon să ne dispersăm, că mitingul se terminase, am auzit aceste lucruri.”
58. La 23 decembrie 2013, domnul N. Svanidze, membru al Camerei Civice a Federaţiei Ruse, a depus mărturie în calitate de martor în prima cauză Bolotnaia. Acesta a declarat în special următoarele:
„[...] [la 6 mai 2012] am fost prezent în calitate de observator [...] [când] toată lumea s-a îndreptat spre culoarul îngust de pe chei [...] s-a creat un blocaj. Mai multe zeci de persoane s-au aşezat pe jos şi cordonul a înaintat spre ei [...] Am întrebat «De ce nu vor să deschidă calea de acces»?, dar Victor Alexandrovici [Biriukov] îşi întorcea capul şi nu răspundea atunci când cineva îi spunea că trebuie să fie deschisă calea de acces. Mi-am dat seama că nu avea rost să vorbesc cu el, nu el deţinea comanda.
[...]
[Întrebare adresată martorului] A încercat [Ombudsmanul] sau altcineva să negocieze lărgirea zonei de trecere?
- Nu am putut să facem nimic. Noi am cerut acest lucru, [doamna Mirza] l-a cerut şi cred că şi [Ombudsmanul], dar nu s-a făcut nimic. Nu s-a lărgit zona de trecere.
[...]
[Întrebare adresată martorului] A existat vreun apel să vă îndreptaţi înspre Kremlin?
- Nu.
[...]
[Întrebare adresată martorului] În cursul prezenţei dumneavoastră la eveniment aţi ştiut pe ce teritoriu fusese autorizată desfăşurarea mitingului?
- Da, eram convins că [era vorba despre] Piaţa Bolotnaia şi parcul din Piaţa Bolotnaia.”
59. În aceeaşi zi, domnul Vasiliev, membrul personalului Biroului Ombudsmanului, a depus mărturie în calitate de martor în prima cauză Bolotnaia. Acesta a declarat în special următoarele:
„[...] [la 6 mai 2012] am fost prezent în calitate de observator [...] în acea zi ne-am adunat la centrul de presă al Departamentului Afacerilor Interne, ni s-au dat hărţi, instrucţiuni cum să ne comportăm, lista observatorilor publici [...]
[...] Ombudsmanul a întrebat [protestatarii care stăteau pe jos] de ce nu merg la locul de desfăşurare a mitingului. Nu am auzit răspunsul, aceştia s-au ridicat şi au plecat; ulterior, a survenit un blocaj [...] [Ombudsmanul] a început să îl caute pe ofiţerul responsabil pentru cordon. Acolo era [şeful de poliţie responsabil cu relaţia cu presa], domnul Buriukov; [Ombudsmanul] i-a spus: «haideţi să mutăm cordonul înapoi pentru ca oamenii să poată trece», [dar] domnul Biriukov i-a spus că acest lucru nu ţinea de competenţa lui. [Ombudsmanul] a întrebat de competenţa cui ţine şi el a răspuns «Nu ştiu». În acel moment, poliţiştii au început să despartă mulţimea [...]”
60. La 21 februarie 2014, Tribunalul Districtual Zamoskvoreţki din Moscova a pronunţat o hotărâre în prima cauză Bolotnaia. Acesta a găsit opt persoane vinovate de participare la tulburarea în masă a ordinii publice şi de săvârşirea unor acte de violenţă împotriva ofiţerilor de poliţie în cursul adunării publice din 6 mai 2012. Acestea au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între doi ani şi jumătate şi patru ani; una din ele a fost liberată condiţionat. Trei coinculpaţi fuseseră graţiaţi anterior în temeiul Legii privind amnistia şi, în cazul celei de-a patra persoane, cauza a făcut disjunsă de acţiunea principală.
61. La 22 mai 2014, biroul Zamoskvoreţki al Comisiei de anchetă a respins cinci plângeri formulate de persoane care au pretins că suferiseră vătămări la 6 mai 2012 prin folosirea excesivă a forţei de către poliţie. Iniţial, plângerile au făcut parte din dosarul de urmărire penală privind infracţiunea de tulburare în masă a ordinii publice, dar, ulterior, au fost disjunse de acesta. În cursul cercetărilor referitoare la tulburarea în masă a ordinii publice, au fost organizate confruntări între cei care au depus plângeri (în calitate de acuzaţi în cauza penală) şi ofiţerii de poliţie acuzaţi de violenţă (în calitate de victime în cauza penală). Partea relevantă a hotărârii se citeşte astfel:
„Suprimând încercările de rupere a cordonului de poliţie, ofiţerii de poliţie au acţionat în mod coordonat şi concertat, fără să recurgă la forţa fizică sau mijloace speciale de imobilizare; cu toate acestea, munca ofiţerilor acuzaţi de arestarea a implicat într-adevăr folosirea forţei fizice şi a unor mijloace speciale de imobilizare, în măsura în care a fost necesar [să fie imobilizaţi] cei care au opus rezistenţă.
După ce mulţimea de protestatari s-a calmat şi numărul lor a scăzut puţin, ofiţerii de poliţie au început să strângă cordonul [şi] astfel au încurajat cetăţenii să înainteze spre scenă. În acelaşi timp, mulţi participanţi la miting, care nu doreau să meargă acolo, au început să se întoarcă, îndreptându-se către Strada Bolşaia Iakimanka din Moscova. Aceştia au fost însoţiţi de poliţişti.
Mai târziu, în zona în care podul Malîi Kamenîi se intersectează cu parcul [din Piaţa Bolotnaia] au avut loc unele confruntări între provocatori, persoanele care solicitau săvârşirea de acte de ostilitate şi persoanele care le-au săvârşit. În timpul arestării persoanelor în cauză, poliţiştii au recurs la forţă din cauza faptului că aceştia au opus rezistenţă şi, în unele cazuri, au fost folosite şi mijloace speciale de imobilizare, pentru reţinerea celor mai activi instigatori.
[...]
Din cauza acestei evoluţii a evenimentelor, ofiţerii de poliţie au folosit în mod justificat forţa fizică pentru arestarea participanţilor la tulburarea în masă a ordinii publice şi au utilizat, de asemenea, mijloace speciale de imobilizare în privinţa unora dintre cei care au încercat să opună rezistenţă.”
62. La 20 iunie 2014, Tribunalul din Moscova a confirmat hotărârea din 21 februarie 2014, prin care au fost uşor reduse pedepsele privative de libertate impuse celor doi pârâţi.
63. La 24 iulie 2014, Tribunalul din Moscova i-a declarat pe domnul Udalţov şi pe domnul Razvozhaiev vinovaţi de organizarea tulburării în masă a ordinii publice din 6 mai 2012. Hotărârea conţinea următoarele constatări:
„Martorul Deinicenko a declarat că, la 4 mai 2012, a participat la o şedinţă de lucru care a avut loc la Departamentul pentru Securitate Regională din Moscova [...] ca urmare a întâlnirii, a fost întocmit un proiect de plan de securitate şi au fost încheiate cu organizatorii toate acordurile necesare în legătură cu ordinea marşului şi a mitingului, deplasarea coloanei, instalarea scenei, accesul la locul de desfăşurare a mitingului, barierele şi momentele de pauză de pe scenă: [organizatorii] au fost de acord cu toate aceste aspecte. Nu s-a pus problema folosirii parcului din Piaţa Bolotnaia deoarece numărul participanţilor era de 5 000, în vreme ce puteau să fie găzduite peste 20 000 de persoane în zona deschisă a pieţei şi pe chei, iar [organizatorii] au ştiut acest lucru dinainte. S-a discutat cu aceştia modul în care putea fi amplasat cordonul, de la podul Malîi Kamenîi până la parcul din Piaţa Bolotnaia, astfel încât organizatorii au ştiut dinainte de existenţa cordonului. Amplasarea cordonului a fost indicată în [planul de securitate]. Acest document era de uz intern şi doar poliţiştii au avut acces la el; locaţia forţelor de poliţie putea fi schimbată de către sediile operaţionale în cazul unei situaţii de urgenţă. Organizatorii nu au insistat asupra efectuării unei vizite la faţa locului; astfel de vizite sunt realizate la iniţiativa organizatorilor, nefiind solicitate în acest caz deoarece aceştia cunoşteau traseul [...] şi locul de desfăşurare a mitingului [...] [Martorul Deinicenko] a ştiut faptul că, la începutul marşului, organizatorii evenimentului, inclusiv domnul Udalţov, au discutat între ei faptul că nu se vor îndrepta spre locul stabilit pentru miting, ci se vor opri şi vor încerca să rupă cordonul, pentru a înainta pe podul Bolşoi Kamenîi.
[...]
Martorul N. Şarapov a declarat că domnul Udalţov cunoştea traseul marşului şi că acesta nu a ridicat nicio problemă cu privire la deschiderea accesului la parcul din Piaţa Bolotnaia. În plus, parcul era o rezervaţia naturală, cu alei înguste [...] parcul fusese deschis anterior [pentru un eveniment public], în mod excepţional, cu o singură ocazie, la 4 februarie 2012, dar atunci era iarnă, ningea şi numărul de participanţi declarat depăşise cu mult 5 000. Nu s-a făcut o astfel de excepţie pentru ziua de 6 mai 2012.
... conform declaraţiei Departamentului pentru securitatea oraşului Moscova, [...] locul desfăşurării mitingului din Piaţa Bolotnaia putea găzdui 26 660 de oameni [...]
[...]
Aceştia au confirmat faptul că, la întâlnirea de lucru din 4 mai 2012, nu a fost prezentată nicio hartă cu traseul adunării sau amplasarea poliţiştilor, că aceste chestiuni nu au fost discutate în mod expres, [...] că organizatorilor evenimentului care au fost prezenţi la întâlnirea de lucru nu li s-a arătat nicio hartă.
[...] tribunalul concluzionează că nicio hartă oficială nu a fost adoptată împreună cu organizatorii şi, în opinia instanţei, [harta publicată] se bazase pe interviul dat ziariştilor de domnul Udalţov [...]
Aşadar, harta prezentată de apărare nu are un caracter oficial, provenienţa acesteia este necunoscută şi, prin urmare, nu este fiabilă şi nu reflectă traseul real al demonstraţiei şi amplasarea forţelor de poliţie.
[...] martorul Makonin [...] a declarat că, la 5 mai 2012, a primit [planul de securitate] [...] Înainte de începerea marşului, acesta s-a întâlnit personal cu organizatorii evenimentului, doamna Mitiuşkina, domnul Udalţov [şi] domnul Davidis, şi, în prezenţa presei şi prin intermediul unei înregistrări video, le-a explicat acestora ordinea desfăşurării mitingului şi a marşului, i-a avertizat împotriva încălcării ordinii publice în cursul evenimentului şi în ceea ce priveşte necesitatea de a-l informa personal cu privire la orice posibilă provocare, apelând numărul de telefon cunoscut de organizatori. Acesta l-a întrebat pe domnul Udalţov despre intenţia de a se îndrepta spre Kremlin şi de a cauza tulburarea ordinii publice, deoarece poliţia primise informaţii despre acest lucru din surse sub acoperire; domnul Udalţov l-a asigurat că nu vor exista încălcări ale ordinii şi că nu aveau intenţia de a merge spre Kremlin [...] Acesta (domnul Makonin) a ajuns în Piaţa Bolotnaia după ce începuse deja tulburarea în masă a ordinii publice [...] După începerea tulburării în masă a ordinii publice, a încercat să îl sune pe domnul Udalţov, dar nu a răspuns. Domnul Udalţov nu l-a sunat [...] Alţi organizatori ai evenimentului nu i-au cerut să mute cordonul. Având în vedere circumstanţele, doamna Mitiuşkina, la solicitarea sa, a anunţat că mitingul se încheiase şi poliţia a deschis căi de ieşire suplimentare, pentru cei care doreau să plece. În plus, poliţiştii au repetat, printr-un megafon, anunţul referitor la încheierea mitingului [...]
[...] Martorul Zdorenko [...] a declarat că [...] în temeiul informaţiilor primite [din surse sub acoperire] referitoare la posibila instalare a unei tabere, acesta a ajuns în Piaţa Bolotnaia la 5 mai 2012, în jur de 9 p.m., şi a organizat o percheziţie a zonei, inclusiv a parcului. Accesul la parc a fost blocat de un cordon de poliţie şi păzit [...] dacă era necesar, în urma deciziei sediilor operaţionale, locul alocat desfăşurării mitingului putea să fie extins considerabil, în ciuda închiderii parcului [din Piaţa Bolotnaia]. Cu toate acestea, nu a fost necesar acest lucru, deoarece nu erau mai mult de 2 500-3 000 de persoane în Piaţa Bolotnaia [...] [alte persoane fiind oprite în zona] podului Malîi Kamenîi.
[...]
Martorul A. Zarkov a declarat că [...] în timp ce era instalată scena, a văzut un necunoscut aducând pe furiş, în nişte pubele de gunoi, patru corturi de camping.
[...]
Martorul M. Volondina a declarat că [...] înainte de începerea marşului, poliţia obţinuse din surse aflate sub acoperire informaţii conform cărora organizatorii evenimentului intenţionau să încercuiască Kremlinul, ţinându-se de mâini, pentru a împiedica învestirea preşedintelui rus.
Martorul M. Zubarev a declarat că [...] a realizat o filmare [oficială] [...] în timp ce ofiţerul de poliţie Makonin [...] explica ordinul [...] şi îi avertiza pe organizatori [...] şi îi cerea domnului Udalţov să îl informeze cu privire la orice posibile provocări. Domnul Udalţov a declarat că vor acţiona legal şi că solicitase poliţiei să oprească orice persoane nedorite să se alăture evenimentului public [...]
Martorul Y. Vaniukin a declarat că, la 6 mai 2012 [...] în jurul orelor 6 p.m., domnul Udalţov, în timp ce se îndrepta spre scenă, le-a spus oamenilor din jur că urmau să instaleze o tabără [...]
[...]martorul Mirza a declarat că [...] ofiţerul de poliţie Biriukov i-a cerut acesteia şi [Ombudsmanului] să vină la podul Malîi Kamenîi, unde unii dintre protestatari, inclusiv domnul Nemţov şi domnul Udalţov, nu au luat-o la dreapta, spre scenă, ci s-au dus direct la cordon, unde au început un protest de tip sit-in, sub pretextul că fusese închis accesul la parcul din Piaţa Bolotnaia şi acesta fusese înconjurat de un cordon de poliţişti [...] În timp ce [Ombudsmanul] a vorbit cu cei care erau aşezaţi pe jos, aceştia au păstrat tăcerea, nu au răspuns nimic, dar nu au vrut să se ridice.
Martorul Babuşkin a declarat că [...] după ce au început primele confruntări dintre protestatari şi poliţişti, aceştia din urmă au anunţat printr-un megafon că mitingul era anulat şi au invitat cetăţenii să plece.
Martorul Ponomarev a declarat că [...] cordonul de poliţişti fusese amplasat diferit de [cordonul amplasat pentru] un marş similar care a avut loc la 4 februarie 2012 [...] i-a propus domnului Udalţov să împingă cordonul astfel încât poliţiştii să se retragă câţiva paşi şi să lărgească accesul la Piaţa Bolotnaia, iar acesta din urmă a răspuns că vor vedea ce vor face când vor ajunge la cordon [...] acesta ştia că domnul G. Gudkov negocia cu poliţia cu privire la mutarea cordonului, care fusese consolidat deja de echipa de poliţişti pentru restabilirea ordinii publice.
[...] Martorii Iaşin şi Nemţov au declarat că [...] în cadrul şedinţei comitetului director nu fusese discutată problema instalării corturilor în timpul evenimentului public [...] în timp ce [domnul G. Gudkov] şi [domnul D. Gudkov] negociau cu poliţia [...] numărul oamenilor a crescut [şi] dintr-o dată, poliţiştii au început să înainteze, protestatarii au opus rezistenţă şi cordonul s-a rupt [...]
Martorul G. Gudkov [deputat al Dumei de Stat] a declarat că [...] la solicitarea organizatorilor, care îi spuseseră că nu vor pleca nicăieri şi vor rămâne aşezaţi pe jos până când poliţia va muta cordonul înapoi şi va deschide accesul la parcul din Piaţa Bolotnaia, acesta a participat la negocierile cu poliţia în această privinţă. Acesta a ajuns la un acord cu ofiţerii de la Departamentul Afacerilor Interne din Moscova, potrivit căruia cordonul urma să fie mutat înapoi, dar era necesar ca organizatorii care depuseseră notificarea [privind evenimentul] să semneze documentele necesare. Cu toate acestea, cei care solicitaseră începerea unui protest de tip sit-in, inclusiv domnul Udalţov, au refuzat [să se ridice] să meargă la biroul Departamentului Afacerilor Interne din Moscova pentru a semna documentele necesare, deşi (domnul Gudkov) le-a propus de mai multe ori să facă acest lucru [...]
[...] Martorul D. Gudkov [deputat al Dumei de Stat] a declarat că, [...] împreună cu domnul G. Gudkov, a purtat negocierile cu poliţia [...] s-a ajuns la o înţelegere potrivit căreia cordonul din zona podului Malîi Kamenîi urma să fie mutat înapoi şi accesul la parc urma să fie deschis, dar, în acel moment, nişte tineri din rândul protestatarilor, îmbrăcaţi în hanorace, au început primii să îi împingă pe cetăţeni în cordon, provocând [aceeaşi] reacţie, ulterior cordonul s-a rupt, [poliţia] a început să aresteze oameni şi a urmat o tulburare în masă a ordinii publice.
[...]
... instanţa [respinge] mărturiile conform cărora poliţiştii au fost cei care au început să se deplaseze înspre protestatarii care stăteau pe jos în mod paşnic şi, astfel, au provocat ruperea cordonului [...] [şi constată] că protestatarii, şi nu poliţiştii, au fost cei [...] care au început să împingă în cordon, provocând panica mulţimii, care, în cele din urmă, a condus la ruperea cordonului şi tulburarea în masă a ordinii publice care a urmat.
[...]
Instanţa ia în considerare mărturia domnului Davidis potrivit căreia [...] în jur de 6 p.m. doamna Mitiuşkina, care era responsabilă pentru scenă, l-a informat cu privire la solicitarea poliţiei ca aceasta să anunţe, în calitate de organizator al evenimentului, că acesta se încheiase. Acesta i-a transmis informaţia domnului Udalţov prin telefon, [şi acesta] a răspuns că se ridicau şi se îndreptau spre scenă [...] acesta ştia că la 6 mai 2012 [unii] cetăţeni aduseseră câteva corturi în Piaţa Bolotnaia, dar domnul Udalţov nu îl informase cu privire la necesitatea de a instala corturi în timpul evenimentului public.
[...]
Instanţa ia în considerare mărturia domnului Bakirov [...], unul dintre organizatorii [oficiali] ai evenimentului [...], potrivit căreia nimeni nu l-a informat cu privire la necesitatea instalării de corturi în cursul evenimentului public.
[...]
[Instanţa a examinat] înregistrarea video [...] a conversaţiei dintre domnul Makonin şi domnul Udalţov, în cursul căreia acesta din urmă îl asigura pe domnul Makonin că evenimentul urma să se desfăşoare în conformitate cu autorizaţia, că nu le va cere oamenilor să stea în Piaţa Bolotnaia şi, dacă apăreau probleme, va menţine legătura cu poliţia.
[...]
... [instanţa a examinat o altă înregistrare video] în care domnul Makonin şi domnul Udalţov discutau înţelegerile. Domnul Makonin i-a arătat domnului Udalţov unde urmau să fie amplasate detectoarele de metale şi, ulterior, au căzut de acord să se întâlnească la orele 3 p.m. [...] şi au făcut schimb de numere de telefon [...]
[...]
Conform declaraţiilor [martorilor experţi, doamnele N. şi M.], Piaţa Bolotnaia din Moscova este mărginită de Canalul Vodovodní, Strada Serafimovicha, cheiul Sofiskaia şi pasajul Faleievski, iar [parcul] face parte din Piaţa Bolotnaia. În timpul evenimentelor publice care au loc în Piaţa Bolotnaia, accesul la parc este întotdeauna închis printr-un cordon de poliţie şi nu este folosit pentru trecerea cetăţenilor.
Aceste mărturii sunt coroborate pe deplin de răspunsul şefului municipalităţii Districtului Iakimanka din Moscova din 27 iulie 2012 şi de harta care indică limitele Pieţei Bolotnaia.
[...]
[Tribunalul constată] că locul desfăşurării protestului sit-in [...] se afla în afara zonei aprobate de autorităţile de la Moscova pentru evenimentul public [...]
[...]
Organizarea unei tulburări în masă a ordinii publice poate lua forma incitării şi controlului acţiunilor mulţimii, conducând-o să acţioneze încălcând legea, adresând diverse solicitări reprezentanţilor autorităţilor. Această activitate poate lua diferite forme, în special planificarea şi pregătirea unor astfel de acţiuni, selectarea unor grupuri de oameni care să provoace şi să alimenteze tulburarea în masă a ordinii publice, instigarea la săvârşirea acesteia, prin depunerea de cereri şi crearea de sloganuri, publicarea de invitaţii şi apeluri capabile să electrizeze mulţimea şi să o determine să se simtă îngrozită, influenţarea atitudinilor oamenilor prin diseminarea unor broşuri, folosirea mass-mediei, organizarea unor întruniri şi diverse forme de propagandă, dezvoltarea unui plan de activităţi destinate mulţimii, care ţine seama de stările de spirit ale mulţimii şi de revendicările acumulate, conducând mulţimea în mod direct la săvârşirea infracţiunii de tulburare în masă a ordinii publice.
[...] se consideră că această infracţiune a fost săvârşită de îndată ce a fost comisă cel puţin una din acţiunile enumerate la articolul 212 alineatul 1 din Codul penal [...]
[...]se consideră că a fost săvârşită infracţiunea de organizare a tulburării în masă a ordinii publice atunci când a fost desfăşurată o activitate organizatorică şi nu depinde de existenţa sau inexistenţa unor consecinţe negative.
[...]
Nu există motive să se considere că închiderea accesului la parcul din Piaţa Bolotnaia şi amplasarea la piciorul podului Malîi Kamenîi a unui cordon de poliţie pentru orientarea cetăţenilor constituie o provocare [...] având în vedere că singurul scop al acestuia era să indice direcţia şi nu a obstrucţionat accesul la locul desfăşurării mitingului din Piaţa Bolotnaia.
... consolidarea cordonului [...] a fost necesară în aceste circumstanţe [...] pentru a împiedica ruperea acestuia [...] dar [cordonul de] poliţişti nu a înaintat către protestatari.
Prin urmare, s-a dovedit pe deplin că tulburarea în masă a ordinii publice, organizată de domnul Udalţov [şi de alte persoane], [...] a condus la destabilizarea ordinii şi liniştii publice într-un loc public, în cursul desfăşurării unui eveniment public, a pus în pericol un număr mare de persoane, inclusiv pe care au venit să îşi exercite dreptul constituţional de a se reuni în cadrul unor marşuri şi mitinguri paşnice, a cauzat o tensiune psihologică semnificativă în vecinătatea Pieţei Bolotnaia din Moscova, însoţită de acte de violenţă săvârşite împotriva poliţiştilor [...] şi distrugerea de bunuri [...]”
64. Tribunalul din Moscova i-a condamnat pe domnul Udalţov şi pe domnul Razvozhaiev la o pedeapsă de patru ani şi jumătate de închisoare. La 18 martie 2015, Curtea Supremă a Federaţiei Ruse a confirmat hotărârea din 24 iulie 2014, cu modificările ulterioare.
65. La 18 august 2014, Tribunalul Districtual Zamoskvoreţki din Moscova a examinat o altă cauză „Bolotnaia” şi a găsit patru persoane vinovate de participare la tulburarea în masă a ordinii publice şi de săvârşirea unor acte de violenţă împotriva ofiţerilor de poliţie în cursul demonstraţiei din 6 mai 2012. Acestea au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între doi ani şi jumătate şi trei ani şi jumătate; una din ele a fost liberată condiţionat. Această hotărâre a fost confirmată de Tribunalul din Moscova la 27 noiembrie 2014.
B. Arestarea, detenţia şi condamnarea reclamantului pentru săvârşirea unei infracţiuni administrative
66. La 6 mai 2012, reclamantul a ajuns în Piaţa Bolotnaia în jurul orelor 6 p.m., pentru a participa la miting. Acesta a stat în faţa scenei de pe cheiul Bolotnaia, în cadrul zonei desemnate ca loc de desfăşurare a mitingului.
67. Potrivit reclamantului, între orele 6 p.m. şi 7 p.m., zona din jurul său a rămas paşnică, deşi exista o stare de confuzie generală. Acesta a susţinut că nu a auzit niciun anunţ referitor la încheierea mitingului; a auzit ordinele privind dispersarea, date de poliţişti prin intermediul unui megafon, dar, având în vedere agitaţia generală, nu a putut să plece imediat şi a rămas în zona autorizată pentru desfăşurarea mitingului până la orele 7 p.m., când a fost arestat în mod arbitrar de către poliţiştii care dispersau participanţii la demonstraţie. Reclamantul a negat că a primit vreun avertisment sau ordin înainte de a fi arestat. Poliţiştii l-au reţinut şi l-au dus la o dubă de poliţie, unde a aşteptat o oră înainte de a pleca din Piaţa Bolotnaia spre secţia de poliţie. Conform reclamantului, traficul era încă suspendat în Piaţa Bolotnaia la momentul arestării sale.
68. Potrivit Guvernului, reclamantul a fost arestat în Piaţa Bolotnaia, la orele 8.30 p.m., deoarece acesta obstrucţiona traficul şi nu a respectat ordinul poliţiei de a se îndepărta.
69. La 9.30 p.m., reclamantul a fost dus la secţia de poliţie a Districtului Krasnoselski din Moscova. La secţia de poliţie, un ofiţer de serviciu a întocmit o declaraţie privind săvârşirea unei infracţiuni administrative (протокол об административном правонарушении), pe baza unui raport (рапорт) întocmit de ofiţerul de poliţie Y., care se presupune că l-ar fi arestat pe reclamant. Raportul lui Y. conţinea următoarea declaraţie scrisă de mână:
„Subsemnatul [Y.] raportez că, la 6 mai 2012, orele 9.30 p.m., în Piaţa Bolotnaia 5/16, împreună cu locotenentul de poliţie [A.], l-am arestat pe domnul Frumkin”.
70. Restul raportului era un model tipărit, potrivit căruia:
„[...] care, acţionând în cadrul unui grup de cetăţeni, a participat la un miting autorizat, a ieşit pe carosabil, obstrucţionând astfel traficul. [Acesta] nu a reacţionat la multiplele solicitări din partea poliţiştilor de a elibera carosabilul [...], nerespectând astfel un ordin legal dat de poliţişti în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, de menţinere a ordinii publice şi de asigurare a siguranţei. Astfel, acesta a săvârşit o infracţiune administrativă prevăzută la articolul 19.3 alineatul (1) din Codul privind infracţiunile administrative.”
71. Declaraţia privind săvârşirea contravenţiei conţinea un text identic, dar preciza că reclamantul a fost arestat la 8.30 p.m. Reclamantul a fost acuzat de obstrucţionarea traficului şi nerespectarea ordinelor legale ale poliţiştilor, faptă penală prevăzută la articolul 19.3 din Codul privind contravenţiile. Reţinerea administrativă a acestuia a fost dispusă în temeiul articolului 27.3 din Codul privind contravenţiile (протокол об административном задержании). Rubrica „motive” a ordinului a rămas necompletată.
72. În data de 7 mai 2012, la orele 2 p.m., reclamantul a fost dus în faţa instanţei, dar cauza acestuia nu a fost examinată. După ce a petrecut ziua într-o dubă de transport, fără mâncare sau lichide, la 11.55 p.m. a fost dus înapoi în celula din secţia de poliţie a Districtului Krasnoselski. A fost emis un nou mandat de reţinere administrativă pe numele reclamantului, în care se preciza faptul că acesta fusese privat de libertate „în scopul întocmirii documentelor administrative”.
73. La 8 mai 2012, orele 8 a.m., reclamantul a fost adus în faţa judecătorului de pace din Circumscripţia nr. 100 a Districtului Iakimanka, care a examinat acuzaţiile. Reclamantul a solicitat amânarea judecării cauzei, pe motiv că era inapt să compară în faţa instanţei după detenţie; de asemenea, a solicitat ca şedinţa să fie deschisă publicului şi audierea a doi ofiţeri de poliţie în calitate de martori. Aceste cereri au fost respinse în vederea accelerării procedurii. O altă cerere de audiere a mai multor martori oculari a fost respinsă în parte şi admisă în parte. Au fost audiaţi trei martori ai apărării.
74. Pe baza raportului scris întocmit de ofiţerul de poliţie Y., instanţa a stabilit că, la 6 mai 2012, orele 8.30 p.m., reclamantul se deplasa pe strada din piaţa Bolotnaia, obstrucţionând traficul, şi că, atunci, nu a respectat ordinele legale date de poliţişti de a elibera drumul. Judecătorul de pace a respins mărturiile celor doi martori oculari, potrivit cărora poliţiştii nu i-ar fi dat reclamantului niciun ordin sau avertisment înainte de a-l aresta, considerându-le nefiabile. Reclamantul a fost găsit vinovat de nerespectarea ordinelor legale ale poliţiştilor şi a fost condamnat la cincisprezece zile de reţinere administrativă, în temeiul articolului 19.3 din Codul privind contravenţiile.
75. La 11 mai 2012, Tribunalul Districtual Zamoskvoreţki din Moscova a examinat apelul formulat de reclamant. La solicitarea reclamantului, tribunalul a audiat-o pe doamna S. în calitate de martor. Aceasta a declarat că, la 6 mai 2012, orele 7.46 p.m., îşi căuta fiul, când l-a văzut pe reclamant într-o dubă de poliţie şi a vorbit cu acesta. În plus, aceasta a declarat că, la orele 9.03 p.m., se afla în Piaţa Bolotnaia; locul fusese deja înconjurat în totalitate de un cordon de poliţie, dar traficul nu fusese reluat. Tribunalul a respins argumentul reclamantului conform căruia raport poliţiei şi declaraţia poliţiei nu erau consecvente în ceea ce priveşte ora arestării sale şi a constatat că interpretarea corectă a acestor documente era aceea că arestarea a avut loc la 8.30 p.m. şi privarea de libertate în cadrul secţiei de poliţie la 9.30 p.m. Tribunalul a respins înregistrarea video depusă de reclamant, pe motiv că nu conţinea data şi ora incidentului, dar a constatat că vinovăţia reclamantului fusese dovedită de alte probe. A confirmat hotărârea pronunţată în primă instanţă.
76. La 11 ianuarie 2013, Vicepreşedintele Tribunalului din Moscova a examinat cauza administrativă a reclamantului în cadrul recursului şi a confirmat hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior.
II. Dreptul intern relevant
77. Legea federală nr. FZ-54 din 19 iunie 2004 privind adunările, mitingurile, demonstraţiile, marşurile şi pichetările („Legea privind adunările publice”), prevedea la momentul faptelor următoarele:
„Articolul 7. Declaraţia privind desfăşurarea unui eveniment public
Notificarea unui eveniment public (cu excepţia întrunirilor sau acţiunilor de pichetare iniţiate de o singură persoană) se va depune de către organizator în scris, la organul executiv al subiectului Federaţiei Ruse în cauză sau la autorităţile municipale nu mai devreme de 15 zile şi cel târziu cu 10 zile înainte de data stabilită pentru desfăşurarea evenimentului [...]
Articolul 8. Locul de organizare a unui eveniment public
Un eveniment public poate fi organizat în orice loc adecvat scopurilor evenimentului, cu condiţia să nu creeze un risc de prăbuşire a unor clădiri ori structuri, sau orice alte ameninţări la adresa siguranţei participanţilor la evenimentul public. ...
Articolul 12. Obligaţiile organului executiv al subiectului Federaţiei Ruse sau ale autorităţilor municipale
1. Ulterior primirii unei notificări privind un eveniment public, organul executiv al subiectului Federaţiei Ruse sau autorităţile municipale au următoarele obligaţii: [...]
(iii) în funcţie de tipul evenimentului public şi de numărul de participanţi, numesc un reprezentant autorizat care să acorde organizatorilor evenimentului asistenţă în conducerea evenimentului conform legii. Reprezentantul autorizat este numit oficial printr-o decizie scrisă, care se trimite organizatorului evenimentului înainte de data stabilită pentru eveniment;
(iv) informează organizatorul evenimentului public cu privire la perimetrul autorizat al teritoriului (zonei) unde urmează să aibă loc evenimentul public;
(v) asigură, în sfera lor de competenţă şi împreună cu organizatorii evenimentului public şi reprezentantul autorizat al Ministerului Afacerilor Interne, ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor în timpul desfăşurării evenimentului public şi, dacă este necesar, oferă asistenţă medicală de urgenţă; [...]
2. Dacă informaţiile conţinute în textul notificării unui eveniment public şi alte date oferă motive pentru a se presupune că scopurile evenimentului planificat şi modul în care acesta se va desfăşura nu sunt conforme cu Constituţia Federaţiei Ruse şi/sau încalcă interdicţiile stabilite de legislaţia Federaţiei Ruse referitoare la contravenții sau de legislaţia penală a Federaţiei Ruse, organul executiv al subiectului Federaţiei Ruse sau autorităţile municipale notifică de îndată organizatorul evenimentului public, prin emiterea unui avertisment scris, motivat, potrivit căruia organizatorul, precum şi alţi participanţi la evenimentul public, pot fi traşi la răspundere în mod corespunzător în cazul unei astfel de nerespectări sau încălcări.
Articolul 13. Drepturile şi obligaţiile reprezentantului organului executiv al subiectului Federaţiei Ruse sau al autorităţilor municipale
1. Reprezentantul organului executiv al subiectului Federaţiei Ruse sau al autorităţilor municipale are dreptul:
(i) să solicite organizatorului unui eveniment public să respecte condiţiile de desfăşurare a evenimentului;
(ii) să hotărască suspendarea sau încheierea evenimentului public, în conformitate cu procedura şi pe baza motivelor stabilite în prezenta lege federală.
2. Reprezentantul organului executiv al subiectului Federaţiei Ruse sau al autorităţilor municipale are obligaţia:
(i) să fie prezent la evenimentul public;
(ii) să acorde organizatorului evenimentului asistenţă în conducerea evenimentului public;
(iii) să asigure, împreună cu organizatorul evenimentului public şi reprezentantul autorizat al Ministerului Afacerilor Interne, ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor, precum şi respectarea legii, în timpul desfăşurării evenimentului public.
Articolul 14. Drepturile şi obligaţiile reprezentantului autorizat al Ministerului Afacerilor Interne
1. La propunerea organului executiv al subiectului Federaţiei Ruse sau a autorităţilor municipale, directorul Departamentului Afacerilor Interne, responsabil cu teritoriul (zona) în care urmează să aibă loc evenimentul, trebuie să numească un reprezentant autorizat din partea Ministerului Afacerilor Interne, cu scopul de a oferi organizatorului evenimentului asistenţă în ceea ce priveşte menţinerea ordinii publice şi asigurarea siguranţei cetăţenilor. Reprezentantul în cauză este numit oficial prin decizia scrisă a directorului Departamentului Afacerilor Interne.
2. Reprezentantul autorizat al Ministerului Afacerilor Interne are dreptul:
(i) să solicite organizatorului unui eveniment public să anunţe închiderea accesului cetăţenilor la eveniment şi să adopte propriile măsuri pentru a împiedica accesul cetăţenilor la zona în cauză, dacă perimetrul autorizat al teritoriului (zonei) este încălcat;
(ii) să solicite organizatorului şi participanţilor la evenimentul public să respecte condiţiile de desfăşurare a evenimentului;
(iii) la cererea organizatorului evenimentului, să îndepărteze orice cetăţean care refuză să respecte ordinele legale ale organizatorului.
3. Reprezentantul autorizat al Ministerului Afacerilor Interne are obligaţia:
(i) să faciliteze desfăşurarea evenimentului public;
(iii) să asigure, împreună cu organizatorul evenimentului public şi organul executiv al subiectului Federaţiei Ruse sau autorităţile municipale, ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor, precum şi respectarea legii, în timpul desfăşurării evenimentului public.
Articolul 15. Motive şi procedura de suspendare a unui eveniment public
1. Dacă, în timpul desfăşurării unui eveniment public, are loc, din vina participanţilor, o încălcare a unui ordin legal care nu pune în pericol viaţa sau sănătatea participanţilor, reprezentantul organului executiv al subiectului Federaţiei Ruse sau al autorităţilor municipale poate solicita organizatorului evenimentului să remedieze încălcarea singur sau împreună cu reprezentantul autorizat al Ministerului Afacerilor Interne.
2. În cazul nerespectării cerinţei prevăzute la alineatul (1) de mai sus, reprezentantul autorizat al organului executiv al subiectului Federaţiei Ruse sau al autorităţilor municipale poate suspenda evenimentul public pentru o perioadă stabilită de acesta, pentru a remedia încălcarea. Ulterior remedierii încălcării, evenimentul public poate continua aşa cum s-a convenit între organizator şi reprezentantul respectiv.
3. În cazul în care încălcarea nu a fost remediată după expirarea termenului stabilit de reprezentantul autorizat al organului executiv al subiectului Federaţiei Ruse sau al autorităţilor municipale, evenimentul public se încheie în conformitate cu articolul 17 din prezenta lege federală.
Articolul 16. Motive de încheiere a unui eveniment public
Un eveniment public poate fi încheiat din următoarele motive:
(i) dacă evenimentul a creat un pericol real pentru viaţa sau sănătatea cetăţenilor, precum şi pentru bunurile persoanelor fizice sau juridice;
(ii) dacă participanţii la evenimentul public au săvârşit fapte ilegale şi organizatorii au încălcat în mod deliberat dispoziţiile prezentei legi federale privind condiţiile de desfăşurare a evenimentului.
Articolul 17. Procedura de încheiere a unui eveniment public
1. În cazul în care este adoptată decizia de încheiere a unui eveniment public, reprezentantul autorizat al organului executiv al subiectului Federaţiei Ruse sau al autorităţilor municipale are următoarele obligaţii:
(i) dispune ca organizatorul evenimentului să încheie evenimentul public, oferind justificarea încheierii acestuia, şi, în termen de 24 de ore, emite acest ordin în scris şi îl comunică organizatorului evenimentului;
(ii) stabileşte un termen pentru îndeplinirea ordinului de încheiere a evenimentului public;
(iii) În cazul neîndeplinirii de către organizator a ordinului de încheiere a evenimentului public, se adresează direct participanţilor la evenimentul public şi oferă un termen suplimentar pentru îndeplinirea ordinului de încheiere a evenimentului.
2. În cazul nerespectării ordinului de încheiere a unui eveniment public, poliţia adoptă toate măsurile necesare pentru încheierea evenimentului, acţionând în conformitate cu legislaţia Federaţiei Ruse.
3. Procedura de încheiere a unui eveniment public, prevăzută la alineatul (1) de mai sus, nu se aplică în cazul în care au loc tulburări în masă ale ordinii publice, revolte, atacuri prin incendiere sau alte situaţii de urgenţă. În aceste situaţii, încheierea unui eveniment public se desfăşoară în conformitate cu legislaţia Federaţiei Ruse.”
78. Codul penal al Federaţiei Ruse prevede următoarele:
Articolul 212. Tulburarea în masă a ordinii publice
„1. Organizarea unei tulburări în masă a ordinii publice, însoţită de acte de violenţă, revolte, incendieri cu intenție, distrugerea de bunuri, folosirea de arme de foc, materiale şi dispozitive explozibile, precum şi rezistenţa armată faţă de un funcţionar public se sancţionează cu o pedeapsă privativă de libertate de la patru la zece ani.
2. Participarea la tulburarea în masă a ordinii publice, care este prevăzută la alineatul (1) al prezentului articol, se sancţionează cu o pedeapsă privativă de libertate între trei şi opt ani.
3. Instigarea la tulburarea în masă a ordinii publice, prevăzută la alineatul (1) al prezentului articol, sau instigarea la participarea la aceasta sau instigarea la acte de violenţă împotriva cetăţenilor se sancţionează cu restricţionarea libertăţii de până la doi ani, cu muncă în folosul comunităţii de până la doi ani sau cu o pedeapsă privativă de libertate cu aceeaşi durată.”
Articolul 318. Folosirea violenţei împotriva unui funcţionar public
„1. Folosirea violenţei care nu pune în pericol viaţa sau sănătatea, sau ameninţare cu folosirea unei astfel de violenţe împotriva unui funcţionar public sau a rudelor acestuia, în legătură cu exercitarea atribuţiilor acestuia se sancţionează cu amendă de până la 200 000 ruble ruseşti sau echivalentul salariului pe 18 luni al persoanei condamnate, cu muncă în folosul comunităţii de până la cinci ani sau cu o pedeapsă privativă de libertate de până la cinci ani [...]”
79. Dispoziţiile relevante din Codul privind contravențiile din 30 decembrie 2001, în vigoare la momentul faptelor, se citesc după cum urmează:
Articolul 19.3 Refuzul de a respecta un ordin legal al unui ofiţer de poliţie [...]
„Nerespectarea unui ordin legal dat de un ofiţer de poliţie [...] în cadrul exercitării atribuţiilor sale oficiale, legate de menţinerea ordinii publice şi asigurarea siguranţei, sau împiedicarea îndeplinirii de către acesta a îndatoririlor sale oficiale, se pedepseşte cu amendă între 500 şi 1 000 de ruble ruseşti (RUB) sau cu reţinere administrativă de până la cinci ani.”
Articolul 20.2 Încălcări ale procedurii stabilite pentru organizarea sau desfăşurarea adunărilor publice, mitingurilor, demonstraţiilor, marşurilor sau pichetărilor
„1. Încălcările procedurii stabilite pentru organizarea adunărilor publice, mitingurilor, demonstraţiilor, marşurilor sau pichetărilor se pedepsesc cu amendă administrativă cu o valoare de la zece până la douăzeci de ori valoarea salariului minim, care trebuie plătită de organizatori.
2. Încălcările procedurii stabilite pentru desfăşurarea adunărilor publice, mitingurilor, demonstraţiilor, marşurilor sau pichetărilor se pedepsesc cu amendă administrativă cuprinsă între 1 000 RUB şi 2 000 RUB pentru organizatori şi între 500 RUB şi 1 000 RUB pentru participanţi.”
Articolul 27.2 Escortarea persoanelor particulare
„1. Escortarea sau transportarea forţată a unei persoane particulare în scopul întocmirii unui raport privind săvârşirea unei încălcări administrative, dacă acest lucru nu se poate face în locul în care a fost constatată infracţiunea şi dacă este obligatorie întocmirea unui raport, este realizată:
(1) de către ofiţerii de poliţie [...]
[...]
2. Operaţiunea de escortare se efectuează cât mai repede posibil.
3. Operaţiunea de escortare este consemnată într-un raport privind operaţiunea de escortare, un raport privind săvârşirea unei infracţiuni administrative sau un raport privind reţinerea administrativă. Persoanei escortată i se înmânează o copie a raportului privind operaţiunea de escortare, la solicitarea acesteia.”
Articolul 27.3 Reţinerea administrativă
„1. Reţinerea administrativă sau restricţionarea pe termen scurt a libertăţii unei persoane poate fi aplicată în cazuri excepţionale, dacă acest lucru este necesar pentru examinarea promptă şi adecvată a pretinsei infracţiuni administrative sau pentru a asigura executarea oricărei pedepse impuse printr-o hotărâre privind o infracţiune administrativă.[...]
[...]
3. În cazul în care persoana privată de libertate solicită acest lucru, familia sa, departamentul administrativ de la locul său de muncă sau de studiu şi avocatul apărării sunt informaţi cu privire la locul în care se află.
[...]
5. Persoanei private de liberate i se explică drepturile şi obligaţiile prevăzute de prezentul Cod şi se introduce menţiunea corespunzătoare în raportul privind arestarea administrativă.”
Articolul 27.4 Raportul privind reţinerea administrativă
„1. Reţinerea administrativă este consemnată într-un raport [...]
2. [...]Persoanei private de libertate i se înmânează o copie a raportului privind reţinerea administrativă, la solicitarea acesteia.”
Articolul 27.5 Durata reţinerii administrative
„1. Durata reţinerii administrative nu trebuie să depăşească trei ore, cu excepţia cazurilor prevăzute la alineatele 2 şi 3 din prezentul articol.
2. Persoanele care fac obiectul unei proceduri administrative privind săvârşirea unor infracţiuni care implică trecerea ilegală a graniţei Rusiei [...] por fi supuse unei reţineri administrative cu o durată de până la 48 de ore.
3. Persoanele care fac obiectul unei proceduri administrative privind săvârşirea unor infracţiuni care se pedepsesc, între alte sancţiuni administrative, cu reţinere administrativă, por fi supuse unei măsuri de reţinere administrativă cu o durată de până la 48 de ore.
4. Durata reţinerii administrative se calculează începând cu momentul în care [o persoană] escortată în conformitate cu articolul 27.2 este adusă [la secţia de poliţie] şi, în privinţa unei persoane care se află în stare de ebrietate, din momentul în care îşi revine din această stare.”
III. Documente internaţionale relevante
80. Orientări privind libertatea de întrunire paşnică, adoptate de Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 83-a sesiuni plenare a acesteia (Veneţia, 4 iunie 2010), prevăd următoarele:
„Secţiunea A – orientări privind libertatea de întrunire paşnică
1. Libertatea de întrunire paşnică
[...]
Sunt protejate doar întrunirile paşnice.
O întrunire trebuie să fie considerată paşnică dacă organizatorii acesteia au declarat că au intenţii paşnice şi desfăşurarea adunării nu implică violenţă. Termenul «paşnic» trebuie să fie interpretat în sensul că include şi comportamentele care pot deranja sau ofensa şi chiar comportamentele care îngreunează, împiedică sau obstrucţionează temporar activităţile terţilor.
...
5. Punerea în aplicare a legislaţiei privind libertatea de întrunire paşnică
5.1 Planificarea în prealabil a evenimentului împreună cu responsabilii privind aplicarea legii
Ori de câte ori este posibil şi în special în cazul întrunirilor de mare amploare sau al întrunirilor care privesc aspecte controversate, este recomandabil ca organizatorul să discute cu responsabilii privind aplicarea legii măsurile în materie de securitate şi siguranţă publică, care trebuie să fie puse în aplicare înainte de eveniment. Astfel de discuţii ar putea să privească, de exemplu, desfăşurarea personalului responsabil cu aplicarea legii, măsurile privind asistenţa acordată în cadrul evenimentului şi preocupări specifice referitoare la operaţiunea de menţinere a ordinii.
[...]
5.3 O abordare axată pe drepturile omului în materie de menţinere a ordinii pe timpul desfăşurării întrunirilor
Menţinerea ordinii pe timpul desfăşurării întrunirilor trebuie să fie ghidată de principiile relevante în materie de protecţie a drepturilor omului – şi anume legalitatea, necesitatea, proporţionalitatea şi nediscriminarea – şi trebuie să respecte standardele aplicabile în domeniul drepturilor omului. În special, statul are obligaţia pozitivă de a adopta măsuri rezonabile şi adecvate pentru a permite desfăşurarea întrunirilor paşnice fără ca participanţii să se teamă pentru siguranţa lor fizică. Responsabilii cu aplicarea legii trebuie, de asemenea, să protejeze participanţii la o întrunire paşnică de orice persoană sau grup (inclusiv agenţi provocatori şi contramanifestanţi) care încearcă să perturbe sau să împiedice desfăşurarea acesteia în orice fel.
5.4 Recurgerea la negociere şi/sau la mediere pentru a dezamorsa un conflict
În cazul în care survine o confruntare sau o dispută în cursul unei întruniri, negocierea sau un dialog mediat poate constitui o modalitate adecvată de a încerca să se ajungă la o soluţie acceptabilă. Un astfel de dialog – deşi nu are întotdeauna succes – poate servi ca instrument de prevenire, care contribuie la împiedicarea escaladării conflictului, a impunerii unor restricţii arbitrare sau inutile sau a recurgerii la forţă.
[...]
Secţiunea B – Note explicative
15. [...]În sensul prezentelor orientări, o întrunire înseamnă prezenţa deliberată şi temporară într-un spaţiu public a mai multor persoane care doresc să exprime un punct de vedere comun [...]
[...]
18. Chestiunea de a stabili în ce moment o întrunire nu mai poate fi considerată o prezenţă temporară (adică momentul în care depăşeşte gradul de toleranţă pe care se presupune că autorităţile îl acordă tuturor reuniunilor paşnice) trebuie să fie apreciată în lumina circumstanţelor specifice fiecărei cauze în parte. [...] În cazul în care o reuniune nu cauzează niciun inconvenient sau cauzează inconveniente minore terţilor, atunci autorităţile ar trebui să adopte un criteriu temporal mult mai puţin rigid [...] termenul «temporar» nu ar trebui să excludă instalarea unor tabere de protest sau a altor construcţii vremelnice.
[...]
Întruniri paşnice şi violente
25. Întrunirile «paşnice»: Numai întrunirile «paşnice» sunt protejate de dreptul la libertatea de întrunire [...].
26. Termenul «paşnic» trebuie să fie interpretat în sensul că include şi comportamentele care pot deranja sau ofensa persoanele care se opun ideilor sau revendicărilor pe care întrunirea în cauză doreşte să le promoveze şi chiar comportamentele care îngreunează, împiedică sau obstrucţionează temporar activităţile terţilor. Astfel, de exemplu, întrunirile care implică forme de rezistenţă complet pasive ar trebui să fie considerate paşnice [...].
...
28. Dacă acest criteriu fundamental, referitor la caracterul «paşnic», este îndeplinit, acesta creează obligaţii pozitive din partea autorităţilor statului, care decurg din dreptul la libertatea de întrunire paşnică [...]. Trebuie subliniat că întrunirile care îndeplinesc acest criteriu iniţial (adică, prima facie, merită protecţie) pot face în continuare obiectul unor restricţii care ţin de ordinea publică sau din alte motive legitime [...].
[...]
Legalitate
38. În vederea asigurării securităţii juridice, orice restricţii prealabile trebuie să fie formulate în scris şi comunicate organizatorului evenimentului într-un termen rezonabil (a se vedea punctul 135 de mai jos). În plus, autorităţile competente trebuie să se asigure că orice restricţii impuse în cursul unui eveniment sunt în deplină conformitate cu legea şi compatibile cu jurisprudenţa consacrată. În cele din urmă, este interzisă impunerea, ulterior întrunirii, a unor sancţiuni şi pedepse care nu sunt prevăzute de lege.
...
Restricţii bazate pe conţinut
95. Problema stabilirii dacă un comportament constituie o incitare intenţionată la violenţă reprezintă un aspect care trebuie apreciat, inevitabil, în funcţie de circumstanţele specifice fiecărei cauze [...]. Pot apărea unele dificultăţi în cazul în care mesajul priveşte o activitate ilegală sau ar putea fi interpretat drept o incitare a terţilor la săvârşirea unor acţiuni paşnice, dar ilegale. De cele mai multe ori, exprimarea sprijinului pentru o activitate ilegală poate fi, cel mai adesea, deosebită de un comportament care incită la acte de dezordine şi, prin urmare, aceasta nu ar trebui să facă obiectul unor restricţii din motive de ordine publică. Criteriul esenţial trebuie să fie, şi în acest caz, existenţa unui risc iminent de săvârşire a unor acte de violenţă [...].
96. [...] folosirea de către participanţii la o întrunire a unui discurs [de instigare la ură] nu justifică în sine, în mod necesar, dispersarea evenimentului şi responsabilii privind aplicarea legii ar trebui să adopte măsuri (precum arestarea) numai împotriva persoanelor implicate (în timpul evenimentului sau ulterior acestuia).
...
Restricţii impuse în timpul unei întruniri
108. Rolul poliţiei şi al altor instituţii responsabile cu aplicarea legii în cursul unei întruniri constă adesea în aplicarea oricăror restricţii prealabile impuse în scris de către organul de reglementare. Responsabilii privind aplicarea legii nu ar trebui să impună nicio restricţie suplimentară decât în cazul în care aceasta este absolut necesară în lumina unei schimbări demonstrabile a circumstanţelor. Cu toate acestea, uneori, situaţia de pe teren se poate deteriora (participanţii, de exemplu, pot începe să recurgă la violenţă sau să exprime ameninţări privind săvârşirea iminentă a unor acte de violenţă) şi este posibil ca autorităţile să fie obligate să impună măsuri suplimentare pentru a garanta protecţia adecvată a altor interese relevante. La fel cum trebuie să fie invocate motive pentru a demonstra necesitatea unor restricţii prealabile, orice restricţii impuse în cursul unei întruniri trebuie să fie, de asemenea, riguros justificate. Nu sunt suficiente simple suspiciuni, iar motivele invocate trebuie să fie atât relevante, cât şi suficiente. În astfel de circumstanţe, este necesar ca alte autorităţi civile (precum Biroul Ombudsmanului) să joace un rol de supraveghere în cadrul operaţiunii de menţinere a ordinii şi responsabilii cu aplicarea legii să fie traşi la răspundere de un organ independent. În plus [...] acordarea unor competenţe discreţionare excesiv de ample responsabililor privind aplicarea legii poate încălca principiul legalităţii, având în vedere riscul unor acţiuni arbitrare. Reţinerea participanţilor în timpul unei întruniri (din cauza săvârşirii unor fapte de natură contravenţională, penale sau de alt tip) ar trebui să aibă loc doar atunci când se depăşeşte un anumit prag, având în vedere dreptul oricărei persoane la libertate şi la securitate şi faptul că ingerinţele în exercitarea libertăţii de întrunire sunt în mod inevitabil percepute ca fiind mai mult sau mai puţin grave, în funcţie de momentul în care intervin. Măsura de reţinere ar trebui să fie pusă în aplicare doar în situaţii de urgenţă, în care, dacă nu se recurge la această măsură, ar fi săvârşite infracţiuni grave.
...
Procedura decizională şi procedura de recurs
132. Autoritatea de reglementare [...] ar trebui să evalueze în mod echitabil şi obiectiv toate informaţiile de care dispune, pentru a stabili dacă este probabil ca organizatorii unei întruniri notificate şi participanţii la aceasta să desfăşoare evenimentul în mod paşnic şi să aprecieze care va fi impactul probabil al evenimentului în cauză asupra drepturilor şi libertăţilor altor părţi interesate care nu participă la eveniment. În acest context, poate fi necesară facilitarea întâlnirilor dintre organizatorul evenimentului şi alte părţi interesate.
133. Autoritatea de reglementare ar trebui, de asemenea, să se asigure că orice problemă pertinentă ridicată este comunicată organizatorului evenimentului, iar organizatorului ar trebui să i se ofere ocazia de a răspunde oricărei preocupări formulate. Această abordare este importantă în special în cazul în care există posibilitatea ca aceste preocupări să fie invocate ulterior ca temei pentru impunerea unor restricţii în privinţa evenimentului. Comunicarea acestor informaţii organizatorului îi oferă acestuia posibilitatea de a răspunde acestor preocupări, reducând astfel riscul actelor de dezordine şi contribuind la dezvoltarea unei relaţii de cooperare, mai degrabă decât de confruntare, între organizatori şi autorităţi.
134. Organizatorii întrunirii, autorităţile de reglementare desemnate, responsabilii privind aplicarea legii şi alte părţi ale căror drepturi ar putea fi afectate de o întrunire ar trebui să depună toate eforturile posibile pentru a ajunge la un acord reciproc cu privire la ora, locul şi modul de desfăşurare a întrunirii. Dacă, totuşi, nu este posibil să se ajungă la un acord şi nu este identificată nicio soluţie evidentă, negocierea sau dialogul prin intermediul unui mediator poate contribui la găsirea unui compromis reciproc acceptabil înainte de data notificată a întrunirii. Un dialog veritabil între părţile relevante poate conduce adesea la rezultate mai satisfăcătoare pentru toate părţile implicate decât prin recurgerea formală la lege. Facilitarea negocierilor sau a dialogului mediat poate fi realizată, de regulă, de persoane sau organizaţii care nu au legătură nici cu statul, nici nu organizatorul. Prezenţa reprezentanţilor legali ai părţilor poate, de asemenea, să contribuie la facilitarea discuţiilor dintre organizatorul întrunirii şi autorităţile responsabile cu aplicarea legii. Un astfel de dialog are, în general, cele mai bune rezultate în ceea ce priveşte stabilirea unei relaţii de încredere între părţi dacă acesta este iniţiat într-un stadiu cât mai timpuriu. Deşi nu are întotdeauna succes, acesta constituie un instrument de prevenire şi contribuie la împiedicarea escaladării conflictului şi a impunerii unor restricţii arbitrare sau inutile.
135. Orice restricţie impusă în privinţa unei întruniri trebuie să fie comunicată în scris organizatorului evenimentului, împreună cu o explicaţie succintă privind motivul aplicării fiecărei restricţii (înţelegându-se că explicaţia trebuie să fie conformă cu motivele prevăzute de legislaţia din domeniul drepturilor omului, astfel cum sunt interpretate de instanţele competente). Sarcina probei ar trebui să revină autorităţii de reglementare, care trebuie să demonstreze că restricţiile impuse sunt rezonabile având în vedere circumstanţele [...] Astfel de decizii trebuie să fie comunicate, de asemenea, organizatorului într-un termen rezonabil, adică cu suficient timp înaintea datei propuse pentru un eveniment, pentru a-i permite părţii în cauză să atace în justiţie decizia respectivă în faţa unei instanţe independente, înainte de data notificată a evenimentului.
136. Autoritatea de reglementare ar trebui să publice deciziile sale, astfel încât publicul să aibă acces la informaţii fiabile cu privire la evenimente care sunt organizate în spaţii publice. Acest lucru se poate face, de exemplu, prin publicarea deciziilor pe un site de Internet creat special în acest scop.
[...]
6. Asigurarea ordinii în timpul desfăşurării adunărilor publice
[...]147. Guvernele trebuie să se asigure că responsabilii privind aplicarea legii beneficiază de o formare adecvată în ceea ce priveşte asigurarea ordinii în timpul desfăşurării adunărilor publice. Această formare ar trebui să pregătească agenţii responsabili cu aplicarea legii să acţioneze astfel încât să se evite escaladarea violenţelor şi să minimizeze conflictele; aceasta ar trebui să includă competenţe non-tehnice («soft skills») precum negocierea şi medierea [...]
[...]
149. Agenţiile responsabile cu aplicarea legii ar trebui să adopte o atitudine proactivă în relaţiile cu organizatorii întrunirilor: [o]fiţerii ar trebui să încerce să transmită mesaje clare, care să răspundă aşteptărilor mulţimii, şi să reducă riscurile de escaladare a conflictului [...]. În plus, ar trebui să fie desemnată o persoană de contact din cadrul instituţiei responsabile cu aplicarea legii, cu care protestatarii să poată comunica înainte sau în timpul întrunirii. Coordonatele persoanei de contact ar trebui să fie diseminate pe scară largă [...]
150. Operaţiunea de menţinere a ordinii ar trebui să fie caracterizată de o politică bazată pe lipsa surprizelor («policy of no surprises»): [r]esponsabilii privind aplicarea legii ar trebui să acorde oamenilor din mulţime suficient timp pentru a reacţiona individual la situaţia cu care se confruntă, inclusiv la orice avertismente sau instrucţiuni pe care le primesc [...]
[...]
157. Folosirea medierii sau negocierii cu scopul de a reduce tensiunile în cursul unei întruniri: [î]n cazul în care survine o confruntare sau o dispută în cursul unei întruniri, negocierea sau un dialog prin intermediul unui mediator poate constitui o modalitate adecvată de a încerca să se ajungă la un compromis acceptabil [...]
[...]
159. Responsabilii cu aplicarea legii ar trebui să facă o distincţie între participanţii paşnici şi cei violenţi: [n]ici incidentele izolate de violenţă sporadică, nici actele de violenţă săvârşite de unii participanţi în cursul unei demonstraţii nu constituie în sine motive suficiente pentru a impune restricţii stricte persoanelor care participă la o întrunire în mod paşnic [...]. Aşadar, responsabilii cu aplicarea legii nu ar trebui să trateze o mulţime ca o masă omogenă atunci când efectuează arestări sau, în ultimă instanţă, dispersează o întrunire folosind forţa.
164. Menţinerea ordinii în timpul unor întruniri paşnice care se transformă în întruniri violente: [î]ntrunirile îşi pot pierde caracterul paşnic, devenind violente, şi, astfel, nu mai beneficiază de protecţia acordată în temeiul legislaţiei din domeniul drepturilor omului [...]. Dispersarea unei astfel de întruniri poate fi considerată aşadar o reacţie proporţională. Cu toate acestea, folosirea forţei de către un număr redus de participanţi la o întrunire (inclusiv folosirea unui limbaj provocator) nu transformă automat o întrunire care, de altfel, este paşnică într-una violentă, astfel încât orice intervenţie ar trebui să aibă ca scop mai degrabă luarea unor măsuri împotriva persoanelor implicate, decât dispersarea tuturor participanţilor la eveniment.
165. Dispersarea întrunirilor: [a]tâta vreme cât întrunirile îşi păstrează caracterul paşnic, acestea nu ar trebui să fie dispersate de către responsabilii cu aplicarea legii. În fapt, dispersarea întrunirilor ar trebui să constituie o măsură de ultimă instanţă şi ar trebui să fie reglementată de norme stabilite în avans, inspirate de standarde internaţionale. Nu este necesar ca aceste norme să fie prevăzute de legislaţie, ci trebuie să fie formulate în cadrul unor orientări privind punerea în aplicare a legislaţiei interne, iar legislaţia ar trebui să impună adoptarea unor astfel de orientări. Acestea ar trebui să precizeze circumstanţele care justifică adoptarea unei măsuri de dispersare şi autoritatea abilitată să ordone o astfel de măsură (de exemplu, numai ofiţerii de poliţie de la un anumit rang în sus).
166. Măsura de dispersare ar trebui să fie pusă în aplicare numai în cazul în care cei responsabili cu aplicarea legii au luat toate măsurile rezonabile pentru a facilita întrunirea şi pentru a proteja participanţii împotriva vătămărilor (de exemplu, neutralizarea spectatorilor ostili care au proferat ameninţări cu acte de violenţă) şi numai în cazul în care există un risc iminent de săvârşire a unor violenţe [...]
167. Prin urmare, măsura de dispersare nu ar trebui să fie pusă în aplicare în cazul în care un număr redus de participanţi la o întrunire acţionează violent. În astfel de cazuri, ar trebui să fie adoptate măsuri exclusiv împotriva respectivelor persoane implicate. În mod similar, dacă agenţi provocatori se infiltrează într-o întrunire care, de altfel, este paşnică, autorităţile ar trebui să întreprindă acţiunile corespunzătoare pentru a-i îndepărta pe respectivii agenţi provocatori în loc să încheie, să disperseze sau să declare întrunirea ilegală [...]
168. Dacă se consideră necesară dispersarea, organizatorul întrunirii şi participanţii la aceasta ar trebui să fie informaţi în mod clar, astfel încât mesajul să fie auzit, înainte de orice intervenţie din partea celor responsabili cu aplicarea legii. În plus, ar trebui să li se acorde participanţilor un termen rezonabil pentru a se dispersa în mod voluntar. Responsabilii cu aplicarea legii pot să intervină în continuare numai în cazul în care participanţii nu se dispersează.”
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 11 din Convenţie
81. Reclamantul a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la libertatea de întrunire paşnică. Acesta s-a plâns în special de măsurile de securitate perturbatoare care au fost puse în aplicare la locul desfăşurării mitingului, în Piaţa Bolotnaia, de încheierea prematură a întrunirii şi de propria arestare, urmată de condamnarea sa pentru comiterea unei contravenţii. Acesta a invocat art. 11 din Convenţie, redactat după cum urmează:
„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de Stat.”
A. Cu privire la admisibilitate
82. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, constată că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
a) Guvernul
83. Guvernul a susţinut că autorităţile au acţionat în mod legal şi rezonabil în vederea pregătirii adunării publice din 6 mai 2012, în cadrul evenimentului şi atunci când au evaluat necesitatea dispersării adunării şi mijloacele de dispersare a acesteia, în momentul în care a încetat a mai fi paşnică. Acesta a subliniat că autorităţile moscovite şi organizatorii evenimentului au stabilit condiţiile de desfăşurare a adunării publice în cadrul unui schimb efectuat în scris şi personal, în şedinţa de lucru din 4 mai 2012. Cu toate acestea, poliţia suspecta că protestatarii intenţionau să acţioneze prin încălcarea condiţiilor convenite şi, la 5 mai 2012, parchetul a emis un avertisment în acest sens şi l-a comunicat organizatorilor. Totodată, poliţia a conceput un plan de securitate detaliat, care prevedea măsurile de securitate necesare (a se vedea supra, pct. 16 şi următoarele).
84. În continuare, Guvernul a susţinut că tulburarea ordinii din Piaţa Bolotnaia a început atunci când unii dintre organizatori şi participanţi au refuzat să respecte planul convenit şi au încercat să mărşăluiască în afara zonei convenite. Aceştia nu au respectat instrucţiunile poliţiei de a se îndrepta către locul desemnat de pe cheiul Bolotnaia, deşi accesul la acesta era deschis, şi s-au aşezat pe jos, cauzând încăierări şi dezordine. Conform Guvernului, doi deputaţi ai Dumei de Stat, Ombudsmanul Federaţiei Ruse şi un membru al Camerei Civice a Federaţiei Ruse, au sprijinit cererile poliţiei şi au încercat să convingă protestatarii să urmeze traseul stabilit, dar fără succes. Ulterior, la orele 6 p.m., unul dintre organizatori, acţionând la solicitarea poliţiei, a declarat încheierea prematură a mitingului; între orele 5.58 p.m. şi 7 p.m., unii protestatari au încercat să rupă cordonul de poliţişti şi au aruncat în aceştia cu diverse obiecte. Între orele 6 p.m. şi 9 p.m., poliţiştii au început treptat să forţeze protestatarii să plece şi i-au arestat pe cei care au opus cea mai mare rezistenţă activă. Guvernul a considerat că intervenţia poliţiei a fost justificată, din moment ce întrunirea îşi pierduse caracterul „paşnic”, în sensul art. 11 din Convenţie. Poliţiştii nu au recurs la o forţă excesivă pentru dispersarea protestatarilor: au fost folosite doar bastoane de poliţie, au fost vizaţi doar autorii celor mai agresive acte şi nu au fost lansate gaze lacrimogene sau grenade fumigene.
85. În continuare, Guvernul a afirmat că împrejurările în cauză au făcut obiectul unei anchete interne extinse, care a avut ca rezultat urmărirea penală şi condamnarea penală a organizatorilor tulburării în masă a ordinii publice (a se vedea supra, pct. 63) şi a celor care au săvârşit acte de violenţă împotriva poliţiştilor (a se vedea supra, pct. 53-60 şi 65). De asemenea, Guvernul a făcut referire la cele două decizii prin care a fost respinsă cererea de începere a cercetării penale privind pretinsele acte de brutalitate ale poliţiei (a se vedea supra, pct. 52 şi 61). Acesta considera că, în general, stabilirea faptelor şi evaluarea acestora de către organele de urmărire penală şi autorităţile judiciare interne au fost întemeiate şi corecte.
86. În ceea ce priveşte circumstanţele speciale ale cauzei, Guvernul a susţinut că reclamantul a fost sancţionat din cauza nerespectării ordinelor date de poliţişti de a părăsi locul desfășurării adunării publice, după încheierea mitingului autorizat. Acesta a susţinut că reclamantul a fost arestat la 8.30 p.m. şi dus la secţia de poliţie, unde a fost ţinut în arest în cursul procedurii administrative şi, ulterior, a fost condamnat pentru refuzul de a se supune unui ordin legal al poliţiei, faptă penală prevăzută la articolul 19.3 din Codul privind contravențiile.
87. Guvernul a argumentat că acuzaţiile formulate împotriva reclamantului au decurs mai degrabă dintr-un act specific de nesupunere, săvârşit după dispersarea mitingului şi, în orice caz, după expirarea intervalului de timp autorizat, şi nu din dezacordul acestuia în ceea ce priveşte decizia de a pune capăt prematur întrunirii. Guvernul considera că nu a existat nicio ingerinţă în exercitarea de către reclamant a dreptului său la libertatea de întrunire paşnică şi că, în orice caz, pedeapsa impusă acestuia, cincisprezece zile de detenţie, nu a fost disproporţionată, deoarece acesta mai fusese condamnat anterior pentru o faptă penală similară.
88. Guvernul a concluzionat că atât măsurile generale adoptate în ceea ce priveşte întrunirea în ansamblu, precum şi măsurile individuale adoptate împotriva reclamantului personal, au fost justificate în temeiul art. 11 § 2 din Convenţie. În opinia sa, acestea au respectat legislaţia internă, au fost necesare pentru „apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor” şi pentru „protecţia drepturilor şi libertăţilor altora” şi au rămas strict proporţionale.
b) Reclamantul
89. Reclamantul a susţinut că a fost împiedicat să participe la o adunare publică autorizată. În primul rând, acesta a argumentat că măsurile stricte de control al mulţimii au cauzat tensiuni între protestatari şi poliţie, având ca rezultat confruntări izolate, care au fost folosite drept pretext pentru a pune capăt mitingului şi pentru dispersarea acestuia. În al doilea rând, acesta a argumentat că încheierea mitingului nu a fost anunţată clar şi că, din cauza confuziei generale, a rămas la locul desfăşurării mitingului până în momentul arestării sale. Acesta a contestat comiterea faptei de nesupunere de care a fost acuzat.
90. În ceea ce priveşte măsurile generale, reclamantul a subliniat, în primul rând, că restricţiile stabilite în planul de securitate al poliţiei nu aveau ca scop asigurarea desfășurării în mod paşnic a întrunirii, ci limitarea şi suprimarea acesteia. În al doilea rând, a argumentat că autorităţile au modificat unilateral planul mitingului stabilit iniţial, fără să informeze organizatorii sau publicul cu privire la modificările în cauză. Acesta considera că unicul scop al restricţiilor impuse în zonă a fost să împiedice posibilitatea montării unor corturi în parc. În loc să servească la protecţia ordinii publice, aceste restricţii au creat un blocaj la intrarea în locul destinat mitingului şi a cauzat tensiuni care au avut ca rezultat iniţierea spontană a unui protest de tip sit-in de către un număr mic de participanţi, inclusiv organizatorii. În plus, pe măsură ce s-au acumulat tensiuni, autorităţile nu au comunicat cu organizatorii şi nu au facilitat cooperarea paşnică.
91. În continuare, reclamantul a susţinut că autorităţile nu au informat în mod eficient demonstranţii cu privire la încheierea mitingului şi la ordinul de dispersare. A luat cunoştinţă de această decizie abia la finalul adunării şi, din moment ce nu au avut loc ciocniri, această decizie nu fusese evidentă pentru el. A subliniat că, în temeiul dreptului intern, înainte de a pune capăt unei adunări, poliţia avea obligaţia să o suspende mai întâi şi să le acorde organizatorilor timpul necesar pentru remedierea oricărei încălcări. În orice caz, a negat că întrunirea îşi pierduse caracterul paşnic, în ciuda numeroaselor confuntări cu poliţia. Nu a avut loc nicio confruntare în cadrul perimetrului autorizat din faţa scenei. În general, acesta considera că reacţia poliţiei a fost necoordonată şi disproporţionată şi că aceasta a avut ca efect mai degrabă escaladarea conflictelor decât aplanarea lor. Numărul imens de ofiţeri de poliţie şi resursele importante mobilizate în scopul controlării mulţimii la locul desfăşurării întrunirii ar fi trebuit să le permită autorităţilor să asigure continuarea mitingului în mod paşnic, dar, în schimb, acestea au ales să îi pună capăt. În sprijinul alegaţiilor sale, reclamantul s-a bazat pe raportul de expertiză (a se vedea supra, pct. 49 şi următoarele).
92. În ceea ce priveşte propria sa arestare, reclamantul a susţinut că a fost un participant paşnic la o adunare publică autorizată. Acesta a declarat că a fost arestat la orele 7 p.m., adică în intervalul de timp în care adunarea încă era autorizată, contrar susţinerilor Guvernului, în timp ce poliţia evacua locul mitingului, după încheierea prematură a acesteia; înainte de arestarea sa, nu a primit din partea poliţiei niciun avertisment şi niciun ordin pe care l-ar fi putut încălca; nu obstrucţiona traficul, având în vedere că acesta era încă suspendat în vederea desfăşurării întrunirii, şi nu săvârşea niciun act reprobabil. Acesta considera că a fost arestat doar pentru că era prezent la locul mitingului, pur şi simplu pentru a descuraja participarea lui şi a celorlalţi la mitinguri ale opoziţiei. În continuare, acesta s-a plâns că instanţele interne nu au ţinut seama de argumentele şi de probele de natură să îl disculpe prezentate de el şi au aplicat cea mai severă pedeapsă posibilă. În general, acesta a contestat arestarea sa şi condamnarea sa ulterioară, considerând că acestea au fost nelegale, nu au urmărit un scop legitim şi nu au fost necesare într-o societate democratică, încălcând astfel art. 11 din Convenţie.
2. Motivarea Curţii
a) Principii generale
93. Dreptul la libertatea de întrunire, unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, face obiectul unor excepţii care trebui să fie interpretate strict, iar necesitatea impunerii unor astfel de restricţii trebuie să fie stabilită în mod convingător. Atunci când se examinează dacă restricţiile privind drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie pot fi considerate „necesare într-o societate democratică”, statele contractante beneficiază de o anumită marjă de apreciere, dar nu de una nelimitată (a se vedea Barraco împotriva Franţei, nr. 31684/05, pct. 42, 5 martie 2009). În orice caz, este de competenţa Curţii Europene să pronunţe o hotărâre definitivă privind compatibilitatea restricţiei în cauză cu Convenţia, iar acest lucru se face prin aprecierea circumstanţelor specifice unei anumite cauze [a se vedea Osmani şi alţii împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (dec.), nr. 50841/99, 11 octombrie 2001, şi Galstyan împotriva Armeniei, nr. 26986/03, pct. 114, 15 noiembrie 2007].
94. Atunci când Curtea îşi exercită competenţa de control, sarcina sa nu este de a înlocui opinia instanţelor naţionale relevante cu propriul punct de vedere, ci de a verifica, în raport cu art. 11, deciziile pronunţate de acestea. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să se limiteze la a stabili dacă statul şi-a exercitat puterea discreţionară în mod rezonabil, cu atenţie şi cu bună-credinţă; Curtea trebuie să analizeze ingerinţa incriminată în lumina cauzei în ansamblu şi să aprecieze, după ce a stabilit că aceasta a urmărit un „scop legitim”, dacă a răspuns unei „nevoi sociale stringente” şi, în special, dacă este proporţională cu scopul legitim urmărit şi dacă motivele prezentate de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt „relevante şi suficiente” [a se vedea Coster împotriva Regatului Unit (MC), nr. 24876/94, pct. 104, 18 ianuarie 2001; Achouguian împotriva Armeniei, nr. 33268/03, pct. 89, 17 iulie 2008; S. şi Marper împotriva Regatului Unit (MC), nr. 30562/04 şi 30566/04, pct. 101, CEDO 2008; Barraco, citată anterior, pct. 42; şi Kasparov şi alţii împotriva Rusiei, nr. 21613/07, pct. 86, 3 octombrie 2013]. Astfel, Curtea trebuie să se convingă că autorităţile naţionale au aplicat standarde conforme principiilor prevăzute la art. 11 şi, în plus, că şi-au fundamentat deciziile pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante [a se vedea Rai şi Evans (dec.), nr. 26258/07 şi 26255/07, 17 noiembrie 2009; şi Gün şi alţii împotriva Turciei, nr. 8029/07, pct. 75, 18 iunie 2013; a se vedea şi Gerger împotriva Turciei (MC), nr. 24919/94, pct. 46, 8 iulie 1999; şi Partidul Comunist Unit din Turcia şi alţii împotriva Turciei, 30 ianuarie 1998, pct. 47, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-I].
95. Protecţia opiniilor şi libertatea de exprimare a acestora, astfel cum este garantată la art. 10, reprezintă unul din obiectivele libertăţii de întrunire, consacrată la art. 11. Trebuie să se păstreze întotdeauna un echilibru între scopurile legitime enumerate la art. 11 § 2 şi dreptul la libertatea de exprimare a opiniilor, prin cuvinte, gesturi sau chiar păstrarea tăcerii de către persoane adunate în stradă sau în alte locuri publice (a se vedea Ezelin împotriva Franţei, 26 aprilie 1991, pct. 37 şi 52, seria A nr. 202; Barraco, citată anterior, pct. 27; Fáber împotriva Ungariei, nr. 40721/08, pct. 41, 24 iulie 2012; şi Taranenko împotriva Rusiei, nr. 19554/05, pct. 65, 15 mai 2014).
96. Statele contractante au obligaţia de a nu impune restricţii indirecte derezonabile asupra dreptului de întrunire paşnică. În plus, pot exista obligaţii pozitive privind garantarea exercitării efective a acestui drept (a se vedea Oya Ataman împotriva Turciei, nr. 74552/01, pct. 36, CEDO 2006‑XIII). Statele au obligaţia de a adopta măsuri rezonabile şi adecvate cu privire la demonstraţiile legale, pentru a asigura desfăşurarea paşnică a acestora şi siguranţa tuturor cetăţenilor, chiar dacă nu pot oferi garanţii absolute în acest sens şi dispun de o amplă marjă de apreciere în ceea ce priveşte alegerea metodelor utilizate. În acest domeniu, obligaţia asumată de acestea în temeiul art. 11 din Convenţie reprezintă o obligaţie privind adoptarea unor măsuri şi nu privind obţinerea anumitor rezultate [a se vedea Giuliani şi Gaggio împotriva Italiei (MC), nr. 23458/02, pct. 251, CEDO 2011 (extrase); a se vedea şi Plattform „Ärzte für das Leben” împotriva Austriei, 21 iunie 1988, pct. 34, seria A nr. 139; Oya Ataman, citată anterior, pct. 35; şi Protopapa împotriva Turciei, nr. 16084/90, pct. 108, 24 februarie 2009]. Statul trebuie, în special, să adopte măsurile de securitate preventive adecvate pentru a garanta buna derulare a unui eveniment public, precum asigurarea prezenţei unor servicii medicale de prim-ajutor la locul desfăşurării demonstraţiilor şi reglementarea traficului rutier, astfel încât perturbarea acestora să fie redusă la minimum [a se vedea Oya Ataman, citată anterior, pct. 39, şi Kudrevièius şi alţii împotriva Lituaniei (MC), nr. 37553/05, pct. 158-60, 15 octombrie 2015].
97. În plus, este important ca autorităţile publice să demonstreze un anumit grad de toleranţă faţă de adunările paşnice, chiar şi faţă de cele nelegale, astfel încât libertatea de întrunire garantată la art. 11 din Convenţie să nu fie golită de conţinut (ibid., pct. 37 şi 39). Limitele toleranţei de care trebuie să beneficieze o adunare nelegală depind de circumstanţe specifice, inclusiv de durata şi amploarea tulburării ordinii publice cauzate de aceasta, şi dacă participanţii la aceasta au avut suficient posibilitatea de a-şi exprima opiniile (a se vedea Cisse împotriva Franţei, nr. 51346/99, pct. 51-52, CEDO 2002‑III; Éva Molnár împotriva Ungariei, nr. 10346/05, pct. 42-43, 7 octombrie 2008; Navalnîi şi Iaşin împotriva Rusiei, nr. 76204/11, pct. 63‑64, 4 decembrie 2014; şi Kudrevièius, citată anterior, pct. 155-17 şi 176-77).
98. Pe de altă parte, atunci când demonstranţii se implică în acte de violenţă, ingerinţele în exercitarea dreptului la libertatea de întrunire sunt, în principiu, justificate pentru apărarea ordinii şi prevenirea săvârșirii infracţiunilor şi pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora (a se vedea Giuliani şi Gaggio, citată anterior, pct. 251). Garanţiile prevăzute la art. 11 din Convenţie nu se aplică în cazul întrunirilor în cadrul cărora organizatorii şi participanţii au intenţii violente, instigă la acte de violenţă sau neagă în alt fel fundamentele unei „societăţi democratice” (a se vedea Stankov şi Organizaţia Macedoneană Unită Ilinden împotriva Bulgariei, nr. 29221/95 şi 29225/95, pct. 77, CEDO 2001-IX; Organizaţia Macedoneană Unită Ilinden şi Ivanov împotriva Bulgariei, nr. 44079/98, pct. 99, 20 octombrie 2005; Serghei Kuzneţov împotriva Rusiei, nr. 10877/04, pct. 45, 23 octombrie 2008; Alexeiev împotriva Rusiei, nr. 4916/07, 25924/08 şi 14599/09, pct. 80, 21 octombrie 2010; Fáber, citată anterior, pct. 37, 24 iulie 2012; şi Gün şi alţii, citată anterior, pct. 70). Sarcina de a proba intenţiile violente ale organizatorilor unei demonstraţii revine autorităţilor [a se vedea Partidul Popular Creştin Democrat împotriva Moldovei (nr. 2), nr. 25196/04, pct. 23, 2 februarie 2010].
99. În orice caz, o persoană nu încetează să beneficieze de dreptul la libertatea de întrunire paşnică din cauza unor acte de violenţă sporadice sau a altor infracţiuni comise de alte persoane în cursul unei demonstraţii, dacă persoana în cauză îşi păstrează intenţiile şi comportamentul paşnice [a se vedea Ezelin, citată anterior, pct. 53; Ziliberberg împotriva Moldovei (dec.), nr. 61821/00, 4 mai 2004; şi Primov şi alţii împotriva Rusiei, nr. 17391/06, pct. 155, 12 iunie 2014]. Chiar dacă există un risc real ca o demonstraţie publică să aibă ca rezultat tulburarea ordinii, din cauza unor evenimente care nu pot fi controlate de persoanele care o organizează, o astfel de demonstraţie nu este exclusă, în sine, din sfera de aplicare a art. 11 § 1 din Convenţie, ci orice restricţie impusă unei astfel de adunări trebuie să fie conformă cu dispoziţiile art. 11 § 2 (a se vedea Schwabe şi M.G. împotriva Germaniei, nr. 8080/08 şi 8577/08, pct. 92, CEDO 2011).
(b) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză
100. Reclamantul a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la libertatea de întrunire paşnică, făcând referire la măsurile adoptate în ceea ce priveşte întrunirea în general şi măsurile specifice adoptate împotriva acestuia personal. Acesta a susținut că măsurile de control al mulţimilor, puse în aplicare de poliţie în Piaţa Bolotnaia, au provocat, în fapt, o confruntare între protestatari şi poliţişti şi că, ulterior, poliţiştii au folosit incidentul drept pretext pentru a pune capăt în mod prematur mitingului şi pentru dispersarea acestuia. În plus, acesta a susţinut că autorităţile au intenţionat, de la bun început, să suprime mitingul, pentru a descuraja protestele stradale şi disidenţa politică. Acesta a argumentat că reţinerea sa la locul desfăşurării mitingului, arestarea sa preventivă şi condamnarea sa ulterioară pentru o contravenție au fost arbitrare şi inutile.
101. Curtea observă că, deşi prima parte a acuzaţiilor reclamantului se referă într-o oarecare măsură la o situaţie generală, este clar că evenimentele generale în cauză au afectat direct situaţia de fapt individuală a reclamantului şi drepturile acestuia garantate de art. 11 din Convenţie. Acesta a ajuns la locul desfăşurării evenimentului public cu intenţia de a participa la miting; totuşi, acest lucru a devenit imposibil, deoarece mitingul a fost perturbat şi, ulterior, anulat, iar principalii vorbitori au fost arestaţi. Acest capăt de cerere este diferit de capetele de cerere privind arestarea şi detenţia ulterioare ale reclamantului, care au fost formulate şi în temeiul art. 11 din Convenţie. Astfel, Curtea a identificat două probleme în plângerile formulate de reclamant şi le va examina pe fiecare separat.
(i) Obligaţia de a asigura desfăşurarea paşnică a întrunirii
102. Curtea observă că aplicarea unor măsuri de securitate în cursul unei adunări publice constituie, pe de o parte, o restricţie privind exercitarea dreptului la libertatea de întrunire, dar, pe de altă parte, face parte, de asemenea, din obligaţiile pozitive ale autorităţilor de a asigura desfăşurarea paşnică a adunării şi siguranţa tuturor cetăţenilor (a se vedea jurisprudenţa citată la punctul 96 de mai sus). Curtea va analiza, în primul rând, dacă autorităţile au adoptat toate măsurile rezonabile pentru a asigura desfăşurarea paşnică a mitingului din Piaţa Bolotnaia. Curtea observă că părţile au căzut de acord asupra circumstanţelor esenţiale în care a survenit confruntarea dintre liderii adunării şi poliţişti, în zona podului Malîi Kamenîi, urmată de o ciocnire violentă, încheierea mitingului şi dispersarea acestuia. Au același punct de vedere asupra cronologiei şi a succesiunii evenimentelor, astfel cum au fost stabilite de instanţele interne, dar opiniile lor diferă în ceea ce priveşte modul de percepţie, legăturile de cauzalitate şi interpretarea juridică a acestora. Acestea au puncte de vedere divergente în special în privinţa următoarelor aspecte: dacă planul autorizat al locaţiei evenimentului a fost modificat, dacă izbucnirea confruntărilor a fost cauzată de comportamentul poliţiştilor sau dacă, cel puţin, le-a agravat, şi dacă amploarea tulburării ordinii justifica încheierea evenimentului şi dispersarea participanţilor de către poliţişti.
103. Conform versiunii oficiale, la 6 mai 2012, a avut loc o tulburare în masă a ordinii publice în Piaţa Bolotnaia. Guvernul a susţinut că, în acea zi, liderii adunării intenţionaseră să mărşăluiască în afara zonei desemnate, să amenajeze o tabără de protest şi, posibil, să desfăşoare o adunare neautorizată în apropierea Kremlinului. Când accesul organizatorilor a fost blocat de cordonul de poliţişti, aceştia au solicitat începerea unui protest de tip sit-in şi au încurajat atacurile asupra cordonului de poliţişti. În aceste circumstanţe, poliţia nu a avut altă opţiune decât să dispună încheierea adunării, care fusese deja irevocabil perturbată, şi să îi reţină pe făptuitorii activi.
104. Dimpotrivă, liderii adunării au acuzat autorităţile de a fi înscenat demonstraţia, astfel încât o confruntare să devină inevitabilă, iar un miting paşnic să poată fi prezentat drept o mulţime agresivă, care impunea reprimarea fermă. Aceştia au negat că intenţia lor iniţială fusese să depăşească limitele perimetrului desemnat pentru desfăşurarea mitingului; dimpotrivă, protestul de tip sit-in a fost o reacţie la modificarea unilaterală de către autorităţi a planului de organizare a mitingului. Protestatarii s-au aşezat pe jos în încercarea de a negocia trecerea prin parc către Piaţa Bolotnaia, considerând că acesta făcea parte din locul reuniunii, dar autorităţile nu au demonstrat niciun fel de bunăvoinţă în privinţa negocierii, refuzând chiar să comunice cu aceştia. Din acest punct de vedere, ruperea cordonului şi confruntările ulterioare au fost o consecinţă a atitudinii necooperante a autorităţilor. În orice caz, reclamantul a susţinut că, în ciuda unor incidente huliganice izolate, în general, adunarea şi-a păstrat caracterul paşnic şi nu a existat niciun motiv pentru încheierea sau dispersarea acesteia.
105. Din documentele transmise în prezenta cauză reiese că menţinerea ordinii publice în data de 6 mai 2012 a fost o operaţiune de securitate complicată. Curtea observă, în special, că planul de securitate prevedea un şir complex de măsuri de securitate, care trebuiau adoptate, în acea zi, pe întreg teritoriul oraşului Moscova, o parte semnificativă a acestora fiind destinată adunării publice din Piaţa Bolotnaia (a se vedea supra, pct. 16 şi următoarele). Amploarea fără precedent a forţelor de poliţie prezente şi a echipamentelor mobilizate pentru acest eveniment a fost evidenţiată în relatările mass-media la care au făcut trimitere părţile, de către Comisia de experţi şi martorii în procesul penal (a se vedea supra, pct. 51 şi 57).
106. Este cert că măsurile de securitate sporite au fost adoptate în anticiparea unor proteste stradale neautorizate. Autorităţile monitorizaseră îndeaproape activităţile liderilor opoziţiei în perioada anterioară zilei de 6 mai 2012, accesând informaţii din surse deschise şi prin metode de supraveghere secretă. Acestea suspectau că activiştii opoziţiei complotau în vederea organizării unei revolte populare, începând cu organizarea unor adunări publice nelegale şi cu instalarea unor tabere, care ar fi fost inspirată de mişcarea „Occupy” şi similară protestului „Maidan” din Ucraina (a se vedea mărturiile domnului Deinicenko, domnului Zdorenko, domnului Makonin şi doamnei Volondina de la punctul 63 de mai sus). Existând temerea instalării unei astfel de tabere în parcul din Piaţa Bolotnaia, poliţia a decis să blocheze accesul în parc, limitând locul adunării la zona cheiului Bolotnaia, unde nu puteau fi montate cu uşurinţă corturi.
107. Curtea observă că, deşi art. 11 din Convenţie nu garantează unei persoane dreptul la instalarea unei tabere oriunde doreşte aceasta, astfel de aranjamente temporare pot constitui, în anumite circumstanţe, o formă de expresie politică, a cărei restricţionare trebuie să respecte cerinţele prevăzute la art. 10 § 2 din Convenţie [a se vedea exemple de alte forme de exprimare a unei opinii în Steel şi alţii împotriva Regatului Unit, 23 septembrie 1998, pct. 92, Culegere 1998‑VII; Drieman şi alţii împotriva Norvegiei (dec.), nr. 33678/96, 4 mai 2000; şi Taranenko, citată anterior, pct. 70-71]. Curtea reiterează că, în orice caz, în acest context, art. 10 din Convenţie trebuie să fie considerat drept o lex generalis în raport cu art. 11, care este o lex specialis, şi capătul de cerere formulat în temeiul art. 11 trebuie, în aceste circumstanţe, să fie examinat în lumina art. 10 (a se vedea Ezelin, citată anterior, pct. 35 şi 37). Curtea va lua în considerare acest lucru în cadrul aprecierii proporţionalităţii măsurilor adoptate ca răspuns la ameninţarea pe care o reprezenta suspiciunea privind scopul ascuns al adunării (a se vedea infra, pct. 139).
108. Înainte de a se pronunţa asupra rolului unor scopuri nedeclarate, ale organizatorilor sau ale autorităţilor, Curtea va formula observaţii cu privire la motivele oficiale pentru deciziile adoptate în cursul organizării adunării. La prima vedere, decizia de a bloca accesul la parc al participanţilor la miting nu pare să fie, în sine, ostilă sau incorectă faţă de organizatori, având în vedere că respectivul chei avea o capacitate suficientă pentru a găzdui participanţii la adunare, chiar şi o marjă semnificativă în cazul depăşirii numărului de participanţi estimat. Conform declaraţiei Departamentului pentru Securitate Regională din Moscova (a se vedea supra, pct. 63), capacitatea maximă a cheiului Bolotnaia era de aproximativ 26 000 de persoane. Prin urmare, acesta era suficient de spaţios nu doar pentru cei 5 000 de participanţi declaraţi iniţial, sau pentru rata oficială de participare, de 8 000 de persoane, ci chiar şi pentru estimarea retrospectivă a organizatorilor, de 25 000 de persoane. Cu toate acestea, organizatorii au ridicat obiecţii nu numai în legătură cu blocarea accesului la parc, ci, în special, cu privire la modificarea de ultim moment descoperită de aceştia în ceea ce priveşte planul locaţiei destinate evenimentului, ceea ce, conform acestora, ar fi condus la neînţelegeri şi la perturbarea întrunirii.
109. Organizatorii, autorităţile municipale şi poliţia discutaseră planul locaţiei destinate adunării în cursul întâlnirii de lucru din 4 mai 2012. Organizatorii adunării au susţinut că, la întâlnirea de lucru, s-a convenit în mod expres ca, la data de 6 mai 2012, să se reitereze traseul şi formatul adunării care a avut loc pe 4 februarie 2012. Mărturiile lor în acest sens nu au fost nici confirmate, nici negate de oficialităţile care au fost prezente la întâlnirea de lucru. Când au fost confruntaţi, domnul Deinicenko şi domnul Şarapov au declarat că includerea parcului nu fusese solicitată sau discutată. Presupunând că acest lucru era adevărat şi că nu s-a ajuns la niciun acord explicit în ceea ce priveşte parcul, Curtea consideră totuşi că nu a fost total nerezonabil din partea organizatorilor să aprecieze că acesta era implicit inclus. În primul rând, limitele oficiale ale Pieţei Bolotnaia includeau parcul, astfel cum au confirmat experţii-martori N. şi M., precum şi şeful municipalităţii Districtului Iakimanka din Moscova. În al doilea rând, parcul fusese inclus în zona destinată mitingului cu ocazia precedentă, fapt recunoscut de sursele oficiale, în special de martorul Şarapov (a se vedea declaraţiile tuturor martorilor menţionaţi anterior, citaţi la punctul 63 de mai sus).
110. Este cert că nu a fost prezentată nicio hartă în cursul întâlnirii de lucru şi că nu a fost efectuată nicio recunoaştere la faţa locului din cauza constrângerilor legate de timp. După întâlnirea de lucru, poliţiştii au elaborat un plan de securitate şi au întocmit propria lor hartă, care excludea parcul. Nu este clar dacă harta lor se baza pe propria percepţie asupra discuţiei care a avut loc în cadrul întâlnirii de lucru sau dacă au hotărât ulterior să închidă accesul la parc, ţinând seama de numărul estimat de participanţi şi de posibilele probleme legate de ordinea publică. În orice caz, atât planul de securitate, cât şi hărţile folosite de forţele de poliţie au rămas documente de uz intern ale poliţiei şi nu au fost comunicate şi organizatorilor (a se vedea răspunsul adresat Comisiei de anchetă de către Departamentul Afacerilor Interne din Moscova, supra, pct. 48, şi hotărârea pronunţată de Tribunalul din Moscova în cauza domnului Udalţov şi a domnului Razvozhaiev, supra, pct. 63).
111. În acelaşi timp, pe site-ul oficial al poliţiei a fost publicată o hartă diferită a zonei destinate adunării, care includea parcul. Este posibil ca harta să fi provenit din surse neoficiale, astfel cum a stabilit Tribunalul din Moscova, dar, chiar dacă aceasta s-a bazat pe informaţiile prezentate de organizatori, şi nu de servicii ale poliţiei, publicarea sa de către biroul de presă al poliţiei implica un anumit tip de aprobare oficială (a se vedea supra, pct. 48 şi 63). În plus, faptul că harta a fost publicată cu cel puţin 24 de ore înainte de adunare le-a permis ofiţerilor responsabili cu securitatea mitingului să identifice eventualele erori şi să informeze organizatorii şi publicul în consecinţă. Având în vedere prioritatea deosebită acordată operaţiunii de asigurare a ordinii în cursul acestui eveniment şi seriozitatea cu care forţele de securitate au monitorizat fiecare informaţie referitoare la activitatea de protest, era puţin probabil ca harta publicată să le fi scăpat din vedere în mod accidental.
112. Având în vedere considerentele anterioare, Curtea concluzionează că a existat cel puţin un acord tacit, dacă nu unul explicit, pentru includerea parcului din Piaţa Bolotnaia în zona destinată mitingului din 6 mai 2012.
113. Reţinând această constatare, Curtea procedează la examinarea următorului aspect contestat: semnificaţia protestului de tip sit-in din zona podului Malîi Kamenîi. Curtea va examina motivele pentru care acesta a fost iniţiat, măsura în care a perturbat adunarea şi comportamentul autorităţilor în această situaţie.
114. Curtea observă că, în cursul procedurii interne, au fost oferite două explicaţii contradictorii privind protestul de tip sit-in. Liderii adunării şi participanţii la aceasta au susţinut că a fost o reacţie faţă de modificarea neaşteptată a planului locaţiei destinate evenimentului şi o încercare de a negocia trecerea prin parc. Acest motiv este, în principiu, conform cu constatarea de mai sus a Curţii, conform căreia amplasarea cordonului de poliţie a fost diferită de cea la care se aşteptau organizatorii adunării (a se vedea supra, pct. 112).
115. Cu toate acestea, unii oficiali ai poliţiei au susţinut că liderii protestului de tip sit-in au solicitat să li se permită accesul la podul Bolşoi Kamenîi, pentru a putea merge spre Kremlin, un ultimatum care nu putea fi acordat (a se vedea raportul întocmit de domnul Deinicenko la 6 mai 2012, supra, pct. 43, şi mărturiile sale, supra, pct. 63; şi decizia Comisiei de anchetă din 20 martie 2013, supra, pct. 52). Este imposibil de stabilit dacă a fost într-adevăr formulată vreo astfel de cerere, deoarece, în afară de poliţişti, niciun alt martor nu a auzit-o. Pe de altă parte, o serie de martori, care nu au nicio legătură cu părţile implicate în conflict, au confirmat că liderii protestului de tip sit-in au solicitat poliţiei să deplaseze cordonul înapoi, astfel încât să le permită accesul la parc. Observatori independenţi din cadrul Biroului Ombudsmanului, care s-au implicat în negocieri, au explicat că, fiind confruntaţi cu situaţia în care zona de trecere fusese îngustată, protestatarii au cerut lărgirea acesteia. În plus, aceştia au menţionat numele ofiţerului de poliţie căruia Ombudsmanul i-a adresat această cerere, colonelul Biriukov (a se vedea mărturiile doamnei Mirza şi domnului Vasiliev, supra, pct. 57 şi 59). De asemenea, observatorul desemnat să participe la întrunire din cadrul Camerei Civice a Federaţiei Ruse a declarat că nu a fost formulată nicio cerere de deschidere a accesului către Kremlin (a se vedea declarațiile domnului Svanidze, supra, pct. 58). Declaraţii similare au fost făcute de cei doi deputaţi ai Dumei de Stat, domnul G. Gudkov şi domnul D. Gudkov, care au încercat, la rândul lor, să medieze conflictul; aceştia au precizat că liderii protestului de tip sit-in au insistat în privinţa deplasării în spate a cordonului şi au solicitat să li se permită accesul la parc.
116. Pe baza acestor probe, Curtea constată că liderii protestului de tip sit-in au exprimat solicitarea privind deschiderea accesului la parc în vederea desfăşurării adunării şi au comunicat poliţiei această cerere.
117. În ceea ce priveşte caracterul protestului de tip sit-in şi gradul perturbării pe care a provocat-o, Curtea observă următoarele. Din materialul video prezentat de părţi reiese, fapt confirmat de relatările martorilor, că protestul de tip sit-in a îngustat şi mai mult zona de acces către Piaţa Bolotnaia şi că a cauzat confuzie şi nerăbdare în rândul demonstranţilor, care doreau să ajungă la locul desfăşurării mitingului. Cu toate acestea, aceleaşi surse au afirmat clar că, având în vedere că doar douăzeci-cincizeci de persoane erau aşezate pe jos, protestul de tip sit-in s-a limitat la o zonă restrânsă şi a lăsat suficient spaţiu pentru persoanele care doreau să treacă. Nu există nicio îndoială că protestul de tip sit-in a fost strict paşnic. Cu toate acestea, protestul a necesitat intervenţia autorităţilor – iar cei care participau la el au provocat acest lucru în mod deschis – având în vedere că nu era posibilă deplasarea cordonului fără acordul şi ordinele relevante ale autorităţilor. Prin urmare, se pune întrebarea dacă, în această etapă, autorităţile au adoptat toate măsurile rezonabile pentru a menţine caracterul paşnic al întrunirii.
118. După ce au primit solicitarea de a deplasa cordonul în spate, comandanţii poliţiei trebuiau să o accepte, să o respingă, sau să caute o soluţie de compromis. Nu este de competenţa Curţii să indice care ar fi fost cea mai adecvată manevră pentru cordonul de poliţie în aceste circumstanţe. Faptul că poliţia a avut o atitudine prudentă în ceea ce priveşte riscul ca parcul să fie ocupat prin instalarea unei tabere sau faptul că nu le-a permis protestatarilor să înainteze în direcţia Kremlinului, sau ambele, ar putea justifica refuzul de a deschide accesul la parc, având în vedere că, în orice caz, adunarea dispunea de suficient spaţiu pentru desfăşurarea unui miting. Indiferent de măsurile pe care poliţiştii le-au considerat adecvate, este esenţial faptul că aceştia trebuiau să dialogheze cu liderii protestului de tip sit-in, pentru a le comunica poziţia lor deschis, clar şi prompt.
119. Confruntarea care a survenit în apropierea cordonului a durat aproximativ 45-50 de minute, o perioadă considerabilă de timp. În intervalul 5 p.m. - 5.15 p.m., organizatorii s-au adresat ofiţerilor de poliţie care formau cordonul, dar se pare că printre aceştia nu se afla niciun ofiţer superior de poliţie competent să discute problemele în cauză; se pare că ofiţerii competenţi se aflau în spatele cordonului, urmărind evenimentul de la o oarecare distanţă. Negociatorii au început să dialogheze în jurul orei 5.15 p.m. şi discuţiile au continuat până la 5.45 p.m. cel puţin. Poliţia a ales să contacteze liderii protestului mai întâi printr-un intermediar, Ombudsmanul, care a trebuit să le spună să se ridice şi să se îndrepte spre scenă. Acesta a transmis mesajul şi a comunicat poliţiei răspunsul, şi anume solicitarea protestatarilor de a fi deschis accesul la parc. Nu este clar dacă, după schimbul de replici iniţial, poliţia a răspuns protestatarilor şi, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă Ombudsmanul a reuşit să transmită răspunsul. Cu toate acestea, în acelaşi timp, doi deputaţi ai Dumei de Stat, domnul G. Gudkov şi domnul D. Gudkov, au participat la negocieri simultane; aceştia susţin că au ajuns la un acord conform căruia, în principiu, cordonul putea fi deplasat.
120. Se pare că mediatorii au avut interlocutori de rang înalt din cadrul poliţiei. Ombudsmanul a purtat discuții cu colonelul Biriukov. Conform planului de securitate, la 6 mai 2012 acesta trebuia să asigure „coordonarea cu reprezentanţii organizaţiilor publice şi coordonarea şi fluxul de informaţii cu alte servicii ale Departamentului Afacerilor Interne din Moscova” (a se vedea supra, pct. 21). Cu toate acestea, colonelul Biriukov i-a spus Ombudsmanului că decizia privind cordonul de poliţie nu era de competenţa lui (a se vedea mărturiile doamnei Mirza şi domnului Vasiliev, supra, pct. 57 şi 59). Se pare că deputaţii, domnul G. Gudkov şi domnul D. Gudkov, vorbiseră cu domnul Gorbenko, viceprimarul; aceştia nu au menţionat numele ofiţerilor de poliţie cu care vorbit, de asemenea, dar au susţinut că au ajuns la un rezultat diferit faţă de Ombudsman.
121. Documentele disponibile la dosar nu dezvăluie identitatea ofiţerului care a luat decizia referitoare la cordon sau ce decizie a fost adoptată, în realitate. Potrivit planului de securitate, segmentul relevant al cordonului aparţinea „Zonei nr. 8”, sub comanda colonelului de poliţie Smirnov, care avea nouă adjuncţi (enumeraţi la punctul 22 de mai sus). Cu toate acestea, nu este clar dacă acesta avea autoritatea de a negocia cu organizatorii întrunirii sau de a modifica poziţia cordonului, care era prevăzută în planul de securitate. Colonelul de poliţie Deinicenko era însărcinat cu comanda generală a operaţiunii de asigurare a securităţii; la 4 mai 2012, acesta a participat la întâlnirea de lucru şi, la 6 mai 2012, după întrunire, acesta a întocmit un raport privind punerea în aplicare a planului de securitate. Totuşi, nu există nicio informaţie privind implicarea acestuia în negocierile cu liderii protestului de tip sit-in sau emiterea vreunui ordin referitor la cordon.
122. Curtea subliniază că alt oficial, colonelul Makonin, a jucat un rol activ în asigurarea ordinii în cursul evenimentului. Înainte de marş, acesta s-a întâlnit cu organizatorii adunării în cadrul unei ultime şedinţe de informare, le-a dat acestora instrucţiuni şi i-a pus să semneze un angajament oficial de neîncălcare a ordinii publice. În plus, acesta le-a precizat organizatorilor faptul că era persoana de contact pentru situaţii de urgenţă şi le-a dat instrucţiuni să îl sune pentru orice probleme nerezolvate legate de ordinea publică.
123. Nu se ştie dacă domnul Udalţov a încercat să îl sune pe colonelul Makonin în timpul confruntării. De asemenea, Curtea nu poate verifica declaraţiile domnului Davidis, conform cărora acesta a încercat să îl sune pe domnul Deinicenko. Instanţele interne nu s-au pronunţat asupra acestor aspecte şi nu au fost prezentate probe relevante în faţa Curţii. În orice caz, ofiţerii superiori de poliţie au avut suficiente ocazii să contacteze telefonic organizatorii şi să abordeze personal participanţii la protestul de tip sit-in, prin simpla parcurgere a unei distanţe de câţiva metri. În ceea ce îl priveşte pe domnul Makonin, acesta a declarat că a încercat să îl sune pe domnul Udalţov abia când a ajuns în Piaţa Bolotnaia, „după ce începuse deja tulburarea în masă a ordinii publice” (a se vedea supra, pct. 63). Având în vedere că primul incident a avut loc la câteva minute după încheierea protestului de tip sit-in, înseamnă că acesta nu l-a sunat pe domnul Udalţov în timpul protestului şi că a fost departe de Piaţa Bolotnaia pe parcursul acestuia. La 6 p.m., acesta a apărut în zona scenei, unde i-a dat instrucţiuni doamnei Mitiuşkina să declare adunarea încheiată (se vedea infra, pct. 131 şi următoarele).
124. Este important de menţionat că nu a fost specificată funcţia oficială îndeplinită de domnul Makonin în cadrul adunării din Piaţa Bolotnaia. Numele acestuia nu a apărut în planul de securitate, printre sutele de nume de ofiţeri de poliţie responsabili cu diverse sarcini, inclusiv verificarea pubelelor, reţinerea persoanelor care comiteau fapte penale, înregistrarea de materiale video şi relaţia cu mass-media. Acesta nu era nici membru al sediilor operaţionale. Conform planului de securitate, le reveneau colonelului Smirnov şi colonelului Saprikin sarcina de a se întâlni personal cu organizatorii înainte de începutul marşului, pentru a le comunica diverse informaţii şi pentru a-i pune să semneze angajamentele (a se vedea supra, pct. 22), deşi, în practică, cel care s-a ocupat de aceste lucruri a fost colonelul Makonin.
125. De asemenea, ridică semne de întrebare faptul că în planul de securitate nu a fost desemnat niciun ofiţer pentru a menţine legătura cu organizatorii adunării, deşi în plan erau desemnați în mod specific ofiţeri pentru asigurarea legăturii cu organizaţii ale societăţii civile şi cu presa (a se vedea supra, pct. 21). Precum în cazul de faţă, colonelul Makonin a exercitat unele funcţii operaţionale în legătură cu organizatorii adunării, dar, fără cunoaşterea limitelor mandatului său, este imposibil de stabilit dacă acesta avea autoritatea de a lua decizii cu privire la mişcarea cordonului sau de a negocia cu liderii protestului de tip sit-in.
126. Curtea a constatat anterior că liderii marşului au fost luaţi prin surprindere din cauza limitării semnificative a spaţiului destinat mitingului, având în vedere că respectivul cordon de poliţişti format în zona podului Malîi Kamenîi excludea o parte considerabilă din spaţiul convenit iniţial. În faţa unei astfel de situaţii, în loc să înainteze spre locul disponibil în faţa scenei, aceştia au început un protest de tip sit-in, care a intensificat îngrămădirea (a se vedea supra, pct. 114 şi 117). În opinia Curţii, controversa privind amplasarea cordonului de poliţie ar fi putut fi abordată în mod rezonabil, dacă ofiţerii competenţi ar fi fost pregătiţi să se prezinte pentru a dialoga cu organizatorii adunării şi pentru a discuta cu aceştia amplasarea cordonului. Implicarea lor ar fi putut diminua tensiunile cauzate de modificarea neaşteptată a planului locaţiei destinate evenimentului şi ar fi putut contribui la prevenirea confruntării şi a nemulţumirii subsecvente a protestatarilor.
127. Constatările Curţii de la punctele anterioare au condus la concluzia că autorităţile poliţieneşti nu au asigurat un canal fiabil de comunicare cu organizatorii înainte de întrunire. Această omisiune este frapantă, având în vedere rigurozitatea ansamblului de pregătiri în materie de securitate în ceea ce priveşte actele de ostilitate anticipate din partea liderilor adunării. În plus, autorităţile nu au abordat în mod constructiv evoluţia evenimentelor în timp real. În primele cincisprezece minute după sosirea marşului la podul Malîi Kamenîi, nicio oficialitate nu a manifestat interes să discute cu liderii marşului, care au început să dea semne de nelinişte, odată ajunşi în faţa cordonului de poliţişti. În cele din urmă, după începerea protestului de tip sit-in, aceştia l-au trimis pe Ombudsman să le transmită liderilor mesajul să se ridice şi să plece, mesaj care nu a oferit niciun răspuns preocupărilor protestatarilor. Indiferent dacă ofiţerii superiori de poliţie, care se aflau dincolo de cordon, au înţeles sau nu de la început solicitările exprimate de liderii protestului de tip sit-in, nimic nu i-a împiedicat să clarifice imediat problema şi să le ofere un răspuns clar.
128. În lumina considerentelor anterioare, Curtea constată că, în speţă, autorităţile nu au depus suficiente eforturi de comunicare cu organizatorii adunării, în vederea soluţionării tensiunilor cauzate de confuzia legată de planul locaţiei destinate evenimentului. Faptul că nu au fost adoptate măsuri simple şi evidente încă de la primele semne ale conflictului a permis escaladarea acestuia, conducând la perturbarea adunării care, iniţial, a fost paşnică.
129. Curtea a făcut deja referire la Orientările privind libertatea de întrunire paşnică, adoptate de Comisia de la Veneţia, care recomandă negocierea sau dialogul prin intermediul unui mediator, în cazul în care survine o confruntare sau o dispută în cursul unei adunări, ca metodă de prevenire a escaladării conflictului (a se vedea orientarea 5.4, supra, pct. 80). Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este necesar să definească, în raport cu Orientările sau în alt fel, standardul necesar în acest caz. Apreciază că, în orice caz, autorităţile nu au respectat, în speţă, nici măcar cerinţele minime pe care le implică obligaţia lor de comunicare cu liderii adunării, care constituia o parte esenţială a obligaţiei lor pozitive de a garanta desfăşurarea paşnică a întrunirii, de a proteja ordinea publică şi de a garanta siguranţa tuturor cetăţenilor implicaţi.
130. Astfel, autorităţile nu şi-au îndeplinit obligaţia pozitivă pe care o aveau în ceea ce priveşte desfăşurarea adunării din Piaţa Bolotnaia. În consecinţă, a fost încălcat art. 11 din Convenţie în această privinţă.
ii) Încheierea adunării, arestarea, detenţia şi acuzaţiile formulate împotriva reclamantului
131. La finalul negocierilor, poziţia cordonului de poliţişti a rămas neschimbată; acesta a fost consolidat de ofiţeri de poliţie pentru restabilirea ordinii publice. Evenimentele care au urmat s-au desfăşurat simultan în două laturi opuse ale Pieţei Bolotnaia. A avut loc un blocaj în zona podului Malîi Kamenîi la orele 5.50 p.m., moment în care demonstranţii au încheiat protestul de tip sit-in şi au plecat spre locul în care era amenajată scena. La 5.55 p.m., presiunea exercitată de mulţime a cauzat ruperea cordonului pentru prima dată, dar acesta a fost refăcut rapid, fără folosirea forţei, iar în următoarele câteva minute, protestatari din mulţime au început să arunce cu diverse obiecte în cordonul de poliţişti, inclusiv cu un cocktail Molotov. În acelaşi timp, la 6 p.m., în celălalt capăt al Pieţei Bolotnaia, doamna Mitiuşkina, la instrucţiunile colonelului Makonin, a anunţat de pe scenă încheierea mitingului. În următoarele cincisprezece minute, au avut loc mai multe ciocniri între protestatari şi poliţişti în zona podului Malîi Kamenîi, până în momentul în care, la 6.15 p.m., poliţia a început o amplă acţiune de dispersare a mulţimii aflate în acea zonă.
132. Guvernul nu a specificat dacă decizia de a încheia adunarea a fost luată de colonelul Makonin sau dacă acesta a urmat ordinele primite. De asemenea, nu este clar ce anume, mai exact, a determinat această decizie, deşi unii martori au sugerat că motivul a fost protestul de tip sit-in. Faptul că, la orele 5.55 p.m., autorităţile ameninţau liderii adunării cu impunerea unor sancţiuni penale confirmă această ipoteză (a se vedea supra, pct. 34). În orice caz, este clar că, la orele 6 p.m., atunci când a fost făcut anunţul, numărul oamenilor crescuse, aceştia se înghesuiau şi se împingeau, şi au avut loc incidente izolate de agresiune împotriva cordonului din zona podului Malîi Kamenîi, dar nu au existat ciocniri intense sau o tulburare semnificativă a ordinii publice.
133. Adunarea nu pare să fi fost suspendată înainte de a fi fost încheiată, astfel cum prevedea articolul 15.3 din Legea privind adunările publice. Potrivit autorităţilor, în acel stadiu, a fost justificat anunţul privind încheierea de urgenţă a adunării, în temeiul articolului 17.3, care reduce procedura de încheiere, în cazul unei tulburări în masă a ordinii publice. Curtea consideră că, indiferent dacă încadrarea juridică realizată la nivel intern a faptelor săvârşite în speţă corespundea sau nu infracţiunii de „tulburare în masă a ordinii publice”, este la fel de adevărat că tensiunile au fost localizate în zona podului Malîi Kamenîi, în vreme ce restul zonei de desfăşurare a evenimentului a rămas calmă. Autorităţile nu au arătat că, înainte de a face anunţul privind încheierea întregului miting, au încercat să izoleze sectorul perturbator şi să abordeze în mod specific problemele apărute acolo, astfel încât să permită continuarea mitingului în sectorul scenei în care situaţia a rămas paşnică. Prin urmare, Curtea nu este convinsă că încheierea mitingului din Piaţa Bolotnaia a fost inevitabilă.
134. Cu toate acestea, chiar presupunând că decizia de a încheia întrunirea a fost luată din cauza unui risc real şi iminent de răspândire şi intensificare a actelor de violenţă şi că autorităţile au acţionat în cadrul marjei de apreciere care trebuie să fie acordată în astfel de circumstanţe, o asemenea decizie ar fi putut fi pusă în aplicare în moduri diferite şi prin utilizarea unor metode diverse. Având în vedere diversitatea circumstanţelor specifice fiecărui protestatar în parte, în special gradul lor de implicare sau de neimplicare în confruntări şi gama largă de consecinţe implicate, este imposibil de realizat o evaluare generală a comportamentului poliţiştilor în cursul dispersării adunării din Piaţa Bolotnaia. Din acest motiv, Curtea se va abţine de la examinarea modului în care poliţiştii au dispersat protestatarii din zona podului Malîi Kamenîi, având în vedere că acest lucru nu intră în sfera cauzei reclamantului. Curtea va examina măsurile adoptate împotriva reclamantului personal şi, în cadrul acestei analize, va ţine seama de situaţia generală din imediata apropiere a acestuia, respectiv zona din faţa scenei aflată în limitele zonei de pe cheiul Bolotnaia, destinată desfăşurării mitingului.
135. Din argumentele părţilor, coroborate cu probele video şi probele cu înscrisuri, reiese că sectorul din cadrul perimetrului încercuit al locului mitingului de pe cheiul Bolotnaia, a rămas strict paşnic pe toată durata, chiar şi în timpul tulburării ordinii care a avut loc în afara perimetrului respectiv, în zona podului Malîi Kamenîi. Se pare că, în timpul protestului de tip sit-in, zona în cauză era aproape goală şi că, după încheierea protestului de tip sit-in de către liderii acestuia, unii oameni i-au urmat pe aceştia pe traseul către locul unde se afla scena, deşi mulţi plecaseră deja de la miting.
136. După arestarea de pe scenă a domnului Udalţov, a domnului Navalnîi şi a domnului Nemţov, un număr semnificativ de oameni a continuat să se adune în acea zonă. Poliţiştii li s-au adresat prin intermediul megafoanelor, ordonându-le să elibereze zona, dar mulţi dintre ei au refuzat să plece şi „şi-au unit braţele în semn de rezistenţă pasivă” (a se vedea supra, pct. 51). Având în vedere caracterul inofensiv al protestelor acestora, poliţia nu a recurs la forţă împotriva protestatarilor în aceeaşi măsură ca în zona podului Malîi Kamenîi. În cea mai mare parte, poliţiştii i-au împins constant către zonele de ieşire şi au arestat selectiv câteva persoane.
137. Curtea face referire la principiile reiterate la punctul 99 de mai sus, care extind protecţia conferită de art. 11 la participanţii paşnici ai unei adunări perturbate de acte izolate de violenţă, săvârşite de alţi participanţi. În prezenta cauză, Curtea constată că reclamantul a rămas în zona perimetrului încercuit al locului mitingului şi că acesta a avut tot timpul, în mod evident, un comportament strict paşnic. În plus, din niciuna dintre observaţiile părţilor nu reiese că acesta s-a numărat printre cei care au manifestat o „rezistenţă pasivă”.
138. Părţile au opinii divergente în ceea ce priveşte problema dacă reclamantul a fost arestat înainte sau la puţin timp după încheierea intervalului de timp autorizat iniţial pentru desfăşurarea adunării, iar Curtea va aborda această controversă în contextul art. 6 din Convenţie (a se vedea infra, pct. 163 şi următoarele). În scopul analizei efectuate de Curte în temeiul art. 11, este suficient să se observe că, şi în cazul în care reclamantul nu s-a încadrat în termenul stabilit, măsurile adoptate după încheierea adunării intră, în general, sub incidenţa art. 11 din Convenţie, atât timp cât există o legătură între exercitarea de către reclamant a libertăţii de întrunire paşnică şi măsurile adoptate împotriva acestuia (a se vedea Ezelin, citată anterior, pct. 41, şi Navalnîi şi Iaşin, citată anterior, pct. 52). În consecinţă, în circumstanţele prezentei cauze, chiar şi după încheierea oficială a adunării, garanţiile prevăzute la art. 11 au continuat să se aplice în privinţa reclamantului, în pofida ciocnirilor care au avut loc în zona podului Malîi Kamenîi. Rezultă că era necesar ca orice măsuri adoptate împotriva acestuia în situaţia respectivă să fi fost prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fi fost necesare într-o societate democratică, în sensul art. 11 § 2 din Convenţie.
139. Curtea are în vedere că autorităţile au recunoscut că toate măsurile de securitate, în special reprimarea persoanelor inculpate pentru infracţiunile săvârşite la 6 mai în Piaţa Bolotnaia, au fost motivate de „teama de Maidan”: securitatea sporită a vizat în mod specific împiedicarea instalării unor tabere ilegale. În acelaşi timp, Curtea observă, iar Guvernul a insistat asupra acestui aspect, că reclamantul nu a fost arestat şi sancţionat pentru încălcarea normelor privind adunările publice. Chiar dacă prezenţa lui în locul destinat mitingului, după încheierea acestuia, ar fi considerată o manifestare a contestării de către acesta a încheierii premature a adunării, nu de această faptă penală a fost acuzat reclamantul. Conform observaţiilor instanţelor interne şi ale Guvernului, acesta a fost arestat, ţinut în detenţie şi condamnat la cincisprezece zile de închisoare pentru obstrucţionarea traficului şi nerespectarea ordinelor poliţiştilor de a înceta să mai facă acest lucru.
140. În acest context, severitatea măsurilor aplicate împotriva reclamantului este total lipsită de justificare. Nu a fost acuzat de acte de violenţă, nici măcar de „rezistenţă pasivă”, în semn de protest împotriva încheierii adunării. Motivele pentru care acesta a mers pe carosabil şi a obstrucţionat traficul au rămas fără explicaţie în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti interne; explicaţia reclamantului, conform căreia traficul era în continuare închis şi, pur şi simplu, nu a fost suficient de rapid să părăsească zona mitingului, din cauza confuziei generale, nu a fost contestată sau respinsă. Prin urmare, chiar presupunând că reţinerea şi arestarea preventivă ale reclamantului şi pedeapsa administrativă aplicată acestuia erau conforme cu legislaţia internă şi urmăreau unul din scopurile legitime enumerate la art. 11 § 2 din Convenţie – probabil, siguranţa publică – măsurile adoptate împotriva acestuia au fost extrem de disproporţionate în raport cu scopul urmărit. Nu exista nicio „nevoie socială stringentă” de a-l aresta pe reclamant şi de a-l escorta la secţia de poliţie. În special, nu era necesară condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea, chiar dacă a fost vorba despre una de scurtă durată.
141. În plus, trebuie subliniat faptul că efectul arestării, detenţiei şi condamnării administrative ulterioare a reclamantului a fost cu siguranţă descurajarea acestuia sau a altor persoane de la participarea la mitinguri de protest sau implicarea activă în politica de opoziţie. Fără îndoială că aceste măsuri aveau un potenţial serios de a descuraja alţi susţinători ai opoziţiei şi publicul larg să participe la demonstraţii şi, mai general, să participe la dezbateri politice deschise. Efectul disuasiv al acestor sancţiuni a fost amplificat şi de numărul mare de arestări efectuate în acea zi, care au fost intens mediatizate.
142. Prin urmare, a fost încălcat art. 11 din Convenţie, ca urmare a reţinerii, arestării preventive şi aplicării sancţiunii administrative în cazul reclamantului.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 5 din Convenţie
143. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, că reţinerea şi arestarea sa preventivă în cursul procedurii administrative au fost arbitrare şi nelegale. Dispoziţiile relevante ale art. 5 § 1 din Convenţie sunt formulate după cum urmează:
„1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
a. dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;
c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;
d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa, sub supraveghere, sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente;
e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.”
A. Cu privire la admisibilitate
144. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, constată că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
a) Guvernul
145. Guvernul a susţinut că, după încheierea adunării publice autorizate, reclamantul a rămas în Piaţa Bolotnaia, a mers pe carosabil, obstrucţionând traficul, şi a refuzat să respecte ordinul ofiţerilor de poliţie de a nu mai face acest lucru. Conform Guvernului, reclamantul a fost escortat la secţia de poliţie, unde a fost întocmită o declaraţie privind săvârşirea unei contravenţii prevăzute la articolul 19.3 din Codul privind contravenţiile. Guvernul a susţinut că temeiul juridic pentru arestare a fost articolul 27.2 din Codul privind contravenţiile, care împuternicea ofiţerii de poliţie să escorteze persoane particulare, adică să le ducă la secţia de poliţie, în scopul întocmirii unui raport privind săvârşirea unei contravenţii. Acesta a declarat că reclamantul a rămas în arestul poliţiei din momentul reţinerii sale din data de 6 mai 2012, orele 9.30 p.m., până la data de 8 mai 2012, orele 8 a.m. Acesta a explicat că durata detenţiei reclamantului a fost calculată începând cu orele 9.30 p.m. din data de 6 mai 2012, momentul în care acesta a fost dus la secţia de poliţie a Districtului Krasnoselski, şi a argumentat că perioada arestării sale preventive nu a depăşit termenul legal de 48 de ore. În general, Guvernul a considerat că privarea de libertate a reclamantului a respectat legislaţia internă şi că au fost îndeplinite toate formalităţile necesare, precum emiterea unui mandat de arestare legal.
b) Reclamantul
146. Reclamantul a contestat argumentele Guvernului şi a susţinut că nu a fost necesară nici arestarea lui, nici detenţia acestuia în secţia de poliţie, după ce au fost întocmite raportul poliţiei şi declaraţia privind săvârşirea unei contravenţii. În plus, nu exista niciun temei juridic pentru a-l aresta preventiv până la audierea în faţa judecătorului de pace.
2. Motivarea Curţii
147. Curtea reiterează că expresiile „legală” şi „potrivit căilor legale” prevăzute la art. 5 § 1 din Convenţie se referă în principal la legislaţia naţională şi stabilesc obligaţia de a respecta normele de fond şi de procedură prevăzute de aceasta. Cu toate acestea, „legalitatea” detenţiei în temeiul legislaţiei interne nu constituie întotdeauna elementul decisiv. În plus, Curtea trebuie să fie convinsă că detenţia în cursul perioadei avute în vedere a fost compatibilă cu scopul art. 5 § 1 din Convenţie, adică acela de a împiedica lipsirea arbitrară de libertate a persoanelor. În plus, lista excepţiilor de la dreptul la libertate, garantat de art. 5 § 1 din Convenţie, este una exhaustivă şi numai o interpretare strictă a acestor excepţii este conformă cu scopul acestei dispoziţii, şi anume acela de a garanta că nicio persoană nu este lipsită de libertate în mod arbitrar (a se vedea Giulia Manzoni împotriva Italiei, 1 iulie 1997, pct. 25, Culegere 1997‑IV).
148. De asemenea, Curtea a observat anterior că reclamantul a fost arestat pe motiv că mergea pe carosabil şi obstrucţiona traficul, deşi rămâne neclar dacă se susţine că acest lucru s-a întâmplat în perioada în care traficul fusese suspendat sau după încheierea acestei perioade şi dacă, într-adevăr, traficul fusese reluat (a se vedea supra, pct. 140; a se vedea şi infra, pct. 164). Se pare că poliţiştii se grăbeau să disperseze demonstranţii care au rămas în Piaţa Bolotnaia după încheierea prematură a mitingului şi, având în vedere că reclamantul nu plecase încă, au decis să îl aresteze. Chiar dacă tulburarea ordinii publice, care a avut loc anterior în zona podului Malîi Kamenîi, poate să explice, dacă nu să justifice, zelul acestora de a urmări protestatarii paşnici care rămăseseră în zona respectivă şi admiţând că este posibil ca situaţia să nu fi permis întocmirea la faţa locului a documentelor relevante, nu există nicio explicaţie, cu atât mai puţin o justificare, pentru detenţia ulterioară a reclamantului în secţia de poliţie.
149. Nu s-a contestat faptul că, din momentul arestării sale din 6 mai 2012, cel târziu la 8.30 p.m., şi până la conducerea acestuia în faţa instanţei de judecată, la 8 mai 2012, orele 8 a.m., reclamantul a fost lipsit de libertate în sensul art. 5 § 1 din Convenţie. Guvernul a declarat că arestarea şi detenţia acestuia au avut ca scop aducerea lui în faţa autorităţii judiciare competente, fiind suspectat de săvârşirea unei contravenţii, şi, astfel, intrau sub incidenţa art. 5 § 1 din Convenţie. Curtea subliniază că durata reţinerii administrative ar trebui, de regulă, să nu depăşească de trei ore, ceea ce constituie un indicator al perioadei de timp considerate prin lege ca fiind rezonabilă şi suficientă pentru întocmirea unui raport privind o contravenţie. Odată întocmit raportul privind contravenţia, la orele 9.30 p.m., scopul pentru care reclamantul a fost escortat la secţia de poliţie a Districtului Krasnoselski a fost atins, iar acesta putea să fie eliberat.
150. Cu toate acestea, reclamantul nu a fost eliberat în acea zi şi a fost arestat preventiv în mod oficial, cu scopul de a se asigura înfăţişarea acestuia în şedinţa în faţa judecătorului de pace. Guvernul a argumentat că perioada de detenţie a reclamantului s-a încadrat în termenul de 48 de ore prevăzut la articolul 27.5 § 3 din Codul privind contravenţiile. Cu toate acestea, nici Guvernul, nici alte autorităţi naţionale nu au oferit nicio justificare, astfel cum prevedea articolul 27.3 din Cod, şi anume că acesta era un „caz excepţional” sau că acest lucru a fost „necesar pentru examinarea promptă şi adecvată a pretinsei contravenţii”. În lipsa oricăror motive explicite oferite de autorităţi pentru faptul că nu l-au eliberat pe reclamant, Curtea consideră că arestarea preventivă pentru 36 de ore a fost nejustificată şi arbitrară.
151. În lumina considerentelor anterioare, Curtea constată o încălcare a dreptului reclamantului la libertate, din cauza absenţei oricărui motiv sau temei juridic pentru arestarea preventivă a acestuia până la audierea cauzei sale de către judecătorul de pace.
152. Prin urmare, a fost încălcat art. 5 § 1 din Convenţie.
III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie
153. Reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului său la judecarea cauzei sale în mod echitabil şi în mod public, în cadrul procedurii administrative iniţiate împotriva sa. Acesta a invocat art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. b), c) şi d) din Convenţie, care, în părţile relevante, se citesc după cum urmează:
„1. „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...]
[...]
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
[...]
b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării [...]”
A. Cu privire la admisibilitate
154. Curtea reiterează că, pentru a stabili dacă o contravenţie poate fi considerată „penală” în sensul art. 6 din Convenţie, este necesar să se determine dacă dispoziţia care defineşte contravenţia respectivă face sau nu parte din legislaţia penală din cadrul sistemului juridic al statului pârât; apoi, trebuie să fie luate în considerare „însăşi natura contravenţiei” şi severitatea sancţiunii pe care o implică (a se vedea Menesheva împotriva Rusiei, nr. 59261/00, pct. 95, CEDO 2006‑III). Măsura lipsirii de libertate, impusă ca sancţiune pentru săvârşirea unei contravenţii, intră, în general, sub incidenţa dreptului penal, cu excepţia cazului în care aceasta nu este vătămătoare, prin natura, durata sau modul de executare [a se vedea Engel şi alţii împotriva Ţărilor de Jos, 8 iunie 1976, pct. 82-83, seria A nr. 22, şi Ezeh şi Connors împotriva Regatului Unit (MC), nr. 39665/98 şi 40086/98, pct. 69-130, CEDO 2003-X].
155. În speţă, Guvernul a contestat aplicabilitatea art. 6 în procedura în cauză. Cu toate acestea, reclamantul în prezenta cauză a fost condamnat pentru o contravenţie care se pedepsea cu detenţie, scopul sancţiunii respective fiind unul pur punitiv. În plus, ca urmare a condamnării sale, acesta a executat o pedeapsă cu închisoarea de 15 zile. Curtea a constatat anterior că acea contravenţie prevăzută la articolul 19.3 din Codul privind contravenţiile trebuie să fie clasificată ca fiind „penală” în sensul Convenţiei, având în vedere severitatea sancţiunii şi scopul pur punitiv al acesteia (a se vedea Malofeieva împotriva Rusiei, nr. 36673/04, pct. 99-101, 30 mai 2013; Nemţov împotriva Rusiei, nr. 1774/11, pct. 83, 31 iulie 2014; şi Navalnîi şi Iaşin, citată anterior, pct. 78). Curtea nu identifică niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în speţă şi consideră că procedura în această cauză trebuie să fie examinată în temeiul laturii penale a art. 6.
156. Curtea consideră, de asemenea, că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru a-l declara inadmisibil. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
a) Guvernul
157. Guvernul a susţinut că procedura în cauza administrativă a reclamantului a respectat art. 6 din Convenţie. Acesta a argumentat că reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a-şi susţine cauza, de a obţine examinarea a trei martori în apărare şi de a prezenta alte probe. Reclamantului i s-a dat ocazia de a formula cereri scrise şi s-a prevalat de acest drept. Guvernul a admis că nu au fost chemaţi în instanţă nici ofiţerul de poliţie care l-a arestat pe reclamant şi a redactat raportul poliţiei, nici ofiţerul care a emis declaraţia privind contravenţia. Totuşi, acesta a subliniat că ofiţerii în cauză ar fi putut să fie citaţi să se prezinte în şedinţa instanţei, dacă ar fi existat îndoieli sau întrebări.
(b) Reclamantul
158. Reclamantul a susţinut că nu a beneficiat de un proces echitabil privind stabilirea temeiniciei acuzaţiei formulate împotriva sa. Acesta s-a plâns că instanţa a respins înregistrările video ale arestării sale, prezentate în calitate de probe, şi a refuzat să citeze şi să examineze ofiţerii de poliţie în calitate de martori. În plus, instanţa nu a respectat principiul egalităţii armelor, în măsura în care aceasta a respins declaraţiile tuturor martorilor apărării, ţinând seama, în schimb, de raportul scris întocmit de poliţie şi de declaraţia privind contravenţia. În plus, reclamantul s-a plâns că şedinţa nu a fost publică, că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi că şedinţa nu a fost amânată în urma solicitării sale de a i se permite să se pregătească pentru ea. Acesta a pretins că, din cauza faptului că a petrecut aproximativ 36 de ore în detenţie şi pe drumul dintre secţia de poliţie şi instanţă, nu a fost apt să se prezinte la proces în data de 8 mai 2012 şi să se apere în mod eficient.
2. Motivarea Curţii
(a) Principii generale
159. Deşi admisibilitatea probelor este reglementată în principal de normele de drept intern, Curţii îi revine sarcina de a stabili dacă procesul, în ansamblul său, a fost echitabil în conformitate cu prevederile art. 6 § 1 din Convenţie (a se vedea Delta împotriva Franţei, 19 decembrie 1990, pct. 35, seria A nr. 191, şi Vidal împotriva Belgiei, 22 aprilie 1992, pct. 33, seria A nr. 235‑B). În ceea ce priveşte obținerea probelor, Curtea a impus obligaţia ca unui reclamant „să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza în condiţii care să nu îl plaseze într-o poziţie considerabil dezavantajoasă în raport cu adversarul său” (a se vedea Bulut împotriva Austriei, 22 februarie 1996, pct. 47, Culegere 1996‑II, şi Kasparov şi alţii, citată anterior, pct. 58-65).
160. Curtea a hotărât anterior că, în situaţia în care condamnarea reclamantului s-a întemeiat în principal pe presupunerea că acesta s-ar fi aflat într-un anumit loc la un anumit moment, principiul egalităţii armelor şi, mai general, dreptul la un proces echitabil, implică obligaţia de a-i oferi reclamantului posibilitatea rezonabilă de a contesta în mod eficient presupunerea în cauză (a se vedea Popov împotriva Rusiei, nr. 26853/04, pct. 183, 13 iulie 2006, şi Polyakov împotriva Rusiei, nr. 77018/01, pct. 34-37, 29 ianuarie 2009).
161. Garanţiile consacrate prin art. 6 § 3 lit. d) sunt aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 § 1, care trebuie să fie luate în considerare pentru orice evaluare a caracterului echitabil al unui proces. În plus, principala preocupare a Curţii, în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, este de a aprecia caracterul echitabil al procesului penal în ansamblul său [a se vedea Taxquet împotriva Belgiei (MC), nr. 926/05, pct. 84, CEDO 2010, cu trimiterile suplimentare]. Art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie consacră principiul conform căruia, înainte ca un acuzat să poată fi condamnat, în mod normal, toate probele împotriva lui trebuie să fie prezentate în prezenţa acestuia, în cadrul unei şedinţe publice, în vederea unei dezbateri contradictorii. Excepţiile de la acest principiu sunt posibile, dar este necesar ca acestea să nu încalce dreptul la apărare, care, de regulă, impune obligaţia ca persoanei acuzate să i se ofere posibilitatea adecvată şi suficientă de a confrunta și de a adresa întrebări unui martor al acuzării, fie atunci când martorul în cauză face o declaraţie, fie într-o etapă ulterioară a procedurii (a se vedea Lucà împotriva Italiei, nr. 33354/96, pct. 39, CEDO 2001‑II, şi Solakov împotriva „Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei”, nr. 47023/99, pct. 57, CEDO 2001‑X).
162. Din principiul menţionat anterior rezultă că trebuie să existe un motiv întemeiat pentru neprezentarea unui martor. În plus, atunci când o condamnare este întemeiată exclusiv sau într-o măsură decisivă pe depoziţii care au fost făcute de o persoană căreia acuzatul nu a avut posibilitatea să îi adreseze întrebări sau a cărei interogare nu a putut fi solicitată de acuzat, fie în cursul cercetării, fie în fața instanței, dreptul la apărare poate fi restrâns într-o măsură incompatibilă cu garanţiile prevăzute la art. 6 § 1 din Convenţie [a se vedea Al-Khawaja şi Tahery împotriva Regatului Unit (MC), nr. 26766/05 şi 22228/06, pct. 118-19, CEDO 2011, şi Schatschaschwili împotriva Germaniei (MC), nr. 9154/10, pct. 107 şi următoarele, 15 decembrie 2015].
(b) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză
163. Curtea observă că, pentru săvârșirea contravenției de nerespectare a ordinelor legale ale poliţiştilor, condamnarea reclamantului s-a întemeiat pe următoarele documente scrise: (i) raportul poliţiei, întocmit de cei doi ofiţeri, Y. şi A., ale căror ordine nu ar fi fost respectate de către reclamant şi care l-au arestat pe acesta; nota explicativă întocmită de Y., în care este reprodus conţinutul raportului poliţiei; (iii) declaraţia privind săvârşirea unei contravenții, care a fost completată la secţia de poliţie de către un ofiţer de serviciu, pe baza raportului poliţiei menţionat anterior, şi care îl reiterează cuvânt cu cuvânt; (iv) ordinul de escortare; şi (v) mandatul de arestare din 6 mai 2012. Curtea observă că raportul poliţiei a fost întocmit prin folosirea unui formular-șablon şi că nu conţine nicio informaţie individualizată, în afara numelui reclamantului, a numelor şi gradelor ofiţerilor care l-au arestat, precum şi a orei şi a locului arestării. Raportul menţiona că reclamantul a fost arestat la 9.30 p.m. pentru obstrucţionarea traficului, în vreme ce declaraţia privind săvârşirea unei contravenții preciza că acesta a fost arestat la 8.30 p.m.
164. Reclamantul a contestat acuzaţiile şi a susţinut că a fost arestat în perioada autorizată pentru desfăşurarea adunării publice şi că nu exista niciun trafic pe care să îl poată obstrucţiona. Trei martori oculari au confirmat afirmaţiile acestuia; unul dintre ei nu îl cunoştea anterior pe reclamant şi nu avea niciun interes personal în ceea ce priveşte rezultatul procedurii administrative îndreptate împotriva acestuia. De asemenea, reclamantul a prezentat o înregistrare video, probă care a fost respinsă de instanţă. În cele din urmă, instanţa a refuzat să îi citeze şi să îi examineze în calitate de martori pe cei doi ofiţeri de poliţie în cauză, deşi nu a existat niciun impediment în acest sens, iar reclamantului nu i s-a oferit nicio altă ocazie de a-i confrunta.
165. Rezultă că singurele probe reţinute împotriva reclamantului nu au fost verificate în cadrul procedurii judiciare. Instanţele şi-au întemeiat hotărârea exclusiv pe documentele standardizate prezentate de poliţie şi au refuzat să accepte alte probe sau să îi citeze pe ofiţerii de poliţie. Curtea consideră că, având în vedere controversa privind faptele esenţiale care au stat la baza acuzaţiei aduse reclamantului, în susţinerea căreia au fost reţinute exclusiv probe care proveneau de la ofiţerii de poliţie care jucaseră un rol activ în evenimentele contestate, era indispensabil ca instanţele interne să epuizeze toate posibilităţile rezonabile de examinare a declaraţiilor incriminatoare ale acestora (a se vedea Kasparov şi alţii, citată anterior, pct. 64).
166. În plus, instanţele au limitat sfera cauzei administrative la pretinsa nesupunere a reclamantului, neluând în considerare „legalitatea” ordinului poliţiei (a se vedea Nemţov, citată anterior, pct. 93; Navalnîi şi Iaşin, citată anterior, pct. 84; cf. Makmudov împotriva Rusiei, nr. 35082/04, pct. 82, 26 iulie 2007). Astfel, acestea l-au sancţionat pe reclamant pentru acţiuni protejate de Convenţie, fără să le ceară poliţiştilor să justifice ingerinţa în exercitarea de către reclamant a dreptului la libertatea de întrunire, care includea acordarea unei posibilităţi rezonabile de dispersare, după ce un astfel de ordin a fost dat. Omisiunea acestora contravine principiilor fundamentale ale dreptului penal, şi anume in dubio pro reo (a se vedea, mutatis mutandis, Barberà, Messegué şi Jabardo împotriva Spaniei, 6 decembrie 1988, pct. 77, seria A nr. 146; Lavents împotriva Letoniei, nr. 58442/00, pct. 125, 28 noiembrie 2002; Melich şi Beck împotriva Republicii Cehe, nr. 35450/04, pct. 49, 24 iulie 2008; şi Nemţov, citată anterior, pct. 92). Aceste ultime principii erau aplicabile în procedura administrativă a reclamantului, care intra sub incidenţa laturii penale a art. 6 din Convenţie (a se vedea supra, pct. 155).
167. Considerentele precedente sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să concluzioneze că procedura administrativă iniţiată împotriva reclamantului, în ansamblul său, s-a desfăşurat cu încălcarea dreptului acestuia la un proces echitabil.
168. Având în vedere aceste constatări, Curtea consideră că nu este necesar să se continue examinarea celorlalte capete de cerere formulate de reclamant în temeiul art. 6 § 1 şi § 3 lit. d) din Convenţie.
IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 18 din Convenţie
169. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns că măsurile de securitate adoptate în contextul adunării publice, arestarea şi detenţia acestuia, precum şi acuzaţiile administrative formulate împotriva lui, au avut ca scop subminarea dreptului acestuia la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de exprimare şi au fost aplicate în scopuri politice. Acesta s-a plâns de o încălcare a art. 18 din Convenţie, care se citeşte astfel:
„Restricţiile care, potrivit prezentei Convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.”
170. În observaţiile formulate de către părţi în privinţa acestui capăt de cerere, acestea au reiterat argumentele lor referitoare la pretinsa ingerinţă în exercitarea dreptului la libertatea de întrunire, motivele pentru lipsirea de libertate a reclamantului şi garanţiile unui proces echitabil în cadrul procedurii administrative.
171. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, constată că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
172. Curtea a constatat deja că reclamantul a fost arestat, ţinut în detenţie şi condamnat în mod arbitrar pentru săvârșirea unei contravenții şi că astfel s-a obținut efectul împiedicării şi descurajării lui şi a altor persoane de la participarea la mitinguri de protest şi implicarea activă în politica de opoziţie (a se vedea supra, pct. 141).
173. Având în vedere considerentele anterioare, Curtea consideră că nu este necesar să examineze dacă, în speţă, a fost încălcat art. 18 § 1 din Convenţie.
V. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 şi 13 din Convenţie
174. De asemenea, reclamantul s-a plâns de condiţiile îngrozitoare ale detenţiei sale din secţia de poliţie a Districtului Krasnoselski, precum şi de absența unor căi de atac interne efective în privinţa acestui capăt de cerere. Acesta a făcut referire la art. 3 şi art. 13 din Convenţie, care prevăd următoarele:
Art. 3 (interzicerea torturii)
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
Art. 13 (dreptul la o cale de atac efectivă)
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de [prezenta] Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
175. Guvernul a contestat acest capăt de cerere ca fiind depus tardiv. Acesta a evidenţiat faptul că arestarea preventivă a reclamantului în secţia de poliţie a Districtului Krasnoselski s-a încheiat la 8 mai 2012 şi nu a existat nicio procedură internă cu privire la acest aspect. Acesta a depus cererea la Curte la 9 noiembrie 2012, adică după mai mult de şase luni de la încheierea perioadei de detenţie în condiţiile denunţate.
176. Art. 35 § 1 din Convenţie îi permite Curţii să examineze o cauză numai dacă cererea a fost depusă în termen de şase luni de la data pronunţării hotărârii definitive în cadrul procesului de epuizare a căilor de atac interne. În cazul în care nu există nicio cale de atac efectivă disponibilă pentru reclamant, perioada începe să curgă de la data actelor sau a măsurilor denunţate sau de la data luării la cunoştinţă de actul în cauză sau efectul său asupra reclamantului ori prejudiciul adus acestuia. În cauzele în care există o situaţie continuă, termenul de șase luni curge de la data încetării situaţiei respective [a se vedea Ananyev şi alţii împotriva Rusiei, nr. 42525/07 şi 60800/08, pct. 72, 10 ianuarie 2012, cu trimiterile suplimentare].
177. Având în vedere că sistemul juridic rus nu prevede nicio cale de atac efectivă în ceea ce priveşte plângerile formulate cu privire la condiţiile arestării preventive, condiţiile de transport între centrul de arest preventiv şi incinta instanţei, precum şi condiţiile de detenţie din incinta instanţei (a se vedea Ananyev şi alţii, citată anterior, pct. 119; Romanova împotriva Rusiei, nr. 23215/02, pct. 84, 11 octombrie 2011; şi Denisenko şi Bogdanchikov împotriva Rusiei, nr. 3811/02, pct. 104, 12 februarie 2009), termenul de şase luni ar trebui să fie calculat începând cu data încetării situaţiei denunţate.
178. Curtea observă că perioada de arestare preventivă a reclamantului s-a încheiat la 8 mai 2012. După condamnarea lui de la acea dată, reclamantul a fost plasat în alt centru de detenţie, ceea ce a pus capăt situaţiei denunţate. Acesta a formulat capătul de cerere în temeiul art. 3 şi art. 13 din Convenţie la 9 noiembrie 2012. Prin urmare, acesta a fost introdus tardiv şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 1 şi § 4 din Convenţie (a se vedea Grishin împotriva Rusiei, nr. 30983/02, pct. 83, 15 noiembrie 2007).
VI. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
179. Art. 41 din Convenţie prevede:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acorda părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”
A. Prejudiciu
180. Reclamantul a solicitat Curţii să îi acorde o despăgubire pentru prejudiciul moral, lăsând la aprecierea instanței europene valoarea sumei acordate.
181. Guvernul a considerat că, în cazul în care Curtea ar constata o încălcare a Convenţiei în prezenta cauză, această constatare ar constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă. Acesta a declarat că orice sumă care ar fi acordată de Curte ar trebui, în orice caz, să ţină seama de situaţia personală a reclamantului, în special de durata lipsirii sale de libertate şi severitatea pedepsei aplicate.
182. Curtea a constatat existenţa unei încălcări a art. 11, art. 6 şi a art. 5 din Convenţie şi apreciază că, în aceste circumstanţe, sentimentele de suferinţă şi frustrare ale reclamantului nu pot fi compensate prin simpla constatare a unei încălcări. Pronunţându-se în echitate, Curtea acordă reclamantului 25 000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
B. Cheltuieli de judecată
183. De asemenea, reclamantul a solicitat 2 805,28 de lire sterline (GBP) [aproximativ 4 000 de euro (EUR)] şi 3 300 EUR, inclusiv TVA, pentru cheltuielile de judecată efectuate în faţa Curţii. Acesta a prezentat facturi detaliate, în care sunt menţionate onorariile avocaţilor şi ale traducătorilor, tarifele orare şi perioada facturată pentru pregătirea observaţiilor sale şi a altor documente procedurale în cauza sa.
184. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a prezentat un contract de asistenţă juridică şi că nu era necesar să angajeze trei avocaţi în această cauză.
185. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În prezenta cauză, care a prezentat un anumit grad de complexitate, Curtea a constatat încălcări ale Convenţiei în mai multe privinţe. Ţinând seama de documentele de care dispune şi de criteriile menţionate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 7 000 EUR, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată. Această sumă trebuie convertită în lire sterline, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, şi trebuie plătită în contul bancar din Regatul Unit al reprezentanţilor, astfel cum a fost indicat de către reclamant.
C. Dobânzi moratorii
186. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 5, art. 6, art. 11 şi art. 18 din Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 11 din Convenţie, ca urmare a incapacităţii autorităţilor de a asigura derularea paşnică a adunării din Piaţa Bolotnaia;
3. hotărăşte că a fost încălcat art. 11 din Convenţie, ca urmare a reţinerii, arestării preventive şi aplicării sancţiunii administrative în cazul reclamantului;
4. hotărăște că a fost încălcat art. 5 § 1 din Convenție;
5. hotărăşte că au fost încălcate art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie;
6. hotărăşte că nu este necesar să se examineze celelalte capete de cerere în temeiul art. 6 din Convenţie;
7. hotărăşte că nu este necesar să se examineze capătul de cerere întemeiat pe art. 18 din Convenţie;
8. hotărăşte, în unanimitate:
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume:
(i) 25 000 EUR (douăzeci şi cinci de mii de euro), sumă care trebuie convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 7 000 EUR (şapte mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată, sumă care trebuie convertită în lire sterline, la rata aplicabilă la data plăţii şi plătită în contul bancar din Regatul Unit al reprezentanţilor reclamantului;
(b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
9. respinge, în unanimitate, cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 5 ianuarie 2016, în temeiul art. 77 § 2 și art. 77 § 3 din Regulamentul Curții.
Stephen PhillipsLUIS LÓPEZ GUERRA
GrefierPREŞEDINTE
Full & Egal Universal Law Academy