CASE OF I.G. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECŢIA A TREIA

CAUZA I.G. c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 53519/07)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG 

15 mai 2012

Această hotărîrea va deveni definitivă în temeiul art. 44 § 2 din Convenţie. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

În cauza I.G. c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), statuînd într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţei,

Deliberînd cu uşile închise la 17 aprilie 2012,

Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 53519/07) depusă la 6 octombrie 2007 contra Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit articolului 34 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), de o cetăţeană a Republicii Moldova dna I.G. (“reclamanta”). Preşedintele Secţiei a admis cererea reclamantei să nu-i divulge numele (Articolul 47 § 3 din Regulamentul Curţii).

2. Reclamanta a fost reprezentată de dl A. Postica şi dna D. Straisteanu, avocaţi care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.

3. Reclamanta a invocat, în particular, că a fost victimă a încălcării prevederilor 3 şi 8 din Convenţie din motivul omisiunii Statului de a efectua o investigaţie adecvată cu privire la alegaţiile sale că a fost victimă a infracţiunii de viol cînd avea 14 ani. Reclamanta, de asemenea, a invocat că nu a beneficiat de remedii efective după cum prevede articolul 13 din Convenţie în legătură cu încălcările menţionate şi că a fost supusă unui tratament discriminatoriu contrar articolului 14 din Convenţie luat în conjuncţie cu articolul 3 şi 8 din Convenţie.

4. La 13 iulie 2009 cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, a fost luată decizia să se examineze fondul cererii simultan cu admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 1).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

5. Reclamanta s-a născut la 10 decembrie 1989 şi locuieşte în Bilicenii Vechi. La momentul evenimentelor de care s-a plîns, ea avea 14 ani şi 8 luni.

6. În seara zilei de 21 august 2004 V.R. a invitat-o pe reclamantă şi pe o prietenă de a sa să petreacă seara împreună. V.R. avea 23 ani la acel moment şi locuia în vecinătate cu bunica reclamantei, pe care reclamanta o vizita des. Reclamanta şi V.R. se cunoşteau de mai mulţi ani şi s-au văzut înainte cu mai multe ocazii.  

7. Spre sfîrşitul serii reclamanta şi V.R. au mers cu o maşină la un bar/club de noapte într-un sat vecin. În bar, reclamantei şi lui V.R. li s-au alăturat V.V., V.D. şi altă domnişoară, A.S. Reclamanta s-a aşezat alături de V.R. şi prietenii lui. V.R. a cumpărat o sticlă de vodcă şi a încurajat-o pe reclamantă să beie cu ei. Iniţial reclamanta a refuzat să beie, însă apoi ea a cedat insistenţei cunoscutului şi a consumat aproximativ 100 ml de vodcă. Potrivit celor menţionate de reclamantă, V.R. a ameninţat-o cu aplicarea violenţei şi că nu o va conduce acasă dacă nu va bea. Cînd ulterior a fost interogat, V.R. a contestat faptul că a ameninţat reclamanta. După ce au terminat băuturile, ei toţi au plecat din bar şi V.R. i-a condus pe toţi acasă. Cînd s-au apropiat de casa lui V.D., V.D. şi A.S. l-au rugat pe V.R. să-i aştepte, şi au promis că vor fi înapoi în jumătate de oră.

8. V.R. şi reclamanta au rămas singuri în maşină. V.R. a parcat maşina lîngă casa lui V.D. şi a solicitat reclamantei să se aşeze cu el pe scaunul din spate. Mai tîrziu, reclamanta a explicat în declaraţiile depuse la procuror că atunci cînd s-a ridicat a ameţit şi trebuia să se sprijine de maşină. V.R. a contestat aceasta şi a afirmat că reclamanta nu părea că s-a intoxicat. Reclamanta a menţionat în continuare că în timp ce stătea pe scaunul din spate, V.R. a încercat să o sărute, însă ea s-a dat la o parte, spunîndu-i că nu dorea să întreţină raport sexual şi că îi era frică de cele ce vor crede părinţii săi. V.R. a asigurat-o pe reclamantă că nimeni nu va afla, în timp ce se apropia mai tare de dînsa, împingînd-o. El şi-a folosit o mînă să ţină braţele reclamantei în timp ce îi scotea hainele cu cealaltă mînă. În declaraţiile sale prezentate procurorului reclamanta a indicat:

“...Eu nu am vrut să întrţin raport sexual cu V.R., însă deoarece am servit vodcă m-am simţit slabită nu mă puteam mişca sau să mă opun fizic. V.R. m-a dezbrăcat de blugi, chiloţi, maiou şi sutien, [şi] a intrat în raport sexual cu mine...am simţit durere...eu nu am întreţinut raporturi sexuale pînă la V.R. Eram virgină...şi deoarece era întuneric în maşină eu nu am văzut că eram acoperită cu sînge...”

9. V.R. a contestat descrierea evenimentelor de mai sus cînd a fost interogat de procuror şi a afirmat că reclamanta a acceptat imediat propunerea sa de a întreţine raport sexual şi şi-a scos singură hainele. El, de asemenea, a afirmat că ea i-a mărturisit că a întreţinut relaţii sexuale anterior cu fratele lui şi că el nu ştia cîti ani are.

10. Reclamanta a afirmat că după ce a avut loc violul, V.R. a ameninţat-o cu moartea dacă va spune cuiva că a avut relaţii sexuale cu el. Reclamanta şi-a amintit că actul a durat aproximativ 10 minute. Reclamantul a îmbrăcat-o şi după puţin timp V.D. şi A.S. s-au întors. V.R. a condus reclamanta acasă a ameninţat-o din nou. V.R. a contestat afirmaţia cu privire la ameninţări. 

11. În ziua următoare (22 august 2004) reclamanta i-a spus mamei sale că a fost violată de V.R. În aceeaşi zi mama sa a mers la V.R. acasă. El a admis că a întreţinut relaţii sexuale cu reclamanta şi a promis că se va căsători cu ea după ce va absolvi şcoala. Cu toate acestea, după 2 zile mama reclamantei a aflat că V.R. a lăsat altă domnişoară însărcinată şi că urma să se căsătorească cu ea. Ulterior, la 25 august 2004 mama reclamantei a depus o plîngere în numele reclamantei la Comisariatul de Poliţie Sîngerei invocînd violul. La 26 august 2004 Procuratura Sîngerei a pornit un dosar penal cu privire la violul unui minor. Infracţiunea este prevăzută de articolul 171 alin. 2 lit. “b” din Codul Penal al Republicii Moldova.

12. Cauza a fost repartizată lui V.C., procuror la Procuratura Sîngerei. El a dispus examinarea medico-legală a reclamantei. Examinarea a fost efectuată în aceeaşi zi şi s-a constatat că a  avut loc “o ruptură de himen, posibilă să fi fost cauzată în circumstanţele descrise, de un corp contondent, posibil de un penis în erecţie”. Nu au fost depistate urme de sînge sau spermă urmare a examinării întîrziate a reclamantei.

13. La 26 august 2004 procurorul a interogat reclamanta şi mama ei, iar la 1 septembrie 2004 a fost interogat V.R.

14. La 1 septembrie 2004, urmare a plîngerii reclamantei şi constatărilor expertizei medico-legale, V.R. a fost recunoscut în calitate de bănuit în săvîrşirea violului asupra unui minor. La 14 septembrie 2004 procurorul a dispus efectuarea suplimentară a unei expertize medico-legale a reclamantei. În raportul suplimentar de expertiză medico-legală din 17 septembrie 2004 s-a ajuns la aceleaşi concluzii ca şi în raportul de expertiză medico-legală precedend, iar suplimentar, s-a constatat că pe corpul reclamantei nu erau prezente echimoze sau leziuni.

15. Între timp, la 1 septembrie 2004, V.V. a fost interogat în calitate de martor. El a declarat că în seara zilei de 21 august 2004 el a plecat împreună cu V.R., reclamanta, V.D. şi o domnişoară pe nume A.S. la un bar/club de noapte în satul vecin. V.V. a confirmat că reclamanta a servit alcool şi a dansat. După ce au finisat prima sticlă de vodcă, a fost comandată alta. El nu ştia dacă reclamanta a servit alcool şi din sticla ceea şi nu a observat dacă ea mergea nesigur la ieşirea din bar. După ieşirea din bar, V.R. la condus acasă şi a plecat împreună cu reclamanta, V.D. şi A.S. V.V. nu ştia unde ei se îndreptau.

16. La 26 octombrie 2004 a fost efectuată o confruntare între reclamantă şi V.R. Părţile şi-au menţinut poziţia lor. În particular reclamanta a susţinut că raportul sexual nu a fost consensual, în timp ce V.R. a susţinut contrariul.    Ei de asemenea au disputat dacă V.R. a ameninţat reclamanta şi dacă V.R. cunoştea ce vîrstă are.

17. La 26 noiembrie 2004 procurorul responsabil de efectuarea investigaţiei a solicitat prelungirea termenului efectuării investigaţiei de la procurorul ierarhic superior. El a enumerat acţiunile întreprinse pînă la acel moment şi a indicat că era necesară prelungirea termenului pînă la 31 ianuarie 2005 în vederea interogării unor martori. Cererea a fost admisă la aceeaşi dată de către A.B., procurorul ierarhic superior din aceeaşi procuratură.

18. La 1 decembrie 2004 alt procuror din aceeaşi procuratură, C.C. a dispus scoaterea reclamantului de sub urmărire penală în săvîrşirea infracţiunii de viol asupra unui minor. Procurorul a susţinut în ordonanţa sa că:

“...luînd în consideraţie constatările raportului de examinare medico-legală şi depoziţiile bănuitului, precum şi a martorilor şi victimei, conchid că în acţiunile lui V.R. lipsesc elementele infracţiunii prevăzute de articolul 171 alin. 2 lit. “b” din Codul Penal al Republicii Moldova. Prin urmare, dispun scoaterea lui V.R. de sub urmărire penală ”.

19. În aceeaşi ordonanţă, C.C. a dispus continuarea urmăririi penale fără a oferi careva motive detaliate.  

20. Între 3 şi 6 decembrie 2004 investigaţia cauzei a continuat şi acelaşi procuror a interogat alţi cîţiva martori, inclusive verişoara reclamantei, colegii de clasă şi vecinii.

21. La 19 ianuarie 2005 A.B. a anulat ordonanţa din 1 decembrie 2004 fiind ilegală. În ordonanţa sa el a susţinut că “ordonanţa din 1 decembrie 2004 nu s-a bazat pe aprecierea completă a tuturor circumstanţelor cauzei, în special asupra faptului că în momentul săvîrşirii raportului sexual victima, care era minoră, a fost intoxicată şi nu putea să-şi dirijeze acţiunile.” Mai mult, procurorul a susţinut că după emiterea ordonanţei au fost descoperite fapte noi care confirmau vinovăţia lui V.R. Cauza a fost repartizată procurorului V.C.

22. La 25 ianuarie 2005 V.R. a fost din nou pus sub învinuire în săvărşirea infracţiunii de viol asupra unui minor. Urmărirea penală a fost terminată la 31 ianuarie 2005 şi dosarul a fost remis la Judecătoria Sîngerei.

23. Audiind martorii şi examinînd probele prezentate, la 10 februarie 2006 instanţa de judecată a pronunţat sentinţa sa. Instanţa de judecată a respins argumentele lui V.R. că nu ştia ce vîrstă are reclamanta din motivul prezentării probei referitoare la faptul că el cunoşte ce vîrstă are reclamanta. Cu toate acestea, instanţa de judecată a respins, de asemenea pretenţia reclamantei că ea a fost în aşa măsură intoxicată că nu putea să-şi dirijeze acţiunile, motivînd că potrivit depoziţiilor unui martor, ea nu a consumat mai mult de 50 ml de vodcă şi că ea a descris evenimentul detaliat. Instanţa de judecată a conchis că raportul sexual a fost consensual deoarece nu erau semne de violenţă fizică pe corpul reclamantei, după cum a fost confirmat de raportul de expertiză medico-legală. Prin urmare, instanţa de judecată a modificat învinuirea din proprie iniţiativă, declarîndu-l vinovat de săvîrşirea raportului sexual cu o persoană sub 16 ani, comisă sub influenţa alcoolului, contrar articolului 174 din Codul Penal al Republicii Moldova. Instanţa de judecată a respins acuzaţiile împotriva lui V.R. de săvîrşire a unui viol. Lui V.R. i-a fost aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei.

24. Ambii, şi reclamanta (prin intermediul mamei sale ca reprezentant legal) şi procurorul separat, au contestat sentinţa Judecătoriei Sîngerei. V.R. n-a depus cerere de apel.

25. Reclamanta a invocat că instanţa de fond nu a luat în consideraţie vulnerabilitatea sa, urmare a intoxicării cu alcool şi vîrstei fragede, şi a examinat numai chestiunea cu privire la consimţămînt din perspectiva dovezii care confirmă rezistenţa. 

26. Procurorul a depus cererea de apel la 1 martie 2006, invocînd argumente similare celor din cererea reclamantei.

27. La 11 aprilie 2007 Curtea de Apel Bălţi a respins cererea de apel a reclamantei, invocînd că dreptul reclamantei de a depune cerere de apel era limitat de articolele 276 şi 401 din Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova (“CPP”). Instanţa de judecată a explicat că în conformitate cu acele articole victima unei infracţiuni putea depune o cerere de apel numai dacă urmărirea penală a fost pornită urmare a plîngerii lui/ei prealabile. Ţinînd cont de faptul că violul nu constituia una din infracţiunile, în baza căreia putea fi pornită urmărirea penală numai la plîngerea victimei, reclamanta nu a fost inclusă în categoria persoanelor cu drept de a depune cerere de apel contra hotărîrii judecătoreşti.

Curtea de Apel a respins, de asemenea, cererea de apel a procurorului, a casat senţinţa Judecătoriei Sîngerei şi a dispus încetarea procesului penal împotriva lui V.R. Instanţa de judecată a constatat în primul rînd că anularea ordonanţei din 1 decembrie 2004 şi 19 ianuarie 2005 a fost ilegală deoarece “numai procurorul ierarhic superior, adică Procurorul General şi adjuncţii săi” aveau dreptul să facă acest lucru. Mai mult, în opinia Curţii de Apel nu au existat temeiuri legale pentru anularea ordonanţei din 1 decembrie 2004 deoarece: (a) nu au existat elementele infracţiunii de viol în acţiunile lui V.R.; şi (b) în conformitate cu articolul 63 (2)(3) din CPP o persoană poate fi menţinută în calitate de bănuit pentru o perioadă de 3 luni. În cele din urmă, instanţa de judecată a constatat că deoarece ordonanţa din 1 decembrie 2004 a fost declarată validă, orice alte acţiuni de urmărire penală împotriva lui V.R. ar fi fost contrare principiului ne bis in idem şi astfel fiind contrare articolului 4 din Protocolul 7 la Convenţie.

28. Din moment ce reclamantei i-a fost refuzat dreptul de apel împotriva sentinţei instanţei de fond în cauza sa, avocatul său a remis o cerere Procuraturii Generale solicitînd depunerea unui recurs în faţa Curţii Supreme de Justiţie. Procuratura Generală a omis să depună un astfel de recurs. În scrisoarea lor din 16 august 2007 ca răspuns la cererea avocatului reclamantei, Procuratura Generală a admis că procurorul a omis termenul de prescripţie de 2 luni stabilit de  articolul 422 din CPP pentru a contesta decizia Curţii de Apel Bălţi. În consecinţă, toate procedurile pornite împotriva lui V.R. au fost încetate şi ultima ordonanţă în cauza referitoare la la alegaţiile reclamantei cu privire la viol a rămas ordonanţa din 1 decembrie 2004 emisă de procurorul C.C.

29. Reclamanta a solicitat asistenţă psihologică după încetarea procedurilor de la Curtea de Apel Bălţi. În perioada iulie-august 2007 ea a fost consultată de un psihiatru de la Memoria, o organizaţie non-guvernamentală care activează în acest domeniu. Un extras din fişa medicală a reclamantei eliberat la 18 august 2007 descrie că ea suferă de tulburare de stres post-traumatică cauzată de agresiune sexuală, omisiunea instanţelor judecătoreşti de a recunoaşte vinovat pe făptaş şi umilinţa la care a fost supusă în mod public urmare a procedurilor naţionale în cauza sa.

II. DREPT INTERN PERTINENT

30. Prevederile relevante din Codul Penal prevede următoarele:

Articolul 171. Violul

Violul, adică raportul sexual săvîrşit prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei sau profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.

 Violul:

Săvîrşit repetat ;

săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor

... - ... (g),

Se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

...”

Articolul 174. Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vîrsta de 16 ani

Raportul sexual, homosexualismul, lesbianismul, precum şi alte acţiuni cu caracter sexual, cu o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vîrsta de 16 ani se pedepsesc cu închisoare de pînă la 5 ani.

Prevederile relevante din Codul de Procedură Penală prevede următoarele:

Article 52. Atribuţiile procurorului în cadrul urmăririi penale

“(1) În cadrul urmăririi penale, procurorul:

...

(8) anulează ordonanţele ilegale şi neîntemeiate ale organului de urmărire penală;

...”

Articolul 401. Persoanele care pot declara apel

“(1) Pot declara apel:

(a) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;

(b) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă...;

(c) partea vătămată, în ce priveşte latura penală în cazurile în care procesul penal se porneşte doar la plîngerea prealabilă a acesteia în condiţiile legii;

...”

La 20 mai 2008 ultimul paragraf al prevederii menţionate a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională şi de atunci pot fi declarate cereri de apel în privinţa victimelor oricăror infracţiuni.

Articolul 452. Recursul în anulare

(1) Procurorul General, precum şi, [părţile], pot ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie orice hotărîre judecătorească irevocabilă după epuizarea căilor ordinare de atac.

(2) Procurorul General poate declara în favoarea condamnatului recurs în anulare împotriva hotărîrilor irevocabile chiar dacă nu au fost utilizate căile ordinare de atac.

Article 453. Temeiurile pentru recurs în anulare

(1) Hotărîrile irevocabile de condamnare [sau] de achitare [...] pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept [...] în cazurile în care:

...

(e) cînd Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională prevederea legii aplicate în cauza respectivă;

  ...”

ÎN DREPT

I. PRETINSA VIOLAREA A ARTICOLELOR 3, 8, 13 ŞI 14 DIN CONVENŢIE

31. Reclamanta s-a plîns că autorităţile Republicii Moldova nu au investigat eficient alegaţiile sale cu privire la viol. În opinia sa, aceasta a condus la încălcarea obligaţiilor pozitive ale Statului de a proteja integritatea fizică a persoanei şi a vieţii private şi să asigure în acest sens remedii efective. Ea a invocat, de asemenea, că cerinţa dovezii care confirmă opunerea rezistenţei de către ea a condus la încălcarea dreptului său la nediscriminare în baza genului său. Articolele 3, 8, 13 şi 14 din Convenţie, pe care s-a bazat reclamanta, prevăd următoarele:

Articolul 3

   “Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

.”

Articolul 8 § 1

“Price persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private”

Article 13

“Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”

Article 14

“Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

A. Admisibilitatea

32. Guvernul a invocat că la 20 mai 2008, înainte de depunerea formularului cererii completate în prezenta cauză, Curtea Constituţională a Moldovei a declarat neconstituţionale prevederile articolului 401 din CPP, care limita capacitatea victimelor infracţiunilor să depună apel în procedurile penale. Potrivit celor expuse de Guvern, după adoptarea hotărîrii Curţii Constituţionale, reclamanta putea contesta decizia Curţii de Apel Bălţi din 11 aprilie 2007 prin depunerea unui recurs în anulare, prevăzut de articolele 452 şi 453 din CPP. Deoarece reclamanta nu a utilizat această posibilitate, cererea sa urmează să fie declarată inadmisibilă urmare a neepuizării remediilor naţionale.

33. Reclamanta a contestat cele menţionate de Guvern şi a invocat, în primul rînd, că cererea sa a fost depusă la Curte la 6 octombrie 2007. Formularul cererii completat a fost prezentat în termenul stabilit de Curte, şi anume la 15 mai 2008 – cu 5 zile înainte de adoptarea hotărîrii Curţii Constituţionale din 20 mai 2008 şi 3 săptămîni înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial din 6 iunie 2008. Reclamanta a invocat că la momentul depunerii cererii la Curte ea n-a beneficiat de remedii prevăzute de lege.

34. Curtea reiterează că aprecierea cu privire la epuizarea remediilor naţionale este efectuată de regulă cu referire la data la care cererea a fost depusă la Curte. Cu toate acestea, pot exista şi excepţii de la această regulă, care pot fi justificate de circumstanţele particulare a fiecărei cauze în parte (Brusco v. Italia (dec.), nr. 69789/01, CEDO 2001‑IX).

35. Mai mult, în temeiul articolului 35 § 1 din Convenţie, un reclamant trebuie să beneficieze de un recurs normal în calitate de remediu existent şi suficient în vederea asigurării unei remedieri a pretinselor încălcări. Existenţa remediilor în cauză trebuie să fie suficient de sigure nu numai în teorie dar şi în practică, omisiunea căreia va lipsi accesibilitatea şi eficacitatea necesară (a se vedea, printre altele, Akdivar şi alţii v. Turcia, 16 septembrie 1996, § 66, Rapoarte a hotărîrilor şi deciziilor 1996-IV).

36. Chiar dacă admitem că aceasta reprezintă o cauză excepţională în care reclamanta trebuia să epuizeze remediul existent după depunerea cererii la Curte, este de menţionat că în conformitate cu articolul 452 din CPP reclamanta nu putea să depună un recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie, deoarece căile ordinare nu au fost epuizate. Prin urmare, Curtea conchide că cererea nu poate fi declarată inadmisibilă din motivul neepuizării remediilor naţionale şi, astfel, obiecţia Guvernului se respinge.

37. În continuare Curtea menţionează că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenţie. Ea menţionează, de asemenea, că nu este inadmisibilă din oricare alte motive. Urmează, astfel, să fie declarată admisibilă.

B. Fondul

38. Reclamanta a invocat că s-a simţit tratată brutal din cauza modului în care cauza sa a fost examinată. Deoarece nu a existat o dovadă fizică de agresiune, sistemul penal de justiţie a preferat să creadă infractorul, fără a se îngrijora de necesitatea de a o apăra ca pe o minoră. Autorităţile naţionale au omis să aprecieze eficient chestiunea cu privire la consimţămîntul unei minore şi nu au respectat astfel obligaţia pozitivă să adopte prevederi eficiente în legislaţia penală pentru a pedepsi agresiunea sexuală împotriva minorilor.

La vîrsta de 14 ani ea fost victimă de 2 ori: în primul rînd urmare a agresiunii sexuale; şi apoi urmare a procedurile naţionale, care numai i-au intensificat sentimentele sale de umilinţă, suferinţă şi frustrare fără a conduce la o condamnare eficientă. Reclamanta, de asemenea a invocat că a fost discriminată din motivul genului său.

39. Guvernul a contestat cele menţionate de reclamantă şi a invocat că cauza a fost investigată adecvat şi spre deosebire de M.C. v. Bulgaria (nr. 39272/98, CEDO 2003‑XII), reclamanta a avut posibilitatea să adreseze întrebări martorilor şi a participat la confruntarea cu V.R. Mai mult, spre deosebire de cauza contra Bulgariei, V.R. a fost condamnat de instanţa de fond pentru săvîrşirea raportului sexual cu un minor. În cele din urmă Guvernul a contestat alegaţia reclamantei cu privire la faptul că a fost supusă unui tratament discriminatoriu.

40. Curtea reiterează că obligaţia Înaltelor State Contractante în temeiul articolului 1 din Convenţie de a asigura tuturor care se află în jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile prevăzute de Convenţie, luat în conjuncţie cu articolul 3, Statele sunt obligate să întreprindă măsuri destinate să asigure ca persoanele aflate în jurisdicţia sa, să nu fie supuşi maltratării, inclusiv maltratării din partea indivizilor privaţi (a se vedea A. v. Regatul Unit, 23 septembrie 1998, § 22, Rapoarte 1998-VI; Z şi alţii v. Regatul Unit [MC], nr. 29392/95, §§ 73-75, CEDO 2001-V; şi E. şi alţii v. Regatul Unit, nr. 33218/96, 26 noiembrie 2002).

41. Într-un număr de cauze, articolul 3 din Convenţie implică obligaţia pozitivă de a efectua o investigaţie oficială (a se vedea Assenov şi alţii v. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 102, Rapoarte 1998-VIII). O astfel de obligaţie pozitivă nu poate fi considerată, în principiu, să se limiteze numai la cauzele de maltratare din partea reprezentanţilor Statului (a se vedea, mutatis mutandis, Calvelli şi Ciglio v. Italia [MC], nr. 32967/96, CEDO 2002-I).

42. Din aceste motive, Curtea consideră că Statele au obligaţiile pozitive inerente articolului 3 din Convenţie de a adopta prevederi eficiente în legislaţia penală pentru a pedepsi infracţiunile de viol şi să le aplice în practică prin efectuarea eficientă a investigaţiei şi urmăririi penale (a se vedea, mutatis mutandis, M.C. v. Bulgaria, citat supra, §§ 149-153).

43. Revenind la circumstanţele prezentei cauze, Curtea menţionează că după încetarea procedurilor judiciare, ordonanţa procurorului C.C. din 1 decembrie 2004 prin care l-a scos de sub urmărire penală pe V.R. a fost ultima care a determinat examinarea cauzei referitoare la alegaţia reclamantei cu privire la viol (a se vedea § 28 supra). Curtea menţionează că această ordonanţă a fost emisă fără efectuarea unor măsuri importante de investigaţie. În particular, din moment ce principala sarcină în această cauză era de a determina dacă raportul sexual a fost consensual, era obligatoriu să se formeze o opinie referitoare la credibilitatea fiecărei părţi. Acest lucru putea fi efectuat prin interogarea persoanelor care erau cunoscute reclamantei şi lui V.R., astfel ca prieteni, vecini, profesori şi alţii care puteau confirma credibilitatea depoziţiilor lor. Cu toate acestea, nimic din ce a fost menţionat n-a fost efectuat înainte de emiterea ordonanaţei din 1 decembrie 2004. Curtea menţionează în continuare că 2 persoane (V.D. şi A.S.) din cele 3 care însoţeau reclamanta şi pe V.R. imediat înainte şi după pretinsul viol nu au fost interogaţi. În cele din urmă, Curtea consideră că organele de urmărire penală puteau solicita, de asemenea, opinia de la un specialist în psihologie.

44. Curtea acordă o deosebită importanţă faptului că procurorii responsabili de investigarea cauzei, înşişi au admis că investigaţia nu era finisată la 1 decembrie 2004. În particular, este de menţionat că la 26 noiembrie 2004 procurorul V.C. a considerat că investigaţia nu era finisată încă, deoarece el a intenţionat să interogheze cîţiva martori, şi a solicitat, prin urmare încă o lună pentru a o finisa. Cererea a fost admisă de către superiorul lui V.C. Cu toate acestea, numai cu cîteva zile mai tîrziu, la 1 decembrie 2004, din motive bine cunoscute de Procuratura Sîngerei, alt procuror, C.C., a emis ordonanţa prin care V.R. a fost scos de sub urmărire penală în săvîrşirea infracţiunii de viol fără a interoga alţi martori sau a efectua alte măsuri de investigaţie. Totuşi, se pare că chiar C.C. nu a considerat că investigaţia era finisată, deoarece el a dispus continuarea acesteia chiar în textul ordonanţei din 1 decembrie 2004.

45. Din cele menţionate, Curtea, fără a-şi exprima opinia asupra vinovăţiei lui V.R., constată că investigaţia efectuată asupra cauzei reclamantei a fost inadecvată cerinţelor inerente obligaţiilor pozitive ale Statului de a investiga eficient şi de a pedepsi toate formele de viol şi abuz sexual. Curtea, astfel, constată că în prezenta cauză a avut loc o încălcare a obligaţiilor pozitive ale Statului în temeiul articolului 3 din Convenţie. Ţinînd cont de această concluzie Curtea susţine, de asemenea, că nu se ridică vreo chestiune distinctă în raport cu articolele 8, 13 şi 14 din Convenţie.

II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE

46. Articolul 41 din Convenţie prevede:

“Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejuduciu

47. Reclamanta a solicitat 30,000 euro (EUR) în calitate de prejudiciu moral. Ea a invocat că a suportat ruşine, suferinţă morală şi durere severă. După încetarea procedurilor urmare a cărora V.R. a fost achitat, ea de asemenea a fost considerată mincinoasă, ceea ce i-a provocat suferinţe suplimentare.

48. Guvernul a contestat suma solicitată de reclamantă şi a reiterate poziţia sa că nu a avut loc o încălcare în prezenta cauză. Alternativ, el a considerat că simpla constatare a violării va constitui o satisfacţie echitabilă suficientă în prezenta cauză.

49. Luînd în consideraţie încălcările constatate supra, Curtea consideră că acordarea unei satisfacţii echitabile în prezenta cauză este justificată. Statuînd într-un mod echitabil, Curtea acordă reclamantei 10,000 EUR.

B. Costuri şi cheltuieli

50. Reclamanta a solicitat, de asemenea, 19,200 EUR în calitate de costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii. Reclamanta a prezentat documente relevante întru susţinerea pretenţiilor sale.

51. Guvernul a contestat şi a invocat că suma solicitată este excesivă.

52. Curtea acordă 2,000 EUR în calitate de costuri şi cheltuieli.

C. Dobînda

53. Curtea consideră că este corespunzător ca dobînda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE

1. Declară cererea admisibilă;

2. Susţine că a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie sub aspect procedural;

3. Susţine că nu se ridică chestiuni distincte în raport cu articolele 8, 13 şi 14 din Convenţie;

4. Susţine

(a) că statul pîrît trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, 10,000 EUR (zece mii euro) în calitate de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută şi 2,000 EUR (două mii euro) în calitate de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută, care vor fi convertiţi în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

5. Respinge restul pretenţiilor reclamantei de satisfacţie echitabilă.

Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 15 mai 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

Santiago Quesada                        Josep Casadevall
   Grefier                                Preşedinte

Full & Egal Universal Law Academy