Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIUNEA A TREIA
CAUZA G.B. ȘI R.B. v. REPUBLICA MOLDOVA
(Cererea nr. 16761/09)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
18 decembrie 2012
DEFINITIVĂ
la 18/03/2013
Această hotărîre a devenit definitivă în conformitate cu prevederile art. 44 § 2 din Convenţie. Poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza G.B. şi R.B. v. Republica Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:
Josep Casadevall, Președinte,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos, judecători,
și Santiago Quesada, grefier al Secţiunii,
Deliberînd la 27 noiembrie 2012 în ședință închisă,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 16761/09) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), de către doi cetăţeni ai Republicii Moldova, dna G.B. şi dl R.B. (“reclamanţii”), la 24 martie 2009. Preşedintele Camerei a admis cererea reclamanţilor de a nu le identitatea (articolul 47 § 3 din Regulamentul Curţii).
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de dna N. Mardari, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său delegat, dl L. Apostol.
3. Reclamanţii au invocat, în particular, că drepturile lor garantate de articolul 8 au fost încălcate şi că instanţele judecătoreşti naţionale au omis să le ofere o despăgubire corespunzătoare.
4. La 25 ianuarie 2011 cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, Curtea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1).
5. Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecătorul ales din partea Republicii Moldova (articolul 6 din Regulamentul Curţii), preşedintele Camerei l-a desemnat pe dl Ján Šikuta să participe în calitate de judecător ad hoc (articolul 26 § 4 din Convenţie şi articolul 29 § 1 din Regulamentul Curţii).
ÎN FAPT
I. CICRUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamanţii s-au născut în 1968 şi, respectiv în 1966, şi locuiesc în Ştefan Vodă. Ei sunt soţ şi soţie.
A. Sterilizarea primei reclamante şi efectele acesteia
7. La 4 mai 2000 prima reclamantă a născut un copil. Şeful secţiei obstetrico-ginecologie al spitalului raional Ştefan-Vodă, dl B., a efectuat reclamantei o operaţie cezariana. Pe parcursul procedurii el i-a îndepărtat ovarele şi trompele uterine, fără permisiunea ei. În rezultatul intervenţiei chirurgicale primei reclamante, care avea 32 ani la acel moment, i s-a cauzat menopauză prematură.
8. Începînd cu anul 2001 prima reclamantă urmează un tratament medical pentru a contracara efectele menopauzei precoce, inclusiv tratament hormonal de substituţie. Potrivit medicilor săi, ea trebuie să continue astfel de tratament pînă la vîrsta de 52-55 ani, după care va fi necesar un alt tratament.
9. Potrivit unui raport neurologic din 5 noiembrie 2001, prima reclamantă suferea de sindromul asteo-depresiv şi osteoporoza. La 18 februarie 2002 medicii au constatat că prima reclamantă suferea de bufeuri de căldură, nevroză şi palpitaţii frecvente de inimă. La 8 mai 2002 ea a fost diagnosticată cu nevroză astenică.
10. Potrivit rezultatelor unei examinări efectuate la 18 martie 2003 de o comisie de medici, înlăturarea ovarelor şi a trompelor uterine primei reclamante nu a fost necesară, iar intervenţia chirurgicală a condus la sterilizarea ei.
11. La 26 iulie 2006 un medic psihiatru şi un medic psiholog au stabilit că prima reclamantă era într-o situație psiho-traumatizantă de lungă durată şi avea sindrom posttraumatic.
B. Procedurile penale împotriva medicului
12. La 15 martie 2005 Judecătoria Căuşeni l-a condamnat pe medicul B. pentru neglijenţă în serviciu care a cauzat un prejudiciu grav sănătăţii şi integrităţii corporale ale victimei. El a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de un an. Instanţa s-a referit la rapoartele medicale şi a constatat, inter alia, că B. a informat reclamanţii despre sterilizare abia după zece zile de la efectuarea intervenției respective. Ovarele primei reclamante ar fi putut fi păstrate, însă B. a omis să facă acest lucru.
13. La 11 mai 2005 Curtea de Apel Bender a menţinut această sentință.
14. La 2 august 2005 Curtea Supremă de Justiţie a casat sentințele instanţelor judecătoreşti inferioare şi a adoptat o nouă decizie prin care medicul B. a fost recunoscut vinovat, însă a fost liberat de răspundere penală, deoarece a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală.
C. Procedurile civile iniţiate de reclamanţi
15. La o dată nespecificată în martie 2007 reclamanţii au iniţiat o acţiune civilă împotriva spitalului raional Ştefan-Vodă şi dlui B., solicitînd despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în mărime de 9909 lei moldoveneşti (MDL – aproximativ 587 euro (EUR) la acel moment) cu titlu de prejudiciu material, 1 milion MDL (59740 EUR) pentru prima reclamantă şi 100000 MDL (5974 EUR) pentru al doilea reclamant cu titlu de prejudiciu moral şi 2700 MDL (160 EUR) pentru cheltuieli de judecată. De asemenea, ei au solicitat instanței de judecată să oblige spitalul să-i acorde primei reclamante tratament medical gratuit pentru toată perioada care va fi necesară, astfel cum i-a fost prescris de medici. Avocatul reclamanţilor a prezentat explicaţii detaliate şi probe întru confirmarea fiecărei pretenţii, inclusiv diferite rapoarte medicale, costul consultaţiilor medicale, analizelor de laborator şi a tratamentului efectuat de prima reclamantă şi constatările instanţelor judecătoreşti în cauza penală pornită împotriva lui B.
16. La 18 septembrie 2007 Judecătoria Căuşeni a admis parţial pretenţiile reclamanţilor, referindu-se la constatările instanţelor judecătoreşti în cauza penală şi dovezile medicale din dosar. Instanţa de judecată a obligat spitalul să-i acorde primei reclamante tratamentul medical necesar pînă în anul 2020. De asemenea, instanţa de judecată a acordat reclamanţilor suma de 1119 MDL (69 EUR) cu titlu de prejudiciu material, suma de 5000 MDL (306 EUR) primei reclamante şi suma de 1000 MDL (61 EUR) celui de-al doilea reclamant cu titlu de prejudiciu moral. În cele din urmă, instanţa de judecată a constatat că B. a compensat în mod voluntar prejudiciul material suportat de reclamanţi şi că acordarea sumelor pretinse de reclamanţi ar fi afectat serios activitatea spitalului (în administrarea statului).
17. La 24 ianuarie 2008 Curtea de Apel Chişinău a casat parţial acea hotărîre și a mărit suma acordată primei reclamante cu titlu de prejudiciu moral pînă la 10000 MDL (607 EUR), plus 1237 MDL (75 EUR) cu titlu de costuri şi cheltuieli. Instanţa de judecată a menţionat că în conformitate cu prevederile legale aplicabile, mărimea compensației pentru prejudiciul moral este determină ţinîndu-se cont de circumstanţele cauzei, inclusiv caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului şi de măsura în care această compensare poate aduce o satisfacţie persoanei vătămate. Instanţa de judecată s-a referit la constatările instanţelor judecătoreşti în cauza penală pornită împotriva lui B., precum și la rapoartele medicale ale primei reclamante (a se vedea § 10 supra).
18. Reclamanţii au depus un recurs, invocînd, inter alia, că instanţele judecătoreşti inferioare nu au motivat suficient decizia privind acordarea unei despăgubiri mici, ceea ce nu a constituit o redresare pentru încălcarea drepturilor lor. Ei s-au referit la diferite rapoarte medicale care confirmau că, în afară de situația psiho-traumatizantă de lungă durată a primei reclamante ca urmare a sterilizării definitive fără a fi informată sau a avea consimţămîntul ei, ea a continuat să aibă probleme de sănătate care impuneau tratament medical continuu.
19. Printr-o decizie definitivă din 24 septembrie 2008 Curtea Supremă de Justiţie a menţinut decizia din 24 ianuarie 2008, în esenţă, reiterînd argumentele instanţei de judecată inferioare.
20. Suma a fost transferată în beneficiul reclamanţilor în martie 2009.
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE
21. În cererea lor iniţială, reclamanţii s-au plîns de încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie ca urmare a motivării insuficiente de către instanţele judecătoreşti a deciziei privind încasarea despăgubirilor bănești şi a duratei excesive a procedurii de executare. Totuși, în observaţiile lor ulterioare ei au solicitat Curţii să nu examineze acest capăt de plîngere.
22. Prin urmare, Curtea nu constată vreun motiv pentru a continua examinarea acestui capăt de plîngere.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENŢIE
23. Reclamanţii s-au plîns că drepturile lor garantate de articolul 8 din Convenţie au fost încălcate ca urmare a sterilizării primei reclamante şi acordării unei despăgubiri mici. Articolul 8 prevede următoarele:
« 1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept decît în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.»
A. Admisibilitatea
24. Curtea menţionează că deși reclamanţii au invocat că tratamentul suferit de prima reclamantă a condus de asemenea la o ingerinţă în dreptul la respectarea vieții de familie a celui de-al doilea reclamant, totuși Curtea consideră că este necesară numai examinarea problemelor ridicate din punctul de vedere al primei reclamante la respectarea integrităţii sale fizice, ţinînd cont desigur de rolul ocupat de cel de-al doilea reclamant ca fiind soţul ei (a se vedea, mutatis mutandis, Glass v. Regatul Unit, nr. 61827/00, § 72, CEDO 2004‑II).
25. De asemenea, Curtea menţionează că spitalul în care medicul a efectuat intervenţia chirurgicală primei reclamante se afla în administrarea statului şi că el, de fapt, era funcţionar al statului. Curtea a constatat deja că acţiunile şi omisiunile personalului medical în instituţiile de sănătate publică pot atrage responsabilitatea Statelor respondente în temeiul Convenţiei (a se vedea Glass, citat supra, § 71).
26. Curtea menţionează că această plîngere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenţie. În continuare Curtea menţionează că cererea nu este inadmisibilă din oricare alte motive. Prin urmare, aceasta urmează să fie declarată admisibilă.
B. Fondul
1. Susţinerile părţilor
27. Reclamanţii s-au referit în primul rînd la faptul că instanţele judecătoreşti naţionale au constatat neglijenţă medicală în privinţa primei reclamante. Astfel, a existat o ingerinţă suficient de serioasă în integritatea fizică şi psihică, fapt confirmat prin hotărîrile judecătoreşti naţionale. Cu toate acestea, constatarea încălcării drepturilor reclamanţilor nu a fost suficientă pentru a pierde statutul lor de victimă în temeiul articolului 8 din Convenţie şi despăgubirea acordată nu a fost echitabilă sau în conformitate cu cauzele similare examinate de Curte în temeiul articolului 8.
28. Guvernul a menţionat că reclamanţii au omis să demonstreze suportarea unui prejudiciu moral în afară de cel pentru care instanţele judecătoreşti naţionale le-a acordat deja o despăgubire. În cererile lor în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale ei nu s-au referit la jurisprudenţa Curţii Europene pentru a demonstra că suma trebuia să fie mărită. Guvernul a invocat că prezenta cauză nu diferă în mod semnificativ de Pentiacova şi alţii v. Moldova ((dec.), nr. 14462/03, CEDO 2005-I), în care Curtea nu a constatat o violare a articolului 8 din Convenţie în ceea ce priveşte insuficienta finanţare din partea statului a hemodializei.
2. Aprecierea Curţii
29. După cum Curtea a remarcat anterior, conceptul de “viață privată” este un termen larg care nu este susceptibil de a fi definit exhaustiv. Acest termen include, inter alia, integritatea fizică şi psihică a unei persoane (a se vedea X şi Y v. Olanda, 26 martie 1985, § 22, Seria A nr. 91, şi Pretty v. Regatul Unit, nr. 2346/02, § 61, CEDO 2002‑III). În particular, administrarea tratamentului medical contrar voinţei pacientului va constitui o ingerinţă în drepturile sale garantate de articolul 8 din Convenţie (a se vedea Glass, citat supra, § 70).
30. În prezenta cauză, instanţele judecătoreşti naţionale au constatat o încălcare a drepturilor primei reclamante. Chiar dacă instanţele judecătoreşti nu s-au referit în mod expres la articolul 8 din Convenţie, acestea au stabilit că a existat o ingerinţă gravă în integritatea fizică şi psihică a primei reclamante în lipsa aducerii la cunoştință sau consimţămîntului ei (a se vedea §§ 12-14 şi 16-19 supra).
31. Obiectul şi scopul Convenţiei, astfel cum este prevăzut de articolul 1, este că drepturile şi libertăţile trebuie să fie protejate de Statul Contractant conform jurisdicţiei sale. Este fundamental pentru mecanismul de protecţie stabilit de Convenţie ca sistemele naţionale însăși să asigure o redresare pentru încălcările prevederilor sale, iar Curtea să exercite un rol de supraveghere în temeiul principiului subsidiarităţii (a se vedea A. şi alţii v. Regatul Unit [MC], nr. 3455/05, § 174, CEDO 2009). În circumstanţele prezentei cauze, în care instanţele judecătoreşti naţionale au examinat chestiunile şi au constatat, în esenţă, o violare a articolului 8 din Convenţie, Curtea consideră că ar fi justificată formularea unei concluzii contrare numai dacă ar fi convinsă că instanţele judecătoreşti naţionale au interpretat sau au aplicat incorect principiile legale relevante sau au ajuns la o concluzie care era vădit nerezonabilă (ibid., § 174). Evident, aceasta nu se referă la prezenta cauză.
32. Astfel, unica chestiune care rămîne să fie determinată este suma despăgubirii. Instanţele judecătoreşti naţionale au acordat primei reclamante echivalentul a 607 EUR pentru prejudiciu moral cauzat, suplimentar la suma de 75 EUR acordată cu titlu de costuri şi obligarea spitalului de a o asigura cu tratament medical pînă în 2020 (a se vedea § 16 supra). Aceasta reprezintă o sumă sub nivelul minim de despăgubiri acordat în general de Curte în cauzele în care a constatat o violare a articolului 8 (a se vedea, de exemplu, Codarcea v. România, nr. 31675/04, § 114, 2 iunie 2009, în care Curtea a acordat reclamantei 20000 EUR). Consecinţa devastatoare asupra primei reclamante, care a constat în pierderea abilităţii sale de a procrea şi care reiese din problemele de sănătate îndelungate, reprezintă o ingerinţă considerabilă în drepturile acesteia garantate de articolul 8 din Convenţie, necesitînd o satisfacţie echitabilă suficientă.
33. Mai mult, cu toate că au enumerat criteriile generale ale prevederilor legislaţiei în vigoare, instanţele judecătorești naţionale nu au specificat cum aceste criterii au fost aplicate cauzei primei reclamante şi nu au motivat în mod adecvat acordarea sumei de EUR 607. Unica excepţie a fost hotărîrea instanţei de judecată de fond, potrivit căreia acordarea unei despăgubiri mai mari ar fi subminat capacitatea spitalului de a continua să funcţioneze ca instituţie publică. În opinia Curţii, ultimul argument este inacceptabil, deoarece spitalul se afla în administrarea statului şi acesta era responsabil de acoperirea oricăror cheltuieli.
34. Curtea nu poate să accepte argumentul Guvernului că prezenta cauză nu poate fi distinsă de cauză Pentiacova şi alţii (citat supra). În cauza respectivă Curtea a constatat că Statul respondent era în imposibilitate să asigure un tratament medical deplin şi trebuia să distribuie finanţarea disponibilă care era modestă în așa mod astfel încît să asigure populaţiei o gamă cît mai largă de asistenţă medicală. Tratamentul solicitat de reclamanţi în acea cauză a implicat sume de bani substanţiale pentru o perioadă îndelungată de timp spre deosebire de prezenta cauză, care implica o plată unică. Mai mult, statul ar fi putut pretinde cel puţin o rambursare parţială a cheltuielilor de la B., medicul care a fost recunoscut vinovat de neglijenţă medicală. De asemenea, statul ar fi putut să instituie asigurarea obligatorie pentru neglijenţă profesională în instituţiile medicale în vederea posibilității de a recupera despăgubiri suficiente victimelor (a se vedea, mutatis mutandis, Codarcea, citat supra, § 107).
35. În lumina celor menţionate, Curtea consideră că prima reclamantă nu a pierdut statutul de victimă şi că a avut loc o violare a articolului 8 din Convenţie.
III. APPLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
36. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
37. Reclamanţii, cu titlu de prejudiciu moral, au solicitat suma de 60000 EUR pentru prima reclamantă şi, respectiv suma de 6000 EUR pentru cel de-al doilea reclamant.
38. Guvernul a considerat că prima reclamantă nu a demonstrat că a existat o legătură cauzală între pretinsul prejudiciu cauzat şi despăgubirea solicitată. În orice caz, suma pretinsă era excesivă şi nu trebuia să depăşească suma de 10000 EUR astfel cum a acordat Curtea în Glass (citat supra, § 87).
39. În lumina efectului deosebit de serios asupra stării fizice şi psihice a primei reclamante şi asupra vieţii sale de familie cu cel de-al doilea reclamant, Curtea acordă reclamanţilor în comun 12000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
40. De asemenea, reclamanţii au solicitat suma de 2800 EUR pentru costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii. Ei au prezentat o listă detaliată a lucrului efectuat de avocatul lor (treizeci şi cinci ore, cu tariful de 80 EUR pentru o oră).
41. Guvernul a considerat că atît numărul de ore lucrate asupra cauzei cît şi onorariul pretins de avocat erau excesive.
42. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor numai în măsura în care a demonstrat că acestea au fost necesare, realmente suportate şi rezonabile ca mărime. În prezenta cauză, avînd în vedere documentele pe care le deţine şi de criteriile menţionate, Curtea consideră rezonabil să acorde suma de 2000 EUR pentru procedurile în faţa Curţii.
C. Penalități
43. Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 8 din Convenţie;
3. Hotărăşte
(a) că Statul respondent urmează să achite în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţiei, următoarele sume, care urmează a fi convertite în valuta națională a statului respondent conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii:
(i) 12000 EUR (doisprezece mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;
(ii) 2000 EUR (două mii euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută de la reclamanți;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie achitată o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor de satisfacţie echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 18 decembrie 2012, în conformitate cu Regula 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy