© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
GRA Stiftung Gegen Rassismus und Antisemitismus v. Elveția - 18597/13
Hotărârea din 9.1.2018 [Secția a III-a]
Articolul 10
Articolul 10-1
Libertatea de exprimare
ONG tras la răspundere pentru încălcarea drepturilor personalității unui politician atunci când i-ar fi catalogat discursul drept „rasism verbal”: încălcare
În fapt – În noiembrie 2009, aripa tânără a Partidului Popular elvețian a organizat o demonstrație privind o inițiativă publică de sprijinire a interzicerii construcției de minarete în Elveția. După demonstrație, reclamanta, o organizație non-guvernamentală care promova toleranța și care condamna toate tipurile de discriminare pe criterii rasiale, a publicat un articol pe site-ul ei, citând un discurs rostit de un politician tânăr în timpul demonstrației și descriindu-i termenii drept „rasism verbal”. Politicianul în discuție a intentat o acțiune pentru protecția drepturilor personalității sale. Înalta Curte a conchis că discursul politicianului nu fusese rasist și a dispus eliminarea articolului contestat de pe site-ul reclamantei și înlocuirea sa cu hotărârea curții. Recursul reclamantei nu a avut succes.
În fața Curții Europene, organizația reclamantă a susținut, în special, că instanțele civile i-au încălcat dreptul la libertatea de exprimare.
În drept – Articolul 10: Constatarea instanțelor naționale împotriva organizației reclamante a constituit o ingerință în dreptul acesteia la libertatea de exprimare. Această ingerință era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim. Problema era dacă ingerința a fost „necesară într-o societate democratică”.
În analiza afirmațiilor contestate, era important să se aibă în vedere cadrul general al dezbaterii politice existente în care au fost făcute afirmațiile relevante. Atât discursul, cât și articolul organizației reclamante priveau o temă intens dezbătută de publicul elvețian la acea dată: inițiativa populară împotriva construcției de minareturi, care fusese redată pe larg în media naționale și internaționale. Inițiativa a fost acceptată într-un final printr-un referendum din 29 noiembrie 2009, iar interdicția a fost inclusă în Constituția elvețiană.
Politicianul în discuție fusese ales președinte al unei ramuri locale a aripii tinere a unui partid politic mare din Elveția. Discursul său era unul clar politic și fusese ținut în sprijinul scopurilor politice ale partidului său, care la acea dată constau în promovarea inițiativei. În consecință, politicianul s-a expus de bunăvoie analizei publice atunci când și-a exprimat viziunile politice și, prin urmare, a trebuit să demonstreze un grad mai înalt de toleranță față de posibilele critici la adresa declarațiilor sale din partea celor care nu îi împărtășeau viziunile. Organizația reclamantă i-a reprodus discursul, care fusese deja publicat pe site-ul partidului politic, catalogândul-l drept „rasism verbal”. Curtea Supremă Federală a reținut că clasificarea discursului drept „rasism verbal” fusese o judecată de valoare combinată care nu avusese o bază factuală, pentru că discursul nu era unul rasist. În special, Curtea Supremă Federală a reținut că, pentru cititorul mediu, afirmațiile nu bagatelizau musulmanii, ci mai degrabă apărau creștinismul drept cultură directoare în Elveția.
Trebuiau deosebite afirmațiile de fapt și judecățile de valoare. Cerința de a dovedi adevărul unei judecăți de valoare era imposibil de îndeplinit și încălca libertatea de opinie în sine, care reprezenta un aspect fundamental al dreptului garantat de articolul 10. Acolo unde aserțiunile echivalau cu judecăți de valoare, proporționalitatea oricărei ingerințe trebuia să depindă de existența unei „baze factuale” suficiente pentru aserțiunile contestate. Pentru a face deosebirea între o afirmație de fapt și o judecată de valoare, era necesar să se aibă în vedere circumstanțele cazului și tonul general al remarcilor, avându-se în vedere faptul că aserțiunile despre chestiunile de interes public pot constitui mai degrabă, în această bază, judecăți de valoare și nu afirmații de fapt.
Curtea a conchis că clasificarea reclamantei a discursului drept „rasism verbal” a constituit o judecată de valoare, de vreme ce conținea comentariul propriu al organizației reclamante privind acele declarații. Nu se putea spune că clasificarea discursului drept „rasism verbal”, atunci când acesta sprijinea o inițiativă care fusese descrisă deja de mai multe organizații ca fiind discriminatorie, xenofobă sau rasistă, putea fi considerată ca lipsită de orice bază factuală*. Reclamantul nu a sugerat niciodată că declarațiile constituiau infracțiunea de discriminare rasială prevăzută de Codul penal elvețian. De fapt, în argumentele sale exprimate în fața autorităților naționale și a curții, organizația reclamantă a subliniat nevoia de a putea descrie o anumită declarație drept rasistă, fără a fi presupusă, în mod necesar, răspunderea penală.
Descrierea contestată nu putea fi înțeleasă ca un atac personal gratuit sau ca o insultă la adresa politicianului. Organizația reclamantă nu s-a referit la viața sa privată sau de familie, ci la modul în care a fost perceput discursul său politic. Ca politician care își exprimă viziunea în mod public cu privire la o temă foarte sensibilă, acesta trebuie să fi știut că discursul său putea provoca o reacție critică în rândul oponenților politici. Având în vedere cele de mai sus, se putea susține cu greu că catalogarea declarației sale drept „rasism verbal” avusese consecințe nocive pentru viața sa privată sau profesională. Oricât de blândă ar fi fost, sancțiunea impusă putea avea un „efect inhibitor” în privința exercițiului libertății de exprimare a organizației reclamante, de vreme ce îl putea descuraja să-și urmărească scopurile legale și să critice declarațiile politice și politicile în viitor.
Instanțele naționale nu au acordat atenția cuvenită principiilor și criteriilor stabilite în jurisprudența Curții pentru punerea în balanță a dreptului la respectarea vieții private și a dreptului la libertatea de exprimare. Ele și-au depășit marja de apreciere care le-a fost acordată și au eșuat să asigure un echilibru rezonabil de proporționalitate între măsurile care au limitat dreptul organizației reclamante la exprimare și scopul legitim urmărit.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 5,000 EUR cu privire la prejudiciul moral.
(Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria [MC], 18030/11, 8 noiembrie 2016, Nota informativă 201; Couderc și Hachette Filipacchi Associés v. Fanța [MC], 40454/07, 10 noiembrie 2015, Nota informativă 190)
* Vezi, de exemplu, raportul ECRI din 2009 pentru Elveția și un raport din 2014 al Comitetului ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială.
Full & Egal Universal Law Academy