© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2014. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2014. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
SECȚIA A PATRA
CAUZA GUTSANOVI c. BULGARIEI
(Cererea nr. 34529/10)
HOTĂRÂRE
(Extrase)
STRASBOURG
15 octombrie 2013
Prezenta hotărâre a devenit definitivă în condițiile prevăzute de articolul 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate fi supusă revizuirilor redacționale.
În cauza Gutsanovi c. Bulgariei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Patra), reunită într-o Cameră compusă din:
Ineta Ziemele, Președinte,
Päivi Hirvelä,
George Nicolaou,
Ledi Bianku,
Zdravka Kalaydjieva,
Krzysztof Wojtyczek,
Faris Vehabović, judecători,
și Françoise Elens-Passos, Grefier de Secție,
Deliberând în camera de consiliu pe 24 septembrie 2013,
Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la aceeași dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 34529/10) îndreptată împotriva Republicii Bulgare, depusă la Curte în temeiul articoluli 34 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către patru cetățeni bulgari, dl Borislav Gutsanov Gutsanov, dna Monika Vladimirova Gutsanova, domnișoarele S. Gutsanova și B. Gutsanova („reclamanții”), pe 21 mai 2010.
2. Reclamanții au fost reprezentați de către dna S. Bachvarova-Zhelyazkova, avocat practicant din Varna, și de către dl M. Ekimdzhiev, un avocat din cadrul societății Ekimdzhiev, Boncheva și Chernicherska din Plovdiv. Guvernul bulgar („Guvernul”) a fost reprezentat de către agentul său, dna N. Nikolova, care a fost ulterior înlocuită de către dna M. Kotseva și dl V. Obretenov, din cadrul Ministerului Justiției.
3. Reclamanții s-au plâns, în special, de faptul că operațiunea de aplicare a legii de la domiciliul lor din dimineața zilei de 31 martie 2010 le-a cauzat traume psihice echivalând cu un tratament degradant. ...
4. Pe data de 4 aprilie 2011, Curtea a comunicat cererea Guvernului. S-a decis, de asemenea, pronunțarea de către Cameră asupra admisibilității și fondului cauzei în același timp (articolul 29 § 1 din Convenție).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI:
5. Reclamanții s-au născut în 1967, 1972, 2002 și, respectiv, 2004, și locuiesc în Varna. Primii doi reclamanți sunt un cuplu căsătorit, iar cel de-al treilea și al patrulea reclamant sunt fiicele lor minore.
A. Contextul general al cauzei
6. Primul reclamant, dl Borislav Gutsanov, este membru al Parlamentului din partea Partidului Socialist, membru al Biroului Executiv Central al Partidului Socialist și vicepreședinte al diviziunii sale regionale. La data în cauză acesta deținea postul de președinte al consiliului municipal Varna, ales dintre cei ce figurau pe lista partidului.
7. În perioada decembrie 2009 și aprilie 2010, Ministerul de Interne al Bulgariei a efectuat în întreaga țară mai multe operațiuni care vizau dezmembrarea unor grupări criminale. În cursul acestor operațiuni, poliția a a arestat un număr de persoane, inclusiv câteva figuri politice, fapt care a atras atenția presei și interesul public pe scară largă. Mai mulți politicieni, inclusiv Prim-ministrul și ministrul de Interne, ca și un număr de procurori și de comisari de poliție, au fost abordați constant de către mass-media pentru a comenta arestările și procedurile penale ce au urmat.
8. Urmare a acestor evenimente, au fost depuse mai multe cereri în fața Curții (nr. 26966/10, Maslarova c. Bulgariei; nr. 30336/10, Aleksey Petrov (II) c. Bulgariei; nr. 37124/10, Kostadinov c. Bulgariei; nr. 44885/10, Tsonev c. Bulgariei; nr. 45773/10, Petrov și Ivanova c. Bulgariei; și nr. 55388/10, Stoyanov și alții c. Bulgariei).
B. Operațiunea poliției de la domiciliul reclamanților
9. Pe 30 octombrie 2009, Procuratura din Sofia a început urmărirea penală împotriva unei/unor persoane necunoscute pentru abuz în serviciu al unui funcționar public și deturnare de fonduri publice având ca efect prejudicierea semnificativă a companiei municipale de transport public Varna. Faptele în cauză au avut loc în perioada 2003-2007. Pe 8 februarie 2010, Procurorul general a ordonat trimiterea dosarului de urmărire penală Procuraturii regionale Varna. Cercetarea trebuia efectuată de poliția Varna, sub supravegherea Procuraturii regionale.
10. Pe 31 martie 2010, în cursul cercetării penale, un ehipaj al poliției a pătruns în domiciliul reclamanților în jurul orei 6.30 a.m. și a procedat la arestarea dlui Gutsanov, percheziționând incinta. Evenimentele legate de operațiunea poliției constituie obiect de controversă între părți.
1. Versiunea reclamanților
11. În ziua de 31 martie 2010, dimineața devreme, dl și dna Gutsanovi dormeau în dormitorul de la etajul doi al casei lor din Varna. Cele două fiice dormeau în camerele lor de la etajul de mai jos. Casa familiei era echipată cu un sistem de monitorizare cu circuit închis de televiziune (CCTV), iar paznicul de noapte, D.P., era de serviciu la intrarea pe proprietate.
12. În jurul orei 6.30 a.m., D.P. a observat pe ecranul CCTV două sau trei mașini de poliție trecând pe lângă poarta grădinii în liniște, cu farurile stinse și oprindu-se puțin mai departe.
13. La scurt timp după, un grup de ofițeri de poliție au apărut la intrarea pe proprietate și câțiva dintre ei au început să bată puternic în poartă, cerând ca aceasta să fie deschisă imediat. D.P. și-a părăsit postul de noapte și a deschis poarta. Acesta a văzut apoi doi ofițeri de poliție îmbrăcați în civil, patru sau cinci ofițeri în uniformă și un grup de patru sau cinci ofițeri mascați ce făceau parte din unitatea specială de commando din cadrul Ministerului de Interne. D.P. a fost imobilizat și încătușat de către ofițerii de poliție, fiind întrebat apoi dacă proprietarii casei erau acolo. Acesta le-a răspuns că erau acolo și că în casă se mai aflau doi copii mici. I s-a cerut să deschidă ușa de intrare în casă, dar acesta a răspuns că nu are chei.
14. Ofițerii de poliție au alergat apoi spre ușa casei strigând „Poliția! Deschideți!”. Câțiva ofițeri au început să forțeze ușa utilizând diverse instrumente (un berbec, un levier și o rangă). Potrivit declarației lui D.P., ofițerii de poliție au reușit să deschidă ușa după cinci sau zece minute și au intrat în casa scării locuinței.
15. Dl și dna Gutsanovi au declarat că au fost treziți brusc de zgomotul bătăilor în ușă și de strigăte. Au alergat apoi la etajul de mai jos, luându-și fiicele în domitorul de la etajul doi al casei.
16. Dl Gutsanov a susținut că a părăsit apoi dormitorul pentru a vedea ce se întâmpla cu adevărat. În acel moment, a auzit mai multe persoane urcând scările și strigând „Ieși afară” și „Suntem ofițeri de poliție”. Acesta s-a întors imediat în dormitorul în care se aflau soția și fiicele sale. La scurt timp după, în dormitorul părinților au intrat ofițeri mascați și înarmați, îndreptându-și armele, dotate cu lămpi, spre dl Gutsanov, soția și fiicele sale, și strigând „Poliția! Nu mișcați!”. Dl Gutsanov a fost împins la perete înainte de a fi dus la etajul inferior, unde a fost forțat să încenuncheze și unde a fost încătușat.
17. Potrivit declarațiilor dlui și dnei Gutsanovi, cele două fiice, care se aflau pe patul părinților lor, țipau și plângeau înfricoșate. Poliția i-a cerut dnei Gutsanova să le acopere capetele cu o plapumă, ceea ce a și făcut.
18. La scurt timp după, dlui Gutsanov i s-a permis să meagă sus la etajul doi și să se îmbrace.
19. La ora 7.30 a.m., au sosit șoferul familiei și bona copilelor și le-au dus la școală. După ore, fetele au fost duse acasă la mătușa lor și și-au petrecut noaptea acolo.
20. În sprijinul versiunii lor asupra evenimentelor, reclamanții au prezentat o declarație scrisă de mână și nedatată a dlui Gutsanov, o declarație datată cu 7 aprilie 2010 și semnată de către soția sa, o declarație scrisă de mână și datată cu 8 aprilie 2010, semnată de către paznicul de noapte D.P. și o declarație scrisă de mână și datată cu aprilie 2010, având semnătura șoferului privat al familiei. Aceștia au mai prezentat un raport meteo al serviciului meteorologic din Varna care preciza că, în acea zi, soarele a răsărit la ora 6.52 a.m. și că zorii zilei au durat treizeci și unu de minute. Aceștia au mai prezentat și o copie a unui interviu dat de către dna Gutsanova săptămânalului Galeria, interviu publicat pe 8 aprilie 2010.
21. Reclamanții au mai prezentat o înregistrare video a emisiunii televizate „Afera”, transmisă pe data de 11 aprilie 2010 pe Skat, un canal de televiziune privat. Emisiunea conținea un interviu cu dna Gutsanova, precum și câteva înregistrări ale sistemului CCTV instalat pe proprietatea reclamanților, înregistrări din dimineața zilei de 31 martie 2010. Prima secvență arăta două vehicule ușoare și o dubă a poliției care treceau pe lângă proprietatea reclamanților. În cea de-a doua secvență putea fi văzut un ofițer de poliție care bătea în poarta de fier a casei, după care poarta se deschidea. Cea de-a trei secvență arăta doi ofițeri ai trupelor speciale, îmbrăcați în negru și înarmați cu automate dotate cu lămpi, inspectând o parte a grădinii și un bărbat îmbrăcat în civil care apărea la ușă. Bărbatul mergea îapoi în casă, urmați de doi ofițeri din trupele speciale. Cea de-a patra secvență arăta doi ofițeri din trupele speciale care aleargă spre casă, lăsând în urmă un polițist în uniformă și un bărbat îmbrăcat în civil. Ultimii doi bărbați par să privească la partea de sus a casei. Într-o secvență de mai departe, filmată de către un reporter, se arată starea geamului de la ușa casei după ce ofițerii de poliție au forțat intrarea: geamurile sunt intacte, însă lacătul și mânerul rupte.
2. Versiunea Guvernului
22. Pe 30 martie 2010, șeful detașamentului de luptă împotriva criminalității organizate a regiunii Varna și Procurorul regional Varna au aprobat planul unei operațiuni, în contextul procedurilor penale împotriva unei/unor persoane necunoscute pentru deturnare de fonduri publice aparținând companiei de transport public regional (a se vedea punctul 9 de mai sus). Planul presupunea arestarea a cinci persoane presupuse a fi comis infracțiunile în cauză, aici intrând și dl Gutsanov, precum și percheziționarea domiciliilor și birourilor suspecților. Operațiunile aveau să fie efectuate în dimineața următoare, pe 31 martie 2010, și să se desfășoare simultan de către cinci echipe formate din ofițeri de cercetare, ofițeri în uniformă și ofițeri ai trupelor speciale înarmați și mascați.
23. Echipa aleasă pentru operațiunea de la domiciliul reclamanților a primit instrucțiuni de la superiorii lor la ora 5.30 a.m., în ziua operațiunii polițienești. Ofițerii au fost atenționați că dl Gutsanov era deținătorul legitim al unui pistol marca Glock 17C pe care îl păstra acasă.
24. La ora 6.30 a.m., în ziua de 31 martie 2010, echipa, alcătuită din ofițeri în civil, doi ofițeri în uniformă și patru ofițeri ai trupelelor speciale îmbrăcați în negru și purtând veste anti-glonț pe care scria “Poliția”, s-au îndreptat spre domiciliul reclamanților. Ofițerii au bătut în poarta de fier a proprietății, care a fost deschisă de un bărbat ce a susținut că era paznic. Acesta le-a explicat că nu avea chei de la ușa casei și că singurele persoane aflate înăuntru erau dl Gutsanov, soția sa și cei doi copii ai lor. Doi ofițeri ai trupelor speciale au mers apoi în jurul casei pentru a se asigura că nu există alte ieșiri, în timp ce ceilalți doi ofițeri au alergat la ușa din față a casei, începând să bată în ea și să strige „Poliția! Deschideți!”. Ofițerii în uniformă stăteau în grădina din fața ușii.
25. După cinci minute, ofițerii de poliție au văzut silueta unui bărbat la ferestrele panoramice ale casei. Aceștia au strigat „Poliția. Vino jos! Deschide ușa!”. Dl Gutsanov a fost văzut de două ori după o fereastră, dar nu a venit jos. Ofițerii din trupele speciale au forțat ușa din față, intrând în casă. Unul dintre ei l-a văzut pe dl Gutsanov în casa scării și l-a chemat: „Poliția! Vino aici încet! Mâinile la vedere!”. Reclamantul a refuzat să se supună și a fugit la erajul superior. Ofițerii l-au urmat, strigând „Poliția! Stai!”. Reclamantul a trecut printr-o ușă la etajul doi și când au ajuns aproape, ofițeii au văzut că acesta a intrat într-un dormitor în care se aflau soția și fiicele sale. În acel moment, reclamantul a ieșit din cameră și a fost încătușat. Acesta a cerut permisiunea să se îmbrace și a fost condus în același dormitor de către un ofițer mascat.
26. În niciun moment din timpul operațiunii ofițerii de poliție nu i-au vorbit dnei Gutsanova sau celor două fiice ale sale. Ofițerul care a fost în dormitor nu avea o armă de foc, ci doar un electroșoc Taser. Ofițerul a așteptat în dormitor suficient încât să-i permită dlui Gutsanov să-și caute niște haine, după care au plecat împreună. Reclamantul a fost predat altor ofițeri de poliție, iar ofițerii din trupele speciale au părăsit incinta imediat după.
27. Guvernul a prezentat următoarele documente în sprijinul versiunii sale asupra evenimentelor: planul de acțiune al operațiunii în cauză, un raport al directoratului general al Ministerului de Interne, trei rapoarte ale personalului Ministerului implicat în operațiune, inclusiv al ofițerului de comandă al echipei pentru operațiuni speciale, ordinul de percheziție aprobat de un judecător și două ordine emise de Procuratura regională Varna și datate cu 7 aprilie 2010. Guvernul a mai prezentat fotografii din presă ale casei reclamanților care arătau, printre altele, fațada din sticlă prin care puteai vedea grădina.
C. Starea psihică a reclamanților urmare a operațiunii poliției de la domiciliul lor
28. Dna Gutsanova a declarat că fiica sa mai mică, B., a fost bâlbâită, fapt pentru care a trebuit să meargă la un logoped timp de un an, și că a început să se bâlbâie din nou după evenimentele din 31 martie 2010.
29. În conformitate cu declarația învățătorului responsabil de S., fiica mai mare a cuplului, aceasta era vizibil stresată și neobișnuit de tăcută pe 31 martie 2010. Sora dlui Gutsanov, care a avut grijă de nepoata sa, la ea acasă, în aceeași zi, a remarcat neliniștea copilului. Fata ar fi vorbit de câteva ori în acea zi despre ceea ce s-a întâmplat acasă la ea. De atunci, acesteia îi era frică de fiecare dată când vedea polițiști.
30. Pe 12 aprilie 2010, fiicele dlui și dnei Gutsanovi au fost examinate de către un psihiatru, care a observat că amintirea evenimentelor din 31 martie 2010 le producea reacții de neliniște celor două copile, sub formă de anxietate în cazul fetei mai mari și de accese de plâns în cazul celei mai mici. Psihiatrul nu a remarcat prezența altor complicații de natură psihologică la copile.
31. Urmare a evenimentelor din 31 martie 2010, dna Gutsanova a consultat un psihiatru în două ocazii. Aceasta s-a plâns, printre altele, de insomnie și anxietate, fiindu-i prescrise calmante.
...
II. DISPOZIȚII NORMATIVE ȘI PRACTICĂ RELEVANTE
...
D. Răspunderea statului pentru prejudicii
67. Secțiunea 1(1) din Legea privind răspunderea statului și a municipalităților pentru producerea prejudiciilor le permite persoanelor obținerea compensațiilor pentru prejudiciul cauzat prin deciziile, actele și omisiunile ilegale ale statului sau organelor municipale ori ale funcționarilor în exercitarea sarcinilor lor administrative. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții Supreme de Casație din Bulgaria, actele întocmite de către organele de cercetare și de urmărire penală în contextul procedurilor penale nu sunt clasificate ca fiind sarcini administrative și sunt, prin urmare, excluse din domeniul de aplicare al acestor prevederi (Решение № 615 от 10 юли 2001 г. на ВКС по гр. д. № 1814/2000 г.; Тълкувателно решение № 3 от 22 април 2004 г. на ВКС по тълк. д. № 3/2004 г., ОСГК). În temeiul secțiunii 2 din Lege, în vigoare la acea dată, organele de cercetare și de urmărire penală și instanțele erau răspunzătoare în următoarele circumstanțe: arestarea preventivă ilegală; acuzarea sau condamnarea urmată de încetarea procedurilor penale sau de achitare; internarea obligatorie la un spital sau alte măsuri de siguranță dispuse de către o instanță care erau anulate după ca fiind ilegale; executarea unei sentințe ce depășește durata sau valoarea inițială (a se vedea, de asemenea, Iliya Stefanov c. Bulgariei, nr. 65755/01, §§ 28 și 29, 22 mai 2008; Kandzhov c. Bulgariei, nr. 68294/01, §§ 35-39, 6 noiembrie 2008; și Bochev c. Bulgariei, nr. 73481/01, §§ 37-39, 13 noiembrie 2008).
...
ÎN DREPT
...
I. CU PRIVIRE LA PRESUPUSELE ÎNCĂLCĂRI ALE ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE
77. Reclamanții s-au plâns că operațiunea poliției de la domiciliul lor i-a supus unui tratament incompatibil cu articolul 3 din Convenție, care prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
78. Reclamanții s-au plâns în special de faptul că modul în care a fost administrată operațiunea polițienească – înainte de ivirea zorilor, de către ofițeri mascați și foarte înarmați care și-au forțat intrarea și și-au îndreptat armele spre ei, încătușându-l pe dl Gutsanov în timp ce-l obligau să îngenuncheze – i-au supus unui chin psihologic sever ce echivala cu un tratament degradant.
79. În observațiile lor scrise din 6 ianuarie 2012, reclamanții s-au plâns de lipsa unei anchete penale cu privire la presupusele rele-tratamente din timpul operațiunii poliției din 31 martie 2010.
A. Cu privire la admisibilitate
1. Cererea privind operațiunea poliției din 31 martie 2010
(a) Observațiile Guvernului
80. Guvernul a susținut că această cerere ar trebui respinsă pentru neepuizarea căilor de atac naționale și nerespectarea termenului-limită de șase luni, dar și pentru că aceasta era prematură și reclamanții nu aveau calitatea de victime.
81. Guvernul a menționat mai întâi că urmărirea penală împotriva dlui Gutsanov era încă pendinte și, prin urmare, cererea în temeiul articolului 3 era prematură.
82. În opinia Guvernului, reclamanții nu au ridicat problema presupusului tratament degradant înaintea autorităților competente. Mai mult, ei nu au introdus o acțiune penru prejudiciile aduse în temeiul secțiunii 2 din Legea cu privire la răspunderea statului pentru actele prejudiciabile. Aceștia nu au epuizat căile interne de atac disponibile în mod normal și efective în baza legilor naționale.
83. Guvernul a mai observat că, într-un ordin din 7 aprilie 2010, Procuratura regională Varna a decis să nu înceapă urmărirea penală împotriva ofițerilor de poliție care au pătruns în domiciliul reclamanților. Organele de urmărire au reținut, inter alia, că acțiunile ofițerilor de poliție nu au îndeplinit condițiile unei infracțiuni. Acesta a argumentat în continuare că prin acțiunile în discuție nu urmăreau în niciun caz să submineze demnitatea reclamanților sau să le provoace un rău de natură psihologică; așadar, acestea nu echivalau cu un tratament incompatibil cu articolul 3 din Convenție. În opinia Guvernului, reclamanții nu puteau deci susține că sunt victimele unei încălcări ale drepturilor lor garantate prin acest articol.
(b) Observațiile grupului reclamanților
84. Reclamanții nu au contestat faptul că nu au depus o plângere penală împotriva ofițerilor de poliție ce au pătruns în domiciliul lor pe 31 martie 2010. Cu toate acestea, ei au susținut că un asemenea remediu ar fi lipsit de efectivitate în mod manifest, în special din două motive. Mai întâi, nicio prevedere a legii penale bulgare nu instituia drept infracțiune provocarea unui tratament degradant altora, decurgând din presiunea psihologică. În al doilea rând, așa cum a reținut Curtea într-o serie de cauze privind operațiunile trupelor speciale ale forțelor naționale de poliție, refuzul sistematic al autorităților de a dezvălui identitatea ofițerilor implicați lipsea de efectivitate fiecare anchetă penală în privința lor.
85. Decizia de neîncepere a urmăririi penale emisă de Procuratura regională în prezenta speță a confirmat doar că orice plângere penală ar fi fost lipsită de efectivitate. Procuratura a luat această decizie de a nu începe urmărirea penală împotriva ofițerilor de poliție la scurt timp după ce a fost deschis dosarul, doar în baza a două rapoarte ale ofițerilor de poliție și fără a lua declarații de la orice alți martori sau fără să adune alte probe. Reclamanții nu au fost informați despre această decizie și au fost privați de posibilitatea de a se implica în anchetă.
86. În privința unei posibile acțiuni în despăgubire în temeiul Legii privind răspunderea statală pentru actele prejudiciabile, reclamanții au susținut că aceasta nu putea fi privită drept un remediu intern efectiv, în cazul lor. Potrivit jurisprudenței constante a instanțelor naționale, secțiunea 1 a Legii, în condițiile căreia statul poate fi ținut răspunzător pentru prejudiciile cauzate urmare a unei activități administrative, nu era aplicabilă acțiunii înfăptuite de către ofițeri de poliție pentru a pune în aplicare măsurile de anchetă în contextul procedurilor penale, care făceau parte mai degrabă din procesul judiciar, decât din exercițiul sarcinilor administrative. Mai mult, într-o decizie interpretativă obligatorie dată în 2005, Curtea Supremă de Casație a clarificat faptul că acolo unde organele administrative, incluzând poliția, puneau în aplicare măsuri dispuse de autorități judiciare, acțiunile în despăgubire împotriva statului puteau fi introduse doar împotriva acestuia și în baza secțiunii 2 din Legea privind răspunderea pentru actele prejudiciabile. Cu toate acestea, secțiunea 2 prevedea acordarea de despăgubiri doar pentru un număr limitat de situații. Singura care, probabil, ar fi fost incidentă în prezenta cauză era achitarea dlui Gutsanov sau încetarea ulterioară a procedurilor penale împotriva sa. Cu toate acestea, ar fi dificil pentru reclamanți să-și dovedească afirmațiile dat fiind faptul că toți martorii evenimentelor erau ofițeri de poliție care au luat parte la operațiunea din 31 martie 2010.
(c) Aprecierea Curții
87. Curtea observă dintru început că Guvernul a ridicat mai multe excepții de inadmisibilitate în privința cererii întemeiate pe articolul 3 din Convenție. Din punctul de vedere al susținerilor părților, Curtea consideră că problemele de conformitate cu limita de șase luni și presupusa natură prematură a cererii sunt legate îndeaproape de excepția de neepuizare ridicată de Guvern. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar a fi stabilit mai întâi dacă reclamanții din prezenta cauză au respectat condiția epuizării căilor interne de atac.
(i) Excepția de neepuizare a căilor interne de atac
88. Curtea reiterează că regula epuizării căilor interne de atac prevăzută de articolul 35 § 1 din Convenție obligă reclamanții să utilizeze întâi remediile disponibile și suficiente în mod normal în cadrul sistemului de drept național pentru a fi îndreptățiți să obțină despăgubiri pentru presupusele încălcări. Existența căilor de atac trebuie să fie suficient de sigură, atât în practică, cât și în teorie, în caz contrar ele fiind lipsite de accesibilitatea și efectivitatea necesare (a se vedea, printre multe alte autorități, Salman c. Turciei [MC], nr. 21986/93, § 81, CEDO 2000‑VII, și İlhan c. Turciei [MC], nr. 22277/93, § 58, CEDO 2000‑VII).
89. Îi incumbă Guvernului care susține neepuizarea să demonstreze Curții faptul că remediul era unul efectiv, disponibil în teorie și în practică la acel moment. Odată ce a fost demonstrat acest lucru, îi revine reclamantului să arate că remediul invocat de Guvern a fost în fapt epuizat sau a fost, din varii motive, neadecvat și inefectiv în circumstanțele speciale ale cazului ori că au existat circumstanțe specifice ce l-au scutit de această cerință (a se vedea Akdivar și alții Others c. Turciei, 16 septembrie 1996, § 68, Rapoarte de Hotărâri și Decizii 1996‑IV).
90. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, remediul disponibil în mod normal în dreptul bulgar în privința tratamentelor inumane și degradante presupus a fi cauzate de către ofițerii de poliție este plângerea adresată organelor de urmărire penală (a se vedea, printre multe alte autorități, Assenov și alții c. Bulgariei, 28 octombrie 1998, § 86, Rapoarte 1998‑VIII; Osman și Osman c. Bulgariei (dec.), nr. 43233/98, 6 mai 2004; și Kemerov c. Bulgaria (dec.), nr. 44041/98, 2 septembrie 2004). Reclamanții din prezenta cauză nu au depus o asemenea plângere la procuror împotriva ofițerilor de poliție care au pătruns în casa lor în dimineața zilei de 31 martie 2010. Ei au susținut în această privință că o plângere la organele de urmărire nu putea fi considerată un remediu efectiv în cazul lor, dată fiind natura relelor-tratamente la care au fost supuși și deficiența prevederilor legale penale interne (a se vedea punctul 84 de mai sus).
91. Curtea observă că în hotărârea sa din cauza Hristovi c. Bulgariei (nr. 42697/05, § 95, 11 octombrie 2011) a privit cu îngrijorare tratamentul prevăzut prin legea penală bulgară pentru actele cauzatoare de suferință psihică. Aceasta a reținut în special că, exceptând cazurile deosebite de amenințare cu moartea, Codul penal bulgar nu incrimina actele ofițerilor de poliție care conduceau la un asemenea tip de suferință, rezultând, de exemplu, din percheziții, rețineri și arestări derulate în mod agresiv. Prin urmare, până când un posibil reclamant nu ar fi susținut că a suferit traume fizice aflat fiind în mâinile poliției, autoritățile nu ar fi fost în drept să înceapă urmărirea penală în legătură cu actele invocate. Curtea a reținut că această deficiență a legii penale le-a permis celor răspunzători de cauzarea traumelor psihice să scape de sancțiuni, urmare a acțiunilor lor.
92. Reclamanții din prezenta cauză s-au plâns exclusiv de efectele psihologice adverse ale operațiunii poliției efectuate acasă la ei în dimineața zilei de 31 martie 2010. Ei nu s-au plâns că ar fi fost agresați fizic de către ofițerii de poliție. Rezultă așadar că dacă ar fi depus o plângere împotriva ofițerilor de poliție în cauză, organele de urmărire ar fi refuzat în mod inevitabil să inițieze procedurile penale din cauza aceleiași deficiențe a legii reținute de către Curte în Hristovi, cauză citată mai sus. Prin urmare, remediul legii penale disponibil în mod normal și efectiv în cazurile de violență fizică provocată de către poliție era sortit de la început să eșueze în circumstanțele speciale de care s-ar fi plâns reclamanții. Curtea nu îi poate critica așadar pentru că nu au depus o plângere în fața organelor de urmărire împotriva ofițerilor implicați în operațiune.
93. Curtea observă în continuare că, în hotărârea sa din cauza Mirosław Garlicki c. Poloniei (nr. 36921/07, § 77, 14 iunie 2011), ea a recunoscut că cererea civilă pentru despăgubiri prevăzută de legislația poloneză în cazurile de încălcare a drepturilor personale precum dreptul la sănătate, libertate, onoare și demnitate umană constituia un remediu potrivit în privința presupuselor încălcări ale articolului 3, într-un caz în care reclamantul s-a plâns exclusiv de efectele psihice adverse ale arestului său de către ofițeri mascați, care a avut loc în fața unui mare număr de persoane și care a fost mediatizat pe larg în presă. Aceasta observă că reclamanții din prezenta cauză s-au plâns de asemenea de efectele psihologice ale operațiunii poliției ce i-a vizat. Guvernul a susținut faptul că reclamanții ar fi putut introduce o cerere pentru despăgubiri în temeiul Legii privind răspunderea statului și a municipalităților pentru actele prejudiciabile (a se vedea paragraful 82 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea consideră că, spre deosebire de cazul lui Mirosław Garlicki (citat mai sus, §§ 77 și 78), unde reclamantul a avut la dispoziție varii remedii interne efective, orice acțiune în despăgubiri introdusă de cei patru reclamanți în temeiul secțiunii 1 sau 2 a legii bulgare sus-menționate nu ar fi avut șanse de succes, din motivele prezentate mai jos.
94. Curtea amintește în această privință faptul că secțiunea 1 a Legii privind răspunderea statului pentru actele prejudiciabile le permite persoanelor să introducă acțiuni pentru răspundere delictuală împotriva statului pentru deciziile, actele sau omisiunile ilegale ale autoităților statale sau ale funcționarilor în exercițiul sarcinilor lor administrative. Potrivit jurisprudenței constante a instanțelor supreme din Bulgaria, actele executate de către organele de anchetă sau de urmărire în contextul procedurilor penale nu fac parte din sarcinile lor administrative și deci nu intră în domeniul de aplicare al secțiunii 1 din legea sus-menționată (a se vedea punctul 67 de mai sus și cauza Iliya Stefanov[1] ..., § 28). Curtea observă că operațiunea poliției din casa reclamanților a fost efectuată în contextul prcedurilor penale și a vizat arestarea dlui Gutsanov, precum și percheziția domiciliară pentru găsirea probelor. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței instanțelor naționale, operațiunea a făcut parte din măsurile de cercetare luate în cursul acelor proceduri și nu angaja răspunderea delictuală a statului în temeiul secțiunii 1 din legea sus-menționată.
95. În privința aplicabilității secțiunii 2 din aceeași lege, Curtea observă că singurele situații care puteau fi aplicabile în circumstanțele cazului erau constatarea faptului că detenția dlui Gutsanov era ilegală și încetarea procedurilor penale împotriva sa ori achitarea lui în primă instanță sau în apel (a se vedea paragraful 67 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea reține că instanțele cărora dl Gutsanov le-a cerut eliberarea au considerat detenția sa ca fiind conformă cu dreptul intern ... . Curtea mai reține că, potrivit ultimelor informații primite din partea prmului reclamant, procedurile penale în discuție sunt încă în curs de desfășurare, în etapa preliminară a cercetării ... . În aceste circumstanțe, orice acțiune în temeiul secțiunii 2 din Legea privind răspunderea statală pentru actele prejudiciabile în figoare la acae dată ar fi fost sortită eșecului.
96. Curtea reține de asemenea că orice acțiune introdusă în temeiul secțiunii 2 din legea sus-menționată ar fi echivalat cu o recunoaștere expresă sau tacită a încălcării dreptului său de a nu fi supus tratamentelor inumane sau degradante. Orice asemenea acțiune a fi trebuit să stabilească faptul că prejudiciul în discuție a fost produs urmare a acuzațiilor aduse pentru comiterea unei infracțiuni în cadrul unor proceduri care au fost ulterior încetate sau finalizate cu o achitare. Așadar, examinarea faptelor de către instanțele naționale s-ar fi limitat la constatări pur formale și nu ar fi cuprins adevărata substanță a cererilor reclamanților, și anume ceea ce au considerat ei ca fiind o natură inutilă a metodelor folosite de către poliție pentru a atinge obiectivul operațiunii, dar și efectele psihologice adverse ale operațiunii de aplicare a legii asupra celor patru reclamanți.
97. În concluzie, Curtea consideră că, din cauza deficiențelor din legislația națională, nici plângerea penală, nici acțiunea în despăgubire împotriva statului la care a făcut trimitere Guvernul pârât nu ar fi reprezentat remedii interne suficient de efective în acest caz. Remediul penal ar fi fost sortit eșecului din cauza lipsei prevederilor din legislația bulgară de incriminare a cauzării de suferințe psihice (a se vedea punctele 90-92 de mai sus), în timp ce o acțiune în despăgubire împotriva statului ar fi fost lipsită de efectivitate din cauza domeniului de aplicare limitat al controlului instanțelor naționale în contextul unor atari proceduri (a se vedea punctele 94-96 de mai sus). Guvernul nu s-a referit la vreun alt remediu capabil să asigure acordarea despăgubirilor către reclamanți, date fiind presupusele încălcări ale drepturilor lor garantate de articolul 3 din Convenție. În lumina acestor considerații și argumente prezentate mai sus, Curtea consideră că excepția Guvernului de neepuizare a căilor interne de atac trebuie respinsă.
(ii) Conformitatea cu celelalte condiții de admisibilitate
98. Guvernul a mai susținut că cererea în temeiul articolului 3 din Convenție a fost introdusă prematur, de vreme ce ancheta preliminară în privința dlui Gutsanov era încă pendinte. Curtea nu poate deduce o legătură directă între procedurile penale la care s-a referit Guvernul și cererea reclamantului: procedurile în discuție nu sunt menite să stabilească dacă agenții statului au asigurat bunăstarea fizică sau demnitatea reclamanților, ci mai degrabă să clarifice dacă dl Gutsanov era vinovat de constituirea unui grup infracțional organizat sau de alte infracțiuni legate de poziția sa de președinte al consiliului municipal Varna ... .
99. Chiar presupunând că Guvernul se așteaptă ca procedurile penale să înceteze sau ca dl Gutsanov să fie achitat, fapt care i-ar permite să introducă o cerere în despăgubire în temeiul secțiunii 2 din Legea privind responsabilitatea statului pentru actele prejudiciabile (a se vedea punctul 95 de mai sus), Curtea reiterează că o acțiune de acest tip nu ar putea conduce la constatarea unei încălcări a dreptului reclamanților de a nu fi supuși tratamentelor inumane sau degradante în timpul operațiunii poliției de la domiciliul lor (a se vedea punctul 96 de mai sus). În lumina acestor considerații, Curtea nu poate critica reclamanții pentru că au depus cererea în fața ei înainte ca procedurile penale împotriva dlui Gutsanov să se finalizeze. Rezultă că prezenta cerere nu este prematură și că excepția preliminară a Guvernului trebuie respinsă.
100. De asemenea, Guvernul a susținut că reclamanții nu s-au încadrat în limita de șase luni prevăzută de articolul 35 § 1 din Convenție. Curtea reiterează că regula celor șase luni este strâns legată de cea a epuizării căilor interne de atac, de vreme ce perioada de șase luni curge de la data la care hotărârea este considerată definitivă pentru scopurile epuizării remediilor interne (a se vedea, printre alte autorități, Paul și Audrey Edwards c. Regatului Unit (dec.), nr. 46477/99, 7 iunie 2001). Cu toate acestea, când nu există un remediu disponibil în dreptul intern, perioada de șase luni curge, în principiu, de la data la care actul contestat a avut loc (a se vedea Gongadze c. Ucrainei, nr. 34056/02, § 155, CEDO 2005‑XI).
101. În examinarea excepției neepuizării ridicate de către Guvern, Curtea a reținut că niciunul dintre remediile la care acesta s-a referit nu a satisfăcut cerința efectivității impuse de articolul 35 § 1 din Convenție. Așadar, în prezenta cauză, începutul perioadei de șase luni ar trebui să fie data evenimentelor care au dat naștere cererii în temeiul articolului 3, adică 31 martie 2010. Cum reclamanții au introdus cererea pe 21 mai 2010, Curtea reține că limita celor șase luni în vederea introducerii cererii a fost respectată în prezenta cauză. Excepția de inadmisibilitate ridicată în acest sens trebuie, așadar, respinsă.
102. În fine, Guvernul a contestat calitatea de victime a reclamanților, susținând că ei nu au fost supuși unui tratament contrar articolului 3. Curtea consideră că această excepție trebuie unită cu examinarea fondului cererii în temeiul articolului 3 din Convenție. Ea notează că această cerere nu este în mod vădit neîntemeiată în înțelesul articolului 35 § 3 (a) din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Ea trebuie așadar declarată admisibilă.
2. Cererea privind lipsa unei anchete penale cu privire la evenimente
103. Curtea observă că reclamanții au ridicat această problemă în observațiile lor scrise din 6 ianuarie 2012. Cu toate acestea, în examinarea admisibilității cererii lor sub aspectul substanțial al articolului 3, ea a notat că orice plângere penală ce urmărește inițierea unei anchete cu privire la evenimente ar fi sortită eșecului dintru început, având în vedere lipsa prevederilor legale intene care să incrimineze actele comise de polițiști ce cauzează suferințe psihice (a se vedea paragraful 92 de mai sus); mai mult, acest argument a fost invocat de către înșiși reclamanții (a se vedea paragraful 84 de mai sus).
104. Curtea reiterează faptul că, potrivit jurisprudenței sale constante, punctul de început al perioadei de șase luni pentru introducerea unei cereri în fața sa este data la care actul contestat a avut loc, atunci când dreptul intern nu oferă remedii potrivite (a se vedea punctul 100 de mai sus). Ea consideră așadar că, în prezenta cauză, perioada de șase luni pentru introducerea cererii sub aspectul procedural al articolului 3 a început pe 31 martie 2010. Reclamanții au formulat cererea cu un an și nouă luni mai târziu. Rezultă că această cerere a fost depusă cu depășirea timpului și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părților
(a) Reclamanții
105. Reclamanții au susținut că modul în care a avut loc operațiunea poliției la domiciliul lor era incompatibil cu articolul 3 din Convenție. Pe 31 martie 2010, înainte de răsăritul soarelui, un grup de ofițeri de poliție mascați și înarmați și-au forțat intrarea în casa lor fără o autorizație prealabilă. Ofițerii trupelor speciale au intrat în dormitorul dlui și dnei Gutsanovi și și-au îndreptat armele spre cele două fiice minore ale cuplului. Dl Gutsanov, un politician influent și respectat, a fost silit să îngenuncheze, fiind încătușat.
106. În opinia reclamanților, nu a existat niciun motiv pentru ca operațiunea poliției să fie planificată și efectuată în această manieră, în special din cauză că dl și dna Gutsanov erau persoane respectabile, bine-cunoscute în oraș. Niciunul dintre aceștia nu avea antecedente penale și nu a existat vreun motiv de a presupune că vor opune rezistență la aplicarea legii de către ofițerii de poliție. Percheziția domiciliului lor nu a constituit o măsură de cercetare urgentă, așa cum o prevedea articolul 161 § 2 din Codul de procedură penală. Potrivit reclamanților, toate aceste elemente indicau intenția reală de a-i intimida, de a le submina demnitatea și de a le induce sentimentul de neajutorare în fața acțiunilor ofițerilor de aplicare a legii.
107. Acțiunile ofițerilor de poliție au avut un impact psihologic advers asupra reclamanților. În special dna Gutsnova și cele două fiice ale sale, cu vârsta de cinci și șapte ani, au suportat o importantă presiune psihologică, așa cum au constatat psihiatrii care le-au examinat la scurt timp după producerea evenimentelor în cauză. Dl Gutsanov, un respectat politician aparținând unui partid politic de opoziție, a fost victima unui arest brutal ce a fost tratat pe larg în media și care, împreună cu arestările altor politicieni, au făcut parte dintr-o campanie de propagandă a partidului de la putere. Efectele psihologice ale tratamentului contestat au fost suficient de severe ca să depășească pragul cerut de articolul 3 și ca tratamentul în discuție să fie caracterizat ca fiind „degradant”.
(b) Guvernul
108. Guvernul a contestat afirmațiile reclamanților și versiunea lor asupra evenimentelor. Acesta a susținut că operațiunea poliției din 31 martie 2010 a fost planificată meticulos și efectuată într-o modalitate care respecta demnitatea și drepturile reclamanților. Arestul dlui Gutsanov și percheziția domiciliului său au fost efectuate în contextul unei cercetări penale cu privire la infracțiuni grave implicând mai mulți complici suspectați. Poliția a fost informată că dl Gutsanov deținea în casa sa o armă.
109. Operațiunea poliției a fost lansată după răsărit, adică după 6 a.m. Poliția a bătut în poarta proprietății reclamanților, și-a anunțat prezența și a cerut ca poarta de fier să fie deschisă. Paznicul a deschis poarta și le-a spus că nu avea cheia de la ușa din față a casei. Poliția a alergat spre ușă și a bătut în aceasta, cerând să fie deschisă imediat. Dl Gutsanov a apărut de două ori la fereastra casei sale; acesta a văzut și a recunoscut poliția după uniformele purtate, dar nu a venit să deschidă ușa. În acel moment, temându-se că acesta ar putea distruge probele, să-și scoată arma sau să încerce să fugă, ofițerii trupelor speciale au forțat deschiderea ușii de la casă. Ei l-au arestat pe dl Gutsanov la etajul al doilea, când încerca să intre în dormitorul în care se aflau soția și cei doi copii.
110. Potrivit Guvernului, dl Gutsanov nu a fost forțat să îngenuncheze. Ofițerii i-au pus cătușele fără a utiliza tehnici speciale de imobilizare și nu și-au îndreptat armele spre soția și fiicele acestuia. Singurul ofițer care a intrat în dormitorul de la etajul doi purta la el un electroșoc și nu a abordat defel copiii sau pe dna Gutsanova. Ofițerii din trupele speciale au stat în casă doar câteva minute și au părăsit incinta după arestarea dlui Gutsanov. La scurt timp după, au fost scoase cătușele reclamantului.
111. Acțiunile ofițerilor de poliție au fost conforme cu prevederile legislației naționale. Percheziția a fost aprobată de către un judecător pentru îndeplinirea acesteia într-un termen de douăzeci și patru de ore, iar procuratura regională nu a constatat vreo încălcare din partea ofițerilor de poliție, în baza informației oferite de către autorități.
112. Guvernul a recunoscut că intrarea poliției în casă și percheziția acesteia a dat naștere, fără niciun dubiu, unor trăiri negative pentru reclamanți. Cu toate acestea, el a susținut că erau consecințe firești și inevitabile ale acestui tip de măsuri de investigare; prin urmare, neplăcerile cauzate nu au depășit pragul de severitate, după care devenea incident articolul 3 din Convenție. Acest lucru a fost confirmat, de exemplu, de faptul că cea mai mare dintre fete a fost dusă la școală ca de obicei. Guvernul a mai menționat că dacă dl Gutsanov ar fi deschis ușa din față a casei, ofițerii de poliție nu ar fi recurs la măsurile speciale, scutindu-i pe membrii familiei sale de neplăcerile trăite.
2. Aprecierea Curții
(a) Stabilirea faptelor
113. Curtea reiterează că afirmațiile privind relele tratamente contrare articolului 3 din Convenție trebuie susținute prin probe pertinente. Pentru a stabili faptele, Curtea aplică standardul probei „dincolo de orice dubiu rezonabil” (a se vedea Irlanda c. Regatului Unit, 18 ianuarie 1978, § 161 in fine, Seria A nr. 25). Cu toate acestea, o asemenea probă poate decurge din coexistența unor deducții suficient de puternice, clare și concordante sau din prezumții similare de fapt de nerăsturnat (a se vedea Salman, citată mai sus, § 100).
114. Curtea notează că evenimentele legate de operațiunea poliției de la domiciliul celor patru reclamanți nu au făcut obiectul niciunui control al instanțelor interne. Pusă în fața unor situații similare, Curtea a efectuat o evaluare proprie asupra faptelor, cu respectarea normelor stabilite prin jurisprudența sa (a se vedea, ca exemplu, Sashov și alții c. Bulgariei, nr. 14383/03, § 48, 7 ianuarie 2010).
115. În baza acestor principii, Curtea consideră că este oportun să se ia ca punct de plecare al analizei sale circumstanțele ce nu au fost contestate de către părți și probele prezentate de către acestea. Ea va lua în calcul și afirmațiile părților care sunt suficient de legate de faptele necontestate și de probele prezentate.
116. Nu a făcut obiectul disputei dintre părți faptul că operațiunea poliției de la domiciliul reclamanților a început la scurt timp după ora 6.30 a.m. pe 31 martie 2010. Înregistrarea de pe camerele CCTV ale proprietății pusă la dispoziția Curții, ca și raportul meteorologic de la serviciul meteorologic Varna, a fost coroborată cu afirmațiile reclamanților potrivit cărora operațiunea a avut loc înainte de răsăritul soarelui, și anume în zori (a se vedea punctele 20 și 21 de mai sus).
117. Părțile au fost de acord, de asemenea, că membrii echipei de poliție ce a participat la operațiune era alcătuită din ofițeri în uniformă, ofițeri îmbrăcați în civil și ofițeri ai trupelor speciale înarmați și mascați. Materialul video prezentat de către reclamanți (a se vedea punctul 21 de mai sus) și rapoartele prezentate de către Guvern (a se vedea punctele 22, 24 și 27 de mai sus) confirmă acest lucru.
118. Faptul că au existat o armă de foc și muniție la domiciliul reclamanților este de asemenea necontestat și stabilit prin raportul percheziției. Reiese clar din observațiile Guvernului și din rapoartele pe care le-a prezentat că ofițerii de poliție au fost atenționați de către ofițerii lor superiori despre existența acelei arme (a se vedea punctele 23 și 27 de mai sus).
119. De asemenea, constituie un punct comun al susținerilor părților faptul că poarta proprietății reclamanților a fost deschisă în mod voluntar de către paznic la cererea ofițerilor de poliție (a se vedea punctele 13 și 24 de mai sus). Mai mult, scena a fost filmată și înregistrată prin sistemul CCTV instalat pe proprietate (a se vedea punctul 21 de mai sus). Părțile au căzut de acord și asupra faptului că paznicul i-a informat pe ofițerii de poliție despre identitatea celor prezenți în casă și despre faptul că nu avea cheia de la ușa din față, precum și că ușa a fost forțată de către ofițerii de la trupele speciale care au intrat în casă și l-au arestat pe dl Gutsanov (a se vedea punctele 13, 14, 24 și 25 de mai sus).
120. Niciuna dintre părți nu a contestat faptul că reclamanții nu au fost vătămați fizic în timpul operațiunii poliției. Certificatul care atestă controalele psihiatrice ale dnei Gutsanova și ale celor două fiice ale sale (a se vedea punctele 30 și 31 de mai sus) nu au fost contestate de către Guvern.
121. Prima discrepanță dintre versiunile părților asupra evenimentelor privește descrierea comportamentului dlui Gutsanov. Potrivit Guvernului, acesta a apărut de două ori la una dintre cele două ferestre ale casei, i-a văzut pe ofițerii de poliție și a auzit somațiile acestora, dar nu a deschis ușa din față (a se vedea punctul 25 de mai sus). De vreme ce primul reclamant a susținut că nu a conștientizat derularea unei operațiuni polițienești până când ofițerii trupelor speciale nu au intrat în casă și au început să urce scările (a se vedea punctul 16 de mai sus).
122. Probatoriul de care dispune Curtea nu îi permite să determine dacă reclamantul a apărut de fapt la fereastra casei sale și a refuzat în mod deliberat să le deschidă ușa din față ofițerilor de poliție. Cu toate acestea, ea reține că nu s-a contestat faptul că ofițerii de poliție au bătut în poarta proprietății și și-au anunțat prezența paznicului, pe care l-au strigat. Potrivit ofițerilor de poliție, aceștia au bătut apoi în ușa din față a casei și au strigat „Poliția! Deschideți!”. Această afirmație este coroborată cu declarațiile făcute de dl și dna Gutsanovi, potrivit cărora au fost treziți de strigăte și bătăi în ușa casei (a se vedea punctul 15 de mai sus). Dl Gutsanov a declarat că a mers jos la etajul întâi al casei ca să-i aducă pe cei doi copii înainte de a se întoarce înapoi în dormitorul de la etajul al doilea. Această susținere a fost coroborată cu versiunea ofițerilor de poliție care au văzut silueta unui bărbat prin ferestrele casei (a se vedea punctul 25 de mai sus).
123. În privința locului exact în care a fost arestat dl Gutsanov, Curtea observă că el însuși a admis în declarația sa faptul că, atunci când ofițerii de poliție au forțat ușa și au emis avertismente verbale, acesta a alergat înapoi în dormitorul de la etajul al doilea unde se aflau soția și copii săi (a se vedea punctul 16 de mai sus). Curtea nu este în măsură să determine dacă dl Gutsanov a fost arestat înăuntrul dormitorului de la etajul al doilea al casei, așa cum susținea acesta, sau la etajul al doilea, după ce acesta a ieșit din dormitor din proprie voință, așa cum susține Guvernul. Nici nu a fost stabilit dincolo de orice dubiu rezonabil faptul că ofițerii de poliție i-au vorbit dnei Gutsanova și i-au cerut să acopere capetele copiilor cu o plapumă. În orice caz, Curtea observă că, potrivit mărturiilor date de către ofițerii trupelor speciale (a se vedea punctele 25 și 27 de mai sus), ei au văzut-o pe soția dlui Gutsanov și pe copii în interiorul dormitorului atunci când au urcat la etajul al doilea al casei în urmărirea dlui Gutsanov. Curtea acceptă faptul că dna Gutsanova și cele două fiice ale sale au văzut bărbați înarmați și mascați doar prin ușa de la dormitor.
124. În opinia Curții, susținerea dlui Gutsanov potrivit căreia ar fi fost forțat să îngenuncheze asfel ca ofițerii de poliție să-l încătușeze nu a fost probată dincolo de orice dubiu rezonabil. În privința încătușării, nu s-a contestat faptul că ofițerii trupelor speciale i-au pus cătușele dlui Gutsanov jos (a se vedea punctul 16 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea observă că niciuna dintre părți nu a specificat perioada de timp în care dl Gutsanov a rămas încătușat. În orice caz, nu poate decât să observe că nu există vreo probă la dosar care să demonstreze că primul reclamant ar fi apărut încătușat în fața camerelor jurnaliștilor adunați la intrarea în proprietate în acea zi. Mai mult, fotografia cu acesta părăsind casa, în jurul orei 1 p.m., nu prezintă vreun semn că ar fi fost încătușat ... . În consecință, Curtea consideră că prezenta cauză trebuie deosebită de cazul lui Mirosław Garlicki, (citat mai sus, § 75), în care reclamantul a fost arestat la locul său de muncă în fața colegilor și pacienților săi, încătușat și filmat.
(b) Conformitatea cu articolul 3 în prezenta cauză
125. Curtea reiterează faptul că relele-tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a se încadra în domeniul de aplicare al articolului 3. Evaluarea acestui minim este relativă: ea depinde de toate circumstanțele cauzei, precum durata tratamentului, efectele sale fizice și mintale și, în anumite cazuri, sexul, vârsta și starea sănătății victimei. Tratamentul „inuman” a fost astfel catalogat de către Curte și pentru că, inter alia, a fost premeditat, a avut loc pentru mai multe ore în șir și a cauzat fie leziuni corporale în sine, fie suferințe mintale, și de asemenea „degradant” pentru că a stârnit în victime sentimente de frică, angoasă și inferioritate ce le puteau umili și înjosi (a se vedea Labita c. Italiei [MC], nr. 26772/95, § 120, CEDO 2000‑IV). Suferințele de natură psihologică pot rezulta dintr-o situație în care agenții statului le insuflă în mod deliberat teamă persoanelor prin amenințări cu moartea sau cu rele tratamente (a se vedea Hristovi, citată mai sus, § 80).
126. Articolul 3 nu interzice folosirea forței de către ofițerii de poliție în timpul unei arestări. Cu toate acestea, folosirea forței trebuie să fie proporțională și absolut necesară în circumstanțele cazului (a se vedea, printre multe alte autorități, Rehbock c. Sloveniei, nr. 29462/95, § 76, CEDO 2000‑XII, și Altay c. Turciei, nr. 22279/93, § 54, 22 mai 2001). În această privință, este important de exemplu dacă există vreun motiv să se creadă că persoana în cauză s-ar putea opune arestului sau s-ar ascunde, ar putea cauza leziuni sau pagube ori ar putea distruge probe (a se vedea Raninen c. Finlandei, 16 decembrie 1997, § 56, Rapoarte 1997‑VIII). Curtea reiterează în special faptul că orice recurgere a agenților statului la forța fizică împotriva unei persoane fără a fi strict necesară dat fiind comportamentului ei, subminează demnitatea umană și constituie în principiu o încălcare a dreptului garantat de articolului 3 (a se vedea Rachwalski și Ferenc c. Poloniei, nr. 47709/99, § 59, 28 iulie 2009). Acest test de proporționalitate strict a fost aplicat de asemenea de către Curte în situații în care persoanele vizate se aflau deja în mâinile agenților de punere în aplicare a legii (a se vedea, printre alte autorități, Klaas c. Germaniei, 22 septembrie 1993, § 30, Seria A nr. 269; Rehbock, citată mai sus, §§ 68-78; și Milan c. Franței, nr. 7549/03, §§ 52-65, 24 ianuarie 2008).
127. Revenind la faptele prezentei cauze, Curtea observă că operațiunea a urmărit scopul legitim al efectuării unui arest, a unei percheziții și a unei confiscări de obiecte, precum și obiectivul de interes public al urmăririi penale a infracțiunilor. Curtea trebuie să se asigure că a fost atins un just echilibru în circumstanțele cazului, între cerințele de interes general și cerințele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei. Curtea reține că, în ciuda faptului că cei patru reclamanți nu au fost vătămați fizic pe parcursul operațiunii contestate a poliției, cea din urmă a impus utilizarea unui anumit grad de forță fizică. Ușa din față a casei a fost deschisă forțat de către echipa de operațiuni speciale, dl Gutsanov a fost imobilizat de ofițeri mascați înarmați, condus jos cu forța și încătușat. Curtea trebuie așadar să stabilească dacă utilizarea forței fizice a fost proporțională și absolut necesară în prezenta cauză.
128. Scopul operațiunii polițienești de la domiciliul reclamanților din acea zi era arestarea dlui Gutsanov, care era suspect într-un caz penal privind deturnarea de fonduri publice, precum și efectuarea unei percheziții a incintei în căutarea de de probe materiale și documentare în cadrul aceleiași cercetări penale. Reiese din probele dosarului că cercetarea în discuție a fost pornită cu cinci luni mai devreme, că existau mai mulți suspecți în acest caz și că autoritățile suspectau existența unui grup infracțional organizat (a se vedea [punctul] 9 ... de mai sus). Cu certitudine cazul nu viza un grup de persoane suspectate de comiterea de fapte penale violente.
129. În privința persoanei dlui Gutsanov, Curtea observă că acesta era o bine-cunoscută figură politică în Varna: la acea dată era președintele consiliului municipal. Mai mult, nu există vreo probă la dosar care să sugereze că ar fi avut un trecut ce denotă violențe sau că ar fi putut reprezenta un pericol pentru ofițerii de poliție care efectuau operațiunea la domiciliul acestuia.
130. Este adevărat că dl Gutsanov era deținătorul legal al unei arme și de muniție, pe care le păstra acasă. Faptul era cunoscut de poliție și a fost menționat în mod special la întâlnirea echipei de poliție de dinaintea operației (a se vedea punctul 23 de mai sus). Acesta reprezenta indubitabil un factor important care trebuia avut în vedere de către ofițeri de-a lungul operațiunii de la domiciliul reclamanților. Cu toate acestea, Curtea consideră că prezența armei în casa reclamanților nu era suficientă în sine pentru a justifica desfășurarea trupelor speciale sau gradul de forță utilizată în prezentul caz.
131. Din dosar reiese că eventuala prezență a soției domnului Gutsanov și a minorilor nu a fost avută în considerare în nicio etapă din planificarea și efectuarea operațiunii poliției. Faptul nu a fost adus în discuție la întâlnirea de dinaintea operațiunii (a se vedea punctul 23 de mai sus) și ofițerii de poliție nu au acordat, aparent, nicio atenție avertizării paznicului potrivit căreia în casă sunt prezenți copii mici (a se vedea punctul 24 de mai sus).
132. Desigur, Curtea nu poate merge atât de departe încât să le ceară autorităților de punere în aplicare a legii să nu aresteze persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor acasă la ei dacă sunt prezenți copiii sau soțiile lor. Cu toate acestea, ea consideră că posibila prezență a membrilor familiei la scena arestului într-o anumită circumstanță trebuie luată în considerare în planificarea și efectuarea acestui tip de operațiuni polițienești. Acest lucru nu s-a făcut în prezentul caz și autoritățile de aplicare a legii nu au gândit alte măsuri pentru efectuarea operațiunii la domiciliul reclamanților, precum desfășurarea acesteia la o oră ulterioară sau participarea altor categorii de ofițeri la operațiune. Respectarea intereselor legitime ale dnei Gutsanova și ale fiicelor sale era necesară în special din moment ce ea nu era suspectată de participarea la săvârșirea infracțiunilor de care era suspectat soțul ei, iar cele două fiice erau vulnerabile din punct de vedere psihic, ele având o vârstă fragedă (cinci, respectiv șapte ani).
133. Curtea remarcă deasemenea că lipsa unui control judiciar prealabil al necesității și legalității percheziției a lăsat planificarea operațiunii exclusiv la discreția poliției și organelor de cercetare penală și nu a permis ca drepturile și interesele legitime ale dnei Gutsanova și ale celor două fiice minore să fie luate în considerare. În opinia Curții, un asemenea control judiciar prealabil, în circumstanțele specifice ale prezentului caz, ar fi permis punerea în balanță a intereselor lor legitime împotriva obiectivului public al arestării persoanelor suspectate de săvârșirea de infracțiuni.
134. În privința efectelor psihice ale operațiunii poliției asupra reclamanților, Curtea observă că operațiunile polițienești ce implică intervențiile la domiciliu și arestarea suspectului dau naștere, în mod inevitabil, unor emoții negative în interiorul persoanelor vizate. Cu toate acestea, în prezenta cauză, există probe concrete și necontestate potrivit cărora dna Gutsanova și cele două fiice minore au fost grav afectate de aceste evenimente. Dna Gutsanova a consultat un psihiatru în două ocazii, acuzând insomnie și anxietate acută, după aceasta fiindu-i prescrise calmante (a se vedea punctul 31 de mai sus). Cele două fete au fost de asemenea examinate de un psihiatru care a observat că, atunci când își reaminteau evenimentele, reacționau plângând sau manifestând o anxietate acută (a se vedea punctul 30 e mai sus). Dna Gutsanova a declarat că fiica sa mai mică, B., a început să se bâlbâie din nou (a se vedea punctul 28 de mai sus). În privința lui S., fiica mai mare a cuplului, declarațiile mătușii sale și ale învățătorului arătau că aceasta era foarte afectată de operațiunea poliției de la ea acasă, precum și de arestarea tatălui ei (a se vedea punctul 29 de mai sus). Curtea mai consideră că faptul că operațiunea a avut loc dimineața devreme și a implicat participarea unor ofițeri ai trupelor speciale care purtau măști, ofițeri ce au fost văzuți de dna Gutsanova și de cele două fiice ale sale, au condus la sporirea sentimentelor de teamă și anxietate trăite de aceste trei reclamante, în măsura în care tratamentul la care au fost supuse a depășit pragul de severitate cerut de aplicabilitatea articolului 3 din Convenție. Așadar, Curtea consideră că aceste trei reclamante au fost supuse unui tratament degradant.
135. În privința efectelor psihologice adverse ale operațiunii poliției asupra dlui Gutsanov, Curtea nu poate decât să remarce că primul reclamant nu a oferit nicio probă medicală în acest sens. Cu toate acestea, el a declarat că umilința și anxietatea prin care a trecut în timpul operațiunii de forță pentru arestarea sa, în fața menbrilor familiei sle, a fost suficient de intensă pentru a face aplicabil articolul 3 în cazul său (a se vedea punctul 107 de mai sus).
136. Curtea reiterează constatările sale în prvința faptului că operațiunea în cauză a poliției a fost planificată și efectuată fără prevederea unui număr de factori importanți precum natura infracțiunilor de care era suspectat dl Gutsanov, faptul că nu avea antecedente penale și posibila prezență a soției și fiicelor sale în casa familiei. Toate aceste elemente denotă clar natura excesivă a participării ofițerilor trupelor speciale și a procedurilor speciale prevăzute pentru arestarea primului reclamant și pentru accesul poliției în domiciliul său. Curtea consideră că, în lumina acestor circumstanțe, modul în care s-a desfășurat arestarea dlui Gutsanov – dimineața foarte devreme, de către mai mulți ofițeri mascați și înarmați care și-au forțat intrarea prin ușa casei, și sub privirea speriată a soției dlui Gutsanov și a fiicelor sale mici – a stârnit puternice sentimente de teamă, angoasă și neajutorare în interiorul primului reclamant, apte să-l umilească și să-l înjosească în proprii săi ochi și în ochii rudelor sale apropiate. Curtea consideră că intensitatea acestor sentimente au depășit gradul de severitate cerut pentru aplicabilitatea articolului 3. Prin urmare, dl Gutsanov a fost supus de asemenea unui tratament degradant.
137. În concluzie, având în vedere toate circumstanțele relevante din prezenta cauză, Curtea consideră că operațiunea poliției de la domiciliul reclamanților nu a fost planificată și desfășurată într-un mod care să se asigure că măsurile folosite erau strict necesare pentru atingerea obiectivelor finale ale arestării unei persoane suspectate de săvârirea unor infracțiuni și pentru colectarea probelor în contextul cercetării penale. Cei patru reclamnți au fost supuși unui chin psihologic ce a trezit în aceștia puternice sentimente de teamă, angoasă și neajutorare și care, date fiind efectele lor adverse, au echivalat cu un tratament degradant, în înțelesul articolului 3. A existat, așadar, o încălcare a acestor prevederi în cazul de față.
...
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA
1. Decide să alăture la fondul cauzei excepția Guvernului privind lipsa calității de victime ale reclamanților în privința cererii întemeiate pe articolul 3 din Convenție;
2. Declară, în unanimitate, cererile privind articolul 3 admisibile ...;
3. Reține, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 3 în privința celor patru reclamanți;
...
Redactată în limba franceză și notificată în scris pe data de 15 octombrie 2013, în conformitate cu regula 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Françoise Elens-PassosIneta Ziemele Grefier Președinte
În conformitate cu articolul 45 § 2 din Convenție și cu regula 74 § 2 din Regulamentul Curții, opinia separată a judecătorului Wojtyczek se anexează la prezenta hotărâre.
I.Z.
F.E.P.
Opinia separată nu este tradusă, însă se regăseşte în limbile engleză şi franceză în versiunile oficiale ale hotărârii, care pot fi consultate în baza de date HUDOC a jurisprudenţei Curţii.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2014
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2014
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
[1] Nota corectorului: Iliya Stefanov c. Bulgariei, nr. 65755/01, 22 mai 2008.
Full & Egal Universal Law Academy