Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA GANEA c. MOLDOVA
(Cererea nr. 2474/06)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
17 mai 2011
Definitivă la
17/08/2011
Această hotărîre a devenit definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza Ganea c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), statuînd în camera compusă din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al secţiei,
Deliberînd în secret la 12 aprilie 2011,
Pronunţă următoarea hotărîre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 2474/06) depusă la Curte potrivit articolului 34 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (“Convenţia”), împotriva Republicii Moldova la 26 decembrie 2005, de către dl Mihai Ganea („reclamantul”), cetăţean al Statului reclamat.
2. Reclamantul a fost reprezentat de dl V. Marcu, avocat cu sediul în Edineţ. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamantul s-a plîns de violarea dreptului la libertate şi la siguranţă, garantat prin articolul 5 § 1 din Convenţie, precum şi a dreptului la reparaţii corespunzătoare prevăzute de articolul 5 § 5.
4. La 15 iunie 2009, Curtea a decis să comunice cauza Guvernului pîrît. Conform articolului 29 § 1 din Convenţie, a fost decis ca camera să examineze admisibilitatea cererii în acelaşi timp cu fondul acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în 1948 şi domiciliază în Soroca.
6. La 27 august 2003, el a fost plasat în custodie. Colaboratorii de poliţie au întocmit un proces-verbal privind constatarea comiterii unor contravenţii administrative de către reclamant. Reclamantul a fost deţinut în subsolul Comisariatului de poliţie din Soroca şi a fost înfăţişat instanţei de judecată în ziua următoare.
7. La 28 august 2003, Judecătoria Soroca a sancţionat reclamantul cu zece zile de detenţie. El a petrecut 3 zile în detenţie şi ulterior a fost eliberat.
8. La 19 noiembrie 2003, Curtea de Apel de Bălţi a examinat recursul depus de reclamant. Instanţa a constatat că procesul-verbal care a stat la baza reţinerii şi sancţionării ulterioare a reclamantului cu arest a fost falsificat. Instanţa a casat hotărîrea din 28 august 2003 şi încetat procedura din lipsă de probe.
9. La 11 decembrie 2003, reclamantul a intentat o acţiune civilă privind recuperarea prejudiciului moral cauzat prin pretinsa privare ilegală de libertate.
10. La 24 noiembrie 2004, Judecătoria Soroca a admis parţial acţiunea reclamantului. Instanţa a indicat că reclamantului i-au fost cauzate suferinţe psihice şi fizice şi că el era în drept să pretindă repararea prejudiciului moral cauzat. Instanţa i-a acordat 15 000 lei moldoveneşti (MDL) (946 euro (EUR)). Ministerul Finanţelor a atacat hotărîrea cu apel.
11. La 26 martie 2005, Curtea de Apel Bălţi a admis apelul Ministerului Finanţelor şi a redus mărimea compensaţiei la 1 000 MDL (63 EUR). Reclamantul a atacat hotărîrea cu recurs.
12. Prin hotărîrea definitivă din 26 octombrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut hotărîrea instanţei de apel. Aceasta a constatat că reclamantul a fost victima unei erori judiciare şi că a fost deţinut ilegal timp de trei zile. Totuşi, instanţa a considerat că el a obţinut o reparaţie suficientă.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA NAŢIONALĂ PERTINENTĂ
13. Potrivit articolului 1405 din Codul civil al Republicii Moldova din 6 iunie 2002, statul este obligat să repare integral, printre altele, şi prejudiciul cauzat persoanelor fizice prin plasarea ilegală în detenţie. În conformitate cu articolul 1422 din acelaşi cod, prejudiciul moral se repară independent de existenţa şi de mărimea prejudiciului material. În final, articolul 1423 obligă instanţele să stabilească sumele alocate cu titlu de prejudiciul moral luînd în consideraţie caracterul şi gravitatea suferinţelor fizice şi psihice ale victimei, precum şi faptul dacă compensaţia acordată poate aduce satisfacţie persoanei vătămate.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA EXCEPŢIA PRELIMINARĂ INVOCATĂ DE GUVERN
14. Guvernul a menţionat că instanţele naţionale au recunoscut expres faptul că detenţia reclamantului a fost ilegală şi că a fost încălcat dreptul său la libertate. Guvernul a adăugat că acestea au recunoscut nevinovăţia reclamantului şi au încetat procedura administrativ-contravenţională intentată în privinţa sa. În opinia Guvernului, casarea hotărîrii de condamnare şi acordarea unei compensaţii pecuniare au constituit o reparaţie suficientă a violării dreptului reclamantului la libertate şi la siguranţă.
15. Guvernul a susţinut suplimentar că dreptul intern prevedea posibilitatea ca reclamantul să intenteze acţiune civilă în instanţa de judecată în scopul reparării prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite şi că instanţele naţionale au aplicat dispoziţiile pertinente din Codul civil în sensul redresării situaţiei reclamantului. Guvernul a solicitat Curţii să accepte excepţia ridicată privind lipsa calităţii de victimă a reclamantului şi să declare cererea inadmisibilă.
16. Reclamantul a combătut acest fapt.
17. Curtea aminteşte că este în primul rînd de competenţa autorităţilor naţionale de a redresa o pretinsă violare a Convenţiei. Curtea reiterează în acest sens că chestiunea determinării faptului dacă un reclamant se poate pretinde victimă a încălcării invocate urmează a fi pusă pe parcursul tuturor etapelor procedurii conform Convenţiei (Bourdov c. Rusiei, nr. 59498/00, § 30, CEDH 2002-III).
18. Curtea reafirmă că, în principiu, o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă pentru a înlătura statutul de « victimă » decît dacă autorităţile naţionale au recunoscut, explicit sau în substanţă, violarea Convenţiei şi ulterior au reparat-o (a se vedea, de exemplu, hotărîrile Eckle c. Germaniei, 15 iulie 1982, §§ 69 şi următoarele, seria A nr. 51 ; Amuur c. Franţei, 25 iunie 1996, § 36, Recueil des arrêts et décisions 1996-III ; Dalban c. României [GC], nr. 28114/95, § 44, CEDH 1999-VI ; şi decizia Jensen c. Danemarcei (dec.), nr. 48470/99, CEDH 2001-X).
19. Din cele de mai sus rezultă că este sarcina Curţii de a verifica, pe de o parte, dacă a avut loc recunoaşterea din partea autorităţilor, cel puţin în substanţă, a unei violări a unui drept ocrotit de Convenţie şi, pe de altă parte, dacă redresarea poate fi considerată ca adecvată şi suficientă (a se vedea, în special, Normann c. Danemarcei (dec.), nr. 44704/98, 14 iunie 2001 ; Jensen şi Rasmussen c. Danemarcei (dec.), nr. 52620/99, 20 martie 2003 ; şi Nardone c. Italiei (dec.), nr. 34368/02, 25 noiembrie 2004). În final, aceasta aminteşte că statutul de victimă a unui reclamant poate să depindă de mărimea îndemnizaţiei care i-a fost acordată la nivel naţional pentru violarea de care el se plînge în faţa Curţii (Normann şi Jensen şi Rasmussen, decizii precitate).
20. În speţă, în primul rînd, Curtea observă că existenţa unei constatări a violării din partea autorităţilor naţionale nu prezintă vreo controversă din moment ce rezultă din hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie din 26 octombrie 2005 că instanţa supremă a recunoscut în substanţă caracterul ilegal al detenţiei reclamantului. Prin urmare, în opinia Curţii, autorităţile de stat au recunoscut violarea drepturilor reclamantului.
21. În partea ce priveşte a doua condiţie, şi anume redresarea adecvată şi suficientă, Curtea observă că prima instanţă a alocat reclamantului aproximativ 946 EUR. Curtea notează că Curtea Supremă de Justiţie din contra nu a indicat nici un motiv convingător pentru a reduce suma acordată la 63 EUR.
22. Curtea reafirmă că nu ţine de competenţa sa de a determina pretinsele erori de fapt şi de drept comise de o instanţă, decît dacă şi în măsura în care acestea puteau aduce atingere drepturilor şi libertăţilor garantate prin Convenţie. Respectarea Convenţiei impune Statelor părţi obligaţia de reparare a unui prejudiciu cauzat prin violare. Dacă natura violării permite aplicarea principiului restitutio in integrum, este datoria Statului reclamat de a îl realiza, Curtea neavînd nici competenţa, nici posibilitatea practică de a-l aplica. Din contra, dacă dreptul naţional nu permite sau permite doar parţial redresarea consecinţelor violării, articolul 41 împuterniceşte Curtea de a acorda, dacă este adecvat, părţii lezate satisfacţia care i se pare adecvată. Curtea observă că în speţă reclamantul a primit o anumită compensaţie din partea instanţelor naţionale, care au aplicat dispoziţiile pertinente din Codul civil. Curtea trebuie să stabilească dacă această compensaţie este conformă principiilor pertinente dezvoltate în jurisprudenţa sa în privinţa articolului 41, şi anume, dacă această compensaţie este echitabilă şi dacă permite înlăturarea consecinţelor violării constatate. Pentru a evalua cuantumul îndemnizaţiei alocate reclamantului în speţă, Curtea examinează chestiunea, în baza elementelor de care dispune, prin prisma sumei pe care ar fi acordat-o în aceeaşi situaţie, întru aplicarea articolului 41. În opinia Curţii, între suma acordată cu titlu de prejudiciu moral de către Curtea Supremă de Justiţie şi sumele pe care Curtea de regulă le acordă în conformitate cu articolul 41 din Convenţie în speţe similare, este o disproporţie vădit lipsită de justificare (Hyde Park şi alţii c. Moldovei (nr. 4), nr. 18491/07, § 70, 7 aprilie 2009; Leva c. Moldovei, nr. 12444/05, § 79, 15 decembrie 2009). În aceste circumstanţe, Curtea nu va admite că reclamantul a primit o reparaţie adecvată şi suficientă a prejudiciului moral cauzat prin violarea articolului 5 § 1.
23. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că reclamantul poate pretinde în continuare calitatea de victimă a unei violări a articolului 5 din Convenţie. Prin urmare, aceasta respinge excepţia ridicată de Guvern şi declară cererea admisibilă.
II. CU PRIVIRE LA PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 §§ 1 ŞI 5 DIN CONVENŢIE
24. Reclamantul se plînge de caracterul ilegal al plasării sale în detenţie, precum şi de caracterul inadecvat şi insuficient al reparaţiei acordate de instanţele interne. El invocă articolul 5 §§ 1 şi 5 din Convenţie, care prevede că:
« 1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: (...)
5. Orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol, are dreptul la reparaţii. »
25. Curtea aminteşte din start că dreptul la reparaţie, în sensul articolului 5 § 5 din Convenţie, presupune o constatare prealabilă, din partea instanţelor interne sau a sa însăşi, a violării unuia dintre paragrafele 1 - 4 a acestui articol (a se vedea, printre multe altele, N.C. c. Italiei [GC], nr. 24952/94, § 49, CEDH 2002‑X şi Georgiev c. Bulgariei, nr. 47823/99, § 107, 15 decembrie 2005).
26. În opinia Curţii, nu există temei pentru a constata altfel decît că violarea dreptului reclamantului la libertate şi la siguranţă, garantat prin articolul 5 § 1 din Convenţie a fost recunoscută în substanţă printr-o hotărîre definitivă a Curţii Supreme de Justiţie din 26 octombrie 2005 (paragraful 12 de mai sus).
27. În continuare, Curtea aminteşte că paragraful 5 din articolul 5 este aplicabil dacă se poate pretinde repararea unui aspect ce ţine de privarea de libertate în condiţii contrare paragrafelor 1, 2, 3 sau 4 din acelaşi articol (Wassink c. Olandei, 27 septembrie 1990, § 38, seria A nr. 185‑A).
28. În speţă, Curtea observă că orice persoană are posibilitatea, în conformitate cu articolul 1405 din Codul civil al Republicii Moldova, de a depune o cerere privind repararea prejudiciului izvorît din privarea ilegală de libertate şi că reclamantul în fapt a depus o astfel de cerere. Rezultă că ordinea juridică internă garanta reclamantului, cu un grad suficient de certitudine, dreptul la reparaţie pentru detenţia aplicată.
29. Curtea notează că reclamantul a exercitat dreptul oferit de Codul civil pentru obţinerea reparaţiei prejudiciului cauzat prin detenţia sa şi că, în cadrul acestei proceduri, el a obţinut recunoaşterea ilegalităţii detenţiei sale conform dreptului intern şi recunoaşterea implicită a violării articolului 5 § 1 din Convenţie (paragrafele 10-12 de mai sus).
30. Curtea observă că unica chestiune care ridică o problemă în prezenta cauză este cuantumul compensaţie acordate reclamantului de Curtea de Apel Bălţi, şi anume echivalentul a 63 EUR. Chiar dacă perioada de detenţie – trei zile – poate părea scurtă, această sumă este considerabil inferioară celei pe care Curtea o acordă în cauze similare privind violarea articolului 5 din Convenţie (Hyde Park şi alţii (nr. 4) şi Leva precitate).
31. Avînd în vedere constatarea de mai sus, conform căreia reclamantul nu a pierdut calitatea sa de victimă (paragrafele 21-22), Curtea concluzionează că a avut loc violarea articolului 5 §§ 1 şi 5 din Convenţie.
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
32. Conform articolului 41 din Convenţie,
« Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. »
A. Prejudiciu şi costuri şi cheltuieli
33. În observaţiile, reclamantul a lăsat la discreţia Curţii determinarea mărimii prejudiciului material şi moral, precum şi a costurilor şi cheltuielilor suportate în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii.
34. Guvernul a considerat că reclamantul nu a formulat nici o pretenţie privind compensarea prejudiciului suportat, şi prin urmare Curtea nu trebuie să acorde careva sume în acest sens.
35. Ţinînd cont de materialele aflate în posesia sa, apreciind echitabil, Curtea consideră că, în cazul dat, urmează a se acorda reclamantului suma de 6 000 euro (EUR) pentru prejudiciu moral.
36. În ceea ce priveşte costurile şi cheltuielile, reieşind din lipsa unor materiale care să le confirme, Curtea consideră că nici o compensaţie nu poate fi acordată în acest sens.
B. Penalităţi
37. Curtea consideră oportun ca penalitatea de întîrziere să fie bazată pe rata limită a dobînzii Băncii Centrale Europene, căreia urmează să i se adauge trei procente.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE,
1. Respinge excepţia preliminară invocată de Guvern;
2. Declară cererea admisibilă;
3. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a articolului 5 §§ 1 şi 5 din Convenţie;
4. Hotărăşte
a) că Statul reclamat trebuie să achite reclamantului, în decurs de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă în conformitate cu prevederile articolului 44 § 2 din Convenţie, 6 000 EUR (şase mii euro), care urmează a fi convertiţi în lei moldoveneşti la rata de schimb aplicabilă la data efectuării plăţii, plus orice sumă care ar putea fi aplicabilă în calitate de impozit, cu titlu de prejudiciu moral;
b) că din momentul expirării termenului menţionat mai sus, pînă la momentul achitării, suma se va majora conform dobînzii egale cu rata limită a dobînzii Băncii Centrale Europene pentru perioada de penalizare plus trei procente.
Întocmită în limba franceză şi notificată în scris la 17 mai 2011, potrivit articolului 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Marialena TsirliJosep Casadevall
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy