©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
DECIZIE
Cererea nr. 31017/05 prezentată de Marcel GROZA
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 21 februarie 2012 într-o cameră compusă din: Egbert Myjer, preşedinte, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, judecători şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
având în vedere cererea menţionată anterior, introdusă la 4 august 2005,
după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:
În fapt
1. Reclamantul, Marcel Groza, este resortisant român, s-a născut în 1959 şi locuieşte în Cluj-Napoca.
A. Circumstanţele cauzei
2. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de către reclamant, se pot rezuma după cum urmează.
1. Contextul cauzei
3. Cauza se referă la nevoile educaţionale speciale ale fiului reclamantului, născut în 1991, care suferă din naştere de boala Little. Băiatul a trăit numai împreună cu tatăl său de la vârsta de patru ani, de când mama sa l-a părăsit.
4. Timp de trei ani, fiul reclamantului a frecventat o şcoală specială. Reclamantul nu a fost mulţumit de condiţiile oferite de această şcoală, pretinzând că personalul şcolii nu a avut grijă de copii şi programa şcolii nu era adaptată la nevoile speciale ale fiului său.
5. În plus, între reclamant şi directorul şcolii a existat o relaţie tensionată. Acesta din urmă a depus notificări la autorităţile competente, cu privire la presupusul comportament abuziv sexual al reclamantului faţă de fiul său. Comisia pentru protecţia copilului a desfăşurat o investigaţie şi a concluzionat că „notificările cu privire la un posibil abuz sexual al copilului nu erau fondate”. La 26 aprilie 2004, reclamantul a depus o plângere penală pentru insultă împotriva directorului. Judecătoria Cluj-Napoca a respins această plângere pe motiv că directorul a acţionat fără intenţia de a afecta reputaţia reclamantului
6. Reclamantul a afirmat, de asemenea, că frecventarea şcolii speciale a fost foarte dificilă deoarece, pe lângă probleme psihice şi dificultăţi motorii, copilul suferea adesea şi de afecţiuni respiratorii. Conform certificatului medical eliberat de doctorul care l-a îngrijit pe băiat de la vârsta de şase ani, acesta suferea nu numai de boala sa cronică, dar şi de afecţiuni respiratorii multiple, dezvoltate din cauza unei imunităţi deficitare şi unui sindrom anemic. Acesta suferea, de asemenea, de probleme psihice, având o personalitate obsesivo-fobică. Doctorul a mai menţionat că băiatul nu a prezentat niciodată semne de abuz fizic.
2. Cererea pentru înscrierea fiului reclamantului la o şcoală care asigură educaţie la domiciliu
7. Din motivele sus-menţionate, reclamantul a hotărât să găsească altă şcoală pentru fiul său. În consecinţă, la începutul anului 2003, acesta a depus o cerere pentru înscrierea fiului său la o şcoală din oraşul său, care asigura educaţie la domiciliu.
8. Conform legislaţiei aplicabile, admiterea depindea de autorizaţia acordată de Comisia pentru protecţia copilului. La 30 noiembrie 2004, comisia a eliberat o decizie care respingea cererea reclamantului şi a recomandat înscrierea copilului la o şcoală specială. Aceasta şi-a bazat decizia pe o evaluare detaliată a copilului. Potrivit certificatului anexat deciziei, copilul suferea de o deficienţă neuromotorie severă.
Comisia a recomandat, de asemenea, introducerea reclamantului şi a fiului acestuia într-un program de consiliere psihologică.
3. Proceduri legale cu privire la refuzul cererii
9. Reclamantul s-a opus cu tărie acestui lucru, crezând că este mai potrivit pentru fiul său să primească educaţie la domiciliu. În consecinţă, a contestat decizia în faţa instanţei, pretinzând că respectiva comisie a interpretat în mod greşit legea aplicabilă. Acesta a subliniat rolul părinţilor în deciziile cu privire la alegerea formei de învăţământ pentru copiii lor şi a concluzionat că decizia comisiei a fost abuzivă, neluând în considerare nevoile speciale ale fiului său.
10. La 28 februarie 2005, Judecătoria Cluj a respins cererea reclamantului, stabilind că condiţiile oferite de şcoala recomandată erau adecvate situaţiei medicale speciale ale fiului său. Instanţa a reţinut că fiul reclamantului nu a frecventat nicio şcoală în anul 2004-2005. Aceasta a amintit, de asemenea, că respectiva comisie a efectuat o evaluare a stării copilului şi a decis în favoarea sa, acesta având nevoie să fie integrat într-o formă de învăţământ care îi asigura socializarea şi un tratament adecvat pentru recuperarea motorie. În continuare, a reţinut că, potrivit informaţiilor oferite de şcoala specială la care fusese repartizat copilul, transportul de acasă era asigurat de şcoală. Aceasta a concluzionat că decizia nu a încălcat dreptul tatălui de a decide pentru fiul său şi că nu este în avantajul copilului ca acesta să fie izolat la domiciliu.
11. Reclamantul a declarat apel susţinând, inter alia, că şi comisia specială şi judecătoria nu au respectat dispoziţiile legale conform cărora un copil cu dizabilităţi are dreptul de a primi educaţie la domiciliu. Comisia a motivat, în observaţiile sale, că a luat în considerare interesul copilului, şi anume înscrierea acestuia la o şcoală care i-ar fi putut oferi un pachet complet de servicii specializate, sesiuni de terapie fizică, grupuri de susţinere, educaţie şi socializare, fără a-l priva de contactul cu alţi copii de vârsta sa. Aceasta a susţinut, în continuare, că, prin opunerea înscrierii fiului său la o şcoală specială, reclamantul a încălcat dreptul acestuia la instruire, exercitându-şi drepturile parentale într-un mod abuziv.
12. La 28 aprilie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins recursul reclamantului. Aceasta a reţinut că decizia comisiei speciale s-a bazat pe o anchetă socială, un raport medical pentru stabilirea gradului de handicap, un raport psihologic, un raport de evaluare complexă a copilului cu dizabilităţi şi certificate medicale. Instanţa a reţinut, în continuare, că din ultimul raport psihologic, redactat la 12 aprilie 2005, reieşea că băiatul trebuie să frecventeze un centru specializat de recuperare fizică, combinat cu o educaţie formală, care i-ar permite atât contactul direct cu doctori şi terapeuţi fizici, cât şi interacţiunea zilnică cu alte persoane. Aceasta a concluzionat că, din moment ce tatăl nu a dovedit că este în stare să îi ofere fiului său condiţiile necesare, educaţia acestuia, tratamentul specializat şi socializarea, i-ar fi asigurate mai bine prin frecventarea şcolii speciale recomandate de comisie.
4. Informaţii ulterioare cu privire la educaţia fiului reclamantului
13. Potrivit ultimelor informaţii oferite de reclamant la 3 martie 2010, acesta nu şi-a înscris fiul la şcoala recomandată. În consecinţă, acesta nu a primit educaţie între 2004 şi 2009.
14. În 2009, reclamantului i-a fost acceptată o cerere de educaţie la domiciliu, fiul său reîncepând astfel şcoala la 19 ani, în clasa a cincea. Potrivit reclamantului, starea fizică a fiului său s-a deteriorat atât de mult, încât acesta a devenit incapabil de a fi deplasat.
Reclamantul nu a furnizat informaţii detaliate sau copii ale documentelor cu privire la noua sa cerere de educaţie la domiciliu.
B. Dreptul intern relevant
15. Potrivit art. 29 alin (6) din Constituţia României, părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori.
16. Art. 180 alin (1) din Legea învăţământului nr. 84/1995 prevede că părintele sau tutorele legal instituit are dreptul de a alege forma de învăţământ şi felul educaţiei copilului minor.
17. Art. 18 alin (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999, modificată ulterior de Legea nr. 10/2003 în vigoare la momentul faptelor, preciza că un copil cu handicap, nedeplasabil, este îndreptăţit să beneficieze de pregătire şcolară la domiciliu.
18. Art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999, modificat de Legea nr. 343/2004, prevede obligaţia persoanelor cu handicap să urmeze programul individual de recuperare, readaptare şi reintegrare socială stabilit de comisiile pentru protecţia copilului.
Capete de cerere
19. Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 6 § 1 din convenţie, de un proces inechitabil, în special cu privire la rezultatul acestuia ca urmare a interpretării incorecte din partea instanţelor naţionale a legislaţiei aplicabile.
20. Bazându-se pe art. 2 din Protocolul nr. 1 la convenţie, reclamantul a pretins că fiului său i-a fost refuzat accesul la o formă de educaţie asigurată de lege şi adaptată nevoilor speciale ale acestuia, prin deciziile abuzive ale autorităţilor române.
În drept
21. Reclamantul s-a plâns că a fost victima unei încălcări a art. 2 din Protocolul nr. 1 la convenţie, deoarece fiului său i-a fost refuzat dreptul la instruire la domiciliu, de către autorităţile române. Art. 2 din Protocolul nr. 1 la convenţie este redactat după cum urmează:
„Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire.”
22. Curtea reaminteşte că dreptul la instruire garantat de prima frază a art. 2 din Protocolul nr. 1 la convenţie impune, prin natura sa, reglementarea sa de către stat, dar o astfel de reglementare nu trebuie niciodată să aducă atingere substanţei dreptului sau să interfereze cu alte drepturi cuprinse în convenţie sau protocoale ale convenţiei.
23. Prin asumarea obligaţiei de a nu „refuza dreptul la instruire”, statele contractante garantează tuturor cetăţenilor din jurisdicţia lor dreptul de acces la instituţiile de învăţământ existente la un anumit moment şi posibilitatea de a profita de pe urma educaţiei primite, prin recunoaşterea oficială a studiilor realizate [a se vedea Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen împotriva Danemarcii, 7 decembrie 1976, pct. 52, seria A nr. 23, şi Cauza „cu privire la anumite aspecte ale legilor privind folosirea limbilor în sistemul de educaţie din Belgia” (fond), 23 iulie 1968, pag. 31-32, pct. 4, seria A nr. 6].
24. Curtea a recunoscut, în continuare, că, în ciuda importanţei sale, dreptul la instruire nu este absolut şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu se aduce atingere substanţei dreptului (Cauza lingvistică belgiană, supra, pag. 28, pct.5 şi Campbell şi Cosans împotriva Regatului Unit, 25 februarie 1982, pct. 41, seria A nr.48).
25. În această privinţă, a fost recunoscut că art. 2 din Protocolul nr. 1 nu impune în mod necesar dreptul de acces la o instituţie de învăţământ specifică (Simpson împotriva Regatului Unit, nr. 14688/89, 24 februarie
26. Revenind la cauza în speţă, Curtea reţine că respectivele cereri depuse de reclamant în vederea înscrierii fiului său la o şcoală care asigura educaţia la domiciliu au fost respinse. Comisia pentru protecţia copilului, care, conform legislaţiei aplicabile, trebuia să acorde o autorizaţie prealabilă, nu a fost de acord cu alegerea făcută de reclamant şi a recomandat o şcoală specială, mai adaptată nevoilor speciale ale copilului. Comisia a susţinut că fiul reclamantului trebuia integrat într-o formă de învăţământ care să asigure socializarea acestuia şi un tratament adecvat pentru recuperarea motorie.
27. Curtea reaminteşte că atribuţia sa este aceea de organism de control în ceea ce priveşte respectarea convenţiei. Nu ţine de atribuţia sa să înlocuiască deciziile şi politicile autorităţilor naţionale cu ale sale. Deşi aceste autorităţi trebuie să acorde importanţă opiniile parentale, sunt respectate numai opiniile parentale care nu interferează cu dreptul fundamental al copilului la instruire, întregul art. 2 din Protocolul nr. 1 la convenţie fiind subordonat primei fraze.
28. În cauza de faţă, autorităţile române au acordat prioritate intereselor fiului reclamantului şi s-a considerat că este în avantajul acestuia să fie plasat într-o şcoală specială, care oferea nu numai facilităţi de transport, ci şi un pachet integrat de servicii specializate, sesiuni de terapie fizică, grupuri de susţinere, educaţie şi socializare, fără să îl priveze de contactul cu alţi copii de vârsta sa. Astfel, comisia specială a întocmit evaluarea nevoilor acestuia pe baza unor raporturi de specialitate, după cum urmează: un certificat medical pentru stabilirea gradului de handicap, un raport psihologic, un raport de evaluare complexă a copilului cu dizabilităţi şi certificate medicale. Prin hotărârea motivată din 28 aprilie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins recursul reclamantului împotriva deciziei comisiei, susţinând că acesta nu a demonstrat că poate asigura condiţii asemănătoare sau apropiate celor oferite de şcoala specială.
29. Curtea reţine, de asemenea, că fiul reclamantului a stat acasă fără a beneficia de nicio formă de învăţământ timp de cinci ani, deoarece tatăl său nu a vrut să accepte decizia autorităţilor competente de a frecventa o şcoală specială, mai adaptată pentru nevoile speciale ale acestuia. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că nimic nu poate fi imputat autorităţilor române care, în urma examinării elementelor din cauza prezentă, au recunoscut dreptul fiului reclamantului la o educaţie cât mai eficientă. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4 din convenţie.
30. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, că nu a beneficiat de un proces echitabil al cauzei sale, cu încălcarea art. 6 § 1 din convenţie. Curtea reaminteşte că nu este sesizată pentru a examina erorile de fapt şi de drept comise de autorităţile juridice naţionale, întrucât nu se poate detecta nicio inechitate a procedurilor şi deciziile luate nu pot fi considerate arbitrare. Pe baza elementelor de la dosar şi având în vedere concluziile sale cu privire la art. 2 din Protocolul nr. 1, Curtea concluzionează că, în cadrul procedurii, reclamantul a avut posibilitatea de a aduce toate argumentele necesare în apărarea interesului său şi autorităţile judiciare au acordat acestora consideraţia necesară. Hotărârile instanţelor naţionale nu par a fi neîntemeiate sau arbitrare. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4 din convenţie.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Marialena Tsirli Egbert Myjer
Grefier adjunct Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy