©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
SECŢIA A TREIA
CAUZA GERGELY împotriva ROMÂNIEI
(Cererea no. 57885/00)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
26 aprilie 2007
Această sentinţă va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Poate suferi modificări de formă.
În cauza Gergely împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei Camere formate din:
Dl.B.M. Zupančič, President,
Dl.C. Bîrsan,
D-na.E. Fura-Sandström,
D-na.A. Gyulumyan,
Dl.E. Myjer,
Dl.David Thór Björgvinsson,
D-na.I. Berro-Lefèvre, judges,
şi Dl. S. Quesada, Section Registrar,
După deliberare privată la 29 martie 2007,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a adoptat-o la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 57885/00) introdusă la Curte împotriva României în temeiul Articolului 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (“Convenţia”) de o cetăţeană română de origine roma, d-na Iren Gergely, (“reclamanta”), la 14 iulie 1999.
2. Reclamanta a fost reprezentată de Centrul European pentru Drepturile Romilor (ERRC), o asociaţie cu sediul în Budapesta (Ungaria). Guvernul Român (“Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul acestuia, d-na B. Rămăşcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamanta s-a plâns că distrugerea bunurilor ei, consecinţele ulterioare şi procedurile care au urmat înaintea autorităţilor interne au încălcat Articolele 3, 6 § 1, 8, 13 şi 14 din Convenţie, care garantează, inter alia, interzicerea tratamentului inuman şi degradant, dreptul de a avea acces la o instanţă de judecată pentru o stabilire corectă a drepturilor şi obligaţiilor civile, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi a căminului, dreptul la un recurs efectiv şi la protecţia de discriminare în beneficierea drepturilor şi libertăţilor din Convenţie.
4. Într-o decizie parţială din 9 decembrie 2003, Curtea a decis să amâne examinarea plângerilor referitoare la condiţiile de trai, cercetările legate de pretinsul tratament inuman sau degradant şi dreptul la respectarea vieţii casnice, private şi de familie, lipsa de acces la un tribunal civil, pretinsa discriminare pe baza apartenenţei etnice a reclamanţilor, şi dreptul la un recurs efectiv, în măsura în care se referă la perioada de după 20 iunie 1994, dată la care România a ratificat Convenţia. A mai declarat inadmisibil prin incompatibilitate ratione temporis cu prevederile Convenţiei restul cererii.
5. La 19 mai 2005, după, ce a obţinut observaţiile părţilor, Curtea a declarat plângerile amânate ca admisibile.
6. Ambele părţi au depus propuneri la Registratură în contextul negocierilor de soluţionare amiabilă (Articolul 38 § 1 (b) din Convenţie). Nu s-a ajuns la o înţelegere.
7. La 8 decembrie 2006, Guvernul a solicitat Curţii să şteargă cauza de pe rolul său şi a anexat textul unei declaraţii în vederea soluţionării chestiunilor ridicate de cerere. La 26 ianuarie 2007, reprezentantul reclamanţilor a depus observaţii scrise cu privire la cererea Guvernului.
ÎN FAPT
8. Reclamanta s-a născut în 1965 şi a locuit în satul Caşinul Nou, din comuna Plăieşii de Jos, judeţul Harghita.
9. Faptele din cauză, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate după cum urmează.
10. La 6 iunie 1991 în Plăieşii de Sus a izbucnit o luptă între patru romi şi un paznic de noapte. Ca urmare a evenimentelor, o mulţime formată din săteni care nu erau romi au atacat şi bătut beat doi bărbaţi romi într-un atac de răzbunare, rănind fatal pe unul dintre ei.
1. Faptele aşa cum au fost prezentate de reclamantă
11. În seara de 11 august 1990, după o perioadă de ostilitate crescândă între locuitorii romi şi non-romi din Caşinul Nou, în contextul acuzaţiilor că romii localnici comiseseră furturi, aproximativ între 60 - 400 săteni non-romi s-au adunat în faţa bisericii satului şi au plănuit să izgonească întreaga populaţie de romi. Ulterior, ei a ars şi distrus în alte moduri mai multe case şi bunuri – inclusiv casa reclamantei şi tot ce se afla în aceasta. Ca urmare, aproximativ 150 persoane au rămas fără adăpost, şi multe altele, inclusiv reclamanta şi cei patru copii minori ai acesteia, s-au văzut ameninţaţi cu linşajul.
Lăsându-şi în urmă toate bunurile, reclamanta şi familia ei au fugit şi s-au ascuns într-un câmp din apropiere de unde au văzut cum sătenii dădeau foc caselor romilor.
12. Imediat după evenimente, locuitorii romi din Caşinul Nou au depus o plângere penală la Parchetul judeţului Harghita. În afară de descrierea faptelor în cauză, reclamanţii au identificat un număr de indivizi ca fiind pretinşi responsabili pentru atac.
13. La 27 noiembrie 1990, Parchetul judeţului Harghita a decis să sisteze cercetările în cauză sub motiv că, dat fiind numărul mare de persoane implicate în atac, fusese imposibil să identifice vinovaţii. La intervenţiile şi plângerile repetate ale avocaţilor reclamantei, cercetările au fost redeschise şi sistate de mai multe ori. În final, la 5 octombrie 1998 Parchetul Curţii de Apel Târgu-Mureş a informat avocatul reclamantei că nu se puteau aduce acuzaţii penale din cauza prescrierii faptelor. Procurorul a considerat că infracţiunile fuseseră comise “din cauza unor fapte grave, provocatoare,ale victimelor”, descrise după cum urmează:
“...în august 1990 mai muţi [ţigani] din satul Caşinul Nou, s-au comportat contrara bunelor moravuri. Ei au tulburat grav ordinea publică, ceea ce a agravat conflictul cu populaţia ... [non Roma]. Acestea... [conflictele] au culminat ... când ţiganii au consumat alcool în barul local, şi apoi ... i-au bătut fără vreun motiv aparent pe trecătorii paşnici. În acest context, ceilalţi ... locuitori [non Roma] au decis să-i alunge pe ţigani din sat. Pentru a-i determina să plece şi să nu se mai întoarcă în sat, ei au decis să incendieze casele [romilor].”
14. Într-o hotărâre definitivă din 13 ianuarie 1999, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, după ce a examinat fondul cauzei, a menţinut această soluţie.
15. La 9 septembrie 1991, primarul din Plăieşii de Jos a cumpărat un grajd de lemn dezafectat spre a le oferi romilor materiale de reconstrucţie a caselor acestora. Totuşi, din dosar reiese că reclamanta nu a primit încă nici o despăgubire pentru bunurile sale şi mobile pe care le-a pierdut în timpul evenimentelor.
2. Faptele aşa cum au fost prezentate de Guvern
16. Guvernul a susţinut să era imposibil să se mai verifice faptele în cauză deoarece dosarul penal al cercetărilor evenimentelor din august 1990 fusese distrus. Reglementările aplicabile timpului material permiteau distrugerea dosarelor în care se luase o hotărâre de neîncepere a urmăririi penale din cauza prescrierii. Totuşi, Guvernul –i-a exprimat intenţia de a oferi orice informaţii suplimentare în cauză dacă dosarul penal al cercetărilor asupra evenimentelor ar putea fi reconstituit sau dacă documentele relevante ar fi recuperate.
ÎN DREPT
17. La 8 decembrie 2006, Curtea a primit următoarea declaraţie de la Guvern:
“1. Guvernul regretă sincer eşecul cercetărilor penale în a lămuri de deplin împrejurările care au dus la distrugerea casei şi bunurilor reclamantei, care au lăsat-o în condiţii de trai improprii, i-au îngreunat posibilităţile acesteia de a înainta o acţiune civilă pentru daune, precum şi exercitarea dreptului ei la respectarea vieţii casnice, private şi de familie. Guvernul regretă de asemenea că remediile de aplicare a drepturilor din Convenţie lipseau în general la momentul când reclamanţii îşi căutau dreptatea la tribunalele interne, şi că au fost făcute unele observaţii de unele autorităţi legate de originea reclamanţilor romi.
Se acceptă deci că astfel de evenimente constituie încălcări ale Articolului 3 (interzicerea torturii), Articolului 6 (dreptul la un proces echitabil), Articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), Articolului 13 (dreptul la un recurs efectiv) şi Articolul 14 (interzicerea discriminării) din Convenţie.
2. Eu, d-na. Beatrice Rămăşcanu, agent al Guvernului României pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, declar că Guvernul României se oferă să plătească ex gratia reclamantei Irene Gergely suma de 36.500 EUR (treizeci şi şase de mii cinci sute de euro).
Guvernul se angajează să plătească suma de EUR 1.615 (o mie şase sute cincisprezece euro) pentru cheltuieli de judecată suportate de reprezentantul reclamanţilor, Centrul European pentru Drepturile Romilor. Această sumă se va plăti în euro într-un cont bancar indicat de ERRC.
Aceste sume vor fi libere de orice taxe ce pot fi aplicabile şi vor fi plătibile în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de scoatere de pe rolul Curţii conform Articolului 37 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De la expirarea perioadei sus menţionate, se va plăti dobânda simplă la sumele de mai sus cu o rată egală cu rata de împrumut marginal a Băncii Central Europene pe perioada de neîndeplinire plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui soluţionarea definitivă a cauzei, inclusiv a pretenţiilor civile ale reclamanţilor în faţa instanţelor interne.
3. Guvernul se angajează să dea instrucţiunile corespunzătoare şi să adopte toate măsurile necesare spre a se asigura că drepturile individuale garantate de Articolele 3, 6, 8, 13, 14 din Convenţie vor fi respectate pe viitor.
Guvernul se angajează să adopte următoarele măsuri generale în scopul combaterii discriminării contra romilor în Judeţul Harghita:
- să asigure eradicarea discriminării rasiale din sistemul judiciar român;
- să amelioreze programul educativ spre a preveni şi combate discriminarea împotriva romilor în programa şcolară din comuna Caşinul Nou, judeţul Harghita;
- să redacteze programe de informare publică şi de eliminare a stereotipurilor, prejudecăţilor şi practicilor faţă de comunitatea de romi din instituţiile publice din Harghita competente pentru comuna Caşinul Nou;
- să sprijine schimbările pozitive ale opiniei publice din comuna Caşinul Nou legate de romi, pe baza toleranţei şi principiului solidarităţii sociale;
- să stimuleze participarea romilor la viaţa economică, socială, educaţională, culturală şi politică din comunitatea locală din judeţul Harghita, promovând asistenţa reciprocă şi proiectele de dezvoltare a comunităţii;
- să implementeze programe de reabilitare a locuinţelor şi a mediului în comunitate, în special prin alocarea de resurse financiare suficiente pentru compensaţii;
- să identifice, să prevină şi să soluţioneze în mod activ conflicte susceptibile de a da naştere la violenţe familiale, în comunitate sau interetnice.
4. Guvernul consideră că monitorizarea de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a execuţiei hotărârilor Curţii referitoare la România în acest caz şi în cazuri similare este un mecanism adecvat spre a se asigura că ameliorările vor continua să fie realizate în acest context.
5. În sfârşit, Guvernul se angajează să nu solicite retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere conform Articolului 43 § 1 din Convenţie după pronunţarea hotărârii Curţii.”
18. Reprezentanţii reclamanţilor au cerut Curţii să respingă propunerea Guvernului şi să continue examinarea pe fondul cauzei. În opinia lor, criteriile de scoatere de pe rol a unei cauze printr-o declaraţie unilaterală, aşa cum au fost stabilite de Curte în hotărârea Tahsin Acar nu sunt întrunite în cauza de faţă (vezi Tahsin Acar împotriva Turciei (chestiunea preliminară) [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Anume, ei considerat că deşi Curtea a pronunţat deja o hotărâre pe fondul unui caz similar, anume Moldovan împotriva României ((nr. 2), nr. 41138/98 şi 64320/01, ECHR 2005‑VII (extrase)), o singură hotărâre de această natură nu ar fi suficientă, dată fiind complexitatea chestiunilor de faţă. Ca urmare, o nouă hotărâre pe fond ar fi necesară, cel puţin spre a expune lipsurile sistemului judiciar român şi eşecul sistematic ala acestuia în a oferi reparaţii victimelor romi. În plus, ar avea o mare valoare simbolică mai ales în ce priveşte noile forme de discriminare împotriva populaţiei Roma (cu privire la accesul la educaţie, sănătate, angajare sau alte servicii publice).
19. Au reamintit de asemenea că Guvernul nu recunoscuse responsabilitatea Statului pentru evenimentele din august 1990 şi nu îşi luase nici un angajament legat de redeschiderea cercetărilor asupra evenimentelor.
20. Mai mult, au considerat că impactul măsurilor luate de Guvern spre a da curs celor două hotărâri Moldovan (nr. 2, citată mai sus şi Moldovan şi Alţii împotriva României (înţelegere amiabilă), nr. 41138/98 şi 64320/01, § 39, 5 iulie 2005) încă nu puteau fi evaluate, fiindcă executarea acelor hotărâri abia începuse sub supravegherea Comitetului de Miniştri şi deci era încă în curs.
21. În afară de acestea, în calitatea lor de reprezentanţi ai reclamanţilor atât în cazul de faţă cât şi în cauza Moldovan, au informat Curtea că Guvernul încă nu începuse câteva din acţiunile la care se angajase ca urmare a hotărârilor Moldovan. Mai mult, în opinia lor, Curtea nu are capacitatea de a aprecia dacă aceleaşi măsuri ar funcţiona în cazul de faţă. Ei au reamintit că compensaţia bănească nu trebuie să cântărească mai greu decât dorinţa victimei de a i se face dreptate.
22. Pe o notă mai generală, reprezentanţii reclamantei au apreciat că declaraţia Guvernului din 8 decembrie 2006 nu ar putea fi folosită în proceduri de contencios în faţa Curţii, fiindcă a apărut în contextul unor negocieri de soluţionare amiabilă între părţi care, conform Regulii 62 § 2 din Regulamentul Curţii, erau strict confidenţiale.
23. Curtea reaminteşte că în anumite împrejurări, ar putea fi adecvat să se scoată de pe rol o cerere în baza Articolului 37 § 1 (c) din Convenţie pe baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului intimat chiar dacă solicitantul doreşte ca examinarea cazului să continue. Curtea va trebui să examineze atent declaraţia calificată făcută de Guvern în lumina principiilor ce reies din jurisprudenţa sa, în special hotărârea Tahsin Acar (citată mai sus, §§ 75-77); Meriakri împotriva Moldovei ((scoatere de pe rol), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Lucrătorilor Suedezi din Transporturi împotriva Suediei ((scoatere de pe rol), nr. 53507/99, 18 iulie 2006) şi Van Houten împotriva Olandei ((scoatere de pe rol), nr. 25149/03, ECHR 2005‑IX).
24. Prevederile relevante ale Articolului 37 sună după cum urmează:
“1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că...
(c) pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică.
Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie şi prin protocoalele sale o cere.
2. Curtea poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea consideră că împrejurările o justifică.”
25. În consecinţă, Curtea observă că deşi încălcările reclamate sunt de o natură foarte are gravă şi sensibilă (vezi paragraful 3 de mai sus), ele au fost deja abordate exhaustiv de Curte în cauza Moldovan, care a ridicat probleme similare cu cauza de faţă.
26. Mai mult, Guvernul a admis în declaraţia sa făcută în prezentul caz că faptele din acest caz constituiau încălcări ale Articolelor 3, 6, 8, 13 şi 14 şi a propus mai multe măsuri individuale şi generale în vederea redresării situaţiei (vezi paragraful 16 de mai sus).
27. Aşadar, în ciuda complexităţii problemelor de faţă, şi ţinând seama de existenţa unei hotărâri definitive pe fond în cazul Moldovan şi recunoaşterea încălcărilor făcute de Guvern în prezentul caz, Curtea, spre deosebire de reprezentanţii reclamantei, nu este convinsă de utilitatea altei hotărâri pe fond. Reaminteşte că lipsurile sistemului judiciar au fost abordate atât în măsurile generale stabilite în hotărârea de soluţionare amiabilă adoptată în cauza Moldovan, citată mai sus, şi în declaraţia unilaterală semnată de Guvern în prezentul caz. Cât despre pretinsele noi forme de discriminare împotriva romilor (vezi paragraful 17 de mai sus), Curtea reaminteşte că ies din cadrul acestei cauze. Acelaşi lucru se aplică la reclamaţia iniţială referitoare la evenimentele din august 1990 (vezi decizia parţială din 9 decembrie 2003, citată în paragraful 4 de mai sus); ca urmare, cererea reclamanţilor ca Guvernul emită o recunoaştere legat de pretinsele încălcări ale Convenţiei în acest sens nu ar putea fi abordată de Curte (vezi paragraful 18 de mai sus).
28. Mai mult, implementarea măsurilor propuse în cazul Moldovan a început deja sub supravegherea Comitetului de Miniştri. Aşadar, Curtea nu va aborda afirmaţiile reprezentanţilor reclamanţilor referitoare la pretinsa ineficienţă a acelor măsuri şi a implementării lor (vezi paragraful 20 de mai sus), deoarece examinarea acestora revine în acest moment integral Comitetului de Miniştri în cadrul procedurilor de executare.
29. Curtea nu împărtăşeşte preocuparea reclamantei legată de capacitatea sa de a transpune măsurile generale din cazul Moldovan în cazul de faţă (vezi paragraful 20 de mai sus). Curtea este satisfăcută că aceste măsuri, aşa cum s-a repetat în declaraţia de mai sus (vezi paragraful 16 din această hotărâre), vor asigura o reparaţie efectivă a pretinselor încălcări din cazul de faţă, în măsura în care acestea oferă unelte de reparare a lipsurilor identificate de Curte în sistem în vederea îmbunătăţirii situaţiei comunităţilor de romi din întreaga ţară.
30. În plus, Curtea consideră că, alături de măsurile generale, măsurile individuale propuse de Guvern oferă reparaţii solicitantei în cazul de faţă (vezi paragraful 20 de mai sus).
31. În sfârşit, în măsura în care se au în vedere argumentele procedurale ale reclamantei (vezi paragraful 21 de mai sus), trebuie remarcat că nici Curtea nici Guvernul nu au făcut vreo referire la cuprinsul negocierii de soluţionare amiabilă. Declaraţia unilaterală actualmente examinată a fost făcută publică de Guvern spre a fi folosită, dacă Curtea considera necesar.
32. Ca urmare, ţinând seama de natura recunoaşterilor cuprinse în declaraţie precum şi de ansamblul şi extinderea diferitelor angajamente la care se face referire acolo, împreună cu suma compensaţiei propuse, Curtea consideră că nu mai se justifică să se continue examinarea solicitării (Articolul 37 § 1 (c)).
33. Mai mult, Curtea este satisfăcută că respectarea drepturilor omului aşa cum sunt definite în Convenţie şi Protocoalele la aceasta nu necesită continuarea examinării solicitării (Articolul 37 § 1 in fine).
34. Drept consecinţă, cazul urmează a fi scos de pe rol.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA
ÎN UNANIMITATE
1. Ia notă de termenii declaraţiei Guvernului intimat şi de modalităţile de a se asigura respectarea angajamentelor la care se face referire acolo (Art. 43 § 3 din Regulamentul Curţii);
2. Hotărăşte să scoată cazul de pe rolul său;
3. Ia notă de angajamentul Guvernului de a nu cere o reaudiere a cazului în faţa Marii Camere.
Redactată în limba engleză, şi comunicată în scris la 26 aprilie 2007, conform art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Santiago QuesadaBoštjan M. Zupančič
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy