Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA GRAFESCOLO S.R.L. c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 36157/08)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
22 iulie 2014
Această hotărâre va rămâne definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi supusă redactării.
În cauza Grafescolo S.R.L. c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Dragoljub Popović,
Johannes Silvis,
Valeriu Griţco,
Iulia Antoanella Motoc, preşedinte,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al secţiunii,
Deliberând la 1 iulie 2014 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 36157/08) depusă la Curte la 11 iulie 2008 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către o companie înregistrată în Republica Moldova, Grafescolo S.R.L („compania reclamantă”).
2. Compania reclamantă a fost reprezentată de dl V. Nagacevschi, avocat în Chişinău. Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul său, L. Apostol.
3. Compania reclamantă a invocat, în special, că a fost victima unui proces civil inechitabil şi că a fost deposedată arbitrar de bunuri.
4. La 27 iunie 2012 cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Compania reclamantă este înregistrată în Republica Moldova.
6. La 13 februarie 2003, Consiliul orăşenesc Vadul lui Vodă a adoptat o decizie privind înstrăinarea unui lot de teren cu serele aferente companiei reclamante. În martie 2003 Consiliul orăşenesc şi compania reclamantă au semnat un contract în acest sens.
7. La 15 iunie 2006, Consiliul orăşenesc a adoptat o decizie prin care a anulat decizia anterioară. Compania reclamantă a atacat respectiva decizie în instanţa de judecată.
8. La 25 decembrie 2006, Consiliul orăşenesc Vadul lui Vodă a depus o cerere reconvenţională cerând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare cu compania reclamantă pe motiv că preţul solicitat pentru obiectul vânzării era prea mic şi că terenul a fost vândut ilegal din cauză că se află în vecinătatea unui râu. Compania reclamantă a argumentat că acţiunea este prescrisă în conformitate cu prevederile Codului Civil în vigoare la momentul semnării contractului.
9. La 13 aprilie 2007, Judecătoria Ciocana a respins acţiunea companiei reclamante, a admis acţiunea Consiliului orăşenesc şi a declarat nul contractul de vânzare-cumpărare. Instanţa de judecată a constatat că se aplică prevederile noului Cod Civil privind termenul de prescripţie. De asemenea, instanţa de judecată a constatat din oficiu că acţiunea Consiliului orăşenesc viza declararea nulităţii absolute a contractului de vânzare şi, prin urmare, în conformitate cu articolul 217 al Codului Civil, ea nu se prescrie. Compania reclamantă a declarat apel.
10. La 5 septembrie 2007, Curtea de Apel Chişinău a admis apelul companiei reclamante şi a casat hotărârea primei instanţe de judecată. Ea a admis acţiunea companiei reclamante şi a respins cererea reconvenţională a Consiliului orăşenesc. Acesta din urmă a declarat recurs.
11. La 16 ianuarie 2008, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul Consiliului orăşenesc, a casat decizia Curţii de Apel şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Ciocana din 13 aprilie 2007. Curtea Supremă de Justiţie nu s-a expus pe marginea argumentului iniţial în apărare privind prescrierea acţiunii, invocat de compania reclamantă. La şedinţa de judecată la Curtea Supremă de Justiţie a participat doar reprezentantul Consiliului orăşenesc. Decizia acesteia a rămas definitivă şi irevocabilă.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE RELEVANTE
12. Codul Civil în vigoare la data intrării în vigoare a contractului de vânzare-cumpărare a lotului de pământ prevedea următoarele:
Articolul 74
„Termenul general pentru apărarea printr-o acţiune a drepturilor încălcate ale unei persoane (prescripţia) este de trei ani, iar în litigiile dintre organizaţiile de stat, colhozuri şi alte organizaţii cooperatiste şi celelalte organizaţii obşteşti - de un an.”
Articolul 78
„Instanţa judecătorească competentă ... aplică prescripţia independent de cererea părţilor.”
Articolul 83
„Împlinirea termenului de prescripţie înainte de intentarea acţiunii constituie un temei pentru respingerea acţiunii.
Dacă instanţa judecătorească competentă sau arbitrii aleşi constată, că este întemeiat motivul, pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, dreptul încălcat va fi apărat.”
13. Codul Civil, în vigoare din 12 iunie 2003, prevede următoarele:
Articolul 6. Acţiunea în timp a legii civile
„(1) Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare.”
Articolul 217. Nulitatea absolută a actului juridic
„(1) Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu...
(3) Nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin confirmarea de către părţi a actului lovit de nulitate.”
14. La 20 aprilie 2005, Curtea Supremă de Justiţie (cauza nr. 2ra-563/05) a respins argumentul reclamantului bazat pe prevederile noului Cod Civil deoarece faptele cauzei vizau o perioadă anterioară intrării în vigoare a noului Cod Civil, şi, prin urmare, erau aplicabile prevederile vechiului Cod Civil.
15. Prevederile relevante ale Codului de Procedură Civilă sunt următoarele:
„Articolul 105. Înmânarea citaţiei ...
(1) Citaţia ... se trimite prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmânării citaţiei ... se înscrie pe citaţie ... în partea care se înmânează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei.
...
(5) Citaţia ... adresată persoanei fizice se înmânează personal contra semnătură pe cotor. Citaţia ... adresată unei organizaţii se înmânează persoanei cu funcţie de răspundere respective contra semnătură pe cotor sau, în cazul absenţei acesteia, se înmânează în acelaşi mod unui alt angajat ...”
„Articolul 441
... (2) Preşedintele colegiului lărgit stabileşte, în cel mult o lună, termenul de judecare a recursului şi dispune să se comunice faptul participanţilor la proces. O dată cu citarea, părţilor li se expediază copia de pe recurs, cu înştiinţarea necesităţii depunerii obligatorii, cel târziu cu 5 zile înainte de judecată, a referinţei asupra recursului declarat.
Articolul 444
... (2) Judecarea recursului se face cu citarea părţilor. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea recursului.”
16. La 12 Decembrie 2005 Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat o Hotărâre explicativă cu privire la “aplicarea normelor din Codul de procedură civilă la examinarea cauzelor de către instanţele judecătoreşti în primă instanţă”. În punctul 5 al acestei hotărâri se menţionează că examinarea unei cauze, în absenţa uneia din părţi care nu a fost citată în modul corespunzător se consideră contrară legii. Plenul a adăugat că, în temeiul articolului 105 alin. 5 al Codului de Procedură Civilă, o persoană urmează să fie considerata ca fiind legal citata numai în cazul în care citaţia i-a fost înmânata personal contra semnătură.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
17. Compania reclamantă a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, contrar articolului 6 al Convenţiei. În special, ea a susţinut că instanţele de judecată nu au aplicat termenul de prescripţie şi că ea nu a fost citată corespunzător la şedinţa de judecată în faţa Curţii Supreme de Justiţie. Articolul 6 prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.”
A. Admisibilitatea
18. Curtea notează că prezenta plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Prin urmare, ea notează în continuare că nu există alte motive de inadmisibilitate. Aşadar, ea trebuie declarată admisibilă.
B. În fond
19. Compania reclamantă a susţinut că procesul de judecată a fost inechitabil deoarece instanţele de judecată naţionale nu au aplicat prevederile Codului Civil privind termenul de prescripţie care erau în vigoare la data semnării contractului de vânzare-cumpărare asupra terenului, ci au aplicat în schimb prevederile noului Cod Civil. În plus, compania reclamantă nu a fost citată la şedinţa de judecată care a avut loc la Curtea Supremă de Justiţie.
20. Guvernul a disputat poziţia companiei reclamante, considerând că termenul de prescripţie nu s-a aplicat de către instanţele de judecată deoarece ele au recunoscut nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. În plus, Guvernul a contestat argumentul companiei reclamante potrivit căruia ea nu a fost citată la şedinţa de judecată, care a avut loc la Curtea Supremă de Justiţie.
21. Curtea face trimitere la jurisprudenţa sa, în care a statuat că respectarea cerinţelor de admisibilitate pentru efectuarea actelor procedurale este un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Rolul pe care îl joacă termenul de prescripţie este de o importanţă majoră în sensul Preambulului la Convenţie, care, prevede că preeminenţa dreptului este patrimoniul comun al statelor contractante (a se vedea Dacia SRL v. Moldova, nr. 3052/04, § 75, 18 martie 2008).
22. În continuare, Curtea reiterează că articolul 6 § 1 al Convenţiei obligă instanţele de judecată să motiveze hotărârile pe care le pronunţă. În cauza Ruiz Torija v. Spain, (9 decembrie 1994, Seriile A nr. 303‑A), Curtea a constatat că a avut loc încălcarea acestei prevederi pe motiv că instanţa de judecată naţională nu a motivat respingerea excepţiei de tardivitate a acţiunii.
23. Curtea notează în contextul de mai sus că chestiunea privind termenul de prescripţie a fost un argument important invocat de compania reclamantă. În cazul în care această excepţie ar fi fost admisă, ea ar fi dus la respingerea cererii reconvenţionale a Consiliului orăşenesc. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiţie a omis să motiveze respingerea acestui argument important (a se vedea paragraful 11 de mai sus). În plus, şedinţa de judecată s-a desfăşurat la Curtea Supremă de Justiţie în absenţa companiei reclamante. Guvernul nu a prezentat dovezi care să indice contrariul.
24. În lumina celor de mai sus, Curtea a ajuns la concluzia că procesul de judecată nu a fost echitabil şi, prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei.
II. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI N R.1 LA CONVENŢIE
25. Companie reclamantă a invocat încălcarea drepturilor sale garantate de Articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie.
26. Articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. ...”
27. Curtea a constatat încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei ca urmare a omisiunii Curţii Supreme de Justiţie de a examina un argument importat invocat de compania reclamantă în apărare şi de a o cita corespunzător pe aceasta la şedinţa de judecată. Însă, ea nu poate specula în privinţa rezultatului procesului de judecată în cazul în care ar fi fost respectat articolul 6 § 1 al Convenţiei. Prin urmare, ea consideră că acest capăt de cerere este vădit neîntemeiat şi, respectiv, inadmisibil, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
28. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
29. Compania reclamantă a solicitat 25 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral şi retrocedarea lotului de pământ cu titlu de prejudiciu material.
30. Curtea nu găseşte nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material solicitat; prin urmare, ea respinge această pretenţie. Pe de altă parte, ea acordă companiei reclamante 3 600 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
31. Compania reclamantă a solicitat acordarea sumei de 2 300 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli.
32. Guvernul a susţinut că suma pretinsă este excesivă.
33. Având în vedere circumstanţele cauzei şi documentele prezentate de compania reclamantă, Curtea consideră rezonabil să acorde 2 000 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C. Dobânda
34. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibilă plângerea întemeiată pe articolul 6 § 1 al Convenţiei şi inadmisibile celelalte capete de cerere;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească companiei reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) 3 600 EUR (trei mii şase sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;
(ii) 2 000 EUR (două mii de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor companiei reclamante cu titlu de satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 22 iulie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Marialena TsirliJosep Casadevall
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy