©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Gäfgen împotriva Germaniei (MC) – 22978/05
Hotărârea din 1.06.2010 (MC)
Art. 6
Art. 6 § 1
Proces echitabil
Utilizarea la proces a probelor obţinute prin constrângere: neîncălcare
În fapt – În 2002, reclamantul a provocat moartea prin sufocare a unui băiat de 11 ani şi a ascuns cadavrul lângă un iaz. Acesta a solicitat o răscumpărare părinţilor copilului şi a fost arestat la puţin timp după ce şi-a însuşit banii. A fost dus la o secţie de poliţie, unde a fost interogat pentru afla unde se află victima. A doua zi, sperând că băiatul încă trăieşte, directorul adjunct al poliţiei i-a ordonat unui subaltern să îl ameninţe pe reclamant cu suferinţe fizice şi, dacă este nevoie, să îi provoace astfel de suferinţe, pentru a-l face să spună unde se află copilul. Conformându-se acestor ordine, poliţistul l-a ameninţat pe reclamant că îi vor fi provocate suferinţe grave de către o persoană special antrenată în acest scop. Zece minute mai târziu, temându-se să nu fie supus unui astfel de tratament, reclamantul a dezvăluit unde a ascuns trupul victimei. A fost apoi însoţit de poliţişti la faţa locului, unde au descoperit cadavrul şi alte probe care îl incriminau pe reclamant, cum ar fi urme de cauciucuri lăsate de maşina acestuia. În cadrul procesului penal ulterior, instanţa regională a decis că declaraţiile făcute în cursul anchetei nu pot fi folosite ca probe, deoarece au fost obţinute prin constrângere, cu încălcarea art. 3 din Convenţia Europeană. La proces, reclamantul a recunoscut din nou că a comis un omor. Concluziile instanţei se întemeiază pe această mărturie şi pe alte probe, inclusiv pe cele obţinute în urma declaraţilor obţinute de la reclamant în cursul anchetei. În cele din urmă, reclamantul a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi i-au fost respinse căile de atac ulterioare, Curtea Constituţională Federală recunoscând totuşi că obţinerea de declaraţii prin şantaj în cursul anchetei a reprezentat o metodă de interogatoriu interzisă atât de dreptul intern, cât şi în temeiul Convenţiei. În 2004, cei doi ofiţeri de poliţie care au fost implicaţi în ameninţările la adresa reclamantului au fost condamnaţi cu suspendare pentru violenţă şi constrângere şi instigare la violenţă şi constrângere în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi le-au fost aplicate amenzi penale de 60 de euro pe zi, timp de 60 de zile, respectiv de 120 de euro pe zi, timp de 90 de zile. În anul 2005, reclamantul a solicitat asistenţă juridică pentru a declanşa o acţiune în răspundere administrativă pentru traumatismul ce îi fusese produs ca urmare a metodelor de interogare folosite de poliţie. Instanţele i-au respins iniţial cererea, dar Curtea Constituţională Federală a anulat deciziile acestora în 2008. La data hotărârii Curţii europene, procedura, care a fost trimisă în faţa instanţei regionale, era încă pendinte.
În drept – Art. 6 § 1: Utilizarea unor elemente de probă obţinute prin metode contrare art. 3 ridică întrebări serioase cu privire la caracterul echitabil al procedurii penale. Prin urmare, Curtea trebuie să cerceteze dacă, în ansamblul său, procedura iniţiată împotriva reclamantului a fost inechitabilă, ca urmare a utilizării acestor probe. În momentul începerii procesului, reclamantul a fost informat că declaraţiile sale anterioare nu vor fi acceptate ca probe ale acuzării, întrucât fuseseră obţinute prin constrângere. Cu toate acestea, reclamantul a recunoscut din nou omorul în cursul procesului, subliniind faptul că face această mărturisire în mod voluntar, având remuşcări, şi pentru a-şi asuma răspunderea pentru faptele săvârşite. Prin urmare, Curtea nu are niciun motiv să presupună că persoana în cauză nu ar fi mărturisit dacă instanţele interne nu ar fi decis, la începerea procesului, excluderea probelor în litigiu. Având în vedere aceste considerente, Curtea concluzionează că, în circumstanţele cauzei reclamantului, neexcluderea de către instanţele interne a probelor obţinute în urma unor declaraţii obţinute prin aplicarea unui tratament inuman nu a avut niciun rol în verdictul de vinovăţie şi pedeapsa pronunţate împotriva reclamantului, nici în caracterul general echitabil al procesului său.
Concluzie: neîncălcare (unsprezece voturi la şase).
Full & Egal Universal Law Academy