Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
CAUZA GODOROZEA c. MOLDOVEI
(Cererea no. 17023/05)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
6 Octombrie 2009
DEFINITIVĂ
la 06 ianuarie 2010
potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie
Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea.
În cauza Godorozea c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd într-o cameră constituită din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecatori,,
şi Fatoş Aracı, Grefierul adjunct al Secţiei,
Deliberînd în secret la 15 septembrie 2009,
Pronunţă următoarea hotărîre, adoptată în aceiaşi zi:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 17023/05) contra Republicii Moldova, depusă la 26 aprilie 2005 la Curte, în conformitate cu articolul 34 din Convenţia privind Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale („Convenţie”) din partea cetăţeanului Republicii Moldova, dna Maria Godorozea („reclamantul”).
2. Reclamanta a fost reprezentata de V. Nagacevschi de la organizaţia neguvernamentală din Chişinău, „Juriştii pentru Drepturile Omului”. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamanta a pretins, în special, precum că Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o hotărîre în absenţa sa, contrar cerinţelor prevăzute de Articolul 6 din Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a patra Curţii (articolul 52 § 1 din Regulamentul de Curţii). La 11 februarie 2008, preşedintele camerei a acestei Secţiuni a decis să notifice cererea Guvernului. În temeiul dispoziţiilor articolului 29 § 3 din Convenţie, s-a decis examinarea în fond a cererii odată cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI.
5. Reclamanta s-a născut în 1958 şi locuieşte în Chişinău.
6. Reclamanta este acţionar intr-o companie privată (M). La 20 iulie 1999 ea şi alţi cinci acţionari au acţionat în judecată societatea (L.), care de asemenea deţinea acţiuni în M., cerînd anularea unui număr de contracte şi decizii adoptate de asociaţia acţionarilor.
7. La 10 ianuarie 2001 Judecătoria din Grigoriopol parţial a admis pretenţiile reclamantei. Nu a fost depus nici un apel şi hotărîrea a devenit definitivă după cincisprezece zile.
8. Reclamanta a solicitat punerea în aplicare a hotărîrii judecătoreşti şi a solicitat luarea unor măsuri întru executarea acestei hotăriri.
9. Într-o scrisoare semnată la 30 noiembrie 2001 (dar aparent depusă în instanţă de judecată la 6 decembrie 2001) compania L. a declarat apel împotriva hotărîrii din 10 ianuarie 2001. Compania L. a susţinut că nu a primit o copie a hotărîrii pînă la mijlocul lunii noiembrie. Reprezentantul reclamantei şi a altor cinci reclamanţi a solicitat instanţei să respingă apelul ca tardiv, pledînd că compania L., începînd din aprilie 2001, a ştiut despre hotărîrea pronunţată la 10 ianuarie 2001. Reprezentantul a susţinut în special, precum că la 25 mai 2001 a înmînat personal o copie a hotărîrii judecătoreşti directorului companiei L., în prezenţa tuturor acţionarilor.
10. La 30 aprilie 2002 Tribunalul din Chişinau a admis apelul companiei L. fără a lua în consideraţie termenul de 15 zile pentru declararea apelului.
11. În recursul în anulare, reclamanta a subliniat omisiunea companiei L. de a depune apelul în termenul stabilit de lege.
12. La 11 iulie 2002 Curtea de Apel a trimis cauza la rejudecare în prima instanţă pentru adoptarea deciziei cu privire la plata taxei de stat.
13. La 3 septembrie 2002 Tribunalul Chişinău a decis că reclamanta şi alţi co-reclamanţi au achitat taxa de stat.
14. La 28 ianuarie 2003 Curtea de Apel a respins recursul în anulare a reclamantei şi a menţinut hotărîrea din 30 aprilie 2002.
15. La cererea reclamantei, la 14 aprilie 2003, adjunctul Procurorului General a depus un recurs la Curtea Supremă de Justiţie, solicitînd redeschiderea cazului. Unul din motivele invocate a fost faptul că în momentul depunerii apelului din 6 decembrie 2001, compania L. a depăşit termenul de cincisprezece zile pentru contestare şi nu s-a conformat obligaţiei legale de a solicita repunerea în termenul de apel şi de a prezenta cauzele omisiunii termenului. Mai mult decît atît, Tribunalul Chişinău a examinat cauza în absenţa reclamantei, şi a privat-o de drepturile sale procedurale.
16. La 4 iunie 2003 Curtea Suprema de Justiţie a admis recursul şi a dispus examinarea în fond a cauzei de Curtea de Apel. Instanţa Supremă a notat faptul că compania L. depusese apelul său la 6 decembrie 2001, depăşind termenul de declarare a apelului. De asemenea, Instanţa a constatat că examinarea recursului, în absenţa reprezentantului reclamantului a condus la nerespectarea drepturilor tuturor părţilor în proces, „în special, luînd în consideraţie că o nouă hotărîre a fost adoptată”.
17. La 24 septembrie 2003 Curtea de Apel Chisinău a respins apelul companiei L. depus împotriva hotărîrii din 10 ianuarie 2001. Instanţa de apel a constatat că compania L. a depăşit termenul de cincisprezece zile pentru declararea apelului. Chiar dacă compania L. la momentul depunerii apelului afirma adevărul că pînă la mijlocul lunii noiembrie 2001 nu a cunoscut despre hotărîrea pronunţată la 10 ianuarie 2001, totuşi compania ar fi trebuit să depună apel pînă la sfîrşitul lunii noiembrie, şi nu la 6 decembrie 2001 aşa cum a făcut-o. Mai mult decît atît, nici un argument nu a fost prezentat pentru a convinge instanţa că termenul limită a fost omis din motive rezonabile.
18. La 3 martie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărîrea din 24 septembrie 2003 şi a dispus reexaminarea cazului, constatînd că instanţa inferioară nu a adoptat o decizie corecta din punct de vedere procedural în ceea ce priveşte constatarea depăşirii termenului de către compania L. De asemenea, Instanţa Superioară a accentuat precum că, în conformitate cu legislaţia naţională, termenul de cincisprezece zile a început să curgă, (pentru părţile care nu au fost prezente la pronunţarea hotărîrii), din ziua cînd o copie a dispozitivului hotărîrii a fost înmînată părţilor. În materialele dosarului civil nu există nici o dovadă a faptului că companiei L. i-a fost prezentat conţinutul hotărîrii din 10 ianuarie 2001.
19. Ulterior la o dată nespecificată, compania L. a depus un demers la Curtea de Apel solicitînd să admiterea motivelor care au servit depăşirii termenului de cincisprezece zile.
20. La 17 iunie 2004, Curtea de Apel Chişinău a admis demersul, constatînd că nu a existat nici o dovadă precum că compania L. ar fi fost familiarizată cu dispozitivul hotărîrii înainte de noiembrie 2001. În aceeaşi zi, Curtea de Apel a respins apelul companiei L. şi a menţinut hotărîrea din 10 ianuarie 2001. Compania L. a contestat.
21. La 11 noiembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărîrile din 10 ianuarie 2001 şi 17 iunie 2004 şi a adoptat o nouă hotărîre, prin care a admis recursul companiei L şi a respins toate pretenţiile reclamantului.
22. Instanţa a notat că reclamanta nu a fost prezentă la şedinţă de judecată, necătînd la faptul că dînsa şi ceilalţi participanţi au fost citaţi în modul corespunzător. Reclamanta pretinde că niciodată nu a recepţionat nici o citaţie. Hotărîrea din 11 noiembrie 2004 a rămas definitivă.
DREPTUL ŞI PRACTICA NAŢIONALĂ RELEVANTĂ
23. Dispoziţiile relevante din Codul de procedură civilă stipulează după cum urmează:
„Articolul 105. Înmînarea citaţiei ...
Citaţia ... se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmînării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmînează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei.
...
(5) Citaţia ... adresată persoanei fizice se înmînează personal contra semnătură pe cotor. ...”.
„Articolul 441
(2) Preşedintele colegiului lărgit stabileşte, în cel mult o lună, termenul de judecare a recursului şi dispune să se comunice faptul participanţilor la proces. O dată cu citarea, părţilor li se expediază copia de pe recurs, cu înştiinţarea necesităţii depunerii obligatorii, cel tîrziu cu 5 zile înainte de judecată, a referinţei asupra recursului declarat.
„Articolul 444
...(2) Judecarea recursului se face cu citarea părţilor. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea recursului.
Articolul 445
(1) Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept:
b) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîreŞ;...”
24. La 12 Decembrie 2005 Plenul Curţii Supreme de Justiţie, a adoptat o Hotărîre explicativă cu privire la “aplicarea normelor din Codul de procedură civilă la examinarea cauzelor de către instanţele judecătoreşti în primă instanţă”. În punctul 5 al acestei hotărîri Plenul a menţionat precum că examinarea unui caz, în absenţa uneia din părţi/sau parţilor care nu a fost citată în modul corespunzător se consideră contrară legii. Plenul a adăugat că, în temeiul articolului 105 alin. 5 din Codul de procedură civilă, o persoană urmează să fie considerata ca fiind legal citata numai în cazul în care citaţia i-a fost înmînata personal contra semnătură.
25. Reclamanta a prezentat trei copii de hotărîri adoptate de Curtea Supremă de Justiţie la 30 ianuarie (nr. 2ra-3/08), 4 iunie (nr. 2ra-1097/08) şi 25 iunie 2008 (nr. 2r-156/08), în care Instanţa Superioară a reafirmat condiţia recepţionării personale a citaţiilor şi contrasemnarea din partea adresatului, în caz contrar procedura citării nu se consideră legal îndeplinită.
ÎN DREPT
26. Reclamanta s-a plîns de încălcarea dreptului său de acces la justiţie, contrar Articolului 6 din Convenţie. Partea relevantă a Articolului 6 prevede următoarele:
„1.Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil”
I. ADMISIBILITATEA.
27. Curtea consideră că plîngerea reclamantei conform Articolului 6 § 1 din Convenţie ridică întrebări de fapt şi de drept care sînt suficient de serioase încît aprecierea lor depinde de examinarea fondului, şi alte temeiuri pentru declararea acesteia drept inadmisibilă nu s-au stabilit. Prin urmare, Curtea declară această plîngere admisibilă. În conformitate cu decizia sa de aplicare a Articolului 29 § 3 din Convenţie (a se vedea mai sus paragraful 4), Curtea va proceda direct la examinarea fondului.
II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENŢIE
28. Reclamanta a susţinut că, în pofida argumentelor Guvernului, precum că Curtea Supremă de Justiţie i-a trimis o citaţie, dînsa nu a primit niciodată o astfel de citaţie pentru şedinţa din 11 noiembrie 2004, şi nu există vreo dovadă în acest sens. În acelaşi timp, Curtea Supremă de Justiţie în repetate rînduri a afirmat, că numai înmînarea citaţiei personal destinatarului şi contrasemnarea de acesta este proba acceptabilă a înmînării unei citaţii (a se vedea mai sus paragrafele 24 şi 25). Reprezentantul reclamantei a adăugat precum că corespondenţa adresata organizaţiei sale, inclusiv şi scrisorile Curţii, se pierdeau pînă a ajunge la destinatar.
29. Mai mult ca atît, reclamanta nu era în cunoştinţă de cauză despre depunerea unui recurs în anulare din partea companiei L. şi, prin urmare, nu a reuşit să prezinte nici un fel de comentariu, nici în scris nici verbal în cadrul şedinţei de judecată propriu-zisă. Dînsa a subliniat faptul că Curtea Supremă de Justiţie nu a examinat exclusiv aspectele procedurale dar a s-a pronunţat asupra fondului cauzei, şi a modificat integral hotarîrea instanţei inferioare. Prin urmare era esenţialmente necesară ascultarea tuturor părţilor, fapt care deosebeşte prezenta cauză de speţa Nesme v. France (no. 72783/01, 14 December 2004), citata de Guvern.
30. Guvernul a susţinut că reclamanta a fost corespunzător citată în şedinţă, după cum rezultă din înregistrarea despre trimiterea citaţiei în adresa dumneaei. Mai mult ca atît, Curtea a găsit încălcarea Articolului 6 în speţa Nesme, citată mai sus, dat fiind faptul că reclamantul în acel caz a fost personal culpabil, pierzîndu-şi unele oportunităţi rezonabile de a-şi prezenta observaţiile în scris pînă la şedinţă.
31. Curtea notează că, în speţa Russu v. Moldova (no. 7413/05, § § 23-28, 13 noiembrie 2008) deja a constatat că “în practică, instanţele naţionale nu acceptă drept o dovadă pertinentă faptul expedierii unei scrisori din instanţă şi solicită o dovadă de recepţionare.” Similar acestui caz, şi avînd în vedere jurisprudenţa naţională prezentată de reclamantă, care nu a fost contestată de Guvern (a se vedea mai sus paragrafele 24 şi 25), Curtea consideră că Guvernul nu a demonstrat satisfăcător precum că reclamanta, în speţă, a fost citată în modul corespunzător la şedinţă din 11 noiembrie 2004, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională.
32. De asemenea, Curtea concluzionează, cum a făcut-o în speţa Russu (citată mai sus, § 27), precum că “neavînd nici-o notificare prealabilă despre şedinţă, reclamanta nu reuşit să-şi pregătească apărarea sa şi nici nu a fost reprezentată de un avocat.” Curtea cade de acord cu reclamanta că prezenta cauză se deosebeşte de speţa Nesme, citată mai sus. Avînd în vedere faptul că Curtea Supremă de Justiţie a inversat hotărîrea pronunţată de instanţa inferioară, care a fost favorabilă reclamantei, a fost necesar pentru ea să fie audiată personal.
33. Respectiv a fost o violare a Articolului 6 § 1 din Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIE
34. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă...”
A. Cu privire la Prejudiciul Moral.
35. Reclamanta a pretins 4.000 de euro (EUR), pentru compensarea prejudiciul moral cauzat. Dînsa s-a referit la sentimentul de frustrare, explicînd că avînd certitudinea că are o hotărîre definitivă în favoarea ei, în lipsa unor date adverse din instanţă, doar mai tîrziu a aflat că a fost adoptată o hotărîre nouă, în absenţa sa, şi prin care i s-au respins toate pretenţiile.
36. Guvernul a considerat că reclamantei nu i se cuvin despăgubiri, şi oricum, suma pretinsă este nefondată şi excesivă în raport cu jurisprudenţa anterioară.
37. Din momentul în care Curtea nu poate să se pronunţe dacă în procedurile ulterioare în faţa Curţii Supreme de Justiţie reclamanta a fost audiată in personam, Curtea considera că omisiunea de ai oferi şansă să fie ascultată i-a cauzat reclamantei un prejudiciu, care nu poate fi compensat doar prin constatarea violării drepturilor sale în prezenta cauză. Respectiv, hotărînd în baza principiilor echitabile, sub acest aspect Curtea acordă reclamantei 1,000 EUR.
B. Costuri şi cheltuieli
38. Reclamanta a pretins 500 EUR pentru costuri şi cheltuieli şi 30 EUR pentru servicii de traducere.
39. Guvernul a considerat că reclamanta nu a probat cheltuielile sale din momentul în care nu a prezentat vre-un contract cu avocatul său descifrarea detaliată a orelor de lucru în această cauză. Oricum, Guvernul a considerat că sumele pretinse sunt exagerate şi nefondate.
40. Curtea constată că reclamanta a fost reprezentata de un avocat, care a prezentat toate observaţiile relevante şi realmente a lucrat în cauza respectivă. Curtea consideră că suma solicitată este rezonabila şi, prin urmare, acceptă pretenţiile reclamantei în întregime.
C. Penalităţile
41. Curtea consideră adecvat ca penalităţile de întîrziere să fie calculate în baza ratei minime a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, la care să se adauge trei procente.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Declară plîngerea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenţie;
3. Hotărăşte
(a) că Statul reclamat urmează să achite companiei reclamante în decurs de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu prevederile articolului 44 § 2 din Convenţie, 2,000 (două mii) Euro cu titlu de prejudiciu moral, şi 1,550 (o mie şi cinci sute cincizeci) Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli, sumele care urmează a fi convertite în valuta naţională a statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data achitării, plus orice taxă care poate fi aplicată;
(b) că din momentul expirării celor trei luni sus menţionate pînă la data executării trebuie să fie achitată o rată simplă a dobînzii la sumele de mai sus, egală cu rata limită de împrumut a Băncii Centrale Europene pentru perioada de întîrziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamantului de satisfacţie echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 13 octombrie 2009, potrivit Regulii 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy