©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Giorgi Nikolaishvili împotriva Georgiei - 37048/04
Hotărârea din 13.01.2009
Art. 5 § 1: Arestare sau detenţie legalã
Arestarea unui martor pentru a pune presiune asupra fratelui său, căutat de justiţie, şi lipsa sau insuficienţa motivelor de arestare preventivă. încălcări
În fapt – În iulie 2003, fotografiile reclamantului, ale fratelui său şi a altor doi bărbaţi au fost afişate pe panoul cu „persoane căutate” în unele posturi de poliţie. Acolo erau indicate numele celor patru bărbaţi şi faptul că erau căutaţi pentru omucidere. Un schimb ulterior de scrisori între avocatul reclamantului şi ministrul de Interne a arătat că numai fratele reclamantului era căutat şi că fuseseră luate măsuri concrete pentru obţinerea declaraţiei reclamantului, care a refuzat în mai multe rânduri să se prezinte la procurorul districtual. În martie 2004, reclamantul a decis el însuşi să se prezinte la parchet. Cu toate acestea, la sosirea sa, a fost arestat fără a fi audiat ca martor, pentru că era suspect de infracţiuni cu privire la regimul armelor de foc, pe baza elementelor obţinute în cadrul anchetei omuciderii. Un tribunal districtual a hotărât să îl aresteze provizoriu pentru o durată de 3 luni. Această decizie a fost confirmată de instanţa regională care a declarat mai ales că punerea în libertate a persoanei în cauză risca să obstrucţioneze stabilirea adevărului în cazul omuciderii, cu care era posibil să aibă legătură. Perioada de arest preventiv s-a încheiat la 30 iunie 2004 şi nu a fost prelungită înainte de şedinţa de trimitere în judecată în faţa tribunalului districtual, la 24 ianuarie 2005; or reclamantul a rămas în detenţie până în acel moment. Ca şi în decizia iniţială, tribunalul districtual a motivat arestarea prin argumente curente, imprimate dinainte.
În drept – Art. 5 § 1
a) Arestare – Reiese din dosar că înainte de înfăţişarea voluntară a reclamantului ca martor în cauza omuciderii, care îi era străină, autorităţile nu i-au indicat niciodată că ancheta ar putea fi îndreptată eventual împotriva lui, în timp ce elementele relative armelor de foc fuseseră obţinute cu mai multe luni înainte. Pe scurt, autorităţile l-au înşelat pe reclamant cu privire la adevăratul motiv al interesului pe care îl reprezenta, şi anume posibilitatea de a pune presiune asupra fratelui său, care era fugar. Astfel de metode lipsite de transparenţă sunt de natură să submineze securitatea juridică, să suscite un sentiment de nesiguranţă la persoanele convocate în calitate de martori şi să diminueze respectul şi încrederea cetăţenilor faţă de organele de urmărire penală. Chiar dacă era compatibilă formal cu dreptul intern, arestarea reclamantului a servit ca mijloc de presiune suplimentară în cadrul unei proceduri penale care nu îl privea; or, un astfel de scop este străin art. 5 § 1 lit. c). Metodele ambigue ale autorităţilor, al căror scop era să folosească detenţia pentru a exercita o presiune morală, au dus la o măsură arbitrară şi la neîndeplinirea obligaţiei de a îl proteja pe reclamant de ameninţările nejustificate la adresa libertăţii sale.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
b) Detenţia din iunie 2004 până în ianuarie 2005 – După ajungerea la termen a mandatului iniţial de arestare, la 30 iunie 2004, arestarea preventivă a reclamantului nu a mai fost acoperită de o decizie judecătorească până la 24 ianuarie 2005, dată la care a fost autorizată menţinerea persoanei în cauză în arest, în timpul şedinţei de trimitere în judecată. Problema se datorează unei lacune în procedura penală georgiană, pe care Curtea a mai identificat-o şi în altă ocazie, şi anume faptul că în Codul de procedură penală nu se impune existenţa unei decizii judecătoreşti pentru a justifica detenţia unui învinuit în perioada cuprinsă între sfârşitul anchetei şi trimiterea în judecată şi nici nu se indică un termen legal cu privire la această fază a detenţiei. În practică, se întâmplă astfel ca unele persoane să fie, ca şi reclamantul, deţinute luni întregi în lipsa unei decizii judecătoreşti.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy