©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 16 iunie 2015
În Cauza Ghiroga împotriva României
(Cererea nr. 53168/12)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Ghiroga împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Stephen Phillips, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 26 mai 2015,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 53168/12 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Florin Ghiroga („reclamantul”), a sesizat Curtea la 10 august 2012 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).
2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plânge, în special, de condiţiile de detenţie din centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul secţiilor de poliţie Câmpina şi Târgovişte, precum şi din penitenciarul Mărgineni. De asemenea, se plânge că a fost supravegheat video în celula din Câmpina, precum şi că a fost înregistrat audio în celula din Târgovişte.
4. La 23 octombrie 2013, au fost comunicate Guvernului capetele de cerere întemeiate pe art. 3 şi art. 8 din Convenţie şi cererea a fost declarată inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1974 şi are domiciliul la Sibiu.
6. La 18 aprilie 2012, s-a dispus reţinerea reclamantului pe baza ordonanţei procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Acesta era suspectat de a fi comis fapta de acces fără drept la un sistem informatic. La 19 aprilie 2012, acelaşi procuror a dispus faţă de reclamant măsura arestării preventive. Această măsură a fost prelungită până la 29 august 2012, dată la care a fost pus în libertate sub control judiciar.
A. Condiţiile de detenţie
1. Centrul de reţinere şi arestare preventivă din Câmpina
7. În perioada 19 aprilie – 28 mai 2012, reclamantul a fost plasat în arest preventiv în centrul de reţinere şi arestare preventivă din Câmpina.
8. Acesta descrie condiţiile de detenţie după cum urmează. Pentru început, susţine că celula sa măsura 6 m lungime, 4 m lăţime şi 2,40 m înălţime şi conţinea 8 paturi pentru un număr de 10-13 deţinuţi. Reclamantul indică numele celorlalte două persoane cu care, conform susţinerilor acestuia, a fost obligat să împartă un pat. Susţine, de asemenea, că este nefumător şi a fost plasat într-o celulă cu deţinuţi fumători, în timp ce ventilaţia era asigurată doar printr-o fereastră cu dimensiunile de 2,50 m şi 0,60 m. În plus, reclamantul arată că toaletele nu erau separate de celule, iar locul unde se servea masa se găsea la 1,50 m de toaletă. Adaugă că mâncarea era de o calitate îndoielnică şi nu putea să iasă din celulă decât pentru 30-40 de minute pe zi pentru a merge într-o încăpere de 20 m3 în care aveau loc cel mult alte 13 persoane.
9. Guvernul arată că celula reclamantului avea 58 m2 şi dispunea de 7 paturi. Admite că au existat situaţii de suprapopulare, iar reclamantul nu a beneficiat întotdeauna de spaţiul personal minim recomandat de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT). De altfel, deţinuţii primeau produse de întreţinere pentru curăţenia celulelor, puteau face duş de două ori pe săptămână, iar lenjeria de pat era schimbată de două ori pe lună. Guvernul adaugă că mâncarea era pregătită de Şcoala de agenţi de poliţie Câmpina şi era de bună calitate, iar deţinuţii beneficiau de cel puţin o oră de plimbare pe zi. Susţine, în cele din urmă, că, la momentul privării sale de libertate, reclamantul nu s-a declarat nefumător şi nu a solicitat să fie plasat într-o celulă de nefumători.
2. Centrul de reţinere şi arestare preventivă din Târgovişte
10. În perioada 28 mai – 16 iulie 2012, reclamantul a fost plasat în arest preventiv în centrul de reţinere şi arestare preventivă din Târgovişte.
11. Acesta susţine că a fost plasat împreună cu alte 3 persoane în celula nr. 4, care măsura 4 m lungime şi 3 m lăţime. Mai susţine că aceasta nu avea nici lumină naturală şi nici toaletă ori chiuvetă, iar mâncarea era de calitate îndoielnică.
12. Guvernul arată că reclamantul a fost plasat în aceeaşi celulă cu cei 3 coinculpaţi nefumători şi dispunea de un spaţiu personal de 3,31 m2. Precizează că, deşi celula nu era prevăzută cu toaletă, deţinuţii aveau acces nelimitat la toaletă sau la duş. În cele din urmă, adaugă că mâncarea era conformă reglementărilor interne.
3. Penitenciarul Mărgineni
13. În perioada 16 iulie – 29 august 2012, reclamantul a fost încarcerat la Penitenciarul Mărgineni.
14. Acesta arată că a fost plasat în celulele 58, 57 şi 10, care conţineau 28 de paturi şi erau ocupate de un număr de 31-33 de deţinuţi, dintre care 80% erau fumători. Mai susţine că mâncarea era de calitate îndoielnică, celulele erau insalubre şi erau pline de paraziţi (în special ploşniţe).
15. Guvernul susţine că celula nr. 58 măsura 55,04 m2, dispunea de 21 paturi şi a fost ocupată, în medie, de 18 deţinuţi. Indică, în continuare, că celula nr. 57 avea 85,21 m2, dispunea de 42 paturi, dar a fost ocupată, în medie, de 37 deţinuţi. În cele din urmă, arată că celula nr. 10 măsura 38,50 m2 şi dispunea de 18 paturi. Pe de altă parte, susţine că, la momentul arestării sale, reclamantul s-a declarat fumător. Celulele erau luminate şi aerisite în mod corect şi dispuneau de toalete cu acces la apă curentă, deţinuţii puteau folosi duşurile de două ori pe săptămână, iar lenjeria era spălată o dată pe săptămână. De altfel, deţinuţii primeau în fiecare lună produse de întreţinere pentru curăţenia celulelor, iar dezinfecţia şi deratizarea se efectuau în fiecare trimestru sau de fiecare dată când era nevoie. În cele din urmă, Guvernul susţine că mâncarea era conformă reglementărilor interne.
B. Supravegherea reclamantului cu echipament video şi audio
16. Reclamantul a fost supravegheat video în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din Câmpina. O cameră de supraveghere era plasată în celula sa, deasupra uşii de intrare. Conform informaţiilor prezentate de Guvern, instalarea camerelor în celule avea ca scop prevenirea situaţiilor problematice (conflicte între deţinuţi, sinucideri), iar imaginile erau păstrate timp de 14 zile după care erau automat şterse.
17. Reclamantul susţine că, în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din Târgovişte, celula sa era echipată de o manieră similară cu un dispozitiv pentru înregistrare audio.
II. Dreptul şi practica internă şi internaţională relevante
18. Dispoziţiile relevante în speţă ale Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt redactate astfel:
Art. 38. Drepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
„(1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege.
(2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezentul capitol, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată. [...]”
Art. 82 Executarea reţinerii şi a arestării preventive
„[...]
(5) Dispoziţiile din titlul IV cap. III-VII, referitoare la condiţiile de detenţie, drepturile şi obligaţiile persoanelor condamnate, muncă, activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, recompensare, cu excepţia permisiunii de ieşire din penitenciar, şi sancţiuni disciplinare se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prevăzute în prezentul titlu.”
19. Dispoziţiile relevante ale Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt redactate astfel:
Art. 195 Scopul
„(1) Siguranţa locului de deţinere, paza, supravegherea şi escortarea persoanelor private de libertate constituie un ansamblu de acţiuni şi măsuri luate de administraţia locului de deţinere, care au ca scop:
a) prevenirea sustragerii de la executarea pedepselor şi a măsurilor preventive a persoanelor private de libertate; [...]
e) prevenirea unor situaţii de risc pentru ordinea de drept; [...]
11. Pentru atingerea scopurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi e) se pot folosi sisteme electronice de supraveghere la distanţă. Criteriile şi procedura de aplicare sunt aprobate prin ordin al ministrului justiţiei.”
20. Dispoziţiile relevante ale Ordinului ministrului justiţiei nr. 1676/C din 24 iunie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt redactate astfel:
Art. 97
„[...]
(6) Supravegherea holurilor secţiilor de deţinere, spaţiilor de aşteptare, curţilor de plimbare, aleilor pietonale, spaţiilor destinate activităţilor sportive, sălilor de mese, cluburilor, locurilor în care se desfăşoară activităţi productive, spaţiilor destinate acordării drepturilor la pachet şi vizită, spaţiilor exterioare ale pavilioanelor de detenţie se poate realiza cu sisteme electronice de monitorizare video. Imaginile se vizualizează şi stochează în Centrul de supraveghere electronică.”
Art. 98
„[...]
(2) În spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea judecătorul delegat, în spaţiile în care se acordă dreptul la convorbiri telefonice sau în cele în care au loc activităţile moral-religioase, supravegherea se realizează vizual sau prin sisteme electronice de monitorizare video, în condiţii de confidenţialitate [...].”
21. În raportul publicat la 24 noiembrie 2011, CPT a întocmit o evaluare detaliată a situaţiei din diferitele centre de detenţie ale poliţiei pe care le-a vizitat în perioada 5-16 septembrie 2010. Părţile relevante în speţă ale acestui raport sunt redactate după cum urmează:
„42. Având în vedere constatările din cadrul vizitei din 2010, reiese că s-au făcut puţine progrese în privinţa punerii în aplicare a recomandărilor formulate de mult timp de CPT pentru îmbunătăţirea condiţiilor materiale de detenţie în centre de detenţie ale poliţiei.
În cele patru centre vizitate, gradul de populare a majorităţii celulelor era foarte ridicat (de exemplu, 4 paturi în celulele de 9-10 m2, 6 paturi în celulele de 14-16 m2 şi 8 paturi în celulele de aproximativ 28 m2). Mai mult, în cazul centrelor din Bucureşti, capacitatea oficială este deseori depăşită, iar deţinuţii sunt obligaţi să împartă un pat sau să doarmă pe pătură pe podea (unităţile nu dispun de saltele de rezervă).
Centrele de detenţie din Bucureşti erau proaspăt zugrăvite, iar echipamentele uzate sau deteriorate (paturi, saltele, becuri) fuseseră schimbate chiar înainte de vizita CPT. Astfel, în numeroase celule, accesul la lumina naturală şi aerisirea este scăzut (în special, din cauza numărului excesiv de gratii sau barelor aplicate la ferestre), iar iluminatul artificial este insuficient. Toate celulele dispun de colţuri sanitare (duş şi toaletă), însă acestea nu sunt compartimentate în totalitate; toaletele sunt deseori disimulate (parţial) prin perdele instalate de către deţinuţi. Numeroase celule sunt murdare şi neîntreţinute.
În centrul de detenţie de la Craiova, lucrările de renovare sunt începute, dar bugetul disponibil nu a permis, în această etapă, decât renovarea în întregime a unei singure celule (neintrată încă în funcţiune). În consecinţă, deţinuţii sunt cazaţi în celule într-o stare proastă de întreţinere, uneori având miros neplăcut, şi cu acces limitat la lumina naturală, iluminat artificial sau aerisire. Aproximativ jumătate dintre celule sunt echipate cu grup sanitar; deţinuţii cazaţi în celelalte celule pot folosi, la cerere, în orice moment, toaletele comune (atât ziua, cât şi noaptea) – acest lucru reprezintă un aspect pozitiv faţă de vizita din 2006. Sala de duşuri este accesibilă de două ori pe săptămână.
43. Persoanele private de libertate aflate în centrele de detenţie ale poliţiei nu primesc produse pentru igiena corporală.
44. Dispoziţiile privind mâncarea diferă de la o unitate la alta. Cu titlu de exemplu, la centrul de detenţie nr. 3 din Bucureşti, persoanele private de libertate nu primesc decât o singură masă pe zi. Delegaţia a primit numeroase plângeri privind nu numai cantitatea insuficientă, ci şi calitatea precară a mâncării.
[...]
46. În concluzie, datorită condiţiilor existente, centrele de detenţie ale poliţiei vizitate sunt improprii pentru cazarea de lungă durată a persoanelor private de libertate (ceea ce ar continua să fie cazul a numeroase persoane arestate ori condamnate, a se vedea pct. 11).”
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie
22. Reclamantul denunţă condiţiile detenţiei sale, condiţii pe care le consideră precare. El invocă art. 3 din Convenţie, redactat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Cu privire la admisibilitate
23. Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne. Recunoaşte că nu există căi de atac efective în ceea ce priveşte suprapopularea din celule, dar arată faptul că reclamantul ar fi trebuit să apeleze la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate pentru aspecte ale vieţii în închisoare privitoare la situaţia sa personală, astfel cum ar fi prezenţa paraziţilor sau condiţiile precare de igienă.
24. Reclamantul a replicat că s-a plâns cu privire la condiţiile de detenţie la administraţia unităţii unde era deţinut, fără succes însă.
25. Curtea observă că, în ceea ce priveşte condiţiile materiale de detenţie, capătul de cerere al reclamantului se referă, în special, la suprapopularea din celule şi la condiţiile precare de igienă. Aceasta reaminteşte că a hotărât deja, în cauze recente îndreptate împotriva României privind un capăt de cerere similar, că, având în vedere particularitatea acestui capăt de cerere, Guvernul nu a indicat cum o acţiune în faţa judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate ar reprezenta o reparaţie imediată şi efectivă pentru reclamant (Marin Vasilescu împotriva României, nr. 62353/09, pct. 27, 11 iunie 2013, Bulea împotriva României, nr. 27804/10, pct. 42, 3 decembrie 2013, Bujorean împotriva României, nr. 13054/12, pct. 21, 10 iunie 2014). Argumentele Guvernului nu pot conduce Curtea, în speţă, la o concluzie diferită. Prin urmare, este necesar să se respingă această excepţie.
26. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi nu prezintă de altfel niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.
B. Cu privire la fond
27. Reclamantul insistă asupra suprapopulării carcerale din unităţile în care a fost deţinut şi repetă că, în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din Câmpina, a fost obligat să împartă patul cu alţi deţinuţi, oferind în acest sens şi numele a doi dintre aceştia. Acesta reiterează în plus afirmaţiile privind precaritatea condiţiilor de igienă, prezenţa paraziţilor şi calitatea scăzută a mâncării.
28. Guvernul afirmă că reclamantul a beneficiat de un spaţiu personal de până la 3,31 m2, iar autorităţile române continuă să desfăşoare eforturi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie.
29. Curtea reaminteşte că art. 3 din Convenţie impune statului să se asigure că orice persoană este privată de libertate în condiţii compatibile cu respectarea demnităţii umane, iar modalităţile de executare nu supun persoana în cauză unei suferinţe sau unei încercări de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei, precum şi că, ţinând seama de cerinţele practice din închisoare, sănătatea şi confortul persoanei deţinute sunt asigurate în mod corespunzător [Kud³a împotriva Poloniei (MC), nr. 30210/96, pct. 92-94, CEDO 2000-XI]. La evaluarea condiţiilor de detenţie, trebuie să se ţină seama de efectele cumulate ale acestora (Dougoz împotriva Greciei, nr. 40907/98, pct. 46, CEDO 2001-II).
30. Prin urmare, statul este obligat, în pofida problemelor logistice şi financiare, să îşi organizeze sistemul penitenciar astfel încât să asigure deţinuţilor respectarea demnităţii umane a acestora (Benediktov împotriva Rusiei, nr. 106/02, pct. 37, 10 mai 2007, Soukhovoï împotriva Rusiei, nr. 63955/00, pct. 31, 27 martie 2008).
31. Analizând faptele cauzei, Curtea reţine că reclamantul a denunţat mai multe aspecte ale detenţiei sale, în special suprapopularea carcerală, precaritatea condiţiilor de igienă, prezenţa paraziţilor, calitatea scăzută a mâncării sau convieţuirea cu deţinuţi fumători (supra, pct. 8, 11 şi 14).
32. În ceea ce priveşte spaţiul personal de care a beneficiat, Curtea observă că reclamantul a susţinut că s-a confruntat cu situaţii de suprapopulare în toate cele trei unităţi penitenciare unde a fost deţinut. În această privinţă, reaminteşte că a constatat că, în penitenciarele române, condiţiile de detenţie, în special suprapopularea şi condiţiile precare de igienă, reprezintă o problemă de natură structurală (Iacov Stanciu împotriva României, nr. 35972/05, pct. 195, 24 iulie 2012). Afirmaţiile reclamantului întemeiate pe suprapopularea în celule sunt, prin urmare, plauzibile, iar Curtea reţine că Guvernul nu le contestă în mod expres. Astfel, acesta din urmă admite că, cel puţin pentru anumite perioade în care reclamantul a fost deţinut în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din Câmpina, au existat situaţii de suprapopulare (supra, pct. 9); informaţiile prezentate cu privire la centrul de detenţie al Poliţiei Târgovişte şi Penitenciarul Mărgineni nu indică o situaţie de fapt diferită (supra, pct. 12 şi 15). În special, Curtea subliniază că, în ceea ce priveşte Penitenciarul Mărgineni, a mai observat situaţii de suprapopulare pentru perioade care coincid cu detenţia reclamantului în cauza de faţă (Necula împotriva României, nr. 33003/11, pct. 57 şi 59, 18 februarie 2014, Mihai Laurenţiu Marin împotriva României, nr. 79857/12, pct. 31, 10 iunie 2014).
33. În afară de aceasta, Curtea reţine că afirmaţiile reclamantului cu privire la precaritatea condiţiilor de igienă sunt, de asemenea, plauzibile şi reflectă realităţile constatate în alte cauze privind condiţiile din centrele de detenţie ale poliţiei române (Voicu împotriva României, nr. 22015/10, pct. 53, 10 iunie 2014, Zamfirachi împotriva României, nr. 70719/10, pct. 66, 17 iunie 2014, Valerian Dragomir împotriva României, nr. 51012/11, pct. 47, 16 septembrie 2014, în cazul centrelor de detenţie din Bucureşti; Florin Andrei împotriva României, nr. 33228/05, pct. 45, 15 aprilie 2014, în cazul centrelor de detenţie din Constanţa; Mihăilescu împotriva României, nr. 46546/12, pct. 57, 1 iulie 2014, în cazul centrelor de detenţie din Bacău). Concluziile la care a ajuns şi CPT în urma vizitei din 2010 în mai multe centre de detenţie sunt în acelaşi sens (supra, pct. 21).
34. Curtea consideră că, în cauză, condiţiile de detenţie l-au supus pe reclamant, prin efectul lor cumulativ, unei încercări de o intensitate care depăşeşte nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei (Kaja împotriva Greciei, nr. 32927/03, pct. 49, 27 iulie 2006, Tadevossian împotriva Armeniei, nr. 41698/04, pct. 55, 2 decembrie 2008, Florin Andrei, citată anterior, pct. 46).
35. Aceste elemente sunt suficiente Curţii să concluzioneze că a fost încălcat art. 3 din Convenţie.
36. Având în vedere această constatare, Curtea nu consideră necesar să mai examineze afirmaţiile reclamantului privind prezenţa deţinuţilor fumători în celula sa (Cucolaş împotriva României, nr. 17044/03, pct. 99, 26 octombrie 2010, Florin Andrei, citată anterior, pct. 49).
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenţie
37. Reclamantul denunţă încălcarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie ca urmare a existenţei camerelor de supraveghere în celule în Centrele de reţinere şi arestare preventivă din Câmpina şi Târgovişte. În această privinţă, invocă art. 8 din Convenţie, redactat după cum urmează:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
38. Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne. Afirmă că reclamantul s-ar fi putut plânge judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate cu privire la prezenţa camerelor de supraveghere în celule şi, ulterior, să ceară repararea prejudiciului cauzat în cadrul unei acţiuni în răspundere civilă delictuală.
39. Reclamantul a replicat că, în plângerea cu privire la condiţiile de detenţie adresată administraţiei unităţii unde era privat de libertate, a menţionat despre prezenţa echipamentului de supraveghere. Consideră că plângerile sale ar fi putut fi trimise de administraţie fie procurorului, fie judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
40. Curtea reaminteşte că, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenţie, nu poate fi sesizată decât după ce au fost epuizate căile de atac interne. Este necesar ca fiecare reclamant să fi oferit instanţelor interne ocazia pe care această dispoziţie o acordă în principiu statelor contractante, şi anume de a evita sau de a repara încălcările pretinse împotriva sa [McFarlane împotriva Irlandei (MC), nr. 31333/06, pct. 107, 10 septembrie 2010].
41. Mai precis, Curtea reaminteşte că a constatat anterior în cauze îndreptate împotriva României că, în cazul problemelor cu caracter structural – astfel cum este suprapopularea în celule – care nu privesc situaţia personală a reclamantului, acesta din urmă nu dispune de o cale de atac efectivă în dreptul român pentru a ridica această problemă în faţa instanţelor naţionale (Fane Ciobanu împotriva României, nr. 27240/03, pct. 59, 11 octombrie 2011). În schimb, a constatat că o plângere formulată în temeiul Legii nr. 275/2006 în faţa judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate este o cale de atac efectivă pentru chestiuni punctuale decurgând din situaţia personală a unui individ, cum ar fi îngrijirile medicale (Petrea împotriva României, nr. 4792/03, pct. 36-37, 29 aprilie 2008, Măciucă împotriva României, nr. 25763/03, pct. 19, 26 mai 2009, Coman împotriva României, nr. 34619/04, pct. 45, 26 octombrie 2010), măsurile disciplinare (Geanopol împotriva României, nr. 1777/06, pct. 48, 5 martie 2013) sau hărţuire pe bază de origine etnică (Coman, citată anterior, pct. 45 in fine).
42. În cauză, Curtea reţine că Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 precizează în ce mod este asigurată siguranţa locului de deţinere şi supravegherea deţinuţilor, precum şi că este prevăzută folosirea de sisteme electronice (supra, pct. 19). Curtea subliniază, în continuare, că, în temeiul acestei legi, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate asigură respectarea drepturilor deţinuţilor (supra, pct. 18). Or, reclamantul nu s-a folosit de această cale. Curtea nu poate admite argumentul persoanei în cauză, potrivit căruia administraţia unităţilor ar fi trebuit să trimită plângerile procurorului sau judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate (supra, pct. 39). În adevăr, este obligaţia reclamantului, chiar dacă se află în stare privativă de libertate, să îndeplinească formalităţile şi să sesizeze instanţele competente. De altfel, reclamantul nu a oferit niciun motiv obiectiv care l-ar fi împiedicat să îndeplinească singur aceste demersuri (a se vedea, a contrario, Baklanov împotriva Ucrainei, nr. 44425/08, pct. 77, 24 octombrie 2013).
43. În ceea ce priveşte acţiunea în răspundere civilă delictuală menţionată de Guvern, Curtea constată că aceasta era deschisă reclamantului şi că îi putea oferi o reparaţie adecvată, în sensul art. 35 § 1 din Convenţie. Instanţele sesizate cu o astfel de acţiune ar fi putut examina pe fond plângerea persoanei în cauză întemeiată pe încălcarea dreptului său la respectarea vieţii private ca urmare a supravegherii video şi audio luând în considerare dacă sunt întrunite în speţă condiţiile răspunderii civile delictuale, precum şi acordând o sumă cu titlu de despăgubire pentru eventualul prejudiciu [a se vedea, mutatis mutandis, Vartic împotriva României (dec.), nr. 37952/09, pct. 27, 26 noiembrie 2013].
44. Reiese că acest capăt de cerere trebuie respins pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în temeiul art. 35 § 1 şi 4 din Convenţie.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
45. Conform art. 41 din Convenţie:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
46. Reclamantul solicită 5 000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material şi 50 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
47. Guvernul consideră că, în speţă, nu se justifică acordarea unei sume cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, acesta afirmă că simpla constatare a unei încălcări ar putea reprezenta, în sine, o reparaţie suficientă şi, în orice caz, suma solicitată de reclamant este exorbitantă.
48. Curtea nu observă legătura de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material invocat şi respinge această cerere. În schimb, consideră că trebuie să i se acorde reclamantului suma de 3 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
B. Cheltuieli de judecată
49. Reclamantul nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate în faţa Curţii.
C. Dobânzi moratorii
50. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei procente.
Pentru aceste motive,
CURTEA,
în unanimitate:
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 3 din Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 3 000 EUR (trei mii de euro) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, care va fi convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 16 iunie 2015, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulament.
PREŞEDINTE,Grefier,
JOSEP CASADEVALLStephen Phillips
Full & Egal Universal Law Academy