Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA GASANOV c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 39441/09)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
18 decembrie 2012
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Gasanov c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 27 noiembrie 2012 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 39441/09) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către cetăţeanul Georgiei, dl Zeinal Gasanov („reclamantul”), la 15 iulie 2009.
2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său în exerciţiu, dl L. Apostol.
3. Reclamantul a pretins, în special, că el a fost maltratat în timpul detenţiei sale şi că autorităţile nu au efectuat o investigaţie efectivă pe marginea plângerii sale.
4. La 25 ianuarie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1 al Convenţiei).
5. Având dreptul de a interveni în cadrul procedurilor în conformitate cu articolul 36 § 1 al Convenţiei şi articolul 44 § 1 al Regulamentului Curţii, Guvernul georgian nu a prezentat nicio observaţie în privinţa acestei cauze.
6. Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecătorul ales din partea Moldovei (articolul 6 al Regulamentului Curţii), Preşedintele Camerei l-a numit pe dl Ján Šikuta în calitate de judecător ad hoc (articolul 26 § 4 al Convenţiei şi articolul 29 § 1 al Regulamentului Curţii).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
7. Reclamantul s-a născut în anul 1960 şi locuieşte în Taraclia (Republica of Moldova).
A. Arestarea şi tratamentul pretins inuman al reclamantului
8. La 6 februarie 2007, aproximativ la ora 23.00, reclamantul a fost arestat de către ofiţerii de poliţie C. şi G. şi adus la secţia de poliţie Glodeni. Reclamantul a fost acuzat de fraudă şi violare de domiciliu.
9. Reclamantul a fost plasat în detenţie temporară în izolatorul de detenţie provizorie al CPR Glodeni.
10. La 7 februarie 2007, aproximativ la ora 15.00, medicul de serviciu M. l-a examinat pe reclamant. În raportul medical de constatare nr. 52, elaborat la 7 februarie 2007, M. a menţionat că în cadrul examinării ea nu a depistat urme vizibile de leziuni pe corpul reclamantului. M. a constatat că starea generală de sănătate a reclamantului era “satisfăcătoare” şi a notat că reclamantul s-a plâns doar de dureri în regiunea pieptului.
11. Potrivit reclamantului, la o dată nespecificată în timpul detenţiei sale în izolatorul de detenţie provizorie al CPR Glodeni, el a fost adus în oficiul unui ofiţer de poliţie şi torturat pentru a obţine recunoaşterea vinovăţiei. În special, el a fost lovit în cap cu un obiect negru, obtuz, după care şi-a pierdut cunoştinţa. După aceasta, el a fost forţat să recunoască faptele ce îi erau incriminate.
12. La 21 februarie 2007, reclamantul a fost examinat din nou de către un medic legist, S. Potrivit raportului medical elaborat de către S. la acea dată, el a observat “o cicatrice curbată, albicioasă de 3 x 0.3 cm” pe mijlocul frunţii reclamantului. Medicul a concluzionat că cicatricea s-a format în urma vindecării unei răni. Însă el nu a putut să determine data la care această leziune a fost cauzată. El a notat că reclamantul a specificat faptul că el a fost bătut de către o persoană, O., la 6 februarie 2007, la ora 22.30. În special, reclamantul a fost lovit în faţă cu o frânghie. De asemenea el a notat că reclamantul nu a depus nicio plângere.
13. În declarațiile sale ulterioare în faţa instanţelor naţionale, reclamantul a declarat că el a făcut afirmația de mai sus în privința atacului din partea lui O., doar pentru că el a fost adus la examinarea medicală de către C., unul din ofiţerii de poliţie care l-au maltratat. C. l-ar fi ameninţat cu tortură la întoarcerea sa în izolator în cazul în care acesta se va plânge.
14. Reclamantul a rămas în izolatorul de detenţie preventivă de la Glodeni până la o dată nespecificată în aprilie 2007, când el a fost transferat la izolatorul de detenţie preventivă din Bălţi. El a formulat prima sa pretenție referitoare la maltratare după acest transfer.
15. Potrivit reclamantului, ca urmare a unei traume craniene, la 10 iulie 2008, lui i-a fost stabilit gradul 3 de invaliditate.
B. Urmărirea penală pe marginea plângerii de maltratare
16. La 17 aprilie 2007, reclamantul a înaintat o plângere la Procuratura Generală, prin care a invocat că în perioada aflării sale în custodia poliţiei, el a fost bătut de către ofiţerii de poliţie C. şi G. El a depus o plângere similară Preşedintelui Republicii Moldova, care a primit scrisoarea reclamantului la 20 aprilie 2007. Însă aparent reclamantul nu a primit nici un răspuns.
17. La 16 mai 2007, el a înaintat o altă plângere la procuratura Glodeni în privinţa aceloraşi evenimente. Reclamantul a susţinut că el a fost avertizat cu o altă maltratare dacă se va mai plânge că a fost supus relelor-tratamente. El a subliniat că familia pretinsei victime era în rudenie cu unul din ofiţerii de poliţie de rang înalt din Glodeni. Reclamantul a fost audiat de un procuror pentru prima dată la 20 mai 2007.
18. La 9 iulie 2007, procuratura Glodeni a dispus neînceperea urmăririi penale. La 6 septembrie 2007, procurorul ierarhic superior a informat reclamantul despre menţinerea în vigoare a acestei ordonanţe.
19. La 14 aprilie 2008, un alt procuror ierarhic superior a casat ordonanţa din 9 iulie 2007 şi a ordonat efectuarea unor investigaţii suplimentare. În special, el a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a constata pretinsele alegaţii de maltratare.
20. La 20 iunie 2008, la cererea procuraturii Glodeni, o comisie medicală a examinat rapoartele medicale ale reclamantului.
21. La 16 iulie 2008, comisia medicală a elaborat un raport. Reclamantul a fost diagnosticat cu “contuzie craniană cu insuficienţă piramidală pe dreapta şi cu semne de afazie motorie”. Totuşi, având în vedere lipsa unor acte medicale în privința stării sănătăţii reclamantului în perioada 6 februarie 2007 şi 16 ianuarie 2008, experţii nu au putut ajunge la concluzia în privința faptului dacă trauma cranială i-a fost cauzată la 6-7 februarie 2007. Comisia medicală astfel a decis că era imposibil de a stabili legătura cauzală dintre maltratarea pretinsă şi contuzia.
22. La 4 septembrie 2008, procuratura Glodeni a decis din nou să nu pornească urmărirea penală.
23. La 13 noiembrie 2008, judecătorul de instrucţie de la Judecătoria Glodeni a examinat plângerea reclamantului împotriva refuzului procuraturii de a porni urmărirea penală împotriva ofiţerilor de poliţie. Judecătorul a notat că pretenţiile reclamantului cu privire la maltratare sunt superficiale şi că au existat “deficienţe grave şi inexplicabile”. Deşi reprezentantul reclamantului a solicitat la 29 mai 2008 audierea de către procuror a doi martori, I. şi B., care au fost colegi de celulă cu reclamantul, această cerere a fost lăsată fără examinare şi astfel reclamantul a fost privat de posibilitatea de a prezenta probe în sprijinul pretenţiilor sale. Judecătorul a mai notat că reclamantul nu a fost audiat şi că procurorii s-au bazat doar pe declaraţiile sale scrise. În continuare, judecătorul a constatat că procurorii nu au examinat plângerea reclamantului cu privire la maltratarea acestuia de către O. în ziua arestului său, aşa cum a fost menţionat în raportul medical din 21 februarie 2007. Judecătorul a casat ordonanţa din 14 septembrie 2008 şi a dispus reluarea urmăririi penale.
24. La o dată nespecificată, procurorul de la procuratura Glodeni a interogat martorii I. şi B. Ei au declarat că nu îşi amintesc cu siguranţă data şi luna de la începutul anului 2007 când reclamantul le-a arătat leziunile sale pe cap şi alte părţi ale corpului şi le-a spus că el a fost maltratat de către poliţie. Potrivit acestor martori, în perioada de referinţă, ei ambii au fost deţinuţi în acelaşi izolator de detenţie cu reclamantul. Având în vedere şi declaraţiile lui O. şi ale familiei sale, ofiţerul de urmărire penală a constatat că nimeni din acea familie nu l-a bătut pe reclamant înainte de arestarea acestuia.
25. La 15 noiembrie 2008, avocatul reclamantului a înaintat procuraturii Glodeni o copie legalizată a rapoartelor medicale ale clientului său din penitenciarul nr. 11 din Bălţi pe perioada aprilie-august 2007. El a solicitat procurorului să găsească originalele acestor rapoarte şi să dispună efectuarea unei noi examinări medico-legale a reclamantului, având în vedere că în raportul precedent a fost notată lipsa de informaţii cu privire la starea de sănătate a reclamantului în perioada relevantă de după presupusul atac.
26. La 19 noiembrie 2008, procurorul a dispus efectuarea unei noi expertize medicale a documentelor medicale ale reclamantului de către o comisie în altă componenţă. Potrivit raportului comisiei din 28 noiembrie 2008, documentele medicale ale reclamantului nu atestau prezenţa unor leziuni pe corpul reclamantului. A fost imposibil de a stabili perioada când reclamantului i-a fost cauzată leziunea în regiunea frunții, dar având în vedere caracteristicile acesteia, aceasta ar fi putut fi cauzată înainte de 6 februarie 2007. Comisia nu a reușit să stabilească legătura cauzală dintre acea leziune şi trauma craniană a reclamantului.
27. La 12 decembrie 2008, procuratura Glodeni din nou a refuzat pornirea urmăririi penale împotriva ofiţerilor C. şi G., în baza aceloraşi temeiuri. La 15 ianuarie 2009, procurorul ierarhic superior a menţinut această ordonanţă. Reclamantul a atacat această ordonanţă la judecătorul de instrucţie.
28. La 18 februarie 2009, judecătorul de instrucţie de la Judecătoria Glodeni a examinat din nou legalitatea ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale împotriva ofiţerilor de poliţie şi a menţinut-o, deoarece nu exista aparenţa unei încălcări a drepturilor reclamantului şi acea ordonanţă era legală şi se baza pe o apreciere corectă a faptelor.
C. Urmărirea penală împotriva reclamantului
29. La 17 august 2007, Judecătoria Glodeni l-a condamnat pe reclamant pentru fraudă şi violare de domiciliu la 14 ani şi 6 luni privaţiune de libertate. Reclamantul a depus apel împotriva acestei sentinţe.
30. La 14 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bălţi a respins apelul reclamantului ca nefondat.
31. La 8 aprilie 2008, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul reclamantului, a casat sentinţa din 14 noiembrie 2007 şi a trimis cauza la reexaminare la Curtea de Apel Bălţi.
32. La 17 decembrie 2008, Curtea de Apel Bălţi l-a condamnat pe reclamant la 8 ani privaţiune de libertate.
33. La 2 iunie 2009, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului ca nefondat, dar a redus sentința acestuia la 6 ani şi 4 luni privaţiune de libertate. Această sentință era definitivă.
II. MATERIALE INTERNAŢIONALE RELEVANTE
34. Părţile relevante ale raportului Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante privind vizita efectuată în Republica Moldova între 1 şi 10 iunie 2011, sunt următoarele (traducerea neoficială):
“24. Pe parcursul vizitei, toţi interlocutorii Delegaţiei, atât de la Ministerul Afacerilor Interne, cât şi de la Secţia Combaterea Torturii din cadrul Procuraturii, au recunoscut că respectarea dreptului de acces la un avocat şi la un medic sunt fundamentale la nivel de prevenire, precum şi la nivel de represiune a violenţei din partea poliţiei. Ei au reamintit că, potrivit art. 64, alin. 2, pct. 15, din Codul de procedură penală, o persoană bănuită că ar fi comis o infracţiune penală, are dreptul să înainteze cereri, inclusiv privind asistenţa medicală independentă. În rapoartele precedente, CPT - ul a menţionat că, aceste dispoziţii sunt încă departe de a răspunde la recomandarea, deja, veche a Comitetului care urmăreşte să fie garantat expres, pentru toate persoanele reţinute, dreptul de acces la un avocat şi la un medic, din momentul privării de libertate. ...
CPT-ul solicită autorităţilor moldoveneşti să implementeze recomandarea sa, formulată cu mult timp în urmă, referitoare la amendarea dispoziţiilor legislative, astfel încât a se garanta ca toate persoanele reţinute să aibă dreptul, din momentul privării de libertate de facto, de a fi examinată de către un medic. Aceasta implică ca, pe durata privaţiunii de libertate, care precede plasarea în IDP, orice solicitare a persoanei reţinute, privind consultarea unui medic, trebuie să fie satisfăcută, fără întârziere. Pe de altă parte, dreptul la asistenţă medicală, trebuie să includă faptul de a beneficia, în cazul în care persoana deţinută doreşte, de un examen medical independent, având prioritate celui efectuat de către personalul medical, ataşat secţiilor de poliţie.”
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI
35. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, de faptul că el a fost maltratat de către ofiţerii de poliţie. De asemenea, el a pretins că autorităţile statului nu au efectuat o investigaţie efectivă pe marginea plângerii sale de maltratare. Articolul 3 prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Admisibilitatea
36. Curtea notează că această pretenţie nu este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. De asemenea, ea consideră că nu a fost stabilit niciun motiv pentru a o declara inadmisibilă. Prin urmare, aceasta urmează a fi declarată admisibilă.
B. Fondul
1. Argumentele părţilor
(a) Pretinsa maltratare
37. Reclamantul a declarat că ofiţerii de poliţie C. şi G. l-au torturat pentru a obţine recunoaşterea vinovăţiei lui. Probele medicale au demonstrat faptul că el a suferit o leziune la cap în timpul detenţiei sale.
38. Guvernul s-a bazat pe constatările autorităţilor naţionale, inclusiv pe concluzia comisiei medicale din 28 noiembrie 2008 (a se vedea paragraful 26 de mai sus). Având în vedere că comisia medicală a constatat că reclamantul a suferit leziunea înainte de arestarea sa la 6 februarie 2007, era clar că el nu a fost maltratat în timpul detenţiei sale. Martorii de asemenea au negat versiunea lui.
(b) Caracterul pretins inadecvat al investigaţiei
39. Reclamantul consideră că autorităţile nu au efectuat o investigaţie efectivă pe marginea pretenţiilor lui cu privire la maltratare. Ofiţerul de urmărire penală nu a asigurat în mod imediat probele necesare şi investigaţia a durat doi ani.
40. Guvernul a susţinut că investigaţia efectuată pe marginea pretenţiilor reclamantului a fost completă şi rapidă, toate măsurile rezonabile de investigaţie au fost efectuate, toate victimele potenţiale au fost audiate şi toate probele medicale au fost colectate. Judecătorul de instrucţie a constatat unele nereguli la etapa iniţială de investigaţie, totuşi el a fost ulterior satisfăcut că toate aceste deficienţe au fost înlăturate (a se vedea paragraful 28 de mai sus).
2. Aprecierea Curţii
(a) Pretinsa maltratare
41. Principiile generale cu privire la responsabilitatea statului pentru leziunile corporale cauzate persoanelor în timp ce se află în detenţie au fost rezumate în jurisprudenţa anterioară a Curţii (a se vedea, printre multe altele, Selmouni v. France [GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999‑V; Assenov and Others v. Bulgaria, hotărârea din 28 octombrie 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998-VIII, p. 3288, § 93; Ireland v. the United Kingdom, hotărârea din 18 ianuarie 1978, Series A nr. 25, pp. 64-65, § 161; şi Salman v. Turkey [GC], nr. 21986/93, § 100, ECHR 2000-VII). Atunci când unei persoane îi sunt cauzate leziuni corporale, în timp ce ea se află în detenţie, orice astfel de leziune va crea o puternică prezumţie că acea persoană a fost supusă maltratării (a se vedea, Bursuc v. Romania, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004). Ţine de sarcina statului să dea o explicaţie plauzibilă circumstanţelor în care au fost cauzate leziunile corporale, neîndeplinirea căreia ridică o problemă clară în temeiul articolului 3 al Convenţiei (a se vedea Selmouni, citată mai sus, § 87, şi Pruneanu v. Moldova, nr. 6888/03, § 43, 16 ianuarie 2007).
42. Curtea notează că Comitetul European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (“CPT”) a recomandat deja de mult timp ca examinarea medicală să fie efectuată la începutul detenţiei, cu scopul prevenirii maltratării (a se vedea, spre exemplu, paragraful 34 de mai sus). În propria sa jurisprudenţa, Curtea de asemenea a accentuat importanţa unei asemenea examinări medicale iniţiale. Atunci când o asemenea examinare nu a fost efectuată sau în cazul în care în cadrul examinării nu au fost constate careva leziuni corporale, Curtea trage concluzia că persoana a fost încarcerată în starea bună de sănătate (a se vedea, mutatis mutandis, Levinţa v. Moldova, nr. 17332/03, §§ 69 şi 70, 16 decembrie 2008).
43. În această cauză, Curtea a notat că a doua zi de la încarcerarea reclamantului în comisariatul de poliţie de la Glodeni, el a fost supus unei examinări medicale şi nu au fost stabilite careva leziuni pe corpul acestuia (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Prin urmare, Curtea a concluzionat că la 7 februarie 2007, atunci când reclamantul a fost examinat de către medicul din izolator, el era sănătos.
44. După două săptămâni de detenţie, o altă examinare medicală a atestat prezenţa unei leziuni pe fruntea reclamantului, care era în proces de vindecare (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Medicul care l-a examinat pe reclamant la 21 februarie 2007 nu a putut să determine dacă leziunea a fost cauzată înainte de arestarea reclamantului. Totuşi, nimic din dosar nu contrazice afirmația reclamantului că leziunea nu putea fi cauzată înainte de 7 februarie 2007, când el a fost plasat în detenţie şi medicul nu a făcut nici o menţiune în privinţa acestei leziuni. Curtea consideră că acest fapt a creat o prezumţie puternică că această leziune i-a fost cauzată reclamantului în timpul detenţiei lui. În aceste circumstanţe este obligaţia Guvernului să ofere o explicaţie plauzibilă a originii leziunii, în caz contrar se impune concluzia că reclamantul a fost maltratat în detenţie.
45. Guvernul a invocat faptul că potrivit unei alte examinări efectuate de către o comisie medicală, care de asemenea nu a reușit să determine cu exactitate momentul cauzării leziunii reclamantului, aceasta a fost cauzată înainte de 6 februarie 2007 (a se vedea paragraful 26 de mai sus). În viziunea lor, acest fapt înseamnă că reclamantul nu a fost maltratat în timpul detenţiei lui. Curtea a notat că comisia medicală, care a efectuat examinarea sa după mai mult de un an de zile de la evenimentele respective, nu a examinat leziunea propriu zisă a reclamantului, ci s-a bazat pe documentele medicale. Mai mult, comisia a concluzionat că leziunea a fost cauzată înainte de 6 februarie 2007, chiar dacă singurul medic care a văzut nemijlocit leziunea nu a ajuns la o asemenea concluzie. Curtea consideră că această opinie, formulată de către o comisie medicală după un an de zile de la evenimentele respective, nu poate schimba dovada obiectivă că la 7 februarie 2007 un medic care activează în izolatorul de detenţie nu a observat nicio leziune pe corpul reclamantului.
46. Este adevărat că în timpul examinării medicale din 21 februarie 2007, în cadrul căreia s-a constatat o leziune la cap, reclamantul a spus medicului că el a fost lovit cu o frânghie de către O. (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Totuşi, el a invocat ulterior în plângerile şi explicaţiile sale către autorităţi, că el a fost adus la medic de către C., unul din ofiţerii de poliţie care l-au maltratat, şi că C. de asemenea l-a ameninţat cu violenţă în cazul în care va mai depune plângeri (a se vedea paragraful 13 de mai sus). După cum a menţionat judecătorul de instrucţie în încheierea sa din 13 noiembrie 2008, procuratura nici nu a încercat să stabilească iniţial faptul dacă reclamantul a fost într-adevăr bătut de către O. (a se vedea paragraful 23 de mai sus). Nici investigaţia ulterioară nu a confirmat faptul că reclamantul a fost bătut, O. şi ceilalţi martori au declarat că ei nu l-au bătut pe reclamant (a se vedea paragraful 24 de mai sus).
47. Curtea, de asemenea, a notat faptul că doi martori au declarat că reclamantul le-a arătat leziunile lui şi le-a spus că el a fost bătut de către poliţie (a se vedea paragraful 24 de mai sus). Acest fapt doar reafirmă concluzia că reclamantul a fost maltratat în detenţie.
48. În baza tuturor materialelor de care dispune, Curtea conchide că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligația de a o convinge că leziunile corporale ale reclamantului i-au fost cauzate în timpul detenţiei într-un alt mod decât prin maltratare.
49. În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei sub aspect material.
(b) Caracterul pretins inadecvat al investigaţiei
50. Curtea reiterează că în conformitate cu jurisprudenţa sa consolidată, noţiunea de ‘calea efectivă de recurs’ impune efectuarea unei investigaţii complete şi efective, suplimentar la plata despăgubirii în cazurile necesare şi fără a prejudicia alte remedii disponibile în legislaţia naţională. Tipul de investigaţie care va atinge aceste scopuri ar putea varia în dependenţă de circumstanţe. Cu toate acestea, indiferent de metoda de investigaţie, autorităţile trebuie să acţioneze imediat după depunerea unei plângeri oficiale. Chiar şi în cazurile în care strict vorbind nu a fost depusă nicio plângere, o investigaţie trebuie inițiată imediat în cazul în care există indicaţii suficient de clare că a fost aplicată tortura sau maltratare (a se vedea, printre multe altele, Özbey v. Turkey (dec.), nr. 31883/96, 8 martie 2001[...]). Mai mult, cerinţa privind promptitudinea şi explicaţia rezonabilă este implicită în acest context. Un răspuns prompt din partea autorităţilor responsabile pentru investigarea pretenţiilor de maltratare poate fi privit în general ca unul esenţial în menţinerea încrederii publice în aderarea acestora la supremaţia legii şi în prevenirea oricărei aparenţe de conspirare sau toleranţă a actelor ilegale (a se vedea, printre altele, Indelicato v. Italy, nr. 31143/96, § 37, 18 octombrie 2001, şi Özgür Kılıç v. Turkey (dec.), nr. 42591/98, 24 septembrie 2002), şi Batı and Others v. Turkey, nr. 33097/96 şi 57834/00, ECHR 2004‑IV (extracts)).
51. În această cauză, Curtea notează că la 21 februarie 2007, un medic a constatat o leziune pe corpul reclamantului, care nu a fost observată în cadrul unei examinări medicale anterioare. De asemenea, este evident din materialele prezentate de către părţi, că rezultatele ambelor investigaţii se aflau în dosarul penal şi astfel erau cunoscute ofiţerului de urmărire penală. Prin urmare, medicul şi ofiţerul de urmărire penală cunoșteau, sau trebuiau să cunoască la 21 februarie 2007, faptul că reclamantul a suferit o leziune, posibil în timpul detenţiei sale. Acest fapt trebuia să determine autorităţile să efectueze o investigaţie a unei eventuale maltratări a reclamantului, chiar şi în absenţa unei plângeri respective şi în ciuda declaraţiei sale că el ar fi fost bătut de către O. Totuşi, în perioada de referinţă nu a avut loc nicio investigaţie.
52. De asemenea, din materialele dosarului se pare că investigaţia a durat aproximativ doi ani (a se vedea paragraful 28 de mai sus), iar în această perioadă ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale a fost anulată de 2 ori (a se vedea paragrafele 19 şi 23 de mai sus). Prin încheierea judecătorului de instrucţie din 13 noiembrie 2008, adoptată după mai mult de un an şi jumătate de la producerea evenimentelor în cauză, judecătorul a constatat faptul că urmărirea penală a fost afectată de “deficienţe serioase şi inexplicabile”, cum ar fi omisiunea de a audia reclamantul şi martorii indicaţi de acesta (a se vedea paragraful 23 de mai sus). Curtea consideră că omisiunea de a efectua acţiuni elementare de constatare a faptelor o perioadă atât de lungă de timp este incompatibilă cu cerinţele promptitudinii, care se conţin în obligaţiile procedurale asumate în baza articolului 3 al Convenţiei (a se vedea, spre exemplu, Pădureţ v. Moldova, nr. 33134/03, § 68, 5 ianuarie 2010).
53. Mai mult, în această cauză nu a fost pornită nicio urmărire penală, chiar și după anularea ordonanţelor de refuz în pornirea urmăririi penale. Curtea a constatat deja că “în conformitate cu articolele 93, 96 şi 109 ale Codului [Moldovei] de procedură penală, nicio măsură de investigaţie nu putea fi luată în ceea ce priveşte abaterea care se pretinde că a fost comisă ... decât dacă ar fi fost pornită formal urmărirea penală” (a se vedea Guţu v. Moldova, nr. 20289/02, § 61, 7 iunie 2007, şi Mătăsaru and Saviţchi v. Moldova, nr. 38281/08, § 90, 2 noiembrie 2010, inclusiv decizia instanţelor naţionale citată în acest paragraf care confirmă concluziile de mai sus). Refuzul ofiţerului de urmărire penală de a iniţia o urmărire penală adecvată pe marginea plângerii de maltratare a redus astfel posibilităţile de acumulare a probelor şi eficienţa investigaţiei pretențiilor reclamantului.
54. Curtea conchide că investigația pretențiilor reclamantului cu privire la maltratare a fost ineficientă și prelungită ca rezultat al refuzurilor repetate de a porni urmărirea penală, și a fost de asemenea afectată de deficiențe grave stabilite de către instanța națională. Aceste deficiențe sunt incompatibile cu obligațiile procedurale în temeiul articolului 3 al Convenției. Prin urmare, a avut loc o violare a acestei prevederi sub aspect procedural.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENŢIEI
55. De asemenea, reclamantul a pretins că omisiunea autorităților de acuzare de a efectua o investigație corespunzătoare a pretențiilor lui cu privire la maltratare l-a împiedicat să obțină o redresare în cadrul instanțelor naționale civile. El s-a bazat pe articolul 6 al Convenției. Curtea a decis să examineze această pretenție în temeiul articolului 13 al Convenției, care prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
56. Curtea consideră că această pretenție nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Totuși, având în vedere concluziile sale cu privire la pretenția formulată în temeiul articolului 3 a Convenției, Curtea consideră că nu există nicio o altă chestiune separată în temeiul articolului 13 al Convenției, combinat cu articolul 3 al Convenției.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
57. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
58. Reclamantul a pretins cinci milioane de euro (EUR) în calitate de despăgubire pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat prin maltratare și pentru omisiunea de a investiga plângerile sale în această privință.
59. Guvernul a susţinut că suma pretinsă era nefondată în lumina jurisprudenței Curții în cauzele similare.
60. Având în vedere violările constatate mai sus, Curtea consideră că în această cauză este justificată acordarea unei compensaţii cu titlu de prejudiciu moral. Făcând evaluarea sa în bază echitabilă, Curtea acordă reclamantului EUR 12,000.
B. Costuri şi cheltuieli
61. De asemenea, reclamantul a pretins EUR 6,085 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. El a prezentat o listă detaliată a orelor de lucru asupra cauzei (cincizeci și nouă de ore la un onorariul pe oră de EUR 100).
62. Guvernul a susținut că reclamantul nu avea dreptul să primească nicio sumă cu titlu de costuri și cheltuieli.
39. Potrivit jurisprudenței Curții, pentru ca costurile şi cheltuielile reclamantului să fie rambursate, trebuie stabilit dacă ele au fost necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime. În această cauză, având în vedere documentele de care dispune și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabil de a acorda reclamantului suma de EUR 1,500 pentru a acoperi toate costurile.
C.Dobânda de întârziere
64. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară pretenţia admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei sub aspect material;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei sub aspect procedural;
4. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 3 al Convenției;
8. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) EUR 12,000 (douăsprezece mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;
(ii) EUR 1,500 (o mie cinci sute euro) cu titlu de costuri și cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
6. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 18 decembrie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy