CASE OF G.B. AND R.B. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIA A TREIA

CAUZA G.B. ŞI R.B. c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 16761/09)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

18 decembrie 2012

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza G.B. şi R.B. c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall, Preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
   Deliberând la 27 noiembrie 2012 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 16761/09) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către doi cetăţeni ai Republicii Moldova, dna G.B. şi dl R.B. Serghei Buzilo („reclamanţii”), la 24 martie 2009. Preşedintele Camerei a autorizat anonimatul reclamanţilor la cererea lor (articolul 47 § 3 al Regulamentului Curţii).

2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dna N. Mardari, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său în exerciţiu, dl L. Apostol.

3. Reclamanţii au pretins, în special, că drepturile lor garantate de articolul 8 al Convenţiei au fost încălcate şi că instanţele de judecată nu le-au oferit un remediu suficient.

4. La 25 ianuarie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1 al Convenţiei).

5. Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecătorul ales din partea Moldovei (articolul 6 al Regulamentului Curţii), Preşedintele Camerei l-a numit pe dl Ján Šikuta în calitate de judecător ad hoc (articolul 26 § 4 al Convenţiei şi articolul 29 § 1 al Regulamentului Curţii).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

6. Reclamanţii s-au născut în anul 1968 şi, respectiv, 1966, şi locuiesc în Ştefan Vodă. Ei sunt soţ şi soţie.

A. Prima sterilizare a reclamantei şi efectele acesteia

7. La 4 mai 2000, prima reclamantă a născut un copil. Şeful secţiei ginecologie a spitalului raional Ştefan – Vodă, Dl. B., a efectuat reclamantei o cezariană. În timpul intervenţiei chirurgicale, el i-a înlăturat ovarele şi trompele uterine, fără permisiunea ei. Ca urmare a acestei intervenţii, prima reclamantă, care în acea perioadă avea 32 de ani, a suferit menopauză precoce.

8. Din anul 2001, prima reclamantă a urmat un tratament medical pentru a contracara efectele menopauzei precoce, inclusiv tratament hormonal de substituţie. Potrivit medicilor săi, ea urmează că continue acest tratament până la vârsta de 52 – 55 ani, după care va fi nevoie de un alt tratament.

9. Potrivit unui raport neurologic din 5 noiembrie 2001, reclamanta suferea de sindrom asteno-depresiv şi osteoporoză. La 18 februarie 2002, medicii au constatat că reclamanta avea febră, nevroză şi palpitaţii cardiace frecvente. La 8 mai 2002, ea a fost diagnosticată cu nevroză astenică.

10. Potrivit rezultatelor examinării comisiei medicale din 18 martie 2003, înlăturarea ovarelor şi a trompelor uterine ale reclamantei nu era necesară şi prin acea intervenţie reclamanta a fost sterilizată.

11. La 26 iulie 2006, un medic psihiatru şi un psiholog au constatat că reclamanta a suferit o traumă psihologică de lungă durată şi ea a continuat să manifeste un sindrom post-traumatic.

B. Procesul penal împotriva medicului

12. La 15 martie 2005, Judecătoria Căuşeni a condamnat medicul B. pentru neglijenţă în serviciu, care a cauzat un prejudiciu grav sănătăţii şi integrităţii corporale victimei. El a fost condamnat la 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de un an. Instanţa s-a referit la rapoartele medicale şi a constatat, inter alia, că B. a informat reclamanţii despre sterilizare abia după zece zile de la efectuarea intervenţiei respective. Ovarele reclamantei ar fi putut fi păstrate, însă B. nu a făcut acest lucru.

13. La 11 mai 2005, Curtea de Apel Bender a menţinut această sentinţă.

14. La 2 august 2005, Curtea Supremă de Justiţie a casat sentinţele instanţelor inferioare şi a adoptat o nouă sentinţă prin care B. a fost găsit vinovat, însă a fost absolvit de răspundere penală, deoarece a expirat termenul de tragere la răspundere penală.

C. Acţiunea civilă intentată de către reclamanţi

15. La o dată nespecificată, în martie 2007, reclamanţii au intentat o acţiune civilă împotriva spitalului raional Ştefan-Vodă şi a lui B., solicitând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în mărime de 9,909 lei moldoveneşti (MDL – aproximativ 587 euro (EUR) la acea dată) cu titlu de prejudiciu material, MDL 1 milion (EUR 59,740) pentru primul reclamant şi MDL 100,000 (EUR 5,974) pentru al doilea reclamant cu titlu de prejudiciu moral şi MDL 2,700 (EUR 160) cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, ei au cerut instanţei să oblige spitalul să-i acorde reclamantei tratament gratuit pentru toată perioada prescrisă de medicii acesteia. Avocatul reclamanţilor a prezentat o notă explicativă detaliată şi dovezi pentru fiecare capăt de cerere, inclusiv diverse rapoarte medicale, costul consultaţiilor medicale, analizelor de laborator şi tratamentului efectuat de către primul reclamant, precum şi sentinţa de condamnare în cauza împotriva lui B.

16. La 18 septembrie 2007, Judecătoria Căuşeni a admis parţial cererea reclamanţilor, făcând referinţă la sentinţa de condamnare şi la dovezile medicale din dosar. Ea a obligat spitalul să-i acorde reclamantei tratament medical gratuit până în anul 2020. Instanţa de asemenea a acordat reclamanţilor MDL 1,119 (EUR 69) cu titlu de prejudiciu material, precum şi MDL 5,000 (EUR 306) primului reclamant şi, respectiv, MDL 1,000 (EUR 61) celui de-al doilea reclamant cu titlu de prejudiciu moral. În această privinţă, instanţa a constatat că B. a compensat în mod voluntar reclamanţilor prejudiciul material cauzat şi că acordarea unor sume atât de mari ca cele pretinse de către reclamanţi ar afecta în mod serios activitatea spitalului (de stat).

17. La 24 ianuarie 2008, Curtea de Apel Chişinău a casat parţial această hotărâre, şi a mărit cuantumul prejudiciului moral pentru primul reclamant la MDL 10,000 (EUR 607), plus MDL 1,237 (EUR 75) cu titlu de cheltuieli. Instanţa a menţionat că, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, cuantumul sumei acordate în calitate de despăgubire cu titlu de prejudiciu moral trebuia determinată în baza circumstanţelor cauzei, inclusiv în baza caracterului şi gravităţii suferinţei cauzate victimei, gradului de vinovăţie a persoanei care a cauzat suferinţa, şi gradului în care o asemenea despăgubire putea să aducă satisfacţia echitabilă victimei. Instanţa a făcut referinţă la constatările instanţelor de drept penal în cauza împotriva lui B., precum şi la rapoartele medicale ale primului reclamant (a se vedea paragraful 10 de mai sus).

18. Reclamanţii au depus un recurs în care au susţinut, inter alia, că instanţele inferioare nu au oferit temeiuri suficiente pentru acordarea unei sume neînsemnate, care nu le-a oferit redresare pentru încălcarea drepturilor lor. Ei s-au referit la numeroase rapoarte medicale prin care s-a confirmat că, în afara de faptul că sterilizarea permanentă a primului reclamant fără cunoştinţa sau acordul acesteia a avut un efect psihologic îndelungat asupra ei, ea a continuat să sufere de probleme de sănătate care necesitau tratament medical continuu.

19. Printr-o decizie definitivă din 24 septembrie 2008, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut decizia din 24 ianuarie 2008, şi a repetat în mare parte argumentele instanţei inferioare.

20. Reclamantului i-a fost acordată despăgubirea în martie 2009.

ÎN DREPT

I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI

21. În cererea lor iniţială, reclamanţii s-au plâns de violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei, ca urmare a faptului că instanţele nu şi-au motivat în mod suficient hotărârile lor atunci când au acordat o sumă cu titlu de despăgubire şi ca urmare a duratei excesive a procedurii de executare. Cu toate acestea, în observaţiile lor ulterioare, ei au cerut Curţii să nu examineze această pretenţie.

22. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv pentru a continua examinarea acestei pretenţii.

II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 8 AL CONVENŢIEI

23. Reclamanţii s-au plâns de încălcarea drepturilor lor garantate de articolul 8 al Convenţiei, ca urmare a sterilizării primului reclamant şi a sumei insuficiente a despăgubirii ce le-a fost acordată. Articolul 8 prevede următoarele:

“1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2.  Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”

A. Admisibilitatea

24. Curtea observă că, deşi reclamanţii au pretins că tratamentul suferit de primul reclamant de asemenea a dus la ingerinţa în dreptul celui de-al doilea reclamant la respectarea vieţii de familie, ea consideră că obligaţia ei este de a examina chestiunile ridicate din punct de vedere a dreptului primului reclamant la respectarea integrităţii sale fizice, având în vedere de asemenea rolul celui de-al doilea reclamant care este soţul ei (a se vedea, mutatis mutandis, Glass v. the United Kingdom, nr. 61827/00, § 72, ECHR 2004‑II).

25. De asemenea, ea notează că spitalul în care medicul B. a efectuat intervenţia chirurgicală asupra primului reclamant era un spital de stat şi acesta era un angajat de stat. Ea a constatat deja că acţiunile şi omisiunile personalului medical de la instituţiile publice de sănătate pot angaja responsabilitatea statelor în temeiul Convenţiei (a se vedea Glass, citată mai sus, § 71).

26. Curtea notează că această pretenţie nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Prin urmare, aceasta nu este inadmisibilă sub nici un alt temei şi trebuie declarată admisibilă.

B. Fondul

1. Argumentele părţilor

27. În primul rând, reclamanţii s-au referit la faptul că instanţele naţionale de judecată au stabilit că în privinţa primului reclamant a fost comisă neglijenţa medicală. Prin urmare, a avut loc o ingerinţă foarte serioasă în integritatea fizică şi psihică a acesteia, fapt confirmat prin hotărârile judecătoreşti adoptate la nivel naţional. Cu toate acestea, simpla constatare a faptului că drepturile lor au fost încălcate nu era suficientă pentru a înlătura statutul de victimă a violării articolului 8 al Convenţiei a reclamanţilor şi despăgubirea acordată era departe de a fi echitabilă sau în concordanţă cu cauzele examinate de către Curte în temeiul articolului 8 al Convenţiei.

28. Guvernul a declarat că reclamanţii nu au demonstrat nici un prejudiciu moral cauzat în afara de prejudiciul pentru care instanţele naţionale au acordat deja despăgubire. În argumentele lor formulate în faţa instanţelor naţionale, reclamanţii nu s-au referit niciodată la jurisprudenţa Curţii Europene pentru a demonstra că suma care urma să fie acordată trebuia să fie mai mare. Guvernul a susţinut că această cauză nu era diferită în nici un fel semnificativ de cauza Pentiacova and Others v. Moldova ((dec.), nr. 14462/03, ECHR 2005-I), în care Curtea nu a constatat violarea articolului 8 al Convenţiei în privinţa finanţării insuficiente a hemodializei din partea statului.

2. Aprecierea Curţii

29. După cum a remarcat Curtea cu alte ocazii, conceptul de “viaţă privată” este un termen larg care nu poate fi definit în mod exhaustiv. Aceste termen include, inter alia, integritatea fizică şi psihică a unei persoane (a se vedea X and Y v. the Netherlands, 26 martie 1985, § 22, Series A nr. 91, şi Pretty v. the United Kingdom, nr. 2346/02, § 61, ECHR 2002‑III). În special, administrarea tratamentului medical contrar dorinţelor unui pacient va interveni în dreptul acestuia garantat de articolul 8 al Convenţiei (a se vedea Glass, citată mai sus, § 70).

30. În această cauză, instanţele naţionale au constatat o încălcare a drepturilor primului reclamant. Chiar dacă instanţele de judecată nu s-au referit în mod expres la articolul 8 al Convenţiei, ei au stabilit că a avut loc o ingerinţă gravă în integritatea fizică şi psihică a primului reclamant având în vedere că ea nu cunoştea şi nu şi-a dat acordul în acest sens (a se vedea paragrafele 12-14 şi 16-19 de mai sus).

31. Obiectul şi scopul Convenţiei, stabilit în articolul 1, este că drepturile şi libertăţile trebuie să fie recunoscute de către statul contractant în cadrul jurisdicţiei sale. Este fundamental pentru mecanismul de protecţie stabilit de către Convenţie ca însuşi sistemele naţionale să ofere redresare pentru violările prevederilor acesteia, în timp ce Curtea trebuie să exercite un rol de supraveghere în baza principiului subsidiarităţii (a se vedea A. and Others v. the United Kingdom [GC], nr. 3455/05, § 174, ECHR 2009). În circumstanţele acestei cauze, în care instanţele naţionale au examinat chestiunile cauzei şi au constatat, în esenţă, o violare a articolului 8 al Convenţiei, Curtea consideră că este justificat de a ajunge la o concluzie contrară doar dacă aceasta este satisfăcută că instanţele judecătoreşti naţionale au interpretat greşit sau nu au aplicat în mod corect prevederile legale relevante sau au ajuns la o concluzie care a fost vădit nerezonabilă (ibid., § 174). Este evident că aceasta nu este situaţia în această cauză.

32. Prin urmare, unica chestiune ce urmează a fi abordată este cuantumul despăgubirilor. Instanţele naţionale au acordat primului reclamant echivalentul sumei de EUR 607 cu titlu de prejudiciu moral cauzat, EUR 75 cu titlu de cheltuieli și au obligat spitalul să-i asigure medicamentele necesare până în 2020 (a se vedea paragraf 16 de mai sus). Aceste sume sunt, în mod considerabil, sub limita minimă a despăgubirilor acordate de către Curte în cauzele în care aceasta constată o violare a articolului 8 al Convenţiei (a se vedea, spre exemplu, Codarcea v. Romania, nr. 31675/04, § 114, 2 iunie 2009, unde Curtea a acordat reclamantului EUR 20,000). Efectul devastator al pierderii capacităţii primului reclamant de reproducere şi problemele îndelungate de sănătate reprezintă o ingerinţă considerabilă în drepturile acesteia asigurate de articolul 8 al Convenţiei, ceea ce impune o satisfacţie echitabilă suficientă.

33. Mai mult, cu toate că instanţele naţionale au enumerat criteriile generale ale prevederilor legislaţiei în vigoare, ele nu au specificat cum aceste criterii sunt aplicate în cauza primului reclamant şi nu au motivat în mod adecvat acordarea sumei de EUR 607. Unica excepţie a fost hotărârea primei instanţe, potrivit căreia acordarea unei sume mai mari ar afecta capacitatea spitalului de a-şi continua activitatea ca instituţie medicală publică. În opinia Curţii, un asemenea argument este inacceptabil, având în vedere că spitalul era în proprietatea statului și că acesta era responsabil pentru orice cheltuieli care se ivesc în acest sens.

34. Curtea a respins argumentul Guvernului, potrivit căruia prezenta cauză nu poate fi distinsă de cauza Pentiacova and Others (citată mai sus), în care ea a constatat că statul pârât nu era capabil că asigure un tratament medical deplin şi că acesta era nevoit să distribuie finanţarea disponibilă care era modestă în aşa mod ca să asigure populaţiei o gamă mai largă de servicii medicale. În cazul reclamanţilor în acea cauză, tratamentul necesar impunea sume de bani considerabile care urmau a fi plătite o perioadă îndelungată de timp, ceea ce era diferit de această cauză, care impunea o plată unică. Mai mult, statul putea pretinde cel puţin o rambursare parţială a cheltuielilor de la B., medicul care a fost găsit vinovat de neglijenţa medicală. De asemenea, statul putea să introducă asigurare obligatorie asupra neglijenţei profesionale în instituţiile medicale, pentru a face posibilă plata despăgubirilor victimelor (a se vedea, mutatis mutandis, Codarcea, citată mai sus, § 107).

35. În lumina celor sus menţionate, Curtea consideră că primul reclamant nu şi-a pierdut calitatea de victimă şi că a avut loc o violare a articolului 8 al Convenţiei.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

36. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.

A. Prejudiciul

37. Reclamanţii au pretins EUR 60,000 şi EUR 6,000 cu titlu de prejudiciu moral pentru primul şi respectiv pentru cel de-al doilea reclamant.

38. Guvernul consideră că primul reclamant nu a demonstrat că a existat o legătură cauzală dintre prejudiciul care se pretinde că i-a fost cauzat şi despăgubirea pretinsă. În orice caz, suma pretinsă era excesivă şi nu trebuie să depăşească suma de EUR 10,000, acordată de către Curte în cauza Glass (citată mai sus, § 87).

39. În lumina efectului deosebit de serios asupra stării fizice şi psihice a primului reclamant şi asupra vieţii de familie cu cel de-al doilea reclamant, Curtea acordă reclamanţilor o sumă unică de EUR 12,000 cu titlu de prejudiciu moral.

B. Costuri şi cheltuieli

40. De asemenea, reclamanţii au pretins EUR 2,800 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. Ei au prezentat o descriere detaliată a lucrului efectuat de către reprezentantul lor (treizeci şi cinci de ore la o rată pe oră de EUR 80).

41. Guvernul consideră că atât numărul de ore lucrate asupra cauzei cât şi onorariul pretins de către reprezentantul plătit pe oră erau excesive.

42. Potrivit jurisprudenţei Curţii, pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime. În această cauză, având în vedere documentele de care dispune şi criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamanţilor suma de EUR 2,000 pentru procedurile în faţa Curţii.

C.Dobânda de întârziere

43. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata dobânzii la creditele overnight acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă;

2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 8 al Convenţiei;

3. Hotărăşte

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

(i) EUR 12,000 (doisprezece mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;

(ii) EUR 2,000 (două mii euro), cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

4. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 18 decembrie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

              Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte

 

Full & Egal Universal Law Academy