Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 12197/08
depusă de Valeriu GABURĂ
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 22 martie 2011, în cadrul unei camere compuse din:
Egbert Myjer, Preşedinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Marialena Tsirli, Grefier adjunct al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 7 februarie 2008,
Având în vedere declaraţiile prezentate de Guvernul pârât la 2 iulie 2010 şi 29 octombrie 2010 şi acceptarea condiţiilor acestora de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
PROCEDURA
Reclamantul, dl Valeriu Gabură, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1971 şi care locuieşte în Chişinău. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl V. Zamă, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Reclamantul lucra în poliţia criminală din Hînceşti. În urma unui denunţ voluntar din partea lui I.F., la 2 februarie 2007, procuratura Chişinău a iniţiat urmărirea penală împotriva a şapte persoane, inclusiv împotriva lui I.F. şi a reclamantului. Aceştia erau acuzaţi de furturi de bovine de la diferite persoane din raionul Hînceşti.
La 7 februarie 2007, reclamantul a fost reţinut, fiind suspectat de furt, care a cauzat proprietarilor prejudicii în proporţii considerabile.
La 9 februarie 2007, Judecătoria Rîşcani a admis demersul procurorului privind arestarea reclamantului pentru un termen de zece zile. Instanţa judecătorească a constatat următoarele:
“... [reclamantul] este bănuit de comiterea unei infracţiuni deosebit de grave pentru care legea penală prevede privaţiune de libertate pe un termen mai mare de doi ani; el se poate ascunde de organul de urmărire penală şi ar putea împiedica stabilirea adevărului în procesul penal; el ar putea influenţa alte părţi în procesul penal.”
Reclamantul a cerut în repetate rânduri eliberarea sa din arest. Prin hotărârile din 15, 21 februarie, 14, 17 martie, 15 mai, 15 iunie, 6 iulie, 11, 20 octombrie, 22 noiembrie, 20 şi 27 decembrie 2007, instanţele judecătoreşti au respins demersurile reclamantului şi au prelungit arestul acestuia, invocând aceleaşi motive ca anterior.
La 5 august 2008, reclamantul a fost condamnat de instanţa de fond.
La 8 martie 2010, Curtea a decis să comunice Guvernului pretenţia formulată în temeiul articolului 5 § 3 al Convenţiei.
Printr-o scrisoare din 2 iulie 2010, Guvernul a informat Curtea despre propunerea acestuia de a face o declaraţie în vederea soluţionării pretenţiilor înaintate în cerere. Acesta a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului garantate de articolul 5 § 3 al Convenţiei, ca urmare a nemotivării suficiente de către instanţele judecătoreşti naţionale a dispunerii şi prelungirii arestului preventiv al reclamantului. Considerând că o asemenea recunoaştere reprezintă o satisfacţie echitabile suficientă pentru reclamant, Guvernul a cerut Curţii scoaterea cererii de pe rol.
Printr-o scrisoare din 29 noiembrie 2010, Guvernul a expediat o altă declaraţie. Acesta a recunoscut din nou încălcarea drepturilor reclamantului garantate de articolul 5 § 3 al Convenţiei. De asemenea, acesta s-a obligat să plătească reclamantului 3,500 (trei mii cinci sute) euro (EUR) pentru a acoperi toate prejudiciile materiale şi morale, precum şi costurile şi cheltuielile. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei. În cazul neplăţii în acest termen, Guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană în perioada de neplată, la care vor fi adăugate trei procente. Acesta a mai cerut Curţii scoaterea cererii de pe rol, în conformitate cu articolul 37 al Convenţiei.
Printr-o scrisoare din 7 decembrie 2010, primită de Curte la 7 ianuarie 2011, reclamantul a informat Curtea că acceptă condiţiile stipulate în declaraţiile Guvernului şi a invitat Curtea să examineze cererea Guvernului şi să scoată cererea de pe rolul său.
ÎN DREPT
Curtea consideră că acceptarea expresă de către reclamant a condiţiilor declaraţiilor făcute de Guvern poate fi considerată drept o reglementare amiabilă implicită a cauzei între părţi.
Prin urmare, Curtea ia notă de reglementarea amiabilă la care au ajuns părţile. Ea este convinsă că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei).
În lumina celor de mai sus, este potrivit de a scoate cererea de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
Marialena TsirliEgbert Myjer
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy