©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A DOUA
HOTĂRÂREA
din 16 iulie 2015
În Cauza Gazsó împotriva Ungariei
(Cererea nr. 48322/12)
Strasbourg
definitivă la 16/10/2015
Hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Gazsó împotriva Ungariei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a doua), reunită într-o cameră compusă din Işıl Karakaş, preşedinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Paul Lemmens, Egidijus Kūris, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, şi Stanley Naismith, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la 23 iunie 2016,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 48322/12 îndreptată împotriva Ungariei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul György Gazsó („reclamantul”), a sesizat Curtea la 24 iulie 2012, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).
2. Reclamantul este reprezentat de domnul D. Karsai, avocat în Budapesta. Guvernul ungar („Guvernul”) a fost reprezentat de Z. Tallódi, agent guvernamental, din cadrul Ministerului Justiţiei.
3. Reclamantul a susţinut că litigiul de muncă s-a desfăşurat pe o perioadă nerezonabil de lungă şi că nu a beneficiat, în această privinţă, de nici o cale de atac efectivă. Acesta a invocat art. 6 şi art. 13 din Convenţie.
4. La 13 noiembrie 2014, cererea a fost comunicată Guvernului. În acelaşi timp, Curtea a propus părţilor aplicarea procedurii hotărârii-pilot (art. 61 din Regulamentul Curţii). Părţile au depus observaţii în această privinţă.
ÎN FAPT
Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1963 şi locuieşte în Telki.
6. Litigiul s-a desfăşurat între reclamant şi fostul său angajator între 25 februarie 2002 şi 18 mai 2005. Acesta din urmă a fost obligat, în cele din urmă, să îl reangajeze pe reclamant.
7. Reclamantul nu a acceptat poziţia care i s-a oferit în urma dispoziţiei de reangajare. La 5 ianuarie 2006, a început un nou proces.
8. La 18 noiembrie 2008, Tribunalul pentru litigii de muncă Budapesta a respins acţiunea reclamantului.
9. La 9 iulie 2010, Curtea Regională Budapesta a admis apelul reclamantului şi a anulat decizia primei instanţe.
10. Angajatorul pârât a formulat recurs în faţa Kúria (instanţa supremă în materia litigiilor de muncă). La 29 februarie 2012, acţiunea acestuia a fost admisă, iar decizia pronunţată de instanţa de apel a fost anulată.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie
11. Reclamantul s-a plâns de durata procedurii, pe care a considerat-o incompatibilă cu cerinţa „termenului rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenţie, formulat, în părţile sale relevante, după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea [...] într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]”
12. Guvernul s-a opus acestor afirmaţii.
13. Perioada care trebuie luată în considerare este 5 ianuarie 2006 ‒ 29 februarie 2012. Astfel, aceasta a durat aproape 6 ani şi 2 luni pentru trei grade de jurisdicţie.
A. Cu privire la admisibilitate
14. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. În continuare, Curtea constată că nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
15. Curtea reiterează că trebuie să se evalueze caracterul rezonabil al duratei procedurii în lumina circumstanţelor cauzei şi ţinând seama de următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor competente, precum şi obiectul litigiului din perspectiva reclamantului [a se vedea, printre multe alte autorităţi, Frydlender împotriva Franţei (MC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII]. Curtea reiterează că, în cazul litigiilor de muncă, este necesară o diligenţă specială (a se vedea Ruotolo împotriva Italiei, 27 februarie 1992, pct. 17, seria A nr. 230‑D; Mangualde Pinto împotriva Franţei, nr. 43491/98, pct. 27, 9 aprilie 2002).
16. Curtea a constatat frecvent încălcări ale art. 6 § 1 din Convenţie în situaţii care au ridicat probleme similare celor din prezenta cauză (a se vedea, printre multe altele, Kútfalvi împotriva Ungariei, nr. 4853/02, pct. 17-19, 5 octombrie 2004).
În speţa de faţă, Curtea observă că litigiul nu a presupus o complexitate particulară. Acesta a vizat problema reangajării reclamantului; cu toate acestea, Curtea este nemulţumită că autorităţile nu au exercitat diligenţa necesară pentru a soluţiona cauza. În plus, nu s-a demonstrat că reclamantul sau partea pârâtă ar fi provocat o întârziere deosebită.
17. După examinarea tuturor probelor aflate la dosar, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt şi niciun argument care să poată conduce la o altă concluzie în circumstanţele de faţă. Având în vedere jurisprudenţa sa în materie, Curtea consideră că, în prezenta cauză, durata procedurii a fost excesivă şi nu a îndeplinit cerinţa „termenului rezonabil”.
Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 13, coroborat cu art. 6 § 1 din Convenţie
18. Reclamantul s-a mai plâns că nu a beneficiat de o cale de atac efectivă pentru a accelera procedura. Acesta a invocat art. 13 din Convenţie, care prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
19. Guvernul a contestat acest punct de vedere în termeni generali.
20. De asemenea, Curtea reţine că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie şi că nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibil.
21. Instituţiile Convenţiei au hotărât deja că, în ceea ce priveşte prelungirea procesului civil în Ungaria, nu există nicio cale de atac internă efectivă (a se vedea Bartha împotriva Ungariei, nr.33486/07, pct. 21, 25 martie 2014, Domnul T.K. şi doamna T.K. împotriva Ungariei, nr. 26209/95, Decizia Comisiei din 21 mai 1997). Guvernul nu a arătat că, între timp, situaţia s-ar fi schimbat în materia căilor de atac compensatorii ori în cadrul procedurii accelerate.
În consecinţă, a fost încălcat art. 13 coroborat cu art. 6 din Convenţie.
III. Cu privire la aplicarea art. 46 din Convenţie
22. Curtea reţine că prezenta cauză priveşte o problemă recurentă, care stă la baza celor mai frecvente încălcări ale Convenţiei constatate de Curte în ceea ce priveşte Ungaria (infra, pct. 34). Mai mult, sistemul judiciar din Ungaria nu prevede nici o cale de atac internă efectivă, conform cerinţelor art. 13 din Convenţie, pentru a preveni procedurile judiciare excesiv de lungi sau pentru a permite reparaţia prejudiciilor cauzate prin procedurile respective.
23. Curtea constată că problemele privind durata excesivă a proceselor civile şi lipsa unor căi de atac interne efective în cadrul sistemului juridic din Ungaria sunt nerezolvate, în ciuda faptului că există de ceva timp o jurisprudenţă clară care îi oferă Guvernului motive pentru a lua măsurile potrivite privind soluţionarea problemelor respective.
24. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 46 din Convenţie, constatarea unei încălcări impune statului pârât o obligaţie legală nu doar de a plăti celor în cauză sumele acordate cu titlu de reparaţie echitabilă în temeiul art. 41, ci şi de a alege, sub supravegherea Comitetului Miniştrilor, măsurile generale şi/sau, dacă este necesar, măsurile individuale ce trebuie adoptate în cadrul ordinii sale juridice interne pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte şi pentru a soluţiona, în măsura în care este posibil, efectele sale [a se vedea Broniowski împotriva Poloniei, (MC), nr. 31443/96, pct. 192, CEDO, 2004-V]
25. În consecinţă, Curtea consideră că respectiva cauză trebuie examinată în temeiul art. 46 din Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante sunt redactate după cum urmează:
„1. Înaltele părţi contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părţi.
Hotărârea finală a Curţii ar trebui să fie transmisă Comitetului de Miniştri care ar trebui să supravegheze executarea ei.[...]”
A. Argumentele părţilor
26. Reclamantul a susţinut că reprezintă o problemă sistemică faptul că autorităţile ungare nu au asigurat nici „audierea într-un termen rezonabil” în cauzele civile şi nici nu au introdus în legislaţie căi de atac interne efective.
27. Fără a se opune în mod formal procedurii hotărârii-pilot, Guvernul a considerat că nu este necesar să fie iniţiată o asemenea procedură de către Curte, având în vedere că a prezentat în această privinţă Comitetului de Miniştri un plan de acţiune. Acest plan a cuprins, în ceea ce priveşte procesele civile, un număr de reforme administrative, precum şi o anumită restructurare a sistemului juridic, măsuri adoptate în 2011.
B. Motivarea Curţii
1. Aplicarea procedurii hotărârii-pilot
28. Curtea reiterează că art. 46 din Convenţie, interpretat în cadrul art. 1, impune statului pârât o obligaţie legală de a implementa, sub supravegherea Comitetului de Miniştri, măsuri generale adecvate şi/sau individuale pentru a asigura dreptul reclamantului a cărui încălcare a fost constatată de către Curte. Asemenea măsuri trebuie să fie luate şi cu privire la alte persoane aflate în poziţia reclamantului, în special prin soluţionarea problemelor care au condus la constatările Curţii [a se vedea Scozzari şi Giunta împotriva Italiei (MC), nr. 39.221/98 şi 41.963/98, pct. 249, CEDO 2000-VIII, Lukenda împotriva Sloveniei (MC), nr. 23032/02, pct. 94-95, CEDO 2005-X, şi S. şi Marper împotriva Regatului Unit (MC), nr. 30562/04 şi 30566/04, pct. 134, CEDO 2008]].
29. În rezoluţia privind hotărârile care constată o problemă sistemică subsecventă, adoptată la 12 mai 2004, Comitetul de Miniştri a solicitat Curţii „să identifice în hotărârile sale care constată o încălcare a Convenţiei ceea ce consideră a fi o problemă sistemică subsecventă şi sursa acestei probleme, în special atunci când este posibil ca aceasta să dea naştere la numeroase cereri, cu scopul de a asista statele în găsirea unei soluţii adecvate şi Comitetul de Miniştri în supravegherea executării hotărârilor”.
30. Pentru a facilita implementarea eficientă a hotărârilor sale conforme acestor principii, Curtea poate să adopte procedura hotărârii-pilot, care îi permite să identifice, în mod clar, în hotărâre, existenţa unor probleme structurale şi/sau sistemice, care stau la baza încălcărilor şi să indice ce măsuri sau acţiuni specifice trebuie luate de statul pârât pentru a le remedia [a se vedea Broniowski, citată anterior, pct. 189-194 şi dispozitivul; Hutten-Czapska împotriva Poloniei (MC), nr. 35014/97, pct. 231-239 şi dispozitivul, CEDO 2006‑VIII)].
31. În conformitate cu abordarea din cauza Ümmühan Kaplan împotriva Turciei (nr. 24240/07, pct. 59-77, 20 martie 2012), care a avut în vedere aspecte similare, Curtea consideră că este imperativă aplicarea procedurii hotărârii-pilot în prezenta cauză, având în vedere, în special, caracterul recurent şi persistent al problemelor ce stau la baza încălcărilor, numărul de persoane afectate de acestea în Ungaria şi nevoia de a le acorda o reparaţie rapidă şi corespunzătoare la nivel intern (infra, pct. 33-40).
32. Curtea ia act de argumentul Guvernului privind prezentarea unui plan de acţiuni Comitetului de Miniştri, cu scopul de a soluţiona problema prelungirii procedurii. Salută angajamentul Guvernului de a soluţiona această problemă şi îl încurajează să continue aceste eforturi (a se vedea Torreggiani şi alţii împotriva Italiei, nr. 43517/04, 46882/04, 55400/04, 57875/04 şi 61535/04, 35315/10 şi 37818/10, pct. 92, 8 ianuarie 2013).
33. Cu toate acestea, Curtea nu poate decât să constate că problemele au persistat în cei patru ani care s-au scurs de la adoptarea reformelor la care s-a Guvernul s-a referit. Prin urmare, consideră că procedura hotărârii-pilot îi va permite să evidenţieze că statul pârât trebuie să introducă căi de atac care să abordeze, de manieră într-adevăr efectivă, încălcările Convenţiei în ceea ce priveşte prelungirea procedurilor judiciare.
2. Existenţa unei practici incompatibile cu Convenţia
34. De la aderarea Ungariei la sistemul Convenţiei şi până la 1 mai 2015, mai mult de 200 de hotărâri au implicat constatarea unei încălcări de către Ungaria cu privire la durata excesivă a proceselor civile. Numai în 2004 s-au constatat, în cauze civile, 24 de încălcări ale dreptului de a fi ascultat într-un termen rezonabil. Mai mult, Guvernul a încheiat înţelegeri pe cale amiabilă şi a prezentat declaraţii unilaterale în numeroase cauze privind durata proceselor civile; aceste cereri au fost, ulterior, scoase din lista cauzelor.
35. Curtea observă că, până în prezent, statul pârât nu a reuşit să pună în aplicare măsuri care să îmbunătăţească într-adevăr situaţia, în ciuda jurisprudenţei substanţiale şi constante a Curţii în această privinţă.
36. Caracterul sistemic al problemelor identificate în prezenta cauză reiese şi din faptul că, la 1 mai 2015, aproximativ 400 de cauze împotriva Ungariei privind acelaşi aspect sunt pe rolul diferitelor complete de judecată ale Curţii, iar numărul cererilor de acest tip este în continuă creştere.
37. Având în vedere considerentele sus-menţionate, Curtea concluzionează că încălcările constatate în prezenta hotărâre nu au fost cauzate nici de un incident izolat şi nici nu se pot pune pe seama unei anumite conjuncturi în prezenta cauză, ci sunt consecinţa carenţelor statului pârât. În consecinţă, situaţia din prezenta cauză trebuie să fie calificată ca fiind rezultatul unei practici incompatibile cu Convenţia [a se vedea Bottazzi împotriva Italiei (MC) nr. 34884/97, pct. 22, CEDO, 1999‑V].
3. Adoptarea unor măsuri pentru remedierea problemelor sistemice
38. Curtea reiterează că, în principiu, nu este competenţa sa să stabilească ce măsuri reparatorii ar fi indicat de luat pentru ca statul pârât să îşi îndeplinească obligaţiile în temeiul art. 46 din Convenţie. Supus monitorizării Comitetului miniştrilor, statul pârât este liber să aleagă mijloacele prin care îşi va îndeplini obligaţia legală prevăzută la art. 46 din Convenţie, cu condiţia ca aceste mijloace să fie compatibile cu concluziile indicate în hotărârea Curţii (a se vedea Scozzari şi Giunta împotriva Italiei, citată anterior, pct. 249, CEDO 2000‑VIII).
39. Curtea consideră că statul pârât trebuie să introducă fără întârziere în sistemul juridic intern, cel mai târziu în termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii, una sau mai multe căi de atac, pentru a fi în conformitate cu concluziile din prezenta hotărâre a Curţii şi pentru a respecta cerinţele art. 46 din Convenţie. De asemenea, trebuie să se asigure că respectiva combinaţie de căi de atac respectă, atât în teorie, cât şi în practică, criteriile fundamentale stabilite de Curte [a se vedea Sürmeli împotriva Germaniei, (MC), nr. 75529/01, pct. 97-101, CEDO 2006‑VII]. Curtea reaminteşte, în mod special, că prevenirea „este incontestabil, în mod absolut, cea mai bună soluţie în multe domenii. Acolo unde sistemul juridic este deficitar cu privire la cerinţa termenului rezonabil din art. 6 § 1 din Convenţie, cea mai eficientă soluţie este o cale de atac care să accelereze procedura, cu scopul de a preveni prelungirea excesivă a acesteia. O astfel de cale de atac ar oferi un avantaj incontestabil faţă de o cale de atac ce permite doar acordarea unei despăgubiri, deoarece ar preveni constatarea unor încălcări succesive cu privire la acelaşi set de proceduri şi nu ar repara doar încălcarea a posteriori, aşa cum se întâmplă în cazul unui reparaţii compensatorii. Unele state au înţeles perfect situaţia, alegând să combine cele două tipuri de căi de atac, unul conceput pentru a accelera procedura, iar celălalt pentru a acorda despăgubiriˮ (a se vedea Sürmeli, citată anterior, pct. 100). De asemenea, art. 13 îi permite statului să aleagă între o cale de atac care poate accelera procedura pendinte şi o cale de atac post factum de acordare de despăgubiri pentru întârziere. Deşi se preferă prima opţiune, deoarece previne întârzierea, o cale de atac compensatorie poate fi considerată eficientă dacă procedura a fost deja excesiv de lungă şi dacă nu există o cale de atac preventivă [a se vedea McFarlane împotriva Irlandei (MC), nr. 31333/06, pct. 108, 10 septembrie 2010].
Pentru a soluţiona problema căilor de atac, autorităţile ungare ar trebui, de asemenea, să aibă în vedere recomandările Comitetului de Miniştri din 12 mai 2004 către statele membre privind îmbunătăţirea căilor de atac interne.
4. Procedura de urmat în cauze similare
40. Curtea reiterează că unul dintre obiectivele procedurii hotărârii-pilot este de a permite ca remediul cel mai rapid posibil să fie oferit la nivel naţional tuturor persoanelor afectate de problema structurală identificată prin hotărârea-pilot [a se vedea Burdov împotriva Rusiei (nr. 2), nr. 33509/04, pct. 127, CEDO 2009]. Deşi acţiunile întreprinse de statul pârât ar trebui să vizeze, în principal, soluţionarea unei astfel de disfuncţionalităţi şi introducerea, după caz, a unor căi de atac interne efective în privinţa încălcărilor în cauză, acestea pot include şi soluţii ad hoc, precum înţelegerile pe cale amiabilă cu reclamanţii sau oferte unilaterale de reparaţie conforme cu cerinţele Convenţiei.
41. În circumstanţele de faţă, Curtea consideră că trebuie să amâne examinarea tuturor cauzelor similare care vor fi introduse după data rămânerii definitive a acestei hotărâri pentru implementarea de către statul pârât a măsurilor relevante, timp de un an de la această dată (a se vedea Ümmühan Kaplan, citată anterior, pct. 77).
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
42. Art. 41 din Convenţie prevede:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.
A. Prejudiciu
43. Reclamantul a solicitat 20 000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
44. Guvernul a contestat această pretenţie.
45. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral şi îi acordă, pronunţându-se în echitate, 10 000 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecată
46. Reclamantul a pretins şi suma de 2 400 EUR plus TVA, cu titlu de cheltuieli de judecată în faţa Curţii. Suma corespunde cu 12 de ore de activitate juridică taxată de avocaţii acestuia la un tarif de 200 EUR/oră plus TVA.
47. Guvernul a contestat această pretenţie.
48. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ţinând seama de documentele pe care le deţine şi de criteriile menţionate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde toată sumă pretinsă.
C. Dobânzi moratorii
49. Curtea consideră necesar ca rata dobânzii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, în unanimitate, CURTEA:
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. Hotărăşte că a fost încălcat art. 13 coroborat cu art. 6 § 1 din Convenţie.
4. Hotărăşte că la originea încălcărilor sus-menţionate se află o practică incompatibilă cu Convenţia, care constă în faptul că, în repetate rânduri, statul pârât nu s-a asigurat ca procedura, având ca obiect drepturi şi obligaţii cu caracter civil, să se încheie într-un termen rezonabil şi că nu a luat măsuri care să le permită reclamanţilor să solicite reparaţii pentru procese civile excesiv de lungi la nivel intern;
5. Hotărăşte că statul pârât trebuie să introducă, fără întârziere, în sistemul juridic intern, cel mai târziu într-un an de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 1 din Convenţie, una sau mai multe căi de atac interne efective care să abordeze, în mod adecvat, problema procedurilor judiciare excesiv de lungi, conform principiilor Convenţiei, după cum este stabilit în jurisprudenţa Curţii.
6. Amână examinarea tuturor cauzelor similare, care vor fi depuse după data rămânerii definitive a acestei hotărâri, în aşteptarea implementării de către statul pârât a măsurilor relevante, timp de un an de la această dată.
7. Hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
i) 1 000 EUR (o mie de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 2 400 EUR (două mii patru sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;
(b) că, de la expirarea termenului menţionat de trei luni şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
8. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 16 iulie 2016, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Stanley NaismithIşıl Karakaş
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy