CASE OF GHIMP AND OTHERS v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIA A TREIA

CAUZA GHIMP ŞI ALŢII
c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 32520/09)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

30 octombrie 2012

Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanţele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Ghimp şi alţii c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall, Preşedinte,
Egbert Myjer,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,

Deliberând la 9 octombrie 2012 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 32520/09) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de patru cetăţeni ai Republicii Moldova, Lilia Ghimp, Tudor Ghimp, Tatiana Siman şi Ion Siman („reclamanţii”), la 17 iunie 2009.

2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de dna J. Hanganu, avocat în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

3. Reclamanţii au invocat încălcarea articolului 2 al Convenţiei ca rezultat al uciderii soţului şi rudei lor.

4. La 13 iulie 2009, cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, Curtea a decis să examineze împreună fondul cererii şi admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 1).

5. Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecător ales din partea Republicii Moldova (articolul 6 al Regulamentului Curţii), preşedintele camerei l-a desemnat pe dl Ján Šikuta în calitate de judecător ad hoc (articolul 26 § 4 al Convenţiei şi articolul 29 § 1 al Regulamentului Curţii).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

6. Reclamanţii s-au născut în 1977, 1969, 1961 şi în 1959. Ei locuiesc în Budeşti şi Chişinău.

7. Prezenta cauză vizează circumstanţele morţii lui Leonid Ghimp, care a fost soţul primei reclamante, fratele celui de-al doilea şi al treilea reclamant şi cumnatul celui de-al patrulea reclamant.

8. Leonid Ghimp, care la data evenimentelor avea 35 de ani şi era tatăl a doi copii în vârstă de 6 şi 10 ani, lucra în calitate de şofer de camion. Pe 10 decembrie 2005, într-o sâmbătă, aproximativ la ora 8 dimineaţa, el a plecat la serviciu, urmând să-şi încarce camionul şi să-l pregătească pentru următoarea zi de luni. Potrivit martorilor, el a terminat lucrul la aproximativ ora 14.00. Ulterior, înainte să meargă acasă, el a petrecut timpul cu colegii săi, consumând băuturi mai întâi la locul de muncă şi mai apoi în două baruri. La aproximativ ora 22.00 el a plecat din bar cu un taxi. Ulterior, a avut o dispută cu taximetristul, deoarece acesta nu l-ar fi dus la destinaţia cerută. Pentru că a refuzat să plătească călătoria, şoferul taxiului l-a dus la Comisariatului de poliţie al sectorului Ciocana. Potrivit martorilor din cadrul Comisariatului de poliţie, taximetristul a plecat în scurt timp după ce Leonid Ghimp i-a achitat preţul. Procesul verbal de reţinere al ultimului menţionează, însă, că el a fost găsit în stare de ebrietate dormind într-o staţie de troleu. Procesul verbal nu conţinea nicio referire la incidentul cu taximetristul.

9. Potrivit reclamanţilor, la secţia de poliţie, Leonid Ghimp a fost bătut de către trei poliţişti: A.P., S.C. şi I.B, şi a fost lăsat să zacă pe podeaua murdară de ciment din coridor. El a fost eliberat a doua zi dimineaţa, la aproximativ ora 11.00.

10. Potrivit poliţiştilor acuzaţi, Leonid Ghimp nu a fost bătut la secţia de poliţie, ci i s-a spus că este liber să plece în scurt timp după ce a fost adus la comisariat. Însă, fiind în stare avansată de ebrietate, el a refuzat să plece şi a preferat să doarmă pe podea până în dimineaţa următoare.

11. După ce a fost eliberat la aproximativ ora 11.00 a doua zi, Leonid Ghimp a mers acasă. Potrivit soţiei sale şi unei persoane care l-a văzut mergând spre casă, el era palid şi mergea foarte încet. El i-a spus soţiei sale că îl doare stomacul şi a stat toată ziua în pat. Doar seara, după ce durerea a crescut, el i-a spus soţiei sale despre bătaia de la comisariatul de poliţie. El i-a spus că durerea a început după o lovitură în stomac care i-a provocat o durere ascuţită şi i-a tăiat respiraţia. În timpul nopţii, Leonid Ghimp a început să vomite, iar soţia lui a chemat ambulanţa care l-a dus la spital. Pe 12 decembrie 2005, la ora 6.35, Leonid Ghimp a decedat în spital.

12. La o dată nespecificată, prima reclamantă a depus o plângere la Procuratura generală în privinţa bătăii lui Leonid Ghimp la comisariatul de poliţie. La 5 ianuarie 2006, Procuratura Ciocana a pornit urmărirea penală.

13. Raportul de autopsie din 23 ianuarie 2006 menţionează că moartea a survenit ca urmare a unei peritonite purulente difuze cauzate de un ulcer perforat al intestinului subţire. Ulcerul perforat s-a dezvoltat ca urmare a loviturii cu un obiect contondent cu o suprafaţă mică de impact, posibil în noaptea de 10 decembrie 2005.

14. În cadrul unei alte expertize medico-legal din data de 31 mai 2006, o comisie de experţi legişti, formată din doctorii G.M., N.S. şi I.C., a ajuns la aceeaşi concluzie după ce au examinat documentele medicale ale victimei şi corpul exhumat al acesteia, şi anume că decesul a survenit ca urmare a perforării intestinului subţire, ceea ce a dus la scurgerea conţinutului intestinal în cavitatea abdominală şi infectarea acesteia – în alte cuvinte, inflamaţia purulentă a peritoneului. Potrivit doctorilor, leziunea care i-a cauzat moartea a fost provocată de o lovitură în stomac aplicată lui Leonid Ghimp cu un obiect contondent cu suprafaţă mică, posibil în seara zilei de 10 decembrie 2005. Doctorii nu au găsit urme de alcool în sânge şi au concluzionat că a fost treaz la momentul decesului. De asemenea, ei au ajuns la concluzia că viaţa lui ar fi putut fi salvată dacă ar fi mers la spital în primele ore după ce a fost vătămat.

15. În timpul urmăririi penale, procurorul care conducea urmărirea penală a audiat numeroşi martori, inclusiv poliţiştii de la Comisariatul de poliţie Ciocana. Cei trei poliţişti bănuiţi de rele tratamente asupra lui Leonid Ghimp au respins acuzaţia că l-au tratat pe acesta cu violenţă şi au susţinut unanim că el a fost găsit beat dormind într-o staţie de troleu şi a fost transportat la comisariatul de poliţie. De asemenea, ei au declarat că după ce l-au interogat, Leonid Ghimp a refuzat să plece acasă deoarece era deja târziu şi nu avea bani, preferând să doarmă pe podeaua comisariatului de poliţie. Toţi poliţiştii au susţinut că Leonid Ghimp se afla în stare de ebrietate şi nu prezenta urme de violenţă sau leziuni.

16. Alţi doi poliţişti din cadrul Comisariatului de poliţie Ciocana, care nu aveau calitate de bănuit, au susţinut că victima a venit la secţia de poliţie împreună cu un taximetrist pe care a refuzat să-l plătească pentru călătorie. După câteva minute, Leonid Ghimp l-a plătit pe şofer, iar acela a plecat din comisariat. Poliţiştii au negat faptul că au văzut ca Leonid Ghimp să fie bătut şi au declarat că acela a preferat să doarmă mai degrabă pe coridorul comisariatului decât să meargă acasă.

17. Martora O.O., care a fost adusă la comisariatul de poliţie în aceeaşi zi (10 decembrie 2005), a declarat că a avut o dispută cu familia ei şi, drept urmare, a fost adusă la Comisariatul de poliţie Ciocana . Ea a stat în aceeaşi celulă cu un bărbat care avusese o dispută cu un şofer de taxi. Ea a înţeles acest lucru din discuţiile dintre bărbat şi trei poliţişti. Deoarece el continua să refuze să-i achite preţul taximetristului, poliţiştii l-au bătut în faţa ei. Ea i-a văzut pe poliţişti cum l-au lovit cu pumnii până acela a leşinat. După aceea, unul din poliţişti l-a târât de haină pe coridor şi l-a lăsat să zacă pe podeaua de ciment. Mai târziu ea a fost eliberată, după ce a fost forţată să semneze un document în care se menţiona faptul că era amendată pentru apariţia în stare de ebrietate în public. La fel ca şi în cazul lui Leonid Ghimp, procesul verbal de reţinere menţiona că ea a fost reţinută pe stradă.

18. Procurorul a audiat persoanele cu care Leonid Ghimp a petrecut ziua de 10 decembrie 2005. Toţi au declarat că el părea să fie sănătos şi nu a dat semne de boală pe parcursul acelei zile. Procurorul nu a reuşit să-l identifice pe şoferul de taxi care l-a adus pe Leonid Ghimp la comisariatul de poliţie.

19. La 6 iulie 2006, unul din poliţiştii acuzaţi, A.P., şi-a schimbat declaraţia sa iniţială şi a recunoscut că a minţit în declaraţia anterioară şi că Leonid Ghimp a fost adus la secţia de poliţie de către un taximetrist. El a susţinut că unul din acuzaţi, poliţistul I.B., a lovit-o pe victimă de câteva ori cu pumnul în regiunea stomacului. După aceea, I.B. a luat banii din portofelul din buzunarul pantalonilor lui Leonid Ghimp şi i-a achitat taximetristului călătoria. Ulterior, acela l-a lovit pe Leonid Ghimp încă de câteva ori. De asemenea, A.P. a declarat că bătaia a avut loc în prezenţa sa şi a altor două persoane, un poliţist şi o persoană care a fost adusă la comisariatul de poliţie în acea seară şi care se afla în aceeaşi cameră. A.P. a declarat că el a decis să-şi schimbe declaraţiile deoarece avea mustrări de conştiinţă şi părere de rău în faţa soţiei şi a copiilor lui Leonid Ghimp. Declaraţiile au fost făcute în prezenţa unui avocat între ora 22.17 şi 23.00 şi au fost înregistrate video. La data audierii el nu se afla în arest.

20. Ulterior, în cadrul audierii celorlalţi doi poliţişti suspectaţi de maltratarea lui Leonid Ghimp, ei au recunoscut că acela a fost adus la comisariat de către un taximetrist, şi nu a fost găsit dormit în staţia de troleu aşa cum menţiona procesul verbal de reţinere şi cum declaraseră ei la început. Însă ei au continuat să nege relele tratamente.

21. Procurorul a investigat camera în care au loc de obicei audierile la Comisariatul de poliţie Ciocana şi în care victima ar fi fost bătută, şi a descoperit numeroase pete de sânge pe pereţi şi pe mobilă.

22. În timpul procesului care a urmat, inculpatul A.P. şi-a schimbat declaraţia din nou, declarând că nimeni nu l-a maltratat pe Leonid Ghimp în seara de 10 decembrie 2005. Atunci când a fost întrebat de ce a recunoscut la 6 iulie 2006 că unul din coinculpaţi l-a maltratat pe Leonid Ghimp în prezenţa sa, el a răspuns că nu-şi aduce aminte să fi făcut o asemenea declaraţie, deoarece fusese foarte obosit şi flămând în acea zi şi că fusese de serviciu noaptea precedentă şi lucrase 24 de ore în continuu. Însă, şi-a amintit că procurorul l-a ameninţat şi l-a înjurat şi că nu a fost asistat de un avocat la alegere. De asemenea, el a susţinut că nu şi-a dat seama în timpul audierii că aceasta era filmată.

23. La 9 iulie 2007, Judecătoria Ciocana i-a condamnat pe poliţiştii A.P., S.C. şi I.B. la o pedeapsă de opt ani cu închisoarea pentru comiterea actelor de violenţă asupra lui Leonid Ghimp ceea ce a dus la moartea lui şi pentru darea de declaraţii false în procesul verbal de reţinere a lui Leonid Ghimp şi în cel a reţinerii martorului O.O. Instanţa de judecată i-a obligat la plata a 300 000 lei (MDL) despăgubire primei reclamante şi a dispus ca restul capetelor de cerere să fie examinate de instanţa civilă.

24. Poliţiştii au contestat sentinţa. În timpul apelului, unul din poliţişti, I.B., a prezentat o nouă versiune a evenimentelor, şi anume că Leonid Ghimp a căzut la comisariatul de poliţie, iar peste el a căzut o masă. La 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel Chişinău a admis parţial apelul poliţiştilor şi a redus pedeapsa lui I.B. la şase ani de închisoare, şi respectiv cinci ani pentru A.P. şi S.C.

25. La 11 martie 2008, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul colaboratorilor poliţiei şi, concluzionând că cauza nu a fost examinată complet, a casat decizia Curţii de Apel şi a trimis cauza la rejudecare în aceeaşi instanţă.

26. La 6 iunie 2008, Curtea de Apel Chişinău i-a achitat pe colaboratorii inculpaţi. Declaraţia lui A.P. din 6 iulie 2006 a fost respinsă pe motiv că a fost obţinută cu încălcarea prevederilor Codului de procedură penală, şi anume că a fost întocmită noaptea târziu, când A.P. era foarte obosit, şi în lipsa unui avocat la alegere. Instanţa de judecată a invocat declaraţia unui psiholog, care a susţinut că în cazuri de oboseală foarte mare o persoană poate fi predispusă să facă declaraţii false auto-incriminatoare. În ceea ce priveşte declaraţia lui O.O., instanţa de judecată a considerat că nu se poate baza pe ea, deoarece ea avea motive să vorbească de rău poliţiştii care au reţinut-o pe 10 decembrie 2005. În plus, instanţa a considerat că unele din aserţiunile ei erau contradictorii. În ceea ce priveşte constatările comisiei de experţi legişti, instanţa de judecată a statuat că acestea erau infirmate de declaraţiile unuia din experţii care au semnat raportul din 31 mai 2006, I.C. Expertul a fost chemat să depună mărturie de către unul din poliţiştii inculpaţi. El şi-a schimbat opinia şi a declarat că leziunile lui Leonid Ghimp au putut fi cauzate între ora 6.35 pe 9 decembrie şi ora 6.35 pe 10 decembrie, adică anterior reţinerii sale. Instanţa de judecată nu a motivat decizia sa de a admite declaraţia lui I.C. în locul concluziilor comisiei de experţi legişti şi nici nu a explicat ce l-a determinat pe I.C. să-şi schimbe opinia la doi ani de la evenimente. În ceea ce priveşte acuzaţia de formularea de declaraţii mincinoase în procesul verbal de reţinere, instanţa de judecată a constatat că inculpaţii într-adevăr au făcut declaraţii mincinoase, dar, deoarece nu a fost vorba de niciun câştig personal, ei au fost achitaţi.

27. La 27 ianuarie 2009, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul Procuraturii generale şi al primei reclamante. Procurorul a declarat recurs în anulare.

28. La 1 martie 2010, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul în anulare şi a casat cele două decizii ale Curţii de Apel şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 ianuarie 2009. Curtea Supremă de Justiţie a constatat, inter alia, că constatările comisiei de experţi legişti nu pot fi contestate de opinia unui singur medic, ci doar de cea a unei alte comisii de experţi legişti. Instanţa supremă a dispus reexaminarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătoreşti din 9 iulie 2007.

29. În timpul procesului, Curtea de Apel a dispus realizarea unei noi expertize legale a circumstanţelor morţii lui Leonid Ghimp de către o comisie de medici de la Centrul de Medicină Legală. Între timp, I.C., medicul legist care depus mărturie în faţa Curţii de Apel (a se vedea paragraful 26 de mai sus), a devenit director al Centrului de Medicină Legală.

30. Potrivit raportului medico-legal din 1 noiembrie 2010, o comisie de medici legişti au ajuns, în baza documentelor medicale, la o concluzie similară celei exprimare de I.C. în timpul apelului la Curtea de Apel (a se vedea paragraful 26 de mai sus), şi anume că leziunile victimei au fost cauzate între ora 6.35 pe 9 noiembrie şi ora 6.35 pe 10 decembrie 2005. Potrivit raportului, perforaţia intestinului subţire a fost la început parţială şi doar pe 12 decembrie 2005 ea a devenit totală, cauzând moartea lui Leonid Ghimp.

31. La 28 februarie 2011, Curtea de Apel Chişinău a admis apelul poliţiştilor, a casat hotărârea Judecătorie Ciocana din 9 iulie 2007 şi i-a achitat pe colaboratorii poliţiei. La baza deciziei Curţii de Apel a stat noul raport medico-legal din 1 noiembrie 2010.

32. La 29 mai 2012, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul Procuraturii generale.

II. DREPTUL INTERN

33. Legea cu privire la poliţie din 18 decembrie 1990 prevede:

Articolul 15. Aplicarea forţei fizice

„Colaboratorii poliţiei aplică forţa fizică, inclusiv procedee speciale de luptă, pentru curmarea infracţiunilor, pentru înfrângerea rezistenţei opuse cerinţelor legale, dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiilor ce le revin.”

ÎN DREPT

I. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 2 AL CONVENŢIEI

34. Reclamanţii s-au plâns de faptul că Leonid Ghimp a fost ucis de funcţionari publici şi că autorităţile naţionale nu au efectuat o investigaţie efectivă a morţii sale. Ei au invocat articolul 2 al Convenţiei, care prevede următoarele:

„1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă :

a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ;

b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ;

c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.”

A. Admisibilitatea

35. În observaţiile sale din 29 noiembrie 2011, Guvernul a susţinut că cererea reclamanţilor este prematură în ceea ce priveşte reexaminarea procesului penal şi că din acest motiv ea trebuie declarată inadmisibilă.

36. Curtea notează că procesul penal s-a încheiat la 29 mai 2012. Prin urmare, obiecţia Guvernului trebuie respinsă.

37. În continuare, Curtea notează că prezenta plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Prin urmare, ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă pe alte temeiuri. Aşadar, ea trebuie declarată admisibilă.

B. Fondul

1. Argumentele părţilor

38. Reclamanţii au susţinut că moartea lui Leonid Ghimp a survenit în rezultatul relelor tratamente la care a fost supus la Comisariatul de Poliţie pe 10 decembrie 2005. Ei au pus la îndoiala opinia medicala exprimată de medicul I.C. şi raportul medico-legal întocmit de subordonaţii lui în procesul de reexaminare a cauzei, susţinând că constatările acestora nu s-au bazat pe examinarea corpului victimei şi nu au avut temei ştiinţific.

De asemenea, reclamanţii au susţinut că ar fi fost imposibil ca Leonid Ghimp să lucreze fizic în ziua de 10 decembrie 2005 şi să iasă cu prietenii săi la o băutură dacă ar fost într-o asemenea stare de sănătate gravă, având intestinul subţire perforat. Reclamanţii au susţinut că este cert că perforaţiilor gastrointestinale produc durere, care se intensifică în timpul mişcării, greaţă, vomă, febră şi frisoane.

Reclamanţii au atras atenţia Curţii asupra comportamentului colaboratorilor poliţiei care au falsificat procesul verbal de reţinere a lui Leonid Ghimp. Potrivit reclamanţilor, un asemenea comportament impune precauţie, iar instanţele de judecată ar fi trebuit să fie precaute atunci când au admis versiunea lor asupra evenimentelor.

În cele din urmă, reclamanţii au susţinut că investigaţia circumstanţelor în care a avut loc moartea victimei nu a fost efectivă în sensul articolului 2 al Convenţiei.

39. Guvernul nu a prezentat argumente pe marginea fondului cauzei, ci doar a susţinut poziţia instanţelor judecătoreşti naţionale, potrivit cărora, reclamantul a fost vătămat fatal înainte de reţinere.

2. Aprecierea Curţii

(a) Principii generale

40. Articolul 2 al Convenţiei, care garantează dreptul la viață, este una din prevederile fundamentale ale Convenţiei. Împreună cu articolul 3, cuprind una din valorile de bază ale societăţilor democratice care formează Consiliul Europei. Obiectul şi scopul Convenţiei, ca instrument de protecţie a fiinţelor umane, impune interpretarea şi aplicarea articolului 2 într-un mod în care garanţiilor sale să fie practice şi efective (a se vedea McCann and Others v. the United Kingdom, 27 septembrie 1995, §§ 146-47, Series A no. 324; Salman v. Turkey [GC], nr. 21986/93, § 97, ECHR 2000-VII; şi Velikova v. Bulgaria, nr. 41488/98, ECHR 2000-VI).

41. În lumina importanţei protecţiei acordate de articolul 2, Curtea trebuie să supună plângerile de privare de viaţă unei examinări atente, cu considerarea tuturor circumstanţelor relevante.

Persoanele aflate în detenţie sunt într-o situaţie deosebit de vulnerabilă, iar autorităţile au obligaţia să răspundă pentru tratamentul acordat lor. În consecinţă, dacă o persoană este luată sub controlul poliţiei în stare bună de sănătate, iar mai târziu moare, Statul este obligat să ofere o explicaţie plauzibilă a evenimentelor care au dus la moartea acesteia (a se vedea, mutatis mutandis, Selmoun v. France [GC], nr. 25803/94, § 87, ECHR 1999-V; Salman, citată mai sus; şi Velikova, citată mai sus).

42. Articolul 2 impune statului datoria de a asigura dreptul la viaţă prin adoptarea unor dispoziții de drept penal efective, care să împiedice comiterea infracţiunilor împotriva persoanei, şi care să fie susţinute de mecanismul de implementare a legii pentru prevenirea, stoparea şi pedepsirea violărilor unor asemenea dispoziţii (a se vedea Osman v. the United Kingdom, 28 octombrie 1998, § 115, Reports of Judgments and Decisions 1998‑VIII; Mastromatteo v. Italy [GC], nr. 37703/97, §§ 67 şi 89, ECHR 2002‑VIII; şi Menson v. the United Kingdom (dec.), nr. 47916/99, ECHR 2003‑V).

43. Respectarea obligaţiei pozitive a statului, prevăzute de articolul 2, impune ca sistemul legal să demonstreze capacitatea de a implementa legea penală împotriva celor care au luat ilegal viaţa altora (a se vedea Nachova and Others v. Bulgaria [GC], nr. 43577/98 şi 43579/98, § 160, ECHR 2005‑VII).

44. Ancheta efectivă prevăzută de articolul 2 are scopul să menţină încrederea publică în puterea autorităţilor de a apăra statul de dreptul, de a preveni orice formă de complicitate sau toleranţă a acţiunilor ilegale, de a asigura implementare efectivă a legilor naţionale care protejează dreptul la viaţă şi dreptul de a nu fi supus relelor tratament, iar în cazurile în care sunt implicaţi funcţionarii publici sau organele publice, să asigure tragerea lor la răspundere pentru moartea persoanelor de care răspund (a se vedea, printre altele, McKerr v. the United Kingdom, nr. 28883/95, §§ 111 şi 114, ECHR 2001‑III, şi Paul and Audrey Edwards v. the United Kingdom, nr. 46477/99, §§ 69 şi 72, ECHR 2002-II).

45. Cerinţele articolului 2 depăşesc cadrul anchetei oficiale, în cazul în care aceasta a dus la instituirea unei cauze penale în instanţele judecătoreşti: procedurile ca întreg, inclusiv faza judecaţii, trebuie să respecte cerinţele obligaţiei pozitive de a proteja viaţa prin intermediul legii. Deşi nu este obligatoriu ca toate anchetele penale să rezulte în condamnări sau în anumite pedepse, instanţele judecătoreşti naţionale trebuie să nu admită în orice circumstanţe ca infracţiunile care prezintă pericol pentru viaţă să rămână nepedepsit (a se vedea, mutatis mutandis, Öneryıldız v. Turkey [GC], nr. 48939/99, § 96, ECHR 2004‑XII; Okkalı v. Turkey, nr. 52067/99, § 65, ECHR 2006‑XII; şi Türkmen v. Turkey, nr. 43124/98, § 51, 19 decembrie 2006).

46. Cerinţa de promptitudine şi durată rezonabilă este implicită în acest context (a se vedea Yaşa v. Turkey, 2 septembrie 1998, §§ 102-04, Reports 1998-VI; Çakıcı v. Turkey [GC], nr. 23657/94, §§ 80, 87 şi 106, ECHR 1999-IV; Tanrıkulu v. Turkey [GC], nr. 23763/94, § 109, ECHR 1999‑IV; şi Mahmut Kaya v. Turkey, nr. 22535/93, §§ 106-07, ECHR 2000-III). Orice deficienţă în investigaţie, care subminează capacitatea de a stabili circumstanţele unei cauze sau a persoanei responsabile, este susceptibilă de a contraveni standardului efectivităţii (a se vedea Kelly and Others v. the United Kingdom, nr. 30054/96, §§ 96-97, 4 mai 2001, şi Anguelova v. Bulgaria, nr. 38361/97, § 139, ECHR 2002‑IV).

(b) Aplicarea acestor principii prezentei cauze

47. Întorcându-ne la faptele speţei, Curtea observă că Leonid Ghimp a prezentat vătămări corporale şi a murit după ce a fost reţinut o noapte la Comisariatul de poliţie Ciocana. Este, deci, obligaţia Guvernului de a prezenta o explicaţie plauzibilă a morţii lui.

48. Instanţele judecătoreşti naţionale şi-au motivat decizia de a-i achita pe poliţişti cu opinia medicală a unei comisii de medici legişti, potrivit căreia, vătămarea fatală a fost cauzată lui Leonid Ghimp înainte de reţinere, şi anume între ora 6.35 pe 9 decembrie şi ora 6.35 pe 10 decembrie 2005.

49. Curtea notează că potrivit declaraţiilor martorilor, declaraţii care nu au fost contestate, Leonid Ghimp a mers la serviciu la aproximativ ora 8.00 dimineaţa în ziua de 10 decembrie 2005 şi până la ora 18.35 el nu a avut niciun accident şi nici nu a suferit vreo lovitură puternică care să vatăme. Aşadar, urmărind logica opiniei medicale pe care s-a bazat Guvernul, vătămarea fatală trebuie să fi fost cauzată înainte de ora 8.00 pe 10 decembrie 2005; ceea ce înseamnă că Leonid Ghimp şi-a început ziua având intestinul perforat.

Curtea consideră, chiar dacă în lipsa unei aprecieri de specialitate, că o asemenea opinie este incompatibilă cu modul în care şi-a petrecut victima ziua de 10 decembrie 2005. Într-adevăr, potrivit unor mărturii necontestate, în timpul primei jumătăţi a zilei, Leonid Ghimp a executat o muncă fizică grea, inclusiv încărcarea unui camion, iar mai târziu a băut împreună cu colegii săi de lucru până noaptea târziu în trei locuri diferite, inclusiv în două baruri. În plus, nicio persoană cu care a intrat în contact, inclusiv poliţiştii acuzaţi, nu a observat semne de boală la el.

În ciuda tuturor celor de mai sus, instanţele judecătoreşti naţionale au admis, fără rezerve, opinia medicală pe care s-a bazat apărarea. Curtea constată că este uimitor faptul că instanţele de judecată nu i-au întrebat pe medici cum se împacă opinia lor cu mărturiile menţionate mai sus şi nici nu au încercat să clarifice dacă este posibil măcar şi teoretic ca o persoană să sufere de perforaţia intestinului şi să se comporta în modul în care s-a comportat Leonid Ghimp pe 10 decembrie 2005, fără să arate niciun semn de boală.

50. Aceasta nu a fost singura întrebare la care instanţele naţionale nu au încercat să răspundă. Curtea notează că medicul I.C. a făcut parte din prima comisia de medici legişti care, după ce au examinat corpul victimei, au ajuns la o concluzie privind ora posibilă la care vătămarea mortală a fost cauzată. Doi ani mai târziu, din motive cunoscute doar de el, I.C. şi-a exprimat în faţa Curţii de Apel o opinie care a înclinat în cu totul altă parte balanţa acuzaţiilor aduse împotriva celor trei poliţişti. Noua sa opinie a fost admisă de Curtea de Apel fără a i se adresa întrebări despre motivele care au stat la baza deciziei medicului I.C. de a-şi schimba opinia după o perioada atât de lungă. În plus, judecătorii care au admis noua opinie a lui I.C. nu au considerat necesar să motiveze preferinţa lor faţă de noua opinie în detrimentul raportului de autopsie şi opiniei comisiei de medici legişti care au avut sarcina să examineze corpul victimei.

51. Ulterior, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea judecătorească de achitare a inculpaţilor care era întemeiată pe opinia medicului I.C. şi a dispus reexaminarea cauzei. Curtea Supremă de Justiţie nu a atras atenţia asupra problemelor fundamentale menţionate mai sus, ci doar la o simplă tehnicitate, şi anume că opinia unui singur medic era insuficientă pentru a combate constatările comisiei de medici din 31 mai 2006.

52. În timpul procedurilor ce au urmat a fost obţinut un raport medical a unei comisii de medici care, se pare, avea scopul de a elimina viciul depistat de Curtea Supremă de Justiţie. Opinia comisiei de medici a coincis în toate aspectele relevante cu opinia exprimată de doctorul I.C., până într-acolo încât şi orele estimative declarate în raport erau exact aceleaşi cu cele din raportul medicului I.C. La fel ca şi în cazul opiniei medicului I.C., instanţele de judecată nu au considerat necesar să explice preferinţa lor faţă de noul raport, care se baza pe doar pe examinarea documentară a materialelor, în detrimentul raportului de autopsie şi a raportului iniţial care se baza pe examinarea directă a corpului victimei.

53. În evaluarea credibilităţii explicaţiei prezentate de Guvern, Curtea consideră că este relevant să observe comportamentul poliţiştilor în timpul procesului penal şi a modului în care instanţele de judecată naţionale au apreciat acest comportament. Curtea notează în această privinţă că declaraţiile poliţiştilor au fost incoerente, iar uneori neplauzibile. În special, toţi şi-au schimbat declaraţiile în privinţa modului în care Leonid Ghimp a ajuns la comisariatul de poliţie. Unul din ei, A.P., a recunoscut mai târziu că Leonid Ghimp a fost supus violenţei în timpul reţinerii sale, însă, mai târziu şi-a retras declaraţia pe motiv că a fost obosit şi flămând la momentul interogatoriului. Un alt poliţist, I.B. a oferit, într-o fază mai târzie a procesului, o nouă explicaţie posibilă a vătămării lui Leonid Ghimp, declarând că în timpul interogatoriului peste el a căzut o masă exact pe stomac. Se pare că instanţele judecătoreşti naţionale nu au evaluat comportamentul inconsistent al colaboratorilor poliţiei şi nici nu l-au pus în balanţă atunci când s-au pronunţat asupra acuzaţiilor aduse împotriva lor.

54. Examinând minuţios materialele cauzei, Curtea consideră că modul în care instanţele de judecată naţionale au apreciat circumstanţele cauzei ar lăsa impresia unui observator independent că ele nu au încercat în realitate să elucideze toate circumstanţele cauzei sau să descopere adevărul. Mai mult, Curtea nu este convinsă de faptul că prezenta cauză avea o asemenea complexitate încât a necesitat o perioada atât de îndelungată de examinare. Prin urmare, Curtea conchide că autorităţile nu au efectuat o investigaţie efectivă a circumstanţelor în care a avut loc moartea lui Leonid Ghimp. În plus, ea constată că existe suficiente probe în baza cărora se poate concluziona dincolo de orice dubiu rezonabil că Leonid Ghimp a murit ca urmare a vătămării cauzate în timpul reţinerii la poliţie. Aşadar, este antrenată răspunderea statului.

55. În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că a avut loc încălcarea articolului 2 al Convenţiei, atât sub aspect de fond cât şi procedural.

II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

56. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciul material

57. Prima reclamantă a pretins 50 604.66 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material. Ea a argumentat că suma constituie pierderea financiara suferită de familia ei în urma decesului soţului ei Leonid Ghimp. Ea a calculat pierderea prin înmulţirea salariului anual al soţului ei cu numărul de ani pe care i-ar mai fi lucrat până la pensionare. Calculul s-a bazat pe rata medie a inflaţiei reflectată asupra salariului în perioada 2005-2010, în conformitate cu datele oficiale ale Ministerului Muncii.

58. Metoda de calcul folosită de prima reclamantă a fost adaptată la metoda utilizată de instanţele judecătoreşti naţionale pentru calcularea prejudiciului material în cauzele care vizează pierderea întreţinătorului în circumstanţe legate de locul de muncă, cum ar fi accidentele de muncă sau bolile profesionale.

59. Prima reclamantă a susţinut că legislaţia naţională nu prevede o metodă de calcul a prejudiciului material în cazul pierderii întreţinătorului în urma unei infracţiuni. Însă, ea consideră că dacă o familie a cărei întreţinător a murit în circumstanţe legate de locul de muncă beneficiază de o astfel de metodă de calcul, este rezonabil ca aceeaşi metodă să poate fi folosită şi de familiile întreţinătorilor care au murit în rezultatul unei infracţiuni imputabile statului.

60. Guvernul a declarat că metoda de calcul folosită de reclamantă este similară celei utilizate în cauza Mikheyev v. Russia, nr. 77617/01, 26 ianuarie 2006, pe care Curtea a respins-o.

61. Curtea reiterează faptul că trebuie să existe o legătură cauzală clară între prejudiciul invocat de reclamant şi încălcarea Convenţiei constatată, şi că aceasta poate include, în anumite cauze, compensaţii pentru pierderea de venit (a se vedea Aktaş v. Turkey, nr. 24351/94, § 352, ECHR 2003‑V).

62. În plus, ea aminteşte că un calcul exact al sumelor necesare pentru o reparare integrală (restitutio in integrum) cu privire la pierderile materiale suferite de reclamant poate fi împiedicat de caracterul incert inerent al prejudiciului care decurge din încălcare (Young, James and Webster v. the United Kingdom (articolul 50), 18 octombrie 1982, § 11, Series A nr. 55). O anumită sumă poate fi totuşi acordată, în pofida numărului mare de aspecte necuantificabile implicate în evaluarea pierderilor viitoare (The Sunday Times v. the United Kingdom (no. 1) (articolul 50), 6 noiembrie 1989, § 15, Series A nr. 38; Lustig-Prean and Beckett v. the United Kingdom (satisfacţie echitabilă), nr. 31417/96 şi 32377/96, §§ 22-23, 25 iulie 2000; şi Orhan v. Turkey, nr. 25656/94, § 431, 18 iunie 2002).

63. În speţă, Curtea a constatat că statul pârât este responsabil pentru moartea lui Leonid Ghimp; reiese că pierderile viitoare de venit sunt, de asemenea, imputabile statului pârât. Aşadar, este clar că urmează a fi acordată o sumă cu acest titlu.

64. Curtea notează în continuare că prezenta cauză este diferită de cauza Mikheyev (citată mai sus) prin aceea că prima reclamantă a luat în calcul salariul real pe care l-a primit soţul ei înainte de moarte şi nu salariul mediu pe economice cum a procedat reclamanta din Federaţia Rusă. În plus, în cauza Mikheyev, situaţia care viza venitul pierdut s-a complicat ulterior datorită faptului că reclamanta nu a inclus în calcul pensia de invaliditate pe care acela o primea de la stat.

65. După cum a fost menţionat mai sus, Curtea este conştientă că orice calcul al venitului viitor este predispus la un anumit grad de speculaţie, deoarece depinde de circumstanţe imprevizibile şi de aceea este practic imposibil să se prevadă cu exactitate suma venitului pierdut. Însă, în prezenta cauză, ea nu consideră că metoda de calcul utilizată de prima reclamantă este excesiv de speculativă sau nerezonabilă. Ea notează, în primul rând, că calculul se bazează pe o metodă folosită de instanţele judecătoreşti naţionale pentru calcularea venitului pierdut în circumstanţe legate de locul de muncă, chiar şi în cazurile în care angajatorul nu este responsabil de moartea angajatului său. În plus, calculul făcut de reclamantă nu ia în considerare eventualele avansări în carieră, şi nici capitalizarea veniturilor, şi nici câştigurile pe care Leonid Ghimp le-ar fi putut obţine după pensionare. În aceste circumstanţe, având în vedere faptul că prima reclamantă trebuie să crească singură doi copii, Curtea, făcând o evaluare echitabilă, decidă să acorde primei reclamante 50 000 EUR.

B. Prejudiciul moral

66. Prima reclamantă a pretins 95 000 EUR şi a susţinut că ea a suferit durere, neajutorare, anxietate și teamă pentru ea și viața copiilor ei ca urmare a morţii tragice a soţului ei şi a modului în care s-a desfăşurat procesul penal. Ceilalţi reclamanţi au pretins 8 000 EUR şi au argumentat că ei au fost devastaţi de moartea lui Leonid Ghimp şi că au suferit o stare de frustrare din cauza modului în care autorităţile au gestionat investigarea cauzei.

67. Guvernul a contestat sumele pretinse de reclamanţi şi a susţinut că sunt excesive.

68. Curtea observă că ea constatat că autorităţile sunt responsabile de moartea lui Leonid Ghimp. În afara acestor încălcări grave, ea a constatat că autorităţile nu au efectuat o investigaţie efectivă şi nu au pus la dispoziţia reclamanţilor un recurs efectiv pentru a contesta investigaţia, ceea ce contravine obligaţiei procedurale prevăzute de articolul 2 al Convenţiei. În lumina celor de mai sus, şi având în vedere faptul că reclamanta trebuie să crească singură doi copii, Curtea, făcând o evaluare echitabilă, acordă reclamantei 60 000 EUR. În acelaşi timp, ea consideră că nu se justifică, în circumstanţele prezentei cauze, acordarea vreunei sume celorlalţi reclamanţi. Prin urmare, pretenţiile se resping.

C. Costuri şi cheltuieli

69. De asemenea, reclamanţii au pretins 4 996 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. Ei au prezentat documente în susţinerea pretenţiilor lor şi dovezi ale faptului că suma a fost achitată reprezentantului lor.

70. Guvernul consideră că suma este excesivă.

71. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor doar în măsura în care s-a dovedit că acestea au fost actuale şi necesare şi că sunt rezonabile în privinţa cuantumului. În prezenta cauză, luând în calcul documentele aflate în posesie sa, criteriile de mai sus şi relevanţa susţinerilor prezentate de avocatul reclamanţilor în timpul procedurilor, Curtea consideră rezonabil să acorde întreaga suma pretinsă.

D. Dobânda de întârziere

72. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1. Declară cererea admisibilă;

2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 2 al Convenţiei sub aspect procedural;

3. Hotărăşte

(a) că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care urmează a fi convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

(i) EUR 50 000 (cinci zeci de mii de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, primei reclamante cu titlu de prejudiciu material;

(ii) EUR 60 000 (şaizeci de mii de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, primei reclamante cu titlu de prejudiciu moral;

(iii) EUR 4 996 (patru mii nouă sute nouăzeci şi şase de euro), tuturor reclamanţilor în comun cu titlu de costuri şi cheltuieli;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

4. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor privind satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 30 octombrie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

              Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte

 

Full & Egal Universal Law Academy