Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA GENDERDOC-M c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 9106/06)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
12 iunie 2012
Această hotărîre a devenit definitivă în temeiul art. 44 § 2 din Convenţie. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza Genderdoc-M c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), statuînd într-o Cameră compusă din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ján Šikuta,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Deliberînd cu uşile închise la 10 mai 2012,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 9106/06) depusă la 7 martie 2006 contra Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit articolului 34 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), de către o organizaţie non-guvernamentală din Republica Moldova, Genderdoc-M (“asociaţia reclamantă”).
2. Asociaţia reclamantă a fost reprezentată de dna Natalia Mardari, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
3. Deoarece dl Mihai Poalelungi, judecătorul ales în privinţa Republicii Moldova s-a abţinut de la participarea la examinarea cauzei (Regula 28 din Regulamentul Curţii), Preşedintele Camerei l-a desemnat pe dl Ján Šikuta să participe ca judecător ad hoc (Articolul 26 § 4 din Convenţie şi Regula 29 § 1 din Regulamentul Curţii).
4. La 23 mai 2008 cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, ea a decis să examineze fondul cererii simultan cu admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 1).
5. Comentariile terţei părţi au fost recepţionate din partea Comisiei Internaţionale a Juriştilor, căreia i-a fost permis de către Preşedinte să intervină în procedura scrisă (Articolul 36 § 2 din Convenţie şi Regula 44 § 3 din Regulamentul Curţii).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul, Genderdoc-M, este o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în Moldova, al cărei scop este să asigure cu informaţie şi să asiste comunitatea LGBT.
7. La 7 aprilie 2005 asociaţia reclamantă a înaintat un demers la Consiliul Municipal Chişinău pentru autorizarea organizării la 27 mai 2005 a unei întruniri paşnice în faţa Parlamentului, în vederea încurajării adoptării legilor cu privire la protecţia minorităţilor sexuale împotriva discriminării.
8. La 27 aprilie 2005 Consiliul Municipal Chişinău a respins demersul, motivînd că întrunirea asociaţiei reclamante era nefondată, deoarece a fost deja adoptată o lege cu privire la protecţia minorităţilor naţionale.
9. La 6 mai 2005 Primăria, de asemenea, a refuzat eliberarea autorizaţiei pentru întrunirea care a fost planificată, din motiv că exista deja o lege cu privire la protecţia minorităţilor naţionale şi că existau prevederi legale care indicau persoanele cu drept de iniţiativă legislativă, necesară pentru promovarea legilor.
10. Asociaţia reclamantă a contestat dispoziţia Primăriei mun. Chişinău din 6 mai 2005. Ea a invocat că interzicerea desfăşurării întrunirii a fost ilegală şi discriminatorie.
11. La 2 iunie 2005 Curtea de Apel Chişinău a admis acţiunea asociaţiei reclamante şi a declarat nulă dispoziţia Primăriei mun. Chişinău. Curtea de Apel Chişinău a constatat următoarele:
“...
Instanţa de judecată consideră că argumentele invocate de pîrît întru justificarea refuzului de a autoriza întrunirea sunt lipsite de suport legal, deoarece legea nu prevede astfel de motive pentru neautorizarea întrunirii. Luarea deciziei de autorizare sau refuz în autorizarea întrunirii nu poate fi condiţionată de natura problemelor asupra cărora participanţii la întrunire intenţionează să atenţioneze societatea şi nici de statutul acestor probleme.
În asemenea circumstanţe, instanţa conchide că dispoziţia Primăriei din 6 mai 2005 a fost emisă contrar prevederilor art. 26 (1) al Legii contenciosului administrativ şi este, astfel, ilegală şi nulă. În ceea ce priveşte celelalte plîngeri ale reclamantului, inclusiv şi cele cu privire la nerespectarea de către Primărie a termenului de 48 ore pentru comunicarea refuzului de a autoriza întrunirea, termen prevăzut de art. 14 din Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, instanţa le consideră nefondate.”
12. Primăria mun. Chişinău a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 2 iunie 2005. Primăria a invocat că a recepţionat mai multe cereri de la persoane fizice şi asociaţii care se opuneau cu vehemenţă autorizării întrunirii şi adoptării unei legi cu privire la legalizarea cuplurilor homosexuale. Cererile au pus accent pe diferite prevederi legale cu privire la protecţia căsătoriei şi familiei.
13. La 7 septembrie 2005 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul depus de Primărie, a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 2 iunie 2005 şi a decis să remită cauza la rejudecare la Curtea de Apel.
14. În faţa Curţii de Apel, Primăria a invocat că desfăşurarea unei întruniri pentru promovarea drepturilor minorităţilor sexuale ar periclita ordinea publică şi principiile morale stabilite în societate şi mai mult, organizatorii nu şi-au asumat responsabilitatea în ce priveşte buna desfăşurare a întrunirii.
15. Asociaţia reclamantă a invocat că interzicerea întrunirii a fost ilegală şi discriminatorie.
16. La 14 iunie 2006 Curtea de Apel s-a pronunţat împotriva asociaţiei reclamante. Asociaţia reclamantă a contestat decizia respectivă.
17. La 18 octombrie 2006 Curtea Supremă de Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel din 14 iunie 2006. Ea a constatat că asociaţia reclamantă a omis să-şi asume angajamente cu privire la un număr de obligaţii prevăzute de lege în privinţa întrunirilor, astfel ca: respectarea legii ; desemnarea unei persoane sau mai multor persoane responsabile de conducerea întrunirii ; să creeze în coordonare cu organul de poliţie un grup de persoane responsabile pentru menţinerea ordinii publice ; să delimiteze locul întrunirii prin semne vizibile ; să plătească Consiliului Municipal serviciile necesare pentru amenjarea locului întrunirii ; să stabilească traseul pînă la şi de la locul desfăşurării întrunirii ; să asigure colaboratorilor de poliţie accesul liber la locul desfăşurării întrunirii ; şi să interzică participarea la întrunire a anumitor persoane. Mai mult, instanţa de judecată a considerat că exista riscul ca întrunirea să fi cauzat încălcarea ordinii publice.
II. DREPT INTERN PERTINENT
18. Legea nr. 560-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor prevede următoarele:
“Articolul 5 – Declararea întrunirilor
Întrunirile se pot desfăşura numai după ce au fost declarate de către organizatori la primăriile orăşeneşti (municipale), săteşti.
Articolul 11 – Declaraţia prealabilă
(1) Organizatorul întrunirii va depune la primărie, cel mai trîziu cu 15 zile înainte de data întrunirii, o declaraţie prealabilă, al cărui model este expus în anexă, ce face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Declaraţia prealabilă trebuie să indice:
a) denumirea organizatorului întrunirii, scopul întrunirii;
b) data, ora la care începe întrunirea şi ora la care se încheie;
c) locul întrunirii, traseele spre el şi de la el;
d) forma desfăşurării întrunirii;
e) numărul aproximativ de participanţi;
f) persoanele împuternicite să asigure buna desfăşurare a întrunirii şi să răspundă de ea;
g) serviciile pe care organizatorul întrunirii le solicită primăriei.
(3) Primăria, în cazuri justificate, poate să modifice, cu acordul organizatorului întrunirii, unele elemente din declaraţia prealabilă.
Articolul 13
(1) După examinarea declaraţiei prealabile, primăria emite una din următoarele decizii şi o aduce la cunoştinţa organizatorului întrunirii:
a) privind eliberarea autorizaţiei întrunirii;
b) privind refuzul de a elibera o astfel de autorizaţie, în condiţiile art.12, alin.(6).
Articolul 15
1) Organizatorul întrunirii poate contesta refuzul eliberării autorizaţiei.
(2) Instanţa de contencios administrativ competentă va examina reclamaţia în decursul a 5 zile de la data depunerii ei şi va decide:
19. Articolul 34 din Legea nr. 123 din 18 martie 2003 privind administraţia publică locală prevede că:
1) ... primarul îndeplineşte în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază:
1) în domeniul asigurării ordinii de drept:
...
f) ia măsuri, prevăzute de lege, privind desfăşurarea întrunirilor publice; supraveghează tîrgurile, pieţele, oboarele, parcurile, locurile de agrement şi ia măsuri operative pentru buna lor funcţionare;
g) ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, a reprezentaţiilor şi a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept sau bunelor moravuri;
20. Constituţia Republicii Moldova conţine următoarele prevederi:
“Articolul 54 Restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, şi sînt necesare: în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(2) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
21. Articolul 184 din Codul Civil al Republicii Moldova prevede:
“Asociaţie este organizaţia necomercială constituită benevol de persoane fizice şi juridice asociate, în modul prevăzut de lege, prin comunitate de interese, care nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri, pentru satisfacerea unor necesităţi nemateriale.”
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE AL ARTICOLULUI 11
22. Asociaţia reclamantă s-a plîns în legătură cu încălcarea dreptului său la o întrunire paşnică. Ea a invocat că restricţia impusă asupra desfăşurării întrunirii a fost contrară legii, nu a avut un scop legitim şi nu a fost necesară într-o societate democratică. Ea s-a bazat pe Articolul 11 din Convenţie, care prevede următoarele:
« 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrîngeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de căre membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat. »
23. În observaţiile sale din 15 septembrie 2008 Guvernul a recunoscut că a existat o ingerinţă în dreptul asociaţiei reclamante la libertatea de întrunire, însă a invocat că această ingerinţă a fost justificată deoarece a avut un scop legitim, a fost prescris de lege şi a urmărit un scop legitim. Guvernul a menţionat că 98% din populaţia Republicii Moldova sunt creştini ortodoxi, religie care nu tolerează relaţiile sexuale sau căsătoria între persoanele de acelaşi gen. Guvernul a anexat cererile expediate din partea cetăţenilor Republicii Moldova către Primăria mun. Chişinău, prin care au solicitat interzicerea întrunirii în cauză.
24. La 1 aprilie 2010 Guvernul a prezentat observaţii noi în care a recunoscut că a existat o violare a Articolului 11 din Convenţie.
A. Admisibilitatea
25. Curtea menţionează că această plîngere nu este vădit nefondată în sensul Articolului 35 § 3 (a) din Convenţie. Ea menţionează în continuare că nu este inadmisibilă din oricare alte motive. Urmează, prin urmare, să fie declarată admisibilă.
B. Fondul
26. Guvernul a recunoscut că a existat o violare a Articolului 11 din Convenţie.
27. În asemenea circumstanţe, Curtea menţionează că nu există motive să constate altfel. Astfel, a existat o violare al acestui articol.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENŢIE COROBORAT CU ARTICOLUL 11
28. Asociaţia reclamantă s-a plîns în temeiul Articolului 13 coroborat cu Articolul 11 din Convenţie, invocînd nu a beneficiat de un remediu efectiv împotriva pretinsei violări a dreptului la libertatea de întrunire. Ea s-a plîns că nu a existat o procedură eficientă, care i-ar fi permis să obţină decizia definitivă înainte de data la care era planificată întrunirea. Articolul 13 din Convenţie prevede :
“Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
29. Guvernul a contestat această alegaţie, invocînd că asociaţia reclamantă a avut posibilitatea să iniţieze proceduri judiciare şi au utilizat acest drept.
A. Admisibilitatea
30. Curtea menţionează că plîngerea nu este vădit nefondată în sensul Articolului 35 § 3 din Convenţie. În continuare ea menţionează că nu este inadmisibilă din oricare alt motiv. Urmează, astfel, să fie declarată admisibilă.
B. Fondul
1. Susţinerile părţilor
(a) Guvernul
31. Guvernul a invocat că asociaţia reclamantă a beneficiat de Articolul 192 din Codul de Procedură Civilă care asigură examinarea cauzei în regim prioritar. Suplimentar, hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 17 din 19 iunie 2000 prevede că în cazul lipsei unui remediu efectiv referitor la violarea dreptului prevăzut de Convenţie, Curtea Supremă de Justiţie aplică direct prevederile Convenţiei. Guvernul a invocat că asociaţia reclamantă a omis să menţioneze aceste argumente în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale.
(b) Asociaţia reclamantă
32. Asociaţia reclamantă s-a plîns că articolul 13 din Convenţie a fost încălcat, deoarece nu a beneficiat de o procedură care i-ar fi permis să obţină decizia definitivă înainte de data întrunirii planificate, iar prevederile Legii nr. 560-XIII din 21 iulie 1995 nu au fost clare şi previzibile.
Asociaţia reclamantă a invocat că autorităţile Republicii Moldova au examinat cauza sa într-un termen mai îndelingat decît era necesar şi că nu i-a fost oferit un motiv clar cu privire la interzicerea desfăşurării întrunirii.
2. Aprecierea Curţii
33. Curtea reiterează că scopul articolului 13 este de a impune asigurarea cu un remediu naţional care ar permite autorităţii naţionale competente să examineze atît esenţa plîngerii relevante din Convenţie cît şi să acorde o remediere adecvată, cu toate că Statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere cu referire la modul în care se conformează cu obligaţiile sale în temeiul acestei prevederi (a se vedea, printre altele, Chahal c Regatului Unit, hotărîrea din 15 noiembrie 1996, Rapoarte 1996‑V, pp. 1869‑70, § 145).
34. În prezenta cauză Curtea a constatat că drepturile asociaţiei reclamante garantate de articolul 11 au fost încălcate (a se vedea § 30 supra). Prin urmare, ea a avut o pretenţie discutabilă în sensul jurisprudenţei Curţii şi a avut astfel dreptul la un remediu efectiv în conformitate cu prevederile articolului 13.
35. Anterior, Curtea a susţinut că asociaţia reclamantă a fost lipsită de un remediu efectiv naţional în legătură cu plîngerea sa referitoare la încălcarea dreptului la libertatea la întrunire în măsura în care autorităţile nu au fost obligate de careva prevederi legale să pronunţe deciziile sale înainte de data desfăşurării întrunirii planificate.
Curtea nu este convinsă că remediile de care a beneficiat asociaţia reclamantă, toate avînd un character post‑hoc, ar fi remediat situaţia acesteia într-un mod adecvat în legătură cu articolul 11 din Convenţie. În schimb, Curtea a constatat că noţiunea remediului efectiv, presupune posibilitatea de a obţine o decizie judecătorească referitoare la autorizarea evenimentului înainte de data la care a fost planificat (a se vedea Bączkowski şi alţii c. Poloniei, nr. 1543/06, CEDO 2007-VI, §§ 79-84, şi Alekseyev c. Rusiei, nr. 4916/07, 25924/08 şi 14599/09, hotărîrea din 21 octombrie 2010, §§ 97-100).
36. Revenind la circumstanţele cauzei, Curtea menţionează că legislaţia Republicii Moldova prevede termene limită pentru examinarea care implică dreptul la întrunire. Mai mult, articolul 11 din Legea nr. 560-XIII solicită organizatorului întrunirii să depună demersul la Primărie cu cel puţin 15 zile înainte de evenimentul planificat.
Articolul 12 § 1 prevede obligaţia autorităţilor administrative de a răspunde cererilor referitoare la dreptul la întrunire cu cel puţin 5 zile înainte de evenimentul planificat.
Dacă Primăria interzice desfăşurarea evenimentului, organizatorii pot depune o plîngere împotriva dispoziţiei acesteia. În acest caz, autoritatea judiciară competentă este obligată în temeiul articolului 15 § 2 din aceeaşi lege să examineze cauza timp de 5 zile, fără a prevedea expres că decizia trebuie să fie eliberată înainte de evenimentul planificat.
37. Curtea menţionează că în prezenta cauză, în pofida termenului de 5 zile prevăzut de Legea nr. 560-XIII, cererea asociaţiei reclamante cu privire la desfăşurarea întrunirii a fost examinată definitiv peste 1 an şi jumătate după ce a fost depusă.
Curtea, astfel, nu este convinsă că remediul judiciar de care a beneficiat asociaţia reclamantă în această cauză, care a avut un caracter post-hoc, ar fi remediat adecvat pretinsele violări ale Convenţiei (Alekseyev c. Rusiei, § 99).
38. Ţinînd cont de cele menţionate supra, Curtea constată că asociaţia reclamantă a fost lipsită de un remediu efectiv în ceea ce priveşte cererea referitoare la încălcarea dreptului la libertatea de întrunire şi conchide că în prezenta cauză a avut loc violarea articolului 13 coroborat cu articolul 11 din Convenţie.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 14 DIN CONVENŢIE COROBORAT CU ARTICOLUL 11
39. Asociaţia reclamantă s-a plîns în continuare că a fost discriminată în comparaţie cu alte asociaţii, deoarece ea promova interesele comunităţii homosexualilor din Moldova. Ea s-a bazat pe articolul 14 coroborat cu articolul 11 din Convenţie.
Aceste prevederi sunt formulate în felul următor:
“Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
“1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrîngeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de căre membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat ”.
40. Guvernul a contestat acest argument.
A. Admisibilitatea
41. Curtea menţionează că această plîngere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie. Ea menţionează în continuare că nu este inadmisibilă din orice alte motive. Urmează, astfel, să fie declarată admisibilă.
B. Fondul
1. Susţinerile părţilor
(a) Guvernul
42. Guvernul a invocat că asociaţia reclamantă nu a fost discriminată de autorităţile naţionale din motivul orientării sexuale. Guvernul a afirmat că în perioada 2002-2006 a existat o problemă generală în Moldova referitor la dreptul la întrunire şi în general o intoleranţă faţă de întruniri. Guvernul a făcut referire la cauzele Hyde Park 1, 2, 3, 4 c. Moldovei, Partidul Popular Creştin Democrat c. Moldovei şi Roşca, Secăreanu şi alţii c. Moldovei, în care întrunirile reclamanţilor care aveau diferite scopuri au fost interzise.
(b) Asociaţia reclamantă
43. Asociaţia reclamantă a invocat că întrunirea în cauză a fost interzisă deoarece a promovat interesele şi a fost organizată de comunitatea homosexualilor. Asociaţia reclamantă a invocat că începînd cu anul 2005, toate întrunirile sale au fost interzise şi că a continuat să întîmpine dificultăţi în organizarea evenimentelor.
44. Asociaţia reclamantă a contestat argumentul Guvernului că la acel moment, în general, exista o intoleranţă faţă de dreptul la întrunire în Moldova şi a invocat în schimb că în perioada respectivă Guvernul a continuat să elibereze autorizaţii pentru desfăşurarea întrunirilor. Astfel, documentele prezentate de asociaţia reclamantă indică faptul că în perioada 2004-06 „Organizaţiei Republicane Deponenţii şi Obligatarii Jefuiţi şi Înşelaţi, Mişcării Găgăuzia Unită, Asociaţiei pentru lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop” şi „Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici” le-a fost permisă desfăşurarea întrunirilor în diferite locuri. În toate aceste cauze Primăria mun. Chişinău a asigurat participarea şi suportul din partea Comisariatului General de Poliţie.
45. În cele din urmă, asociaţia reclamantă a invocat că argumentul Guvernului cu referire la faptul că aproximativ 98 % din populaţia Republicii Moldova sunt creştini ortodoxi, că valorile morale şi religioase şi cererile prezentate în calitate de probă (a se vedea § 24 supra), indică faptul că întrunirea a fost interzisă din cauza orientării sexuale a organizatorilor şi deoarece asociaţia reclamantă promova drepturile comunităţii LGBT.
(c) Intervenţia terţei părţi
46. Comisia Internaţională a Juriştilor şi ILGA-Europe a menţionat că protecţia principiilor morale nu este şi nu poate fi vreodată scopul şi justificarea rezonabilă în temeiul articolului 14 din Convenţie.
47. Ei au invocat că concepţiile cu privire la principiile morale sunt relative şi s-au schimbat cu timpul. Deoarece este atît de instabil, reprezintă un criteriu deosebit de dificil pentru o instanţă judecătorească sau legiuitor să-l aplice. Ei au conchis că caracteristicile sale militează împotriva acordării principiilor morale publice un efect expansiv.
2. Aprecierea Curţii
48. Curtea a reiterat că Articolul 14 nu este autonom, dar are efect numai combinat cu drepturile garantate de Convenţie. Această prevedere completează alte prevederi substanţiale ale Convenţiei şi Protocoalelor sale. Ea nu poate exista independent, deoarece are efect numai în raport cu “exercitarea drepturilor şi libertăţilor” protejate de acele prevederi. Cu toate că aplicarea articolului 14 nu presupune încălcarea acelor prevederi - şi în această măsură este autonomă – nu poate fi acceptată aplicarea acesteia în afară de cazul cînd circumstanţele chestiunii intră în domeniul unuia sau mai multora din ultimele (a se vedea, printer altele, Van Raalte c. Moldovei, 21 februarie 1997, § 33, Rapoarte 1997-I, şi Gaygusuz c. Austriei, 16 septembrie 1996, § 36, Rapoarte 1996-IV).
49. Este acceptat de ambele părţi că circumstanţele cauzei intră în domeniul de aplicare al articolului 11 din Convenţie. Astfel, articolul 14 este aplicabil circumstanţelor cauzei.
50. Curtea reiterează că diferenţa de tratament este discriminatorie dacă nu există o justificare obiectivă şi rezonabilă adică, dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit pentru a fi realizat. Statele Contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere în determinarea faptului dacă şi în ce măsură diferenţele în alte situaţii similare justifică diferenţa de tratament în drept ; scopul acestei marje variază în dependenţă de circumstanţe, subiectul şi condiţiile sale (a se vedea Inze c. Austriei, 28 octombrie 1987, § 41, Seria A nr. 126, şi Genovese c. Malta, nr. 53124/09, §§ 43-44, 11 octombrie 2011).
51. Curtea reiterează că orientarea sexuală este un concept reglemantat de articolul 14 (a se vedea, printer alte cauze, Kozak c. Poloniei, nr. 13102/02, 2 martie 2010).
Mai mult, atunci cînd distincţia în chestiune operează în această sferă profundă şi vulnerabilă a vieţii private al unui individ, în faţa Curţii trebuie să fie prezentate motive importante pentru a justifica măsura în legătură cu care s-a plîns.
În cazul în care diferenţa de tratament este bazată pe gen sau orientare sexuală, marja de apreciere acordată Statului este restrînsă şi în această situaţie principiul proporţionalităţii nu numai impune ca măsura aleasă să fie adecvată în general pentru atingerea scopului urmărit ; trebuie, de asemenea, să fie demonstrată că a fost necesară în acele circumstanţe. Într-adevăr, dacă motivele prezentate pentru un tratament diferit au fost bazate numai pe orientarea sexuală a reclamanţilor, aceasta ar conduce la discriminarea în temeiul Convenţiei (ibid., § 92).
52. Curtea notează că în prezenta cauză, Guvernul a invocat că asociaţia reclamantă nu a fost discriminată din cauza orientării sexuale. În schimb, Guvernul a evidenţiat idea conform căreia întrunirea asociaţiei reclamante a fost interzisă urmare a existenţei problemei sistematice cu referire la dreptul la întrunire în Moldova în perioada anilor 2004-2006. Curtea nu poate fi de acord cu Guvernul din următoarele motive.
53. În primul rînd, Curtea menţionează că asociaţia reclamantă a prezentat dispoziţii ale Primăriei mun. Chişinău prin care au fost permise desfăşurarea diferitor întruniri şi care au fost emise în aceeaşi perioadă de timp la care s-a referit Guvernul (a se vedea § 44 supra). Guvernul a omis să explice această diferenţă de tratament între asociaţia reclamantă şi asociaţiile menţionate mai sus.
54. În al doilea rînd, Curtea consideră că motivul în temeiul căruia a fost interzisă desfăşurarea evenimentului planificat de asociaţia reclamantă a constat în dezaprobarea de către autorităţi a întrunirii, considerînd că promovează homosexualitatea. În particular, Curtea subliniază că Primăria mun. Chişinău – organul executiv în cauza asociaţiei reclamante – a invocat de 2 ori în faţa Curţii de Apel că întrunirea asociaţiei reclamante trebuie să fie interzisă datorită opoziţiei din partea multor cetăţeni ai Moldovei contra homosexualităţii (a se vedea § 12 supra).
Mai mult, Curtea susţine ideea că atunci cînd se îngrădeşte dreptul la întrunire, autorităţile naţionale trebuie să prezinte motive clare pentru acest fapt.
55. Ţinînd cont de cele menţionate, Curtea susţine că în prezenta cauză a avut loc o violare a articolului 14 coroborat cu articolul 11 din Convenţie.
IV. ALTE PRETINSE VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI
56. În cele din urmă, bazîndu-se pe aceleaşi circumstanţe, asociaţia reclamantă a invocat, de asemenea, violarea articolului 6 § 1 şi 10 din Convenţie.
57. Examinînd plîngerile, Curtea menţionează că ele au la bază aceleaşi fapte ca plîngerile pe care le-a examinat în secţiunile precedente ale hotărîrii.
58. În consecinţă, ea consideră că nu este necesară examinarea separată a plîngerilor în temeiul articolelor 6 § 1 şi 10 din Convenţie.
V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
59. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
60. Asociaţia reclamantă a solicitat 860 euro (EUR) în calitate de prejudiciu material, ceea ce reprezintă cheltuielile de transport şi alte costuri referitoare la organizarea evenimentului care a fost interzis.
61. Guvernul a invocat că aceste costuri nu au careva legătură cauzală cu pretinsa violare.
62. Curtea, ţinînd cont jurisprudenţa sa şi probele prezentate de asociaţia reclamantă cu referire la prejudiciul material suportat, acordă asociaţiei reclamante 860 EUR în calitate de prejudiciu material.
63. Asociaţia reclamantă a solicitat, de asemenea, 7250 EUR în calitate de prejudiciu moral.
64. Guvernul a invocat că în jurisprudenţa recentă în care Curtea a constatat încălcarea articolului 11, a acordat 3000 EUR în calitate de prejudiciu moral.
Guvernul a menţionat că în asemenea circumstanţe Curtea ar trebui să adopte atitudine critică.
65. Ţinînd cont că prezenta cauză implică interzicerea unei întruniri, încălcînd articolele 11, 13 şi 14 din Convenţie, Curtea statuînd într-un mod echitabil, acordă asociaţiei reclamante suma solicitată, şi anume 7250 EUR în calitate de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
66. Asociaţia reclamantă a solicitat, de asemenea, 2856 EUR în calitate de costuri şi cheltuieli suportate în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale şi în faţa Curţii. Ea a prezentat pretenţii detaliate, facturi şi documente justificative.
67. Guvernul a considerat aceste pretenţii excesive.
68. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor numai dacă a fost demonstrat că acestea au fost reale şi necesare, şi rezonabile ca sumă. Curtea menţionează că costurile şi cheltuielile au fost suportate pentru o perioadă de 5 ani. Sumele suportate de asociaţia reclamantă ţinînd cont de taxele judiciare, nu sunt excesive sau disproporţionate în raport cu lucrul efectuat.
Prin urmare, ţinînd cont de documentele prezentate şi de criteriile menţionate, Curtea consideră că este rezonabil să acorde asociaţiei reclamante suma integrală solicitată. În total ea acordă asociaţiei reclamante 2900 EUR, plus orice taxă care poate fi percepută.
C. Dobînda
69. Curtea consideră că este corespunzător ca dobînda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE CURTEA,
1. Declară în unaimitate cererea admisibilă;
2. Suţine în unanimitate că a avut loc o violare articolului 11 din Convenţie;
3. Suţine în unanimitate că a avut loc o violare a articolului 13 coroborat cu articolul 11 din Convenţie;
4. Susţine cu cinci voturi contra două că a avut loc o violare a articolului 14 coroborat cu articolul 11 din Convenţie;
5. Susţine în unanimitate că nu este necesară examinarea separată a articolului 6 § 1 şi articolului 10 din Convenţie;
6. Susţine cu şase voturi contra unui vot
(a) că statul pîrît trebuie să plătească asociaţiei reclamante, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care vor fi convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii:
(i) 860 EUR (opt sute şi şaizeci euro), plus orice taxă care poate fi percepută, în calitate de prejudiciu material;
(ii) 7250 EUR (şapte mii două sute cincizeci euro), plus orice taxă care poate fi percepută, în calitate de prejudiciu moral;
(iii) 2900 EUR (două mii nouă sute euro), plus orice taxă care poate fi percepută în calitate de costuri şi cheltuieli;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 12 iunie 2012 în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall Grefier Preşedinte
În conformitate cu articolul 45 § 2 din Convenţie şi articolul 74 § 2 din Regulamentul Curţii, opiniile separate ale judecătorilor Myjer, Gyulumyan şi Ziemele sunt anexate la prezenta hotărîre.
J.C.M.
S.Q.
OPINIA CONCURENTĂ A JUDECĂTORULUI MYJER
Am votat cu majoritatea întru constatarea violării articolului 14 coroborat cu articolul 11.
Totuşi, nu sunt convins de motivarea formulată în hotărîre.
Ce s-a întîmplat în această cauză? În 2005 asociaţia reclamantă a înaintat un demers cu privire la eliberarea autorizaţiei pentru desfăşurarea unei întrunirii paşnice în faţa Parlamentului, pentru a încuraja adoptarea legilor cu privire la protecţia minorităţilor sexuale. Autorizaţia nu a fost eliberată. Motivul oficial pentru refuz a fost că întrunirea era nefondată, deoarece exista deja o lege cu privire la minorităţile naţionale (a se vedea § 8 şi 9 din hotărîre).
Într-un mod interesant, mai tîrziu, cînd asociaţia reclamantă a depus recurs, cu totul alte motive au fost invocate de către autorităţi :
- Primăria a recepţionat multe scrisori de la persoane fizice şi asociaţii care se opuneau cu vehemenţă eliberării autorizaţiei pentru întrunire şi care se opuneau adoptării legii care ar legaliza relaţiile dintre persoanele de acelaşi gen (a se vedea § 12) ;
- desfăşurarea unei întruniri pentru promovarea drepturilor minorităţilor sexuale ar periclita ordinea publică şi principille morale ale societăţii, şi mai mult, organizatorii nu şi-au asumat responsabilitatea în ceea ce priveşte buna desfăşurarea a întrunirii (a se vedea § 14)
Dacă autorităţile ar fi rămas la motivele invocate iniţial şi nu existau alte probe, ar fi fost dificil pentru Curte să stabilească existenţa discriminării, stabilind că autorităţile au intenţionat să includă minorităţile sexuale printre minorităţile naţionale. Tinînd cont de faptul că autorităţile au ales să inventeze şi să invoce motive noi, înseşi autorităţile au asigurat materialele de bază care au permis Curţii să stabilească scopul discriminatoriu. Analizînd motivele diferite şi consecutivitatea în care au fost prezentate, se poate deduce cu siguranţă că primele motive au fost formulate doar cu scopul de a ascunde motivele reale care au stat la baza refuzului.
Acelaşi lucru se aplică şi asupra ultimelor motive invocate: ar fi total ireal să se accepte că eliberarea autorizaţiei a fost iniţial refuzată deoarece organizatorii nu şi-au asumat responsabilitatea în ce priveşte buna desfăşurare a întrunirii. E adevărat că Curtea Supremă de Justiţie în decizia sa din 18 octombrie 2006 a acordat multă atenţie acestei motivări. Dar dacă acesta era motivul real al refuzului, trebuia să fie înaintat de la început. Şi dacă ar fi fost această cauză, era dificil pentru Curte să stabilească scopul discriminatoriu.
Acestea conduc la concluzia că refuzul a avut la bază un motiv pe care autorităţile nu au îndrăznit să-l menţioneze. Iar unicul motiv logic rămas este : ei nu au eliberat autorizaţia, deoarece aparent nu au vrut o întrunire cu privire la drepturile minorităţilor sexuale/homosexuali. Este corect să fie formulată o astfel de concluzie ? Da, în circumstanţele cauzei este posibil. Primele motive, la care s-a făcut referire în § 12 sunt suficient de convingătoare în acest sens.
Poate că autorităţile, de fapt, au refuzat eliberarea autorizaţiei deoarece majoritatea i-au impus, prin « dezaprobarea întrunirilor pe care ei le considerau că ar promova homosexualitatea » (a se vedea § 54 din hotărîre). Cu toate acestea, mă întreb dacă majoritatea a descoperit vreun indiciu că o întrunire planificată care încuraja adoptarea legilor în vederea protecţiei minorităţilor sexuale avea ca scop şi promovarea homosexualităţii, sau autorităţile au considerat că întrunirea ar fi promovat homosexualitatea.
OPINIA SEPARATĂ COMUNĂ A JUDECĂTORILOR GYULUMYAN ŞI ZIEMELE
1. Noi nu împărtăşim punctul de vedere al majorităţii cu referire la violarea articolului 14 coroborat cu articolul 11 astfel cum este formulat în motivare. Majoritatea s-au bazat pe 2 motive principale. În primul rînd, ei au constatat că Guvernul nu a demonstrat suficient alegaţiile sale cu privire la existenţa unei probleme sistematice privind exercitarea dreptului la întrunire. Guvernul a invocat că întrunirile nu erau permise în general, în timp ce asociaţia reclamantă a demonstrat că desfăşurarea unor întruniri a fost permisă. Majoritatea consideră că acest fapt indică o diferenţă de tratament în raport cu alte asociaţii. În al doilea rînd, majoritatea consideră că argumentele Primăriei mun. Chişinău în procedurile judecătoreşti au avut un caracter discriminatoriu. Majoritatea a constatat, de asemenea, că autorităţile de diferite niveluri au invocat motive distincte.
Aceasta este o posibilitate de a interpreta argumentele părţilor în prezenta cauză. Cu toate acestea, există altă metodă de a interpreta aceste argumente. De exemplu, afirmaţia Primăriei că a recepţionat scrisori de protest de la numeroşi cetăţeni ai Moldovei prin care au solicitat să fie interzisă întrunirea homosexualilor este probabil adevărat. Faptul că Primăria a adus la cunoştinţa instanţelor judecătoreşti naţionale per se nu confirmă că a adoptat o atitudine discriminatorie sau, din acel motiv instanţele judecătoreşti naţionale au fost de acord sau nu au fost de acord cu cererea. În cele din urmă, instanţele judecătoreşti naţionale au menţionat 2 motive în deciziile lor pentru a admite interdicţia impusă de Primărie. Primul motiv s-a referit la periclitarea ordinii publice şi principiilor morale, iar al doilea s-a referit la faptul că organizatorii nu s-au conformat cu prevederile legii care îi obligau să-şi asume responsabilitatea pentru desfăşurarea evenimentului. Aceste motive în sine nu sunt nici discriminatorii nici iraţionale. Faptul că doi judecători diferiţi ai aceleeaşi judecătorii au avut păreri diferite cu privire la rezultatul cauzei nu este arbitrar în sine.
2. Ce fel de analiză urma să fie aplicată în prezenta cauză ? Majoritatea s-au referit corect la principiile din cauza Kozak c. Poloniei (nr. 13102/02, 2 martie 2010), în care Curtea a menţionat că în cazul în care diferenţa de tratament s-a bazat numai pe orientarea sexuală, a constituit o violare a Convenţiei. Avînd în vedere acest criteriu, majoritatea ar fi trebuit să aprecieze dacă întrunirea asociaţiei reclamante a fost interzisă numai din acest motiv, în comparaţie cu alte întruniri interzise la care s-a referit Guvernul în raport cu care Curtea a avut posibilitatea să interpeteze cîteva hotărîri judecătoreşti referitoare la aceeaşi perioadă de timp. Guvernul a invocat că la acel moment a existat în general o intoleranţă faţă de diferite puncte de vedere. Cu siguranţă nu poate fi afirmat că asociaţia reclamantă a fost unicul grup căruia dreptul la întrunire i-a fost restricţionat (a compara Oršuš şi alţii c. Croaţiei [MC], nr. 15766/03, § 155, CEDO 2010). Într-adevăr poate fi ceva adevărat în cele invocate de Guvern în legătură cu situaţia politică intolerantă la acel moment în ţară.
3. Jurisprudenţa Curţii în temeiul articolului 14 impune o analiză detaliată cu referire la faptul dacă diferenţa de tratament este discriminatorie dacă admitem că asociaţia reclamantă a fost tratată diferit de alţii. O astfel de diferenţă de tratament va conduce la discriminare dacă “nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă”, adică, dacă nu urmăreşte un « scop legitim » sau dacă nu există « un raport raţional de proporţionalitate » între mijloacele folosite şi scopul urmărit pentru a fi realizat (a se vedea, printre altele, Larkos v. Cipru [MC], nr. 29515/95, § 29, CEDO 1999-I; Stec şi alţii v. Regatul Unit [MC], nr. 65731/01, § 51, CEDO 2006-VI; ŞI D.H. şi alţii v. Republica Cehă [MC], nr. 57325/00, § 196, CEDO 2007‑IV). Atunci cînd diferenţa de tratament este bazată pe rasă, culoare sau origine etnică, noţiunea de justificare obiectivă şi rezonabilă trebuie să fie interpretată cît mai restrîns (a se vedea Sampanis şi alţii v. Grecia, nr. 32526/05, § 69, 5 iunie 2008). Trebuie să adăugăm că ţinînd cont de cauza Kozak (citată supra), orientarea sexuală trebuie să fie adăugată în această listă.
4. În măsura în care putem constata, Guvernul a prezentat argumente rezonabile întru explicarea acţiunilor autorităţilor (a se vedea § 17 din hotărîre). Esenţa chestiunii constă într-adevăr în aprecierea proporţionalităţii diferenţei de tratament, în comparaţie cu alte întruniri posibile care au fost sau n-au fost permise din aceleaşi motive ale ordinii publice. Această analiză lipseşte. Este o ipoteză prea simplă că deciziile autorităţilor naţionale au fost discriminatorii. După cum am menţionat, acest fapt tot poate fi adevărat, însă într-o decizie judecătorească este necesar de ceva mai mult ca să se ajungă la această concluzie.
Full & Egal Universal Law Academy